Viitorul, noiembrie 1913 (Anul 7, nr. 2059-2088)
1913-11-01 / nr. 2059
__________-------------------------------------------------------------------------------------------------------țK , ABONAMENTE în țan............... un an 18 Lei .......... șease luni 9 Lei bi (trăinătate .... un an S0 Lei................. șease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni REDACȚIA Ș( ADMINISTRAȚIA 56 CALEA VICTORIEI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI ------------ H—-M ---------------REDACȚIA: TULFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE ! Linia corp 7 pe o coloană in pagina 111 ............ 50 bani I Kn» Ji Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ........................80 bani I ga Mwlți Incerți și reclame pagina III linia i.............................. 2 Lei I <Bana JP —mmmmmmmă Reforma sociali combatuiste necunositor Partidul liberal crede — și eu drept cuvânt — că repartiția actuală a proprietăței solului rural, nu mai corespunde intereselor superioare economice și de dreptate, a Statului român, și-și propune prin intervenția suvoranitatei ■nationale, se reîntocmească în parte așezarea și distribuirea acestei proprietăți. Procedeul normal pentru a ajunge la acest rezultat, este adăugarea în constituție a unui caz nou de expropriere pentru utilitate publică, care va putea fi considerat ca un caz de expropriere pentru conservarea, și înalta justiție socială. Proprietarii actuali, cari în măsura nrcedităților sociale, și în schimbul contră valorei exacte a posesiunilor ce se vor atribui altora, vor fi expropriați, de o parte din proprietatea lor, nu pot, pe baza unei unui principiu juridic bine înțeles, să găsească că această măsură este contradictoare a dreptului lor, și atregătoare de el. In adevăr, proprietatea, ca toate celelalte instituții juridice, s’a format pentru a răspunde unor nevoi economice, a căror schimbare atrage ca consecință evoluția în aceeaș direcție, a instituției întocmite pentru a le apăra. Noțiunea proprietăței ca drept individual exclusiv și absolut, este în știința actuală, și pentru cei în măsură de a cunoaște realitățile ei, o concepție anacronică, și contrazisă de faptele vieței efective. Proprietatea e bazată astăzi pe o concepție realistă, care elimină în mod treptat ideea metafizică a dreptului subiectiv. Această noțiune e aceea a funcțiunei sociale. Omul pare propriu, zis drepturi, ci numai datorii față de toți. Fiecare individ are o oarecare funcțiune de îndeplinit. Proprietatea nu e un drept, ci o funcțiune socială. Prin faptul că deține un bun, proprietarul are o misiune de îndeplinit ; cu timp el o execută, actele sale de proprietar sunt proteguite în măsura îndeplinirei ei. Cînd nevoile înalte sociale, cer o modificami în starea de lucruri care constituește posesiunea sa, proprietarul actual trebue să cedeze interesului general, căci el nu posedă alt drept decit pe acel de a face întotdeauna datoria ca și această datorie constă în a ■ io’a luminile ce deține în "conformiune" mai ales cu interesul social; interesul său particular necontinuînd a fi legitim decît atît timp cit corespunde cu nevoile superioare sociale. Desigur că, aceste adevăruri netăgăduite trebuesc justificate față cu acei cari pătrunși de câteva principii aproximative și imperfect înțelese relative la proprietate, au o concepție cristalizată și puțin mlădioasă a acestei institutiuni sociale de la care nu veese a se depărată. Această întemeiere o vomu face avînd ca punct de plecare necesitatea recunoscută de aproape toți, a ridicărei stări materiale și morale a locuitorilor rurali romîni, clasă a cărei interese se confundă cu interesele cele mai înalte ale Statului Romîn. ■ Cînd voiu fi stabilit, în câteva considerațiuni — rămînînd să dau o desvoltare mai largă în altă parte acestei chestiuni — că desvoltarea materială și morală a țăranilor interesează în mod primordial organizarea noastră socială; că darea cu îndestulare a proprietăței solului rural a celor care sunt aproape întreaga națiune, și toată speranța ei în viitor, este condiția esențială a acestei ridicări, că pentru aceasta este nevoie de a se face o nouă repartizare a posesiunei solului, între acei cari îl dețin cu prisosință, și cei cari sunt lipsiți de el, voiu ajunge a stabili — ceea ce formează obiectul principal al articolului meu — legitimitatea totală a dreptului de intervenție a Statului în acest scop, legitimitatea exproprierei pentru cauză de utilitate socială și agrară, și lipsa oricărei atingeri adusă prin această măsură proprietatea individuale actuale, proprietate pe care necunoscutorii o proclamă priciată prin programul indicat. Marea majoritate a populațiunei Statului nostru — țăranii — sunt din punctul de vedere al personalitătei lor, din acel al individualitătei lor fizice și morale, precum și din acel al stărei lor materiale într’o condițiune inferioară nemeritată. Stabilirea cauzelor care au determinat această stare de lucruri poate da loc la discuțiuni — ele vor fi examinate în mod special. Faptul în sine este însă necontestat. Tot atît de netăgăduit este că lipsa materială și în mod principal lipsa pământului necesar pentru punerea sa in valoare prin industria agricolă, este una din rațiunile principale a tuturor relelor de care suferă clasa rurală. Stăpânirea unui bun, potrivit cu nevoile esențiale a fiecărui, este una din condițiile de căpetenie a moralităței oamenilor, deoarece omul în meserie este în adevăr consacrat sericitutei, căci în această stare nu numai că-i lipsește satisfacția cea mai necesară a nevoilor fizice, dar încă orice resort moral a dispărut. Viciul și degradarea morală sunt nenorocitele și obișnuitele consecințe a acestei situațieni. Prin posesiunea bunurilor, prin asigurarea regulată a mijloacelor de existență, care decurge din ea, se produce lipsa de grija pentru viitorul imediat, sănătatea morală și fizică, sentimentul independentei, și mai presus de toate ridicarea sufletească, onoarea și demnitatea elementele constitutive ale adevăratei personalități omenești. Pentru tărani posesiunea unei părți din solul național este binele suprem , căci la el se vede în mod esențial acțiunea reciprocă a omului #s miraj» Suite tutei și » pămîntului asupra omului, legătura devotată dragostea nesfârșită și îmbelșugația unei ființe pentru solul de care totul îl leagă. .Fiind proprietar, țăranul va ave o răspundere personală, care-i lipsește ca proletar; el nu va mai trăde azi pe mîine, și va ține mai multa interesele publice. Proprietarul este în adevăr ca un asociat în Stat. El are mai multă tendință și mai multă ușurință de a deveni moral, econom, așezat, ma puțin împins de a frecventa locurile de lene și desfrîu. Proprietatea este prin ea însăși o cauză puternică dmoralizare: lucrătorul rural încetează, prin ea de a fi un instrument el devine un om în înțelesul întreal cuvintului, și nu mai poate fi o uneltă de revoluție în minuiile demagogilor. Ori aceste fiind condițiile libertăței economice în viața privată , fiind dat că această libertate e condiția libertăței politice efective , că amindouă se găsesc implicate și adevărata libertate a omului și a cetățeanului, țara romînă fiin compusă în imensa ei majoritate din elementul locuitorilor rurali interesele înalte ale acestor locuitori sunt interesele esențiale ale organizărei și vieței sale. Statul posedând perpetuitatea, trebue să reprezinte interesele perpetue și să le apere în contră neprevederei intereselor prezente. Datoria sa, atunci cînd constată că proprietatea rurală este împărțită într’o proporție neadmisibilă, fiind că e și injustă și periculoasă, între o minoritate infimă, care din punctul de vedere al interesului social nu e atît de indispensabilă ca posesoare a solului și între o majoritate covîrșitoare, naturalmente legitimă stăpînitoare a solului din care trăește, și pe care-1 fecundează, este de a face o repartiție nouă ținted seamă de aceste considerații, repartiție, care va fi consacrarea dreptătei și înaltului interes general pe care-1 reprezintă.. Dar voi continua în numărul viitor.Constantin M. Lipsom Profesor Universitar—Avocat :.------------xx------------ -SCOȚIENE MAI MARE CA GR Y D. Take Ionescu fiind proclamat doctor al Universităței din Atena, l-a egalat pe Gladstone si Clemenceau, reușind să împace pe Greci cu Turci, ci, Take Ionescu l-a întrecut pe Sir Greg care, la Londra, n'a izbutit săă aplaneze certurile dintre balcanici. NUME PREDESTINAT Secretarul Unimei Evreilor, Labte amenință cu revoluția. E un nume predestinat să accepte labe! ULTIMUL SAMSARtARD. Take Ionescu care se mîndrește cu multe, se laudă azi că a servit de samsar cinstit între Greci și Turci. In materie de samsarlîcuri d. Take Ionescu nu e la primul său succes. O DEOSEBIRE De si n’am fost la Atena, știu că palatul regal de acolo e mai urît decit Castelul Peleș. O dovadă: d. Fermo n’a făcut o descripție lirică a locuinței regelui Constantin. Scott & Cia La granițe Mexicului Q|n a|ț@ fârl Necontenitele tulburări din Mexic au făcut pe Statele Unite să ia întinse măsuri la graniță. Ilustrația noastră reprezintă un post de grăniceri americani la pîndă. 0-1 Bâdăran $1 falsificatorii de vinuri Nu mai e un secret pentru nimeni și mai cu seamă pentru cei inițiați că marele protector al falsificatorilor de vinuri este ministrul lucrărilor publice. D. Bădăran a spus toate stăruințele posibile ca afacerea falsificatorilor să fie nușamalizată Ceva mai mult, s-a permis unora dintre falsificatori să pună în consumație vinul dovedit ca falsificat și care fusese dovedit ca atare și sigilat de către comisiunea de anchetă. Acest vin care, urma să fie denaturat, nu a fost, tot în urma stăruințelor marelui protector al falsificatorilor. . Falsificatorii însă au tînut și ei la rîndul lor să-și arate recunoștința fată de d. Bădărău. Astfel pe cînd la ceilalti podgoreni din tară, nu s’a prezentat aproape nici un angrosist de vinuri care să le cumpere productiunea, sau cei cari s’au prezentat au oferit preturi ridicole, întreaga producție a viilor d-lui Bădărău și a vre-o cîtorva prieteni ai d-sale din Moldova, a fost cumpărată, încă de pe rod, cu preturi destul de avantajoase. Această productiune a fost adusă la cele trei rampe de vinuri din Capitală, rampe cari sînt stăpînite numai de evreii angrosisti si cari sînt și falsificatorii dovediți. Ceva mai mult, d. Bădărău pentru a împiedica concurența pe care ar fi putut s-o producă ceilalți podgoreni din tară, a dat ordin căilor ferate, ca sub diferite pretexte să nu pue la dispoziția acelor podgoreni vagoanele necesare pentru transportul vinului. Si în timp ce piața Capitalei e împănată cu vinuri de prin nordul Moldovei, celelalte podgorii stau ca productiunile pe loc, neputînd să le dea in consumatiune. Se pricepe bine la afaceri d. Bădărău. Pro si Contra cinematosraEiilai EDISON ȘI EDUCAȚIA TINERIMEI PRIN INVENȚIA LUI LUMER Problema introducerei cinematografului în și joale este la ordinea zilei. Cum pedagogia nu a uitat că este o știință esențialmente inovatoare și că orice descoperire nouă trebue să fie utilizată în cea mai dificilă artă omenească, în arta de a forma oamenii; introducerea cinematografului in școale este una din chestiunile care a avut apărători, și a avut și dușmani. Iată cum vede Edison utilitatea cinematografului în școale: „In timpul nostru, cursul studiilor în școale reprezenta un maximum de plictiseală pentru un minim de interes. E vorba din contra de a da copilului un maximum de interes în studiile sale și niciodată vre-o plictiseală. Acest lucru l-am obținut prin metoda mea, prin introducerea cinematografului“. Un pedagog american Leonard Ayres visitînd laboratoriile lui Edison a constatat rezultatele remarcabile ce le-a obtinut în acest domeniu. O întreagă serie de filme și de scenariu“ — sunt mai mult de o mie — au fost fabricate de ilustrul savant, care înainte de a fi date in public au fost date să fie criticate unui auditor de specialiști în materie, adică tocmai eopii. Toate fenomenele naturale, toate experiențele științifice sunt traduse prin cinema și devin pentru copil realități viețuitoare. De altă parte, profesorul Dewey, din Universitatea Columbia, observă că Edison s-a bazat pe legea psihologică solidă „că spiritul omenesc este totdeauna atras prin cea ce trăește și cea ce lucrează“. Și adaugă: „apatia și plictiseala educației tradiționale provine din lipsa oricărei vieți și oricărei acțiuni în sălile de școală“. Și același profesor adaugă că Edison se basează în fapt pe această constatare profu*dă a oricărei pedagogii serioase, adică tocmai că copilul ca și adultul învață bine numai ceai,ce îl interesează. Cu toate acestea , chiar și aceia cari susțin cinematograful ca mijloc de predare în școală, găsesc multe obiecte. „Noua metodă, observă un pedagog american, are gravul inconvenient de a favoriza vechiul obiceiu al pedagogilor noștri, de a băga cu dea sila copilului în cap ca într’o cutie, cel mai mare număr de noțiuni, cu speranța că cel puțin o parte va rămîne. Și apoi ce voim noi; să distrugem vechiul sistem artificial, de a introduce realitatea vie, de a stabili pretutindeni în școalele moderne munca manuală, care este un complement necesar studiului cărților. Cînd copii lucrează împreună într’un atelier de tîmplărie sau într'o grădină, împinea lor e socială și colectivă. Cînd sunt tăcuți într’o cameră obscură ca să privim un ecran, munca e individualistă și exclusivă. Cînd ei fac ceva, atunci devin activi și vioi. Cînd privesc filmele sau citesc cărțile, sunt pasivi și inerți". După cum se vede cinematograful are și părți bune și părți rele. Obiecția ultimă ne pare, însă, atît de întemeiată, nicit fără a exclude cinematograful din învățămînt în mod absolut, ne face totuși să-l întrebuințăm cu mai multă rezervă. Școala are nevoe de ființe active, de suflete care să creeze, iar nu de receptacole inerte ale realității. Copii văzînd filmele cinematografice rostogolindu-se pe ecran poate vor afla multe lucruri, însă nu cantitatea brută de cunoștințe bate pe om, ci putința de a lega aceste cunoștințe, de a reacționa repede contra sumei externe, de a găsi în jocul liber al mintei posibilități noi și noi combinațiuni. , -------------rO-XOr-----:----— GLASURI DIN PUBLIC 0 revoluție evreiască Liga pentru unitatea culturală a toturor Românilor, îngrijată de agitatiile ce sporesce mereu în vederea împămîntenirei in massă a Evreilor și indignată întrucîtva de tonul agresiv al acestor agitații, a chemat, printr’un manifest, populația românească să discute, în două mari întruniri, măsurile ce se preconizează pentru rezolvirea chestiunei evreești. Ura, desigur, în căderea Ligei sä intervie în această chest iurre cu mult cu cu menirea, ei fiind unitatea culturală a tuturor Romanilor, înainte de a se vota vreo măsură privitoare la Evrei. Liga are cel puțin dreptul să analizeze, dacă cumva acea măsură ar putea periclita multatea culturei noastre. La acest manifest, redactat în termeni cuvincioși, „Uniunea Evreilor pământeni“ răspunde cu un comunicat de patru ori mai lung, ai cărui sfârșit sună ca o stranie și neașteptată amenințare.. Nu suntem antisemiți și recunoaștem tuturor locuitorilor acestei țări dreptul, ca, in limitele legilor noastre, să se organizeze potrivit intereselor lor speciale...— cu timp, bine înțeles, ele nu vin în conflict cu marile interese naționale, cu aspirațiile, superioare ale patriei. De altfel, nici Evreii noștri nu credem că s’ar putea plînge că vre odată li s’a refuzat această libertate. Dar dacă orice populație are dreptul de a se organiza pe pămîntul nostru, credei că Uniunea Evreilor pămîntenii va recunoaște că, la urma urmei, atest drept se poate tolera și Romte?».r. Măcar cu de cît. Și, bine înțeles, cu condiția ca îromînii să, se folosească de el cu toată prudența de care sunt capabili. Dacă da, atunci, de ce se supără Uniunea Evreilor pămînteni, cîmi ,lauga culturală i,postă că vrea să consulte sentimentul poporului român cu privire la măsurile ce trebue să se ia pentru satisfacerea Evreilor , își închipuie oare Uniunea că-s’propuneaza în această chestiune .o singură măsură care să fie în conflict, cu sentimentul națiunei noastret ". .. • . Incă miază, nu ,suntem antisemiți. Elar dacă sîntem larg îngăduitori în ceea ce strivește libertățile celorlalte populații de pe teritoriul nostru, avem dreptul s ă ne ridicăm cel puțin cu surprindere, atunci cînd una din celelalte populații ne refuză nouă același libertăți. Am răbdat apeluri la concurs străin, am îndurat boicoturi în propria noastră țară,, am suferit să se calomnieze,toți românii cari îndrăzniau să apere punctul, de vedere romnînesc în conflictul dintre noi și Evreii — dar amenințările cu ■ cari azi ne sfidează Uniunea Evreilor pămînteni nu le mai putem îngădui. Nu suntem antisemiții Mai mult, dorim, în folosul propășirei obștești ca între toate ppulațiile acestei țări să domnească raporturi de bună înțelegere. Și iernai de aceia și chiar în interesul păstrărei acestor bune raporturi, ne întrebăm: Cum a fost cu putință fi a Evreii, cari nu se pot plînge de nici o violență materială, să amenințe pe marea majoritate a populației acestei țări, ca o revoluție , își dau oare seama membrii comitetabrilui unei ce cuvinte nenorocite au iscălit și ce armă grozavă au lansat singuri înpotrivă lor, cînd au publicat fraza: „Nimenea nu v,t voi desigur să împingă populațiunea evreiască la extrem, fiindcă minoritățile apăsate cărora li se refuză pînă și dreptul elementar, de a se organiza pentru apărarea intereselor lor, sînt silite să se apere prin orice mijloace”. Așa,dar o revoluție evreeascä V ! Un hohot de rîs ne-ar sparge pieptul dacă o mare îngrijire nu ne-ar sugruma rîsul în piept. Evreii vorbesc de revoluție î ! Dar ce-ar mai putea face guvernul cel mai binevoitor pentru apărarea lor, dacă dânșii singuri răspândesc asemenea idei primejdioase în popor ! In loc să binecuvînteze pacea pe care civilizația noastră le-o asigură, ei ne aduc aminte că conflictele sociale se pot rezolva și pe calea ciocnirilor sîngeroase . Cg imprudentă încă odată și pentru ultima oară, nu suntem antisemiți. Trebue s’o recunoască însă și cei mai buni Evrei că uneori cauza lor e sprijinită de oameni ale căror vorbe răscolesc numai ură și ale căror fapte seamănă pretutindeni prorogări. Inpotriva acestor pescuitori în apă tulbure trebue să se organizeze în primul rînd Evreii noștri, dacă vor să se bucure de un trai pașnic pe pămîntul romînesc. P. Locusteanu ---------------0X0--------------„Călugărița" Actualul ministru al cultelor, are o mare atracțiune pentru mînăstiri și nici cu deosebire pentru călugărițe. D. C. Dissescu nu perde nici un prilej ca să-și manifeste această mare și simpatică atracțiune. Are ministrul instrucției pe lingă multele sate, distracțiuni și slăbiciunea aceasta, bine dovedită prin înființarea mînăstirei de călugărite de la Sărăcinești. Dar „Conu Costică“ merge prea departe cu slăbiciunea d-sale: înțelegem, ca ministru al cultelor să se îngrijească de soarta călugărițelor ce se adăpostesc prin schituri sau mînăstiri și cari își petrec viata în post si rugăciune, dar nu înțelegem rolul d-sale de sprijinitor a acelora cari din diferite motive plictisite de viata prea sobră a mănăstirilor au lepădat haina monahală și-și trăesc viata cu mai mult folos în lumea laică. Ori poate ■ ministrul cultelor a făcut o excepțiune cu „prea cuvioasa“ maică de lei mînăstîrea Viforîta, tare silită să părăsească mînăstirea, — se zice din cauza purtărei sale puțin morale— lepădînd haina monahală, s’a grăbit să ia locul de la unul din birourile ministerului instrucțiunei f . Fosta călugăriță funcționează acum, din gratia „conului Costică“ în fericita slujbă de copist. Caritabilă faptă, dar nu crede oare d. llissescu că a dus prea departe slăbiciunea d-sale pentru călugărite | ---------------0X0-------------- ROLUL UNUI SEMINAR Prin dărnicia unui mare eelesiast, a Mitropolitului Nifon s’a creat și viețuește cu din ce în ce mai multă putere, instituția culturală a seminarului ce poartă numele ilustrului donator. In anul acesta seminarul a publicat o dare de seamă în care citim: «im sub direcțiunea Economului I. Popescu-Moșoaia și a d-lui D. Constantinescu, ca dirigent de studii, s’a creiat anumite inovații cu fericite tendințe pentru viitorul preoților noștri. S’a înființat ore de educație în care se face numai cultura sufletului, fără intelectualismul lecțiilor de specialitate, s’a creiat catedra de dicțiune, prin care se familiarizează viitorii preoți cu citirea expresivă și emoționantă. Dar credem că una din cele mai fericite măsuri este acea de a numi ca Spirituali ai seminarului pe 2 preoți din arhidiecesa Sibiului. Cu modul acesta se va stabili o apropriere între viitorii preoți romîni din regat și cei din Transilvania cari au un simț național și o conștiință a rolului lor social a cărei imitare nu poate fi de loc inutilă preotimei noastre. Fehtinim — -----—ix-------.--------' OBȘTE ȚĂRĂNEASCĂ ÎN ITALIA.—O NOUA TAXA PE SUCCESIUNI ÎN FRANȚA O OBȘTIE TÄRÄNEACÄ IN ITALIA Socialiștii noștri combat tot ce a făcut partidul liberal pentru țărani. In criticile lor nu menajează nici obștiile țărănești. Pentru acest motiv le vom pune sub ochi un reportagiu apărut în „Humanité“, ziarul socialist din Paris, cu privire la o obștie de tirani din Sicilia. Nota bene, obștia a fost organizată de partidul socialist italian : „In Italia, în Romînia, în Serbia, in Austro-Ungaria, zice ziarul socialist francez, areală și a exploatatoare a fost înlocuită cu sistemul arendărei la obștii de țărani. In România sunt trei sute de obștii țărănești; în Italia mai bine de o sută. „Pentru a da cititorilor o idee de modul în care funcționează obștiile țărănești din Italia, continuă L’Humanité“, vom vorbi de obștia de la San Giuliano, datorită inițiativei partidului socialist italian. „Această cooperativă a fost întemeiată în 1902, având 518 membri cari au subscris un capital de 13.086 lei. In 1909, obștia a numărat 2010 membri proprietari a 2786 părți sociale de cite 25 lei. „La 28 Februarie 1909, obștia ținea în arendă 28 de proprietăți în întindere de 5057 hectare, pentru cari plătea pe an suma de 219.092 lei. „La început obștia a întâlnit numeroase greutăți, intre cari, în primul rând, dușmănia arendașilor capitaliști și lipsa de credit. Dar dobîndind în cele din urmă concursul Băncei de Sicilia, obștia a putut lucra cu succes. „Care e modul de exploatare al obștiei din San Giuliano? Modul e individual: fiecaare părtaș e pus în posesia unui lot de pământ, pe care societarul îl exploatează cum vrea. Repartizarea loturilor se face prin tragere la sorți. " „Cu toate acestea unii dintre societari au făcut o încercare de exploatare colectivă Așa 116 membri cultivă împreună o vie. „Dar marea majoritate a proprietăților luate în arendă e cultivată individual. „Prețul global al arendelor fie partizat în conformitate cu lotiftrile distribuite. Obștia ca atare noi reține nici un beneficiu, afară de o procemturalitate de 5 la sută pentru chelmeli de administrație , pentru alcătuirea unui feud de rezervă. „Care e rezultatul exploatareii „înainte de întemeiarea obștiei, zice raportul oficial al unei eonii, studi de anchetă parlamentară, condiția țăranilor de prin partea locului era foarte rea.Țăranii câștigau abia între 80 bani și 1,50 pe zi. Cămătarii îi exploatau în toate chipurile. De la întemeiarea obștei țăranii cîștigă mult mai mult din vînzarea produselor. „Țăranii se plîng azi numai de durata scurtă a contractelor de arendare. Ei cer ca pe cale legislativă să se prevadă arendări pe termene mai lungi. „Așadar par foarte mulțumiți de sistemul arendăreia obștii”. Ce zic socialiștii noștri ? O TAXA SUCCESORALA IN FRANȚA ! Ministerul de finanțe al Franței va depune în curînd, pe biroul Corpurilor legiuitoare, un process de lege instituind o nouă taxă pe succesiuni. Iată o analiză a acestui proces! La fiecare declarație de moștenire, Statul va percepe, asupra capitalului net lăsat de defunct o taxă care va fi considerată un „reprezentînd un imposit personal anual“. Noua taxă nu va privi moștenirile mai mici de zece mii lei, fiindcă, cum zice în expunerea de motive, „sînt patrimonii pe care o democrație trebue să le favorizeze. Noua taxă va fi progresivă, variind de la 0.50 la 4 la sută, fără adăugiri de zecimi. Familiile moștenitoare ea. mcîți copii se vor bucura de degrevări parțiale, în raport cu numărul copiilor. Taxa va lovi toate moștenirile fără a se ține în seamă gradul de rubedenie. SCRISORI DIN PARIS Finantei franceze i se cere DDÜ9 MILIARDE FRIlHCI CU ÎMPRUMUT A sosit ceasul cel greu pentru popoarele balcanice, cari, în furia războiului și în beția victoriilor, uitaseră că fiecare lovitură de tun, fiecare marș, fiecare bătălie costă bani, mulți bani. Acum materialul de război, ruinat trebuește reînoit, aprovizionamentele consumate trebuesc plătite, pămînturile noi cucerite trebuesc organizate și puse în valoare, și, pentru toate acestea, trebuesc bani, sume enorme de bani. Popoarele obosite și sărăcite nu pot acoperi prin plată de biruri noi aceste trebuințe financiare; singura scăpare e: împrumutul Deci, goană după bancheri. Și cum bancherul Europei și al întregii lumi e Franța, Grecii și Bulgarii și Sîrbii și noi (dar, în altă situație și pentru alte necesități) s’au adresat economiei franceze, ca să’i împrumute. In alte timpuri „era destul — spune un ziar — să vii în Franța cu un împrumut în geamantan ca să găsești cu siguranță, creditor sprijinit și de cota oficială“. Azi lucrurile s’au schimbat Bogata Republică a înțeles că singura forță ce i-a rămas neștirbită e averea și de aceea vrea să tragă dintr’însa maximul de foloase. Ea nu vrea să mai facă greșelile din trecut, nu mai vrea să înarmeze cu banii ei pe dușmanii ei, nu vrea să mai cumpere, cu banii ei, produsele fabricilor germane, pe cînd uzinele franceze dau deficite sau încetează lucrul, deși produc mărfuri superioare celor de peste Rhin. Și mai are încă o dorință, o necesitate: republica. Vrea cu orice preț ca pacea să domnească în Europa, atît pentru că — e, din principiu, contra războiului ideile pacifiste și socialiste și-au făcut drumul —, cit și din teama de a nu fi atrasă in conflicte, din care nu știe cum va eși. Iată de ce băncile franceze ascultind de indicațiile guvernului, au respins categoric împrumutul de 300 milioane cerut de Bulgari și întreaga presă aprobă această măsură. Eri, „Paris-Midi“ spunea lui Ghenadieff: ,Cel d’întîi ministru de finanțe francez, care ar autoriza un împrumut bulgar, ar fi lapidat și nu ar putea scăpa de această pedeapsă decît, închizuidu-se într’o casa de nebtipi“ ■**■ Diaheî Francezi, s’au schimbat! Ei cari împrumutam pe toaă lumea.... — Niciodată pe Tripla alten ț* domnule! Și acum, fa..eți parte din* tr’însa", împrumuturile sîrbești grecești ar găsi o satisfacție repede, deoarece din punct de vedere politic, nu li se poate ridica vreo obiecție. Dar Franța cere două garanții: acceptarrea definitivă a datoriei turcești, proporțională cu teritoriile luatedin imperiul otoman, și fie dictarea tuturor neînțelegerilor, pentru a se statornici odată pacea și liniștea în peninsula balcanică, deoarece numai în pace și liniște se poate pro«duce și deci plăți dobânzi, diferența de curs și părți de capital numai în pace și liniște, industria și banela franceză pot întreprinde «faceri. Cum însă discuțiunile turco-gre»ce, sîrbo-bulgare și chestiunea granițelor Albaniei nu se« limpezi», împrumuturile nu se pot de-ocaigr» dată, realiza. La toate aceste dificultăți externe se adaugă acum și o chestie internă. Uriașa sforțare militară făcuți prin introducerea serviciului de trei ani, care mărește cu 201.000 efectivul armatei franceze, cheltuielile necesitate de pacificarea Marocului, sumele cerute de instituțiile sociale nou create, au dezechilibrat cu desăvârșire bugetul republican* așa că acesta nu poate satisface trebuințele normale ale țării, cu atît mai puțin deci pe cele extraordinare. Deci pentru armarea și focaza ®* marea a 200.000 de oameni, pentru executarea de mari lucrări publice, în colonii, pentru plata deficitelorJ trecute trebuesc noi resurse. Era« două posibilități: introducerea impozitului pe venit sau împrumutul. Prima soluție părîndui-se prea revoluționară, guvernul d-lui Bat»thou urmîndu-și înclinarea »prin dreapta, de acord cu d. Poincaré, a hotărît să facă un împrumut intern de un miliard. Această hotărîre fi vin combătută de partidele stinge și probabil că situația guvernului va fi determinată de această exec*tie, îndată după deschiderea Cămărilor. Prin urmare, pe lingă miliardul cerut, de popoarele balcanice, încă un miliard cerut de^: Statail francea, Ori cu grai de slin cerebral „bfif ♦