Viitorul, noiembrie 1916 (Anul 10, nr. 3167-3189)
1918-11-08 / nr. 3167
^re-zecelea N © WILSON S. WILHELM II W teze prin forță cea mai odioasă robire politică și economică care a existat vreodată, și dacă Germania ar fi eșit victorioasă din acest război, cel mai mare pericol ar fi amenințat libertatea națiunilor. In contra unei asemenea tiranii s’a ridicat Președintele Wilson. El n’a voit ca civilizațiunea omenirei să fie oprită în loc, și nu putea o mare democrație ca cea americană să iasă să piară patrimoniul de civilizațiune, dobândit cu atâtea sacrificii, și să triumfe forța în potriva dreptului. Două concepțiuni diametral opuse deosebea aceste două figuri : unul reprezintând puterea în baza dreptului divin, voia ca prin forță să răpească libertatea altora, celalt reprezintând voința liberă a concetățenilor săi,,, voia să cheme la viața liberă națiunile asuprite și Wilhelm II cade umilit prin trufia lui, iar Wilson se ridică senin la cele mai mari înălțimi prin umanitarismul său. Wilhelm II va înscrie în istorie o pagină pătată cu sânge. Wilson pagina cea mai luminoasă a istoriei contimporane. Era fatal ca între aceste două concepțiuni să învingă concepțiunea lui Wilson, și în cele 14 puncte ale sale se vede cugetătorul profund, care urmărește transformarea lumei vechi într’o lume nouă. Națiuniiee cari au avut să sufere mai mult din cauza vitregiei timpurilor, printre cari suntem și noi Românii, trebue să fim vecinii recunoscători filozofului idealist de la Casa Albă. Președintele republicei Statelormocrațiilor din Europa săi împlan , Unite este figura cea mai măreață a timpurilor moderne. El este înconjurat de o aureolă mai strălucitoare decât a acelora al căror nume au fost înscrise cu litere de aur în cartea neamurilor. Au fost oameni, cari prin geniul lor, au dus faima numelui lor în toată lumea și au revărsat raze de lumină asupra omenirei Întregi, alții cari prin geniul lor militar, au ridicat popoarele lor la cele mai mari înălțimi, dar nimeni n’au înscris o istorie” o pagină așa de frumoasă ce profesorul de filozofie de la Universitatea din New York, căci nimeni n’a putut să atingă acel ideal al omenirei întregi care este înfrățirea popoarelor ; și pe când geniile militare n’au făcut decât să distrugă Statele, Wilson reînwiază națiunile. Astăzi Polonia se scială din mormântul ei secular și iși ridică piatra care-i acoperă sicriul, ce era țintuită de ghiarele celor trei vulturi cu câte două capete, și astăzi vulturii zboară cu aripele lor lânc °gânde și cu ghiarele tăiate, iar plisc «ie” lor de oțel și coroanele de pe casele lor amenință să cadă în sânge și un roșu. ° 1 Ceho-Slovacii, Jugo-Slavii, Sârbii, Grecii, Românii, cari au suferit secole de asuprire, își vor vedea idealurile lor naționale îndeplinite, grație idealismului umanitar al lui Wilson. In 1914, când s’a deslănțuit războiul european, nu se știa în Europa decât că Wilson este un profesor de filozofie, care prin calitățile sale superioare, se impunea concetățenilor săi ca să fie ales pentru a conduce destinele marii democrații americane, dar nu se bănuia rolul covârșitor pe care avea să-l joace în războiul actual. Era o altă personalitate, cu mult mai absorbantă care atrăgea atent ’• ) '■ ' ■ țimea lumei întregi, era Kaizerul german. Mulți credeau că moștenitorul nerăbdător care nu mai putea să aștepte nici cele 100 zile de agonie ale tatălui său, Frederic I II-lea, că Wilhelm II are să facă din Germania cea d’intâi putere din lume ; alții simțeau că zăngănitul pintenilor lui ii servea ca mijloc pentru a teroriza lumea, ca să o facă să se închine năzuințelor sale despotice; dar nimeni nu își închipuia că va ajunge să facă din poporul german, care trecea drept un popor idealist, o turmă de sclavi supusă voinței sale. Gând Fichte exalta patriotismul generațiunei învinse la Jena, el nu și-a putut închipui că poporul german va ajunge într’o zi să se supună orbește celui d’intâi feldfebel prusac, iar deviza suprema rex regis voluntas are să fie lozinca unui popor liber. Generalii lui ca niște fanatici ipnotizați, erau gata să pornească împreună cu dânsul la cucerirea lumei, iar apostolii militarismului prusac, Bernhardi, Klausewitz, Treitschcke, erau purtătorii de cuvânt ai voinței imperiale. Avea admiratori entusiaști ca: Ferdinand de Coburg, Contele Tisza, Enver Pașa, și cu dânși spera să-și îndeplinească planul său de dominațiune universală. Nu-i era destul să țină sub călcâiul său 70 milioane de oameni, vorâ ca de la Marea Nordului la Adriatica, și de la Marea Neagră până în fondul cel mai depărtat al Asiei, toți să tremure de pumnul german și să-i simtă greutatea. Wilhelm II nu se mulțumea ca Germania să fie țara lui Kant și Goethe, Beethoven și Wagner, el voia ca descendenții lui Arminiu din pădurile întunecate și sălbatice ale Germaniei, să calce în picioarele lor tot ce nu era teuton. Kaizerul se credea predestinat de Dumnezeul German să pună pe capul lui coroana lui Carol cel Mare și să-și întindă imperiul său până unde îl întinsese predecesorul său, dar el uita că Carol Magnus își făurise coroana pe trupul lui de atlet, și moștenitorii lui aveau umerii prea slabi ca să poarte o coroană așa de grea; el însă, în trufia lui, credea că are să vie o zi când va putea să ia din cripta de la Aix la Chapelle coroana lui Carol cel Mare și să o așeze pe capul său. Au mai fost cuceritori ai lumei cari cu sabia lor au supus popoarele, dar puterea lor venea de acolo că în cutele stindardelor lor duceau civilizația în locul barbariei. Dacă Iuliu Cesar a putut să supună Galia, aceasta s-a datorit, nu numai geniului său militar, dar și puterei civilizatoare a aquilelor romane, pe când Kaizerul voia ca în locul de M*»«« HIg REPACT § A ADMINISTRAT 8& ANUNCIURI COMERCIALE In țară- ....$'. șease luni 18 Lei STRADA ACADEMIEI No. 19 || ? STRADA ACADEMIEI No. 17 I Linia corp 7 pe 0 coloană ,n . . . . Lei 4.50 1 11 SJuP inuiiiiiiiuii I ""»Haim« străinătate . . . . șease luni 9 Lei Intrarea prin Pasag. Imobiliarantrarea prin Calea letonei No. 56 . Linia corp 7 pe o coloană în pagina III.................................. 2.50 ssfflâa BW fani________________________________Telefon 13 47 57/20________________________Telefon 22 39___________________Inserții și reclame pagina III.......................................... » 4_ • NOTE DOMNUL CENSOR Zic înadins «Domnul» Censor simplu «Censorul» ca sa nu via bătrânul Cato Censorius, dreptul să cerceteze mor concetățenilor săi și care , sever în cât numele lui o anim cu însăși moralitatea. E mai de censură celora ce scriu. Noi o legăm de evenimente răsboeăci generația noastră altă censură cunoscut. A fost însă și în țările românești, ca în multe altele, censură în timp de pace. Guvernele, doritoare ca publicul să nu cunoască decât ce le vine la socoteală, au luat strașnice măsuri ca nici o carte, nici o forță să nu iasă de sub teascuri până când Domnul Censor nu vede și nu aprobă. Expresia «cu prea înaltă voie» se întâlnește pe frontispiciul unui mare număr de cărți și reviste românești vechi. «Voia» aceasta era «prea înaltă», dar era foarte capricioasă. Nici o funcțiune nu dă omului atât de mare putere, căci nici o lege nu regulează atribuțiile censorului, drepturile sale sunt absolute, de acea nici o altă slujbă nu e mai primejdioasă pentru cel ce o exercită : îl poate foarte lesne transforma într’un mic tiran. Dosarele censorilor sunt pline de lucruri comice și bieții din censoriu’au altă scăpare decât faptul că posteritatea nu le știe numele. Cunoaște cineva cum se chema censorul care a pus pe cronica lui Șincai acele cuvinte cari vor rămânea o rușine pentru nația ungurească : «Cartea e vrednică de foc și autorul de spânzurătoare?». Ține cineva minte cum îi zicea censorului care a interzis lui Ion Ghicai tovarășilor săi să-și întituleze revista cu vorba «Propășirea» ?. Știm noi numele censorului maghiar care a trecut între cărțile oprite de a trece din România în Ungaria și un dicționar latino-român ? Censorul nostru s’a strecurat și în literatura poetică. Nl găsim într’o poezie — puțin cunoscută— a lui G. Sion, dar și aci fără nume propriu, căci îi zice numai «Domnul Censor». Cum era d. Censor al lui Sion ? Domnul Censor, om de treabă, «Sionaș», râzând, mă ’ntreabă... Așa începe poetul și ne spune că veselul censor îl ține de rău că nu mai scrie. Pare mirat când poetul îi declară că pricina tăcerii lui sunt foarfecele cenzurii și-i răspunde că este foarte natural să fie așa, deoarece face tot poezii patriotice și naționale. Vrea să scape de censură ? Foarte ușor ! «Fă sonete, scrie ode !Pentru Domn, pentru boieri «Și orice fleacuri dacă ’i seri, «Iți dau voie a tipări». Așa erau domnii censori pe vremuri : o anumită idee le era neplăcută și orice carte sau articol se găsea în legătură cu ea era tăiată fără milă... Poate de aceea nu știm numele censorului, dar știm toți cine a fost Ion Ghica. Observer: . P. S. In notița din No. trecut, unde vorbeam de împestrițările limbii noastre, s’a strecurat o eroare, care ar putea face să se creadă că adverbul «între timp» ar fi scos de pe lista expulzărilor. Dacă s’ar fi pus semnele de citație (ca aici) s’ar fi văzut clar. Se știe clar de «între timp» că-1 urmărim și-1 vom face să plece.0. INVAIAMALTO! .^SECUNDAR Cum au înțeles nemții învățământul nostru secundari" Intre primele noastre instituții de stat, pe care conducătorii nemți au căutat să le organizeze, după cunoscutul lor sistem pedagogic a fost și învățământul secundar, învățământul secundar pentru care, cei mai de frunte dascăli ai românismului, au pus tot sufletul și toată dragostea lor, n’a putut scăpa conducătorilor ahtiați, ai culturii germane. Și-am asistat, am fost martori oculari, ai unei prefaceri ridicole, comandată de un ofițer german, care prin puterea ordonanțelor, a căutat să nimicească toată opera noastră școlară, înfiptă așa de adânc în sufletele noastre de neuitatul om al școalelor Spiru Haret. * * Deschizând școalele noastre primare și secundare, cotropitorii nemți au socotit că le vor putea germaniza. Că în scurta lor ocupație va ar putea desrădăcina învățământul nostru național, prin cultura lor, pe care de zeci de ani, o propagă, cu o deosebită stăruință în sânul tuturor popoarelor. Și fără nici o jenă, s’au așezat în a înfăptui marea lor operă de germanizare. Și-am asistat la nenumărate prefaceri. La nenumărate măsuri, care socoteau ei, că vor alipi hinteridului german, și poporul r nesc.* Prima măsură, a fo?’ rea limbei germane secundar, pentru cele mai multe înființarea a * bere și cor zarea și" , a onostru sacrificiu, lor de pro, nici o dispoziție de ordin mai practic pe care sau n’o fi întrebuințat. Forța și sila, au impus-o fără "nin o jenă profesorilor mai recalcitrnți, dintre care foarte mulți au primit surghiunul în satele Bulgariei". Librăriile, la rândul lor, au expus în galantarele er în locul cărților românești, întreaga cultură germană, reprezentată prin gravuri, hărți, ziare și cărți , învățământul superior universitar a suferit aceași modificare. Fundația Universitară, cel mai frumos dar al Regelui Carol, a fost cu totul închis studenților români, deschizând larg porțile, doctorilor germani de toate specialităție, pentru ținerea de prelegeri și conferințe’ populare germane. ’ W” Frumoasa bibliotecă a Fundației Carol, a stat închisa aproape doui ani, o bună parte din cele mai bune cărți ale biblio- facultăței de drept au fost ’ forma de împrumut și lin, a fi studiate,rumentele Ar Q. cu forța m la r .că rire Dobrogeiu național n’a .-mare din partea Cerniei, și socotim. .ele m.h sfinte datorii ,iar de bate gradele, să ..e celor în drept, toate neuile suferite, toate împilările ^piuite de cotropitorii care au cautat să ne desfați realizeze pentru a putea curăți sufletele tineretului nostru școlar, atât de otrăvit si apasat, in acești două ani de cotropire nemțească. Rep. Cae" de ir *R§I NOȘTRI Trăiască România Mare! Acestea erau cuvintele cele din urmă ale ostașilor noștri morți pe câmpul de glorie. Da, suflete de eroi, odihniți-vă în pace, căci idealul sfânt al vostru s’a împlinit; România Mare s’a făcut. Dar cu câtă suferință și cu câte nenorociri groaznice! Au fost momente când ne treceam zilele în lacrimi, suferind din cauza dezastrului care ne-a lovit și când ne gândeam că copiii, obiectul speranțelor noastre, vor fi nevoiți să crească în mijlocul unor grozave umilințe, lipsiți de libertate și reduși la o condițiune cu totul nedemnă de strămoșii lor, de vârsta lor, și de mândria noastră națională. Au fost zile, din cauza dezastrului, când se vedeau pe strade părinți, consternați, îngrijiți, abătuți, informându-se despre copiii lor, femei întrebând de bărbații lor frați de frații lor, și copii de părinții lor, toți într’o stare demnă de plâns și potrivită cu durerea lor. Și în mijlocul acestor suferințe, din cauza nenorocirii publice, ceea ce ne apăra mai mult era faptul că se pregătea amnistia tuturor celor cari au dezonorat armata noastră, refuzând de a respinge pe inamic și de a-și apăra patria. Au fost momente teribile când chiar cei mai statornici începuseră să se clatine în credința lor într-un viitor mai bun al acestei țări; începuseră acuzările și amenințările; atmosfera era penibilă, era înăbușitoare, era descurajatoare; numai dușmanii neamului jubilau. Dar cali pe front răsboinicii noștri, puterea patriei și slava neamului, ei, cari la cei dintâiu sunet al goarnei au pus mâna pe arme, arzând de dorința de a se lupta cu dușmanii nedrepți și privind acest războiu ca cel mai sfânt al întregului neam, și cari au voit cu acest preț să satisfacă tot odată și răsbunarea și idealul, își îndeplineau cu credință și bărbăție sfânta lor datorie, îndurând osteneli peste osteneli, suferințe peste suferințe în luptele grozave în contra dușmanilor noștri. Prin multe pericole ei au trecut, mulți și-au dat chiar vieața, ca să depărteze de la noi tirania dușmanilor și să asigure vieața noastră prin vieața lor. Sacrificându-se pentru patrie, ei au dobândit o glorie neperitoare și au avut parte de un monument superb prin care însă înțelegem, mai puțin locul unde se odihnesc, cât mai ales amintirea totdeauna vie a faptelor lor. In acest chip ei s-au arătat demni urmași ai strămoșilor lor, cari ne-au transmis prin vitejia și curajul lor liberă această țară. Părinții lor sunt acoperiți de slavă, mamele lor respectate de toți, iar copiii lor vor avea, prin virtutea acestor ostași, un sprijin drept din partea guvernului și a țării. Iar noi cari le supraviețuim, privind cum crește zilnic puterea patriei noastre să ne bucurăm de aceasta și să ne aducem aminte că ea s’a mărit prin curajul neclintit și devotamentul eroilor noștri. Ei deci vor servi drept pildă viitoarelor generațiuni care, punând fericirea în libertate și libertatea în curaj, nu vor șovăi niciodată să-și facă datoria ori de câte ori țara și regele ei o va cere. una pe zi £ sig, Iar s’a isprăvit! Deși sub formă de anecdotă a pătruns în public firmula de mai sus, totuși ea se poate aplica cu drept cuvânt legendin teutone . De 40 de ani noi ăștia , care înregistram 60 de ani ca vârstă auzim și citim:: Germania este tare, pentru că e neînvinsă. S’a pornit actualul răsboi, pornit de către această Germanie—tare, mare, invincibilă. A făcut la început furori, a încălcat teritoriile țărilor adverse, a făcut ticăloșii fără pereche, dar astăzi se alege cu . Este, dar s’a isprăvit. ZIARUL „VIITORUL“ VA APARE REGULAT LA ORELE 4 P.M. Pmpice citate Dacă în manifestările individuale aberațiunile sunt câteodată scuzabile, în viața omului politic, privit ca factor activ, niciodată. Omului politic i se cere depersonalizare, lui nu i se poate crta nici un act săvârșit sub imperiul unor impulsiuni subiective subite, nu i se poate tolera nici un gest al cărui rezultat ar fi legat de hazard; actele omului politic trebue să fie coordonate și subordonate unei reflexiuni serioase bazate pe elemente reale a căror veracitate e bine controlată și bine determinată. Nu-i este îngăduit omului politic să fie sclavul ideilor fugitive și nici al ideilor fixe. Lui i se cere să cunoască numai arta de a potrivi ceea ce dictează rațiunea rece, logica, cu necesitățile poruncitoare al vieței colective asupra căreia el veghează. Nu i se poate acorda circumstanțe atenuante nici pentru pripa cu care a comis ceva nici pentru alegerea nepotrivită a clipei de a făptui ceva. I se cere numai rațiune : politica e ca și matematica. La noi puțini oameni au dat dovadă de perspicacitate politică; acestora trebue să le fim recunoscători, căci numai grație lor ne este dat să trăim clipele înălțătoare de astăzi. Când cea mai mare catastrofă s’a produs în 1914, conducătorii noștri de atunci au cântărit toate elementele și au dedus directiva. Ei nu s’au condus după presimțiri ci după rațiune, nu după dorinți subiective ci considerând numai înlănțuirea firească a lucrurilor supuse legilor determinate. * Ceea ce au gândit și voit s’a realizat. Legile rațiunei nu dau greș. Numai cei călăuziți de patimi sunt sclavii vremei. Ceilalți domnesc asistat vreme. im silii la un D-l M. Ionescu, mare proprietar din Ialomița, ne trimete următoarea scrisoare: D-lui Director al ziarului „ Viitorul‘ ‘ Vă rog să binevoiți a vă aduce aminte D-le Director, că mai acum câțiva ani ne-am luat în mod solemn angajamentul ca să împroprietărim cu o parte din moșiile noastre pe țărani. D-le Director, eu unul am zis că voi da pământ țăranilor, stărui în hotărârea de a da din toate cinci moșii ale mele, atât cât trebue, atât cât guvernul va găsi cu cale ca să ia, și rog pe d-l ministru competinte să trimită din vreme ingineri la moșia mea Hulubeasca, pendinte de comuna Borănești, la moșia Băbulești, la moșia Cotorca, pendinte de comuna Urziceni, la moșia Balaciu, pendinte de comuna Balaciu de sus, jud. Ialomița, la moșia Glodeanu-Siliștea din jud. Buzău, să aleagă care este partea care mi se cuvine să-mi rămâe și parte care ,trebue dată țăranilor’ ca cel mai târziu la 1 Martie anul viitor 1919, să putem da țăranilor ceea ce se cuvine lor și să-mi rămâe și mie atât cât se cuvine. Cât despre o plată poate Camerile noastre să hotărască și în urmă. Vă rog să binevoiți a dispune să se publice în onor dv. ziar cele de mai sus. Cu o distinsă stimă M. Ionescu Strada Plantelor 47. Joi 8 (21) Moemvrie 1@1§. 9ifi istoria Transilvaniei de dSEM. CULOGLU r Intre anii 1904 și 1918 istoria Transilvaniei, privită din «borul pasărei, trebue împărțită în următoarele perioade: acea a ocupațiunei ungare, a raporturilor Transilvaniei cu Statul Ungar, cu Turcia cu Austria, cu Austro-Ungaria și în fine în anul acesta cu situațiunea pe care și-o va crea ea pe baza principiului naționalităților, proclamat și realizat prin victoria armel;r națiunilor aliate contra Germaniei și a aliaților ei. Această din urmă parte va urma să fie scris... . aci înainte. Prima perioadă este caracterizată prin două fapte: foarte puține ținuturi din Transilvania au fost cucerite , cea mai mare parte din ele s’au supus de bună voie, dexterum dantes, păstrându-și astfel o autonomie locală de care n’au fost private decât încetul cu încetul prin întemeierea unui regim feudal tre a devenit din ce în ce mai apăsător și a ajuns în cele din urmă la un paroxism, pe care nu l-a atins în nici o parte a Europei. Cel al doilea fapt este că aceste populațiuni creștine ortodoxe nu și-au schimbat credința lor religioasă nici chiar atunci când Geliu, voivodul Transilvaniei, care era ortodox fu silit prin forța armelor de către Ștefan I să devie catolic. * * * Intre anii 1000 și 1526 se organizează și eclipsează, statul Ungar. Trebuie notat că regele Gheza II (1141—1161) aduce coloniști germani pe cari îi stabiliște în diferite părți, între altele și în Transilvania, coloniali cunoscuți de noi sub numele de’Sași, cărora regele Andrei II le dăruește țara Bârsei fundus regnus, acordându-le și diferite privilegii. Dintr’o diplomă publicată de a A. Treb. Laurian în t. T11 din magazinul istoric a regelui Andrei II se vede că Românii se bucurau ca și Sașii de aceleași privilegii, deci erau încă liberi, având oerecari obligațiuni cum e aceea de a păzi țara contra Cumanilor. In anul 1222 regele Andrei II dă faimoasa constituțiune cunoscută sub numele de Bula aurea, prin care se consacră drepturile nobililor, dar prin care se șterg drepturile poporului, adică începe tirania feudală pe cale constituțională. Suferințele românilor, ale ungurilor și secuilor, iobagi, produc mai multe revolte, cum este acela care începe la Făretu de Jos, din comitatul Solnoc și care se termină printr-un compromis încheiat în 1437 între nobili și țărani, cum este aceea din 1513 cunoscută sub numele de revolta curuților (cruciaților) condusă de secuiul Coza, revoluțiune care a fost înecată în sânge și ne mai auzite și groaznice torturi. In anul 1514, după revolta Curuților, dieta de la Buda hotărî uciderea căpeteniilor revoltei, iar următorii lor fură despuiați de toate drepturile și declaraui servi pentru totdeauna. Țăranii fură opriți de a avea arme sub pedeapsă de a li se tăia mâna dreaptă, de a se muta de pe proprietatea pe care o locuiau și alte decăderi de drepturi pe larg indicate de BarLz (I pag. 383, 386, 387, pagini alese din istoria Transilvaniei). Această dietă aprobă și faimosul codex repartițium a lui Verboszy cu sentința: rusiicus praeter mercedem laboris sui nihil habet. Toate acestea se aplicau bine înțeles și în Transilvania, poporului român de iobagi, subjugați nobililor maghiari, sași, secui și români maghiarizați, popor care,deși mai numeros decât toate celelalte elemente, adică decât maghiari, săcui și sași nu era însă recunoscut ca națiune, era prin urmare exclus de la orice drept privat, sau public. Aceasta explică pe lângă deosebirea de limbă, de religie și obiceiuri și de rasă imposibilitatea asimilărei păturei române cu cea maghiară sau săsească cu care trăia în vecinică vrajbă și luptă pentru a-și păstra existența zilnică, cum explică întru acelaș timp puțina vlagă a Statului, care în puținile lupte ce le-a dat a fost totdauna învins. * * * Perioada a treia începe la anul 1526, când Turcii cuceresc Ungaria în urma bătălii de la Mohacs. Aci armata Ungară a fost sfărâmată, împrăștiată și făcută în mare parte prizonieră de către Soliman, iar regele Ungariei Ludovic II, a fost omorât. Dintru acest an turcii au mers cu cuceririlile lor înainte, ocupând Buda la 1541 și înființând într’una pașalâc. Statul ungar este împărțit în trei, o parte de nord sub dominațiunea austriacă, o parte mijlocie sub turci iar Transilvania independentă sub suzeranitatea Turciei. Perioada aceasta se întinde până la 1699 adică până la tratatul dintre Austria și Turcia semnat în Carlovitz, prin care Turcia cedează Ungaria, Astriei biruitoare. Intru acest lung interval de timp aristocrația n are altceva în vedere decât ași asigura privilegiile, iar principii singuri cari ocupă tronul : ■•! = .....miei conspiră când cu turcii cent.« .- uric, când cu Austria co.si .troiț ir, far'Pr.se preocupa de inucrinoe la țar. lor sau de interesele creștină iar, deși au pretins că au apărat Europa de cucerirea Islamului. In fi ce caz o asemenea pretențiune di partea Ungurilor esti' absolu. Sub prunc transiÎTac' sT'efi populațiunei umâne este și mai rea, de se poate, ca mai înainte. Intru această perioadă vine pe capul acestei nenorocite țări invaziunea sectelor religioase, luterane, calvine, ariane, în luptă cu catolicismul, pe care îl înving, dar cari secte, sunt și mai apăsătoare—fiind mai rapace — și mai fără scrupule față cu poporul român ortodox. Din punctul de vedere al dreptului internațional este de notat că prin tratatul din 1538, încheiat la Oradea Mare între Zapolia și Ferdinand ’mpăratul Austriei,’acesta absudiu Transilvania lui Zapolia și imin . *6, că prin pacea Indiu ,t ’ 161", Viena Rudolf II re cai nu numai suveranitatea asupra Transilvaniei, o... u-ț a Ungariei, că suveranitate a renunț prin tratatul de la Nicolsburg, dar a păstrat suveranitatea asupra Transilvaniei, întinzându-i granițele peste mai multe comitate din nord și peste cetățile Muncabi și Tocai, că independența Transilvaniei a fost recunoscută și de dieta ungurească de la Presburg din anul 1611, care a însărcinat pe Turzo s’o acorde lui Bodai ceia ce s’a și făcut prin tratatul de la Tocai (Andre Lefaivre v. 1 pag. 309 din Les Magyars). La 1694 împăratul Austriei și rege al Ungariei emite renumita diplomă Leopoldină prin care confirmă t.nnt.p. m.&xtp. frntnsp * * * De la 4699 Austria ia în stăpânire Ungaria și Transilvania, ea institue o administrațiune austriacă compusă în general,din funcționari civili și militari austriaci. Regimul feudal, ajutat de această administrațiune devine și mai nesuferit. Catolicismul, rezemat pe puterea curții imperiale, încearcă să înlocuiască calvinismul și isbutește ca pe o parte a românilor ortodoxi, dacă nu să o convertească complect, cel puțin să o facă să adopte supremația papei ."Lucrul n’a fost așa greu căci pe de „o parte ortodoxii români erau așa de oprimați și de batjocoriți de calvini, iar pe de alta pronriile unui mai bun trai pământesc așa de mari, încât se explică lesne succesele ce a abținut. Intr’această perioadă domnește Carol VI a cărui pragmatică sancțiune este admisă de dieta Transilvană, domnește Maria Tereza, care încerca a aduce oarecare îmbunătățire în soarta românilor și fiul ei Josef II, un împărat cu idei umanitare foarte înaintate, cari idei îl determină a face călătorii prin Transilvania pentru a-și da socoteala de starea acelor nenorociți români, cari, prin preoții lor, reclamau cu o perseverență ’neîntreruptă îmbunătățirea soartei lor. Măsurile însă pe cari le ia el n’au ținut nici măcar în tot timpul domniei lui căci înainte de a muri a fost constrâns să le revoace. Tirania dominațiunei absolutiste austriace unită cu tirania aristocrației a produs revoluțiunea de la 4784—5 a lui Florin Cloșca și Crișan, în care s’a manifestat suvenirea originei române și revendicarea dreptului național român, așa de bine puse în evidență de N.Densușianu în opera sa în care se ocupă de această revoluțiune. La 1790 Leopold II și dieta Ungariei au recunoscut în fine religiunea neunită ca având dreptul săși exercite cultul. Dacă iobagia continuă în Transilvania, totuși sub Maria Tereza s’a organizat confiniile militare și prin acest fapt s’a acordat românilor oarecari drepturi în acele ținuturi, dintre Banat și Maramureș,