Viitorul, februarie 1926 (Anul 19, nr. 5375-5397)

1926-02-02 / nr. 5375

2LEI EX. in TARA 4L FI pg. Ir jftiiritftt MBC NAH feli­E IN TARA I un an — — — — £00 lei ] Sase luni — — — 250 » Trei --------------125 » In streinatate Un an— — — — «00 lei sase luni— — — 600 » rel ---------— 300 '• REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCURESTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telef­on De: Dinette SI*«: Bedeetla el Administraţie (9/21 el S/U ) Anu­­al nouS­spre­zecelea No. 5375 4 PACINI Marţi 2 Februarie 1926 A­NUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug 2LEI EX. In TARA 4 LEI ex. in sfreind­off Politica de conjecturi VIITORUL GUVERN? Ziarele „democrate“ au adus la cunoştinţa publicului un ev­eni­m­ent, care nu are meritul de a fi unic în viaţa opoziţiei noas­tre. Evenimentul ar fi­­ consti­tuirea unui „front unic“ de lup­tă contra guvernului care a în­drăznit să pună mai presus de luptele politice, gospodăria ora­şelor şi să fixeze nişte alegeri, pe care le-ar fi putut amâna dacă ar fi ţinut să perpetueze actualele comisiuni interimare, cu persoane numite de guvern. Dar „democraţii“ nur fi demo­grafi adevăraţi, dacă n’ar lupta contra reformelor democrate ! Dar nu despre neconsecventa in principii de care nu odată au dat dovadă cei­ ce compun opo­ziţia de la noi, şi nici d­espre im­posibilitatea unui acord între oa­menii cari sunt separaţi defini­tiv unii de alţi prin interese, prin sentimente, prin tmdifii. Voim să ne ocupăm aci şi acum. Cea­ ca voim să arătăm aci, e că dacă prin acordul — imposi­bil, zicem noi — ori prin fron­­tul­ unic — reeditare a unui al­tuia mai vechiu de nul efect, a­­dăogăm noi —■ dacă prin acordul acesta s’ar aduce răsturnarea ac­tualului regim politic, atunci problema imediat care apare este următoarea : cine va guverna a­­ceastă ţară ? Şi la această gravă răspun­dere, se pare că opoziţia turbu­lentă de azi­ nu se gândeşte şi nu s-a gândit nici­odată Dacă ar fi adâncit puţin în mintea lor perspectiva acestor răspun­deri, ar fi avut şi tabloul trecu­telor guvernări, în care abilita­tea şi ştiinţa şi pregătirea poli­tică au fost puse la încercare şi la examen ! Amintirea guvernării prin oa­menii cari a­zi revendică cu a­­tâta stăruinţă puterea, este cu a­­devărat, susceptibilă a da ori­ că­­rui cetăţean luminat, sentimente de legitimă îngrijorare. Iată pe autorul emisiunei bonurilor de tezaur — care a creia­t pagube morale şi materiale tărei incal­culabile — punânduşi la lucru abilitatea sa! Iată pe oamenii „consiliului dirigent“, cu nedibă­­cia lor unită cu un­ spirit de părtinire antipatic, şi care au făcut dovada neputinţei de­ a gospodări cum trebue banul pu­blic, veniţi la­ cârmă ca să ducă mai departe politica de consoli­dare financiară, creiată cu jert­fe, cu muncă, cu pricepere, cu victorii de fie­care pas câştigate ni pentru succesul efemer al zi­lei de azi, ci pentru succesul cre­ditului mare al ţărei! Voesc să dea cât mai degrabă un guvern tărei, aceia cari ’i au dat câte­va luni, sub president la Cameră a unui president ce permitea câte-odată şi altora, a’l întrerupe, aceia cari patro­nau cântecele ,internaţionalei roşii“ pe stradele Capitalei, şi cădeau în admiraţie faţă de mi­nistrul de interne, ce vedea în steagul roşu al bolşevismului o insignă ce nu sperie. Voiesc să ia puterea cât mai de­grabă oamenii de acţiune, cu hotărâri bărbăteşti şi energica, cum se cere în politica mare a unei ţări, d-nul I. Maniu, ori a­­ceia cari credeau că­ e posibil a reface finanţele fără ministru de finanţe, ori să rezolvi problemele politicei externe, prin totala lor ignorare! .... Şi să vedem oare în patriotis­mul încercat al d-lui Stere dova­da că interesele naţionale şi or­dinea vor fi păzite ! Iată de ce la toate conjectu­rile, la toate pertractările ce se fac, noi răspundem cu alt ecou de­cât acela al ziariştilor „demo­craţi“ ; şi socotim că din toate calculele făcute, cea­ ce nu s’a a­­vut în vedere e tocmai marea problemă : „Ce vom face a doua zi după ce vom fi chemaţi la putere ?“. Atunci toate abilită­ţile, tot jocul între vârfuri de ac al pertractărilor­­ comice, toată vorbăria goală și demagogia of­­timă, se va dovedi incapabilă a da materia primă a guvernărei. Se va vedea că nu e de ajuns a cere puterea, pentru­ a şti cum să­ o exerciţi cu folos pentru ţară. E regretabil, însă, că tocmai la cea­ ce este mai serios, nu voesc să se gândească aceia cari se toc­mesc pe ministere dar nu se gândesc la miniștri de care o țară și-o politică spornică, are nevoe. NOTE EXPROPRIEREA pentru CULTURA A trecut, nu cu întreaga atenţiune cuvenită marilor inovaţii, In sfera legiurilor practice dispozițiunea că în interes cultural, să se poată face exproprieri. Alături cu motivele le­gale cele vechi, care dedeau drept statului a se atinge de proprietatea privată, atunci când mari interese naţionale o cer, s-a admis că şi cul­tura ori şcoala este un mare interes naţional, capabil de-a figura printre acelea care creiază patoiuri de impie­­tare a proprietatei private. Principiul care domină şi explică şi aci această atingere a proprietă­­ţei, este că ea nu are o origină di­vină, nu este un tabu ca în credin­ţele exotice, ci este o funcţie socială. Când nevoile statului o cer, dreptul de Jus fruendi, et utendi trebue să-şi cedeze pasul dreptului suprem al societăţei. Conform acestei dispoziţiuni noi legale, printre alte Îmbunătăţiri şi transformări aduse multor licee din Capitală şi provincie, vom avea şi frumoase schimbări şi ameliorări în cea­ ce priveşte noua Universitate şi Arhivele Statului. Impunătorul — mă opresc să zic frumosul — Palat al Universităţii prin exproprierile ce se vor face, va avea în faţă o piaţă vastă, care va fi încadrată de masivitatea şcoalei de Arhitectură, iar în fund se va profila viitorul Palat al Primăriei. Vom avea un colţ vrednic de rolul capitalei de acuma. Arhivele Statului, aşezate pe locul vechiului Palat Domnesc al lui Mi­ll­ai, pe­ un deal, erau până acuma înconjurate de clădiri murdare şi meschine şi de locuri virane, a că­ror destinaţiune anti-igenică se cu­noaşte. De acum încolo, Palatul remarca­bil ca arhitectură şi ca monument istoric, va fi înconjurat de­ un squar în care se vor înălţa maiestuoase şi exemplare, statuele lui Haşdeu şi Onciul, — cei doi mari istorici, căr­turari cari şi-au legat numele lor de arhivele statului nostru. Cu modul acesta, lăcaşurile cele mai vrednice de respectat ale cultu­rei noastre vor deveni, şi centre de înălţare estetică a unui oraş — ca Bucureştii noştri — atât de lipsit de ornamentări civilizate. PETRONIUS ----------------------------------— D. Pierre de Quirielle în „Debats“ relevă interesul pe care scandalul din Ungaria l-a trezit în Cehoslova­cia, spunând­: — Falsificarea banc­notelor franceze este pentru repu­blica Cehoslovaciei, repetarea sau continuarea celei făcute în dauna ei în 1920 și în 1921. Frauda aceasta pune în plină lumină acea mentali­tate maghiară răspândită în cercu­rile cari au fost şi au rămas stăpâ­­nitoarele statului, de atâtea ori de­nunţată de Cehoslovacia ca un per­manent pericol al p­ăcei ca şi al sta­telor vecine Ungariei. Pericolul acesta nu era observat de Europa occidentală unde opinia se forma după impresiile individu­ale şi unde pe alocuri se făcea chiar propagandă fără scrupul contra sta­telor vecine, ba erau organizate a­­gitaţii pe teritoriile lor. Descoperi­rile şi desvoltarea scandalului ma­ghiar a dat dreptate presei cehoslo­vace, de astă dată fără contestaţie. Rezultatele iredentis­mului Pentru a atrage în sfârşit toată atenţiunea opiniei occidentale, presa din Praeta a luat parte la toate des­făşurările anchetelor afirmând me­reu necesitatea de a se cerceta până la baza manoperilor şi a trage toate concluziile reale. Dacă fabricanţii de bancnote false cehoslovace şi franceze vor fi fost inspiraţi numai din lăcomie perso­nală, sau vor fi avut şi un scop zis patriotic, adică alimentarea propa­gandei iridentismului maghiar pen­tru tulburarea Europei , este ace­­laş lucru, dar sigur este că au aflat o stare de spirit prielnică într-o ţară surexcitată de mai bine de cinci ani, contra tratatului de la Trianon şi încă şi mai excitată în timpul din urmă, contra acordurilor de la Locarno. Se ştie că presa ungară a susţi­nut sus şi tare că ele sunt o con­sacrare a abandonărei Ungariei, pierderea tuturor speranţelor ma­ghiare de revanşă... Astfel compli­cităţile s’au format intr’o atmosferă prielnică operaţiunilor descoperite. Apărătorii­ rilor Ziaristul francez atrage atenţiu­nea şi asupra discursului rostit de curând de contele Bethlen în parla­ment, şi în care a pus în cauză şi tratatul de la Trianon. — „Ordinea actuală e lipsită de baza morală care trebue să susţină o pace dura­bilă" — nu s'a sfiit să declare pre­mierul ungar. Tot astfel şi contele Appony în Pesti-Naplo ia apărarea falsificatorilor învinuind pe cei cari i-a denunţat ca turburători ai păcei! Astfel—conchide d. de Quirielle—■ scandalul ungar a venit să confirme tot ceea ce s’a spus şi repetat de cei cari cunoşteau Ungaria şi de a­­proape şi-au dat seama de starea de spirit a acestei ţări. Aceştia au atras atenţiunea a­­supra primejdiilor ce prezenta acea stare pentru pacea Europei şi pen­tru liniştea vecinilor atât timp cât nu va fi fost transformat realmente. Cei cari aveau această concepţie erau acuzaţi că ar tinde la o impie­­tare în politica internă a Ungariei. Dar ca şi opunerea la reîntoar­cerea habsburgilor, acea concepţie apăra strict ordinea stabilită prin tratatul de pace. Relaţiunile între Cehoslovacia şi Ungaria, cu toată ameliorarea reală impusă de necesităţile de vecinătate economică, erau încă o chestiune delicată. Afacerea descoperită acum, ne­greşit că nu e menită să le uşureze. Dar dacă presa cehoslovaca a ţi­nut să pună în plină lumină ma­­noperile săvârşite, după cum era şi natural, atitudinea de la guvern, faţă de guvernul ungar s’a încetat să fie din cele mai corecte. O notă oficială a precizat punctul de vedere cehoslovac în această a­­facere. Cehoslovacia n’a făcut nici un demers pentru a provoca o inter­venţie, nici pe lângă Franţa, nici pe lângă aliaţii ei din Mica­ Inţele­­pere. Ea urmăreşte mersul anchetei şi rezultatele ei, nu numai în interesul bunelor sale relaţiuni cu Ungaria ci şi în vederea asanărei morale a Europei centrale intoxicată de afa­ceri ca cea a biletelor false,­­ după cum spune comunicatul oficial. Afacerea de astăzi este în legătură cu cele din 1920 şi 1922 cari au cau­zat pierderi simţitoare Cehoslova­ciei într’un timp critic pentru sta­bilizarea monedei sale. Cehoslovacia aşteaptă rezultatul anchetei pentru a vedea cari vor fi urmările ei pentru indivizii cari au falsificat biletele cehoslovace. Se va cerceta legătura între afacerea de atunci şi cea de azi şi se va lu­cra în înţelegere cu guvernul ma­ghiar aşa cum face Franţa. Să sperăm că se va putea lucra astfel — termină d. de Quirielle — şi această descoperire nu va sfârşi prin a provoca complicaţiuni inter­naţionale. » LA PRAGA Cehoslovacia şi fabricanţii UNGURI J. BANCNOTE — Guvernul Statului vecin urmăreşte deocamdată modul in care se fac cercetările oficiate pentru ca să poată lua la vreme cuvenita deciziune . . ---------------%------------~~ ftt FRANTA laicul profesorului Charles Richet întreaga lume intelectuală fran­ceză va sărbători în curând acti­vitatea ştiinţifică de o jumătate de secol a profesorului Charles Richet, care este unul dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă cu renume universal. Lucrările profesorului Charles Richet în domeniul fiziologiei, medicinei şi al psihologiei face parte din cele mai importante contribuţion­ aduse ştiinţei şi umanităţii în ultimele decenii. CHARLES RICHET ZI CU ZI „Adevărul” constată că d. I. Ma­niu şi-a făcut o reputaţie de cun­­cta­tor“. Pe româneşte sadea se numeşte altfel ! • Iată în esenţă ce ne-a comunicat marele om de stat d. I. Maniu, a­­supra alegerilor comunale : — Atâta timp cât guvernul ac­tual sistase alegerile comunale, făcea dovadă că voeşte să lase gospodăria comunală în mâna a­­genţilor lui, şi nu în acea a ale­şilor poporului. Guvernul oligarh dovedeşte, apoi că îi e frică de a­­legeri ! — Tocmai de aceia guvernul ac­­tuia a fixat alegerile. ”*— Infamie, — ne-a declarat d. Mapiu. Noi nu voim să se facă alegeri, ci voiam numai să cadă guvernul, putând­ să facem noi a­­legerile. Am mulţumit ilustrului pertrac­­tor pentru sinceritatea şi consec­venţa d-sale obişnuită, şi am ple­cat mulţumiţi­ că nu degeaba Ro­mânia nouă e şi mare. Ea are mari bărbaţi de stat de felul d-lui Maniu. In ultimul moment aflăm că gu­vernul nu s’a intimidat de „fron­tul unic“, şi n’a amânat alegerile comunale ! O nouă sfidare adusă ţărei! „PUNCTUL« pgricrtţ . Bucuria opoziţiei „unitei’ a fost de scurtă durată. Acordul a durat exact 18 ore. Recunoaştem că pentru două „mari” partide democratice şi a­­cesta este mult■ Au scuza însă că, din cele 18 ore, 12 au fost, de noapte. In orice caz, în istoria ţării a­­cest mare „eveniment” va conta. Atât cauza acordului cât şi cauza rupturii sunt prea importante pen­tru­ a nu avea un mare răsunet în ţară. S’au unit pentru a pune mâna pe putere si s’au certat dela pielea ursului din pădure. Dacă nici cearta nu înseamnă demo­craţie si politică de principii, a­­tunci suntem desigur vrea preten­ţioşi. Ne mirăm însă de un singur lu­cru în aceste interminabile tribu­laţii : care este interesul anumitei prese şi a organelor oficioase ai­ acestor partide, de a da publicită­ţii in zeci de coloane amănuntele de bucătărie ale combinaţiunilor ratate ? Oare împărţirea în „lo­turi“ a portofoliilor ministeriale, cearta de la stăpânirea ministem­lui de interne, plecarea d-lui Stere­­n Basarabia, boala diplomatică a d-lui Lupu care primeşte de dele­gatul partidului socialist dar nu poate vorbi cu d. Maniu, toate a­­ceste sunt fapte menite să întă­rească prestigiul opoziţiei unite sau desunite ? Ne e teamă că, la sfârşitul per­tractărilor, chiar conducătorii par­tidelor respective, vor trebui să recunoască iremediabila pierdere, ce-au suferit prin lipsa de serio­zitate de care dau dovadă. De alt­fel chiar ziarul „Adevărul” recu­noaşte aceasta în următoarele, rânduri: „Nimeni nu poate vroi să ia în aceste împrejurări răspunderea un­nui gest care ar fi iremediabil, căci şi noi avem impresiunea că la noui tratative nu s’ar mai pu­tea merge, ele compromiţând şi sleind mai mult forţele celor două grupări democratice decât chiar dezacordul,­­ fiecare rupere de tratative mărind neîncrederea din­tre ele şi luând tot mai mult viito­rului minister de colaborare, şan­sele omogenităţii, deci ale puterii necesare pentru rezolvarea pro­gramului de guvernământ care el doar­ trebue să formeze baza primordială și esențialul a acor­dului”. Din nenorocire „programul de guvernământ n’a fost văzut de ni­meni și ..gestul iremediabil” a fost făcut mai înainte de­ a, ajunge în discuție astfel de „bagatele". Pe când reînceperea „pertractă­rilor” ? ■an Societatea Naţiunilor ROMflNIflsl navigaţia pe Dunăre ^Raportul delegatului tomisiunii ton­­şu taââv­a de comunicaţii d­e Genawa jss raţa realităţii — Interview cu d. G. POPESCU inginer inspector genera! După cum se ştie, în conferinţa ţinută la 1922 la Genua, s’a ma­nifestat dorinţa ca organismele com­petente ale Societăţii Naţiu­nilor să examineze din timp în etimp progresele realizate de nouile ţări eşite din războiul mon­dial în materie de transporturi terestre şi navigabile. Pentru îndeplinirea acestei re­zoluţii a conferinţei de la Genua, Societatea Naţiunilor, prin comi­sia consultativă de comunicaţii şi transporturi, a desemnat 2 ex­­perţi. Anul trecut s-au cercetat caile de comunicaţie terestre. General Manice unul din ex­perţi, a depus un raport din care reese în ceea­ ce ne priveşte că Ro­mânia a făcut eforturi suficiente pentru îmbunătăţirea situaţiei dezastruoase ce ne-a rămas după război, accentuând că în direcţia cailor navigabile România s’a manifestat în­totdeauna printr’o excelentă administraţie. In anul curent, Societatea Na­ţiunilor a desemnat pe d. Walker Heins ca să cerceteze progresele în navigaţia pe Rin şi pe Dunăre. Raportul, pe care l-a depus la So­cietatea Naţiunilor va forma o­­biectul cercetărilor subcomisiunei speciale de navigaţie care s’a în­trunit la 5 Ianuarie la Geneva. Delegatul nostru permanent în aceasta comisie d-l Gh. Popescu, neputând merge de data aceasta la această întrunire a înaintat preşedintelui un memoriu în care pune la punct şi îndreaptă multe din afirmaţiile expertului, care probabil din cauza grabei ce-a pus-o, se pronunţă nu în­destul de conform cu realitatea. Concluziuni greşite Pe de altă parte, d-sa a eşit din cadrul pe care i-1 atribue rezolu­ţiile conferinţei de la Genua, ocu­­pânduse cu chestiuni de politică internă. Din lipsa de cunoştinţă aprofundată a lucrurilor ajunge la concluziuni cu totul greşite. In acest raport se arată că toate cauzele diminuărei traficului pe Dunăre sunt atribuite la 2 fac­tori principali : a) Criza ecor­atică şi evenimen­tele după războiu cari au contri­buit la micşorarea stocului de ex­­portaţiune a cerealelor româneşti. b) Noile dispoziţiuni adoptate după războiu de către România şi Iugoslavia • relative la rezerva transporturilor locale între portu­rile aceleiaş ţări. Dacă primul motiv ar putea fi justificat, al doilea este absolut greşit, pentru că nu are nici un raport cu diminuarea acestui tra­fic, care nu e decât în raport cu producţia. Ne întrebăm: întru cât traficul s’ar fi augumentat dacă transportul mărfurilor s’ar fi fă­cut cu vasele austriace sau ungu­rești în loc de a fi făcute cu va­sele românești sau iugoslave . Realitatea este cu totul alta. In nici, un caz nu această rezervă a cabotajului a contribuit la di­minuarea traficului ci mediocrita­tea recoltei din ultimii ani. In afară de aceste cauze, exper­tul mai atribue diminuarea trans­porturilor şi stăreţ şenalului navi­gabil, formalităţei de la frontieră, politicei feroviare a statelor în ra­port cu transporturile fluviale în fine organizărei şi exploatărei diferitelor companii de navigaţie. Expertul trece insă sub tăcere una din cauzele importante, acea a dispariţiei după Dunăre a basti­mentelor ruseşti. Răspun^^TT^^obiacţiuni D-l Gheorghe Popescu, dele­gatul României, răspunzând a­­cestei consideraţii, arată că atâta vreme cât producţia nu va fi in­tensificată, adică cât nu vor e­­xista mărfuri de transportat pe Dunăre, nici unul din mijloacele indicate de raportul exportului nu va putea fi aplicat în mod e­­fectiv sau să dea vre­un rezultat. Atunci numai când Statele danu­biene vor avea un surplus mare de export, traficul va spori in mod natural şi Societăţile de na­­vigaţie vor avea de lucru înce­tând de a mai recurge la diferite combinaţii de ordin speculativ. Expertul, intrând în conside­raţii de ordin economic care ar re­­zulta din politica urmată după război ese evident din cadrul a­­tribuţiilor sale căci nu se poate ca o ţară care e liberă să adopte o politică economică ce-i convine, să-şi sacrifice interesele superioa­re de Stat numai în scopul de a intensifica transporturile la Du­năre, aşa cum ar dori expertul. Comerţul se supune unor legi na­turale. Ele nu sunt în puterea noastră de a le impune. In ceea ce priveşte producţia ce­realelor în România, experţii­ con­stată că tot ceea ce slăbeşte pute­rea de producţie a României dimi­nuează în mod serios importanţa transport­urilor pe Dunăre. Ceea ce înseamnă că România re­prezintă regulatorul traficului pe Dunăre. Gressi­unea taxelor de ex­port Afirmaţia expertului că taxele de export la cereale ar conduce la descurajarea producătorului a­­gricol român e cu totul neînn­­dată, căci oricât de minime ar fi preţurile oferite pe pieţele streine producătorii noştrii vor găsi tot­deauna un plasament destul de avantagios, fiindcă Statul care e proteguitorul in­tereselor superi­oare economice ale ţării, va avea grijă să menţină un echilibru drept între producţie şi remu­neraţie. Altele­ sunt cauzele diminuării producţiei agricole şi în primul rând vitregia naturei din ultimii ani. Despre descurajare nici nu poa­te fi vorba, întru­cât agricultura se întinde pe fiecare an iar ţăra­nul român, agricultor din tată în fiu, ştie cultiva pământul cărei nutreşte şi nu se dă la o parte dară trebuinţele ţării cer­ să con­­tribue prin munca lui, mulţumim, du-se cu un câştig mai mic. Principul Internationalize u amaijumii Fără să cunoască cu precizie discuţiile urmate atât la tratati­vele de pace cât şi la conferinţa din Barcelona, expertul socoteşte că acest canal, artificial creat, şi Cont nuare în pa­g 2­a il Cronica literară de ION FOŢI -Spui documente zdrobitoare contra lui W !h«»m al IIea.— Cărţi noui Berliner Tageblatt a publicat o serie de documente extrem de interesante asupra faimosului consilier ministerial, directorul baron Holstein. A fost persoana care a jucat cel mai mare rol, după Bismarck, în imperiul ger­man. Sfaturile sale erau ascul­tate de Wilhelm al II-lea ca un fel de emanatiuni de oracol su­­prasensibil. Şi ce individ margr­­nit ! Reese din documente că nu ştia nimic din situaţia Europei de după război. A respins o pro­punere de alianţa a Angliei, n’a crezut în alianţa ruso-franceză, a râs de cei cari vorbiau de An­tanta cordială ! Pe deasupra era un samsar. Profitând de ştirile ce le avea la Wilhelmstrasse cel dintâi, „Eminenţa cenuşie“ cău­ta să câştige la Bursă. Câteodată provoca ştiri senzaţionale pentru a da instrucţiuni bancherului său, să cumpere­ cutare sau cu­tare acţiune. Iată pe ce mâini căzuse un im pe:”'” cu o­ putere nemăsurată, sub arbitrarul unui împărat ce la fiecare moment dedea semne de degenerescenţă, înfumurat şi cretin. De asemenea Hans von Tres­­ckow, comisar de poliţie al Curţii, sub titlul sugestiv: Von Fürsten und anderen sterblichern, se o­­cupa de camarila lui Wilhelm al II-lea. Desigur că era „ceva pu­tred în Danemarca“ exclamă au­torul împreună cu Hamlet. Wil­helm al doilea îşi desemna cola­boratorii contra tuturor şi bunu­lui simţ chiar. Nu căuta merite, ca bunicul său „de neuitat”, care a reuşit să creeze unitatea ger­mană, având de prim-ministru (cancelar) pe Bismarck şi pe ma­reşalul Moltke, generalisim. Ul­timul Kaiser căuta linguşitori cari să-i placă. Niciodată — spu­neau oamenii de bine — înainte de răsboi regimul personal n’a bântuit cu atâta insolenţă în Prusia, niciodată bunul plac n’a dominat cu mai multă perseve­renţă. Contele Reventlow care scrisese un pamflet „Wilhelm al II-lea şi Bizantinii“ îşi manifes­ta — înainte de 1914 — teama că tronul va suferi de pe urma ac­ceselor împăratului. Wilhelm a dat din umeri, spunând „să pă­răsească regatul cui nu-i place“. In cartea lui Hans von Tresc­­kow se găsesc lucruri „picante“ în ce priveşte camarila fostului împărat. Şeful camarilei era Fi­lip de Erdenberg, o figură îngân­durată şi sumbră. înainte de a fi curteanul împăratului avusese mai multe misiuni diplomatice. Excelent compozitor, artist în toată puterea cuvântului, exe­cută cu măestrie atât de aprecia­tele sale Rosenrieder. Era spiri­tual şi amuza pe împărat. Wil­helm al II-lea avea boala plicti­selii şi nu se apropiau de el de­cât cei cari îi făceau ghiduşii — ca să râdă în hohote. Pentru a nu-şi pierde „situaţia“ şi influen­ţa nu părăsia niciodată pe Kai­ser, la Berlin sau Potsdam. Cu arma calomniei distrugea pe toţi adversarii, cu ajutorul şefului spionilor, contele Kuno von Molt­ke, zis Tutu. Acesta era bun mu­sician şi de câte ori Wilhelm era bolnav il chema la căpătâiul lui ca să-l distreze. încă un alt om al camarilei era contele Hohe­nau, care se înrudia cu Hohen­­zollernii, toţi aceştia se întru­­niau în frumosul conac dintr’o proprietate a Prinţului Eulen­­burg, numită Liebenberg. Buelow, care nu putea să su­fere moravurile camarilei „detes­tă Liebenberg și masa rotundă” de acolo, cu convivi cu tot. Aci se juca soarta imperiului; se schimbau cancelarii, înaltele posturi, etc. După izbucnirea monstruosu­lui scandal al camarilei, Wilhelm al II-lea n’a devenit mai bun. A continuat să domnească arbitrar, să se creadă stăpânul lumei şi să declare la Koenigsberg „că nici un fir de iarbă nu trebue să se mişte în lume fără învoirea împăratului Germaniei”. Ames­tecul său inoportun în războiul Burilor a creat acea răceală în­tre relaţiunile anglo-germane, care a adus, sub Eduard al VII- lea, la încheerea Antantei cor­diale. Discursurile sale, intervie­­wurile sale (dintre care cel mai faimos a fost acela acordat zia­rului „Daily Telegraph“) provo­cau încurcături imperiului și pre­­gătiau tragedia războiului. Dacă ar fi să credem notele d-lui Kautzky, publicate după arhivele din Wilhelmstrasse, e vorba de un adevărat maniac, cu apucături de demenţă. Oricine îşi poate închipui unde era ajun­să Germania cu un asemenea cârmaciu. La 9 Noembrie 1918, sfaturile soldaţilor au izgonit pe Wilhelm al II-lea de pe tronul Germaniei. Fuga sa în Olanda i-a salvat viaţa. Desigur că dacă azi ar fi vorba de un plebiscit pentru readuce­rea lui pe tronul de la Berlin, imensa majoritate­­ a poporului german va fi contra. Apoi un om care periclita, în fiecare cli­pă, pacea Europei în trecut, o va face şi în present. Nici Liga Naţiunilor, nici puterile învin­gătoare în marele războiu nu vor permite o reîntoarcere triumfală a „omului fatal“ care este răs­punzător mai mult ca ori­care altul, de izbucnirea marelui răz­boiu. * Importanta lucrare: , Istoria Războiului pentru întregirea Ro­mâniei“ de d. Const. Kiriţescu, find complect epuisată, se reti­păreşte de Casa Şcoalelor, într’o nouă ediţie care va fi formată din trei mari volume. Pe baza bogăţiei literaturei a­­părute în anii din urmă şi a ar­hivelor ce i s'au pus la dispozi­ţie, autorul a prelucrat întreaga lucrare, presentând-o mult spori­tă. Numeroase hărţi, gravuri, fo­tografii, şi desemnuri originale, multe din ele lucrate de cei mai de seamă maeştri ai artei de la noi, împodobesc lucrarea aceasta premiată de Academia Română şi cetită de­­toţi cei­ cari urmăresc problemele istoriei noastre, cu spiritul obiectiv. Volumul I apare în cursul lu­­nei Februarie, iar până la vară, întreaga lucrare va eși de sub tipar

Next