Viitorul, iunie 1921 (Anul 15, nr. 3961-3985)
1921-06-01 / nr. 3961
Crotire socială a tuturor românilor pentru a scutura jugul impilărei. In al doilea rând, pentru ca neamul românesc să-și ocupe cu demnitate locul său între popoarele lumii, Ion Brătianu cerea războiul. El voia ca românii să aibă prilejul de a dovedi prin bravura lor că sunt vrednici de a sta liberi alături de alte popoare libere. Cu o nestrămutată încredere în eroismul rasei noastre, el cerea necontenit prin scrierile dintre 1849 și 1858: în timpul exilului său la Paris, el cerea lui Napoleon al III-lea să înarmeze o legiune română spre a lupta sub steagurile franceze pentru deslegarea chestiunii Orientului care era obiectul războiului Crimeei. Tot acelaș dar îl frământă când determină pe tovarășii săi de suferință, exilați la Constantinopol, să ceară de la turci ca o armată românească să lupte alături de dânșii în contra rușilor. încă din 1854 el își spusese cuvântul său fată de turci, cari nu înțelegeau nici interesul lor de atunci și nici nu știau a ne prețui. Intr’un memoriu al său către Turcia și Puterile Occidentale, Ion Brătianu întrebă : de ce aceste puteri nu se adresează Românilor, recunoscând că sunt vrednici de străbunii lor și că au tot dreptul să-și iubească Patria lor. Dorul pentru luptă a lui Ion Brătianu îl mai găsim exprimat într’un artico din ziarul „Românul“ din 24 iulie 1862, sub titlul „Războiul“. In acel articol, adresându-se ostașilor noștri, le zice : „Voi sunteți chemați să degajați sufletul României, să arătați lumii prin fapte că România este și va fi !" Când Ion Brătianu ia pentru prima dată în 1867—68 ministerul de război, gândul său se îndreaptă spre o serioasă organizare a armatei. El supune corpurilor legiuitoare o lege a serviciului militar obligatoriu în care se prevede că tinerii cari posedă studii pot fi angajați în armată de la vârsta de 17 ani, urmărind prin aceasta pregătirea militară a clasei instruite înainte de epoca recrutărilor prin tragere la sorți. La un amendament care propunea scutire pentru o anumită clasă de tineri, Ion Brătianu răspunde că : „față de impozitul sângelui, toți Românii trebue să fie egali“. Ion Brătianu era și un strașnic apărător al disciplinei în armată. Este de ajuns pentru aceasta să amintesc ordinul circular ce a adresat comandanților oștirea în August 1868, când Domnitorul Carol Îi încredințase ministerul de război. El scria atunci : ..Domnule Comandant, ca și preotul care în veștminte sacerdotale nu trebue să fie preocupat de nici un alt sentiment decât acel de a observa dogmele și a adora fie Dumnezeu, tot astfel și românul sub uniformă nu trebue să fie preocupat de alt simțământ decât de a observa legile militare și de a apăra unitatea Patriei, al cărui simbol sunt : Tronul și Independența națională. Pieptul la fruntarii și ochii țintiți la Tron“. Ca administrator, el cumpără un însemnat stoc de arme, ceea ce sperie pe contele de Beust, autorul compromisului dualist austro-ungar, care a și cerut înlocuirea lui Ion Brătianu la ministerul de război, spunând că el „transformă țara într'un arsenal". Când în 1876 vine in fruntea Guvernului, grija lui de căpetenie, cu toate marile greutăți financiare prin care trecea țara, fu organizarea armatei și cumpărarea de armament. Când se produce conflictul dintre ruși și turci, Ion Brătianu împinge cu curaj țara în război, spre a o emancipa de suzeranitatea turcească, în contra multora din sfătuitorii de atunci cari nu voiau războiul, poate pentru că nu credeau în succesul său. El fu autorul primei legi de rechizițiuni în 1877, lege de sacrificiu, grație căreia armata a putut să pornească și să fie bine aprovizionată în tot timpul campaniei. Odată hotărâtă intrarea noastră în război, Ion Brătianu se devotează din tot sufletul și cu toată puterea de muncă de care era capabil ca să împlinească la timp marile nevoi ale oștirei ; grija aprovizionării ei cu hrană și munțiuni era preocuparea lui de tot minutul. Pentru ca să fie sigur de executarea măsurilor luate de dânsul, el trece Dunărea împreună cu trupele, ia parte la consiliile de război ale comandanților, cercetează de aproape starea ostașului, mersul luptelor, înaintând până in liniile de foc, cum a făcut la bătăliile de la Rahova și Vidin. Caracteristice sunt în această privință observațiunile pe cari le face colonelul Gaillard, trimis al Franței pe lângă armata română și Țarul Rusiei, asupra rolului personal și a acțiunii pe care o exercită zi cu zi Ion Brătianu în desfășurarea luptelor. Ca amintire personală din timpurile războiului „Independenței“, nu voi uita niciodată grija neobosită cu care el veghia la aprovizionarea oastei. Iată în această privință încă una din mărturiile aceluiași colonel francez Gaillard, de la Mar del Cartier din Verbizza, prin scrisoarea ce i-a adresat personal la 30 August — a doua zi după lubirea redutei Grivița, unde numele lui Grigore Ioan și Al. Candiano sunt slăvite și unde eroismul strămoșilor noștri apare în chip strălucitor : ,,Știți că armata română s’a acoperit de glorie ; toți laudă aci bravura ei, ținuta ei, modul cum a fost aprovizionată cu de toate până ia cele mai mici amănunte. Cunoscând îngrijirea cu totul deosebită ce ați dat tuturor lucrărilor de pregătire, țin să vă adresez respectoasele și viile mele felicitări pentru fericitul succes obținut chiar de la început...“ Ion Brătianu, deși prim ministru și ministru de război, nu se mărginea să dea numai ordine, el asista el însuși la executarea lor, la încărcarea și pornirea convoiurilor cu hrană și cojoace, căci cumplită era iarna în 1877 ! Nu voi uita niciodată sublimul exemplu de iubire pentru oaste ce ni l’a dat acest om ilustru, atât de mare la suflet ca și la minte, cu prilejul trecerii trupelor noastre peste Dunăre. El, Ion Brătianu, primul sfetnic al Tronului, se așezase cu modestie, pierdut în mulțime, la marginea podului, cu capul descoperit, și privea cu duioșie cum defilau copiii Țării, copiii lui, mergând să se acopere de glorie la Grivița și la Plevna și să câștige Independența Patriei ! Se zâmbea cu blândețe și le trimetea cu mâna salutul său de dragoste părintească și de îmbărbătare. Cât de fericit ar fi fost el să trăiască timpurile de astăzi și cu câtă căldură ar fi îmbrățiși pe soldatul marelui război al apărării Civilizațiunei, Dreptății și al Intregirei Neamului ! Deși războiul era câștigat, Independența asigurată și regalitatea proclamată, grija lui Ion Brătianu pentru organizarea, desvoltarea și întărirea armatei nu încetează. El vrea ca România să fie în Orientul european o forță militară puternică, gata de a se opune oricărei agresiuni. Ion Brătianu a fost în multe rânduri ministru de război. Sub el se organizează cele 33 regimente de infanterie ; se sporește cavaleria , se înzestrează artileria cu materialele de război cele mai perfecționate. El dă o atențiune deosebită formării cornului de ofițeri ; desvoltărea școafelor pentru fiii de militari, cărrora nu le refuză nici o cheltuială ; crează școala specială de artilerie $» & aplicație pentru ofițerii din această armă și ] școala de război ; trimite pe cei mai distinși din elevii tuturor promoțiilor la școlile speciale militare din străinătate pentru a se perfecționa în arta militară și a războiului ; înființează școala de marină și întocmește un program pentru organizarea flotilei noastre de război pe Dunăre, începând prin a cumpăra un număr de torpiloare și un crucișător , înzestrează armata cu cea mai perfecționată pușcă din acele vremuri și desvoltă fabricațiunea în țară a munițiunilor prin creare de arsenale, pirotehnie și pulberărie. Idealul lui I. Brăticunu din punctul de vedere militar era să poată ajunge a ridica la nevoe pe picior de război o armată de 300.000 oameni, și programul care tindea la realizarea acestui ideal era în curs de executare în momentul când a părăsit guvernul la 1888. Se poate afirma fără exagerare, că rolul lui Ion Brătianu în organizarea oștirei noastre, atât ca ministru de război, cât și ca președinte al consiliului de temelilor trainica pa cate s?a ridicat glorioasa noastră armată de astăzi. Nu-mî aparține mie să fac nici chiar în rezumat istoria politică a acestui mare român a căruf viațâ este strâns legată de renașterea și întemeierea României-Mari. Să-mi fie Insă îngăduit a reaminti cuvintele sale profetice, rostite, la 1856, cu ocaziunea tratatului dela Paris, care recunoștea Țărilor Românești dreptul la o viață proprie : .,De acum înainte nici un obstacol nu poate exista care să împiedece reconstituirea României : locul nostru printre națiuni este însemnat, nu avem decât a-1 lua“. Aceste cuvinte erau o prevestire a evenimentelor cari vor urma, cari trebuiau să urmeze după dânsul care a dat primul avânt deșteptării naționale și pe care generațiile următoare l-au dus până la întregirea Neamului nostru. Și acum, din Cerul senin unde planează marele suflet al lui Ion Brătianu. El poate privi cu mândrie încoronarea operei sale, văzând adunați laolaltă pe toți Românii dela Tisa la Nistru. bui și naționalității și menținerea acestora în curaj, ea depune jurământ mare și sfânt că nu va da îndărăt, și de acum inainte de la orice luptă, oricât de aprigă ar fi ea și va păstra memoriei eroului neamului nostru Ion C. Brătianu , cele mai calde cele mai profunde și cele mai pioase omagii de mulțumire, recunoștință și admirațiune. în mimh românilor in Maraton in Cuvântarea^ siu3 profesor VsLaori / 41 Al Iren sil7 ... ».. “ J 7L ÎV • 1 1 • , w . In numele românilor macedoneni d-l prof. I. Valaori rostește următoarele : Dacă simțimintele de pioasă recunoștință ale celor cari sunt încă în viață pot să fie primite de către cei dispăruți dintre noi, și dacă acestora le place să fie onorați de către aceia, cari le supraviețuesc, atunci primește prim mine, suflete fericite al marelui român, în acest moment înălțător pentru noi, tributul recunoștinței al acelei părți din neamul tău, care n'a avut norocirea să intoneze imnul libertății sfinte, care face suprema fericire a unui neam. Această recunoștință a mult zbuciumatului element românesc din Peninsula Balcanică, este atât de vie, atât de profundă și pioasă, cât a fost și solicitudinea marelui bărbat al neamului nostru I. C. Brătianu pentru acești Români despre cari a ținut să vorbească încă din anul 1853 în memoriul său către împăratul Napoleon al III-lea, însuflețit de cel mai cald, luminat și desinteresat patriotism, încrezător în puterea de viață a neamului românesc, I. C. Brătianu a luat parte, în mod activ, nu numai la toate mărețele acte naționale, săvârșite în a doua jumătate a secolului trecut, pregătind cu modul acesta înfăptuirea celui mai sfânt ideal al națiunii române, ci a cugetat și lucrat cu râvnă și in cauza națională a elementului românesc din sudul Dunării și Balcanilor. In adevăr, povestirile exilaților români despre acest element, după întoarcerea lor în țară, au avut darul să dea naștere unui curent patriotic , iar descrierea suferințelor îndurate de Românii Macedoneni și, mai cu seamă, teama că vor fi desnaționalizați, au dat prilejul bărbaților patrioți și luminați din țară, din numărul cărora făcea parte și I. C. Brătianu,să se unească în gând și în faptă și să găsească mijloacele de scăpare. Ideea luptei pentru reînvierea românismului în Peninsula Balcanică" a început să-și ia ființă încă din anul 1866 și puțin câte puțin încep să se vadă roadele mult așteptate. La 1864 s’a deschis întâia școală românească în Macedonia și cu ocaziunea înființării ei, marele român I. C. Brătianu i-a scris aceste cuvinte d-lui Ureche, care a lucrat mult în această chestiune : „Deșteptarea Românilor din Macedonia va întări pe Turcia; și noi, cu toate greșelile Turciei, avem nevoe să-i întărim, căci întărindu-i, pe noi ne întărim !“ La 1879 s’a înființat „societatea de cultură macedo-romănă" în vederea desvoltării și propagării românismului în Peninsula Balcanică. Printre membrii fondatori ai acestei societăți este și Ion C. Brătianu. Și dacă pentru munca fără preget a acestui bărbați ales al neamului românesc muncă desfășurată pentru înălțarea patriei și dacă pentru bunăvoința și solicitudinea sa patriotică față de Românii Macedoneni, aceștia n’au putut să-i ridice în locuri publice/monumente de bronz sau de marmură, în schimb, „fiecare din, ei i-a ridicat în inima sa un monument împodobit cu recunoștința și venerațiunea lor, și are atâtea monumente câți A români sunt și va avea atâta timp cât vor exista ei. O suflete fericite ! O părinte al patriei noastre ! revarsă din locul cinor drepți unde ești așezat binecuvântarea ta asupra acestei părți din neantul românesc, însuflă-i curajul neînfrânt și iubirea de neam , fă să fie pururea credincioasă chemării ei celei mari și sfinte, fă să-și mențină și de acum înainte, în această vreme grea și hotărâtoare pentru dânsa limba și naționalitatea pentru apărarea cărora, a trecut până acum prin foc și sabie. Punând fericirea în păstrarea lim ! .--------------* In numele Capitalei Cavâptaytaa «Man, presedinfalé Cornisiói Eraf@rl§tesr@ ■emaBBMHMHi D. dr. Gheorghian, Președintele comisiei interimare a Capitalei a rostit următoarea cuvântare : In numele Capitalei, viu să aduc prinosul nostru de recunoștință și de admirațiune marelui român Ion Brătianu care prin munca, înțelepciunea și înălțimea vederilor lui a conservat întregirea neamului. El s-a născut într’o epocă în care —după o lungă amorțire, sentimentul național începea de abia să reînvie, înconjurat de o falangă de alți mari patrioți, Ion Brătianu, a fost vestitorul și organizatorul vremurilor noi de redeșteptare națională. • Aci în Capitală, pe câmpia libertăței de la Filaret, Ion Brătianu a ridicat stindardul revoluțiunei din 1848, care era o mișcare democratică, dar mai ales și în primul loc o mișcare de renaștere națională. Răsplătit pentru aceasta cu exilul, el a continuat in străinătate, în deosebi în Franța, lupta vajnică pentru desrobirea și ridicfirea neamului românesc. Reîntors în țară el ia parte precumpănitoare la unirea țărilor surori Moldova cu Muntenia, la alegerea și statornicia pe tron a dinastiei străine, însoțind cu curajul său patriotic pe întemeetorul Dinastiei române, la războul pentru independență, la întemeierea regatului. Numele său este clar legat de toate marile evenimente ale istoriei noastre din a doua jumătate a veacului trecut. El apare în perspectiva timpului, ca cea mai măreață figură a renașterei noastre naționale. Ion Brătianu a fost un realizator, un om de acțiune înainte de toate. A avut măestria de a organiza și puterea de a grupa în jurul său energiile Dar forța lui de convingere și de înfăptuire deriva din credința adâncă într’un ideal. Din primele timpuri ale carierii sale publice, Ion Brătianu a afirmat cu tărie legitimitatea aspirațiunilor noastre naționale în toată plentudinea lor, așa cum așoză sunt din fericire realizate. Idealul național I-a călăuzit În toată bogata lui acțiune politcc. El și-a dat seama pe de altă parte că un neam nu-și poate îndeplini înaltele sale destinuri dacă independența economică nu garantează independența lui politică. IEI a îndreptat națiunea noastră pe căile largi ale libertăței și ale democratismului, pentru ca din isvorul nesecat al păturei sănătoase țărănești să se împrospăteze necontenit energiile active, forțele vii ale națiuttei. Ion Brătianu, înscriind pagini mărețe în istoria neamului nostru, și-a câștigat dreptul la recunoștința și admirația noastră și a generațiilor viitoare. El este omul mare al neamului. Astfel îi slăvim și ca unii cari ne bucurăm de munca lui producătoare să ne închinăm cu pietate și venerațiune în fața memoriei sale. IN NUMELE BANATULUI —Cuvântarea d-lui dr. fiure! Cosma ineasi-se suarseme D. dr. Aurel Cosma în numele Banatului rostește următoarea, cuvântare : Domnilor , Fraților, Dela plăsmuirea sa și până în prezent puterea de viață a neamului românesc in timpuri grele a produs totdeauna oameni mari, chemați să fie îndrumătorii și susțiitorii vieții naționale, fie pri puterea geniului lor creator fie prin virtuțile lor ostășești. Această putere de viață a dat lumei vechi ordinea socială și cultura universală a imperiului roman și tot ea este aceea, care a asigurat pentru vecinicie dăinuirea neamului românesc. Intre acești genii creatori sî-a ridicat în istoria neamului nostru și a țării noastre un monument neperitor Ion C. Brătianu, acest om extraordinar prin gândirea sa înaltă, prin prevederea ageră a acelor exigențe, cari condiționează ființa și viața unui neamm întreg și înainte de toate prin iubirea fără margini a neamului său. Un popor, despre care însuși Ion C. Brătianu spunea, că nu a încetat nici odată de a avea existența sa proprie și care este cel mai omogen dintre toate popoarele Europei și totuși a trebuit veacuri dea rândul să sufere jugul dominațiunei diferitelor puteri, nu putea fi scos în clipele cele mai critice ale ființei sale naționale din întunerecul vremurilor, decât numai prin geniul acestui om, care ca nimenea altul a înțeles, că dreptatea socială și interesele mari ale existenței naționale reclamă categoric și fără înconjur introducerea și respectarea principiului democratic, care avea să se înalțe ca un Phoenix nou născut peste ruinele șubrede ale feudalismului.Nu a fost coincidență, ci de o parte evoluțiuinea precipitată a timpului, de altă parte manifestațiunea vecinică a geniului latin, că tot pe aceia vreme, când Ion C. Brătianu își punea în cumpănă întreaga sa greutate individuală pentru făurirea nucleului României Mari de astăzi, contimporanul său Cavur să facă din micul Piemont unitatea Italiei. Oricât de mare și grea era problema junității italiene, problema lui Ion C. Brătianu era și mai mare și mai grea și totuși ambii acești luceferi fenomenali ai rassei latine au săvârșit fapte aproape supraomenești spre binele popoarelor din cari au eșit. Nu este coincidență istorică nici aceea, că atunci când Ion C. Brătianu face revoluțiunea din 1848 la București și chiar în luna aceea, un mare apostoli al nostru al bănățenilor, martirul Eutimiu Murgu pune și el în mișcare massele poporului nostru din Banat cu acelaș scop : libertatea națională a bănățenilor și înființarea provinciei autonome a Banatului ca provincie românească și asta pentru ca să se împlinească cuvintele lui Ion C. Brătianu , că unitatea națională a tuturor românilor nu are numai simpatiile marilor puteri, îndeosebi a celor latine, ci ea este dorită de românii de pretutindenea și între ei și de către cei din Banat. Dacă Italia nu avea Piemontul său și pe Cavur, poate că astăzi nu ar exista Italia unitară in structura sa actuală și tot așa dacă Ion C. Brătianu nu reușia să facă unirea principatelor, ni se strânge inima când trebue să ne gândim, că oare cum s’ar fi realizat România Mare de astăzi ? Iată de ce noi bănățenii ahtiați de un dor bimilenar de libertate și unitate națională grăbim astăzi la Tine, Ion C. Brătianu. iată sentimentele de pietate și vecinică recunoștință ce-Ți aducem Ție, mare și aprig luptător al ideii naționale și când ne ridicăm ochii către figura Ta simbolizată. Te așezăm în Panteonul nemuritor al sufletului neamului Tău românesc, pentru care ai muncit ca an omenea altul din zilele Tale o viață întreagă numai spre binele și spre mărirea lui. Și când depunem la picioarele Tale flori și lauri, iți facem sfântă făgăduință, că și noi românii din Banat ne vom strădui totdeauna să călcăm pe urmele Tale spre binele întregului neam românesc, a României Mari și a Dinastiei noastre naționale. naamsmmEzm IN NUMELE ACADEMIEI ROMÂNE Cuvântarea d-lui profesor D. Onciul D. profesor D. Onciul, președintele Academiei Române, rostește în numele acestei înalte instituțiuni culturale următoarea cuvântare : In numele Academiei Române vin să depun aci omagiul ei de admirațiune și Recunoștință fostului ei membru onorar și marelui patriot și om de stat a cărui amintire înălțătoare o sărbătorim. De la Nistru până la Tisa, din Carpații păduroși până la mare și până în Fund, Românimea toată unește azi sentimentele sale de venerațiune pentru marele Ion Brătianu, trecut la nemurire, acum 30 de ani, ca cel mai ilustru Român din generațiunea care a creat România contemporană. Născut în auroră Renașterii noastre naționale, acum 100 de ani, el a fost reprezentantul cel mai de frunte, in Țara Românească, al aspirațiunilor naționale ce luminează secolul Renașterii române, și omul de stat care a avut partea cea mai însemnată la realizarea lor. Aceste aspirațiuni, manifestate curând după revoluțiunea lui Tudor Vladimirescu cu care începe Renașterea României, erau: Unirea, Dinastia, Constituțiunea, Neatârnarea. In serviciul acestor idei mântuitoare, Ion Brătianu a închinat patriei și neamului, viața sa, prin activitatea ce a desfășurat întru realizarea lor, pentru care a pus toată voința sa cea tare, tot talentul său mare, tot devotamentul său sacru, el a înscris în istoria României pagini de glorie pentru neamul românesc și un nume din cele mai scumpe tuturor Românilor. Intrat în viata publică în epoca •e redeșteptare națională și politică de reacțiunea ce încătușă Europa după căderea lui Napoleon I, entuziastul tânăr s-a pus cu toată tăria •sufletului său mare, cu toată puterea spiritului său ager și pătrunzător, cu tată credința sa neșovăitare în virtutea și viitorul neamului româniten fruntea mișcării naționale din Țara Românească, inaugurată cu revoluțiunea din 1848. Principatele române, redeșteptate la viață națională prin revoluțiunea din 1821, gemeau, după năbușirea ei, sub „protectoratul“ rusesc care încătușă avîntul Renașterii noastre și ne stăvilea calea spre progres și libertate, împotriva acestui urgisit protectorat și regimului său apăsător se îndrepta mișcarea revoluționară din Principate al cărei suflet în Țara Românească era Ion Brătianu, precum Mihail Kogălniceanu în Moldova. Deși cel mai tânăr între capii revoluțiunii el a imprimat pecetea personalității sale asuflețitoare tuturor actelor memorabile ale arploî purvey rare ovu -----------— — a 1 CV V ll 101 R I si Ciclul ICI IIII, partea cea mai însemnată. Silit apoi să se exileze, după păbușirea revoluțiunii, Brătianu a continuat în străinătate fecunda sa activitate pentru realizarea aspirațiunilor naționale. Scrierile și memoriile ce a publicat sau redactat în serviciul acestei cauze, arată concepția lui luminoasă asupra chestiunilor politice și naționale de la ordinea zilei, concepție întemeiată pe o cunoștință aprofundată a desvoltării istorice a țării și neamului său ca și a marilor națiuni civilizate, și susținută cu talentul său viguros și cu sentimentele sale înalte. Mai ales ideea neatârnării și unirii află în el inimoasă expresiune. Glasul lui n’a răsunat în deșert. El fu auzit și ținut în seamă de reprezentanții marilor puteri occidentale cari au hotărât de soarta României în congresul de la Paris din 1856. Cu ajutorul lor, al "Franței și Italiei, marile noastre surori latine, și al Marei Britanii" aliate contra Rusiei cotropitoare, cu ajutorul lor puternic ne-am liberat de urgia protectoratului rusesc și am îndeplinit Unirea Principatelor, cu care am făcut primul pas spre unitatea națională Înfăptuiți 111 zilele noastre pe temeliile zidite de ei. Astfel, acest dintâi punct al dorințelor naționale ale Renașterii, cărora Ion Brătianu, ca aportor la divanul ad-hoc le-a dat elocvență expresivă și formulare, era cel dintâi succes mare al străduințelor și luptelor lui politice. Venit apoi întemeierea Dinastiei Constituțiunea sub ocrotirea căreia România a făcut marile progrese ce a realizat în binecuvântata domnie a Regelui Carol, războiul Independenței, încoronata cu regala Coroană de oțel, și consolidarea Regatului român ca stat de ordine și progres în sud-estul Europei. Aprecierea acestor mari acte istorice, la îndeplinirea cartea Ion Brătianu ca cel mai eminent om de stat al țării și colaboratul cel mai de frunte al Regelui Carol, avu partea covârșitoare, trece mult peste marginile puse cuvântului meu la această serbare comemorativă. * In nesfârșită recunoștință și admirațiune, națiunea întreagă se închină memoriei lui, aducându-i omagiile ei de venerațiune pentru marea operă națională ce el a îndeplinit. Academia Română, recunoscătoare și pentru sprijinul și viul interes de care Ion Brătianu ca președinte al consiliului de miniștri i-a făcut parte la organizarea ei, unește sentimentele sale cu ale țării întregi, pentru glorificarea marelui patriot și făuritor al măririi patriei. In numele partidului național-liberal d-l I. G. Duca a rostit următoarea cuvântare : „ După toți câți au vorbit, nu voiu mai încerca să reamintesc și eu faptele nemuritoare din care viata luii loan Prudanu se confundă cu istoria însăși a renașterei noastre naționale. ‘ Dar vreau, ca în această zi de proslăvire, a umanism >și de recunoștința unui neam, consfințită să se, înrâurirea pa care Ion Brătianu a avut-o asupra celor din inerter atinni 5c mai tinere, asupra noastră celor ce am trăit zilele fericite ale împlinirei visurilor de veacuri. ț Pentru noi, Ion Brătianu a fost marele îndrumător pe alle cărui credințe am putut întemeia nădejdele ca și izbânzile noastre. O dragoste fără margini, o dragoste de moșnean pentru țară și pentru poporul său, acesta a fost izvorul puterei lui Ion Brătianu. Toate conceptele lu politice de la ideili națională au pornit. Libertatea și democrația au fost în conștiința lui. mijloacele care dădeau nearmii românesc puțin că să-și ivideptenească menirea istorică, findcă singure erau apropiate de firea poporului și potrivite citt spiritul vremurilor. Iar aceste idealuri Ion Brătianu le rezima toate de credința Iui în tăria» idea, moreie, credință care este taina prestigiului fiartă de contemporanii săi, precum și pauza minunatei trăinicii« a overii sale, însuflețit de țeluri atât de mărețe, aproape o jumătate de veac. Cu o stăruință neînvinsă, Ion Brătianu s-a trudit să întărească sub toate forjrete eii Adata noastră națională. Muncă uimitoare, muncă ce depășește granițele unei epedii Jmbunătățirea stărei țăranului, temelia edificului nostru social, desvoltarea învățământului, strălucirea Culturei, îndrumarea finanțelor, căilor ferate, lucrările publice, inginer, organizarea prin noi, înșine a economiei naționalle, întremeretid ai industriei, apărarea comerțului, înființarea unei armate, pavăza hotarelor și școala datoriilor civice — toate poartă pecetea neîndoelnică a covârșitoarei tale personalități, așa încât atunci, când privind România după atâtea jertfe în sfârșit, statul libet, și democratic al tuturor Românilor, vrând nevrând și astăzi privirile noastre cu evlavie către c A se îndreaptă. Tot dragostea lui care îmbrățișa toate țările locuite de români, i-t a îngăduit să ne lase moștenire, mai iunát ca oricare afiriuil, conștiința ființei, unitate a neamului nostru urgisit, și proclamând din ceasul unirei celei milci, nevoia fatală a uirei cetei miaiii. Ion Brătianu prin munca lui ne-a arătat luminoasa cale de urmat, prin pilda lui ne-a oțelit în credința biruinței ce avea să vie. "In sfârșit, dela Ion Brătianu am învățat încrederea neclintită în pu Neduimieirîtă istoria se va întreba de a pururea cine trebue admirat mai mult: — Brătianu readucând peste Dunăre învingătoare oștirile dela Grivița și de la Plevna; — Brătianu punând coroana de oțet pe capul primului rege al României neatârnate; — tânărul deputat din divanurile aid-îioc către în ciuda împăraților și ta cancelarilor, cuteza să spue Europei ce se împotrivea năzuinițelor principatelor dunărene vasale „Națiunea ne-a trimis noi pentru a obține reintegrarea străvechilor drepturi. Când le vom scXîțimii, națiunea va spune dacă misiunea noastră s’a îndelfinit“; — mândrul ministru dela 1877 care răspundea Rusiei, care vrea să ne încalce teritoriul: „Să scriți că veți trece peste trupul nostru, fiindcă noi cu armele ne vom împotrivi“ — sau pe ministrul de la congresul din Berlin, chinuit de Mați ner adtncioși care însă nici sub amenințări, nici sub intrigi, nici sub cele mai ispititoarea ademeniri, nu renunța la vre-un petic din pământul strămloșesc, la vre-o o literă din drepturile imprescriptibile ale neamului său. România dintre care dela tine pot ceda, România Mare care e singurul tin toate visurile tale ce nu ți-a fost dat să-l împlinești, România Mare recunoscătoare, ți se înclină 3.1« în fața operei tale cu atât mai uriașe cu cât vremea trece și patimiete se sting, se leagă să rămâie în veci credincioasă gândurilor tale înainte, și faptelor tale nepieritoare. Glorie memoriei lui i h numele partidului notatiM — Cuvântarea si ° g?a38.1. ELuea IN NUMELE BUCOVINEI Cuvâintarea d-lui I. Nistor In numele Bucovinei, d. I. Nistor, fost ministru, a rostit, următoarea cuvântare: Se povestește despre un mare măiestru al renașterei care terminând o admirabilă statue, o examina încă odată cu agerimea ochiului său genial, și, găsind-o superbă și desăvârșită, într’un extaz de mulțimire, o lovi puternic cu dalta sa creatoare, zicându-î, vorbește! întâmplarea aceasta mi-a venit în gând, privind acest măreț monument, și în deosebi figura robustă și senină a lui Ion C. Brătianu, pe care admirațiunea unui neam întreg sa grăbit să o toarne în bronz neperitor, pentru a o păstra aceea posterității recunoscătoare. Monumentul acesta îi vedem zilnic și lumea trece adesea nepăsătoare pe lângă el. Dar ar fi să comitem un act de impietate și de ingratitudine, dacă nici cu prilejul comemorării centenare a celui ce infățișează simbolic demnitatea și energia creatoare a neamului nostru nu m-am opri pentru o clipă pentru a ne închina omulul și operei sale gigantice. Născut in trio cpOeT de mari prefaceri politice și sociale, el este expresiunea fidelă a sbuciumărilor și frământărilor acelor vijelioase vremuri. Ceea ce însă la ridicat pe Ion C. Brătianu așa de sus deasupra contemporanilor săi, a fost încrederea sa neclintită în viitorul neamului, în vitalitatea sa și în puterile sale de regenerare. Amintirea faptelor glorioase din trecut dispăruse din multe suflete și cu ea scăzu și smțul de demnitate națională. Duceam traiul într’o inconștență condamnabilă, așteptând salvarea noastră din afară, împotriva acestei triste stări de lucruri se ridică Tudor, sprijininduse pe sabia sa în țara sa. Ion C. Brătianu, călcând în urmele lui Tudor, vedea mântuirea neamului în puterile sale proprii, în energiile acumulate de veacuri in sufletul acestui neam, care trebuiau desfundate prin puterea izbăvitoare a credițței fanatice în virtuțile răzbinice și cetățenești ale poporului român. Ion C. Brătianu deveni apostolul acestei credințe, ale cărei dogme se rezumă în cuvintele lapidare de pe acest monument: Prin mintea, prin inima și prin brațele noastre. In apostolatul său, el a îndurat soarta tuturor îndrăzneții , care se încumeta de a se avânta în sborul gândului lor deasupra contemplărilor: dușmănii, calomnii, uneltiri, dețineri, recluziuni și surghiun."Dar lupta și a suferi pentru o credință pusă în serviciul unei cauze mari și drepte, este fără îndoială laturea cea mai nobilă și mai înălțătoare din viața unui om. Și în privința aceasta Ion C. Brătianu a dat pilda cel mai strălucită în istoria noastră. In luptele lui, în suferințele lui, recunoaștem însuș sufletul neamului nostru din epoca renașterei naționale cum se chinuește, cum se sbate și se frământă in silințele și năzuințele sale elementare spre lumină și libertate. Și în adevăr, credința propovăduită de el a dus la cea mai desăvârșită izbândă. Sprijinindu-se pe propriile sale puteri și înfruntând împotrivirea vecinilor protectori, de la cari unii așteptau în zadar mântuirea, poporul român a făcut unirea și frângând lanțul robiei turcești, și-a recucerit neatârnarea simbolizată așa de fericit prin geniul liberator al neamului de pe acest monument Virtuțile strămoșești trezite la viață prin noua credință, se manifestară așa de sublim și aduseră roade așa de bogate. Aceasta a fost răsplata cea mai frumoasă a străduințelor lui I. C. Brătianu. Istovit de bătrânețe« unei vieți vijelioase de luptător neînfrânt, bătrânul patriarh, vrăjit de visurile îndrăznețe ale tinereței sale, își ridică într’o ultimă sforțare brațul, arătând dorobanțului drumul spre Ardealul încătușat. In acest suprem gest îl vedem încremenii în vârful acestui monument. Și acum cunoscând omul și opera sa în toată splendoarea și mărețenia ei, și găsind-o superbă și desăvârșită, nu ne putem stăpâni ca și măiestrul italian, fără să lovim cu toată puterea entusiasmului nostru în acest bronz nepăsător și rece, strigând către cel ce-l întrupează, vorbește, tresaltă și te bucură împreună cu noi, că dorobanțul urmând gestul brațului tău, a desrobit Ardealul, trecând în asalt Carpații și smulgând țărușii ungurești din spinarea lor, spre a-i arunca î n Tisa. Află că îngrozite de asalta* năprasnic al aceluiaș dorobanț, papilite blestemate, ce se cuibăriseră de alungul Prutului și al Moinei, fugiră croncănind departe dincolo de Nistru și Ceremuș, de unde se mânaseră duhurile rele spre a-i înfige ghiarele în țărna sfântă a pământului nostru strămoșesc. Visurile veacurilor s’au împlinit. Steagurile biruitoare de la Plevna flutură falnic deasupra cetății de la Alba Iulia, Suceava, Hotin și Cetatea Albă și eroul de la Putna și-a regăsit liniștea în mormânt de când își știe Moldova reîntregită. Minunile acestea au izvorât din credința propovăduită de tine, credință ce a trecut în conștiința neamului întregit. Din aceste vești bune ce ți le aducem, am împletit cununa pe care o punem azi pe fruntea ta senină și triumfătoare. !n minsis strnîgaftior CmiSatarea d-lu5 A3. C13U-d13S3» trițiai Studestl • In numele studenților d-l Al. Chudian, rostește următoarea cuvântare: Studențimea universitară din București aduce omagiul ei memoriei marelui Ion C. Brătianu. Această minte înțeleaptă și-a legat numele de toate faptele mari cari au consolidat România modernă. El a adus în țară pe Regele Carol, el a condus războiul pentru independență și întreaga operă constructivă internă care a urmat după război. Dar Ion Brătianu a fost nu numai un organizator înțelept, ci și un tânăr entuziast și idealist și noi tinerii suntem datori să ne gândim cu pietate la partea aceasta din viața lui, împreună cu alți fii de boieri, întorși de la studii din Apus, însuflețiți de ideile progresiste ale vremii, Ion Brătianu a fost unul din conducătorii activi ai mișcării de la 1848. Tânăr de 27 ani, entusiast, idealist, el e acel care a dat foc în mijlocul Bucureștilor Regulamentului organic, impus de vremelnica stăpânire rusească. Să luăm pildă de la omul care a unit într’o viață de muncă creatoare entusiasmul cald al tinereții cu înțelepciunea maturității. Fie-i memoria eternă și fie ca noi tinerii să punem în serviciu cauzelor mari și frumoase marele lui entusiasm și marea lui înțelepciune. Continuarea in pag. IV-a ia numele Universitati Linguenrești Cumorttatea sigur prof. D. M. Vlădescu rectorul Universităței din București a rostit următoarea cuvântare: După ce arată epoca de frământare în care a trăit Ion Brătianu, scoate în evidență calitățile acestui mare bărbat de stat, care a știut și izbutit să înfrunte toate piedicile și toate evenimentele prozivnice. Care român, a spus d-sa, citind sau ascultând străduințele, jertfa, curagiul, îndrăzneala luminată de credință în virtuțile neamului ale lui Ion Brătianu nu se simte străbătut în suflet de fiorul mândriei de neam? In falanga marilor aleși ai neamului Ion Brătianu ocupă locul de frunte. Figura lui apare ca cea mai mare și mai deplină întrupare a geniului și sufletului românesc. Mai presus de toate, iubirea de neam, izvorul limpede și nesecat al energiei poporului român străbătea cugetarea și hotărârea actelor lui Ion Brătianu. Din toată activitatea lui atât de variată, izvorește numai iubire de neam și de țară. Iată de ce Ion Brătianu se prezintă ca un om întreg, rămâne chintesența sângelui curat românesc. Bărbat de stat, om de guvern, sfătuitor dibaci și îndrumător hotărît al maselor, a fost sortit să prezideze cele mai însemnate acte în care s’a desăvârșit închegarea regatului. Universitatea din București în numele căreia vorbesc, depozitara culture na,___, ționale, păstrătoarea patriotismului, se »pescitri treamnnși. Simt- OTfrmuj descoperă VI respect și cu sfințenie înaintatei naționale cu care SO C trinde cartea figurei și numelui celui ce a fost Ion 1t României să fie conduse. C. Brătianu. IN NUMELE ORGANIZAȚIEI RCIM-IIM in CupIMI Cuvântarea ei-lui I.Th. Florescu D-l I. Th. Florescu în numele organizației din Capitală a partidului naționalliberal, a rostit următoarea cuvântare : Inimi calde, spirite alese, voci autorizate, la această tribună, ca și la Florica, au găsit îmbelșugat seceriș in lanul activităței naționale al aceluia pe care și adversarii cei mai neîmpăcați au sfârșit prin a-l numi marele Ion Brătianu. S’ar părea că s’a spus totul despre activitatea celui mai rodnic dintre semănători, că Omului sfânt al Unirei, care prezidează astăzi nevăzut la realizarea unei adevărate concordii naționale — chiar măcar și de azi, — nu i se mai poate înălța nici un imn, a cărui măsură să nu fie deja cunoscută, nu i se mai poate cita nici un fapt pe care recunoștința publică să nu-l fi aflat și repetat. Atât este de adevărat că faptele lji, Ion Brătianu sunt șiraguri și foi întregi din istoria națională a neamului, încât se poate zice cu drept cuvânt, că acela care nu cunoaște actele vieței făuritorului României moderne,n'a deschis niciodată cartea istoriei neamului la capitolele renașterei noastre naționale. Activitatea omului ce sărbătorim azi, este însă atât de bogată în fapte mari, încât generații întregi vor găsi tot mereu de cules și adunat, iar setea de a cunoaște și a recunoaște a poporului întreg, oricât de noi și multe ar fi izvoarele, nimic n’o va putea potoli. Să-i fie dar îngăduit Acestei mândre Capitale a României Mari, care poartă astăzi pe pieptul său, cele două glorioase mărturii ale vitejiei sale în luptă și ale demnităței sale în suferință, — să-i fie îngăduit, să salute și ea pe cel care a învățat-o din prima lui tinerețe, iubirea arzătoare de libertate, dragostea sfântă de neam și lupta aprigă pentru drept și neatârnare Dacă țara întreagă a cunoscut pe bărbatul de stat ajuns la apogeu, pa, șeful fericit al unei mari politici triumfătoare până la apoteoză, Capitala, ea, cea dintâi a cunoscut debuturile lui de înflăcărat orator și de tribun iubit al poporului bucureștean, ea este aceia, care înviață din morți, la 1848, la glasul său și al tovarășilor săi, — ca Lazăr din evanghelie, — s’a sculat și Ta urmat înfiorată Ca pe un divin vestitor al minimilor ce aveau să vie!.... Libertatea cuvântului și a întrunirei publice, de mulți ani era o tristă legendă în care nu mai credea nimeni. Deodată, sub magia vorbelor lui Brătianu, Rosetti, ale fraților Golești, și Heliade, câmpia Filaretului, aleasă într’adins spre a evoca câmpia Blajului și revoluția din Transilvania, — se umple de lume și un neam nobil umilit și încătușat atâta vreme, respiră liber și face legământ sacru, să moară sau să trăiască de sine stătător. Era prima biruință a cuvântului liber, era prima trâmbiță ce suna adunarea celor reînviați!!... Oh! și câtă diferență între vorbirea de atunci și cea de azi! Vorba de azi duce la onoruri și situații, când nu moare sub ridicol și când nu apune sub nepăsare. Vorba de atunci era un act de adevărat eroizm, o mare virtute cetățenească, care ducea pe orator la porțile pușcăriei, când el nu putea aspira la onorurile exilului Ion Brătianu și grupul său de apostoli, se bucură un curind de ambele perspective, închisoarea și exilul cu întregul lor cortegiu de mizerii și suferințe Această scurtă revoluție de câteva luni, lipsită de ură și de vărsare de sânge între români, a rămas în istorie ca și memoria poporului Capitalei ca o icoană blândă în pervazul unui luminos patriotism. Nefiind o luptă între frați, nu asuprea și violenta o clasă socială în numele altei clase sociale. Ea. .era mai mult o protestare, o ridicare în masă a românilor conștienți din toate clasele sociale contra asuprirea străinului, cu un drapel curagios pe care stau scrise: dreptate, frățime și autonomie... y