Viitorul, septembrie 1924 (Anul 17, nr. 4946-4970)
1924-09-02 / nr. 4946
A Cu prilejul unei comemorări ABSTINENT!! _________ | Alături de conştiinţa poporului român Poporul româna sărbătorit cu cinste şi evlavie cuvenită memoria unui mare erou al românismului. Eroul era un mare fiu al Ardealului, dar în jurul memoriei vii, s-a strâns la blaltă şi a vibrat cu egală emoţiune, Sufletul întregului neam românesc de pretutindeni. In jurul mormântului de la Ţebea a fost o strălucită manifestaţiune a sufletului românesc unitar , a aceluiaşi suflet care a fost întrupat la fiinţa şi în acţiunea lui Avram Iancu. In atmosfera caldă şi înălţătoare a acestei grandioase manifestaţiuni de conştiinţă naţională el a produs o singură notă, ce nu cadra nici cu caracterul, nici cu înţelesul, nici cu proporţiile unei asemenea, manifestaţiuni, care nu era nici a unui guvern, nici a unui partid, ci a întregului neam românesc unit care venea să-şi plece pios genunchii în faţaunui mormânt simbol al energiei şi unităţei noastre naţionale. A fost eterna atitudine de -,abstinenţă“ a partidului naţional, care şi în ceasul în care se sărbătorea memoria unui erou al românismului şi însemnătatea unui mare moment din istoria noastră naţională, a găsit prilejul să facă politică de partid , aşa cum înţelege partidul d-lor Maniu şiVai da să facă această politică. Politica „abstinenţei“ pare a fi, de altfel, unicul bagaj politic al partidului nraţional. Nota tristă şi profund condamnabilă, a unei asemenea politici, apare într'o lumină şi mai condamnabilă atunci când se manifestă în împreuurări şi în, chestiuni ce se ridică pe deasupra luptelor politice de toata ziua. Partidul naţional s-a abţinut şi se abţine de le toate actele şi manifestaţiunile ce pot însemnă o întărire a unităţei naţionale. Sa abţinut dela actul încoronărei Suveranilor României întregite — şi ecoul acelei abţineri a răsunat, ca un strigăt de bucurie, în parlamentul dela Budapesta. S‘a abţinut — şi a sabotat — lucrările pentru elaborarea Constituţiei României întergite şi acea tentativă de sabotare nu a slujit, desigur, nici un interes al operei de consolidare naţională. De astă dată, în jurul mormântului lui Avram Iancu, partidul naţională a crezut că e locul să facă polemică politică şi acţiune de opoziţie, adoptând o atitudine de semi-abţinere, odioasă în concepţia di© care a isvorât şi ridicolă în forma în care s-a manifestat. O asemenea atitudine nu mai poate surprinde pe nimeni. Opinia publică românească cunoaşte astăzi îndeajuns concepţiile şi substratul moral al atitudinelor şi acţiunilor partidului naţional. „Abţinerile“ acestui partid, când nu sunt odioase, sunt pur şi simplu comice. Pentru un moment însă, ţinem că relevăm o altă latură a chestiunei. Scriitorul acestor rânduri a colindat cele mai importante centre din Ardeal, în preajma sărbătorirei memoriei lui Avram Iancu. Dacă pretutindeni însufleţirea era delirantă pentru memoria acestui strălucit fin al Ardealului, nicăeri nu se putea simţi un cât de vag ecou al acţiunei şi atitudinei partidului naţional. Abstinent de la cele mai însemnate manifestaţiuni ale conştiinţei româneşti, partidul naţional se găseşte într-o sinistră izolare faţă de simţimintele adevărate ale poporului român de pretutindeni — şi mai cu seamă din Ardeal. Acesta este adevărul. Şi acest adevăr înseamnă un tragic învăţământ pentru partidul „abstinenţei“, dar şi cea mai strălucită manifestare a sănătăţei morcale de care dă dovadă poporul român. NOTE ARCUL de TRIUMF . Ar trebui să fie un simbol şi o podoabă. Nu e nici una şi nici alta. Din ceia ce în mod firesc trebuia să fie, nu a rămas decât o adevărată ruină, care ameninţă să se prăbuşească quait'un moment într'altul asupra obicinuiţilor şoselei Kiselef. Ridicat ca să ducă meii departe în vremurile de mâine, amintirea marelor fapte cu care s’a încheiat desrobirea neamului, Arcul de Triumf reclamă totuşi, numai după trei ani de existenţă, o urgentă dărâmare. Iar aceia ce ar fi trebuit să reprezinte şi o podoabă pentru singura preumblare a Capitalei noastre, dă mai curând impresia unei pacoste, pe care gardul de scânduri înconjurător face bine că o ascunde cel puţin în parte. Ruinat şi schilodit la ambele picioare. Arcul acesta de triumf începe să devină o primejdie pentru siguranţa publică, după cum este o notă discordantă în estetica generală a şoselei Kiseleff. Faptul cert, în tot cazul este că în halul în care aşa de puţini ani l‘au adus prea repede, Arcul de Triumf dă tocmali impresia cu totul contrarie de ceia ce s‘ar cuveni să reprezinte şi din punctul de vedere al simbolului istoric şi din cel pur edilitar. De aceia socotim că din ambele aceste puncte de privire se impune ca tot mai mult necesară singura soluţie inteligentă: dărâmarea şi reclădirea Arcuiii de Triumf din piatră, din piatra aceia a munţilor noştri care rezistă veacurilor peste care treime perpetuată amintirea faptelor, oamenilor şi vremurilor în cari, după lupte, suferinţe şi aşteptări aproape milenare, neamul românesc s-a închegat definitiv laolaltă în hotarele lui naturale. Anul al $eapte»spre*ederea No. 4946 6 PAGINI Marți 2 Septembrie 1924 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ex. In strehrotare IN TARA 1 in streinătate Un an-------------500 lei | Un an--------------1200 lei Şase luni-----— 250 » I Şase luni---------- 600 » Trei »---------125 »I Trei »----------- 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA1 ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 31723. Redactia al Administraţia 49/23 ei 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administratia ziarului M1 Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug 2 LEI EX. In TARA 4 LEI ei In Manift 99Mm ruşine de I. SIMIONESCU Profesor universitar Eram în trenul dintre Baia Mare şi Baia-Sprie. In compartimentul în care mă aflam, la gara din oraş se urcă o tânără gospodină cu doi copilaşi, curat îmbrăcaţi. Copiii, ca toţi copiii, nu-şi aflau loc, când la o fereastră când la alta, mereu iscodiau, mereu îşi dădeau părerea după înţelegerea lor. Mama, iarăşi ca orice mamă, căta spre ei cu drag, le dădea lămuriri la întrebările naive, chemându-i la linişte când ajungeau prea gălăgioşi, socotindu-se stăpâni în vagon. Mamavorbea cu copilaşii ei în limba ungară şi numai după gesturi ori expresiunea feţii lor, îmi dădeam pamă ce le trecea prin minte. In staţia Băileşti trenul porneşte prea brusc, iar vagoanle sunt smucite din loc cu toată puterea. Uşa dinspre platformă, se deschide din smucitură, iar copilaşul cel mai mare, voind tocmai să puie mâna pe clanţă, cât pe ce era să cadă afară. Un ţipăt, cum e natural şi mama se repezi ca fulgerul de apucă pe amândoi copiii, spăriaţi şi ei de neprevăzuta întâmplare. După ce-i aşeză pe bancă, spuse celui mai mare: — Nu, mamă, vezi, dacă nu stai aice, lângă mine? Când am auzit-o vorbind româneşte fără să vreau am râs, căci mi-am adus aminte de una din povestirile doctorului Tausig, un medic foarte căutat, pe vremuri, din Iaşi. Era un tip mucalit şi isteţ. Fu chemat o dată la o evreică bogată, pe care o apucase durerile facerii. Cum intră în casă soţul grăbit, îl conduse spre odaia pacientei, de unde veneau strigăte înăduşite: Mon Dieu, Mon Dieu. Doctorul se azeză liniştit pe un scaun, îşi, scoase tabachera şi suci, tacticos, o ţigară. La uimirea soţului consternat, răspunse: — Mai este vreme; nu e nici o grabă. După o bucată de vreme, iarăși se aud gemete, ceva mai tare: Mein Gott, Mein Gott. — Tot n‘a sosit ceasul, spune flegmatic doctorul. Trecu, cât o fi trecut, și strigăte desperate străbat dinspre odaie : Ghivalt, Ghivalt. Doctorul se rădică de pe scaun, spunând bărbatului: Acum s‘a apropiat! Așa și eu tovarăşa mea de călătorie. Ii dădeau pe ungureşte toată vremea, dar, când copiii ei fură în pericol isbucni pe graiul strămoşesc, fără să-şi deie sama. După ce se ntai linişti, o întrebai : — Doamna este romântor. — De bună samă, domnule. — Dar atunci, de ce nu vorbeşte cu copilaşii, în limba noastră românească şi se foloseşte tot de cea ungurească? — Mi-i ruşine N-am avut ce răspunde. Se vede însă că făcusem o mutră atât de urâtă, încât să grăbi să mă lămurească. — Toată lumea spune că limba românească, este numai pentru ţărani şi slugi, este proasta. De aceia nu o vorbim, decât aşa Când trebue. In casă însă tot ne mai folosim de ea şi copiii mici prind a înţelege câte ceva. „Mi-i ruşine“! Mai auzisem aceste cuvinte de la un şef de staţie „răgăţean“. Intrebându-i de ce nu sileşte pe subalternii lui, mai toţi români, să vorbească cu toată lumea româneşte, acelaş răspuns îmi dădu: „Oricât mă căsnesc, spun că li e ruşine". Este rămăşiţa otrăvirii sufletului etnic, de atâta amar de vreme, din partea stăpânitorilor de evi. Nu mai ştiau ce să născocească pentru a trece în statistici drept unguri, pe cei care declarau că vorbesc ungureşte. Se foloseau de şcoală, silind pe copii,ca la ieşirea I din clasele primare „să ştie înţelege şi să se rostească lesne şi în limba statului“. Să foloseau de biserică, chiar în biserica greco-catolică, predica făcându-se uneori în ungureşte, cum mi s-a spus în Satu-Mare. Să foloseau mai ales de intenţionata şi necontenita ponegrire a limbei celor buni să rămâi© veşnic iobagi Chiar in diete se decretau asemenea aprecieri. Poporul le rest.otea : între ei sătenii vorbeau limba strămoşească. Cei cari se rădicau însă, ca să nu fie desconsideraţi, foloseau limba nobilă, până ce uitau pe a lor. Obişnuinţa îndelungată nu se poate înlătura acum decât printr’o sforţare conştientă şi voită. Conştiinţa naţională azi ar putea hotărî pe toţi cei care îşi dau samă de schimbarea vremii, să nu mai folsească, oricând şi oricum, limba care trebue să le aducă aminte amărăciunea luptătorilor de demult, dar mai ales să le învedereze mereu mândria descătuşării dintr-o stare de inferioritate, de servilism, în care erau socotiţi până ori. Din nefericire inconştienţa inerţiei biruie adese conştienţa despre schimbarea venită. Nu mă refer nici la gospodina din tren,ici la personalul de staţie. Incultura lor este o scuză. Nefiresc este însă întrebuinţarea limbei ungare, de către bună parte dintre intelectuali, care pot să judece că limba în care au scris Coşbuc şi Iosif, în care scriu Goga, Agârbiceanu ori Isac, poate fi cu mândrie rostită, fără a da pecetia de inferioritate ; mai ales acum ei au o datorie pentru demnitatea lor dar şi a ţării, să şteargă cu totul urmele rogăniei sufleteşti în care au trăit, schingiuite, atâtea generaţiuni trecute. Nu e o defăimare, căci nu e o taină pentru nimeni că în intimitatea lor nulţi intelectuali de dincolo de Carpaţi, nu vorbesc decât ungureşte. Mi-a fost dat adese să aud nu numai deputaţi ori senatori, făuritorii legilor, cu caracter naţional, dar chiar profesori universitari, înalţi funcţionari, de origine română nu folosesc în casa lor decât limba stăpânitorilor de eri, ce e mai trist, vorbind şi cu copii lor, aceaşi limbă. In asemenea caz nu e de mirare că prin unele oraşe, mai ales dinspre frontiera de apus la fiecare pas se întâlnesc păstrate semnele stării de eri, într'atâta încât necontenit uiţi că te afli în Ro- mânia. Oficialii ca şi particularii, dug întru toate obiceiurile de erude şi existând o demnitate naţio- nală în ei, cum există, trebue să o recunoaştem, la stăpânitorii de eri, s-ar gândi că mai presus de fiecare din noi este ţara. Fiecare gest, fiecare vorbă a fiecăruia dintre noi constitue imponderabilul care dă tărie şi cinstire ţării întregi. Altfel uşor se poate bănui că închegarea românimei într-o ţară mărită a fost o întâmplare şi nici decum îndeplinirea unui act măreţ, prin suferinţele şi luptele atâtor jertfiţi în trecutul depărtat sau mai recent. Fie ca măcar, sărbările în amintirea lui Avram Iancu, să ne cheme pe toţi la datoria ce avem către neam, dându-ne tăria şi voinţa de a ne gândi că pe lângă present mai este şi un viitor, iar trăinicia acestuia atârnă în bună parte şi de acţiunea prezentă a fiecăruia dintre noi. Suntem generaţiunea asupra căreia blăslătitul poate să cadă, în cazul când nu te înţelegem destul sau să ţinem un lobc însemnat în amintirea urmaşilor noştri, dacă vom contribui la temeinica aşezare a patriei mărite. 1& Ocupându-se de situaţia politică din Italia, corespondentul din Milano, al ziarului „Debats" scrie Una din forţele actuale ale regimului fascist, este sprijinul ce-i mai dă incă elementele industriei de teama unei reveniri a zilelor agitate din 1919 şi 1930. Pentru acest motiv principalele ziare antifasciste se adresează industriaşilor pentru a-i convinge să işi schimbe atitudinea. „Corriere della Sera" a pornit această campanie si „Stampa’' participă cu Insufleţire. Intr'un recent articol intitulat Economia si politica, expune numeroase cauze ce ar trebui să facă pe industriaşi să nu mai sprijine dictatura actuală. Ziarele de opoziţie pe lângă atacurile directe contra guvernului, se servesc şi de interviewuri ca să pună într-o lumină şi mai viu criza fascismului, mari dificultăţi, dar situaţia se va prelungi tocmai din cauza lor. Ne aflăm in faţa unui guvern care n'a putut iscă dovedi de este capabil să urmărească aplicarea unui program şi a aruncat pe drumuri 50.000 lucrători şi funcţionari de la căile ferate pentru a obţine echilibrarea unuii buget. Armele contigentului 1903, au fost date membrilor unui partid politic. Toate aceste încă nu dovedesc posibilitatea unei guvernări solide, după cum nu sunt nici motive destul de tari pentru a-l sdruncina şi răsturna de la putere“. .Tr.trobat asupra consecinţelor asasinărei lui Matteotti, deputatul socialist a declarat că această crimă a descreditat mult fascismul, mai ales în străinăta te intronarea legalităţii Dar cea mai serioasă cauză care poate dăuna guvernului, este situaţia economică a a cărei gravitate se evidenţiază. , După ce expune situaţia proletariatului sub oblăduirea fascistă, d- Dugoni şi-a exprimat convingerea că mişcarea muncitorească va avea de urmare complecta refacere pe calea legalitaţei. In nici o ţară un singur partid nu-şi poate impune voinţele, mai ales când ele încalcă toate măsurile de ordine şi justiţie“. In jurul guvernului, zi cu zi opoziţia dă asalturi crâncene— conchide corespondentul francez — relevând sforţările pe cari le face d. Mussolini pentru recâştigarea încredere din forţele sale. Astfel în urma unei anchete ordonată de ministerul de interne, în urma uei încăerări ce s'a produs la Neapole, între fascişti, membrii ai partidului popular şi carabinieri, poliţia a arestat 60 membrii ai miliţiei fasciste. IN ALTE ŢARI CUM se PREZINTĂ situaţia politică in Italia ? — Guvernul d-lui Mussolini, asaltat de opoziţie de fasciştii nemulţumiţi şi pus în grele alternative din cauza propriilor experienţe de guvernare, se va menține totuşi la putere. Opinia pufoaică şi fasciemb. Astfel in „Stampa“ deputatul Corgini, unul din şefii mişcărei constituţionale, fost subsecretar de stat la agricultură în primul cabinet Mussolini, declară următoarele: Fascismul în 1922, avea opinia ţarei de partea sa; astăzi totul s'a schimbat in fascismul nu mai are de cât adversari. Corporaţiile de lucrători organizate de fascişti, prin chiar violenţele la cari sunt supuse, s'au indepărtat de organizatorii lor. In cercurile intelectuale această despăicvHent*.”, ■ ■■um»i» Dar fostul amic al actualului şef de guvern vede în criza de astăzi perspective favorabila pentru viitor. Din cauza oprimărilor regimului fascist, a apărut o elită intelectuală gata să sacrifice totul pentru apărarea principiilor de drept și legalitate scumpe oricărui stat civilizat. Condiţiunea imei favarnări îndelungate Soluţionarea crizei actuale nu depinde însă de partidele opoziţiei. Partidul de la guvern dacă va putea realiza promisiunile mereu repetate, ar putea încă normaliza situaţia. Majoritatea parlamentară ar putea impune măsuri de ordine şi legalitate. Dar în parlamentul actual, domină două tendinţe: una extremistă care nu doreşte normalizarea, cealaltă moderată care o aspiră la linişte şi muncă ordonată. Neînţelegerile cari tulbură toată activitatea politicei interne — a conchis şeful mişcărei constituţionale — sunt pornite din aceste lupte pentru supremaţie. Dar nu poate fi vorba de îmbucnirea unui război civil în Italia. Poporul italian nu va primi niciodată lupta pe acest teren şi opinia publică va sfârşi prin a-şi impune voinţa de ordine şi moralitate. Pentru aplicarea pro« Acelaş ziar publică 41 un interview al deputatului Dugoni, membru în consiliul directiv ai Asociaţiei generale socialiste. Leaderul socialist este mult mai pesimist asupra viitorului, spunând: Cei cari susţin că fascismul va cădea în curând se înşeală. E drept că guvernul are DlCAILLAUX Fostprm-ministru şi ministru de finanţe al Franţei, acuzat de defetism în timpul marelui război, a fost condamnat de înalta Curte de Justiţie (Senatul francez) şi amnistiată în urma lesei propusă de guvernul Herriot yxx- ECOURI .-deputatul socialist Gundi revenind de la al III-lea congres al Internaţionalei din Moscova a fost arestat la frontiera Italo-elveţiană. .—• ? ..........rcheologul rus Zuffer care cercetează vechea colonie elină de la Albia ce era înfloritoare în secolul al V-lea, lângă Odesa, a făcut o descoperire nostimă. Intr'un cavou a găsit o oglingioară de metal, un tub cu alifie roşie de buze şi un creion pentru sprincene, semne sigure că femeile se fardau şi acum 2.400 a In impresar a cumpărat o biserică veche din Berlin transformând-o în teatru, după micii reparaţiuni Ghemul din Australia a informat secretariatul Ligei Naţiunilor că nu poate accepta proectul tratatului de asistenţă inutilă, întrecere de alergare într-un om şi un cal, a avut loc la Crystal Palace din Londra. Alergătorul celebru Hart a parcurs 76 miile şi jumătate, iar calul de curse Big- Ben, in acelaş interval a făcut iSimai 67 miile și jum.. In tot timpul cursei ploaia cădea cu violenţă. A' IT 0 —x— E UN ORAŞ şi laMimi Sub acest titlu, a apărut îrn Neamul Românesc un articol de totul al d-lui Iorga în care se arată minunilesăvârşite la Botoşani de desvoltatul simţ cetăţenesc al locuitorilor acestui oraş. Cine cunoaşte Botoşanii ştie că d. N. Iorga are dreptate. Instituţii de seamă, ca teatrul şi liceul, s-au ridicat în acest oraş prin sforţările cetăţenilor, fără ajutorul statului. Curăţenie exemplară domneşte peste tot iar oraşul oferă un aspect din cele mai vesele, graţie numeroaselor grădini şi a stilului îngrijit în care sunt clădite casele. Astfel Botoşanii, fac impresia unui orăşel occidental din mijlocul unor târguri Cari, cu acelaş număr, de locuitori şi cu aceleaşi venituri, sunt de tmn barbar orientalism. Care să fie cauzal D. Iorga o găseşte în tendinţa botoşănenilor, de a trăi după datinele lor, cu oamenii lor, întrun vechiu instinct de descentralizare introdus în moravuri. Şi lucrul e exact. Botoşanenii ştiu să-şi facă singuri aceia ce statul nu le poate face, îşi iubesc oraşul şi fac sacrificiile necenaţi, înţelegând să-şi iubească şi să îngrijească mai întâi de colţul de ţară ce-l locuesc. Ei sunt un exemplu. Prin jertfele lor au vindecat rănile războiului, îngrijesc de cultura tinerei generaţii, prin teatru, şcoală, şi internate, de sănătatea lor, prin curăţenia oraşului şi higiena ce se observă în orice negoţ, sau industrie. Edilii multor comune trebue să ia pildă, Căutând să desvolte în cetăţeni dragostea pentru oraşul lor, prin care se realizează mai mult decât prin dări ori cât de mari ar fi acestea. In Capitală unele începuturi timide s’au făcut. Cetăţenii unora dil cartiere se unesc pentru a contribui la ridicarea edilitară şi culturală a colţului de Capitalii ce-l locuesc. Iată începuturice trebuesc încurajate fiind manifestări evidente de înţelegere ale situaturiei de azi şi ale datoriilor pe care fiecare cetăţean le are faţă de oraşul în care locueşte. Consolidarea păcii MONDIALE - Principiile de înaltă educaţiune cari BE'ilPMBArMkMMM—BMP—M—NTWf III || llllllll , —A călăuzesc cercetăşia română — Conferinţa de la Copenhaga a rezumat în formula „Scout brotherhood“ silinţele educatorilor de a asigura viitorului, armonia dintre toate neamurile lumii. Scopul apropiat dar al mişcării cercetăşiei mondiale e consolidarea păcii de la Versailles. România ceruse de la Londra înainte de conferinţă, ca la Jamborea din Copenhaga să se discute complexa problemă a minorităţilor, întrucât cu tot spiritul ei conciliantul profund creştinesc, avusese necazuri de pe urma organizaţiilor maghiare şi mai ales a presei şi oficialităţii din Ungaria. Comitetul Internaţional care a prezentat cu o excesivă prudenţă problemele cu laturi politice, a înlăturat din şedinţa publică problema minorităţilor. In faţa acestei hotărâri delegaţiunea română avea de prevenit pe cale intimă biroul şi conferinţa de tot ce se săvârşise în cursul anilor de după război, avea să vegheze ca să nu se voteze vre-o moţiune care să dea prilej de iredentism şi să fie pretext constant de reclamaţii, apoi să pună în plină lumină doctrina de dragoste creştină şi de bine social, care stă la baza cercetăşiei româneşti şi în sfârşit să declare in conferinţă, dorinţa vie a neamului şi a statului românesc de a trăi în bună vecinătate şi reală prietenie cu toate naţiile lumii. Evenimentele conferinţeli au luat însă o astfel de întorsătură că toate aceste puncte au fost împlinite, pas cu pas prin luptă nobilă discretă onorabilă. Un expozeu a! delegatului român In ziua de 20 August delegatul României d-l profesor Constantin Nedelcu la ora rezervată pentru subiectul „Scouts Minority“ cerut la Londra de către România, a explicat că a renunţat la notarea chestiunii din program în urma asigurărilor ce i sau dat de către comitetul internaţional. In schimb ,d-sa a făcut un expozeu general al principiilor de înaltă educaţie ce călău sare pentru el. Sunt patrioţi lumii-1 ^este cercetăşia română. M »j. * on.Bi iuh/yfisitn. »i „ _ . _ iW „ . Ea e larg toleranţă profund creştină, iar educatorii ei se silesc să înlăture toată ura din junii lor. Trebue susţinută a încheiat Domnia sa dragostea vie între neamuri, iar nu ura criminală de rasă. Ca un ecou al eforturilor româneşti şi ca o concretizare a vederilor comitetului Internaţional, Sir Alfred Pickford preşedintele comitetului de propagandă şi reprezentantul foarte distins al marei Britanii a propus moţiunea prin care Conferinţa de la Copenhaga asigură din nou şi întăreşte caracterul nemilitar al mişcării cercetăşeşti. Fără a preconiza politica „pace cu orice preţ“ ţinta şi idealurile sunt îndreptate spre desvoltarea spiritului de armonie şi bună voinţă între Individ şi individ, între naţiune şi naţiune cu scopul definit de a menţine pacea. Deschizându-se discuţia asupra acestei moţiuni delegaţia română a făcut în limba engleză următoarea declaraţie: I . Delegaţia română constată cu o deosebită satisfacţie că moţiunea Pickford e în concordanţă cu declaraţiile ei de azi dimineaţă şi îşi exprimă calda dorinţă şi speranţă că prietenia reală şi armonia dintre toate neamurile vor deveni o realitate internaţională şi o binecuvântare". In urma acestei declaraţii Conferinţa a votat moţiunea. Trupele cercetăşeşti Delegaţia maghiară prin membrul ei d. Molnár a prezentat Conferinţei o altă moţiune prin care cerea ca „tineretul minorităţilor naţionale să aibă dreptul de a organiza trupe cercetăşeşti înăuntrul asociaţiunilor recunoscute ale ţării. Aceste trupe să aibă o autonomie cu privire la numiri de comandanţi şi instructori şi să se slujească de limba lor.’ Asociaţia centrală a ţării să le ajute numai în contra atacurilor politice. Pentru chestiunile minoritare apoi Conferinţa să institue un comitet”. Trebue să se ştie de toată lumea că organizaţia românească potrivit spiritului ei profund umanitar, stabilise de mult pentru minorităţi următoarele: „În cadrul organizaţiei unice dintr’o localitate se admit unităţi minoritare — patrule, grupe şi centurii —conduse de comandanţi şi instructori minoritari şi folosind pentru înţelegere limba lor“. Preşedintele şedinţei Mortimer Schiff (Statele Unite) a comunicat delegatului maghiar următoarea rezoluţie a comitetului internaţional: Pentru păstrarea scopului esenţial al mişcării mondiale cercetăşeşti care este frăţia cercetăşească fără deosebire de neam, credinţă sau clasă se va lua ca bază următoarele: Cănd vor fi mai multe organizaţii cercetăşeşti se va constitui o federaţie cu scopul comun cercetăşesc. Rasa, credinţa sau politica nu vor putea fi motive de diferenţiat. Un răspuns al preşedintelui Preşedintele, conferinţei explică atunci categoric delegatului maghiar că întrebuinţarea oficială a limbilor minoritare este o chestie de politică naţională locală şi ar fi în contra uzanţelor Conferinţei,ca ea să stabilească astfel de fapte. După conferinţă un membru al delegaţiei ungare dr. Farkas, a cerut d-lui profesor Nedelcu o întrevedere. Din căldura declaraţiilor făcute de şeful delegaţiei române a reuşit dorinţa vie a României de a trăi în bună prietenie cu toate neamurile dar şi hotărârea de a veghea ca această prietenie să fie reciprocă şi mai ales reală. Delegaţia română în afară de dreptatea cauzei a avut un sprijin moral obiectiv din partea reprezentanţilor Franţei şi ai Anglo-saxonilor. Graţie obiectivităţii, tactului şi spiritului lor politic conferinţa de la Copenhaga pentru educaţia tineretului în larg spirit umanitar e un alt puternic succes pentru marea cauză a păcii. Sir Robert Baden Powel, creatorul cercetăţiei a arătat încheind conferinţa, marele pas de trecere al cercetăşiei din faza experimentală în epoca ei rodnică de aplicare.