Viitorul, februarie 1926 (Anul 19, nr. 5375-5397)
1926-02-02 / nr. 5375
2LEI EX. in TARA 4L FI pg. Ir jftiiritftt MBC NAH feliE IN TARA I un an — — — — £00 lei ] Sase luni — — — 250 » Trei --------------125 » In streinatate Un an— — — — «00 lei sase luni— — — 600 » rel ---------— 300 '• REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCURESTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefon De: Dinette SI*«: Bedeetla el Administraţie (9/21 el S/U ) Anual nouSsprezecelea No. 5375 4 PACINI Marţi 2 Februarie 1926 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug 2LEI EX. In TARA 4 LEI ex. in sfreindoff Politica de conjecturi VIITORUL GUVERN? Ziarele „democrate“ au adus la cunoştinţa publicului un eveniment, care nu are meritul de a fi unic în viaţa opoziţiei noastre. Evenimentul ar fi constituirea unui „front unic“ de luptă contra guvernului care a îndrăznit să pună mai presus de luptele politice, gospodăria oraşelor şi să fixeze nişte alegeri, pe care le-ar fi putut amâna dacă ar fi ţinut să perpetueze actualele comisiuni interimare, cu persoane numite de guvern. Dar „democraţii“ nur fi demografi adevăraţi, dacă n’ar lupta contra reformelor democrate ! Dar nu despre neconsecventa in principii de care nu odată au dat dovadă cei ce compun opoziţia de la noi, şi nici despre imposibilitatea unui acord între oamenii cari sunt separaţi definitiv unii de alţi prin interese, prin sentimente, prin tmdifii. Voim să ne ocupăm aci şi acum. Cea ca voim să arătăm aci, e că dacă prin acordul — imposibil, zicem noi — ori prin frontul unic — reeditare a unui altuia mai vechiu de nul efect, adăogăm noi —■ dacă prin acordul acesta s’ar aduce răsturnarea actualului regim politic, atunci problema imediat care apare este următoarea : cine va guverna această ţară ? Şi la această gravă răspundere, se pare că opoziţia turbulentă de azi nu se gândeşte şi nu s-a gândit niciodată Dacă ar fi adâncit puţin în mintea lor perspectiva acestor răspunderi, ar fi avut şi tabloul trecutelor guvernări, în care abilitatea şi ştiinţa şi pregătirea politică au fost puse la încercare şi la examen ! Amintirea guvernării prin oamenii cari azi revendică cu atâta stăruinţă puterea, este cu adevărat, susceptibilă a da ori cărui cetăţean luminat, sentimente de legitimă îngrijorare. Iată pe autorul emisiunei bonurilor de tezaur — care a creiat pagube morale şi materiale tărei incalculabile — punânduşi la lucru abilitatea sa! Iată pe oamenii „consiliului dirigent“, cu nedibăcia lor unită cu un spirit de părtinire antipatic, şi care au făcut dovada neputinţei de a gospodări cum trebue banul public, veniţi la cârmă ca să ducă mai departe politica de consolidare financiară, creiată cu jertfe, cu muncă, cu pricepere, cu victorii de fiecare pas câştigate ni pentru succesul efemer al zilei de azi, ci pentru succesul creditului mare al ţărei! Voesc să dea cât mai degrabă un guvern tărei, aceia cari ’i au dat câteva luni, sub president la Cameră a unui president ce permitea câte-odată şi altora, a’l întrerupe, aceia cari patronau cântecele ,internaţionalei roşii“ pe stradele Capitalei, şi cădeau în admiraţie faţă de ministrul de interne, ce vedea în steagul roşu al bolşevismului o insignă ce nu sperie. Voiesc să ia puterea cât mai degrabă oamenii de acţiune, cu hotărâri bărbăteşti şi energica, cum se cere în politica mare a unei ţări, d-nul I. Maniu, ori aceia cari credeau că e posibil a reface finanţele fără ministru de finanţe, ori să rezolvi problemele politicei externe, prin totala lor ignorare! .... Şi să vedem oare în patriotismul încercat al d-lui Stere dovada că interesele naţionale şi ordinea vor fi păzite ! Iată de ce la toate conjecturile, la toate pertractările ce se fac, noi răspundem cu alt ecou decât acela al ziariştilor „democraţi“ ; şi socotim că din toate calculele făcute, cea ce nu s’a avut în vedere e tocmai marea problemă : „Ce vom face a doua zi după ce vom fi chemaţi la putere ?“. Atunci toate abilităţile, tot jocul între vârfuri de ac al pertractărilor comice, toată vorbăria goală și demagogia oftimă, se va dovedi incapabilă a da materia primă a guvernărei. Se va vedea că nu e de ajuns a cere puterea, pentru a şti cum să o exerciţi cu folos pentru ţară. E regretabil, însă, că tocmai la cea ce este mai serios, nu voesc să se gândească aceia cari se tocmesc pe ministere dar nu se gândesc la miniștri de care o țară și-o politică spornică, are nevoe. NOTE EXPROPRIEREA pentru CULTURA A trecut, nu cu întreaga atenţiune cuvenită marilor inovaţii, In sfera legiurilor practice dispozițiunea că în interes cultural, să se poată face exproprieri. Alături cu motivele legale cele vechi, care dedeau drept statului a se atinge de proprietatea privată, atunci când mari interese naţionale o cer, s-a admis că şi cultura ori şcoala este un mare interes naţional, capabil de-a figura printre acelea care creiază patoiuri de impietare a proprietatei private. Principiul care domină şi explică şi aci această atingere a proprietăţei, este că ea nu are o origină divină, nu este un tabu ca în credinţele exotice, ci este o funcţie socială. Când nevoile statului o cer, dreptul de Jus fruendi, et utendi trebue să-şi cedeze pasul dreptului suprem al societăţei. Conform acestei dispoziţiuni noi legale, printre alte Îmbunătăţiri şi transformări aduse multor licee din Capitală şi provincie, vom avea şi frumoase schimbări şi ameliorări în cea ce priveşte noua Universitate şi Arhivele Statului. Impunătorul — mă opresc să zic frumosul — Palat al Universităţii prin exproprierile ce se vor face, va avea în faţă o piaţă vastă, care va fi încadrată de masivitatea şcoalei de Arhitectură, iar în fund se va profila viitorul Palat al Primăriei. Vom avea un colţ vrednic de rolul capitalei de acuma. Arhivele Statului, aşezate pe locul vechiului Palat Domnesc al lui Millai, pe un deal, erau până acuma înconjurate de clădiri murdare şi meschine şi de locuri virane, a căror destinaţiune anti-igenică se cunoaşte. De acum încolo, Palatul remarcabil ca arhitectură şi ca monument istoric, va fi înconjurat de un squar în care se vor înălţa maiestuoase şi exemplare, statuele lui Haşdeu şi Onciul, — cei doi mari istorici, cărturari cari şi-au legat numele lor de arhivele statului nostru. Cu modul acesta, lăcaşurile cele mai vrednice de respectat ale culturei noastre vor deveni, şi centre de înălţare estetică a unui oraş — ca Bucureştii noştri — atât de lipsit de ornamentări civilizate. PETRONIUS ----------------------------------— D. Pierre de Quirielle în „Debats“ relevă interesul pe care scandalul din Ungaria l-a trezit în Cehoslovacia, spunând: — Falsificarea bancnotelor franceze este pentru republica Cehoslovaciei, repetarea sau continuarea celei făcute în dauna ei în 1920 și în 1921. Frauda aceasta pune în plină lumină acea mentalitate maghiară răspândită în cercurile cari au fost şi au rămas stăpânitoarele statului, de atâtea ori denunţată de Cehoslovacia ca un permanent pericol al păcei ca şi al statelor vecine Ungariei. Pericolul acesta nu era observat de Europa occidentală unde opinia se forma după impresiile individuale şi unde pe alocuri se făcea chiar propagandă fără scrupul contra statelor vecine, ba erau organizate agitaţii pe teritoriile lor. Descoperirile şi desvoltarea scandalului maghiar a dat dreptate presei cehoslovace, de astă dată fără contestaţie. Rezultatele iredentismului Pentru a atrage în sfârşit toată atenţiunea opiniei occidentale, presa din Praeta a luat parte la toate desfăşurările anchetelor afirmând mereu necesitatea de a se cerceta până la baza manoperilor şi a trage toate concluziile reale. Dacă fabricanţii de bancnote false cehoslovace şi franceze vor fi fost inspiraţi numai din lăcomie personală, sau vor fi avut şi un scop zis patriotic, adică alimentarea propagandei iridentismului maghiar pentru tulburarea Europei , este acelaş lucru, dar sigur este că au aflat o stare de spirit prielnică într-o ţară surexcitată de mai bine de cinci ani, contra tratatului de la Trianon şi încă şi mai excitată în timpul din urmă, contra acordurilor de la Locarno. Se ştie că presa ungară a susţinut sus şi tare că ele sunt o consacrare a abandonărei Ungariei, pierderea tuturor speranţelor maghiare de revanşă... Astfel complicităţile s’au format intr’o atmosferă prielnică operaţiunilor descoperite. Apărătorii rilor Ziaristul francez atrage atenţiunea şi asupra discursului rostit de curând de contele Bethlen în parlament, şi în care a pus în cauză şi tratatul de la Trianon. — „Ordinea actuală e lipsită de baza morală care trebue să susţină o pace durabilă" — nu s'a sfiit să declare premierul ungar. Tot astfel şi contele Appony în Pesti-Naplo ia apărarea falsificatorilor învinuind pe cei cari i-a denunţat ca turburători ai păcei! Astfel—conchide d. de Quirielle—■ scandalul ungar a venit să confirme tot ceea ce s’a spus şi repetat de cei cari cunoşteau Ungaria şi de aproape şi-au dat seama de starea de spirit a acestei ţări. Aceştia au atras atenţiunea asupra primejdiilor ce prezenta acea stare pentru pacea Europei şi pentru liniştea vecinilor atât timp cât nu va fi fost transformat realmente. Cei cari aveau această concepţie erau acuzaţi că ar tinde la o impietare în politica internă a Ungariei. Dar ca şi opunerea la reîntoarcerea habsburgilor, acea concepţie apăra strict ordinea stabilită prin tratatul de pace. Relaţiunile între Cehoslovacia şi Ungaria, cu toată ameliorarea reală impusă de necesităţile de vecinătate economică, erau încă o chestiune delicată. Afacerea descoperită acum, negreşit că nu e menită să le uşureze. Dar dacă presa cehoslovaca a ţinut să pună în plină lumină manoperile săvârşite, după cum era şi natural, atitudinea de la guvern, faţă de guvernul ungar s’a încetat să fie din cele mai corecte. O notă oficială a precizat punctul de vedere cehoslovac în această afacere. Cehoslovacia n’a făcut nici un demers pentru a provoca o intervenţie, nici pe lângă Franţa, nici pe lângă aliaţii ei din Mica Inţelepere. Ea urmăreşte mersul anchetei şi rezultatele ei, nu numai în interesul bunelor sale relaţiuni cu Ungaria ci şi în vederea asanărei morale a Europei centrale intoxicată de afaceri ca cea a biletelor false, după cum spune comunicatul oficial. Afacerea de astăzi este în legătură cu cele din 1920 şi 1922 cari au cauzat pierderi simţitoare Cehoslovaciei într’un timp critic pentru stabilizarea monedei sale. Cehoslovacia aşteaptă rezultatul anchetei pentru a vedea cari vor fi urmările ei pentru indivizii cari au falsificat biletele cehoslovace. Se va cerceta legătura între afacerea de atunci şi cea de azi şi se va lucra în înţelegere cu guvernul maghiar aşa cum face Franţa. Să sperăm că se va putea lucra astfel — termină d. de Quirielle — şi această descoperire nu va sfârşi prin a provoca complicaţiuni internaţionale. » LA PRAGA Cehoslovacia şi fabricanţii UNGURI J. BANCNOTE — Guvernul Statului vecin urmăreşte deocamdată modul in care se fac cercetările oficiate pentru ca să poată lua la vreme cuvenita deciziune . . ---------------%------------~~ ftt FRANTA laicul profesorului Charles Richet întreaga lume intelectuală franceză va sărbători în curând activitatea ştiinţifică de o jumătate de secol a profesorului Charles Richet, care este unul dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă cu renume universal. Lucrările profesorului Charles Richet în domeniul fiziologiei, medicinei şi al psihologiei face parte din cele mai importante contribuţion aduse ştiinţei şi umanităţii în ultimele decenii. CHARLES RICHET ZI CU ZI „Adevărul” constată că d. I. Maniu şi-a făcut o reputaţie de cunctator“. Pe româneşte sadea se numeşte altfel ! • Iată în esenţă ce ne-a comunicat marele om de stat d. I. Maniu, asupra alegerilor comunale : — Atâta timp cât guvernul actual sistase alegerile comunale, făcea dovadă că voeşte să lase gospodăria comunală în mâna agenţilor lui, şi nu în acea a aleşilor poporului. Guvernul oligarh dovedeşte, apoi că îi e frică de alegeri ! — Tocmai de aceia guvernul actuia a fixat alegerile. ”*— Infamie, — ne-a declarat d. Mapiu. Noi nu voim să se facă alegeri, ci voiam numai să cadă guvernul, putând să facem noi alegerile. Am mulţumit ilustrului pertractor pentru sinceritatea şi consecvenţa d-sale obişnuită, şi am plecat mulţumiţi că nu degeaba România nouă e şi mare. Ea are mari bărbaţi de stat de felul d-lui Maniu. In ultimul moment aflăm că guvernul nu s’a intimidat de „frontul unic“, şi n’a amânat alegerile comunale ! O nouă sfidare adusă ţărei! „PUNCTUL« pgricrtţ . Bucuria opoziţiei „unitei’ a fost de scurtă durată. Acordul a durat exact 18 ore. Recunoaştem că pentru două „mari” partide democratice şi acesta este mult■ Au scuza însă că, din cele 18 ore, 12 au fost, de noapte. In orice caz, în istoria ţării acest mare „eveniment” va conta. Atât cauza acordului cât şi cauza rupturii sunt prea importante pentru a nu avea un mare răsunet în ţară. S’au unit pentru a pune mâna pe putere si s’au certat dela pielea ursului din pădure. Dacă nici cearta nu înseamnă democraţie si politică de principii, atunci suntem desigur vrea pretenţioşi. Ne mirăm însă de un singur lucru în aceste interminabile tribulaţii : care este interesul anumitei prese şi a organelor oficioase ai acestor partide, de a da publicităţii in zeci de coloane amănuntele de bucătărie ale combinaţiunilor ratate ? Oare împărţirea în „loturi“ a portofoliilor ministeriale, cearta de la stăpânirea ministemlui de interne, plecarea d-lui Steren Basarabia, boala diplomatică a d-lui Lupu care primeşte de delegatul partidului socialist dar nu poate vorbi cu d. Maniu, toate aceste sunt fapte menite să întărească prestigiul opoziţiei unite sau desunite ? Ne e teamă că, la sfârşitul pertractărilor, chiar conducătorii partidelor respective, vor trebui să recunoască iremediabila pierdere, ce-au suferit prin lipsa de seriozitate de care dau dovadă. De altfel chiar ziarul „Adevărul” recunoaşte aceasta în următoarele, rânduri: „Nimeni nu poate vroi să ia în aceste împrejurări răspunderea unnui gest care ar fi iremediabil, căci şi noi avem impresiunea că la noui tratative nu s’ar mai putea merge, ele compromiţând şi sleind mai mult forţele celor două grupări democratice decât chiar dezacordul, fiecare rupere de tratative mărind neîncrederea dintre ele şi luând tot mai mult viitorului minister de colaborare, şansele omogenităţii, deci ale puterii necesare pentru rezolvarea programului de guvernământ care el doar trebue să formeze baza primordială și esențialul a acordului”. Din nenorocire „programul de guvernământ n’a fost văzut de nimeni și ..gestul iremediabil” a fost făcut mai înainte de a, ajunge în discuție astfel de „bagatele". Pe când reînceperea „pertractărilor” ? ■an Societatea Naţiunilor ROMflNIflsl navigaţia pe Dunăre ^Raportul delegatului tomisiunii tonşu taââva de comunicaţii de Genawa jss raţa realităţii — Interview cu d. G. POPESCU inginer inspector genera! După cum se ştie, în conferinţa ţinută la 1922 la Genua, s’a manifestat dorinţa ca organismele competente ale Societăţii Naţiunilor să examineze din timp în etimp progresele realizate de nouile ţări eşite din războiul mondial în materie de transporturi terestre şi navigabile. Pentru îndeplinirea acestei rezoluţii a conferinţei de la Genua, Societatea Naţiunilor, prin comisia consultativă de comunicaţii şi transporturi, a desemnat 2 experţi. Anul trecut s-au cercetat caile de comunicaţie terestre. General Manice unul din experţi, a depus un raport din care reese în ceea ce ne priveşte că România a făcut eforturi suficiente pentru îmbunătăţirea situaţiei dezastruoase ce ne-a rămas după război, accentuând că în direcţia cailor navigabile România s’a manifestat întotdeauna printr’o excelentă administraţie. In anul curent, Societatea Naţiunilor a desemnat pe d. Walker Heins ca să cerceteze progresele în navigaţia pe Rin şi pe Dunăre. Raportul, pe care l-a depus la Societatea Naţiunilor va forma obiectul cercetărilor subcomisiunei speciale de navigaţie care s’a întrunit la 5 Ianuarie la Geneva. Delegatul nostru permanent în aceasta comisie d-l Gh. Popescu, neputând merge de data aceasta la această întrunire a înaintat preşedintelui un memoriu în care pune la punct şi îndreaptă multe din afirmaţiile expertului, care probabil din cauza grabei ce-a pus-o, se pronunţă nu îndestul de conform cu realitatea. Concluziuni greşite Pe de altă parte, d-sa a eşit din cadrul pe care i-1 atribue rezoluţiile conferinţei de la Genua, ocupânduse cu chestiuni de politică internă. Din lipsa de cunoştinţă aprofundată a lucrurilor ajunge la concluziuni cu totul greşite. In acest raport se arată că toate cauzele diminuărei traficului pe Dunăre sunt atribuite la 2 factori principali : a) Criza ecoratică şi evenimentele după războiu cari au contribuit la micşorarea stocului de exportaţiune a cerealelor româneşti. b) Noile dispoziţiuni adoptate după războiu de către România şi Iugoslavia • relative la rezerva transporturilor locale între porturile aceleiaş ţări. Dacă primul motiv ar putea fi justificat, al doilea este absolut greşit, pentru că nu are nici un raport cu diminuarea acestui trafic, care nu e decât în raport cu producţia. Ne întrebăm: întru cât traficul s’ar fi augumentat dacă transportul mărfurilor s’ar fi făcut cu vasele austriace sau ungurești în loc de a fi făcute cu vasele românești sau iugoslave . Realitatea este cu totul alta. In nici, un caz nu această rezervă a cabotajului a contribuit la diminuarea traficului ci mediocritatea recoltei din ultimii ani. In afară de aceste cauze, expertul mai atribue diminuarea transporturilor şi stăreţ şenalului navigabil, formalităţei de la frontieră, politicei feroviare a statelor în raport cu transporturile fluviale în fine organizărei şi exploatărei diferitelor companii de navigaţie. Expertul trece insă sub tăcere una din cauzele importante, acea a dispariţiei după Dunăre a bastimentelor ruseşti. Răspun^^TT^^obiacţiuni D-l Gheorghe Popescu, delegatul României, răspunzând acestei consideraţii, arată că atâta vreme cât producţia nu va fi intensificată, adică cât nu vor exista mărfuri de transportat pe Dunăre, nici unul din mijloacele indicate de raportul exportului nu va putea fi aplicat în mod efectiv sau să dea vreun rezultat. Atunci numai când Statele danubiene vor avea un surplus mare de export, traficul va spori in mod natural şi Societăţile de navigaţie vor avea de lucru încetând de a mai recurge la diferite combinaţii de ordin speculativ. Expertul, intrând în consideraţii de ordin economic care ar rezulta din politica urmată după război ese evident din cadrul atribuţiilor sale căci nu se poate ca o ţară care e liberă să adopte o politică economică ce-i convine, să-şi sacrifice interesele superioare de Stat numai în scopul de a intensifica transporturile la Dunăre, aşa cum ar dori expertul. Comerţul se supune unor legi naturale. Ele nu sunt în puterea noastră de a le impune. In ceea ce priveşte producţia cerealelor în România, experţii constată că tot ceea ce slăbeşte puterea de producţie a României diminuează în mod serios importanţa transporturilor pe Dunăre. Ceea ce înseamnă că România reprezintă regulatorul traficului pe Dunăre. Gressiunea taxelor de export Afirmaţia expertului că taxele de export la cereale ar conduce la descurajarea producătorului agricol român e cu totul neînndată, căci oricât de minime ar fi preţurile oferite pe pieţele streine producătorii noştrii vor găsi totdeauna un plasament destul de avantagios, fiindcă Statul care e proteguitorul intereselor superioare economice ale ţării, va avea grijă să menţină un echilibru drept între producţie şi remuneraţie. Altele sunt cauzele diminuării producţiei agricole şi în primul rând vitregia naturei din ultimii ani. Despre descurajare nici nu poate fi vorba, întrucât agricultura se întinde pe fiecare an iar ţăranul român, agricultor din tată în fiu, ştie cultiva pământul cărei nutreşte şi nu se dă la o parte dară trebuinţele ţării cer să contribue prin munca lui, mulţumim, du-se cu un câştig mai mic. Principul Internationalize u amaijumii Fără să cunoască cu precizie discuţiile urmate atât la tratativele de pace cât şi la conferinţa din Barcelona, expertul socoteşte că acest canal, artificial creat, şi Cont nuare în pag 2a il Cronica literară de ION FOŢI -Spui documente zdrobitoare contra lui W !h«»m al IIea.— Cărţi noui Berliner Tageblatt a publicat o serie de documente extrem de interesante asupra faimosului consilier ministerial, directorul baron Holstein. A fost persoana care a jucat cel mai mare rol, după Bismarck, în imperiul german. Sfaturile sale erau ascultate de Wilhelm al II-lea ca un fel de emanatiuni de oracol suprasensibil. Şi ce individ margrnit ! Reese din documente că nu ştia nimic din situaţia Europei de după război. A respins o propunere de alianţa a Angliei, n’a crezut în alianţa ruso-franceză, a râs de cei cari vorbiau de Antanta cordială ! Pe deasupra era un samsar. Profitând de ştirile ce le avea la Wilhelmstrasse cel dintâi, „Eminenţa cenuşie“ căuta să câştige la Bursă. Câteodată provoca ştiri senzaţionale pentru a da instrucţiuni bancherului său, să cumpere cutare sau cutare acţiune. Iată pe ce mâini căzuse un im pe:”'” cu o putere nemăsurată, sub arbitrarul unui împărat ce la fiecare moment dedea semne de degenerescenţă, înfumurat şi cretin. De asemenea Hans von Tresckow, comisar de poliţie al Curţii, sub titlul sugestiv: Von Fürsten und anderen sterblichern, se ocupa de camarila lui Wilhelm al II-lea. Desigur că era „ceva putred în Danemarca“ exclamă autorul împreună cu Hamlet. Wilhelm al doilea îşi desemna colaboratorii contra tuturor şi bunului simţ chiar. Nu căuta merite, ca bunicul său „de neuitat”, care a reuşit să creeze unitatea germană, având de prim-ministru (cancelar) pe Bismarck şi pe mareşalul Moltke, generalisim. Ultimul Kaiser căuta linguşitori cari să-i placă. Niciodată — spuneau oamenii de bine — înainte de răsboi regimul personal n’a bântuit cu atâta insolenţă în Prusia, niciodată bunul plac n’a dominat cu mai multă perseverenţă. Contele Reventlow care scrisese un pamflet „Wilhelm al II-lea şi Bizantinii“ îşi manifesta — înainte de 1914 — teama că tronul va suferi de pe urma acceselor împăratului. Wilhelm a dat din umeri, spunând „să părăsească regatul cui nu-i place“. In cartea lui Hans von Tresckow se găsesc lucruri „picante“ în ce priveşte camarila fostului împărat. Şeful camarilei era Filip de Erdenberg, o figură îngândurată şi sumbră. înainte de a fi curteanul împăratului avusese mai multe misiuni diplomatice. Excelent compozitor, artist în toată puterea cuvântului, execută cu măestrie atât de apreciatele sale Rosenrieder. Era spiritual şi amuza pe împărat. Wilhelm al II-lea avea boala plictiselii şi nu se apropiau de el decât cei cari îi făceau ghiduşii — ca să râdă în hohote. Pentru a nu-şi pierde „situaţia“ şi influenţa nu părăsia niciodată pe Kaiser, la Berlin sau Potsdam. Cu arma calomniei distrugea pe toţi adversarii, cu ajutorul şefului spionilor, contele Kuno von Moltke, zis Tutu. Acesta era bun musician şi de câte ori Wilhelm era bolnav il chema la căpătâiul lui ca să-l distreze. încă un alt om al camarilei era contele Hohenau, care se înrudia cu Hohenzollernii, toţi aceştia se întruniau în frumosul conac dintr’o proprietate a Prinţului Eulenburg, numită Liebenberg. Buelow, care nu putea să sufere moravurile camarilei „detestă Liebenberg și masa rotundă” de acolo, cu convivi cu tot. Aci se juca soarta imperiului; se schimbau cancelarii, înaltele posturi, etc. După izbucnirea monstruosului scandal al camarilei, Wilhelm al II-lea n’a devenit mai bun. A continuat să domnească arbitrar, să se creadă stăpânul lumei şi să declare la Koenigsberg „că nici un fir de iarbă nu trebue să se mişte în lume fără învoirea împăratului Germaniei”. Amestecul său inoportun în războiul Burilor a creat acea răceală între relaţiunile anglo-germane, care a adus, sub Eduard al VII- lea, la încheerea Antantei cordiale. Discursurile sale, interviewurile sale (dintre care cel mai faimos a fost acela acordat ziarului „Daily Telegraph“) provocau încurcături imperiului și pregătiau tragedia războiului. Dacă ar fi să credem notele d-lui Kautzky, publicate după arhivele din Wilhelmstrasse, e vorba de un adevărat maniac, cu apucături de demenţă. Oricine îşi poate închipui unde era ajunsă Germania cu un asemenea cârmaciu. La 9 Noembrie 1918, sfaturile soldaţilor au izgonit pe Wilhelm al II-lea de pe tronul Germaniei. Fuga sa în Olanda i-a salvat viaţa. Desigur că dacă azi ar fi vorba de un plebiscit pentru readucerea lui pe tronul de la Berlin, imensa majoritate a poporului german va fi contra. Apoi un om care periclita, în fiecare clipă, pacea Europei în trecut, o va face şi în present. Nici Liga Naţiunilor, nici puterile învingătoare în marele războiu nu vor permite o reîntoarcere triumfală a „omului fatal“ care este răspunzător mai mult ca oricare altul, de izbucnirea marelui războiu. * Importanta lucrare: , Istoria Războiului pentru întregirea României“ de d. Const. Kiriţescu, find complect epuisată, se retipăreşte de Casa Şcoalelor, într’o nouă ediţie care va fi formată din trei mari volume. Pe baza bogăţiei literaturei apărute în anii din urmă şi a arhivelor ce i s'au pus la dispoziţie, autorul a prelucrat întreaga lucrare, presentând-o mult sporită. Numeroase hărţi, gravuri, fotografii, şi desemnuri originale, multe din ele lucrate de cei mai de seamă maeştri ai artei de la noi, împodobesc lucrarea aceasta premiată de Academia Română şi cetită detoţi cei cari urmăresc problemele istoriei noastre, cu spiritul obiectiv. Volumul I apare în cursul lunei Februarie, iar până la vară, întreaga lucrare va eși de sub tipar