Viitorul, octombrie 1913 (Anul 7, nr. 2028-2058)

1913-10-01 / nr. 2028

■4 bani ABONAMENTE |n­­ară..........un an 19 Lei .................. șease luni 9 Lei In străinătate .... un an 30 Lei ............ șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 $1­15 ale fie­cărei luni REDACȚIA ȘI ADMitti STftAPA 56 CALEA VICTO.HH-STRADA ACADEMIEI 17-BUCUREȘTI 1 REDACȚIA: TEILFCH 13/47 "ABilsISTRAȚIA: TELEFON 22/33 MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOI­AZA wp"" Inserți și reclame pagina In­ linia ................................. 2 Lei 5 Linia corp 7 pe o coloană in pagina III ..............50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .................... 30 bani bani 1­813-1913 Monumentul comemorativ al luptei popoarelor unite (1813), ridicat la Lipsca cu prilejul aniversărei a 100 de ani de la înfrîngerea marelui Napoleon, inaugurarea monumentului are loc la 18 Oct. st. n. Renașterea latină și rolul României Călătoria președintelui republi­­cei franceze în Spania a deșteptat atențiunea tuturor asupra acestei țări latine pe care literatura ro­mantică a descris-o ca un pămînt al pitorescului. Strania ne deșteap­tă în minte ,tablouri de castele tai­nice luminate de lună, cu amoruri pline de aventuri, dueluri prici­nuite de un surîs al donnei, sau de insulta unui gest numai schițat... E țara Cid­ului, a lui Don­ Juan, a lui Don Quichotte, țara visu­lui, a vauitătei excesive, a cavale­­rismului reixistatic și a 3monului, profund și dominant.... Și în această viziune a Spaniei artistice cu orașe cari au dat prin humele lor rime sonore la atîți po­eți, mulți au fost­ dispuși să crea­­­dă­ că Spania de astăzi e așa cum a descris-o Théophile GauGeiy și cum a evocat-o Merimee. Călăto­ria d-lui Poincaré, însă, ne-a făcut sa corijăm această formulă como­dă prin care caracterisam Spania, și să ne dăm seama că țara lui Ca­rol Quintul e.... reală, că ea are o organizație modernă, că clericalis­mul — ultimul vestigiu al unui tradiționalism întru­cît­va artis­tic __ nu mai este atot­puternic, și că Spania de astăzi este o țară mo­dernă, cu tendințe serioase de pro­gres economic și de consolidare so­cială. Amatorii de pitoresc și de ro­mantism au de ce să fie mihniți, dar Spaniolii pot fi veseli că au­ părăsit visul și poesia și au intrat pe calea sănătosului progres prac­tic. Și cea ce se întîmplă cu Spania. B’a întîmplat mai de mult cu Ita­lia, — cu Italia pe cari cei mai mulți dintre noi ne obișnuisem a o socoti numai ca un scop al excur­­siunilor noastre artistice. Domuri­le splendide răspîndite în orașele superbe, visul de artă încremenit pentru eternitate în mirajul unic al Veneției, liniștea „Cetăței eter­ne“, cu Palaturile în care succesia geniilor artistice au venit să le gă­tească pentru miracolul fără sfîr­­șit al frumuseței, ruinele ce ea le-a păstrat de pe timpul acelei latini­tăți, leagăn al întregei noastre cul­turi, și de pe timpul creștinismu­lui în fașe, toate acestea aureola I­­talia de nimbul unei poezii care punea un vestmînt de raze și de aur peste Italia prozaică, peste Ita­lia reală și actuală. Ea nu mai este o țară a ruinelor sacre, a artei antice și a pitorescului, ci o țară a vieței reale, nuanțate de mo­dernism. Triumfurile ei militare, ascendentul diplomatic, avîntul enorm al industriei, totul ne ara­tă că în Italia, latinitatea a primit o transfuzie de singe nou și un a­daos de energie practică care a schimbat fața acelei țări clasice a artei. Latinitatea reînviază și se mo­dernizează. Și un nou suflu de via­ță sănătoasă vine să trezească ge­niul latin. In această renaștere glasul Ro­­mîniei ca țară latină trebue să fie auzit, și ca rolul ei să fie din ce în ce mai bine nuanțat și reliefat. E­voluția noastră va trebui să fie în­dreptată în aceiași direcție cu sta­tele latine din occident, cari au părăsit viata tradițională, de visă­torie și de romantism, de frazeolo­gie și poezie politică pentru a intra în făgașul desvoltărei economice. Avîntul Băncilor populare și al Cooperativelor­ sătești, progresul economic și financiar, cari de citi­va ani a început să fie din ce în ce mai visibil, ne arată că latinitatea noastră în chin instinctiv urmea­ză renașterea țărilor latine — Ita­lia și Spania — și că am intrat pe calea sănătoasă și largă a statelor moderne. Progresul de astăzi este rezulta­tul muncei conștiente a întregului popor. Cultura extensivă, desvolta­­rea intelectuală a straturilor celor mai largi, gustul de viață bună, to­tul contribue ca aspectul statelor moderne să fie schimbat. Romînia, care din țările latine, a rămas cea mai în urmă, din pricina vicisitu­dinilor istorice, va trebui prin imi­tația marilor ei surori din occi­dent, să se desvolte în sensul eco­nomic, să părăsească organizația medievală a celor două clase din ca­re una să cunoască numai jertfa și cealaltă bunătățire, și printr’o dreaptă împărțire a drepturilor și printr’un avînt conștient economic să fie demnă de nobila ei descen­dentă, și demnă de spiritul latin ce o stăpînește. Tăușan -xx-I I­UISEfiZilm SACRIFICAȚII DE LA „EPO­CA“ VĂD CESBINARI IN SI­NUL PARTIDULUI LIBERAL „Epoca“, printr’un ciudat miraj sufletesc, vede în rândurile partidu­lui national-liberal oglinda sfîșieri­­lor din partidul conservator. Pe ziua de azi, organul conservatorilor sacrifi­cati, istorisește o poveste lungă și a­­mănunțită despre neînțelegerile ce ar domni în partidul nostru în jurul programului schițat deunăzi de d. I. I. C. Brătianu. Știm că sunt multe naturi slabe cari caută în nenorocirile altora o a­­linare pentru propriile lor suferinzi, dar cu toată mila ce avem pentru cei de la „Epoca“ trebue să le spu­nem că mîngăierea pe care o caută nu poate fi, fiind­că „Epoca“ se­ în­­șală amar în viziunea ei îndurerată. Partidul național liberal nu numai că e pe deplin de acord în ce priveș­te programul enunțat­ de d. I. I. C. Brătianu, dar din consfătuirile prea­labile cari au avut loc în vederea congresului chemat să precizeze a­­cest program, reese că membrii par­tidului sunt gata să dea lupta cea mai îndîrjită pentru înfăptuirea nou­lui program. „Epoca“ să aibă numai răbdarea de a aștepta întrunirea a­­cestui congres, și să nu tragă în pri­pă încheeri cari pot fi pentru dînsa o deziluzie amară. Știm că săvîrșim un păcat cu cei dela „Epoca“ scoțîndu-i din reveria lor, dar ni­ avem încotro. Bizantinis­mul, cînd vrea să devină agresiv, tre­bue pedepsit, SÜSUM i­ntr’o vînzare de lemne în Taras­­con — patria nemuritorului Tar­­tarin a lui Daudet — s’a desco­perit într’un trunchu de arbore 200.000 franci în acțiuni. Sum­a s’a dovedit că a fost depusă de un hoț, ce o furase dintr’un vagon paș­­ce o furase dintr’un vagon poștal. έmi ambasador al Austro-Unga­­riei la Petersburg se numește contele Friederich­ Szapary de Szapar, Mura-Szombat și Sze­­chy-Sziget... Un astfel de nume pronunțat e un permanent pericol pentru limba sortită a’l pronunța ! D­in „Viața Romînesca“. Un autor englez Macm­ichael din 1817, scrie: Bogarii au adoptat toate viciile Europei civilizate, dar au făcut puțin sau de loc progres în manierele unei societăți educate. Sunt extrem de inculți, cultura lor mărginindu-se în o oarecare ușu­rință de a vorbi franțuzește“. -------------xx—---------­ CÎND UMA CIVD ASTA 1 I HeiJob­uri Nu’i vorba de d. Cosăcescu. D-sa cu toate că a avut într’o bună zi piretentia să pară așa, totuși n’a a­­vut curajul ca s’o spună. S’a mul­țumit numai cu plimbările, făcute într’un automobil roșu ca rubinul. E vorba de d. Take Ionescu. Abia venit din străinătate, unde a făcut tot ce a putut ca să’și epuizeze sto­icul de interviewuri cu care plecase din țară, $i iată’l pe d. Take Ione­scu cutreerînd țara în lung și ’n lat. N’avem nimic de zis. De ce oare n’ar avea dreptul să inspecteze ministrul de interne țara, mai ales după ce a lipsit în timpul cînd prezența d-sale era atît de­­ necesară? A lipsit atunci! Nu’i Mimic. „Mieux plus tară que jamais...“ Ministrul de interne are putința acum, ca să constate capa­citatea și inteligenta directorului general al serviciului sanitar. Și a­­tunci d. Take Ionescu se va felicita că are în partidul d-sale o capaci­tate și o energie ca­d-rul Minoviei, și dacă cumva nu-i va mai putea depune la „Banca de Credit“, un nou fond pentru combaterea holerei, a­­tunci îl va înscrie pe tablou­, pen­tru a fi decorat cu „Bărbăție și cre­dință“. D. Take Ionescu știe cum să’și răs­plătească partizanii. Dar, partea cea mai însemnată a călătoriei ministrului de interne e cu totul alta. D. Take Ionescu, ca și Poincaré, este un mare orator. Poin­care în călătoriile lui din timpul din urmă, a rostit, în locul discursurilor banale oferite de asemenea împreju­rări, o serie de discursuri de o fru­musețe și elocință rară. Oare se putea ca d. Take Ionescu să rămînă mai pe jos decit Poincare ! Nu zău, fără să zîmbiți, spuneți-mi dacă n’am dreptate ? ! In cetatea Banilor, unde răsună încă acordurile „Imnului Silistrei“, cîntat odinioară de d-sa, d. Take Io­nescu, și-a rostit primul discurs, în „genre-ul“ lui Poincaré. Și dacă d-sale, i-a năzărit să facă o vizită d-lui Venizelos, a fost datorită fap­tului că Poincaré s’a dus în Spania. D. Take Ionescu, este al 11-lea Po­incaré. — i. Í. — XX • •• . „nul isi Prtre Carp" „D. P. Carp, șeful parti­dului conservator, a aprobat ca fiul său să primească pos­tul de sub-administrator de plasă clasa 11“, Epoca Sub titlul de mai sus, „Epoca“,— dacă n­­u­ se mai ocupă deocamdată «la persoana ex-șefului­­ partidului conservator, — s’a hotă­rit să pună in lumină cel puțin meritele fiului d-isal­e, d. Grigore Carp. Spre rușinea noastră, siliți suntem­ să ne recunoaștem ignoranța in ce­­ea ce privește manifestarea publică a acestor merite... De aceea cu o vie ,curiozitate am­ citit­­ și recitit, artico­lul în care „Epoca“ se ocupa de „fiul d-lui Carp“. Neliniștiți, ne întrebam, nu cum­va d. Grigore Carp va fi ținut pe undeva­­ tc­ o conferință, lui va fi tipărit vreo lvtere cu caracter po­litico-social sau î nsfîrșit va fi rostit vreun discurs de­ care noi sa n’avem cunoștința ?... ! Neliniștea ne-a­ fe­l de scurtă du­rată. Din fericire, nu de așa ceva era­­ vorba, ei de o­ manifestare mult mai importantă: d. Grigore­ Carp a binevoit a primi post­u­l de „sub-ad­­m­inistrator, de plasă­ clasă II“, iar — lucru și mai dem­n de luare amin­te a contemporanilor, — tot „Epoca“ ne­ spune, „d. P. Carp, șeful parti­dului conservator, a aprobat ca fiul d-sale să primească­ acest post. Ei da, acum știm despre ce este vorba, și dacă avem vre-o nedume­rire este că nu știm, ca și „Epoca“, a­ cui merit n mai covîrșitor? Al­­ 1-l­ui P. Carp, care „a aprobat“, sau a 1 fiului d-sale, care a primit slujba de sub-prefect de clasa doua î­­n adevăr, nu sunt rare în istorie cazurile cînd chiar odrasle împără­tești s'au scobor­it în mijlocul popo­rului, pentru ca să’i cunoască mai bine firea și nevoile. Petru­ cel­ Mare n’a fost simplu lucrător într’un șan­tier de corăbii ?... Ce îndeletnicire m­­ai utilă pentru țară decit să secondezi pe un sub­prefect în redactarea rapoartelor o­­ficiale? Dacă d. Carp a fost­ silit deocamdată să renunțe la reforma sa administrări­vă, are cel puțin mîn­­g­ierea că fiul d-sale va fi în măsu­ră, mai tîrziu, să-i înfăptuiască a­­cest ideal, pentru c­­a’l va pregăti desigur funcțiunea ajutor de sub­prefect clasa a doua... Iată de ce, felicităm din toată ini­ma pe d. P. Carp, împreună cu „E­­poca“ — pentru gestul său așa de vorbitor, Mir. —---------exo------------­ HOTE CAPUL DE MORT ȘI CUCUVEAUA O introducere explicativă: Regre­tatul Haret a înființat instituția Cassei corpului didactic, cu scopul de­ a veni în ajutorul profesorilor. O parte din veniturile acestei casse o dă „timbrele“, alipite pe lângă ori­ce carte introdusă în școale. Acestea sunt faptele. Acum iată inovația artistică pe care conducă­torii instituției citate au crezut că e bine să o facă. Timbrele sînt lu­crate „artistic“, după un model care a fost plătit, dacă nu sîntem ero­nați, cu 500 lei. Concepțiunea însă artistică e atît de extraordinară în­cît desigur ar fi o lacună dacă pu­blicul mare, nu numai copiii n’ar cunoaște-o. Intr’un cerc, la colțul timbrului lungueț, se află două­­ sim­boluri sinistre: o cucuvea și un cap de mort, așezate pe­ un volum închis. Ce mare ironist, sub mare simbolist va fi executat acest clișeu, nu știm și nu ne interesează să o știm, dar ca niște profesori să poată primi per­petuarea în desen a legăturei din­tre moarte și carte, aceasta nu o în­țelegem ! Cum, simbolurile nesufe­rite ale tristeței și desnădăjdei, să fie ele singure vrednice de­ a figura pe coperta unei cărți didactice? Și aceste simboluri vor face oare car­tea simpatică tinerilor suflete ! Poate că concepțiunea ce­ a presi­­dat la acest desen a fost acea a unui pesimist care a înțeles învățătura ca un drum dureros, ce duce curînd la moarte și îndurerează viața cum o îndurerează bocetul unei cucuve­le, prevestitoare, de moarte ? Dacă această filosof­ie a urmărit-o dese­natorul clișeului, aceasta e o ches­tiune de credo personal, și în timpul nostru cineva nu poate fi lapidar pentru ideile sale, oricît de baroce ar fi. Ceea ce e curios, e numai, ca un iubitor al școalei, cum trebue să fie un profesor, să se decidă a alipi cartea simpatică de nesuferitele simboluri ale morței și ale curiei. Cassandra și Pluton, își dau mi­na ca să protejeze o operă cu scop educativ și înviorător al sufletelor! Aceasta numai într’o minte ea în­săși capricioasă și baroca, putea să fie permis. Leneșii—și rari sunt copiii munci­tori— vor găsi în cucuvaele și cape­tele mortuare ale timbrului școlar îndemnuri de a fugi de meleagurile morței , în care unii profesori, cu a­­pucături satanice și cu fantezie ma­cabră îi trimet­eu ale lor oficiale desenuri mortuare ! Ciudați educatori — și ciudați ar­tiști ! Petronius IN PAG. W. menn, Berlino! si ImtraÉii Romîniei INTERESANTE DESTĂINU­IRI ALE „ROMINULUI,, DIN ANUMEUffil COMERCIALE Intr’un bung discurs politic, d. Nic­olae Pasici a arătat cari tre­bue să fie, după­­ visul, atitudinea de azi a Serbiei. Dublîndu-și teri­toriul, devenind un stat poliglot prin incorporarea unui mare nu­măr de Albanezi și Bulgari, Ser­bia are nevoie de o lungă operă de consolidare. In acest scop îi tre­bue liniște și fiind ca Serbia c în raporturi încordate cu Austria, d. Pasici e de părere că aceste ra­porturi treiie să înceteze. Primul ministru sîrb se face chiar campionul unei politici în a­­cest sens și atît la Belgrad cît și cu prilejul vizitei sale la Viena a arătat cam­ e modul lui de a vedea. De o apropiere diplomatică nu poa­te fi vorba, întru­cît antagonismul politic dintre cele două țări e ma­re. Sârbii nu uită nici anexiunea Bosniei și Herzegovinei, nici soar­ta conaționalilor lor din Ungaria. Apoi Austria vede destul de lim­pede că Serbia nu iese din orbita politicei rusești. Dar dacă o apro­piere politică austro-sîrbă nu se desemnează la orizont, sunt alte puncte unde cele două țări se pot întîlni în chip amical. Recunoașterea de către Sîrbi a satului albanez autonom e o ati­tudine bine văzută la Viena, deși Sirbii iau această atitudine fiind că nu pot altfel și deși nu au renun­țat la dorința lor de a încălca te­ritoriul Albaniei autonome spre a putea avea acces direct la Marea Adriatică, încetarea ori­cărei agitații sîr­­bești în chestia Croației și a Bos­niei și Herzegovinei e de asemeni pentru monarh­ia habsburgică o condiție de înțelegere cu regatul sîrb. Mai vin a­poi interesle econo­mice care leagă cele două țări. Austria are nevoie de hinterlan­dul sîrbesc și în fața acestui con­siderent economic slăbește ori­ce alt considerent. Apoi Serbia e și ea avizată la concursul Austriei pen­tru expansiunea ei economică. E adevărat că această expansiune întîlnește via rezistență a agrarie­nilor unguri și austriaci. Dar e vorba ca Serbia să obțină numai libera trecere a vitelor sale pe te­ritoriul bosniac spre debușeul ita­­lian. Această dorință a Serbiei sa­tisfăcută—și guvernul din Viena e gata să o satisfacă — posibilitatea unei înțelegeri austro-sîrbești cre­ște considerabil. D. Pasici e pe cale de a obține acest succes și de aceia lucrează azi pentru stabilirea unor rajfor­­turi normale austro-sîrbești. D. Pasici e un bărbat de Stat ca­re prețuește avantajele economice ale prezentului mai mult de­cît a­­vantajele politice pe cari le poate aduce viitorul. Acesta e înțelesul lungului dis­curs pe care l-a rostit la Belgrad. INSURECȚIA ALBANEZILOR . Din Belgrad se anunță că trupe­le sîrbe au alungat pe Albanezi din toate pozițiunile lor gonindu­i până la 20 k­m ,dincolo de granița nouă. In ultimele opt zile luptele au fost cu deosebire înverșunate Mai cu seamă lupta dela Prizrend care a durat două zile și acea de la linia Bula unde trupele sîrbești au bombardat pozițiunea albaneză mai multe ore pînă cînd Albanezii au fost respinși. Atît Albanezii cît și Sirbii au avut însemnate pier­deri.­­ Se mai dau lupte înverșunate lingă Cjacova, unde trupele mun­­tenegrene sub comanda generalu­lui Vucotici luptă împotriva Alba­nezilor și a comitagiilor bulgari Trupele sîrbe de ajutor sunt î marș forțat spre Cjacova. BULEVK­l ZiLK­lG Situația internațională - FAPTE SI COHEHTAB1I - "­HMM socialisti ROMÎNIA MUNCITOARE" V­A APARE DE TREI ORI PE S­APT­AM­ANA Organul „partidului social-demo­crat și al sindicatelor unite" din Ito­­r,unda, anunță că se va reorganiza și va apare de-acum de trei ori pe săptâmină, luptînd cu o nouă vi­goare pentru realizarea programu­lui său. In principiu, n’am avea nimic de obiectat împotriva unei propagan­de care ar avea de scop răspîndirea in masse a unor idei înaintate, me­nite să le pregătească pentru noi cu­ceriri de drepturi cetățenești. Nimeni nu poate tăgădui că în ță­rile civilizate ale apusului, partidele înaintate au contribuit într’o largă măsură la răspîndirea culturei, la pregătirea masselor muncitorești, făcîndu-le apte să primească refor­mele sociale pe cari le impune pro­­gresul civilizației și al unei bune or­ganizări de stat. Și, dacă, — inspirîndu-se dela ati­tudinea și tactica partidelor social­­democrate din apus —­ conducătorii mișcărei noastre muncitorești s’ar mărgini la acest rol de educatori ai masselor, nu am putea privi cu ad­versitate o asemenea propagandă. Partidul național-liberal — ca or­ganizație politică de guvernămînt, cu program și idei înaintate — nu poate condamna din principiu o ac­țiune menită să contribue la reali­zarea idealurilor de libertate și ega­litate cetățenească, oricît de mari ar fi deosebirile fundamentale ce des­part cele două programe. Din nefericire însă, așa cum a fost condusă vină astăzi, mișcarea socia­­listo-sindicalistă dela noi a fost în­­năinte de toată anarhica și anti-na­­țională. Ne cunoaștem însă oamenii, și nu ne putem face iluzii nici în această privință. Aur ­OXO­I drsplătirea ofițerilor marii — O MASUUA NELEGALA — Prin legea aviației militare se fi­xează anume diurne ce urmează a se plăti ofițerilor aviatori pe lingă solda pe care o prrimise conform gra­dului lor în armată. Ce se întîmplă nisa s Ministerul de război sub cuvîntul că ofițerii a­­viatori pe timpul campaniei în Bul­garia au primit sporul de soldă ca toți ceilalți ofițeri și că nu­­ s-au ex­pus mai mult ca oricare alți ofițeri, le-a tăiat diurna prevăzută de legea aviației militare, pe tot timpul mobi­lizării. Măsura este nedreapta pentru că nedrept este să spui că în campania din Bulgaria ofițerii aviatori au a­­vut aceleași riscuri ca și ceilalți ofi­țeri de la trupă, pentru motivul că o­­fițerii aviatori, cari au adus armatei excelente servicii de cercetare, pe lângă riscurile unui război, la fel cu ceilalți ofițeri, ei și-au pus viața în joc tot așa de mult ca și în timp de pace. E chiar non sens să afirmi că un ofițer aviator își expune viața mai mult în timp de pace de­cît în timp de război. Dar măsura este și nelegala pen­tru următorul motiv. Ofițerii avia­tori primind sporul de soldă pentru campanie ca toți ceilalți ofițeri, n’au primit decit un drept al lor cîștigat, drept prevăzut expres m le­gea soldelor. Tot atît de legal este insă și dreptul ce-i pretind acești o­­fițeri în baza legei de organizare a aviației miliare, cu atît mai mult cu cît această lege specială nu prevede ca diurnele oberilor aviatori să se plătească numai în timp de pace. Ba ceva mai mult, această lege spe­cială prevede ca în caz de accident sau de infirmitate provenită din cau­­z zborurilor, ofițerii aviatori se vor bucura de pensiune echivalentă sol­dei din timp de război. Credem că d. ministru de război, după o matură chibzuință, va reveni asupra musurei luate. 99 AFACEREA HURMUZ NE VORBA CU DELEGATUL ÎNSĂRCINAT DE COMITETUL BURSEI, PENTRU A CER­CETA REG­STRELE D-LUI N. TH. HURMUZ Cu privire la afacerea Hurmuz cimulă pe piața noastră tot felul de versiuni alarmante. Spre a lămuri cîtuși de puțin lucrurile, ne-am a­­dresat d-lui Victor Filotti, sindicul Bursei, și însărcinat cu cercetarea registrelor d-lui N. T. Hurmuz. Iată ce ne-a spus : „Comitetul Bursei a intervenit la ministrul de comerț, pentru punerea d-lui Hurmuz în disponibilitate, și a trimis dosarul întregei afaceri tri­bunalului de comerț, spre a vedea dacă este sau nu cazul să se aplice dispozițiunile codului de comerț, pri­vitoare la faliment —­ Putem să știm ce se impută a­­gentului Hurmuz, pentru a se cur­ma o serie de versiuni care circulă în această privință ! — D. Hurmuz are un pasiv care se cifrează la circa 110O.0OO^ lei, față de un activ de 50.000 lei în efecte, garanția sa de mijlocitor, care re­­presinta în numerar cam 45.000 lei, în plus 197.000 lei diferențe de curs, ce are de primit deja diferite per­soane, cu care a efectuat operațiuni pe termen. Soldului dintre activ și pasiv d. Hurmuz nu i-a putut da nici o explicațiune legală, sau mai bine din expdicatiunile date de d-sa rezultă că pentru a se acoperi de pierderile ce a încercat, din dife­rentele de curs pe cari unii din cli­enții săi, șubrezi, dubioși sau inco­recți, nu i le-a plătit, clienți pe cari ii. Hurmuz a avut imprudenta să-i primească, într’o epocă atît de cri­tică prin care a trecut bursa noas­tră, fără acoperire, a recurs la ope­rațiuni pe câmpt propriu, înstreinînd și reportînd garanții în numerariu și efecte, ale celorlalți clienți cari pentru operațiunile de bursă înche­iate, îi depusese acoperire; scăde­rile brusce, însemnate și neprevăzu­te prin cari a trecut Bursa în ulti­mul timp din cauza evenimentelor externe, Tau făcut să încerce pe compt propriu pagube și mai mari, astfel că la un moment dat n’a mai putut restitui nici garanțiile depu­se ca acoperire, nici diferențele de curs rezultate din urcările posteri­oare, ale efectelor și acțiunilor pen­tru care acele garanții fusese afec­tate. Creditorii lui Hurmuz fac însă responsabil pe comitetul Bursei, ca­re avînd cunoștință, sau putința de a fi în cunoștință de situația pre­cară în care se găsea Hurmuz, nu numai că nu i-a controlat operațiu­nile și registrele, dar i-a permis să continue astfel a funcționa ca mij­locitor oficial! Comitetul Bursei, în afacerea Hurmuz, nu are și nu poate avea nici un fel de răspundere. După ve­chea lege a Burselor, ca și după cea nouă, comitetul are atribuțiunea să supravegheze și să controleze modul cum agenții Bursei își exercită man­datul. Din această atribuțiune a comite­tului Bursei, și prin o greșită analo­gie dintre comitetul Bursei noastre, cu camera sindicală de la Bursa din Paris, a cărei responsabilitate civi­lă, pe temeiul dreptului ei de con­trol asupra operațiunilor agenților de Bursă, a fost discutată în doctri­nă și jurisprudență, s’a căutat în ca­zul Hurmuz a se pune în sarcina comitetului Bursei o responsabilita­te morală că n’a controlat, fie la timp, fie în mod suficient pe d. Hur­muz, și să împedece astfel dezastrul ce s’a produs. Ori aceasta este o ere­zie pentru că nu numai­ că este o fundamentală deosebire între comi­tetul Bursei noastre, și camera sin­dicală de la Bursa din Paris, compu­să din reprezentanți aleși dintre­­ săși agenții de schimb, cari au o casă comună numită casa sindicală cu un fond comun al agenților care a atins azi cifra de aproape 50 de milioane și în care partea fiecărui agent este afectată cu titlul de cau­țiune pentru garantarea operațiuni­­lor dintre agenți, și a agenților față de casa comună. In aceeași ordine de idei doctrina" mai citează un caz, în care respon­sabilitatea civilă a camerei sindicale a fost discutată, pentru motivul că nu ar fi verificat la timp situația u u­nui agent căzut în faliment. Acțiu­nea­ creditorului reclamant a fost însă respinsă în toate instanțele, pe motivul că tes­tii trebuesc să se ape­re ei însăși și să se informeze asu­pra situațiunei agentului, dar nu să-și adăpostească riscurile opera­țiunilor de Bursă sub un fel de tu­telă legală a camerei sindicale. Da­că ar exista deci o analogie intri, responsabilitatea comitetului Bursei și aceea a camerei sindicale, pe ba­­za unor considerente atît de juridi­ce comitetul Bursei, nu poate fi res­ponsabil în cazul Hurmuz că nu a e­xercitat un control asupra operațiu­nilor sale de Bursă... Ca atare, dacă în Franța, unde e­­xistă o cameră sindicală cu dreptul de a chema în fața ei pe agenții de schimb, ca să prezinte actele, scrip­tele și registrele lor, cu un drept l­i veto la numirea agenților, și total responsabilitatea ei față de terții nu este admisă în justiție pentru opera­țiunile agenților, cum se poate in­voca la noi, vre-un fel de responsa­bilitate a comitetului Bursei, cînd le­gea prevede un simplu control și su­praveghere asupra modului cum a­­genții Bursei își exercită mandatul, control care, bine­înțeles, nu poate viza deît operațiunile în „cordeille" în Bursă, dar care control nu reiese de nicăieri, că s’ar putea întinde pî­nă la cercetarea registrelor și verifi­carea operațiunilor de Bursă efectu­ate, ceea ce ar implica o anchetă permanentă în exercițiul comerțu­lui și al profesiunei mijlocitorilor în interesul terțiilor. Dealtminteri sub imperiul ved­ei legi a Burselor, agenții puteai re­fuza cu drept cuvînt prezentarea re­gistrelor de Bursă, întrunit după le­ge, ei erau datori să păstreze secre­tul operațiunilor de Bursă cînd cli­enții lor cereau acest lucru, și clien­ții lor imputandu-le totdeauna păs­trarea acestui secret, comitetul nic. nu avea dreptul să cerceteze regis­trele, în care erau înregistrate ope­rațiunile de Bursă, întrucît vid­e principiul secretului absolut al ace­stor operațiuni. Această dispozițiu­­ne a secretului operațiunilor de Bur­să s’a omis a se trece în noua lege a Burselor și vă mărturisesc dacă atunci cînd s’a discutat de că­tre comisiunea instituită să modifi­ce legea Burselor, comisiune din ca­re făceam parte, din cauze indepen­dente de voința mea n’ași fi fost absent, m’ași fi aspus la omisiunea secretului operațiunilor de bursă ca­re există în toate țările mari sau Bursă, pentru că socotesc că corec­titudinea unui agent nu trebue să reside în teama de control, ci în cin­stea fund­ară a agentului, „quitte” ca cei incorecți să fie supuși la toa­te rigorile legei, atunci cînd se vor abate de la îndatoririle lor. — Credeți că astăzi se poate face un control? ^ — Un control eficace și permanent este imposibil, chiar cu omisiunea secretului operațiunilor de Bursă pentru că acest control nu poate f­ i:

Next