Viitorul, iunie 1911 (Anul 5, nr. 1212-1231)

1911-06-01 / nr. 1212

Y > ANUL AI PATRULEA—1 ^5ban* ABONAMENTE In țari. ................. nn an 18 lei.................tease luni 9 lei In străinătate•••••••• un an 30 lei. ••*....•• șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PETRU PREOTI SI NVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMATATE WSOAUȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 RNUNGIURI COMERCIALE A bi­/ : /«O’ : •' fa *' 1 '*‘+ W ár.. V­W ■ • 5: MERCURI 1 iunIE 1911 Linia corp 7 pe o coloană In pagina III:........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV.................. . 30 bani Inserții și reclame pagina III linia ................. ....... 9 lei A SE ADRESA LA­ ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani Punctul nostru de vedere Guvernul, care a săvîrșit im­prudența de a redeschid­e con­flictul sinodal și a-l face să in­tre în faza actuală de violență și rușine, numai pentru a-și satisface o inexorabilă ambiție de meschin politicianism, gu­vernul acesta continuă, prin foile sale oficioase și clandes­tine, să asinueze că amestecul nostru în această chestiune ar fi determinat de preocupări per­sonale. Am mai spus-o și repetăm ca să auză toate variatele ca­tegorii de urechi cu cari se fălesc adversarii noștri : în scandalul care înjosește acum Biserica noastră, persoanele ne sunt cu totul indiferente. Noi apărăm, în această adine mîh­­nitoare împrejurare, o chestiune de principiu : voim ca Biserica să nu fie zdruncinată și pretin­dem ca reforma bisericească, să­vârșită prin noua lege sinodală, să nu fie zădărnicită. Și credem că nu este om conștient care să nu recunoască deplina legitimitate a pretenții­lor noastre. Este cu neputință să se tolereze procedeurile scan­daloase de cari se folosește de atâta vreme episcopul de Ro­man, procedeuri grație cărora, sub pretext că se apără presti­giul Bisericei noastre naționale, s’a făcut din această supremă instituție de ocrotire sufletească a poporului, ținta celor mai rușinoase zeflemele și a celor mai infamante banueli. De­ asemenea, nu putem to­lera ca principiul nou, realizat în legea sinodală înfăptuită de partidul național-liberal, prin­cipiu menit a da renăscătoare puteri de viață Bisericei noa­stre, să fie modificat. Bine­înțeles, nu suntem in­potriva modificărilor cari ar putea să aducă îmbunătățiri reale stărei create prin noua lege. Voim însă ca această lege să rămîe neschimbată în prin­cipiile ei fundamentale, de­oare­ce tendințele ei le socotim ca un progres în viața noastră bi­seri­cească. Voim ca clerul mirean, care pînă acum a fost în mod le­gal dezinteresat de bunul mers al Bisericei, să aibă dreptul să se rostească în chestiunile cari privesc altarul, la care slujește cu atîta vrednicie. Și voim a­ceasta, pentru că avem încre­dere în virtuțile acestui lumi­nat și demn corp și pentru că nădăjduim că concursul lui n’ar putea de­cît să întărească Biserica noastră națională. * • « De­ aceea, acțiunea episcopu­lui de Roman n’o putem privi de­cit ca o acțiune nefastă. Modul cum a înțeles P. S. S. Gherasim să ducă, pe chestii personale, lupta contra Mitro­politului Primat, denotă că E­­piscopul de Roman numai la binele Bisericei nu s’a gindit. Dacă gîndul acestui ierarh ar fi fost curat, dacă toată acțiu­nea sa ar fi fost inspirată din cu­cernica dorință de a se reîntrona spiritul nepahanei și al cură­­ției in sinul Bisericei, Episco­pul de Roman n’ar fi adoptat ca armă de luptă scandalul cel mai desfrînat. Prin scandal nu se poate obține purificarea Bi­sericei. Stim­­ind scandal în Sfîn­­tul Sinod și împrăștiind acest scandal în poporul credincioși­lor, prin calomnii, insinuări rușinoase și încercări de șan­taj dé sdruncină adine credința poporului. Și nu poate fi vină mai mare pentru un prelat de­cît atunci cind el însuși își pre­face cîrja arhierească în armă de distrugere a evlaviei și cre­dinței mintuitoare. * Dar din toată desfășurarea de pînă acum a acestui întristător proces se vede clar că nu operă de purificare a urmărit episco­pul de Roman, ci realizarea unei infame uneltiri de ură și răzbunare în contra celui pe care voia să-l dărîme cu ori­ce preț,—chiar cu prețul dărîmărei prestigiului scaunului de pe care însu­și ierarhul Safirin păstorește. Dacă­ asemenea arme de luptă sunt reprobabile chiar atunci cînd ele folosesc unii civili ce calificare merită prelatul care, în disprețul tuturor însușirilor sufletești ce ne-am obișnuit să le atribuim prelaților și într’o adunare de prelați, le mînue­­ște cu atîta compromițătoare dexteritate ? * * • Dar acțiunea episcopului de Roman a fost nefastă și din alt punct de vedere. Fiind­că nu se poate îngădui unui ierarh să se ridice contra unei legi a­­probate de Sf. Sinod și de par­lamentul țării. Dacă guvernul actual este azi de altă părere, atunci îl rugam să ne răspundă : împărtășește în această privință guvernul conservator părerile episcopu­lui pe care-l crede nemernic ? Și crede oare guvernul prezi­dat­ de d. P. P. Carp că Sino­dul, după ce a recunoscut o­­dată canonicitatea legei sino­dale, poate reveni asupra pri­mei sale opiniuni declarînd-o necanonică și aducîndu-i mo­dificări cari să-i schimbe fun­damental economia ei ? Nu știm dacă guvernul are asemenea convingeri. Dacă insă va izbuti să determine o astfel de procedare, va arunca asupra înaltei instituții care are con­ducerea Bisericei insulta cea mai gravă și discreditul cel mai fără îndreptare. De­ aceea, odată ce Sf. Sinod s’a rostit afirmativ asupra ca­­nonicităței nouei legi sinodale, noi nu mai putem admite nici o discuție și nici o modificare întemeiată­­ pe pretextul abate­rei de la canoane. Pentru motivele arătate aci, considerăm că, în această gravă împrejurare, guvernul s’a făcut de două ori vinovat: pe de-o­­parte, prin atitudinea sa ne­­decisă și ciudată a contribuit la mărirea scandalului și la înjosirea Bisericei; iar­ pe de alta, din motive de meschin politicianism și pentru a­ salva consecvența ce trebue să lege pe d. Arion, opozantul fără răs­pundere, cu d. Arion, ministrul fară pregătire, guvernul a cre­zut de cuviință că poate primi punctul de vedere al Episco­pului de Roman și zădărnici opera pe care guvernul națio­nal-liberal, împreună cu Sino­dul și parlamentul țărei, a să­vîrșit-o cu aprobarea unani­­mităței clerului mirean, spre întărirea Bisericei și progresului moral în această țară. Adunarea de la Lugoș Mîine, Mercuri 2 Iunie, are loc la Lugoș, a doua mare adunare populară de protestare a Romîni­­lor din Ungaria. La această adunare vor lua parte fruntașii politici din toate părțile ardelene, toți deputații romîni ac­tuali, precum și țărani din toate colțurile romînești ale Banatului. După cum se știe, prima adu­nare de acest fel s-a ținut în cursul lunei Februarie, la Arad, și a obținut un succes neașteptat atit prin numărul foarte mare de Ro­mini ce-a participat cît și prin for­țele de luptă noul ce­ea le-a in­suflat partidului național-romîn. Scopul acestor mărețe meetin­­guri populare era la început orga­nizarea luptei pentru obținerea vo­tului universal. In urma votărei infamelor legi militare, prin care armata se transformă și ea la rîn­­dul ei, în instrument de maghiari­zare, scopul adunărilor populare romînești s’a îndoit. Prin urmare, atît mîine la Lugoj, cît și peste clte­va zile la Orăștie, poporul romînesc din Ungaria este convocat de fruntașii lui, ca să se rostească asupra atitudinei pe care partidul național­ romîn trebue s-o aibă față de îndărătnicia guvernului de a acorda votul universal direct, egal și secret și față de pornirea dușmănoasă Romînilor ce se dega­jează din ultimele legi militare ale guvernului Khuen-Hedervary. Dorim fraților noștri succes de­plin în lucrările congresului lor și izbîndă scopurilor înălțătoare pen­tru a căror realizare se luptă, se zbuciumă și suferă. CONFLICTUL SINOD­E . De vorbă cu d. profesor I. Cornoiu Gum privesc conflictul profesorii de la teologie,­­filetul deschis nu e de­cît în paguba Bisericei Eri, întîlnind pe d. dr. I. Cornoiu, fost director al Sf. Mitropolii, pro­fesor la facultatea de teologie, și fiind că numele său a fost pus în discuție cu ocazia conflictului sino­dal, am crezut că e interesant să se afle care este și părerea d-sale asupra afacerei care interesează ac­tualmente întreaga opinie publică. Cu mare greutate am putut de­cide pe d. profesor Cornoiu să vor­bească în această chestiune, d-sa după cum mi-a declarat, dorind să se țină într’o strictă rezervă. Vom reda însă pe cît va fi posi­bil mai exact, convorbirea pe care am avut’o cu d. prof. Cornoiu. I* *i * — Ce credeți despre proporțiile cari le-a luat conflictul sinodal. — Te rog să mă crezi că am cea mai mare dorință să mă țiu cît mai departe de frămîntările cari tulbură in prezent Biserica noastră și pe cari le consider ca o nenoro­cire, dăunătoare credinței noastre strămoșești. Pentru prestigiul Bisericei noastre era mult mai bine ca acest conflict să nu fi avut loc. Eu nu mi-am schimbat nici un singur moment pă­rerea pe care o am de doui ani de zile. N’anoi scris nimic și n’am vorbit nimic nici contr­a Mitropolitului Primat, nici in favoarea Episcopului de Roman. Din contra, prin scrisorile pe cari m’ați provocat să le public, în urma unor articole din ziarul ce reprezen­tați, am spus să nu se caute sa se pună foc Biseri­cei câci atunci nu se știe cum se va putea stinge și de câtre cine se va stinge. Prin aceasta însă nu înseamnă că nu am pă­rerile mele în chestia actualului conflict. Vă rog însă să nu-mi ce­reți să le dau în vileag aceste pă­reri; n’ași putea-o face de­cît a­­tunci cînd ași fi consultat în parti­cular de către cei cari au, sau cei cari vor avea conducerea trebilor în țara noastră. Ca roman și ca creștin însă, tre­­bue să vă mărturisesc că mă doare sufletul cînd privesc la cele ce se pe­trec în sinul Bisericei noastre și cred că cu toții din toate puterile noastre, trebue să sărim și să înăbușim fo­cul care s'a aprins și care amenin­ță să ia proporțiile unui îngrozitor incendiu, incendiu din care nu se știe ce va arde și ce va rămâne. * # * — Dar în privința agitației care dom­nește­­ printre profesorii facultății de teologie, ați putea să ne spuneți ceva ? — Și de aceste agitații, dacă ceea ce se petrece la facultatea de teo­logie se poate numi astfel, trebue să știți că mă țin pe cît mi-e posibil cît mai departe. Ceea­ Ce pot sa vă afirm este că pro­fesorii facultaței de teo­logie sunt Împărțiți In două tabere. Această sei­ziune insă n’a fost pro­v­o­c­a­t­ă decit printr'o tactic­ă greșită și prin­­tr’o puțin chibzuită pro­cedare a unora dintre colegii noștri. Ceea­ ce pot însă să-ți afirm este că noi toți profesorii dela teologie suntem­ buni romîni și buni creștini și toți avem în gîndul și în suf­letul nostru dorința ca focul care s’a a­­prins în sinul Bisericei noastre să fie înăbușit cu un moment mai cu­­rînd.* — Dar in privința cazului d-lui pro­fesor Chiricescu, care e opinia d-v ? — Prin această întrebare mă pui într’o situație foarte delicată. Chiar dacă n’ași fi prieten personal cu Chiricescu, încă mi-ar­e greu să mă pronunț în public asupra pur­­tarei unui coleg. Alții sunt che­mați să-l judece și de­sigur aceia nu vor avea in ve­dere de olt dreptatea și adevărul. Ceea­ ce pot să-ți spun, așa in treacăt, e că Chiri­cescu a fost provocat printr’o lungă serie de provoca­­țiuni la atitudinea pe care a avut’o și aceasta o va spune și o va dovedi și el cu o­­cazia judecăței. Eu însă personal nu pot nici să-l scuz nici să-l a­­cuz. — Și acum o ultimă întrebare, dacă imi permiteți. S’a discutat in ultimul timp asupra hotărîrei Sf. Sinod, ca in judecata Mitropolitului Primat să în­ceapă cu cel mai grav capăt de acuzare și dacă acel cap de acuzare va fi înlă­turat, cele­l­ alte vor cădea de la sine. Este canonică și legală această proce­dare ? — Sf. Sinod este suveran pe ho­­tărîrile sale în această privință. De alt­fel această procedare este în uzul judecăților Sf. Sinod. Tot așa s’a procedat și cu ocazia ju­decăței fostului Mitropolit Ghe­­nadie, așa că nu se va putea a­­duce vre­o vină Sf. Sinod, dacă și de data aceasta va proceda tot ast­fel. Remâne de văzut Insă care dintre cape­tele de acuasare sI va considera Sf. Sinod ca cel mai grav. Cu aceasta am terminat convor­birea ce am avut cu d. profesor Cornoiu. Am crezut că este interesant să publicăm această convorbire, cu tit­lul de document. Fest » • pe Gene noastre ZAVRACURI Partea leului «Epoca* ge"vHnă»"**ăr­’e­ osietatea comunală de tramvae, primăria n’are partea leului. In schimb sunt in actuala primărie destui cari știu să-și facă în ori­ce îm­prejurare, partea... leilor sau, mai bine zis, a francilor. Era indicat La notița noastră, de-acum cite­va zile, prin care arătam că guvernul re­parației sau al cripeler sociale nu pu­tea să fie de­cît un guvern de cîrpaci, primim următoarea intimpinare: «Un guvern, prezidat de d-l P. P. Carp, era indicat să fie un guvern de... cârpeală și de cârpacii. Ca sărăcie Oficiosul guvernului își bate joc de partidul liberal din cauză că direcțiunea acestui partid este concentrată numai în mîinile șefului său. Ce sărac e partidul liberal ! Să aibă un singur șef, cînd partidul conservator are o pletoră atît de abundentă de șefi și sub-șefi prezumtivi și prezumțioși, o­­norifici și activi, efectivi și... detectivi II Aghiuță Sultanul Turciei călătorește Un eveniment epocal în istoria Turciei este călătoria pe care Sultanul Mahomed al V-a o face în mo­mentul de față în Macedonia. In loc să stea închis în palatul său, ca Abdul Hamid. Sultanul actual nu se sfiește a se arăta printre supușii săi. Atît de neobicinuit e socotit acest eveniment în Turcia, în­cît la Salonic s’a și pus piatra fundamentală a unui monument care să comemoreze această vizită. In Macedonia, Sultanul a fost primit cu entusiasm și ovații nesfîrșite de întreaga populație. Ilustrația noastră reprezintă plecarea Sultanului din palatul său. MAXIME ȘI CUGETĂRI Nu există rău mai mare de­cît să preferi­ viața, onoarei, și să ți scapi viața în paguba aceleia ce o făcea demnă de a fi suportată. Juvenal Copilul devine pentru părinții săi, după educațiunea pe care o primești, o recompensă sau o pedeapsă. Petit-Senn 0, SANGTA SIHPLIGITAS!. Cum ne cunosc străinii O Enciclopedie universală franceză despre Romînia. — O «Fraulein» subversivă. Datoria ministrului nostru de instrucție publică. Dacă am colecționa de prin zia­rele și diferitele publicațiuni streine, tot ce­ se scrie despre noi—ca să nu ne ocupăm decît de aprecierile ce cad sub controlul nostru — am ob­ține de­sigur cel mai frumos eșan­tin­on de prostie omenească, pentru care faimoasa exclamație a lui Jan Huss ar fi poate insuficientă. Un ziar de seară publica mai zi­lele trecute un rezumat din "L’En­cyclopedie Universelle du XX sie.clei în care Romînia era prezentată sub niște colori cari ar fi putut face să ro­șească chiar pe cel mai sălbatec trib de prin centrul Africei. Origina noastră, legile noastre, li­teratura noastră, armata noastră și rolul nostru politic, erau trecute în revistă cu incompetința revoltătoare a unor analfabeți cari în țara noas­tră n’ar fi admiși nici într’un post de copist de clasa III, dar care la Paris bunioară, sunt chemați să in­­formeza opinia publică de­mersul civilizației în țările mai depărtate. Ceea­ ce­ este însă exasperant, este faptul că printre aceștia se găsesc oameni de o netăgăduită valoare ca d-nii Alfred Mezières, Gabriel Ha­­notaux, Roux, și alții cărora nu le-ar fi tocmai greu să controleze ce sa publică în această așa zisă En­ciclopedie universală a secolului XX. Dar lucrurile astea s’au petrecut în Franța și boala fraților noștri mai mari este în­de-ajuns de cunoscută pentru a mai stărui asupra ei. Acelaș lucru însă se petrece și în țara noastră. Da, chiar aci unde își găsesc pîinea de toate zilele atîția streini cari în țara lor ar fi con­damnați să moară de foame. Recomandăm dar cetitorilor noștri următorul entrefilet pe care îl pu­blică «Noua revistă romînă» sub is­călitura d-lui I. Botez : O «Fräulein» subversivă. — Nu prea ne place să luăm toate în serios și nici șoviniști nu suntem ; totuși, ne-a sur­prins în chip penibil un articol intitu­lat «In pragul Rominiei a apărut zilele trecute intr’un ziar german din Capi­tală, în care autoarea, profesoară la un institut privat, ne recomandă in așa fel compatrioților săi in­cît cei cari nu ne cunosc vor rămine cu convingerea că țara romînească e un fel de teritoriu Kamerum sau altă colonie germană de prin Africa. Deși articolul are in frunte un motto elegiac și o notiță ipocrită prin care redacția caută să se spele pe miini, noi vom rezuma și vom cita părțile mai in­teresante ca să se vadă cum ne răsplă­tesc cei cărora le dăm găzduire în a­­ceastă dulce țară. Iată de ce este vorba. Domnișoara profesoară e tare supărată pe noi și istorisește pe aproape două pagini din gazetă, banalele peripeții ale unei în­tâmplări pe căile ferate ungare și ro­mâne, ai cărei eroi a fost d-sa și un a­­vocat din Craiova. Luîndu-și diploma și negăsind nici un loc vacant in Ger­mania, d-sa se hotărește să părăsească «scumpa și neinlocuibila sa patrie», se urcă in tren și, cu inima strinsă de groază, pornește spre Valachia «scena basmelor din O mie și una de nopți» unde găsise un angajament la un insti­tut particular. Pe drum, între Pesta și Vîrciorova, neavind pașaport, un avo­cat din Craiova se oferă să o treacă granița cu un pașaport străin. Domni­șoara primește—și lucru foarte natu­ral, avocatului ii cade fata cu drag iar d-șoara are cinismul să ne istori­sească prima scenă de dragoste din cu­plul de dame : «Atunci îl văzui plecat asupra mea cu o expresie pe care n’am s’o uit nici odată. Ochii îi scînteiau ca niște cărbuni a­­prinși, gura era deschisă pe jumătate. Sării în sus și zisei : «Plecați!» Aruncai și mantaua și perna și strigai desgustată. .,Sa luați și astea, nu le vreau !“ El iar mă învăli tăcînd. Apoi îmî luă mîna și mi-o sărută călduros și pătimaș. Sărutul acesta începea să mă cam impresioneze dar îmi veni în minte că mîna mi-era tare murdară ; toată ziua nu găsisem nici o ocazie s’o spăl. Și cuprinsă de­ o bucurie vicleană, îi lăsai răutăcios mîna și rîsei nepăsătoare și batjocoritor“. La Craiova, avocatul se dă jos și după cîte­va zile se regăsesc la poșta centrală din București unde are loc o scenă tragi­comică la care mai iau parte o pernă, un birjar, un bilet de bancă și trei piese de 5 lei pe care d-șoara le adună de jos, d-șoara o ia la fugă, se reazămă apoi plîngînd de zidul unei case și... își ter­mina articolul cu următoarea viziune â la Hofmann : „Toată Romănia îmi apăru ca o mlaș­tină întinsă peste care se furișează fri­gurile otrăvitoare, miasmele ucigătoare. Se grămădeau, se înălțau iar din ele se desprindeau schimonosituri, stafii res­pingătoare. Și-atunci văzui venind un șir lung de bărbați, femei și copii , stafiile m­aștinei se repeziră asupră-le, le su­flăm­ duhurile lor otrăvitoare, îi scuipară, înhățară pe cei cari se apărau într’una amețiți și șovăind, și îi tîrîră încet, în­cet în mlaștina neagră, în noroiul înfio­rător din care nici unul, nici unul nu s’a mai ivit“. In fața unor așa de amuzante elucu­brații, negreșit, nu putem de­cît să zîmbim îngăduitor și să amintim ini­moasei autoare o înțeleaptă zicâtoare nemțească : Zu viel Feuer im Herzen, bringt Rauch im Kopfe. Nu însă tot așa de îngăduitori vom fi cu directorul ace­stei gazete, care de trei­zeci și mai bine de ani încasează subvenții din visteria țării, pentru ca să publice asemenea ar­ticole jignitoare, cari n’au cel puțin nici ultima scuză—talentul. N’ar fi mai bine, d-le director, ca la locul acestor monstruozități, să dai citi­torilor traduceri inteligente din orop­sita noastră literatură ?... Noi nu mai avem nimic de adăro­­gat. Am voi numai să știm dacă în a­­semenea cazuri, datoria ministrului nostru de instrucție nu este oare de interzice profesoarei streine să mai continue a mînca în Romînia pîinea pe care ea singură declară că țara ei natală i-o refuzase... STATISTICIAN­ CELEBRI GEORG VON MAYR Sărbătorirea unui savant.—Viața și activitatea lui G. von Mayr.—Cariera sa politică. — Monopolul tutu­nului în Germania.—Activitatea științifică și practi­că.—Încheiere. Nu de mult universitatea din Mün­­chen a sărbătorit a 70-a aniversare a unuia dintre cei mai distinși ai săi profesori, a celebrului statician Georg von Mayr. Cu această ocaziune, jubilarul a fost obiectul unei deosebite atențiuni din partea savanților din toate ță­rile. Directorii birourilor statistice din Berlin și München, Plenk și Zahn, i-au dedicat o lucrare intitulată «Bi­rourile statistice în principalele state» iar un grup de 52 de statis­ticieni germani au oferit ilustrului savant o operă considerabilă intitu­lată «Starea actuală a Statisticei în Germania», în care se găsește un studiu foarte documentat al d-lui Dr. Rudolf Wassermann—un fost elev al savantului—asupra «desvol­­tarei Statistice Criminale de la Quitelet pînă la Georg von Mayr. De­oare­ce această lucrare n’a ie­șit încă de sub tipar, ne este cu neputință de a insista asupra ei, rezervîndu-ne aceasta pentru un vii­tor articol. De­o­cam­dată ne mărgi­nim de a vorbi de viața și opera lui G. von Mayr, care fără îndoială este astă­zi personalitatea cea mai de seamă pe terenul statisticei. N’a fost savant a cărui viață să se fi desfășurat mai mult între teo­rie și practică, între activitate de bărbat de stat eminent și activitate liniștită științifică, ca a lui G. v. Mayr. m » ■ Născut în 1841 la Würzburg ca fiu al unui profesor universitar, G. W. Mayr fu primit ca student în drept și științe de stat în Maximi­­lianeum, acea instituție a regelui Ma­ximilian II lea, unde în fie­care an un număr foarte restrîns de tineri bavarezi, aleși printre cei mai emi­nenți absolvenți de liceu, erau găz­duiți fără nici o plată și pe tot tim­pul duratei studiilor lor. La 1865, G. W. Mayr, trecu cu deosebit succes doctoratul în econo­mie politică, avînd ca subiect de teză Statistica cerșetorilor și vaga­bonzilor in Bavaria». Această lu­­crare atrage atențiunea guvernului asupra lui G. W. Mayr și în 1868 este numit profesor la universitatea din München, încredințindui-se în a­­celași timp și conducerea biroului statistic bavarez. Asupra activităței desfășurate­­, acest birou vom re­veni mai departe. In 1878 publică o lucrare întitulată «Imperiul german și monopolul tutunului», în care expune cu o deosebită claritate, fo­loasele financiare ce Germania le-ar trage din introducerea monopolului tutunului. Cu apariția acestei opere, începe și strălucita carieră politică a lui G. von Mayr. Bismarck, care atunci do­rea să introducă monopolul tutunu­lui, vede în G. von Mayr un pre­țios colaborator pentru organizarea finanțelor și caută să-l utilizeze. In 1879, G. W. Mayr e numit sub­secretar de Stat al ministerului pen­tru Alsacia-Lorena, și însărcinat în același timp cu direcțiunea supremă a finanțelor acestei țări. De atunci, G. W. Mayr se bucură de încrederea deosebită a lui Bis­marck. Cancelarul îi încredințează delicata sarcină de plenipotențiar al Consiliului federal prusian la Reich­stag și îl însărcinează în același timp, cu conducerea treburilor finan­ciare ale imperiului. In această calitate el susține proec­­tul monopolului tutunului în Reichs­tag,—atragînd atențiunea, că dacă nu va fi introdus acum, va fi greu în viitor să mai poată fi vorba de o ast­fel de reformă — care din ne­­fericire și spre marea pagubă a Ger­maniei, nu trecu. Dacă Reichstagul ar fi ascultat pe G. W. Mayr, Ger­mania azi ar fi avut de înregistrat mai puține împrumuturi. La 1878, din motive politice, e si­lit să se retragă, nu însă fără regre­tul tuturor, că n’au putut fi realizate ideile animate de un spirit de actino patriotism. După retragerea sa din viața po­litică, după o carieră atît de stră­lucită, s’a și simțit acea mare pier­dere pentru țară, și nu e mai pu­țin adevărat că ea fu de un folos neprețuit pentru știință. * * * Reîntorcîndu-se la activitatea ști­ințifică, G. W. Mayr publică în All­gemeine Zeitung o serie de articole foarte interesante, protestînd contra sistemului de a recurge în continuu la împrumuturi pentru echilibrarea bud­getului imperiului, sistem ce domnea în Germania de la 1875. G. W.Mayr se relevă, ca un adînc cunoscător al ches­tiunilor financiare, răspunzînd afir­­mațiunilor ministrului de finanțe de pa atunci, baronul Maltzahn, că nu se poate găsi alte mijloace pentru acoperirea cheltuelilor de­cît facerea de împrumuturi, propunînd mărirea contribuțiunilor matriculare, pe care statele federale le servesc imperiului și introducerea impozitului pe tutun. De monopol nu mai putea fi vorba —și noi se îndeplinește prorocia lui G. W. Mayr că în viitor nu se va mai putea introduce monopolul—de­oare­ce acordarea de despăgubiri fabricanților și negustorilor ar fi dus la noi împrumuturi. «Trebue—zise G. W. Mayr—ca sta­tele federale imperiului sa se solida­rizeze, pentru a pune capăt cît mai curînd acestei «gospodării de îm­prumuturi». In 1890, fondă cunoscuta revistă Allgemeines, statistisches Archiv care există și azi. In 1895 apare opera lui capitală : Statistik und Gesell­­schaftslehre, un studiu complect și serios de statistică. * * # In fine după ce am văzut în scurt teoriile lui financiare să trecem la principalul său domeniu, la statis­­tica,

Next