Viitorul, iunie 1915 (Anul 8, nr. 2622-2651)
1915-06-01 / nr. 2622
/Anul el oplelea No. 26221 5 BANI AROEIA^lErilE |ntftrR.................. on an 18 Lei............ seare luni 3 Lel lo străinătate___un an 86 Lei........................geasa luni 18 Lei Abonamentele încep 1 1 și 15 ale fiecărui luni REDACȚIA BUÎADA ACADEMIEI No. 19 lîîtrrrei» crin TmoVlîarsi TELEFON 1S/47 şi 67/20 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 17 Intrare şi prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană In pagina ITI........................ 50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV.........................30 bani Inserţii şi reclame pagina III linia.....................................2 Lei 5 BANI SITUAŢIA Ruşii, înţelegând Importanţa morali şi strategică a Îistrițel Lombergaial, egsa o rezistenţă Înverşunată îsais- Ireî aBstro'B8raa88. Ei şi-au naus forţe numeroase ăla alte tsetoars şl refleânâa'şl rlndarile, aţin caisa trapelor aliate, lotr’saa din lapts’o pe cari le-an flat ps Histro, au avut ca inctes real, luând inamiculnt 6500 prizonieri şi material es războia. Ia schimb, Aistro-Germanii au avat na succes Istenest Ia regiunea Ottilia, Obertii şl Horodeeca, asigurlndu’şi poziţionl însemnate Ia Bordul Bucovinei. Os aitâ parte trupele g«"granulal Linsingen, Issirati ps linia Biedajav-Rahatgin, I aa la vre-o 40 de km. la sad da Lemberg, pe când geierlui Mackensen stă la o distanţă egală la veti de acest oraş. O faptă mars o deci la pregătire IsjoroiLembergdal, ude se concentrează azi privirile Iotregei Europe. Pe frontal occidental, s’a dat o nouă luptă crinceia la Qeepertăres, luptă care, după complicatul din Paris, sa terminat in favoarea Francezilor. Pierderile sânt mari de ambele părţi. De pe frontal meridional, italienii anunţi că au ocupat fronfalione. De altă parte, un comunicat din Viena relatează mai multe insuccese Italiens la Roichi şi Oprice. Laptele pi acest teatru al războlulu! n’au luat Încă o amploare care ii permită concluzinel. in ce priveşti operatiunile din Gallipoli, ele au ajuns o adevărată halima, ca să întrebuinţăm acest cuvînt turcesc. Patriotismul claselor muncitoare dacă îngiganticul războiu european toate păturile sociale îşi fac datoria cu o adevărată frenezie,, atitudinea păturilor de jos, e aceia care prin spontaneitatea ei entuziastă, se impune mai mult atenţiunea Omul de Stat, militarul superior, savantul, intelectualul, financiarul, întrun cuvînt: pătura conducătoare, rivalizînd în abnegaţie şi jertfe pentru Patrie, are un merit relativ, fiind să toate aceste elemente îşi dau clar seamade importanţa cauzei în joc şi înţeleg toată întinderea problemei de rezolvaţi Clasele de jos Insă, muncitorii de la sate şi de la oraşe, caii îşi duc viaţa în trudă şi abia au timp să se gîndească la cele ce trec dincolo de Interesele lor imediate, aceste clase dun dovezi de un patriotism neprihănit şi de o conştiinţă luminată, forţează respectul general. Nu doar că ar fi cineva îndrituit să se îndoiască de patriotismul claselor muncitoare, sau că îndeplinirea unei datorii patriotice ar implica o răsplată directă, dar spontaneitatea cu care muncitorimea fiecărei ţări a răspuns la apelul ce i-a fost adresat, constitue un fenomen aproape neaşteptat în raport cu vremurile de critică acerbă şi de scepticism cac au precedat războiul actual. Se rostiseră atîtea cuvinte rde Ură între clasei, se preconizase atîta duşmănie in contra Statului, încit chiar spiritele cele mai puţin superficiale se temeau de acte de sabotaj în dauna apărărei naţionale. Dar spontaneitatea cu care muncitorimea — substratul popoarelor — a alergat întru apărarea patriei, a dovedit că cea mai extremă critică socială nu a izbutit să sece izvorul conştiinţei naţionale. . . . Războiul actual, purtat de fiecare naţiune cu convingerea că apără o cauză dreaptă, a topiturile sociale, a apropiat clasele, identificindu-le simţirile. Le-adat şi conştiinţa identităţei intereselor. Industriaşul milionar care îşi apără posibilitatea expansiunei economice apără în acelaş timp şi interesele lucrătorului său. Iar lucrătorul care susţine Patria, nu numai pe cîmpul de luptă ci şi atunci cînd a rămas acasă, apără salariul lui şi micul lui confort, atunci cînd apără posibilităţile de expansiune a patronatului. E atîta imbinare între clasele sociale încît le miri că a putut fi îndoială că izbucnind războiul, unitatea naţională ar fi putut suferi cea mai mică ştirbire. Exemplul dat de marile ţăii din Apm unde, cu toată asprimea criticilor sociale, unitatea naţională s’a manifestat au o tărie neaşteptată, constitue un mare învăţămint. Acest Invăţămbnt, ne arată vă acolo unde clasele sociale sunt mai bine înstărite, "conştiinţa lor naţională e mai puternică şi mai taie. E datoria ţărilor vârî n’au asigurat încă toată buna stare dacelor lor, muncitoare să pornească fără preget pe această cale, fiind-că vor săvîrşî astfel o operă de întărire socială şi naţională. Patriotismul clasei muncitoare e o certitudine,dar patriotismul ei creşte în intensitate şi în putere di acţiune atunci ănd clasa muncitoare, avînd un trotil mai bun, poate avea o mai clară cunoaştere a intereselor, obşteşti. --------------0 0 0 0 ------ HOTS' Joc fără elegantă Nu ne gândim, cînd scriem aceste rânduri la cake-walk, la dansul apaşilor sau la insinuantul tango, ei la jocul „bătăiei cu flori“ pe care o foarte chibzuită ordonanţă a Politiei îl opreşte... tocmai pentru că-i permite tuturor, fără taxă însă. Taxele de intrare ne mai fiind, jocurile vor încerca. Sublata causa, tolitur effectus. Vor deplînge dispariţia lor numai aceia cari vedeau în jocul băfiei de flori, o frumuseţe, pe cind în fond ea era o imitaţie fără farmec şi fără avînt a jocurilor de acest fel din alte ţări. Noi n’avem tradiţia serbării , în aer liber. Ne lipseşte acel ceva, ce face veselia unei mascarade, fără a fi trivială; şi foarte curînd transformăm o serbare în aer liber, sau în ceremonie rece, aproape oficială, sau în desfrîu. De multe ori am asistat la cortegii istorice sau la defaeuri de copii în Belgia, cu care ocazie se făceau „cheie“ pentru scopuri filantropice. Lumea toată participa la jocul copiilor, şi veselia era generală, fără a cădea în desfătare. La „Mardi gras“, la „Micaréme” Paria şi la Bruxelles, la jocurile florale din Nice, şi la jocurile de flori de pe acele „Corso“ inundate de lumină în oraşele italieneşti, pretutindeni serbările acestea au un farmec deosebit,pe care îl dau tactul acela înăscut al populaţiei, bunul gust şi buna educaţie a multanei. Noi însă, nu ştim decit să ne arătăm toaletele şi să trecem mîndri prin ulicioara Victoriei, fericiţi de a etala un lux extern copilăresc. Şi pentru că bătaia cu flori nu are la noi, nici farmecul estetic, nici atracţia unei distracţiuni nevinovate, încetarea ei nu poate să cauzeze doliul nimănui, afară de acela neinteresant al croitoreselor, modistelor, ori vânzătoarelor de florii Petronius. -----------------oooo---------------- IN RECUNOASTERE li paxru.a germana cerceteaza pozssi Din Duminică în Duminică — O POVESTE VECHE PENTRU VREMURI NOUI De mult, pe vremea cînd părinţii şi dascălii nu-mi permiteau altă lectură decît acea a fabulelor, anecdotelor istorice şi povestirilor morale, într’o carte primită ca premiu la un examen de fine de an — o carte somptuoasă cu filele presărate de imagini colorate şi cu copertele încadrate într’un chenar auriu care strălucea pe pînza albastră ca şi un galon de general pe o uniformă de mare ţinută — mi-aduc aminte a fi cetit o poveste al cărui tâlc, abia acum îl descopăr şi-l înţeleg. O bună parte din cetitorii mei, vor zâmbi poate de naivitatea celui care scriind aceste rînduri îşi pierde vremea cu reconstituirea ciurucurilor din copilărie, la o vîrstă cînd trecutul începe a deveni o sarcină inutilă faţă de năzuinţele zilei de mîine. Fie-mi însă îngăduit să povestesc» mai întii cele cetite în cartea cu coperta albastră ca speranţa şi chenarul auriu ca şi amintirea. Era odată o Regină şi Regina aceasta se găsea pe patul de moarte. Tz£ jurul muribundei, de o parte stătea Regele iar de alta, rudele... Prin coridoarele palatului, liniştea părea de cavou. Miniştrii şi curtenii, păşeau tăcută şi abătuţi ca şi nişte umbre desprinse de pe păreţi.Şi pe cînd Regele veghea la căpătîiul bolnavei, Regina deschise deodată ochii mari şi cu vocea stinsă, de abia şopti: — Mi-este sete... dă-mi puţină apă!... Şi Regele îi îndeplini voinţa, iar Regina, după ce sorbi primele picături de apă, închise ochii şi adormi pe vecie... La vestea aceasta, curtenii şi miniştrii îngenunchiară smeriţi, iar poporul care de zile întregi aştepta adionat în curtea palatului, ridicând" rugi către cel atotputernic pentru însănătoşirea Suveranei, la vestea mortei aceleia care îi fusese o adevărată mamă, ingenunche şi el şi lacrimile calde şi lipsite de orce făţărnicie începură să stropească pavajul curtei la fel cu lacrimile curtenilor mai puţin calde dar mai făţarnice, care pătau parchetul şi covoarele scumpe din coridoarele palatului... La un moment dat însă, un om din popor, se ridică și în auzul tutulor, întrebă: — Regina noastră ne-a fost o adevătrată mamă cît timp a trăit. Poporul însă dorește e’o plângă și s’o prea mărească și după moarte. Să i se spună dar poporului care au fost ultimele cuvinte ale Reginei, ultima ei dorinţă faţă de ţară şi de poporul ei prea plecat şi veşnic prea supus servitor.... întrebarea omului din popor, începu să se repete din gură în gură şi ecoul ei pătrunse prin ferestrele deschise, pînă în palatul plin de doliu, în care luminile funebre începuseră să se aprindă iar rugăciunile sacerdoţilor să se ridice către cel care primise sufletul mare al celei prea pline de gratii şi bunătăţi pentru poporul ei. Un curtean, eşi atunci la o fereastră şi adresindu-sa către popor, spuse: — Ultimele cuvinte ale prea slăvitei noastre stăpîne, au fost o rugăciune pentru binele şi mărirea patriei.... Impresionat de această veste, poporul îngenunche din nou... Icoana patriei palpita caldă în inima fiecărui din ei ca şi imaginea defunctei Regine. Un alt curtean însă, socotind că fraza tovarăşului său de curte nu este îndestulătoare pentru satisfacţia completă a poporului eterpelit şi de obicei, greoi la cap, apăru şi el la o altă fereastră şi adresîndu-se poporului, spuse: — Ultima dorinţă a prea slăvitei noastre Stăpîne a fost să i se împartă la săraci toată averea Sa... Mişcat de noua destăinuire, poporul se prosternă şi mai mult şi de data asta rugăciunile lui pentru odihna sufletului celei dispărute, deveniseră un fel de murmur grăbit ca şi cum vocea ar fi căpătat altă consistenţă şi alt avînt... Un al treilea curtean însă, apăru la o altă fereastră şi nemulţumit de modul cum ceilalţi doi ştiuseră să-şi îndeplinească misiunea, îi completă astfel: — Ultima dorinţă a prea slăvitei noastre Stăpîne, a fost ca toţi condamnaţii pe nedrept să fie puşi în libertate, iar cei cari n’au ce mînca să-şi primească delai palat pîinea lor de toate zilele... De data asta entuziasmul poporului nici nu mai cunoscu margini. S’ar fi părut mai repede că se sărbătorește o victorie strălucită de cît că se plînge o moartă... Faptul acesta făcu pe Rege să-şi întrebe curtenii de rostul sgomotului din curtea palatului. Și cei trei curteni cari vorbiseră de la cele trei ferestre ale palatului, repetară Regelui exact ceea ce spuseseră şi poporului... In loc să le mulţumească însă, Regele se încruntă şi-i dojeni aspru de necugetatele lor palavre. Apoi eşind în, balconul cel mare al palatului, Regele îşi şterse cu dosul mînecei ochii plini de lacrimi şi adresându-se poporului care îşi ridicase privirile spre suveran, glăsui: — Curtenii mei v’au minţit... E drept că Regina, scumpa mea soţi© şi-a iubit ţara ca şi mine ca şi noi toţi, e drept că a îngrijit de cei orfani şi că a dat de mâncare la toţi flămânzii regatului şi iarăşi e drept că or de câte ori dregătorii tărei, au greşit judecata, ea a intervenit să fie îndreptată şi cei condamnaţi pe nedrept au fost motive, nu vrei ca lacrimile recunoştinţei să ude florile false de pe mormîntul soţiei mele. Nu, Regina n’a spus nimic din cele ce v-au destăinuit curtenii mei. Ultimele cuvinte ale soţiei mele au fost cuvintele unei muribunde care a cerut puţină apă de băut şi atîta tot. Acesta este adevărul. Restul e minciună.... Povestea se sfârşeşte aci. Ce-o fi mai făcut poporul la auzul cuvintelor regale, nu ştim. Ceea ce ştim însă, este că de data asta la noi în ţară, lucrurile se petrec aproape cam la fel cu limbuţia curtenilor mincinoşi cari, fără nici o autorizaţie minţeau poporul de la ferestrele palatului. La noi toată lumea este curioasă să afle cum merg tratativele diplomatice şi fiindcă se întîmplă să nu prea întâlnească iniţiaţi care să ştie sau care să poată destăinui adevărul, imaginaţia complectează golul lăsat de lipsa unei informaţiuni sigure. Apropiaţi-vă pe furiş de doi inşi care par a vorbi în taină, dar pare totuşi shiară destul de tare ca să poată fi auziţi şi de alţii. Ei bine, veţi auzi aceleaşi destăinuiri, dar exact aceleaşi ca şi minciunile anunţate de curtenii povestei de mai sus. ..Sasanov i-a spus lui Brătianu că... noroc însă că Sir Grey este cu noi... Acum trei ani pe cînd Take Ionescu se afla la Londra i-a afirmat că... şi la urma urmelor, Delcassé nu-i degeaba el ministru de externe al Franţei... Nicu Filipescu are cuvîntul Franţei că... Dar Sonino?.. Frăţia italo-romînă... Şi aşa mai departe, povestea nouă a secretelor noastre diplomatice, reeditează vechea poveste a curtenilor care neștiind nimic atribuiau defunctei Regine o frază care nu existase, după cum desigur aceiaşi ultimă frază nu există încă, nici în cursul tratativelor noastre diplomatice... SCENE DIN RĂZBOI SCENE DIN RĂZBOI UN POST DE OBSERVAŢIE GERMAN INTRE STÂLPI DE TELEGRAFI PE O URIAŞA CLĂDIRE 3£rtmi 4 iunie 1918 _ Războiul a produs multe reactiuni utile. El a făcut să 66 ia sub impulsiune®, grelelor momente, măsuri de acelea cari păreau, prin radicalismul lor, imposibile de realizat in vreme de pace. Intervenţia statului în reglementarea preturilor cu cari se vînd obiectele de prima necesitate, măsurile energice, luate pe cale legislativă contra alcoolului în general, şi contra absintului în special, în Franţa, acestea sunt semne îmbucurătoare ale reînvierei statului cu puteri de control şi de moralizare. Dacă omenirea a perdut atîtea vieţi, cel puţin acelea cari au rămas ne face să credem că vor trăi mai bine după încetarea, de-,zastrului de acuma. Una din marile răni, din suferințele pe care socialiști cu drept cuvînt le-au arătat în colori vii, este exploatarea manoperei, este exploatarea nemiloasă a femeilor lucrătoare, a celor ce trăesc din munsa cu acul, în croitorie, in rufărie, in mode sau acele ce lucrează în fabrici. Dar mai ales munca femeilor cari lucrează cu acul este din cele mai pirost retribuite. Sistemul de salariu numit sweatink system,— sistemul acela al sudoarei care nu dă în schimb chinuitei femei decit o pîine, este o dovadă de exploatare nemiloasă pe care statul trebuia să o curmeze din timp. In Senatul francez s’au ridicat astfel voci umanitare, și s’a alcătuit proectul de lege prin care munca femeilor va fi mai bine 'Protejată. Prilejul sla găsit în nevoile războiului. „Nu trebue, au spus iniţiatorii proectului, ca furniturile armatei să devină pretextul unei speculaţii“ , iar alţi senatori au adăugat : „Averile particulare nu trebue să se clădească pe salariile infime date femeilor, surorilor şi soţiilor soldaţilor noştri”. Ceea ce a motivat alarma a fost constatarea ce s’a făcut’ că pentru o pelerină de soldat intendenţa plătea 5 franci, pe cînd cele două lucrătoare însărcinate cu lucrul ei* primeau una 90 centime, şi cealaltă 50. La Paris, chiar şi în alte timpuri, trei sferturi din lucrătoare cîştigă mai puţin de cît 20 centime pe ora de muncă... In provincie se plăteşte cite 10 şi cinci centime pe ceas! Războiul a, înrăutăţit situaţia lor şi a făcut ca o sumă întreagă de muncitoare să se istovească fără a putea să cîştige pentru ele, sau pentru copiii lor decît o bucată de pîine. Iată de ce noul cod de prevedere socială, edificat în momente tulburi şi grave va fi mai uman, mai tutelar pentru nenorocitele femei ce până acuma nu aveau decît rolul sublim al maternităţei, fără ca societatea pe care ele în bună parte o creiază, să aibă grije de soarta şi de însăşi hrana lor. Şi această solicitudine este în legătură desigur cu acea mare problemă a descreşterei populaţiunei în Franţa, problemă care trebue să intereseze nu numai pe Francezi ci pe întreaga societate modernă. Dacă femeile sunt lăsate prada exploataţiunilor, dacă munca lor ne găseşte nu însăşi organizarea stătului condiţiunile ei de apărare şi de desvoltare, atunci statul cade într’o neiertată necoinsecventă şi michitate. El pedepseşte avortul; el condamnă pe femeia ce nu poate să-şi întreţină copii, şi face ceea ce a făcut altă dată pedagogul Rousseau, adică îşi leapădă copiii, şi în acelaş timp aceiaşi organizare de stat nu ia, nici o măsură pentru protejarea muncei femeilor. Munca croitoreselor, a lucrătoarelor mici din ateliere este cea mai penibilă şi din cele mai prost retribuite. A trebuit să vină tempestă, războiului, pentru ca legislaţia să devină prevăzătoare şi umană! PROBLEME SOCIALE Femeile lucrătoare şi exploatarea parâilor ---— — O PROBLEMĂ SOCIALĂ REZOLVITĂ IN TIMPURI GRELE — Ne aflăm în vremea cind lumea îşi face toate pregătirile spre a se duce la diferite staţiuni balneare sau climaterice din ţară, căci de cele din străinătate nici vorbă nu poate fi în vara asta. Şi apoi s’o fi săturat destul de „plăcerile” străinătate!, acei cari au apucat să treacă graniţa anul trecut. Numai sufletul lor ştie cine a suferit şi prin ce emoţii şi palpitaţii au trecut bieţii oameni pînă să se vadă reîntorşi în scumpa lor ţară, în căminul lor drag şi atît de dorit, poate ca niciodată mai mult. Căldurile au început să chinuiască lumea, ca şi în toiul verei, cu mult înainte de a intra în luna Iunie. Dacă vor urma tot astfel, apoi va fi greu de tot pentru ceilela oraşe. Noroc de cite o ploaie, cu adevărat binefăcătoare, care vine din cînd în cînd să mai împrăştie zăpuşeala înăbuşitoare. Ori cum ar fi însă, pentru lumea din oraşe, — vorbim de acei cari lucrează în locuri închise — munca continuă şi fără o recreaţie de cîtva timp este istovitoare. Nu mai vorbim de cazurile mai grave cînd omul este suferind şi are absolută nevoe de o cură balneară sau de aer măcar o lună pe an. In asemenea cazuri acei cari nu se pot duce în vilegiatură sau face o cură în casă, sint expuşi ca în cîţiva ani să nu mai poată munci. Ia căzni cel mai favorabil pentru dinşii, li se reduce, din an nu am mai mult, forţa de muncă aşa că devin în curînd o povară pentru societate.« Se împlinesc aproape trei ani de ind ne aflăm într’o nelinişte şi o continuă frământare din cauza războaelor din vecinătatea noastră. Aşa, în Octombrie 1912 a început războiul aliaţilor balcani în contra Turciei. In Aprilie 1913 s’a iscat războiul dintre aceşti aliaţi, ceea ce a avut ca urmare mobilizarea armatei române la 22 Iunie şi pacea generală din August acelaş an. N’a trecut nici un an dela aceste evenimente şi tocmai cînd lumea începuse a spera în statornicirea unei păci mai îndelungate, isbucni în Iulie 1914, cel mai sir,geros şi mai groaznic războiu european. Ne aflăm deci în a treia vară de cînd oamenii debili şi suferinzi, de cînd atîtea mii de muncitori intelectuali, n’au avut odihnă, n’au putut să-şi facă obişnuita lor cură, de cînd toată această lume nu s’a putut folosi nici de binefacerile apelor curative din ţară, nici de aerul îmbălsămat şi dătător de sănătate din munţii noştri. Invara lui 1913, cea mai mare parte din lumea vilegiaturîştilor nici n’apucase să plece spre a-şi face cura , căci mobilizarea armatei române a fost decretată pe ziua de 22 iunie. Şi cei puţini cari se aflau la staţiunile balneare sau climaterice au fost nevoiţi să renunţe imediat la cura lor şi să se reîntoarcă acasă. In vara anului trecut cei cari plecase la staţiunile din ţară abia apucaseră a se instala cînd a isbucnit războiul european, în a doua jumătate a lunei Iulie. Lumea aflată atunci în vilegiatură, a fost nevoită să se întoarcă repede acasă de teama unei mobilizări a armatei noastre. Deşi n’a fost însă mobilizare, imensa majoritate a publicului plecat din staţiuni nu s’a mai dus îndărăt. Cît priveşte pe cei cari nu apucaseră încă a pleca, pină la declararea războiului european, ei au renunţat cu totul la „plăcerile” unei asemenea vilegiaturi. Ce va fi în vara asta nu putem şti precis. Desigur că nici acum staţiunile noastre balneare şi climaterice nu vor fi populate ca în anii de linişte, ca în vremurile bune. În adevăr, lumea este foarte nedumerită dacă trebue sau nu să plece în vilegiatură, căci nu se ştie ce poate aduce ziua de mîine. De aceea, deşi ne aflăm la începutul sezonului băilor, cînd fiecare se pregăteşte de vilegiatură, totuşi lumea stă la mare îndoială de a închiria de pe acum camere la oţeluri sau case particulare în staţiunile noastre. Pînă acum foarte puţini sunt aceia cari s’au hotărît să închirieze locuinţă şi să plece in vilegiatură. Şi aceasta de oarece oamenii se feresc să nu mai păţească şi de astă dată ca în cei doi ani precedenţi. Mai ales familiştii exe tem să nu-i surprindă cine ştie ce evenimente în localităţile de vilegiatură mai îndepărtate, de unde cu mari greutăţi s’ar putea întoarce acasă. Iată deci a treia vară cînd lumea, din cauza evenimentelor externe, nu se poate folosi de binefacerile vilegiaturei. Nu mai vorbim de pagubele pe care le încearcă, în asemenea vremuri tulburi, staţiunile noastre balneare şi climaterice, înainte de toate este vorba de sănătatea omului istovit de muncă continuă şi ros de boală; este vorba de întărirea tinerei generation! de azi, a viitorilor cetăţeni de mii»ne. Gh. Compelec* -— —...... ani»«---- — ACTUALITĂŢI SEZONUL BAILOR ȘILEGIATURIȘTII STAU LA ÎNDOIALĂ