Viitorul, iunie 1921 (Anul 15, nr. 3961-3985)

1921-06-01 / nr. 3961

Crotire socială a tuturor românilor pen­tru a scutura jugul impilărei. In al doilea rând, pentru ca neamul ro­mânesc să-și ocupe cu demnitate locul său între popoarele lumii, Ion Brătianu cerea războiul. El voia ca românii să aibă prilejul de a dovedi prin bravura lor că sunt vrednici de a sta liberi ală­turi de alte popoare libere. Cu o nestră­mutată încredere în eroismul rasei noas­tre, el cerea necontenit prin scrierile din­tre 1849 și 1858: în timpul exilului său la Paris, el cerea lui Napoleon al III-lea să înarmeze o legiune română spre a lup­ta sub steagurile franceze pentru­­ desle­­garea chestiunii Orientului care era o­­biectul războiului Crimeei. Tot acelaș dar îl frământă când de­termină pe tovarășii săi de suferință, e­­xilați la Constantinopol, să ceară de la turci ca o armată românească să lup­te alături de dânșii în contra rușilor. în­că din 1854 el își spusese cuvântul său fată de turci, cari nu înțelegeau nici in­teresul lor de atunci și nici nu știau a ne prețui. Intr’un memoriu al său către Tur­cia și Puterile Occidentale, Ion Brătianu întrebă : de ce aceste pute­ri­ nu se adre­sează Românilor, recunoscând că sunt vrednici de străbunii lor și că au tot drep­tul să-și iubească Patria lor. Dorul pentru luptă a lui Ion Brătianu îl mai găsim exprimat într’un artico din ziarul „Românul“ din 24 iulie 1862, sub titlul „Războiul“. In acel articol, a­­dresându-se ostașilor noștri, le zice : „Voi sunteți chemați să degajați su­fletul României, să arătați lumii prin fap­te că România este și va fi !" Când Ion Brătianu ia pentru prima dată în 1867—68 ministerul de război, gândul său se îndreaptă spre o serioasă organizare a armatei. El supune corpu­rilor legiuitoare o lege a serviciului mi­litar obligatoriu în care se prevede că tinerii cari posedă studii pot fi angajați în armată de la vârsta de 17 ani, urmă­rind prin aceasta pregătirea militară a clasei instruite înainte de epoca recrută­rilor prin tragere la sorți. La un amenda­ment care propunea scutire pentru o a­­numită clasă de tineri, Ion Brătianu răs­punde că : „față de impozitul sângelui, toți Românii trebue să fie egali“. Ion Brătianu era și un strașnic apără­tor al disciplinei în armată. Este de a­­juns pentru aceasta să amintesc ordinul circular ce a adresat comandanților oști­­rea în August 1868­, când Domnitorul Ca­rol Îi încredințase ministerul de război. El scria atunci : ..Domnule Comandant, ca și preotul care în veștminte sacerdota­­le nu trebue să fie preocupat de nici un alt sentiment de­cât acel de a observa dogmele și a adora fie Dumnezeu, tot astfel și românul sub uniformă nu tre­bue să fie preocupat de alt simțământ de­cât de a observa legile militare și de a apăra unitatea Patriei, al cărui simbol sunt : Tronul și Independența națională. Pieptul la fruntarii și ochii țintiți la Tron“. Ca administrator, el cumpără un în­semnat stoc de arme, ceea ce sperie pe contele de Beust, autorul compromisului dualist austro-ungar, care a și cerut în­locuirea lui Ion Brătianu la ministerul de război, spunând că el „transformă ța­ra într'un arsenal". Când în 1876 vine in fruntea Guver­nului, grija lui de căpetenie, cu toate ma­rile greutăți financiare prin care trecea țara, fu organizarea armatei și cumpă­rarea de armament. Când se produce conflictul dintre ruși și turci, Ion Brătianu împinge cu curaj­­ țara în răzb­oi, spre a o emancipa de su­zeranitatea turcească, în contra multo­ra din sfătuitorii de atunci cari nu voiau războiul, poate pentru că nu credeau în succesul său. El fu autorul primei legi de rechizi­­țiuni în 1877, lege de sacrificiu, grație căreia armata a putut să pornească și să fie bine aprovizionată în tot timpul cam­paniei. Odată hotărâtă intrarea noastră în răz­boi, Ion Brătianu se devotează din tot sufletul și cu toată puterea de muncă de care era capabil ca să împlinească la timp marile nevoi ale oștirei ; grija a­­provizionării ei cu hrană și munțiuni era preocuparea lui de tot minutul. Pentru ca să fie sigur de executarea măsurilor luate de dânsul, el trece Dunărea împreu­nă cu trupele, ia parte la consiliile de război ale comandanților, cercetează de aproape starea ostașului, mersul lupte­lor, înaintând până in liniile de foc, cum a făcut la bătăliile de la Rahova și Vi­­din. Caracteristice sunt în această privință observațiunile pe cari le face colonelul Gaillard, trimis al Franței pe lângă ar­mata română și Țarul Rusiei, asupra ro­lului personal și a acțiunii pe care o e­­xercită zi cu zi Ion Brătianu în desfă­șurarea luptelor. Ca amintire personală din timpurile războiului „Independenței“, nu voi uita niciodată grija neobosită cu care el ve­­ghia la aprovizionarea oastei. Iată în această privință încă una din mărturiile aceluiași colonel francez Gail­lard, de la Mar de­l Cartier din Verbizza, prin scrisoarea ce i-a adresat personal la 30 August — a doua zi după lubirea re­dutei Grivița, unde numele lui Grigore Ioan și Al. Candiano sunt slăvite și un­de eroismul strămoșilor noștri apare în chip strălucitor : ,,Știți că armata română s’a acoperit de glorie ; toți laudă aci bravura ei, ți­nuta ei, modul cum a fost aprovizionată cu de toate până ia cele mai mici amă­nunte. Cunoscând îngrijirea cu totul deo­sebită ce a­ți dat tuturor lucrărilor de pregătire, țin să vă adresez re­spec­toase­le și viile mele felicitări pentru fericitul succes obținut chiar de la început...“ Ion Brătianu, deși prim ministru și ministru de război, nu se mărginea să dea numai ordine, el asista el însuși la executarea lor, la încărcarea­­ și pornirea convoiurilor cu hrană și cojoace, căci cumplită era iarna în 1877 ! Nu voi uita nici­odată sublimul exem­plu de iubire pentru oaste ce ni l’a dat acest om ilustru, atât de mare la suflet ca și la minte, cu prilejul trecerii tru­pelor noastre peste Dunăre. El, Ion Bră­tianu, primul sfetnic al Tronului, se așe­zase cu modestie, pierdut în mulțime, la marginea podului, cu capul descoperit, și privea cu duioșie cum defilau copiii Țării, copiii lui, mergând să se acopere de glorie la Grivița și la Plevna și să câștige Independența Patriei ! Se zâm­bea cu blândețe și le trimetea cu mâna salutul său de dragoste părintească și de îmbărbătare.­­ Cât de fericit ar fi fost el să trăiască timpurile de astăzi și cu câtă căldură ar fi îmbrățiș­i pe soldatul marelui răz­boi­ al apărării Civilizațiunei, Dreptății și al Intregirei Neamului ! Deși războiul era câștigat, Independen­ța asigurată și regalitatea proclamată, grija lui Ion Brătianu pentru organiza­rea, desvoltarea și întărirea armatei nu în­cetează. El vrea ca România să fie în Orientul european o forță militară pu­ternică, gata de a se opune ori­cărei a­­gresiuni. Ion Brătianu a fost în multe rânduri ministru de război. Sub el se organizea­ză cele 33 regimente de infanterie ; se sporește cavaleria , se înzestrează artile­ria cu materialele de război cele mai per­fecționate. El dă o atențiune deosebită formării cornului de ofițeri ; desvoltă­­rea școafelor pentru fiii de militari, că­r­rora nu le refuză nici o cheltuială ; crea­­ză școala specială de artilerie $» & apli­cație pentru ofițerii din această armă și ] școala de război ; trimite pe cei mai dis­tinși din elevii tuturor promoțiilor la șco­lile speciale militare din străinătate pen­tru a se perfecționa în arta militară și a războiului ; înființează școala de ma­rină și întocmește un program pentru­­ organizarea flotilei noastre de război pe­­ Dunăre, începând prin a cumpăra un nu­măr de torpiloare și un crucișător , înzes­­­trează armata cu cea mai perfecționată­ pușcă din acele vremuri și desvoltă fa­­bricațiunea în țară a munițiunilor­­ prin­­ creare de arsenale, piroteh­nie și pulbe­rărie.­­ Idealul lui I. Brăticunu din punctul de ve­­­­dere militar era să poată ajunge a ridica la nevoe pe picior de război o armată de 300.000­ oameni,­ și programul care tin­dea la realizarea acestui ideal era în curs de executare în momentul când a părăsit­­ guvernul la 1888. Se poate afirma fără exagerare, că ro­lul lui Ion Brătianu în organizarea oș­tirei noastre, atât ca ministru de răz­­­­boi, cât și ca președinte al consiliului de­­ temelilor trainica pa cate s?a ridicat glo­rioasa noastră armată de astăzi. Nu-mî aparține mie să fac nici chiar în rezumat istoria politică a acestui ma­re român a căruf viațâ este strâns lega­tă de renașterea și întemeierea Rom­â­­niei-Mari. Să-mi fie­ Insă îngăduit a re­aminti cuvintele sale profetice, rostite, la 1856, cu ocaziunea tratatului dela Paris, care recunoștea Țărilor Românești drep­tul la o viață proprie : .,De acum înainte nici un obstacol nu poate exista care să împiedece reconsti­tuirea României : locul nostru printre națiuni este însemnat, nu avem decât a-1 lua“. Aceste cuvinte erau o prevestire a eve­nimentelor cari vor urma, cari trebuiau să urmeze după dânsul care a dat primul avânt deșteptării naționale și pe care ge­nerațiile următoare l-au dus până la în­tregirea Neamului nostru. Și acum, din Cerul senin unde planea­ză marele suflet al lui Ion Brătianu. El poate privi cu mândrie încoronarea ope­rei sale, văzând­­ adunați la­olaltă pe toți Românii dela Tisa la Nistru. bui și naționalității și menținerea aces­tora în curaj, ea depune jurământ mare și sfânt că nu va da îndărăt, și de acum inainte de la orice luptă, ori­cât de a­­prigă ar fi ea și va păstra memoriei e­­roului neamului nostru Ion C. Brătianu , cele mai calde cele mai profunde și cele­­ mai pioase omagii de mulțumire, recu­noștință și admirațiune. în mimh românilor in Maraton in Cuvântarea^ siu3 profesor VsLaori / 41 Al I­ren sil7 ... ».. “ J 7­L ÎV • 1­­ 1 • , w . In numele românilor macedoneni d-l prof. I. Valaori rostește următoarele : Dacă simțimintele de pioasă recunoș­tință ale cel­or cari sunt încă în viață pot să fie primite de către cei dispăruți dintre noi, și dacă acestora le place să fie onorați de către­ aceia, cari le supra­­viețuesc, atunci primește prim mine, su­flete fericite al marelui român, în acest moment înălțător pentru noi, tributul re­cunoștinței al acelei părți din neamul tău, care n'a­­ avut norocirea să intoneze imnul libertății­­ sfinte, care face suprema fericire a unui neam. Această recunoștință a mult zbuciuma­tului element românesc din Peninsula Balcanică, este atât de vie, atât de pro­fundă și pioasă, cât a fost și solicitudi­nea marelui bărbat al neamului nostru I. C. Brătianu pentru acești Români des­­pre cari a ținut să vorbească încă din a­­nul 1853 în memoriul său către împăra­tul Napoleon al III-l­ea, însuflețit de cel mai cald, luminat și desinteresat patriotism, încrezător în pu­terea de viață a neamului românesc, I. C. Brătianu a luat parte, în mod activ, nu numai la toate mărețele acte naționale, să­vârșite în a doua jumătate a secolului trecut, pregătind cu modul­ acesta înfăp­tuirea celui mai sfânt ideal al națiunii române, ci a cugetat și lucrat cu râvnă și in cauza națională a elementului ro­mânesc din sudul Dunării și Balcanilor. In adevăr, povestirile exilaților români despre acest element, după întoarcerea lor în țară, au avut darul să dea naște­re unui curent patriotic , iar descrierea suferințelor îndurate de Românii Mace­doneni și, mai cu seamă, teama că vor fi desnaționalizați, au dat prilejul bărbați­lor patrioți și luminați din țară, din nu­mărul cărora făcea parte și I. C. Brătia­nu,­să se unească în gând și în faptă și să­­ găsească mijloacele de scăpare. Ideea luptei pentru reînvierea românismului în Peninsula Balcanică" a început să-și ia ființă încă din anul 1866 și puțin câte pu­țin încep să se vadă roadele mult aștep­tate. La 1864 s’a deschis întâia școală ro­mânească în Macedon­ia și cu ocaziunea înființării ei, marele român I. C. Bră­tianu i-a scris aceste cuvinte d-lui Ure­che, care a lucrat mult în această che­stiune : „Deșteptarea Românilor din Macedo­nia va întări pe Turcia­; și noi, cu toa­te greșelile Turciei, avem nevoe să-i în­tărim, căci întărindu-i, pe noi ne întă­rim !“ La 1879 s’a înființat „societatea de cul­tură macedo-romănă" în vederea desvol­­tării și propagării românismului în Pen­insula Balcanică. Printre membrii fonda­tori ai acestei societăți este și Ion C. Brătianu. Și dacă pentru munca fără preget a acestui bărbați ales al neamului românesc muncă desfășurată pentru înălțarea pa­triei și dacă pentru bunăvoința și solici­tudinea sa patriotică față de Românii Ma­cedoneni, aceștia n’au putut să-i ridice în locuri publice/monumente de bronz sau de marmură, în schimb, „fiecare din, ei i-a ridicat în inima sa un monument împodobit cu recunoștința și venerațiu­­nea lor, și are atâtea monumente câți A­ români sunt și va avea atâta timp cât vor exista ei. O suflete fericite ! O părinte al patriei noastre ! revarsă din locul cinor drepți unde ești așezat binecuvântarea ta asu­pra acestei părți din neantul românesc, însufl­ă-i curajul neînfrânt și iubirea de neam , fă să fie pururea credincioasă chemării ei celei mari și sfinte, fă să-și mențină și de acum înainte, în această vreme grea și hotărâtoare pentru dânsa limba și naționalitatea pentru apărarea cărora, a trecut până acum prin foc și sabie. Punând fericirea în păstrarea lim­ ! .--------------* In numele Capitalei Cavâptaytaa «Man, presedinfalé Corni­­siói Eraf@rl§tesr@ ■emaBBMHMHi D. dr. Gheorghian, Președintele comi­siei interimare a Capitalei a rostit ur­mătoarea cuvântare : In numele Capitalei, viu să aduc pri­nosul nostru de recunoștință și de admi­­rațiune marelui român Ion Brătianu ca­re prin munca, înțelepciunea și înălți­mea vederilor lui a conservat întregirea neamului. El s-a născut într’o epocă în care —­­după o lungă­ amorțire, sentimentul na­țional începea de abia să reînvie, înconjurat de o falangă de alți mari patrioți, Ion Brătianu, a fost vestitorul și organizatorul vremurilor noi de re­­­­deșteptare națională. • Aci în Capitală, pe câmpia libertăței de la Filaret, Ion Brătianu a ridicat stin­dardul revoluțiunei din 1848, care era o­­ mișcare democratică, dar m­ai ales și în­­ primul loc o mișcare de renaștere națio­nală. Răsplătit pentru aceasta cu exilul, el a continuat in străinătate, în deosebi în­­ Franța, lupta vajnică pentru desrobirea și ridicfirea neamului românesc. Reîntors în țară el ia parte precum­pănitoare la unirea țărilor surori Mol­dova cu Muntenia, la alegerea și stator­nicia pe tron a dinastiei străine, însoțind cu curajul său patriotic­­ pe întemeeto­­rul Dinastiei române, l­a războul pentru independență, la întemeierea regatului. Numele său este clar legat de toate marile evenimente ale istoriei noastre din a doua jumătate a veacului trecut. El apare în perspectiva timpului, ca cea m­­ai măreață figură a renașterei noastre naționale.­­ Ion Brătianu a fost un realizator, un om de acțiune înainte de toate. A avut măestria de a organiza și puterea de a grupa în jurul său energiile Dar forța lui de convingere și de în­făptuire deriva din credința adâncă în­tr’un ideal. Din primele timpuri ale carierii sale publice, Ion Brătianu a afirmat cu tărie legitimitatea aspirațiunilor noastre na­ționale în toată plentu­dinea lor, așa cum așo­ză sunt din fericire realizate. Idealul național I-a călăuzit În­ toată bogata lui acțiune poli­tcc. El și-a dat seama pe de altă parte că un neam nu-și poate îndeplini înaltele sale destinuri dacă independența econo­mică nu garantează independența lui po­litică. IEI a îndreptat națiunea noastră pe căi­le largi ale libertăței și ale democratis­mului, pentru ca din isvorul nesecat al păturei sănătoase țărănești să se împros­păteze necontenit energiile active, forțele vii ale națiuttei. Ion Brătianu, înscriind pagini mărețe în istoria neamului nostru, și-a câștigat dreptul la recunoștința și admirația noa­stră și a generațiilor viitoare. El este omul mare al neamului. Astfel îi slăvim și ca unii cari ne bu­curăm de munca­ lui producătoare să ne închinăm cu pietate și venerațiune în fața memoriei sale. IN NUMELE BANATULUI —Cuvântarea d-lui dr. fiure! Cosma ineasi-se suarseme­­­ D. dr. Aurel Cosma în numele Banatu­lui rostește următoarea, cuvântare : Domnilor , Fraților, Dela plăsmuirea sa și până în prezent puterea de viață a neamului românesc in timpuri grele a produs totdeauna oameni mari, chemați să fie îndrumătorii și sus­­țiitorii vieții naționale, fie pri puterea geniului lor creator fie prin virtuțile­­ lor ostășești. Această putere de viață a dat lumei ve­chi ordinea socială și cultura universală a imperiului roman și tot ea este aceea, care a asigurat pentru vecinicie dăinui­rea neamului românesc. Intre acești ge­nii creatori sî-a ridicat în istoria neamu­lui nostru și a țării noastre un monu­ment neperitor Ion C. Brătianu, acest om extraordinar prin gândirea sa înaltă, prin prevederea ageră a acelor exigențe, cari condiționează ființa și viața unui neamm în­treg și înainte de toate prin iubirea fără margini a neamului său. Un popor, despre care însuși Ion C. Brătianu spunea, că nu a încetat nici o­­­dată de a avea existența sa proprie și care este cel mai omogen dintre toate popoa­rele Europei și totuși a trebuit veacuri dea rândul să sufere jugul dominațiunei diferitelor puteri, nu putea fi scos în cli­pele cele mai critice ale ființei sale nați­onale din întunerecul vremurilor, decât numai prin geniul acestui om, care ca ni­menea altul a înțeles, că dreptatea socială și interesele mari ale existenței naționale reclamă categoric și fără înconjur intro­ducerea și respectarea principiului demo­cratic, care avea să se înalțe ca un Pho­enix nou născut peste ruinele șubrede ale feudalismului.­­Nu a fost coincidență, ci de o parte e­­voluțiuinea precipitată a timpului, de altă parte manifestațiunea­ vecinică a geniu­lui latin, că tot pe aceia vreme, când Ion C. Brătianu își punea în cumpănă întrea­ga sa greutate individuală pentru făurirea nucleului României Mari de astăzi, con­timporanul său Cavur să facă din micul Piemont unitatea Italiei. Ori­cât de mare și grea era problema junității italiene, problema lui Ion C. Bră­tianu era și mai mare și mai grea și to­tuși ambii acești luceferi fenomenali ai rassei latine au săvârșit fapte aproape su­praomenești spre binele popoarelor din cari au eșit. Nu este coincidență istorică nici aceea, că atunci când Ion C. Brătianu face re­­voluțiunea din 1848 la București și chiar în luna aceea­, un mare apostoli al nostru al bănățenilor, martirul Eutimiu Murgu­ pune și el în mișcare massele poporului nostru din Banat cu acelaș scop : liber­tatea națională a bănățenilor și înfiin­țarea provin­ciei autonome a Banatului ca provincie românească și asta pentru ca să se împlinească cuvintele lui Ion C. Brătianu , că unitatea națională a tu­turor românilor nu are numai simpati­ile marilor puteri, îndeosebi a celor la­tine, ci ea este dorită de românii de pre­tutindenea și între ei și de către cei din Banat. Dacă Italia nu avea Piemontul său și pe Cavur, poate că astăzi nu ar exista Italia unitară in structura sa ac­tuală și tot așa dacă Ion C. Brătianu nu reuși­a să facă unirea principatelor, ni se strânge inima când trebue să ne gân­dim, că oare cum s’ar fi realizat Româ­­nia­ Mare de astăzi ? Iată de ce noi bănățenii ahtiați de un dor bimilenar de libertate și unitate na­țională grăbim astăzi la Tine, Ion C. Brătianu. iată sentimentele de pietate și vecinică recunoștință ce-Ți aducem Ție, mare și aprig luptător al ideii naționale și când ne ridicăm ochii către figura Ta simbolizată. Te așezăm în Panteonul­­ ne­muritor al sufletului neamului Tău ro­mânesc, pentru ca­re ai muncit ca an om­e­­nea altul din zilele Tale o viață întreagă numai spre binele și spre mărirea lui. Și când depunem la picioarele Tale flori și lauri, iți facem sfântă făgăduin­ță, că și noi românii din Banat ne vom strădui totdeauna să călcăm pe urmele Tale spre binele întregului neam româ­nesc, a României Mari și a Dinastiei noastre naționale. naamsmmEzm IN NUMELE ACADEMIEI ROMÂNE Cuvântarea d-lui profesor D. Onciul D. profesor D. Onciul, președintele Academiei Române, rostește în numele acestei înalte instituțiuni culturale urmă­toarea cuvântare : In numele Academiei Române vin să depun aci omagiul ei de ad­mirațiune și Recunoștință fostului ei membru onorar și marelui patriot și om de stat a cărui amintire înăl­țătoare o sărbătorim. De la Nistru până la Tisa, din Carpații păduroși până la mare și până în Fund, Românimea toată unește azi­ sentimentele sale de ve­nerațiune pentru marele Ion Brătia­nu, trecut la nemurire, acum 30 de ani, ca cel mai ilustru Român din generațiunea care a creat România contemporană. Născut în auroră Renașterii noa­stre naționale, acum 100 de ani, el a fost reprezentantul cel mai de frunte, in Țara Românească, al as­­pirațiunilor naționale ce luminează secolul Renașterii române, și omul de stat care a avut partea cea mai însemnată la realizarea lor. Aceste aspirațiuni, manifestate cu­rând după revoluțiunea lui Tudor Vladimirescu cu care începe Renaș­terea României, erau: Unirea, Di­nastia, Constituțiunea, Neatârna­rea. In serviciul acestor idei mântui­toare, Ion Brătianu a închinat pa­triei și neamului, viața sa, prin ac­tivitatea ce a desfășurat întru rea­lizarea lor, pentru care a pus toată voința sa cea tare, tot talentul său mare, tot devotamentul său sacru, el a înscris în istoria României pa­gini de glorie pentru neamul ro­mânesc și un nume din cele mai scumpe tuturor Românilor. Intrat în viata publică în epoca •­e redeșteptare națională și politică d­e reacțiunea ce încătușă Europa după căderea lui Napoleon I, entu­ziastul tânăr s-a pus cu toată tăria •sufletului său mare, cu toată pute­­rea spiritului său ager și pătrunză­tor, cu t­ată credința sa neșovăit­a­­­re în virtutea și viitorul neamului românite­n fruntea mișcării națio­nale din Țara Românească, inaugu­rată cu revoluțiunea din 1848. Principatele române, redeștepta­te la viață națională prin revoluți­unea din 1821, gemeau, după năbu­­șirea ei, sub „protectoratul“ ru­sesc care încătușă avîntul Renașterii noastre și ne stăvilea calea spre pro­gres și libertate, împotriva acestui urgisit protectorat și regimului său apăsător se îndrepta mișcarea re­voluționară din Principate al cărei suflet în Țara Românească era Ion Brătianu, precum Mihail Kogălni­­c­eanu în Moldova. Deși cel mai tâ­năr între capii revoluțiunii el a im­primat pecetea personalității sale asuflețitoare tuturor actelor memo­rabile ale arploî purvey rare ovu -----------— —­­ a 1 CV V ll 101 R­ I si Ciclul ICI IIII, partea cea mai însemnată. Silit apoi să se exileze, după p­ă­­bușirea revoluțiunii, Brătianu a con­tinuat în străinătate fecu­nda sa ac­tivitate pentru realizarea aspirațiu­­nilor naționale. Scrierile­­ și memo­riile ce a publicat sau redactat în serviciul acestei cauze, arată con­cepția lui luminoasă asupra chesti­unilor politice și naționale de la or­dinea zilei, concepție întemeiată pe o cunoștință aprofundată a desvol­tării istorice a țării și neamului său ca și a marilor națiuni civilizate, și susținută cu talentul său viguros și cu sentimentele sale înalte. Mai a­­les ideea neatârnării și unirii află în el inimoasă expresiune. Glasul­­ lui n’a răsunat în deșert. El fu auzit și ținut în seamă de re­prezentanții marilor puteri occiden­tale cari au hotărât de soarta Ro­mâniei în congresul de la Paris din 1856. Cu ajutorul lor, al "Fran­ței și Italiei, marile noastre surori latine, și al Marei Britanii" aliate contra Rusiei cotropitoare, cu aju­torul lor puternic ne-am liberat de urgia protectoratului rusesc și am îndeplinit Unirea Principatelor, cu care am făcut primul pas spre uni­tatea națională Înfăptuiți 111 zilele noastre pe temeliile zidite de ei. Astfel, acest dintâi punct al dorin­țelor naționale ale Renașterii, că­rora Ion Brătianu, ca­­ aportor la divanul ad-hoc le-a dat elocvență expresivă și formulare, era cel din­tâi succes mare al străduințelor și luptelor lui politice. Venit apoi întemeierea Dinastiei Constituțiunea sub ocrotirea căreia România a făcut marile progrese ce a realizat în binecuvântata dom­­nie a Regelui Carol, războiul Inde­pendenței, încoronata cu regala Coroană de oțel, și consolidarea Re­gatului român ca stat de ordine și progres în sud-estul Europei. Apre­cierea acestor mari acte istorice, la îndeplinirea cart­ea Ion Brătianu ca cel mai eminent om de stat al țării și colaboratul cel mai de frunte al Regelui Carol, avu partea covârși­toare, trece mult peste marginile puse cuvântului meu la această ser­bare comemorativă. * In nesfârșită recunoștință și ad­mirațiune, națiunea întreagă se în­chină memoriei lui, aducându-i oma­giile ei de venerațiune pentru ma­rea operă națională ce el a îndepli­nit. Academia Română, recunoscătoa­re și pentru sprijinul și viul inte­­res de care Ion Brătianu ca preșe­dinte al consiliului de miniștri i-a făcut parte la organizarea ei, uneș­te sentimentele sale cu ale țării în­tregi, pentru glorificarea marelui patriot și făuritor al măririi pa­triei.­­ In numele partidului național-li­beral d-l I. G. Duca a rostit urmă­toarea cuvântare : „ După toți câți au vorbit, nu voiu mai încerca să reamintesc și eu fap­tele nemuritoare din care viata luii loan Prudanu se confundă cu­­ isto­ria însăși a renașterei noastre națio­nale. ‘ Dar vreau, ca în această zi de proslăvire, a umani­sm >și de­ recunoș­tința unu­i neam, consfințită să s­e, înrâurirea pa c­are Ion Brătianu a avut-o asupra celor din inerter at­in­ni 5c mai tinere, asupra noastră celor ce am trăit zilele fericite ale împli­­nire­i visurilor de veacuri. ț Pentru noi, Ion Brătianu a fost marele îndrumător pe alle cărui cre­dințe­ am­ putut întemeia nădejdele ca ș­i izbânzile noastre. O dragoste fără margini, o dra­goste de moșnean pentru țară și pentru poporul său­, acesta a fost iz­vorul puterei lui Ion Brătianu. Toate conceptele lu­­ politice de la ideili na­țională au pornit. Libertatea și democrația au fost în conștiința lu­i. mijloacele care dă­deau nearmii rom­ânesc puțin că să-și ivideptenea­scă menirea istori­că, findcă singure erau apropiate de firea poporului și potrivite citt spiri­tul vremurilor. Iar aceste idealuri Ion Brătianu le rezima toate de credința Iui în tăria» idea, moreie, credință care este tai­na prestigiu­lui fiartă de contemporanii săi, precum și pau­za minunatei trăi­nicii« a overii sale, însuflețit de țeluri atât de mărețe, aproape o jumătate de veac. Cu o­­ stăruință neînvinsă, Ion Brătianu s-a­­ trudit să întărească sub toate for­­jr­ete eii Adata noastră națională. Muncă ui­mitoare, muncă ce depă­șește granițele unei epedii Jmbună­­tățirea stărei țăranului, temelia­ edi­­fi­cul­ui­ nostru social, desvoltarea în­vățământului, strălucirea Cul­turei, îndrumarea finanțel­or, căilor ferate, lucrările publice, inginer­, organiza­rea prin noi, înși­­ne a economiei na­ționalle, întremeretid ai­­ industriei, apăr­­area comerțului,­­ înființarea unei armate, pavăza hotarelor și școa­la datoriilor civice — toate poartă pecetea neîndoelnică a covârșitoa­­­rei tale personalități, așa încât a­­tunci, când privind România după atâtea jertfe în sfârșit, statul libet, și democratic al tuturor Românilor, vrând ne­vrând și astăzi privirile­­ noastre cu evlavie către c A se în­dreaptă. Tot dragostea lui care îmbrățișa toate țările locuite de români, i-t a îngăduit să ne l­ase moștenire, mai iunát ca oricare afiriuil, conștiința fiin­ței, unitate a neamului nostru urgi­sit, și proclamând din ceasul unirei celei milci, nevoia fatală a u­irei ce­tei miaiii. Ion Brătianu prin munca lui ne-a arătat luminoasa cale de ur­mat, prin pilda lui ne-a oțelit în cre­dința biruinței ce avea să vie. "In sfârșit, dela Ion Brătianu am­ învățat încrederea neclintită în pu­ Neduimieirîtă istoria se va întreba de a pururea cine trebue admirat mai mult: — Brătianu readucând peste Dunăre învingătoare oștirile dela Grivița și de la Plevna; — Brătianu punând coroana de oțet pe capul primului rege al României neatâr­nate; — tânărul deputat din divanu­­rile aid-îioc către în­­ ciuda­ împăraților și ta­­ cancelarilor, cuteza să sp­u­e Eu­ropei ce se împotrivea­ năzuinițelor principatelor dunărene­ vasale „Na­țiunea ne-a trimis noi pentru a ob­ține reintegrarea străvechilor drep­turi. Când le vom s­­cXîțimii, națiu­nea va s­pune dacă misiunea noastră s’a îndelfi­n­it“; — mândrul ministru­­ dela 1877 care răspundea­ Rusiei, care vrea să ne încalce teritoriul: „Să scriți că veți tre­ce peste trupul nostru, fiindcă noi cu armele ne vom­ împotrivi“ — sau pe ministrul de la congresul din Berlin, chinuit de Mați ner­ adtncioși care însă nici sub amenințări, nici sub­ intrigi, nici sub cele mai­ ispititoarea ademeniri, nu renunța la vre-un­­ petic din­­ pă­mântul strămloșesc, la vre-o o literă din drepturile imprescriptibile ale neamului său. România dintre care dela tine pot ceda, România Mare care e singurul tin toate visurile tale ce nu ți-a fost dat să-l­­ împlinești, România Mare recunoscătoare, ți se înclină­­ 3.1« în fața operei tale cu­ atât mai uriașe cu­­ cât vremea trece și­­ patimiete se sting, se­­ leagă să­­ rămâ­ie în veci credincioasă gândurilor tale înainte, și­ faptelor tale nepieritoare. Glorie memoriei lui i h numele partidului notatiM —­­ Cuvântarea s­i ° g?a3­8.­­1. ELuea IN NUMELE BUCOVINEI Cuvâintarea d-lui I. Nistor In numele Bucovinei, d. I. Nistor, fost­­ ministru, a rostit, următoarea cuvân­tare: Se povestește despre un mare măiestru al renașterei care termi­nând o admirabilă statue, o exami­na încă odată cu agerimea ochiului său genial, și, găsind-o superbă și desăvârșită, într’un extaz de mulți­­mire, o lovi puternic cu dalta sa cre­atoare, zicându-î, vorbește! întâmplarea aceasta mi-a venit în gând, privind acest măreț monu­ment, și în deosebi figura robustă și senină a lui Ion C. Brătianu, pe care admirațiu­nea unui neam întreg s­a grăbit să o toarne în bronz nepe­ritor, pentru a o păstra aceea pos­terității recunoscătoare. Monumentul acesta îi vedem zil­nic și lumea trece adesea nepăsătoa­re pe lângă el. Dar ar fi să comi­tem un act de impietate și de ingra­titudine, dacă nici cu prilejul come­morării centenare a celui ce infăți­șează simbolic demnitatea și ener­gia creatoare a neamului nostru nu m­-am opri pen­tru o clipă pentru a ne închina omu­lul și operei sale gi­gantice. Născut in trio cpOeT de mari pre­faceri politice și sociale, el este ex­­presiu­nea fidelă a sbu­ciumărilor și frământărilor acelor vijelioase vre­muri. Ceea ce însă la ridicat pe Ion C. Brătianu așa de sus deasupra contemporanilor săi, a fost încrede­­rea sa neclintită în viitorul neamu­lui, în vitalitatea sa și în puterile sale de regenerare. Amintirea fap­telor glorioase din trec­ut dispăruse din multe suflete și cu ea scăzu și s­mțul de demnitate națională. Duceam traiul într’o in­conșt­ență condamnabilă, așteptând salvarea noastră din afară, împotriva acestei triste stări de lucruri se ridică Tudor, sprijinindu­­se pe sabia sa în țara sa. Ion C. Brătianu, călcând în urmele lui Tu­dor, vedea mântuirea neamului în puterile sale proprii, în ener­giile a­­cumulate de veacuri in sufletul a­­cestui neam, care trebuiau desfun­date prin puterea izbăvitoare a cre­­d­ițței fanatice în virtuțile răzb­­i­­nice și cetățenești ale poporului ro­­m­­ân. Ion C. Brătianu deveni apostolul acestei credințe, ale cărei dogme se rezumă în cuvintele lapidare de pe acest monument: Prin mintea, prin inima și prin brațele noastre. In apostolatul său, el a îndurat soarta tuturor îndrăzneții , care se încumeta de a se avânta în sborul gândului lor deasupra contemp­­lă­rilor: dușmănii, calomnii, uneltiri, dețineri, recluziuni și surghiun."Dar lupta și a suferi pentru o credin­ță pusă în serviciul unei cauze mari și drepte, este fără îndoială laturea cea mai nobilă și mai înălțătoare din viața unui om. Și în privința a­­ceasta Ion C. Brătianu a dat pilda cel mai strălucită în istoria noas­tră. In luptele lui, în suferințele lui, recunoaștem însuș sufletul neamu­lui nostru din epoca renașterei nați­onale cum se chinuește, cum se sba­­te și se frământă in silințele și nă­zuințele sale elementare spre lumi­nă și libertate.­­ Și în adevăr, credința­ propovă­­duită­­ de el­ a dus la cea mai desă­vârșită izbândă. Sprijinindu-se pe propriile­ sale puteri și înfruntând împotrivirea vecinilor protectori, de la cari unii așteptau în zadar mân­tuirea, poporul român a făcut uni­rea și frângând lanțul robiei tur­cești, și-a recucerit neatârnarea sim­bolizată așa de fericit prin geniul liberator al neamului de pe acest monument Virtuțile strămoșești trezite la viață prin noua credință, se manifestară așa de sublim și a­­duseră roade așa de bogate. Aceas­ta a fost răsplata cea mai frumoasă a străduințelor lui I. C. Brătianu. Istovit de bătrânețe­« unei vieți vijelioase de luptător neînfrânt, bă­trânul patriarh, vrăjit de visurile în­drăznețe ale tinereței sale, își ridi­că într’o ultimă sforțare brațul, a­­rătând dorobanțului drumul spre Ardealul încătușat. In acest suprem gest îl vedem în­cremenii în vârful acestui monu­ment. Și acum cunoscând omul și ope­ra sa în toată splendoarea și măre­­țenia ei, și găsind-o superbă și de­săvârșită, nu ne putem stăpâni ca și măiestrul italian, fără să lovim cu toată puterea entusiasmului nos­tru în acest bronz nepăsător și re­ce, strigând către cel ce-l întrupea­ză, vorbește, tresaltă și te bucură împreună cu noi, că dorobanțul ur­mând gestul brațului tău, a desro­­bit Ardealul, trecând în asalt Car­­pații și smulgând țărușii ungurești din­ spinarea­ lor, spre a-i arunca î n Tisa. Află că îngrozite de asalta* nă­prasnic al aceluiaș dorobanț, pa­pi­lite blestemate, ce se cuibăriseră de alungul Prutului și al Moinei, fu­giră croncănind departe dincolo de Nistru și Ceremuș, de unde se mâ­naseră duhurile rele spre a-i înfige ghiarele în țărna sfântă a pământu­lui nostru strămoșesc. Visurile veacurilor s’au împlinit. Steagurile biruitoare de la Plevna flutură falnic deasupra cetății de la Alba Iulia, Suceava, Hotin și Ceta­tea Albă și eroul de la Putna și-a regăsit liniștea în mormânt de când își știe Moldova reîntregită. Minunile acestea au izvorât din credința propovăduită de tine, cre­dință ce a trecut în conștiința nea­mului întregit. Din aceste vești bu­ne ce ți­ le aducem, am­­ împletit cu­nuna pe care o punem azi pe frun­tea ta senină și triumfătoare. !n m­insis strnîgaftior CmiSatarea d-lu5 A3. C13U-d13S3» trițiai Studest­l • In numele studenților d-l Al. Ch­­udian, rostește următoarea cuvântare: Studențimea universitară din Bu­curești aduce omagiul ei memoriei marelui Ion C. Brătianu. Această minte înțeleaptă și-a legat numele de toate faptele mari cari au consolidat România modernă. El a adus în țară pe Regele Carol, el a condus războiul pentru independență și întreaga ope­ră constructivă internă care a­ urmat după război. Dar Ion Brătianu a fost nu numai un organizator înțelept, ci și un tânăr entuziast și idealist și noi tinerii suntem datori să ne gândim cu pietate la partea aceasta din via­ța lui, împreună cu alți fii de bo­ieri, întorși de la studii din Apus, însuflețiți de ideile progresiste ale vremii, Ion Brătianu a fost unul din conducătorii activi ai mișcării d­e la 1848. Tânăr de 27 ani, entusiast, i­­dealist, el e acel care a dat foc în mijlocul Bucureștilor Regulamen­tulu­i organic, impus de vremelnica stăpâ­nire rusească. Să luăm pildă de la o­­mul care a unit într’o viață de mun­că creatoare entusiasmul cald al ti­nereții cu înțelepciunea maturității. Fie-i memoria eternă și fie ca noi ti­nerii să punem în serviciu cauzelor mari și frumoase marele lui entu­­siasm și marea lui înțelepciune. Continuarea in pag. IV-a ia numele Universitati Lin­guenrești Cumorttatea si­gur prof. D. M. Vlădescu rectorul Universităței din București a rostit următoarea cuvân­tare: După ce arată epoca de frământare în care a trăit Ion Brătianu, scoate în evi­dență calitățile acestui mare bărbat de stat, care a știut și izbutit să înfrunte toate piedicile și toate evenimentele pro­­zivnice. Care român, a spus d-sa, citind sau ascultând străduințele, jertfa, curagiul, îndrăzneala luminată de credință în vir­tuțile neamului ale lui Ion Brătianu­ nu se simte străbătut în suflet de fiorul mân­driei de neam? In falanga marilor aleși ai neamului Ion Brătianu ocupă locul de frunte. Fi­­­gura lui apare ca cea mai mare și mai deplină întrupare a geniului și sufletului românesc. Mai presus de toate, iubirea de neam­, izvorul limpede și nesecat al energiei poporului român străbătea cugetarea și hotărârea actelor lui Ion Brătianu. Din toată activitatea lui atât de variată, iz­­voreșt­e numai iubire de neam și de țară. Iată de ce Ion Brătianu se prezintă ca un om întreg, rămâne chintesența sân­gelui curat românesc. Bărbat de stat, om de guvern, sfătuitor dibaci și îndrumător hotărît al maselor, a fost sortit să pre­zideze cele mai însemnate acte în care s’a desăvârșit închegarea regatului. Universitatea din București în numele căreia vorbesc, depozitara culture­ na­,___, ționale, păstrătoarea patriotismului, se »pescitri treamnnși. Simt- OTfrmuj descoperă­­ VI respect și cu sfințenie înain­tatei naționale­­ cu care SO C trind­e car­tea figurei și numelui celui ce a fost Ion 1t României să fie conduse.­­ C. Brătianu. IN NUMELE ORGANIZAȚIEI RCIM-IIM in Cu­pIMI Cuvântarea ei-lui I.Th. Florescu D-l I. Th. Florescu în numele organi­zației din Capitală a partidului național­­liberal, a rostit următoarea cuvântare : Inimi calde, spirite alese, voci au­torizate, la această tribună, ca și la Florica, au găsit îmbelșugat seceriș in lanul activităței naționale al ace­luia pe care și adversarii cei mai neîmpăcați au sfârșit prin a-l numi­ marele Ion Brătianu. S’ar părea că s’a spus totul des­pre activitatea celui mai rodnic din­tre semănători, că Omului sfânt al Unirei, care prezidează astăzi ne­văzut la realizarea unei adevărate concordii naționale — chiar măcar și de azi, — nu i se mai poate înăl­ța nici un imn, a cărui măsură să nu fie deja cunoscută, nu i se mai poa­te cita nici un fapt pe care recunoș­tința publică să nu-l fi aflat și repe­tat. Atât este de adevărat că fapte­le lji,­ Ion Brătianu sunt șiraguri și foi întregi din istoria națională a neamului, în­cât se poate zice cu drept cuvânt, că acela care nu cu­noaște actele vieței făuritorului Ro­mâniei moderne,­­n'a deschis nici­o­­dată cartea istoriei neamului la ca­pitolele renașterei noastre naționa­le. Activitatea omului ce sărbătorim azi, este însă atât de bogată în fap­te mari, în­cât generații întregi vor găsi tot mereu de cules și adunat, iar setea de a cunoaște și a recu­noaște a poporului întreg, oricât de noi și multe ar fi izvoarele, ni­mic n’o va putea potoli. Să-i fie dar îngăduit Acestei mândre Capitale a României Mari, care poartă astăzi pe pieptul său, cele două glorioase mărturii ale vitejiei sale în luptă și ale demnităței sale în suferință, — să-i fie îngăduit, să salute și ea pe cel care a învățat-o din prima lui ti­nerețe, iubirea arzătoare de liberta­te, dragostea sfântă de neam și lup­ta aprigă pentru drept și neatârna­re Dacă țara întreagă a cunoscut pe bărbatul de stat ajuns la apogeu, pa, șeful fericit al unei mari poli­tici triumfătoare până la apoteoză, Capitala, ea, cea dintâi a cunoscut debuturile lui de înflăcărat orator și de tribun iubit al poporului bu­­cureștean, ea este aceia, care învia­ță din morți, la 1848, la glasul său și al tovarășilor săi, — ca Lazăr din evanghelie, — s’a sculat și Ta ur­mat înfiorată Ca pe un divin vesti­tor al minimilor ce aveau să vie!.... Libertatea cuvântului și a întruni­­rei publice, de mulți ani era o tris­tă legendă în care nu mai credea nimeni. De­odată, sub magia vorbe­lor lui Brătianu, Rosetti, ale fraților Golești, și Heliade, câmpia Filare­­tului, aleasă într’adins spre a evo­ca câmpia Blajului și r­evoluția din Transilvania, — se umple de lume și un neam nobil umilit și încătu­șat atâta vreme, respiră liber și fa­ce legământ sacru, să moară sau să trăiască de sine stătător. Era pri­ma biruință a­­ cuvântului liber, era prima trâmbiță ce suna adunarea celor reînviați!!... Oh! și câtă diferență între vorbi­rea de atunci și cea de azi! Vorba de azi duce la onoruri și situații, când nu moare sub ridicol și când nu apune sub nepăsare. Vorba de atunci era un act de adevărat e­­roizm, o mare virtute cetățenească, care ducea pe orator la porțile puș­căriei, când el nu putea aspira la o­­­­norurile exilului­­ Ion Brătianu și grupul său de apostoli, se bucură un curind de ambele perspective, în­chisoarea și exilul cu întregul­­ lor cortegiu de mizerii și suferințe Această scurtă revoluție de câte­va luni, lipsită de­­ ură și de vărsare de sânge între români, a rămas în istorie ca și memoria poporului Capitalei ca o icoană blândă în per­vazul unui luminos patriotism. Ne­­fiind o luptă între frați, nu asuprea și violenta o clasă socială în nume­le altei clase sociale. E­a. .era mai mult o protestare, o ridicare în ma­să a românilor conștienți din toate clasele sociale contra asuprirea stră­inului, cu un drapel curagios pe ca­re stau scrise: dreptate, frățime și au­tonomie... y

Next