Viitorul, ianuarie 1914 (Anul 8, nr. 2117-2132)

1914-01-01 / nr. 2117

/ ui șerifo­ea — 8 pa­gin ABONAMENTE In țară ........on an II Lei .................... șea«» Iuni 9 L*t ln aträinätat» .... no an 30 Lei ............. șea«» luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 .1­15 ale fie­cărei luni Redacția și administrația 56 CALFA VICIO *»f I—STRAD­A ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TElIFOI 13/47 ADMINISTRAȚI TELEFON 22/33 ________MANUSCRISELE IU SE INAPOIAZA nmnmw'’ ai .................. niiuinfe HiBi««^ ■ [UNK] [UNK]­­ n n ■ [UNK]iiimin­«'' T ' ~ Titiii TiTiiTiüi ANUNCIURI COMERCIALE Linia coro 7 ne o <*o­ p*nă în pagoa fTI ..................... go bam Linia coro 7 pe o coloană in nag­­a IV . . ...............no hani In Serti și raclam» pagina II lini. ...........7.7.7­2 Lei bani Crăciunul in Sicilia A­NUL 1913 Anul II IS Tirșește întro atmosfa» ; ■.­.? talaj 3 contrastează puter­­­­i cu »..ci­ta de zbucium in ca­l­' I­­u • ie 1913, Europa se afla sub­ imp­rsin­­a tulburătoare a nm­­­erii g..vfOcia anilor de pace dela MaI.-,.. ..-notu­l care a deslăntuit al doilea războiu­ balcanic. De a­ur­ui ce, la remorca Bul­gariei triumfătoare, au pornit al ăzboi, contra Turciei, care s’a sfîrșit cu­de­rea larinei, Adria­­arilor, cu retragerea de la Ceatalgea și cu îniivierări sîngeroase în­tre armatele beligerante și cu capi­­tați­­­a Turciei. O pi lereare a cabinetului ea ceda Adrianopo­­mie, a fost zadărni­ Tinerilor Turci cari, sala consiliului de lat demisia lui Ivia­­n Marele Vizirat pe . Venirea la guvern ii a inspirat speran­­a făcut ca al doilea de statele balcanice, i entuziasm, dar re- i otomană, cari au j , t le ’ înfrîngeri, n’au fi. ...irea Tinerilor Turci. » -a l­­u­at cu înverșunare, otoman» socotite inexpug­­u • .»•!» - ; a pitulat una cîte una, si el binelui mud Sefket Pasa a e o pace in condiții mai umilitoare decli­nului Kiamil Pașa, si de al doilea răz­­iu desfășurat în așa în orbita lor actiu­­uropei­­ene cart­ofB armă­­balcanice cu o in­și cu un palpitant opriseră cu respin­­­­s­rea că nu puteau avea Turciei euro­­tat nici un moment a potrivi mersul a­­te cu interesele lor ici trage foloase ct­­irea Turciei europe­­principiului „destn­­iale“ impus de îm­­•ile au urmărit cel­e ordine morală și a si Italia, nevroind­or pe coasta Mărei a pus crezarea stat d­­ependent; iar Pute­­degeri, cari voiau să ?■­­ p « reci și Sirbi în dau­*;•­­tri* , au impus în schimb Albaniei independen­­i cari nu conveneau î 1 ’ei Alante. Cu mare vis la un compromis, o ;• ■ remis a fost grav a­•ilenul asediului Scu­tariloir, cînd trupele sîrbești ei mun­tenegrene au întreprins o acțiune în opoziție cu vederile Europei o­­ficiale. Au fost extrem de palpitante e­­moțiunile prin cari a trecut Europa cînd trupele sirbo-muntenegrene au pătruns în cetatea Scutarilor. Toată înțelegerea dintre Puteri privitoare la Albania părea sâdărnicita. Aus­­tro-Ungaria și Italia cereau orașul Scutari pentru Albanezi și amenin­țau cu o acțiune directă pentru va­lorificarea punctului lor de vedere. Celelalte Puteri neputînd primi cu ușurința deslănțuirea unui conflict european pentru singura chestiune a Scutarilor, el a ajuns la un nou a­­cord care a avut de urmare demon­strația navală europeană din apele muntenegrene și, în cele din urmă, constrângerea trupelor sîrbo-munte­­negrene de a evacua Scutarii. Dar abia respira Europa, ușurată de înlăturarea conflictului în ches­tia Scutarilor, cînd o nouă sgudu­­ire veni s’o sdruncine. Intre aliații balcanici, cari lupta­seră în comun contra Turciei, înce­pură să se manifeste desbinările ale căror prime semne se văzură de mai de­mult. Bulgaria care deținea cu trupele sale cea mai mare parte a Turciei europene, nu voia să lase Grecilor regiunea Salonicului și Sîrbilor regiunea Monastirului. In ce privește ne Grecia, Bulgaria se prevala de faptul că nu era legată de dînsa prin nici o convenție pri­vitoare la împărțirea teritoriilor cu­cerite , iar în ce privește pe Sîrbi, Bulgaria se prevala de un motiv contrar, de o convenție încheiată cu Serbia și care regula împărțirea teritoriilor din regiunea Vardaru­­lui. Guvernul bulgar făcea tabula rasa de faptul că războaiele contra Turciei au luat un curs neașteptat, că operațiunile militare s-au desfă­șurat în zone neprevăzute, și că ro­dul victoriilor repurtate în comun a fost mai mare decit cel presupus înainte de campanie. Bulgaria ocu­­pînd, prin continua retragere a tru­pelor otomane, cea mai mare parte a teritoriului Turciei europene, a în­­înțeles să fie în acelaș timp singura beneficiară a războiului norocos și a cerut Grecilor și Sîrbilor­ să eva­cueze teritorii­le cari aceștia le de­țineau prin fapta] »Deratunilor mi­litare, încununate de victorii singe­­roase. In zadar invoca Serbia schimba­rea de front a întregei campanii mi­litare: în zadar invoca Grecia rolul covîrșitor al flotei sale în acțiunea războinică. Bulgaria îmbătată de glorie nesocotea pînă și intervenția Țarului Rusiei, prevăzut ca arbi­tru și, orbită de egoism, ea da ordi­ne de atac trupelor sale mobilizate pe frontul armatelor Serbiei și Gre­ciei, aliate printr-un pact special. Orbirea Bulgariei era cu atît mai­­ îndrăzneață ei bin obiBzuit_ _ __ a_*... ............... e_s mare, cu cit, în încapățînarea ei, re­fuzase să fie seamă și de cererile Rom­îniei. Romînia care nu­­ putea privi cu nepăsare ruperea echilibru­lui balcanic în dauna ei, și, cu deo­sebire, instalarea unei heghemonii bulgare, ceruse cabinetului din So­fia o rectificare de graniță propor­țională interesului de stat românesc. Dar Bulgaria, profitînd de anu­mite greșeli și dezitări ale guvernu­lui românesc, a operat în așa chip pe lingă Puteri că Puterile, solicita­te să intervie, au oferit m­ediatiu­­nea lor celor două țări în litigiu. Mediatiunea a avut loc la Peters­burg; ea s-a sfîrșit cu trecerea Si­­listrei sub dominațiunea romîneas­­că, soluțiune pe care Romînia ofici­ală a trebuit s’o primească fiind că procedura guvernului român dădu­se mediatinnei caracterul unui ar­bitraj quasi-obligatoriu. Isbucnirea ostilităților dintre a­liații balcanci dăduse guvernului ro­mîn prilejul fericit de a repara de­zastrul greșelilor sale anterioare. Sub imboldul opinieii publice și al unei acțiuni politice conștiente, ar­mată rom­înă e mobilizată: ea trece Dunărea cu o inteală vertiginoasă, înaintează prin defileurile Balcani­lor și în momentul cînd trupele bul­gare primesc lovituri dureroase din partea aliaților greco-sîrbi, Regele Bulgariei apelează la Regele Rom­î­­niei ca să oprească înaintarea ar­matei române, să scutească Capita­la Bulgariei de rușinea unei invazi­­uni străine și în acelaș timp guver­nul bulgar, cedînd cererilor Romî­­niei, imploră guvernul rom­ân sa in­tervină pentru stabilirea păcei în­tre toți beligeranții. Conferința păcei de la București a fost urmarea acestei solicitări. La această conferință, Romînia, care nu intervenise în noul conflict bal­canic de­cit pentru asigurarea teri­toriului său transdunărean și pen­tru stabilirea unui just echilibru în Răsăritul Europei, dă dovezi de mo­­derațiune. Sub impulsul ei energic, pacea balcanică e încheiată în mai puțin de zece zile, echilibrul urmă­rit e stabilit, fără nedreptățirea Bul­gariei, așa că Europa, neliniștită de prelungirea conflictelor balcanice, aduce prinosul ei de admirațiune și recunoștință poporului român care, prin maturitatea lui politică și prin vitejia lui ostășească, a dat soluțiu­­nea cea mai echitabilă unei proble­me a cărei dezlegare a fost pururea punetul negru al diplomației euro­pene. După încheiarea păcei de la Bucu­rești, Bulgaria a mai trebuit să plă­tească o altă vină a politicei sale imprudente și încăpățînate, cedînd Turciei Tracia răsăriteană și Adria­­nopolul pe cari armata otomană, fo­­losindu-se de încurcăturile Bulgari­lor, Ia« reocupat printr-o acțiune Fansofie politică .­— ■ Azi Orientul eripean își are so­­­uțiunea lui geografică și diploma­tică, urmează atiain ea popoarele cari îl locuiesc să găsească, în ope­ra de pace care le așteaptă, puterea de a se consolida și discernăm­iutul necesar pentru rezolvarea probleme­lor etnice cari se impun politicei lor. E adevărat că m­eastul operă e în­că tulburată de fli­rurile cari nu pă­răsesc pe convalescenți. Problema al­bane­­ză, care, spre sfîr­șitul verei, se manifestase printr’o sîngeroasă și zadi>nica insurecțiu­­ne, nu’și are încă ezolvarea defini­tivă, nici măcar sub raportul sta­­tului național »Jbanez «reiat de Pu­teri. Chestiunea visul­lor egee anunță încă dispute între ’nreîa și Grecia. Reorganizarea internă a Turciei suscită greutăți de ordin internațio­nal. 1 Conflictele orient­ale rezolvate în cursul anului 1913 ,‘­a lăsat urme du­reroase, cum lasă operațiunile chi­rurgicale urma­șe,inelului. Dar ori­cit de r­ ți cicatrizat» ar fi încă rănile, ele nu mai pot provoca complicationi, ființea, boala organi­că, aceea care a pr­ovocat cangrena, a fost extirpată. Azi Orientul european nu mai e un spital unde se aud femete, ci un sa­­natoriu de convale­rență unde nasc speranțe. Aceste speranțe ,£ vor înfiripa, fi­indcă popoarele di răsăritul Euro­pei nu se vor lăsa [UNK] idemenite de ac­țiunea unora sau Hora dintre Ma­rile­­ Puteri cari, deri an durerile lor, oferă, dintri o comp­timire calculată, mijloace de vindecare deplină, cari însă nul pot a­­ne de­cît recidive și recrudescente. 4 Tată dece anul ÎS 3 sfîrșește întri o atmosferă de calm­are contrastează puternic cu atmosfera de zbucium, în care a început­­ S. Gr. -----——­ext------—— SCOȚIENE „Evoca“ în lipsă de altă ocupație a inceput un studiu intitulat „Filo­sof­ia unei crize“, fu­­mai de actuali­tate ar fi t­enso­fia incapacitătei de a guverna a d-lui Carp“. Tandreță­­ atârnă D. Gr. G. Cantaem­ino a declarat că a lucrat la­­ primăria Capitalei mai mult de cit ori­care din prede­cesorii săi. D. Gr. G. Cantaemino e foarte tandru pentru fetele d-sate Mi­tu. Scott & C-la «ITE Cu prilejul celui de al zecelea con­gres al învățătorilor care s-a ținut­­în Capitală in zilele de 28, 29 si 30 a. c., afară de che­ciuniile de organi­zare a corpului hințâtoresc, modi­ficarea statutelor și alegerea noului comitet al Asociațiunei, s-a discu­tat și o altă chestiune de ordin ge­neral, care trebue să intere­ze pe toți cei ce se ocupă de mersul cultu­ral al poporului român și anume; ,pregătirea și recrutării învăță­torilor“. învățătorii dela sate constitue u­­nul din elementele cele mai impor­tante din stat, pentru că Lor le este încredințată greaua sarcină de a a­­șeza temelia primei educațiuni și culturi a celei mai numerice cl>­se d­a^ populațiunea țarei. învățătorul în sate este un adevărat apostol și din acest punct de vedere t trebue ca și pregătirea ce îi se dă să fie cît mai complectă, ca să-și poată îm­plini misiunea. învățătorii însă se plîng și s’au plina, cu argumente palpabile în ul­­tim­ul lor congres, că nu li se dă cu suficientă pregătirea pentru greaua sarcină pentru cari sînt destinați. In special, în congresul ce s-a ți­nnt la București, prin interesanta conferință a d-nei Maria Ținu­tă, o distinsă învăță­tare din Sucea­va­, și care a avut aprobarea unanimă a tuturor compresiștilor, s-a desvaluit o stare de­ locriri în pregătirea în­vățătorilor, care ar trebui să pună pe gr­ad­uri pe cei ce au sarcina con­­ducerei și organizărei educațiunei­­ poporului. îm primul rînd învățătorii se plîng că organizarea școalelor nor­male nu este conformă cu menirea ei de a creea pe viitorii luminători ai satelor. Din programele de studii ale acestor școli lipsesc o mulțime de materii și in primul rînd lipseș­te studiul mai serios al limitelor străine, în special franceza și cer­vățătorilor pentru a se putea ține în curent cu mersul civilizațiunei din occident. învățătorul este considerat c­a fac­torul cel mai luminat dintr’un sat și ca atare trebue să și fie intr’acte­­,vfir o persoană luminată, în cu­rent cn tot mersul civilizațiunei. în­vățătorului la sate nu i se cere să se mărginească numai la rolul de a ex­plica lecțiunele de pe catedră, ci să se intereseze de întreg mersul cultu­ral din satele lor; să fie făclia lumi­noasă, care să răspîndească bezna care încă învățae satele noastre. Și dacă este așa, dacă învățătorul are un rol atît de precumpănitor în mersul evolutiv al culturei poporu­lui, atunci trebuește îndreptată cu cea mai serioasă atențiune: pregăti­rea și recrutarea învățătorilor. O altă chestiune importantă, care s-a discutat în congresul învățăto­rilor a fost și acela a numărului mic al acestor luminători ai satelor, în raport cu populațiunea rurală și lip­sa localurilor de școli la țară. Acestor lipse, emu foarte argu­mentat au arătat învățătorii, se da­­torește marele mamar de analfabeți la țară, iar nu activităței extra-șco­­lară cum încearcă să afirme duș­manii acestei activități dovedită a­­tît de folositoare, învățătorul care e bun în școală e bun ei în activitatea din afară de școală șiin vice-versa — buna cuiu bine a arătat un învățător în con­­fires, — iar cel care nu e bun în școală nu e bun nici în afară de școală. Prin urmare nu activităței extra­­școlare se datorește marele număr de analfabeți. Normal ar fi ca un învățător să nu aibă sub privegherea lui mai mult de 40 de elevi, în Germania nu are de cit 25 nu 100 și 150 cum există de fapt la noi. La noi în țară există un număr de vre o opt mii de învățători și învă­țătoare, pe cînd dacă s-ar socoti pentru fiecare învățător sau învăță­toare, un număr de maximum 40 de elevi, ne-ar trebui un număr de cel puțin doiua seti de mii de învățători. Localuri de st­al. rurale iarăși ne lipsesc și din acea­ cauză mai m­ult de un sfert din populatiunea care­ia, cu vîrsta de șecal, rămine pe din afară. Dacă aceste două lipsuri impor­tante, — numărul mic de învățători IN FIECARE AN, SE PUNE ACEASTA CHESTIE DIN MO­­RALITATE PUBLICĂ Acum un an, cam pe vremea a­jea­­sta, adică în ajunul Anului nou, a­­trăgeam atențiunea prefecturei po­litiei Capitalei asupra licenței cu care se îngăduie în Capitală, mai cu seamă in noaptea de revelion și in ziua de Anul nou, tot felul de jocuri de noroc. E vorba de jocuri improvizate, rulete, căișuri, bulă, jocuri de cărți, etc. prin diferite localuri publice, .. . 1 Ti­ . , .. , I mărginașe si­ cari aveau un singur scop: jefuirea publicului haler, care se lăsa ademenit de ispita­"norocu­lui". Din nefericire, toate articolele presei rămâneau fără efect și poli­ția noastră continua să fie de o to­leranță condamnabilă fată de antre­prenorii interlopi ai acestor loca­luri, iar publicul continua să fie es­crocat cu sume însemnate de bani. Erau în joc influențe puternice. Partizani politici rămași pe din­a­fără, cereau „cel puțin atîta lucru" o autorizație de ruletă, care să-i despăgubească de „neplăcerea sen­timentală“ de a nu se fi putut Su­­frupta din bugetul Statului.­­ De data aceasta lucrurile vor fi altfel, căci ziarele au anunțat de pe acum cum că d. Moruzzi, încă pre­fect al politiei, a trimis comisaria­telor din Capitală o circulară cate­gorică în chestia oprirei jocurilor de noroc. ----------------exo--------------■ și lipsa de localuri da lua în serioă să cercetară daeasí s-ar face oarecare tata« rezolvarea acestor chawthani» atunci foarte ușor «­«p­raedra și­ problema analfabeta»» deda ast?, ♦ In general din «fetii­ de al zecelea covale» al «valutari­i­lor, an­ușit o mulțime «p tsnî:-4j a* supra cărora trebue e» i.s serios. Trebue să se caute m ^ 2;^ dins«.!. să se realizese, cel fa parte, dezideratele exprimate­^ greșul învățăturilor. învățăm­.g cer nimic personal «vasoru interes at banei și solidei •*’%DBfT.Sr3 a școalei rurale. E5 err » mai sob­țgj pregătire învățătorilor ® l­uarea scoalelor noa*9»a%P **­ *****■' seim. O alta chestiune, tot sm *» tantă este și înmulțit.*«* amn&'^loc învățătorilor și a­ș«­sidi»r resale» ch­estiune care trebue a& est se­ salv^ '-“d mai urgent posibili. fx m. ' E o singură cale de a uite, eu murim, și o singură comnoîație fa­tă de scurtimea vieței »«asin. .. B amintirea, trecutului și conștiința că sforțările noastre au girafe sute zile, și aă râm­ine cev­i ©are *u pie­re în schimbarea lucrurilor. Iată de ce anul nou poate fi vraf­tiv de bucurie, deși da fapt &? îș*­semnează paguba cea mai bilă din câte pot­it Yi .. .V,­U ,ț­­* .­ratura desigur este acea care moare mai greu, sau îs* unele ca­zuri nu moare nici­odată și, deci,­ un an literar trecut cere mai mult decit un an politic vredicia de a á sărbătorit. Anul 191­3 în literatura r&miînea­­­scă nu a fost prea fericit. ÎTa ve­nit o operă mare, care <*ă un prime­­un curent nou, care să insemne ceva cu totul deosebit Am avut, însă, activități landabife pe tere­­nul artistic care dovedesc două lu­­­eruri foarte utile . Mai iutin sH se găsesc talente cari au toată do­rința de a lucra, și că operile noi nu trec neobservate, cumv treceau pe vremuri poezia lui Alexandri» și a lui Eminescu. Un public dornic din litera.are avem în țară, și acest public sus­ține «Flacăra“, „Viața rom­ineas­­­c„Noua revistă rom­ina“, „C Con­­vorbiri literare“ — deși aceastat din urmă revistă, interesantă și fa­­­rioasă, nu are decit un pu­blic prea restrins de vechi și ereil­ameș­es­titori. De notat e faptul că teaterei­eare pînă mai acum cîțiva aai stă aMh­gea pe mulți, a­rta venir din ce în ce o arenă în care luptă, este mai multe talente. Dar în tantra pe lîn­­gă talent literar, care presupuna « anumită cerebralitate susceptibilă de emoție estetică, se mai cere și știință, adică dibăcie la văia ta și căpătată, pentru a ce area (im­broglii, intrigă, draogări, in­trări și eșiri etc.) abila este to­ț­i de adevărat că pe teatru e ne­voe de o anumită știință, și de o experiență scenică, întâi s’ai prem­i­erea opere de teatru buffl p Htră multă literatură. Scriindu-se pe teatru din ce in ce mai mult la noi se va eris­acea atmosferă de teatru, acea școală în care pot evolua talentele lite­rare care fără de această atmos­feră ar fi rămas dacă nu «ferite dar îndreptate spre alte direcții li­terare. Cîteva doliuri, însă, au venit să întristeze literile­ românești. Criti­cul Ilariu Chendi — care «nea pri­ceperea limpede a frumuseței lite­rare cu obiectivitatea și vii perso­nalitatea artistică­ — la«ra,­­poe­tul concentrat al simțirei realî» nești , Cerna, care gîndea adîme în versuri armonioase, au intrat de mult în panteonul rom­încei, și­ și-au cîștigat prin moartea lui pre­matură dreptul de a hm­înuri »iei odată din inimele noastre.­­ Dar literatura trăește din a viat- Ea moare pentru totdeauna cînd: nu există o societate ce ii dă via­­ță, în al cărei suflet nu se simt­ ecourile sincere ale producției es­tetice. A putut să existe în tim­puri vechi o literatură care era înțeleasă de citi­va : Un Re/FC- ti curte, cîțiva amatori... Dar emau democrația voește să fie ea <opo­­zitara bunului gust, și dacă ee*. mulți nu au acest gust» pr@daec!?ea literară lîncezește. Faptul însă, că imbîicul «șatră devine tot ăi ai uornv^ ^ "'1 * o ochezășie că literatura v* m­­ 're­ luminătorii satelor m&amssac&isi In jurul congresului învățătorilor ș ie nari șofară corpul lor locui IM tre mm tre m tre m­i înl.fersk­a roilni aici Banalitate impresionantă Sărbătorirea anului nou evident că face parte din seria contradicții­lor­ din care e compusă viața omene­ască, de­oare­ce numai un adept al nihilismului vieței, un Lenau sau un Leopardi, un psihit anatos ca He­­gesias ar putea să se bucure la apro­prierea mortei ! Cei­­ mai mulți dintre noi, și toc­mai aceia cari au stomacuri bune și bună poftă de viață, sărbătoresc re­­veillonul, această nouă victorie a Morței asupra Vieței. Dar poate că contrazicerea nu e atît în fond, cît este în formă, bu­curia fiind produsă de mulțumirea de a fi cîștigat încă un an.­ Instinc­tiv, astfel, fiecare din noi își dă sea­ma, fără să fi cetit pe Darwin, că viata e o luptă. Să trăiască, deci, în­vingătorul! Și victoriosul sunt eu,­ ești d-ta, sunt toți cei cari au putut scăpa teferi din lupta cu moartea. Doamna Neagră e la ușe. Să stea a­­colo. Avem altceva de făcut de­cît să-i satisfacem dorințele. Avem su­flete ce voim să le luminăm, avem inimi ce au nevoe de inimele noas­tre, voim să u spunem­ felul nostru de a gîndi, altora și ceea ce gînd­im noi ni se pare că e totdeauna bine altora, avem în sufletele noastre do­rul de mai bine. Mai stai puțin, doamnă crudă — așteaptă să dăm lumei ceea ce fie­care suntem vrednici să dăm. Vei veni se nă iei, cu siguranță, ca cea mai absolută sigura­nța, dar lasă-ne să ne bucurăm că am­ scăpat din u­­ritele-ți brațe, și sperăm a mai scă­pa încă și dș. acum încolo... „La mulți ani­ e o banalitate. Care altă banalitate e mai impresionantă în­să pentru nu­mele noastre «ii cît ea» —... —Otto ...... Petronius Bfsm ar numirile „în extremism 1 LA TOATE DEPARTAMENTE­­LE S’A FĂCUT O SERIE NE­­SFÎRȘITĂ DE NUMIRI DE FUNCȚIONARI Coloanele „Monitorului Oficial“ și ale ziarelor noastre zilnice sînt pli­ne de liste kilometrice de numiri, înaituri, permutări, etc. de funcțio­nari, la toate departamentele. E o adevărată avalanșe de ,m­iș­­cări“ de toate felurile. Azi a apă­rut o mișcare în magistratură, una în serviciul poștelor și telegrafelor, ori una la instrucția publică, etc. etc. Cînd se știe că de drept guvernul e demisionat, ce îndreptățire și ce autoritate au aceste însemnate schimbări în personalul serviciilor publice ? Dacă aceste „mișcări" erau nece­sare serviciilor respective, de ce ele nu s’au făcut mai de­vreme " De ce șefii administrațiilor publice, din cari unii au și plecat în străinătate, considerându-se singuri demisionați, au așteptat ultimele zile ale guver­nului pentru a întocmi aceste nu­miri și înaintări . Tocmai din acea­stă pricină, ele au un caracter deo­sebit de lipsă de scrupul, ca să nu zicem de incorectitudine. „ Pricina e lesne de găsit. Un fost funcționar superior de la curte, de pildă, profesorul Paraschivescu­, a afirmat ori sub semnătură, că unele din numirile acestea făcute la de­partamentul instrucției, în ultimul moment, sunt pătate de ilegalitate. Tot același­­ lucru și cu avalanșa de înaintări. Nu interesele servicii­lor au fost luate în considerație la întocmirea listelor­ de înaintări și mutări, și interesele personale și po­litice ale celor cari le-au făcut, du­pă presiunile partizanilor și rude­lor. S’au călcat, în ultimul moment, legi și regulamente, și cei cari au operat astfel, își închipui pe ne­drept că vina lor ar fi mai mică pentru cât au­ făcut totul în ajunul fiecărei... ----------------0X0——-------­ ci ri * la Huoria ao­ ui

Next