Viitorul, septembrie 1927 (Anul 20, nr. 5855-5880)

1927-09-26 / nr. 5877

fîRisi ai ©cur-zecele® No. 58Î76 PAGINI LE IX, inȚARA BLEIuirstMcte I m Un an —-----700 lei Șase luni-----— 350 „ Trei luni---------200 „ Sunt 26 aepramone, *»2* iitorul 4% ABONAMENTE REDACTIA ADMINISTRATIA A NII NOURI COMERCIALE in streinătate Un an-----— 1400 iei Șase luni-----700 „ Trei luni — *1 400 „ BUCUREȘTI STR. EDGART) QUINETT No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 11 Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 Se primesc direct la Administraţia ziarului str. Academie 17 bî la beale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrugB V # ^JlRA (alternie DOUA CONCEPŢII Intre România democratică si UNGARIA MEDIEVALA Procesul de la Geneva a avut un substrat politic care alimentează o campanie ce nu-şi poate masca îndeajuns scopurile şi care caracterizează întreaga atitudine a Ungariei de astăzi faţă de tratatele menite să garanteze echilibrul şi pacea în răsăritul şi centrul Europei. Ca atare, hotărârea de la Geneva, odată cu recunoaşterea dreptatei României în chestia optanţilor Unguri, are şi o mare însemnătate de ordin politic internaţional prin avertismentul pe care îl dă acelora cari ar încerca pe căi piezişe să ştirbească ceva din temeinicia definitivă a tratatelor şi din garanţiile menite să asigure liniştea de astăzi şi de mâine a Europei. Dar hotărârea de la Geneva, în afară de această însemnătate de ordin general, presintă şi o latură a spiritului politic şi social care orientează viaţa de astăzi a statelor civilizate. Procesul optanţilor unguri a adus înaintea Ligei Naţiunilor şi a opiniei publice mondiale o problemă care a pus faţă în faţă două concepţii. Deoparte concepţia care a prezidat la elaborarea şi înfăptuirea reformei agrare în România prin exproprierea marei proprietăţi în folosul ţărănimei. Condiţiunile în care s’a realizat această reformă, fără sguduiri sociale, ca un act firesc din desfăşurarea unui proces de evoluţiune normală, i-au sporit valoarea ei politică şi socială. Această reformă a însemnat o mare cucerire democratică obţinută cu concursul unanim al celor interesaţi şi isvorâtă din cel mai sănătos şi mai echilibrat spirit de prevedere politici şi de armonie socială. Roadele acestei reforme s’au revărsat în măsură egală asupra tuturor muncitorilor de pământ, fără nici o deosebire de naţionalitate. Sătenii minoritari din provinciile desrobite s’au bucurat, ca şi românii, de binefacerile exproprierei terenurilor stăpânite în trecut de marii proprietari, astfel că cetăţenii muncitori de pământ din aceste provincii s’au găsit, în cadrul noului stat român, în condiţiuni mai bune şi sub un regim mai echitabil şi mai democratic decât sub vechile stăpâniri ale autocraţiei medievale. De altă parte, s’a pus la Geneva concepţia tezei maghiare, pe cât de injustă în pretenţiunile ridicate împotriva statului român, pe atât de anti-democratică şi reacţionară în substratul şi tendinţele ei. Atacând reforma agrară din România, Ungaria a dovedit că nu a înţeles nimic din atmosfera, din nevoile şi spiritul vreunei, rămânând în făgaşul concepţiilor medievale. Intre aceste două concepţii Liga Naţiunilor, cu spiritul de care este animată, nu se putea să nu se pronunţe în favoarea tezei româneşti care, în afară de orice consideraţiuni de alt ordin, reprezintă tendinţa şi nevoia firească ce trebue să domine viaţa şi evoluţia oricărui stat, pentru care democraţia nu este o vorbă goală şi pentru care armonia socială este produsul firesc al prevederei politice şi al sănătăţei morale a unui popor. Intre România concepţiilor democratice şi Ungaria concepţiilor medievale, alegerea nu era greu de făcut. De aceea, Liga Naţiunilor, dând câştig de cauză tezei româneşti, a făcut, odată cu o operă de dreptate şi de consolidare a păcei, şi un act de recunoaştere şi de întărire a concepţiilor democratice sănătoase, menite să asigure pretutindeni ordinea socială şi liniştita desvoltare a statelor moderne. Fostul ministru ungur Gustav Gratz, publică în ziarul „Vreme“ din Belgrad un articol, în care pledează foarte stăruitor pentru rearealizarea apropierii maghiaro-iugoslave, pe care regentul Horthy o ceruse prin discursul de la serbările comemorative ale Mohaciului ca pe un „deziderat într’un scop mai înalt decât simplu economic sau comercial“. Nu vom reproduce fanfaronada din articolul din „Vreme“, care ne vorbește despre simpatia străveche a ungurilor faţă de sârbi , despre mijloacele economice existente ale apropierii cerute, etc., ci ne oprim la un pasagiu care este destul de ciudat. Şi anume, Gustav Gratz spune, că deşi Trianonul nu tulbură sentimentele faţă de sârbi ale ungurilor, deoarece Iugoslavia a luat ţinuturi ungureşti locuite de unguri în mai mică măsură decât cele luate de România şi Cehoslovacia, totuşi sârbii se neliniştesc de agitaţia iredentista ungară, ceea ce nu e prea cu cale. „Fiindcă, spune Gratz, politica guvernului maghiar nu se identifică cu acţiunea revizionistă. Contele Ştefan Bethlen, preşedintele consiliului de miniştri, a declarat nu de mult că nu socoate actuală această acţiune, iar de altfel acţiunea aceasta nu se îndreaptă atât împotriva Iugoslaviei, cât împotriva aliaţilor ei. De altfel ca un semn al relaţiilor dintre cele două state, se anunţă că o delegaţie budapestană a sosit la Belgrad ca să înceapă tratativele comerciale cu guvernul iugoslav. Atacurile contra d-lui Chamberlain Am comunicat alaltăeri o telegramă budapestană, care anunţă că ziarul opoziţionist „Esti Kurir“ se ocupă într-un articol de fond de atacurile mârşave ce le adresează d-lui Chamberlain presa iredentistă, pentru atitudinea ce-a avut-o în procesul optanţilor unguri. Iată traducerea părţii respective a acestui articol: „Ne umple de îngrijorare seria Dela vecini If, s e fí' e - e cjb ia BUDAPESTA Trianonul şi apropierea maghiaro-iugoslavS. — Necu’aEEBBH ren # MfwwHf nmugiMn mjwacBVBKi mi arai mwbmkmbi tmw viinţe iredentiste faţă de lordul Chamberlain. — Numerus clausus. Diverse atacurilor îndreptate împotriva persoanei ministrului de externe englez, atacuri cari au văzut lumina zilei în vremea din urmă si, au depăşit chiar limita bunului i wtoum«??. simţ. împotriva lor trebuie să se ridice cel dintâi cuvântul guvernului maghiar. Guvernul maghiar şi-a înjghebat de ani de zile politica sa internă şi externă pe prietenia Angliei, pe simpatia cercurilor conservatoare engleze şi nu în mică măsură P© bunăvoinţa personală a ministrului de externe Chamberlain. Nimeni nu poate tăgădui, că s’au şi ivit succese ale acestei politici. Nu are dreptate deci nici naţia şi mai puţin decât ca actualul guvern, să--şi uite de trecut şi mai ales de faptul, că pe timpul procesului francilor ( e vorba de falsificările de franci francezi, N. tr.) mâna lui Chamberlain a fost aceea care a scos guvernul maghiar din exasperanta sa izolare internaţională. Primul ministru a avut odată uşurinţa, să renunţe nepăsător într’un discurs la simpatia Franţei. Nu ne putem permite şi luxul de a adopta şi faţă de Anglia atitudinea aceasta mai mult vanitoasă decât serioasă. „Numerus clausus“ In baza legii numerusului clausus, care-i dă dreptul să fixeze la începutul fiecărui an universitar contingentul de studenţi ai anului întâi, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice a redus de la 420 la 300 contingentul studenţilor cari se vor putea înscrie în anul întâi al facultăţii de litere de la Budapesta. Cum numărul celor cari întrec acest contingent este însemnat, s-a cerut ministrului Klebelsberg să menţină contingentul din anul trecut, dacă de sporit nu voieşte să-l sporească. Ministrul a răspuns însă, că nu revine, deoarece a adus hotărârea pentru ca bacalaureaţii din provincie să nu mai năvălească la Budapesta, ei să se înscrie la universităţile din provincie, cari sunt simţitor goale. Printre cei ce întrec contingentul stabilit sunt 222 de evrei şi 180 de creştini. In total vor fi primiți, conform proporţionalei, 12 evrei, din 240. Propaganda in AUGEM S’a scris mult despre alegerile parţiale. S’a scris în majoritatea cazurilor de către acei cari aveau interese de apărat, deci nu puteau fi imparţiali. Pentru aceasta în primul moment a fost atacat guvernul, găsindu-i-se vina imaginară a unor intervenţiuni nelegale. Cu încetul apele s’au liniştit. S’a putut examina atunci într’o altă lumină întreaga chestiune. Rezultatele sunt surprinzătoare: s’a descoperit astfel că nu „ingerinţele" guvernului au fost cauza diferitelor incidente, ci „propaganda“ pe care unele partide opoziţioniste au făcut-o, profitând tocmai de deplina libertate ce-a domnit. Astfel „Adevărul“de aseară, vorbind de alegerea de la Bălţi se întreabă : „Guvernul poate el rămâne indiferent faţă de mijloacele de propagandă întrebuinţate de agenţii d-lui Cuza . Noi afirmăm şi vom dovedi în curând că propaganda s-a dat pe o temă care pune în primejdie însăşi unitatea naţională şi teritorială a ţării“. Guvernul nu poate desigur rămâne indiferent şi dovezile „Adevărului“ ar fi bine venite. Acest ziar ar putea chiar furniza şi unele documente în ce priveşte campania naţional-ţărănistă... Dar ce-ar fi fost oare dacă guvernul ar fi oprit propaganda aceasta .Adevărul n -ar fi publicat la timp lungi coloane de la „corespondentul“ din Bălţi în care procedeele „samavolnice“ ale „agenţilor guvernului“ ar fi fost înfierate energic în numele democraţiei. Căci mai presus de interesele ţării, de patriotism şi bun simţ, sunt micile şi meschinele ,preocupări ale unor grupări cari, neputând veni cu fapte înaintea alegătorilor, vin cu agitaţii anarhice. Propaganda, prin astfel de mijloace, constitue o ‘crimă împotriva sa compromite instituţiunile democratice, creiază o mentalitate morbidă in masse de populare, înăbuşă viitorul ţării. Ce pot face oamenii cu răspundere ? Să aplice sancţiuni, sancţiuni severe împotriva tuturor infractorilor. Ce poate face „Adevărul" ? Să critice şi sancţiunile, şi propaganda, anarhică dar numai atunci când nu-i convii. Alegerile prezidenţiale din Statele-IMe — Candidatura d-lui Hughes — După cum s'a anunţat, atât d. Mellon, secretarul de stat al Tezaurului american, cât şi d. Coolidge nu vor candida la alegerile prezidenţiale din Statele-Unite. In schimb, d. Coolidge va susţine candidatura d-lui Charles Evans Hughes, fost secretar de stat. D HUGHES f C. Costescu-Comăneanu Ajuns la o vârstă pe cari puţini sunt fericiţi să o atingă, octogenarul Constantin Costescu-Comăneanu s-a stins din viaţă. A fost un suflet cinstit şi care a făcut parte din generaţia care a cunoscut şi a luat o parte activă la marele eveniment, decisiv pentru istoria noastră, războiul de la 1877. A apucat astfel vremurile în care s-au plămădit România Mare şi liberă de azi, şi a fost unul din aceia care au înţeles din tinereţe rostul ce trebuia să-l aibă în viaţa românească, partidul liberal. Costescu-Comăneanui a fost astfel un devotat membru al partidului liberal, unul din acei vechi luptători cari îşi legase sufletul cu viaţa unui partid de care se leagă într’o atât de largă măsură, avântul şi propăşirea ţârei. Octogenarul care a închis ochii a fost mult timp representantul în parlament al judeţului Dâmboviţa, unde el avea sediul său politic ; şi numai când oboseala anilor l-a ajuns, Costescu-Comăneanu s’a retras din viaţa politică, în care el ţinuse un rol frumos. Cu Costescu-Comăneanu dispare încă unul din vechii luptători şi încă o personalitate din generaţia de sacrificiu, care nu va putea fi uitată de istoricul evenimentelor, cari au creiat România Mare de azi. CONST. COSTESCUCOMÂNEANU ZI CU ZI „îndreptarea“ socoteşte că d.. lor, când d. Goga cerea certificie la d. Titulescu. Ziarul averescan este sub stăpânirea amintirilor, când d. Iorga cerea certificate pentru a rămâne pur. * „Neamul Românesc” e de părere că trebue o mare remaniere în diplomaţie pentru a nu mai păţi cea ce am păţit la Geneva De data aceasta a neierit-o bine ziarul acesta, totdeauna guvernat de cel mai puternic bun simţ. Oficiosul d-lui Manolescu este de părere că d. Vintilă Brătianu va trebui să-şi modifice politica financiară, văzând dezastrul ce se pregăteşte Ţârei“. E drept că situaţia financiară a tarei nu poate fi atât de strălucită, ca atunci când ea avea norocul să fie guvernată de d-nii Goga şi Manoilescu. E o nenorocire fată de care trebue să ne resemnăm. »—■ ............. ' »W—............ n ni I Conştiinţa naţională de I.siMierEscu In vacanţă colind prin ţară. Merg cum pot: gra jos, cu căruţa, cu automobilul ori cu trenul. Odihnesc unde se nimereşte,pentru că pe lângă locuri şi lucruri, ţin să cunosc şi oamenii. Intru cu aceiaş dragoste în casa săteanului ca şi în a celui chiabur; străbat oraşele dar nu ocolesc nici cel mai ascuns sat din cale. De câte ori mă întorc din asemenea drumuri, câtva timp sunt adânc abătut. Cât umblu, mă ameţesc. Văd atâtea aşezăminte gospodărease, străbat atâtea ţinuturi mândre, încât n’am vreme să mă mai gândesc la substratul imponderabil care ar trebui să le însufleţească. Numai când caut să-mi sistematizez notiţele, când amintirea celor însemnate răscoleşte vorbele ascultate şi gesturile prinse, abia atunci îmi apare înainte puţina grile ce punem ca să întărim tot ceia ce am câştigat. Aşa a fost şi în anul acesta. Am străbătut ţinuturile dinspre graniţa de vest, cum altă dată m’am abătut până către graniţa de răsărit. Impresia ce mi-a rămas, Doamne ! cât aş da să fie falsă, nereală !, e că în cei 10 ani de când ne-am rotunjit hotarele, nu am făcut aproape nimic pentru a deştepta în sufletul tuturora, sentimentul naţional, a întări ideia de stat unitar, sădind adânc simţul demnităţii de român, ca şi gândul de sacrificiu conştient în orice împrejurări. România, ca stat independent, ca fiinţă etnică şi politică de sine stătătoare, nu este cunoscută românilor. Energia cu care mai înainte vreme se manifesta pentru ideia naţională, este acum sleită. Nu e îndreptată spre solidaritatea lăuntrică tot atât de necesară acum, când după potolirea dezastrului de după răsboi, unii dintre învinşi uneltesc din nou, mânaţi de proaspete nădejdi de recucerire, a ce au pierdut. Bucuria libertăţii şi a împlinirii visului atâtor generaţii de martiri, nu se manifestă decât la solemnităţi ocazionale, când joacă un mare rol entuziasmul trecător, flacăra fără durată. E dreptul că la sărbători, femeile apar îmbrăcate cu haine, la poalele cărora e ţesut tricolorul, iar franjurile testemelului lăsate pe spate scot în relief, printre celelalte culori de curcubeu, oacheşele îmbinări meşteşugite de roş, galben şi albastru. Dar dacă te dai în vorbă cu ele, afli că hainele au fost scoase din lada bătrânească, iar dacă vrei să afli înţelesul culorilor de pe hainele lor, acum, nu pot să-ţi dea nici o desluşire. Dau din umere şi nu înţeleg ce însemnătate au. Intri în casa unui gospodar cuprins, în a cărui pivniţă antalele sunt încă pline cu vinul din anul trecut, iar în grajd străluceşte de bună îngrijire armăsarul de sânge. Nimic, niciun semn nu vei găsi, măcar în „soba” mare, că graniţa României e la câţiva kilometri mai mare spus de ogorul lui. Nu vei afla o carte, o icoană, un neînsemnat tablou măcar, care să trădeze tremuratura de o clipă a sufletului lui, pentru epica prefacere în care trăeşte. Dacă aduci vorba despre această schimbare, întrevezi destul de limpede cum regretul unor stări de lucruri care sunt în strânsă legătură cu viaţa-i materială, copleşeşte până la întunecare, vibrarea ce ai vrea să o simţi fie şi ca un abur uşor, pentru înţelegerea şi sentimentul vremurilor de azi, care nu se repetă des. Intre săteni măcar te simţi acasă după grai, aceiaş, care stârnea furia nebună a stăpânitorilor de eri. In oraşe dacă păşeşti, nici această iluzie nu o mai ai. Ostentativ limba română este boicotată. Te uiţi la vitrinele înşirate pe bulevardul Carol din Timişoara, marele drum dinspre gară, predomină etichetele ungureşti şi nemţeşti. O singură însemnare românească rătăcita, la o mare casă de pânzeturi, şi aceia pocită , stofă pentru mantaua. Oriunde te întorci, în magazine ca şi la cafenele, în localurile publice ca şi în casa românilor, localnici funcţionari ori chiar demnitari, limba română e socotită tot bună numai pentru prostime. Intr’un mic stabiliment de băi, reprezentantul oficialităţii, cu inconştienţă şi lipsă de demnitate personală, vorbea ungureşte când putea şi trebuia să vorbească limba oficială a Statului căruia îi slujea, şi pe care o cunoştea din copilărie. Se invocă obişnuinţa. Aşa îmi spun şi studenţii moldoveni care vorbesc ruseşte de îndată ce es din sala de curs. Din păcate e mai mult neroada crezare că limba stăpânului de om reprezintă cultura; mai dureros este însă lipsa demnităţii naţionale şi a voinţei de a şterge vremurile de iobăgie din trecut. Dar iarăşi te întrebi: făcut-am noi ceva ca să deşteptăm ori să întărim sentimentul naţional acolo unde inerţia este puternică ! Cu regret trebue să spunem că nu, dimpotrivă pe cât putem îl stingem şi pe unde mai licărea. Nu e încriminare adusă numai unei categorii dintre noi. Cu toţii suntem vinovaţi, că nu îndreptăm preocuparea intensă spre zonele slabe din punct de vedere al conştiinţei naţionale, tocmai acele care ar trebui să formeze zidul de apărare al cetăţii lăuntrice. Am stins şi ce mai licărea, înainte de toate, prin chipul sălbatec, nenorocit, cum se face propaganda politică, mai cu seamă de către acei care-şi iau ca o emblemă cuvântul naţional. Se înalţă astfel Carpaţii şi se adânceşte Prutul, în loc să se asvârle punţi de unire. Căutând să ponegrească adversarii politici, zugrăvesc fals mediul în care aceştia trăesc şi prin aceasta umplu de noroi icoana sfântă a ţării întregi, căci noţiunea de Românie , în faţa multora, din zonele periferice, a rămas tot aceiaşi, veche, ţara de dincolo. Un sătean cuprins, desgheţat la minte, mă întrebă foarte curios, dacă în adevăr ţăranii din România, sunt toţi aşa cum i-au zugrăvit un candidat din ultimele alegeri. „Văzut’a-ţi voi vre-o dată păcurarul care umblă, negru ca un drac, prin sate, cu câinele — toată averea lui mişcătoare, — legat de căruţă ! Aşa sunt ţăranii de dincolo. Aşa vreţi să ajungeţi şi voi, ascultând de domnii din RomâniaV. Şi , în mintea săteanului chiabur, frica încolţeşte, iar noţiunea României, care e şi ţara lui, ajunge o spaimă, ceva hidos. Nu sunt mai întăritoare nici ziarele cari ajung până la el. Dacă sunt locale, nu găseşti în ele decât batjocură faţă de adversar; dacă vin mai de departe, numai descrierile exagerate despre crime, tâlhării. Niciun rând de laudă pentru omenie, cinste, fapte de energie; _ nici-o descriere a muncii pozitive desfășurată indiferent de cine. S’ar spune că li s’a pus la îndemână școli, focare de lumină, de patriotism, de evocare a energiei nationale. Cât de departe suntem de intensificarea ce s’ar fi cuvenit să fie îndreptată spre periferie ! Elementele tinere, cu oarecare însufleţire, sunt lăsate să se sbată cu mizeriile de tot soiul. Unde lipsesc — şi sunt multe locuri de asemenea categorie — şcoala , pe mâna celor care învaţă, pe copiii românilor, în clasa întâia primară, să vorbească în chipul următor : „Chite labu are vacu de la casu vostru "‘. Şi copiii din România răspund : „Vacu de casu nostru are patru labu". Câte şi câte altele s’ar mai putea înşira ! E spaţiul prea restrâns, dar şi durerea prea usuturătoare. Fapt e că suntem cu toţii vinovaţi de neîncolţirea conştiinţei şi a demnităţii naţionale, acolo unde ele trebue să constitue scut fără părţi slabe, pentru apărarea etnicităţii şi mai ales a demnităţii de români. Prin lipsa lui viitorul nu ne poate fi asigurat, oricâte legi şi dispoziţii s’ar făuri în semiîntunericul tihnit al birourilor. Profesor universitar Luni, 19 Septembrie. — Un farseur telefonează de nu se ştie unde, unui ziar din Bucureşti o ştire de senzaţie : monarhul unei tari rănit de moarte. Direcţiunea ziarului, fără să se ostenească a controla ştirea, o trage în ediţie specială. Vânzătorii ţipa, urlă. Lumea se înghesue să afle despre ce e vorba. Moneda de doi lei circulă. Afacerea a reuşit. Dar vai! Ştirea nu-i adevărată şi ziarul se pregăteşte s’o desmintă, declarând că a fost... mistificat. Mistificare să fie când există atâtea posibilităţi de control pentru un ziar cu pretenţiuni de cinstit informator . Peregrinările d-lui profesor Marti. 20 Septembrie. — Apostolul de la Văleni peregrineazâ. Azi aici, mâine’n Focşani, d-sa aleargă, coborându-se tot mai adânc... în mare. In prezent se află la Constanta ca să-şi reorganizeze... partidul. Şi ca să-şi dea o mai mare importanţă şi-a luat ca însoţitor pe un domn, căruia foaia d-lui profesor, îi zice... fost ministru. „Neamul Românesc“ uită însă să adauge că domnul a fost ministru... în Turcia, pe timpul când în acea ţară se purta încă fes. De n’areşi lucrurile pe dos ! Ziare bine informate Miercuri, 21 Septembrie. — Un ziar din Capitală scrie, vrând să ne facă dovada că face sacrificii mari... băneşti, ca să informeze exact cetitorii: „Cât despre legăturile noastre cu agenţiile telegrafice, aducem la cunoştinţa „Viitorului“, că nu de plăcere cheltuim sume importante pentru a avea ştiri şi că am renunţa la ele dacă „Rador“ societate liberală etatizată ar da un serviciu complect şi la timp”. Cititorii au ghicit că este vorba de ziarul care a servit publicului cetitor ediţia specială cu... atentatul imaginar contra regelui Spaniei. Humorul unui scriitor Joi, 22 Septembrie. — Un „scriitor român“ de cea mai pură sectă... literară a visat că Nichipercea, făptura de o şchioapă care înfrumuseţează basmele noastre, ar fi... femee. Altfel nu se explică de ce vorbeşte de... „laudele Nichipercei”... Fiind vorba de o carte care tratează despre „Humorul altuia“, umoristica nevoită a autorului român, merită să fie subliniată. O revistă de... purificare morală Vineri, 25 Septembrie. — Se zvonește că o nouă revistă va răsări din fondurile adunate cu trudă de oamenii cari au guvernat țara până în noaptea de 4 Iunie. Deocamdată i s’a ales titlul „Craiu nou”. Meritul acestui titlu revine unui domn care a făcut pe craiul în Italia, dând viaţă acolo fierului vechiu ce zăcea uitat prin magazii. Conducerea o va avea d-l Crăiniceanu, care dacă n’are însuşiri de literat are numele adecvat titlului. Toţi ceilalţi crai ai partidului, tineri sau bătrâni, vor colabora la această revistă de... purificare morală. Concepţii financiare Sâmbătă, 24 Septembrie. — Oficiosul averescan ar dori ca d. VintilăBrătianu să-şi modifice concepţiile d-sale în politica financiară. Regret că foaia averescană nu arată cum înţelege această modificare de concepţii. De bună seamă „îndreptarea“ se gândeşte la reînfiinţarea faimosului cerc de studii de la finanţe care constitue, pentru epoca fericită a averescanismului una din cele nouă vămi ale văzduhului prin care fatal trebuiau să treacă negustorii ca să ajungă la... adevărata politică financiară. •J INT. furt Bazar. Rămânul d-lui Profesor.—Ziare ■ 1 0... mistificare ? —Peregrinările Sine informate. Humorul unui scriitor. — O revistă de purificare morală.— Concepţii financiare ECOURI Zilele acestea a început în Rusia sovietică propaganda pentru economii care va dura 14 zile. Fiecare posesor al unui libret al casei de economii va obţine o caietă de metal. La 15 Septembrie s-a închis târgul de la Nijni Novgorod care a durat o lună şi jumătate. Suma totală a transacţiilor a atins 190 milioane ruble întrecând astfel suma de anul trecut. Toate mărfurile expuse au fost vândute. Au expus şi 360 firme străine în special persane şi chineze. Bugetul statului cehoslovac împreună cu expunerea de motiv de pregătit pentru a fi dat publicităţii. Bugetul prezintă o scădere de 167 milioane coroane faţă de bugeitul trecut ale cărui cheltueli erau de 9.700.000 coroane şi venituri de 9.720.000 coroane. Excedentul prevăzut este de 12 milioane coroane. zilele acestea directorul g metalurgice Poldi, care va tra, pleacă în America directorul general al uzinelor ia în America în privința unor mari livrări pentru fabricile de automobile de acolo. Uzinele Poldi au la New-York o reprezentantă special sub firma Poldi Steel Corporation. După cum s’a mai anunțat, in curând se vor termina lucrările în legătură cu electrificarea gărilor din Praga. Acum se anunţă la nouă etapă în electrificarea transporturilor în împrejurimea capitalei cehoslovace- Ministerul căilor ferati va începe în curând tratativele pentru electrificarea accelerată a liniei Praga-Varna-Dobriş, în lungime de 67 km. Cheltuelile de electrificare se vor ridica la 60 milioane coroane.