Viitorul, aprilie 1911 (Anul 5, nr. 1165-1180)

1911-04-02 / nr. 1165

r < ANUL AL PATRULEA—No. 1165 bani ABONAMENTE * In țară...................... un an 18 lei................sease luni 9 lei In străinătate............. un an 30 lei................. șease loni 18 lei Abonamentele încep la 4 și 45 ale fiecărei luni PENTRU PR­EOTI SI NVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 ANUNCIURI COMERCIALE SAMBATA 2 APRILIE . Linia corp 7 pe o coloană în pagina III:........................40 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV................. . 30 bani Inserții și reclame pagina III linia .................. 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENTIA EMIL MELBERTE bani GUVERNUL ȘI EFTINIREA TRAIULUI MINA MARGINEANCA Cind guvernul pretinde că va osteni traiul și cînd una din pricinile scu­mpirei este prețul cel mare la care a a­­juns lemnele. Camera, cu o nesocotință uimitoare, votează un proiect de lege, prin care Statul își înstreinează singura mină de lignit ce o are. Importanța lignitului ca com­bustibil, merge mereu crescînd. Incepînd cu Căile Ferate, s’a introdus apoi la multe fabrici mari și mici și in ultimii ani s’a întrebuințat nu numai la mori și pluguri cu aburi, dar și pentru încălzirea domestică. Din cauza împuținărei lemne­lor și dificultaților de a în­trebuința păcura pentru încăl­zirea locuințelor particulare, putem zice ca tot viitorul che­stiune! Încălzitului stă în răs­­pîndirea lignitului. Statul exploata mina de la Mărgineanca, a cărui produc­­țiune și rentabilitate mergea mereu , crescînd. De­odată se hotărește să o dea în concesiu­ne particulară. Singurul motiv care părea că explică această renunțare a Statului la o exploatare renta­bilă, era angajamentul ce lu­au concesionarii de a face o fabrică de brichete după un procedeu ce susțineau că au descoperit*). Concesionarii se obligau să întrebuințeze lignit din mina Mărgineanca, pe care să-l a­­glomereze cu păcură­ rămășiți din destinația petrolului român. Or, tocmai aceste obligațiuni nu le-au îndeplinit. Procedeul pro­pus pare nestudiat în mod practic. Mai întîiu, concesiona­rii au renunțat la întrebuința­rea rămășițelor de petrol și au importat­­ «brai», adică rămă­­șițe din distilația cărbunelui de pămînt, cerînd scutire de vamă. Au umplut dosarele mi­nisterului de domenii cu fel de fel de reclamații în contra autorităților cari nu vreau să consume brichete și în contra Căilor Ferate. In realitate procedeul de a­­glomerare nu a reușit și bri­chetele nu au dat rezultatele cerute. A profitat cel puțin mina Statului de această concesiune ? Și aci rezultatul este negativ pentru că, după ce exploatarea s’a menținut în timp de cîțiva ani la nivelul ajuns de Stat a mers apoi descrescînd și a a­­juns la cifre ridicate, încasările Statului scăzînd în aceiași pro­porție. Ceea ce e mai grav este că exploatarea s’a făcut fără să se menajeze viitorul minei , s’a scos lignitul acolo unde era u­­șor de extras, s’au părăsit apoi exploatările îndată ce s’a ajuns la nivelul apelor sau îndată ce exploatarea a devenit mai cos­tisitoare și astăzi putem spune că jumătatea minei e părăsită și vizitarea vechilor lucrări a devenit imposibilă prin sur­parea galeriilor și inundarea minei. Ce au cerut acuma conce­sionarii cărora le-a expirat ter­menul de exploatare? In rezumat trei lucruri. 1. Să li se dea o nouă concesiune. 2) Să li se mărească conside­rabil întinderea suprafeței con­­cedate. 3) Sa li se reducă mica redevență ce plătea Statului. Ce făgăduesc în schimb ? Sa facă brichetele ce nu reu­șiseră să facă pînă acuma. Singurul argument ce in­­voacâ pentru luarea concesiu­­nei, este că au pierdut banii în exploatare punînd această pierdere în spinarea fabricei de lignit. Or acest argument este tocmai acela ce a motivat­­ prima concesie a minei. Au­­ dreptul să-l invoace concesio­­­­narii? Este dator Statul să re- i­pare greșelile și să plătească ‘ cu averea lui greșelile sau ne- ‘ priceperile unor particulari? ! In cazul de față Statul va i avea în tot cazul să sufere pier­­­­deri importante. Mai întîi prin pierderea unei părți importante din redevență ultimilor ani, apoi prin micșorarea valoarei minei. Este drept să se mai piardă, pe o nouă durată de conce­siune, o mare parte din bene­ficiul ce ar fi putut avea și să lase din nou să se continue exploatarea sălbatică a minei, fără să impună condițiuni spe­ciale de salvare chiar prin lege ? 2). Dar votul acestui proect de lege întărește și mai mult convingerea* ce * și-au făcut-o toți, că sub regimul actual chestiunile și interesele per­sonale au prioritate în desba­­terile parlamentare și predo­mină interesul public. *) Atunci nu se cunoștea nici un pro­cedeu practic pentru a aglomera lig­nitul. MOFTUL ZILEI Reportagiul „Epocei“ sau Intempes­tiva apostrofă care nu se aude E momentul să strigăm eu d. ghene­ral Bengescu Dabija: «Cutremură-te boltă de stele purtătoare Prefă-te în cărbune!...» Toată lumea cunoaște cele două scan­daluri ne­mai pomenite pe cari le-a provocat la Senat cetățeanul Kalikmaki, cel care a Închiriat măcelăriile, cotețele de găini și... celelalte comestibile din Botoșani, ca să moară opoziția de foame. Iată acum ce spune «Epoca»: «D. general Tell rostește o frază care nu se aude, dar care provoacă o intem­pestivă apostrofă a d-lui N. Xenopol. D. general Tell.—Să nu zbieri ! D. Xenopol.—Să fii parlamentar ! Voci.—(Pe băncile opoziției).—Retrac­tează ! Principele Galimachi.—Sunteți... Res­tul nu se aude din cauza tumultului­. Opoziția începe să vocifereze pretin­­zînd că a fost ofensată prin cuvintele care nu s’au distins ale principelui Ga­­limachi». Noi socotim că nu cuvintele d-lor ge­neral Tell și cetățean Kalikmaki nu s’au distins, ci tocmai burghezul Kalikmaki a fost acela care nu s’a distins cu acest prilej. De alt­fel, prin ce era să se distingă : Prin eșirea aceea sălbatică, sau prin scuzele onorabile ce le-a rostit apoi ? JQNC Un... caracter — Dr. BĂRCESCU — Corpul medical al țării e în mare fierbere. Guvernul suprimă pur și sim­plu noua lege sanitară, pentru obți­nerea căreia corpul medical a dus o luptă neîntreruptă timp de aproape 20 de ani. Cine nu cunoaște peripețiile acestei campanii? Cine este străin de fră­­mintările Asociației generale a medi­cilor în jurul acestei chestiuni? Și cine nu știe ce platformă de... luptă și de afirmare personală și-a făcut actualul director al serviciului sănă­tății publice, pînă eri prezident al a­­cestei Asociații, din chestia reformei sanitare? Ni sunt încă vii în memo­rie asalturile desperate pe cari acest domn le a dat pretutindeni pentru a se pune în evidență ca cel mai ire­ductibil campion al revendicărilor lu­tinei medicale. In sfîrșit legea mult dorită a fost votată și promulgată. Și printr’un... capriciu al fluctuațiilor politice, d. Bărdescu este chemat la direcția sa­nitară. Toată lumea credea că dom­nul acesta, luînd conducerea sanitară a țării, va fi o garanție indubitabilă că noua lege, legea pentru obținerea căreia d sa și a dat ochii peste cap și a țipat ca din gaură de șearpe, va fi aplicată. Curînd însă o mare de­cepție i a fost dat corpului medical să îndure. D. Bărdescu, fostul prezident și conducător al mișcărei medicilor, agitatorul cerbicos al lor, cerberul­­ca să zicem așa­ drepturilor medicilor la o soartă mai bună, își dă arama pe fap. El nu numai că nu aplică legea, dar o sfărâmă. Nu numai că trădează cauza pentru care, zice se, luptase, dar se năpustește asupra foș­tilor tovarăși de luptă, pe credulita­tea... naivă a cărora se ridicase și le dă lovitura de grație, patronînd imixtiunea scandaloasă a patronului său de la interne în organizația sa­nitară, suprimarea unor medici din funcțiuni, reducerea salariilor apara­tului sanitar inferior, sugrumarea tuturor garanțiilor de independență prevăzute în noua lege pentru medici. Dacă domnul Bărdescu era con­secvent și-și dădea seama că nu are autoritatea de a revista intențiunilor de vandal ale ministrului său, tre­­buia să refuze demnitatea care i se oferea sau să demisioneze pe o ches­tie frumoasă, de principiu. Dar nu, el nu s’a gîndit s’o facă. El a ab­dicat, cu o dezinvoltură uimitoare, de la angajamentele ce singur își luase față de foștii lui tovarăși de luptă, pe cari i-a lăsat astăzi pradă sama­volniciei și bunului plac al ministru­lui de interne. Eu *) Și la prima concesiune s’a prevă­zut un caet de sarcini, dar nu s’a fă­­cut nici o dată. EXPOZIȚIA DIN TURIN Pavilionul republicei Argentina ARTA ROMÎNĂ LA ROMA De vorbă cu membrii­­ de la «Tinerimea artistică» In urma intervenției în discuție a d-lui Tzigara Samurcaș, directorul muzeului nostru etnografic și com­i­sarul secțiunei romînești la Expozi­ția de la Rom­a, incidentul ivit între societatea «Tinerimea artistică» și ministerul de instrucție publică in­tră într’o nouă fază. Artiștii romîni pretind, după cum se știe, că d-1 Arion i ar fi împiedi­cat să expună la Roma, luîndu­le sala pe care le o oferise comisaria­tul expoziției. După altă versiune însă, vinovatul n’ar fi d-1 Arion ci d-1 Titu Maiorescu, ministru de ex­terne, de care depinde în mod direct participarea Romîniei la Expoziția de la Rom­a. Pentru a nu fi acuzați că trans­portăm pe terenul politic această chestiune artistică, și pentru a păs­tra im­pâipdUiaiul Cu SO n­u punb j­ i­ asemenea împrejurări, după ce am publicat scrisorile deschise ce ne fuseseră adresate de către d-l Artur Verona, președintele societăței «Ti­nerimea artistică», am solicitat și un interview de la d l Tzigara Samur­caș, de îndată ce d-sa s’a întors de la Bor­a. In aceiași zi însă în care ziarul nostru publica interviewul d-lui Tzi­gara, apărea în «Epoca» un alt ar­ticol semnat tot de d-l Tzigara, în care chestiunea era cu adevărat pusă pe terenul politic, de care noi ne-am ferit totdeauna. Trecem din nou peste această ten­tativă de deplasare a discuției și conform spiritului de imparțialitate dăm iarăși cuvîntul societarilor de la «Tinerimea artistică». Verona, Strîmbulescu, Vermont, Pătrașcu, „Kimon Loghi, Steriade, Spaethi și alții pe cari i-am găsit împreună, mi-au declarat într’un singur glas acelaș lucru. D-l Tzigara Samurcaș spune : — Este inexactă afirmația publi­cată de dv. că comisariatul general al expoziției din Roma acordase pe cale particulară, o sală specială pen­tru artiștii romîni. Iar membrii «Tinerimei artistice» respund: — Inexactă este afirmația d­lui Tzigara care de­sigur nu cunoaște chestiunea în toate fazele ei și nu bănuește că afirmațiunile noastre sunt bazate pe scrisori, acte și documente. Lucrurile deci stau ast­fel : sala fusese obținută în principiu încă din toamna trecută am însă cererile erau foarte numeroase și comisaria­tul general al Expoziției era angajat direct față de guvernele streine, a remas­ca să ni se răspundă în ulti­mul moment cită anume dimensiune ni se poate acorda. Dorința noastră era de a obține o sală de 10 pe 15 metri. In timpul acesta însă, schimbîn­­du-se guvernul și luîndu-se dispozi­ția ca România să participe în mod oficial, d-l Vittorio Pica, cunoscu­tul critic de artă, care ținea locul comisarului general, ne respunde că în urma intervenției guvernului ro­mân, nu ni se mai poate oferi sala pro­misă de­cît dacă vom fi sprijiniți de guvern care a decla­rat că ia parte în mod oficial. Pentru a-mi proba aceasta, d-l Ve­rona îmi pune la dispoziție scrisoa­rea d-lui Vittorio Pica, datată de la 9 ianuarie, din care extrag urmă­torul caracteristic pasaj: ... non puo accogliere tavo­­revolmente la sua proposta ehe se ess a sară approggiata dal governo Rumeno, ehe di­­ehiarl di volere utticialmente intervenire alVExpozitione di Roma. Fiduciosi ch’Ella riusciră ad ottenere täte indispensabile ap­­poggio nel piu breve spazio di tempo possibile... etc. Tot această scrisoare mai probează și inexactitatea afirmațiunilor d-lui Tzigara din «Epoca» cum că n’ar fi fost timp să mai expunem de­oare­ce termenul fixat întîi pînă la 20 Dec. 1910 fusese prelungit în urmă pînă la 7 Febr. 1911. Dacă ar fi fost așa cum se explică s­crises­rea d-lui Vittorio Pica, datată de Pi 9 Ianua­rie și în care se spune, ef, dacă se obține concursul guvernului, rămîne totuși destul timp pentru a se pu­tea participa ?... E drept că timpul pute fi consi­derat ea scurt pentru arestul care ar fi voit să se pregătească anume pentru o astfel de expoziția și pen­tru care nici un an chiar n’ar fi fost de ajuns. Intenția membrilor de la «Tinerimea artistică» e­a de a ex­pune la Rom­a, nu lucrări de ocazie, ci eîte ceva din tot ceea ce fusese socotit mai bun în trecut, bucăți cu­noscute și apreciate de publicul din Romînia. De asemenea, n s'a gîndit nimeni să facă o chestie de «gașcă» ci intenția tuturor era :e se ex­pira« lingă morarii« *Tinerimei» și acelea ale artiștilor noștri meri­­toși. Timp, deci, era în­deajuns, mai a­les că d. Tzigara Samurcaș—care se întoarce de la Roma și știe lucrurile acestea,—nici­odată, la inaugurare nu sunt gata toate secțiunile. Și la ur­ma urmelor, dacă s’au putut trimite alte lucruri, de ce nu s’ar fi putut trimite în aceleași condițiuni și lu­­crările artiștilor noștri ?... Chestie de bună­voință și atîta tot. O ultimă chestie care rămîne de discutat, este acea a participărei in­dividuale. Dacă comisariatul expoziției n’ar fi promis sala, artiștii s’ar fi gîndit mai din vreme bine înțeles să expune și individual. Cum însă asta le a fost promisă și mai apoi nu le a fost re­fuzată decît în ultimul timp, pârtici­parea individuală devenea imposibilă. Și afară de asta, artiștii romîni voiau să se prezinte cu toții la un loc pentru a da străinătății o idee mai exactă de progresele artei în țara noastră. De altfel, aceiași părere a avut-o pînă mai eri chiar d-l Tzigara Sa­murcaș care, în diferite convorbiri, a declarat că artiștii noștri trebue să ia parte la expoziția de la Roma cu atît mai mult cu clt aceiași dorință și-o exprimase și marele sculptor Ferari pe a căror aprecieri se poate conta credem în de­ajuns. Discuțiile însă se pot prelungi la Infinit, fără nici un folos imediat pentru arta romînă. Dacă «Tinerimea artistică» a fost împiedicată să ex­pună la Roma pe motiv că arta n’ar fi reprezentată cu demnitate, expoziția ce se deschide la sfîrșitul lunei Apri­lie va proba în schimb și în­deajuns că «Tinerimea artistică» era cea mai indicată să facă streinătăței cunoscut manifestațiile noastre artistice și pro­gresul realizat în ultimii ani. Rap. TELEGRAME Intervenția Franco-Spaniolă în Maroc Paris 31 Martie. — Ziarul «Echo de Paris» află că Germania va cere în schimbul consimțimîntului ei la intervenția franco-spaniolă în Ma­roc, compensațiuni în chestia liniei Bagdatului. Londra 31 Martie. — «Daily Te­legraph» află, din Tanger, că si­tuația la Fez e desperată. Sultanul a părăsit palatul, unde nu se mai află în siguranță, refu­­giindu-se într-o casă particulară. Berberii, în scopul de a infecta apa din care se alimentează popu­­lațiunea din Fez, aruncă­ în fluviul din apropiere cadavrele soldaților uciși. Paris 31 Martie. — (telegramă din Madrid).—Un detașament de infan­terie colonială s’a îmbarcat azi la Barcelona pentru Melila, In numărul său de ori „Epoca “ se joacă de a „uite popa, nu e popa“. După ce declară că tumultul pro­vocat de opoziție (?) era așa de mare, că nici nu s’a putut auzi cu­­vîntul ofensator, pe care principele Kalimaky l’a adresat membrilor o­­poziției și după ce ia act de retrac­tarea acestui cuvînt din partea in­sultătorului, conchide totuși că e­­pitetul „nemernic“ este un cuvînt parlamentar și opoziția l’a meritat pe deplin!... Mai puțin principi de­cît d-l Ka­limaky, noi ne abținem de a spune ce-ar fi meritat organul junimist după acest mic dar foarte reușit exercițiu de logică și limbaj. * * " * Ceea ce s’a petrecut la Senat, n'a fost de­cit un palid reflex al celor petrecute la Botoșani. Gelos de renumele câștigat în timpul alegerilor, Principele Ka­­limaki a ținut cu tot dinadin­sul să ne probeze că «singele apă nu se face» și că vice-pre­­ședintele maturului corp care respunde la numele de Kali­­maki este aceiași persoană cu marele și modernul elector din nordul Moldovei. # * * «Epoca» spune că la Cameră «d. Arion a fost în adevăr în­­tr’una din cele mai bune zile ale sale». Aceasta inseamnă că d. Arion, ca or­ce om, are și zile rele în viața sa. Dar dacă pentru «Epoca» a­­ceasta înseamnă «o zi bună» ce poate însemna oare pentru d­­ Arion «o zi rea» ? NOTE POLITICE Dis.ia Adresei la Senat Discursurile d-Ior I. Găvănescu și G. Alessiu In ședința de o zi de după amiază a Senatului s’a continuat discuția Adresei de răspuns la Mesagiul Tro­nului. Cel dintîi a luat cuvîntul d. I. Găvănescu, senator de Iași și mem­bru al majorităței. Discursul senatorului de Iași, de o lungime exasperantă și de o tot asemenea banalizare a desinteresat pînă și pe cei mai fanatici membri ai majorităței cari tot timpul s’au plimbat la culoare. D l Găvănescu a ținut să facă p­sihologia partidului d-lui Take Ionescu și a spus despre programul guvernului că este cel mai mare program de guvernămînt ce s’a po­menit vre-o dată în țara noastră. ★ După d-l Găvănescu a luat cuvîntul fruntașul partidului na­­țional-liberal d. C. Alessiu, se­nator de Brăila. D sa, într’o formă elegantă și cu un fond bine documentat, a atins mai multe chestiuni, ocu­­pîndu se în special de reforma electorală despre care a spus că constituie cel mai esențial punct din viitorul program de guvernare al partidu­lui național-liberal. Vorbind despre chestia agrară a spus că partidul conservator, care în opoziție a făcut mare vîlvă pe această temă, acum cînd a venit la guvern, în loc să contribue la rezolvarea defi­nitivă a acestei chestiuni, se mul­țumește să facă incriminări par­tidului liberal acuzîndu-l că prin instigațiuni a produs răscoala de la 1907. Despre programul guvernului a spus că face impresia că nu ar fi programul unui guvern de «reparațiune socială»,—cum îi place să se întituleze —, ci programul unui guvern de «r res­taurațiune socială»._______ împăcarea cu Grecia — O latură a chestianei — Cîteva zile ne mai despart de re­luarea oficială a relațiilor noastre cu­­ 1 kC.7, resjite ls‘1906,­­în arara cunoscutelor evenimente din Mace­donia. Tratative s’au urmat în ultimele zile între cele două guverne. S a stabilit chiar ca d. Al. Florescu să fie numit ministru la Athena. Pînă astăzi însă s-au păstrat se­crete aceste tratative, ceea­ ce a determinat o vie mișcare în rîndu­­rile macedo-romînilor aflători în Capitală, cari au făcut cele mai stă­ruitoare demersuri pe lîngă d. Maio­­rescu, ca să afle bazele pe cari se urmează tratativele între guvernele celor două țări. De formă, d. Maiorescu a... con­sultat și pe macedo­romînii din Ca­pitală. Două consfătuiri au avut loc deunăzi la ministerul de externe în acest scop, la cari au fost in­vitați și cîți­va reprezentanți ai societăței Macedo-romîne. D. Maiorescu însă a păstrat un exasperant mutism asupra condiții­lor în cari urmează să se facă îm­păcarea. Ce cer macedonenii? Ca trata­tivele de împăcare să nu excludă chestiunea bisericilor din Macedo­nia, care a format unul din motivele rupturii de la 1906. In adevăr, sub acest raport ro­mînii din Macedonia sînt în stare de ex­lex. Patriarhia nevoind să re­cunoască bisericile romînești, o sumă de acte civile sînt, ca atare, pentru ei legalmente nevalabile. Chestiunea aceasta trebue să capete o soluție cu atît mai mult, cu cît ea a fost pricina de căpe­tenie pentru care bandele de an­­tarți au terorizat atîta populația macedo-română. Ce ar urma deci ? Ca Patriarhia, dacă este ireductibilă în ce privește cererea românilor din Macedonia de a avea un mitropolit al lor, să re­cunoască măcar pe preoții noștri și dreptul de a se sluji in biserici romînește. Aceasta este chestiunea de sea­mă pe care se agită macedo-romî­­nii. Și întru­cît această chestie a fost hotărîtoare în ruperea rela­țiilor dintre noi și Grecia la 1906, ei cer ca să nu se sacrifice che­stiunea din bazele tratativelor de împăcare, cari trebuesc duse în așa fel, ca Patriarhia să fie influ­ențată a face concesiunea arătată, care ar însemna un mare pas în­­nainte în chestia macedoneană. Cum în această direcțiune se a­­doptase sistemul ca toți șefii de partide să fie consultați pentru a se garanta o unitate deplină în mă­surile și hotărîrile luate — sistem care a fost practicat și de fostul ministru de externe Djuvara, cînd cu chestia eforiilor—macedo-romî­­nii cer ca tratativele de împăcare să se facă după o prealabilă con­sultare a tuturor șefilor de par­tide din țara noastră. Rămîne de văzut dacă d. Maio­rescu va ține seamă de punctul de vedere al macedo-romînilor. Ceea ce este însă cert, e că împăcarea cu Grecia nu trebue făcută cu sa­crificarea chestiunei bisericești din Macedonia, dacă vrem ca reluarea relațiilor cu Statul elin să aibă durata dorită de toată lumea. Ex. r PAMFLETE Păcăleli de i April Proeminentul meu Burtică E-un june zvelt și subțirel, Cochet ca tras printr’un inel, Gentil, deștept, frumos de pică / Totui e seriozitatea întruchipată într’un copil, E-un orator concis, subtil, Care-a speriat minoritatea. «Epoca» este o gazetă Cu ton blajin, cuviincios, Polemizează prea frumos Și ca tipar este cochetă. «Conservatorul» nu e ziarul Cel mai anost din București, Cu el poți chiar să te fălești. Are, mă rog, bun simț cu carul. ..Evenimentul» lui Mitică, Oficios di piste Ieși, Azi nu mai este într’un peși Știe și el ce vrea să zică! Ministrul Maiorescu Titu Este un tînăr prea voinic, Marghiloman pentru nimic A fost supranumit «banditu». Blajin ca și o domnișoară E Kalikmaki cel faimos, In parlament e... tacticos Și nu-i de loc... așa-ntr’o doară. Domnul Cristescu Căpitanul Este un om perfect moral. Nici n’a fost luat așa de­ un val, Nici nu-l atrase... cașcavalul. Dar astea ori și cine știe. Sînt afirmări de-ntîi April, Cînd de la moși pîn’ la copil Ne păcălim pe vereste. Jonc MAXIME ȘI CUGETĂRI •» Ori­cine disprețuește pe oameni, merită a fi disprețuit de ei. Căci conștiința ta vorbește, fără să știi, și cînd condamni pe toată lumea, nu faci alt­ceva decît să te condamni pe tine însuți. Ross. Saint-Hilaire FAPTE ȘI DOCUMENTE ■­u io Mint­im Eipiia ! _________ * — Constatările Curței de Compturi — — Cum s’au plătit diferi măriei, cari era a proteja aveau se IV­ e sume de bani funcționarilor prim i de d-l Mișu Cantacuzino și cari­uri lunare fixe — Continuăm astăzi cu publicarea constatărilor înaltei Curți de comp­turi, în privința jafului dat în ave­rea comunei București de către fosta administrație comunală conserva­toare, prezidată de fostul primar d. Mișu Cantacuzino. Oficiosul guvernului „Epoca“ în loc să vorbească ceva despre a­­ceste potlogării și jafuri, are neru­șinarea, în numărul de ori, ca fă­­cînd asupra constatărilor înaltei Curți de compturi, să vorbească din nou de „destrăbălarea“ admi­nistrației liberale. Trebue să ai o anumită mentali­tate ca atunci cînd ești prins cu mina în sac, să faci pe alții necin­stiți. •n înalta Curte de compturi a cons­tatat cum că un mare număr de funcționari ai primăriei, — de­sigur protejați ai fostului primar d. Mișu Cantacuzino, — pe lîngă lofurile lu­nare, au primit diferite sume de bani, pentru servicii cari cădeau în atribuțiunile lor de funcționari, și pe cari ereau obligați să le facă. Cităm textual după decizia înaltei Curți. «Se mai constată că în cursul a­­nului 1906—907, s’a plătit indem­­nizări diferiților funcționari ai co­munei pentru lucrări inerente ser­viciilor din cari ei făceau parte, iar altora li s’a dat mai mult ca o li­­beralitate. Ast­fel: Lei 1200 s’a dat d-lui Gh. Ză­­nescu, șef de cabinet al primarului, pentru a merge la Lugano spre a obține aproba­rea bugetului. Lei 500 s’a dat a-lui B. Gialini, șeful serviciului ape­lor, pentru a face un voiaj în străinătate și a vizita lucrările de edilitate. Lei 10O lunar s’a dat d-lui Ștefan Spirescu, aju­tor al secretarului ge­neral, peste leafa sa lunară fixă de 400 lei, pentru corectura «Monitorului comu­nal» și plus suma de lei 978 bani 25, pen­tru cercetarea anua­rului statistic pe anii 1902—905. Lei ÎOOO i’a dat d-lui maior Buhlea, șeful serviciu­lui de percepere, ca gratificație pentru sîr­­guința ce a depus pen­tru încasarea venitu­rilor comunale, cu toa­te că remiza ce încasa erea de 700—800 lei lunar. Let 300 s’a dat d-lui inginer M. Stroescu spre a ob­serva nivelarea tere­nului unde avea să se construiască pepi­niera de la Groză­vești. Let 5840 s’a dat diurne diferi­ților funcționari cari au lucrat la recensă­­mîntul tinerilor pen­tru armată; ast­fel s’a dat 702 lei domnului Em. Vasilescu, secre­tar general al primă­riei, și a­ te 702 lei de fie­care, d-lor Chris­­tescu, Paraschivescu, Birou, Episcopescu și Gherghel, inspectori comunali. Lei 3980 s’a dat diurne diferi­ților funcționarii, cari au lucrat la cercetarea contestațiunilor la lis­tele electorale, din care lei 1000 d lui I. Brătescu, iar restul la diferiți funcționari. Lei 800 s’a dat diurne diferi­ților funcționari pen­tru cercetarea listelor electorale. Lei 700 s’a dat d-lui P. Moi­­sescu, mecanic șef al atelierelor comunale, pentru a merge la Pa­ris spre a vizita fa­­bricele unde urma să se construiască auto­mobilele comunei. Lei 360 s’a dat d-lui Birou ins­pector comunal, pentru supravegherea pavilio­nului comunei de la expoziție, Lei 200 s’a dat d-lui Episco­pescu, inspector co­munal, pentru cerce­tarea contravențiilor la legea comunală. Lei 200 s’a dat d-lui N. Sfet­­culescu, șef de birou în direcția comptabili­­tăței comunale, pentru lucrări făcute în inte­resul bunului mers al serviciului licitațiilor. Lei 500 s’a dat d-lui Ionescu- Zane, drept cheltueli de transport făcute în lunile Februarie și Martie 1907 pentru complectarea planta­țiilor. D-sa era șef inspector al serviciu­lui plantațiilor, avînd 300 lei diurnă fixă lu­nară, din care nu s’a reținut nici taxa de­­ 10 la sută pentru cas­sa pensiunilor. * Iată cum a înțeles economia ba­nului public administrația fostului primar d. Mișu Cantacuzino. In numărul viitor vom continua.

Next