Viitorul, noiembrie 1913 (Anul 7, nr. 2059-2088)

1913-11-01 / nr. 2059

__________-------------------------------------------------------------------------------------------------------țK , ABONAMENTE în țan­............... un an 18 Lei .......... șease luni 9 Lei bi (trăinătate .... un an S0 Lei................. șease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni REDACȚIA Ș( ADMINISTRAȚIA 56 CALEA VICT­O­RIE­I—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI­­ ------------­­­ H—-M ---------------­REDACȚIA: TULFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE ! Linia corp 7 pe o coloană in pagina 111 ............ 50 bani I Kn»­ Ji Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ........................80 bani I ga Mwlți Incerți și reclame pagina III linia i.............................. 2 Lei I <Bana JP­ —mmmmmmmă Reforma sociali combatuis­te necunositor Partidul liberal crede — și eu drept cuvânt — că repartiția actuală a proprietăței solului rural, nu mai corespunde intereselor superioare e­­conomice și de dreptate, a Statului român, și-și propune prin interven­ția suvora­nitatei ■nationale, se reîn­­tocmească în parte așezarea și dis­tribuirea acestei proprietăți. Proce­deul normal pentru a ajunge la a­­cest rezultat, este adăugarea în con­stituție a unui caz nou­­ de expro­priere pentru utilitate publică, care va putea fi considerat ca un­ caz de expropriere pentru conservarea, și înalta justiție socială. Proprietarii actuali, cari în măsura nrcedităților­ sociale, și în schimbul contră valo­rei exacte a posesiunilor ce se vor atribui altora, vor fi expropriați, de o parte din proprietatea lor, nu pot, pe baza unei unui principiu juridic bine înțeles, să găsească că această măsură este co­n­tradictoare a drep­tului lor, și atregătoare de el. In adevăr, proprietatea, ca toate celelalte instituții juridice, s’a for­mat pentru a răspunde unor nevoi economice, a căror schimbare atra­ge ca consecință evoluția în aceeaș direcție, a instituției întocmite pen­tru a le apăra. Noțiunea proprietăței ca drept in­dividual exclusiv și absolut, este în știința actuală, și pentru cei în mă­sură de a cunoaște realitățile ei, o concepție anacronică, și contrazisă de faptele vieței efective. Proprietatea e bazată astăzi pe o concepție realistă, care elimină în mod treptat ideea metafizică a drep­tului subiectiv. Această noțiune e­ aceea a funcți­­unei sociale. Omul pare propriu, zis drepturi, ci numai datorii față de toți. Fiecare individ are o oare­care funcțiune de îndeplinit. Proprieta­tea nu e un drept, ci o funcțiune so­cială. Prin faptul că deține un bun, proprietarul are o misiune de înde­plinit ; cu­ timp el o execută, actele sale de proprietar sunt proteguite în măsura îndeplinirei ei. Cînd nevoile înalte sociale, cer o modificami în starea de lucruri care constituește posesiunea sa, proprietarul actual trebue să cedeze interesului general, căci el nu posedă alt drept decit pe acel de a face în­totdeauna datoria ca și această datorie constă în a ■ io’­a lu­minile ce deține în "conformiune" mai ales cu interesul social; interesul său particular ne­continuînd a fi legitim decît atît timp cit corespunde cu nevoile su­perioare sociale. De­sigur că, aceste adevăruri ne­tăgăduite trebuesc justificate față cu acei cari pătrunși de câteva prin­cipii aproximative și imperfect în­țelese relative la proprietate, au o concepție cristalizată și puțin mlă­dioasă a acestei institutiuni sociale de la care nu veese a se depărată. Această întemeiere o vomu face a­­vînd ca punct de plecare necesita­tea recunoscută de aproape toți, a ridicărei stări materiale și morale a locuitorilor rurali romîni, clasă a cărei interese se confundă cu inte­resele cele mai înalte ale Statului Romîn. ■ Cînd voiu fi stabilit, în câteva con­­siderațiuni — rămînînd să dau o desvoltare mai largă în altă parte acestei chestiuni — că desvoltarea materială și morală a țăranilor in­teresează în mod primordial organi­zarea noastră socială; că darea cu îndestulare a proprietăței solului rural a celor care sunt aproape în­treaga națiune, și toată speranța ei în viitor, este condiția esențială a acestei ridicări, că pentru aceasta este nevoie de a se face o nouă re­partizare a posesiunei solului, între acei cari îl dețin cu prisosință, și cei cari sunt lipsiți de el, voiu ajun­ge a stabili — ceea­ ce formează o­­biectul principal al articolului meu — legitimitatea totală a dreptului de intervenție a Statului în acest scop, legitimitatea exproprierei pen­tru cauză de utilitate­ socială și a­­grară, și lipsa ori­cărei atingeri a­­dusă prin această măsură proprieta­tea individuale actuale, proprietate pe care necunoscutorii o proclamă priciată prin programul indicat. Marea majoritate a populațiunei Statului nostru — țăranii — sunt din punctul de vedere al personalitătei lor, din acel al individualitătei lor fizice și morale, precum și din acel al stărei lor materiale într’o condi­­țiune inferioară nemeritată. Stabili­rea cauzelor care au determinat a­­ceastă stare de lucruri poate da loc la discuțiuni — ele vor fi examinate în mod special. Faptul în sine este însă necontestat. Tot atît de netăgă­duit este că lipsa materială și în mod principal lipsa pământului ne­cesar pentru punerea sa in valoare prin industria agricolă, este una din rațiunile principale a tuturor rele­lor de care suferă clasa rurală. Stă­pânirea unui bun, potrivit cu nevoi­le esențiale a fiecărui, este una din condițiile de căpetenie a moralită­­ței oamenilor, de­oare­ce omul în meserie este în adevăr consacrat ser­­icitutei, căci în această stare nu nu­mai că-i lipsește satisfacția cea mai necesară a nevoilor fizice, dar încă ori­ce resort moral a dispărut. Vi­ciul și degradarea morală sunt ne­norocitele și obișnuitele consecințe a acestei situațieni. Prin posesiunea bunurilor, prin asigurarea regulată a mijloacelor de existență, care decurge din ea, se produce lipsa de grija pentru viito­rul imediat, sănătatea morală și fi­­zică, sentimentul independentei, și mai presus de toate ridicarea sufle­tească, onoarea și demnitatea ele­mentele constitutive ale adevăratei personalități omenești. Pentru tărani posesiunea unei părți din solul național este binele su­prem , căci la el se vede în mod e­­sențial acțiunea reciprocă a omului #s miraj» Suite tutei și » pămîntului asupra omului, legătura devotată dragostea nesfârșită și îmbelșugați­a unei ființe pentru solul de care totul îl leagă. .Fiind­­ proprietar, țăranul va ave o răspundere personală, care-i lip­sește ca proletar; el nu va mai tră­de azi pe mîine, și va ține mai mul­ta interesele publice. Proprietarul este în adevăr ca un asociat în Stat. El are mai multă tendință și mai multă ușurință de a deveni moral, econom, așezat, ma puțin împins de a frecventa locuri­le de lene și desfrîu. Proprietatea este prin ea însăși o cauză puternică d­­moralizare: lucrătorul rural încet­ea­ză, prin ea de a fi un instrument el devine un om în înțelesul între­al cuvintului, și nu mai poate fi o uneltă de revoluție în min­uiile de­magogilor. Ori aceste fiind condițiile libertă­ței economice în viața privată , fiind dat că această libertate e con­diția libertăței politice efective , că amindouă se găsesc implicate și adevărata libertate a omului și a cetățeanului, țara romînă fiin compusă în imensa­ ei majoritate din elementul locuitorilor rurali interesele înalte ale acestor locuitori sunt interesele esențiale ale orga­ni­zărei și vieței sale. Statul posedând perpetuitatea, tre­bue să reprezinte interesele perpe­tue și să le apere în contră­ nepre­­vederei intereselor prezente. Dato­ria sa, atunci cînd constată că pro­prietatea rurală este împărțită în­tr’o proporție neadmisibilă, fiind­ că e și injustă și periculoasă, între o minoritate infimă, care din punctul de vedere al interesului social nu e atît de indispensabilă ca posesoare a solului și între o majoritate covîr­­șitoare, naturalmente legitimă stă­­pînitoare a solului din care trăește, și pe care-1 fecundează, este de a face o repartiție nouă ținted seamă de aceste considerații, repartiție, ca­re va fi consacrarea dreptătei și înaltului interes general pe care-1 reprezintă.. Dar voi continua în numărul vii­tor.­Constantin M. Lipsom Profesor Universitar—Avocat :.------------xx------------­ -SCOȚIENE MAI MARE CA GR­ Y D. Take Ionescu fiind proclamat doctor al Universităței din Atena, l-a egalat pe Gladstone si Clemen­­ceau, r­eușind să împace pe Greci cu Turci, ci, Take Ionescu l-a între­cut pe Sir Greg care, la Londra, n'a izbutit săă aplaneze certurile dintre balcanici. NUME PREDESTINAT Secretarul Unim­ei Evreilor, La­bte amenință cu revoluția. E un nume predestinat să accepte labe! ULTIMUL SAMSARtAR­D. Take Ionescu care se mîndreș­­te cu multe, se laudă azi că a servit de samsar cinstit între Greci și Turci. In materie­ de samsarlîcuri d. Ta­ke Ionescu nu e la primul său suc­ces. O DEOSEBIRE De si n’am­ fost la Atena, știu că palatul regal de acolo e mai urît de­cit Castelul Peleș. O dovadă: d. Fer­mo n’a făcut o descripție lirică a locuinței regelui Constantin. Scott & C­ia La granițe­ Mexicului Q|n a|ț@ fârl Necontenitele tulburări din Mexic au făcut pe Statele Unite să ia întinse măsuri la graniță. Ilustra­ția noastră reprezintă un post de grăniceri americani la pîndă. 0-1 Bâdăran $1 falsificatorii de vinuri Nu mai e un secret pentru nimeni și mai cu seamă pentru cei inițiați că marele protector al falsificatori­lor de vinuri este ministrul lucră­rilor publice. D. Bădăran a spus toa­te stăruințele posibile ca afacerea falsificatorilor să fie nușamalizată Ceva mai m­ult, s-a permis unora dintre falsificatori să pună în con­sumație vinul dovedit ca falsificat și care fusese dovedit ca atare și sigilat de către comisiunea de an­chetă. Acest vin care, urma să fie de­naturat, nu a fost, tot în urma stă­ruințelor marelui protector al fal­sificatorilor. . Falsificatorii însă au tînut și ei la rîndul lor să-și arate recunoștin­ța fată de d. Bădărău. Astfel pe cînd la ceilalti podgo­reni din tară, nu s’a prezentat a­­proape nici un angrosist de vinuri care să le cumpere productiunea, sau cei cari s’au prezentat au ofe­rit preturi ridicole, întreaga produc­ție a viilor d-lui Bădărău și­ a vre-o cîtorva prieteni ai d-sale din Moldo­va, a fost cumpărată, încă de pe rod, cu preturi destul de avantajoase. A­­ceastă productiune a fost adusă la cele trei rampe de vinuri din Capi­tală, rampe cari sînt stăpînite nu­mai de evreii angrosisti si cari sînt și falsificatorii dovediți. Ceva mai mult, d. Bădărău pentru a împiedica concurența pe care ar fi putut s-o producă ceilalți podgo­reni din tară, a dat ordin căilor fe­rate, ca sub diferite pretexte să nu pue la dispoziția acelor podgoreni vagoanele necesare pentru transpor­tul vinului. Si în timp ce piața Capitalei e îm­pănată cu vinuri de prin nordul Moldovei, celelalte podgorii stau ca productiunile pe loc, neputînd să le dea in consumatiune. Se pricepe bine la afaceri d. Bă­dărău. Pro si Contra cinematosraEiilai EDISON ȘI EDUCAȚIA TINERI­MEI PRIN INVENȚIA LUI LUM­ER Problema introducerei cinemato­grafului în și joal­e este la ordinea zi­lei. Cum pedagogia nu a uitat că este o știință esențialmente inova­toare și că ori­ce descoperire nouă trebue să fie utilizată în cea­ mai di­ficilă artă omenească, în arta de a forma oamenii; introducerea cine­matografului in școale este una din chestiunile care a avut apărători, și a avut și dușmani. Iată cum vede Edison utilitatea cinematografului în școale: „In timpul nostru, cursul studii­lor în școale reprezenta un maxi­mum de plictiseală pentru un mi­nim de interes. E vorba din contra de a da copilului un maximum de interes în studiile sale și nici­odată vre-o plictiseală. Acest lucru l-am obținut prin metoda mea, prin in­troducerea cinematografului“. Un pedagog american Leonard Ayres visitînd laboratoriile lui E­­dison a constatat rezultatele remar­cabile ce le-a obtinut în acest dome­niu. O întreagă serie de filme și de­­ scenariu“ — sunt mai mult de o mie — au fost fabricate de ilustrul savant, care înainte de a fi date in public au fost date să fie criticate unui auditor de specialiști în mate­rie, adică­ tocmai eopii. Toate fenomenele naturale, toate experiențele științifice sunt traduse prin cinem­a și devin pentru copil realități viețuitoare. De altă parte, profesorul Dewey, din Universitatea Columbia, obser­vă că Edison s-a bazat pe legea psi­­h­ologică solidă „că spiritul ome­nesc este totdeauna atras prin cea ce trăește și cea ce lucrează“. Și adaugă: „apatia și plictiseala educației tradiționale provine din lipsa ori­­cărei vieți și ori­cărei ac­țiuni în sălile de școală“. Și același profesor adaugă că E­­dison se basează în fapt pe această constatare profu*­dă a ori­cărei pe­dagogii serioase,­ adică tocmai că copilul ca și adultul învață bine nu­mai ceai,ce îl interesează. Cu toate acestea , chiar și aceia cari susțin cinematograful ca mij­loc de predare în școală, găsesc mul­te obiecte. „Noua metodă, observă un pedagog american, are gravul inconvenient de a favoriza vechiul obiceiu al pedagogilor noștri, de a băga cu de­a sila copilului în cap ca într’o cutie, cel mai mare număr de noțiuni, cu speranța că cel puțin o parte va rămîne. Și apoi ce voim noi; să distrugem vechiul sistem artificial, de a intro­duce realitatea vie, de a stabili pre­tutindeni în școalele moderne mun­ca manuală, care este un comple­ment necesar studiului cărților. Cînd copii lucrează împreună în­­tr’un atelier de tîmplărie sau într'o grădină, împinea lor e socială și co­lectivă. Cînd sunt tăcuți într’o ca­meră obscură ca să privim un e­­cran, munca e individualistă și ex­clusivă. Cînd ei fac ceva, atunci de­vin activi și vioi. Cînd privesc fil­mele sau citesc cărțile, sunt pasivi și inerți". După cum se vede cinematograful are și părți bune și părți rele. Obi­ecția ultimă ne pare, însă, atît d­e întemeiată, nicit fără a exclude ci­nematograful din învățămînt în mod absolut, ne face totuși să-l în­trebuințăm cu mai multă rezervă. Școala are nevoe de ființe active, de suflete care să creeze, iar nu de receptacole inerte ale realității. Co­pii văzînd filmele cinematografice rostogolindu-se pe ecran poate vor afla multe lu­cruri, însă nu cantita­tea brută de cunoștințe bate pe om­, ci putința de a lega aceste cunoștin­țe, de­ a reacționa repede contra su­­mei externe, de a găsi în jocul liber al mintei posibilități noi și noi com­bin­ațiuni. , -------------rO-XOr-----:----— GLASURI DIN PUBLIC 0 revoluție evreiască Liga pentru unitatea culturală a toturor Românilor, îngrijată de a­­gitatiile ce sporesce mereu în vede­rea împămîntenirei in massă a E­­vreilor și indignată întru­cît­va de tonul agresiv al acestor agitații, a chemat, printr’un manifest, popula­ția românească să discute, în două mari întruniri, măsurile ce se pre­conizează pentru rezol­vi­rea ches­­tiunei evreești. Ura, desigur, în că­derea Ligei sä i­ntervie în această chest­ iurre cu mult cu cu­­ menirea, ei fiind­ unitatea culturală a tuturor Rom­anilor, înainte de a se vota vre­o măsură privitoare la E­­vrei. Liga are cel puțin dreptul să analizeze, dacă cum­va acea mă­sură ar putea periclita mul­ta­tea cul­­turei noastre. La acest manifest, redactat în ter­meni cuvincioși, „Uniunea Evrei­lor pământeni“ răspunde cu un co­municat de patru ori mai lung, ai cărui sfârșit sună ca o stranie și ne­așteptată­ amenințare.. Nu suntem antisemiți și recunoaș­tem tuturor locuitorilor acestei țări dreptul, ca, in li­m­itele legilor noas­tre, să se organizeze potrivit intere­selor lor speciale...— cu­ timp, bine înțeles, ele nu vin în conflict cu ma­rile­ interese naționale, cu aspirații­le, superi­oare ale patriei. De altfel, nici Evreii noștri nu credem că s’ar putea plînge că vre­ odată li s’a re­fuzat această libertate. Dar dacă ori­ce populație are dreptul de a se organiza pe­ pămîn­­t­ul nostru, crede­­i că Uniunea E­­vreilor pămîntenii va recunoaște că, la urma urmei, atest drept se poate tolera și Romte?».r. Măcar cu­ de cît. Și, bine înțel­es, cu condiția ca îromînii să, se folosească de el cu toată prudența de care sunt capa­bili. Dacă da, atunci, d­e ce se supără Uniunea Evreilor pămînteni, cîmi ,lauga culturală i,postă că vrea să consulte sentimentul poporului ro­mân cu privire la­ măsurile ce­ tre­bue să se ia pentru satisfacerea E­­vreilor , își­­ închipuie oare Uniu­­nea că-s’pr­opun­eaza în această ches­tiune .o singură m­­ăsură care să fie în conflict, cu­ sentimentul națiunei noastret ". .. • . Incă­­ miază, nu ,suntem antisemiți. Elar dacă­ sîntem larg îngăduitori în ceea ce strivește libertățile celor­lalte populații de pe teritoriul nos­tru, avem dreptul s ă ne ridicăm cel puțin cu surprindere, atunci cînd u­­na din celelalte populații ne refuză nouă același libertăți. Am răbdat apeluri la concurs străin, am îndurat boicoturi în pro­pria noastră­ țară,, am suferit să se calomnieze,toți românii cari îndrăz­­niau să apere punctul, de vedere ro­­mnînesc în conflict­ul dintre noi și Evreii — dar amenințările cu ■ cari azi ne sfidează Un­iunea Evreilor pă­mînteni nu le mai­ putem îngădui. Nu­ suntem antisemiții Mai mult, dorim, în folosul propășirei obștești ca între toate p­pulațiile acestei țări să domnească­ raporturi de bu­nă înțelegere. Și i­ernai de aceia și chiar în interesul păstrărei acestor bune raporturi, ne întrebăm: Cum a fost cu putință fi a Evreii, cari nu se pot plînge de nici o violență ma­terială, să amenințe pe marea ma­joritate a populației acestei țări, ca o revoluție , își dau oare seama membrii comitetabri­­lui unei ce cu­vinte nenorocite au iscălit și ce ar­mă grozavă au lansat singuri în­potrivă lor, cînd au publicat fraza: „Nimenea nu v,t voi desigur să împingă populațiunea evreiască la extrem, fiindcă minoritățile apăsa­te cărora li se refuză pînă și drep­tul elementar, de a se organiza pen­tru apărarea intereselor lor, sînt si­lite să se apere prin ori­ce mijloace”. Așa,­dar o revoluție evreeascä V ! Un­­ hohot de rîs ne-ar sparge piep­tul dacă o mare îngrijire nu ne-ar sugruma rîsul în piept. Evreii vor­besc de revoluție î ! Dar ce-ar mai putea face guvernul cel mai bine­voitor pentru apărarea lor, dacă dânșii singuri răspândesc asemenea i­dei primejdioase în popor ! In loc să bine­cuvînteze pacea pe­­ care civi­lizația noastră le-o asigură, ei­ ne­ a­­duc aminte că conflictele sociale se pot rezolva și pe calea ciocnirilor sîngeroase . Cg imprudentă­ încă odată și pentru ultima oară, nu suntem antisemiți. Trebue s’o recunoască însă și cei mai buni E­­vrei că une­ori cauza lor e sprijini­tă de oameni ale căr­or vorbe răs­colesc numai ură și­ ale căror fap­te seamănă pretutindeni prorogări. In­potriva acestor pescuitori în a­­pă tulbure trebue să se organizeze în primul rînd Evreii noștri, dacă vor să se bucure de un trai pașnic pe pămîntul romînesc. P. Locusteanu ---------------0X0--------------­„Călugărița" Actualul ministru al cultelor, are o mare atracțiune pentru mînăstiri și nici cu deosebire pentru călugă­rițe. D. C. Disse­scu nu perde nici un prilej ca să-și manifeste această mare și simpatică atracțiune. Are ministrul instrucției pe lingă mul­tele sate, distracțiuni și slăbiciunea aceasta, bine dovedită prin înfiin­țarea mînăstirei de călugărite de la Sărăcinești. Dar „Conu Costică“ merge prea departe cu slăbiciunea d-sale: înțe­legem, ca ministru al cultelor să se îngrijească de soarta călugărițelor ce se­ adăpostesc prin schituri sau mînăstiri și cari își petrec viata în post si rug­ăciune, dar nu înțelegem rolul d-sale de sprijinitor a acelora cari din diferite motive plictisite de viata prea sobră a mănăstirilor au lepădat haina monahală și-și tră­­esc viata cu mai mu­lt folos în lu­mea laică. Ori poate ■ ministrul cul­telor a făcut o excepțiune cu „prea cuvioasa“ maică de lei m­înăstîrea Vi­­forîta, tare silită să părăsească mî­­năstirea, — se zice din cauza purtă­­rei sale puțin morale­­— lepădînd haina monahală, s’a grăbit să ia lo­cul de la unul din birourile ministe­rului instr­ucțiunei f . Fosta călugăriță­ funcționează a­­cum, din gratia „conului Costică“ în fericita slujbă de copist. Caritabilă faptă, dar nu crede oare d. llissescu că a dus prea de­parte slă­biciunea d-sale pentru că­lugărite | ---------------0X0--------------­ ROLUL UNUI SEMINAR Prin dărnicia unui mare eele­­siast, a Mitropolitului Nifon s’a cre­at și viețuește cu din ce în ce mai multă putere, instituția culturală a seminarului ce poartă numele ilus­trului donator. In anul acesta seminarul a publi­cat o dare de seamă în care citim: «i­m sub direcțiunea Economului I­. Popescu-Moșoaia și a d-lui D. Con­­stantinescu, ca dirigent de studii, s’a crei­at anumite inovații cu feri­cite tendințe pentru viitorul preo­ților noștri. S’a înființat ore de educație în care se face numai cultura sufletu­lui, fără intelectualismul lecțiilor de specialitate, s’a creiat catedra de dicțiune, prin care se familiarizea­ză viitorii preoți cu citirea expresi­vă și emoționantă. Dar credem că una din cele mai fericite măsuri es­te acea de a numi ca Spirituali ai seminarului pe 2 preoți din arhidie­­cesa Sibiului. Cu modul acesta se va stabili o apropriere între viito­rii preoți romîni din regat și cei din Transilvania cari au un simț național și o conștiință a rolului lor social a cărei imitare nu poate fi de loc inutilă preotimei noastre. Feh­tinim — -----—ix-------.--------' OBȘTE ȚĂRĂNEASCĂ ÎN ITALIA.—O NOUA TAXA PE­­ SUCCESIUNI ÎN FRANȚA O OBȘTIE TÄRÄNEACÄ IN ITALIA Socialiștii noștri combat tot ce a făcut partidul liberal pentru ță­rani. In criticile lor nu menajează nici obștiile țărănești. Pentru a­­cest motiv le vom­ pune sub ochi un reportagiu apărut în „Hum­a­­nité“, ziarul socialist din Paris, cu privire la o obștie de tirani din Si­cilia. Nota bene, obștia a fost or­ganizată de partidul socialist ita­lian : „In Italia, în R­omînia, în Serbia, in A­ustro-Ungaria, zice ziarul so­cialist francez, are­al­ă și a exploata­toare a fost înlocuită cu sistemul arendărei la obștii de țărani. In România sunt trei sute de obștii țărănești; în Italia mai bine de o sută. „Pentru a da cititorilor o idee de modul în care funcționează obș­tiile țărănești din Italia, continuă L’Humanité“, vom vorbi de obș­­tia de la San Giulia­no, datorită ini­țiativei partidului socialist italian. „Această cooperativă a fost înte­meiată în 1902, având 518 membri cari au subscris un capital de 13.086 lei. In 1909, obștia a numă­rat 2010 membri proprietari a 2786 părți sociale de cite 25 lei. „La 28 Februarie 1909, obștia ți­nea în arendă 28 de proprietăți în întindere de 5057 hectare, pentru cari plătea pe an suma de 219.092 lei. „La început obștia a întâlnit nu­meroase greutăți, intre cari, în pri­mul rând, dușmănia arendașilor ca­pitaliști și lipsa de credit. Dar do­­bîndind în cele din urmă concur­sul Băncei de Sicilia, obștia a pu­tut lucra cu succes. „Care e modul de exploatare al obștiei din San Giuliano? Modul e individual: fiecaare părtaș e pus în posesia unui lot de pământ, pe care societarul îl exploatează cum vrea. Repartizarea loturilor se fa­ce prin tragere la sorți. " „Cu toate acestea unii dintre so­cietari au făcut o încercare de ex­ploatare colectivă Așa 116 membri cultivă împreună o vie. „Dar marea majoritate a pro­prietăților luate în arendă e cul­tivată individual. „Prețul global al arendel­or fie partizat în conformitate cu lotift­rile distribuite. Obștia ca atare noi reține nici un beneficiu, afară de o procemturalitate de 5 la sută pen­tru chelm­eli de administrație ,­ pentru alcătuirea unui feud de re­zervă. „Care e rezultatul exploata­reii „înainte de întem­eiarea obștiei, zice raportul oficial al unei eonii­, studi de anchetă parlamentară, condiția țăranilor de prin partea locului era foarte rea.­­Țăranii câș­tigau abia între 80 bani și 1,50 pe zi. Cămătarii îi exploatau în toate chipurile. De la întemeiarea obștei țăranii cîștigă mult­­ mai mult din vînzarea produselor. „Țăranii se plîng azi numai de durata scurtă a contractelor de a­­rendare. Ei cer ca pe cale legisla­tivă să se prevadă arendări pe ter­mene mai lungi. „Așa­dar par foarte mulțumiți de sistemul arendărei­­a obștii”. Ce zic socialiștii noștri ? O TAXA SUCCESORALA IN FRANȚA ! Ministerul de finanțe al Franței va depune în curînd, pe biroul Corpurilor legiuitoare, un process de lege instituind o nouă taxă pe succesiuni. Iată o analiză a acestui proces! La fiecare declarație de m­oște­­nire, Statul va percepe, asupra ca­­pitalului net lăsat de defunct o ta­xă care va fi considerată un „re­­prezentînd un imp­osit personal a­nual“. Noua taxă nu va privi moșteni­rile mai mici de zece mii lei, fiind­că, cum zice în expunerea de mo­tive, „sînt patrimonii pe care o de­mocrație trebue să le favorizeze. Noua taxă va fi progresivă, va­­r­iind de la 0.50 la 4 la sută, fără­ adăugiri de zecimi. Familiile moștenitoare ea. mcîți copii se vor bucura de degrevări parțiale, în raport cu numărul co­piilor. Taxa va lovi toate moștenirile fără a se ține în seamă gradul de rubedenie. SCRISORI DIN PARIS Finantei franceze i se cere DDÜ9 MILIARDE FRIlHCI CU ÎMPRUMUT A sosit ceasul cel greu pentru po­poarele balcanice, cari, în furia războiului și în beția victoriilor, ui­taseră că fiecare lovitură de tun, fiecare marș, fiecare bătălie costă bani, mulți bani. A­cum materialul de război, ruinat trebuește reînoit, aprovizionamentele consumate tre­buesc plătite, pămînturile noi cuce­rite trebuesc organizate și puse în valoare, și, pentru toate acestea, tre­buesc bani, sume enorme de bani. Popoarele obosite și sărăcite nu pot acoperi prin plată de biruri noi aceste trebuințe financiare; singura scăpare e: împrumutul Deci, goană după bancheri. Și cum bancherul Europei și al între­gii lumi e Franța, Grecii și Bulga­rii și Sîrbii și noi (dar, în altă si­tuație și pentru alte necesități) s’au adresat economiei franceze, ca să’i împrumute. In alte timpuri „era destul — spu­ne un ziar — să vii în Franța cu un împrumut în geamantan ca să gă­sești cu siguranță, creditor spriji­nit și de cota oficială“. Azi lucruri­le s’au schimbat Bogata Republică a înțeles că singura forță ce i-a ră­mas neștirbită e averea și de aceea vrea să tragă dintr’însa maximul de foloase. Ea nu vrea să mai facă greșelile din trecut, nu mai vrea să înarmeze cu banii ei pe dușmanii ei, nu vrea să mai cumpere, cu banii ei, produsele fabricilor germane, pe cînd uzinele franceze dau deficite sau încetează lucrul, deși produc mărfuri superioare celor de peste Rhin. Și mai are încă o dorință, o necesitate: republica. Vrea cu ori­ce preț ca pacea să domnească în Eu­ropa, atît pentru că — e, din prin­cipiu, contra războiului ideile pacifiste și socialiste­­ și-au făcut drumul —­, cit și din teama de a nu fi atrasă in conflicte, din care nu știe cum va eși. Iată de ce băncile franceze ascul­tind de indicațiile guvernului, au respins categoric împrumutul de 300 milioane cerut de Bulgari și întrea­ga presă aprobă această măsură. Eri, „Paris-Midi“ spunea lui Ghe­­nadieff: ,Cel d’întîi ministru de fi­nanțe francez, care ar autoriza un împrumut bulgar, ar fi lapidat și nu ar putea scăpa de această pe­deapsă decît, închizuidu-se într’o casa de nebtipi“ ■­­**■ Diah­eî Francezi, s’au schim­bat! Ei cari împrumutam pe toaă lumea.... — Niciodată pe Tripla alten ț* domnule! Și acum, fa..eți parte din* tr’însa", împrumuturile sîrbești grecești ar găsi o satisfacție repede, de­oare­­ce din punct de vedere politic, nu li se poate ridica vre­o obiecție. Dar­ Franța cere două garanții: acceptar­­rea definitivă a datoriei turcești, proporțională cu teritoriile luate­­din imperiul otoman, și fie dictarea tuturor neînțelegerilor, pentru a se statornici odată pacea și liniștea în peninsula balcanică, deoarece nu­mai în pace și liniște se poate pro­«­duce și deci plăți dobânzi, diferența de curs și părți de capital numai în­ pace și liniște, industria și banela franceză pot întreprinde «faceri. Cum însă discuțiunile turco-gre»­ce, sîrbo-bulgare și ch­estiunea gr­a­nițelor Albaniei nu se«­ limpezi», împrumuturile nu se pot­ de-ocaigr» dată, realiza. La toate aceste dificultăți externe se adaugă acum și o chestie internă­. Uriașa sforțare militară făcuți prin introducerea serviciului de trei ani, care mărește cu 201.000 efecti­­vul armatei franceze, cheltuielile necesitate de pacificarea Marocu­lui, sumele cerute de instituțiile so­­ciale nou create, au dezechilibrat cu desăvârșire bugetul republican* așa că acesta nu poate satisface tre­­buințele normale ale țării, cu atît mai puțin deci pe cele extraordina­re. Deci pentru armarea și focaza ®* marea a 200.000 de oameni,­­ pentru e­­xecutarea de mari lucrări publice, în colonii, pentru plata deficitelorJ trecute trebuesc noi resurse. Era« două posibilități: introducerea im­­pozitului pe venit sau împrumutul. Prima soluție părîndu­i-se prea re­­voluționară, guvernul d-lui Bat»­thou u­rmîndu-și înclinarea »prin dreapta, de acord cu d. Poincaré, a hotărît să facă un împrumut intern de un miliard. Această hotărî­re fi vin combătută de partidele stinge­ și probabil că situația guvernului va fi determinată de această exec*­tie, îndată după deschiderea Cămă­rilor. Prin urmare, pe lingă miliardul cerut, de popoarele balcanice, încă un miliard cerut de^: Statail francea, Ori cu­ gr­ai de slin cerebral „bfif ♦

Next