Viitorul, iunie 1928 (Anul 20, nr. 6083-6108)

1928-06-01 / nr. 6083

•**'•'5 }r c inF zetl yi upviea reo. eoss g pm\ $íö£?e?l 1 Iun!«, 191?s asafigEaarKyttssa RkL ACtilt HEMIttiSTRUTlA AKUKCtlKE tCKERCIALE SN Ţ£KA I In streinătate BUCUREST Se primesc direct t / crrmistratia ziarului Sfr. i's Un en---------100 tei I Un an---------- 1400 le STR. EDGARD QUTNET No. 2 |j STRADA ACADEMIEI No. 17 /Crctnit 17 si f?n /sentiile ce publicitate M Sase luni-----— 350 . [ Sase luni-----7C0 „ v* •_____12_ oi»« Iaa mt __ • - - - -1 irei luni---------2i/u . I irei luni — *= 4io . j -idieiuaieie • uirau» oanao : muacua si Administrația 349/23 si 3ftS/tl war.uscrlptie reprificats se distrug3LEI SS. in TARA li B LEI os. is ltretnoide « 8 3LES 17. in Ţ£1A fi i ti »¥ \\ tfrchrrrrk tjs* »- «*,• r t|'t t r viivk » rn». DECLARATII ANARHICE POLITICA de STAT in FATA POLITICII de STRADA Comunicatul comitetului de direcţie al partidului naţional-ţărănesc este interesant pentru că constitue un document semnificativ pentru ilustrarea mentalitaţei politice a unui partid care manifestă zilnic pretenţiunile lui de a veni la guvern. Aflăm astfel că în afară de persistenta hotărâre de a nu participa la lucrările parlamentului, hotărâre la care nici cei mai vrăşmaşi adversari ai ordinei stabilite, adică comuniştii nu au recurs în alte ţări, conducătorii partidului naţional-ţărănesc declară „guvernul de duşman al patriei.“ Această declaraţiune în solemnitatea ei, apare într o lumină comică, pentru că nici un om serios nu va putea admite condamnarea unui partid politic care de trei sferturi de veac este legat cu toate marile fapte istorice ce au creiat România Mare, şi azi săi fie „declarat duşman al patriei“ de către un partid politic care până acum nu şi-a valorificat drepturile lui la viaţa publică, decât prin pofta zilnic mărturisită de a veni la guvern! Declarativnica aceasta face astfel parte din arsenalul demagogiei sterile şi al aserţiunilor de pură comedie. Dar în hotărârea comitetului de direcţie, citim şi declaraţia nea că opoziţia va recurge „la orice mijloc“ pentru combaterea guvernului^^^. Iată, de^HHSi'tid cu pretencură că ,,la orice mijloc,’“ dec^^la acelea la cari recurg partidele anarhice pentru a combate pe adversarii lor! Iar în alt punct de program anarhic, fruntaşii partidului naţional-ţărănesc se pronunţă pentru combaterea împrumutului extern. Dacă ne amintim că partidul naţional-ţărănesc, susţinut de presa lui afiliată credea că guvernul liberal trebue să se retragă de la guvern, pentru că nu poate realiza împrumutul, pe care singuri d-nii Maniu și Madgearu, ar fi fost capabili a-l realiza, înțelegem câtă sinceritate, câtă statornicie de păreri, și cât respect de interesele țării, are partidul național-țărănesc. Notăm, apoi ca gest comic, pentru că nu putem lua în serios declaratiunile de mai jos şi anume că partidul national-tărănesc se va adresa oştirei ca să nu asculte de ordinele guvernului în interesul mentinerei sigurantei interne a statului. Dacă concepţia d-lor Maniu şi Mihalache ar fi luate în serios, ar trebui să declarăm că ne aflăm în faţa unui act de aberaţiune politică, sau unei hotărâri cari cadrează cu practicele şi tendinţele partidelor făţiş anarhice, căci numai aceste partide fac educaţia mulţimei în sensul indisciplinei, numai aceastea înveninează oştirea, infiltrând celor ce apără tara să nu asculte de ordinele conducătorilor ţării. Acolo oare am ajuns, ca atunci când consolidarea ţării este invidiată de duşmanii ei fireşti, un partid politic să se declare partizanul anarhiei în oştire? Oare aceasta e atitudinea unui partid cu pretenţia de a guverna ţara, apelând la disoluţia forţelor cari disciplinate apără statul de vrăjmaşi? Declaraţiunile comitetului naţional-ţărănesc sunt astfel interesante, doar în sensul că pot desvălui şi mai clar o mentalitate politică inferioară, nepotrivită nevoilor ţării şi cu totul dăunătoare ordinei şi siguranţei acestei ţări. E regretabil că partidul naţional-ţărănesc se menţine în aceiaşi politică de stradă opunând-o politicei de stat a partidului liberal. MORMINTELE de la DR de O. TAFRALI Este prezentă în mintea tuturor descoperirea senzaţională a mormântului faraonului Tut- Ank-Amon, care a trăit cam pe la 1500 înaintea erei noastre. Bogăţiile, descoperite de învăţatul englez Carter în cele trei încăperi ale acestei cripte funerare, au aruncat o lumină nouă asupra artei din aceste timpuri depărtate, producând admiraţiunea tuturor. Un alt arheolog englez, C. L. Wooley, fieful unei misiuni, care a lucrat anul trecut în Chaldeea, a publicat o scurtă notă despre descoperirile sale din cetatea Ur, una din cele mai vechi din câte cunoaşte istoria. Săpăturile din această localitate au dat rezultate strălucite, atât în ceea ce priveşte obiectele descoperite, cari pot alcătui fala unui muzeu, cât şi în privinţa concluziunilor ce se pot trage din ele despre întâetatea vechimii civilizaţiei chaldeene asupra celei ‘egiptene. In adevăr, după un vechiu obiceiu orice tratat de istorie antică, mare sau redus, începea cu civilizaţia egipteană, socotită drept cea mai veche. Totuşi savanţii discutau această întâetate şi mulţi erau aceia, cari înclinau feno dee civilizaţiei chaldeene primitive, perioadei numită a Sumerilor şi Acazilor. Intre alte argumente întru susţinerea acestei păreri era şi forma cu trepte a celor mai vechi piramide de la Sakhjarab şi Meidun din Egipt, care se aseamănă cu templele cu etaje chaldeene, numite mai târziu, în epoca asiriană, ziggurăt. Totuşi o probă hotărâtoare nu se adusese in această privinţa, mai ales că savanţii nu erau de acord asupra epocii, în care Meries, primul faraon putuse înjgheba un stat unitar civil în valea Nilului. Unii puneau acest eveniment la anul 5004, alţii ca Flinders Petrie la 5500, alţii îl coborau dimpotrivă până la 3315 înainte de Christos. Acest an, datorit cercetărilor învăţatului Meyer, a fost îndeobşte admis. Dacă pornim de la această dată atunci evident că civilizaţia chaldeeană este mai veche. Descoperirea a patru morminte de regi sau de prinţi la Ur de către Wooley aduce un nou argument în această nouă chestiune. Aceste morminte sunt atât de vechi, încât după părerea descoperitorului lor, se apropie de timpurile preistorice. E adevărat, că acestea diferă de la regiune la regiune şi Wooley nu ne dă secolul limită a preistoriei pentru Ur. In orice caz, dânsul susţine că mormintele date la iveală sunt cu mult mai vechi decât epoca lui Menes. Nu ştiu, care cronologie o admite d-sa. Presupun că pe cea a compatriotului său Flinders Petrie, adică anul 5500. Atunci, obiectele, descoperite la Ur, sunt anterioare după Wooler şi presupun, având în vedere arta cu care sunt lucrate, o civilizaţie, care nu este la începutul ei, din potrivă. Aceasta permite ipoteza, că ea, ca să ajungă la un grad aşa de înaintat, i-a trebuit cel puţin 1000 de ani, dacă nu mai mult, ceea ce ne duce la o vechime de 6500—7000 de ani înainte de Christos, când Sumerii din Ur trăiau aşezaţi, cu o organizaţie destul de înaintată. Trei din cele patru morminte descoperite fuseseră jefuite cine ştie când. Totuşi Wooley şi colaboratorii săi au putut face observaţiunile lor de o mare însemnătate ştiinţifică şi să culeagă numeroase obiecte, chiar de aur, cari scăpaseră hoţilor. Al patrulea mormânt însă, mai ales loggia sa funerară, al reginii Shub Ab, era intact şi a dat un mare număr de podoabe de o rară frumuseţe. La aceste morminte regale, cari se deosebesc de toate cele cunoscute până acum din Mesopotamia, se vede practica unui rit barbar de jertfe omenești. Fiecare din ele are una, două sau trei încăperi. Zidurile sunt lucrate din blocuri de calcar grosolan, iar acoperișurile din calcar sau din cărămidă. Prezenţa pietrei dovedeşte bogăţia şi puterea acelora pentru cari s’au construit, căci regiunea este alcătuită din aluviuni şi cea mai apropiată carieră de piatră se află la vreo 150 km. Arhitectura acestor lăcaşuri de veci ne dă dovadă de măestria făuritorilor ei. Arhitecţii aceştia, cari trăiau în millenium al VI-lea înainte de Christos cunoşteau coloana şi mai ales bolta, pe care o construiau solid prin procedeul zis „en encorbellement“. Se ştie că toate popoarele apusene au împrumutat bolta din Orient, într’o epocă relativ recentă. Creatorii ei sunt arhitecţii mesopotamieni din Chaideea de sud. Jertfele omeneşti la înmormântarea regelui sau a reginii erau practicate pe o scară nebănuită încă până la săpăturile dela Ur. într’unul din morminte s’au descoperit vreo şasezeci de schelete ale nenorocţilor, sacrificaţi de vii ca să însoţească pe suveranul in viaţa cealaltă. S’au aflat la picioarele lui nouă doamne de curte, având pe cap fire de aur, cercei masivi de aur. La intrare, odihnesc ostaşii de gardă cu cărcile lor de aramă şi cu lăncile lor. Alte schelete sunt presărate peste tot locul. Un car ,cu boi, împreună cu conducătorii lor, stând jos, se vede într’o parte. Sunt şase schelete de boi ale căror hamuri erau împodobite cu lapis-lazzuli şi cu argint. Pe lângă regina Shub Ab, stau pe două rânduri şease doamne de onoare, precum şi o harpistă care îşi are braţele încrucişate pe instrumentul său. Acesta este ornat cu aur şi cu încrustaţiuni precum şi un cap de viţel de aur, al cărui par sunt în lapis-lazzuli. Carul reginii era uşor, de coloare cenuşie, cu diferite încrustaţiuni, reprezentând capete de tauri,, de leoparzi şi de lei în aur. Carul acesta era tras de măgari, ale căror schelete s’au găsit întregi, precum şi cele ale conducătorilor lor, copii neintraţi încă în vârsta adolescenţii. Ritul acesta sanguinar nu se întâlneşte la mormintele ordinare. Chiar supravieţuirea sa prin figurine sau prin picturi murale şi basoreliefuri ca în Egipt, nu se vede nicăeri aiurea. In Sumer însă se pare că acest obiceiu era apanajul suveranului spre a se deosebi de ceilalţi supuşi. In millenium al III-lea, regii din Sumer şi Achad erau zeificaţi după moarte. Jertfele omeneşti se explică prin această zeificare. Dintre toate mormintele cel al regiunii Shub Ab a dat un număr de obiecte de o mare valoare artistică şi istorică. Regina era aşezată într’un cosciug. Ea purta o mantie, acoperită peste tot cu agate, lapis-lazzuli şi aur. Pe cap avea benzi de aur, flori şi nişte mari ornamente, asemănătoare pieptenelor spaniole. O coroană era aşezată alături de cadavru, decorată cu frumoase figurine de aur reprezentând animale, fructe, flori. Alte numeroase ofrande, compuse din vase de aur şi de argint, precum şi un admirabil cap de vacă, erau depuse pe lângă coşciug. Se vede clar din toate acestea însemnătatea descoperirii dela Ur, făcută de misiunea engleză. Să sperăm că lucrăriledin anul acesta vor aduce nouă obiecte, care vor arunca o lumină şi mai vie asupra civilizaţiunii primitive chaldeene, poate cea mai veche a omenirii, ce a urmat după epoca preistorică. Intre Italia şi Franţa CUI A FOST REALIZAT statutul Tangerului — Printr9© perfectă înţelegere Intre Italia şi Franţa — Experţii britanici, spanioli, francezi şi italieni cari se ocupă de chestiunile privitoare la statutul Tangerului, au terminat examinarea cererilor Italiei şi în spiritul cel mai amical au ajuns la un acord unanim. Dar prin acesta nu s'au terminat încă tratativele; mai trebuesc examinate în colaborare cu reprezentanţii administraţiei din zona internaţională, cum s'ar putea aranja de fapt în cadrul statutului, anumite măsuri noui propuse în aceste tratative. Dar până, acum s-a reuşit stabilirea unei înţelegeri între reprezentanţii celor patru guverne interesate, asupra cererilor Italiei. S s poate conchide că tratativele care durează de câteva luni vor ajunge la un aranjament satisfăcător care va consolida bunele relaţiuni cari trebue să existe între puterile mediteraniene. Când se va cunoaşte un amănunt acordul realizat, se va putea constata că Franţa a dovedit cea mai mare bunăvoinţă şi un rart spirit de conciliaţiune — scrie „Le Temps“ indicând că aranjamentul participări italiene la controlul internaţional din zona Tangerului este similar cu cel încheiat între Franţa şi Spania. Cauzele unui refuz Se ştie că Italia a refuzat a recunoaşte statutul din 1923 fiindcă nu fusese admisă atunci la negocierile franco-anglo-spaniole cari au dat statutul cunoscut. Deşi Italia nu are interese deosebite în Tanger, guvernul din Roma, considerând că în calitatea ei de putere mediteraniană nu poate rămâne indiferentă faţă de nici o problemă privitoare la echilibrul politic în Mediterana, a cerut dreptul de a fi reprezentată în administraţia zonei Tangerului. Era mai ales o chestiune de prestigiu care în nici un caz nu putea produce desbinări serioase între Franţa şi Italia cu toate că unele ziare fasciste prin polemici violente au riscat uneori să dea un aspect cu totul greşit acestei probleme. Modificările aduse de comun acord — în cadrul regimului existent, — rolului Spaniei în administraţia din Tanger a dat foarte uşor prilej ca să se dea Italiei acea satisfacţie de amor propriu pe care o aştepta. Prin prezentarea acordului franco-spaniol aprobării Cabinetu- ului din Roma ca şi celui din Londra, Italia a fost de fapt aşezată în acelaş rang cu Marea Britanie în ce priveşte Tangerul, şi în acelaş timp drepturile incontestabile ale Franţei şi interesele particulare ale Spaniei prin siguranţa zonei spaniole, rămân pe deplin apărate. Cum au decurs tratativele Tratativele care au durat câteva săptămâni au fost mereu dominate de cea mai mare bunăvoinţă din toate părţile, cu sincera dorinţă de a se ajunge la o înţelegere care să satisfacă toate interesele pentru o colaborare solidă la opera păcii şi siguranţei. Italia va avea de acum înainte reprezentantei în adunarea municipală a Tangerului puţin sporită. Va avea un reprezntant la tribunalul internaţional şi un nou loc de administrator-ajutor însărcinat cu chestiunile judiciare va fi încredinţat unui italian. Aceste sunt cele trei puncte esenţiale din acordul de principii ce a intervenit, mai sunt şi altele cari vor fi definite prin convenţia care va da fără îndoială toate precizările necesare. După ce vor fi puse la punct chestiunile technice carimai trebuesc cercetate în acordul Tangerului se va putea constata succesul ponticei de înţelegere şi colaborare permanentă ce se impune puterilor mediteraniene. Semnificaţia unui acord ABÄBWSBÄÄHBBWftf SKB5S9&33BEBBS In toate privinţele, acordul confirmă că relaţiunile franco-italiene şi-au regăsit caracterul cordial pe cam unele polemici de presă tindeau să le strice, deşi nu exista nici un diferend profund între cele două naţiuni. De un an, atmosfera politică s-a înseninat pe deplin în acea parte a Europei. Au fost deajuns declaraţiile atât de sincere ale d-lui Briand în parlament la care a răspuns d. Mussolini cu cuvinte amicale, pentru ca din ambele părţi ale Alpilor să se risipească neîncrederea pe cari unii voiau s’o înfiinţeze. Modus vivendi din statutul italienilor din Franţa şi al francezilor în Italia ca şi acordul vamal franco-italian au fost primele etape ale unei politici de apropiere. Aranjamentul chestiunei Tanger este negreşit menit să desvolte şi mai mult politica de sinceră colaborare franco-italiană. Solidaritatea popoarelor latine este garanţia necesară pentru consolidarea păcei şi progresului civilizaţiei. ADUNARE Marele partid de ordine şi guvernământ naţional-ţărănist, a hotărît să facă o stranie adunare, atunci când Parlamentul va fi chemat să desbată legile în legătură cu stabilizarea. Cu disperarea naufragiaţilor cari se agaţă de un paiu, membrii comitetului d-lui Maniu, voesc să constitue un „Parlament“ din toți acei cari ar fi voit să fie aleşi, din toți acei cari nu se consideră victime ale politicei lor nefaste, ci ale unor abuzuri inexistente. Astfel vom avea în istoria României, alături de Parlamentul ilegal al lui Makensen, şi parlamentul d-lui Maniu, — ambele isvorâte din aceleaşi tendinţi de destrămare a ţării, ambele înfierate de victoriosul patriotism al acestui popor. Dar în afară de intenţia condamnabilă,, — totul în această stranie adunare va fi impregnat de cel mai desăvârşit ridicul. „Parlamentul" candidaţilor, prezidat de d. Aurel Dobrescu, — având pe „banca ministerială pe d-nii Bontescu, Boilă, Stere, Iuliu Maniu, Mihalache şi ceilalţi numeroşi ministeriabili, — ne va da întreaga măsură a capacităţei şi seriozităţii acestui partid. Deşi numărul „aleşilor“ nealeşi va putea fi nelimitat, deşi pe banca ministerială vor putea lua loc douăzeci, treizeci sau chiar mai mulţi miniştri improvizaţi, — totuşi partizanii se vor putea convinge cu acest prilej de zădărnicia multor speranţe şi de falsitatea multor promisiuni... Opinia publică va avea ocazia să asiste la discuţii foarte interesante şi... democratice. D. Maniu ne mai fiind silit a ridica chestiuni de regulament, va putea în sfârşit săşi arate calităţile de om de stat, ce le ţine de atât timp ascunse. D-nii Aurel Vlad, Bontescu şi Boilă vor aranja bugetul imaginar, d. Mihalache va împărţi ogoarele şi pădurile după inspiraţia momentului. Toată lumea va lucra cu spor, sub stăpânirea aceleiaşi idei fixe. Un singur lucru va lipsi acestei ideale realităţi : diurnele. Noi socotim totuşi că, şedinţele fiind publice, a cum anunţă comunicatul, s’ar putea pune o taxă de intrare în folosul disperaţilor candidaţi... Cine n’ar cumpăra cu plăcere un bilet să vadă, aceste mori măcinând în gol, aceşti oameni de sticlă, chinuiţi de aceiaşi bande... Tratativele pentru constituirea noului guvern german Eri au început tratativele oficiale relativ la noua compunere a viitorului guvern. Preşedintele Reichului a primit în audienţă In acest scop, pe fostul Preşedinte al Reichstagului, d-l dr. Leebe, cu care s’a întreţinut asupra rezultatului alegerilor şi a situaţii politice creiată prin acesta rezultate. Adevărata situaţie politică însă, nu va putea fi clarificată, decât după convocarea şi întrunirea Reichstagului, când se va vedea modul cum partidele reprezentate în Reichstag înţeleg să se grupeze. Până acum însă, nu s’a decis data fixă când va fi convocat Reichstagul. (Rador). : D-l Dr. LOEBE Zi CU Z! Cu prilejul împlinirei de zece ani de când d. Maniu pertractează, partidul naţional-ţărănesc va scoate un Album conţinând fotografiile şi biografiile membrilor. Albumul acesta, interesant pentru că va trece la nemurire pe cei mai iluştri bărbaţi de stat din România, e important şi prin acea că arată prin câte partide au trecut aceia cari azi au cultul cămăşei peste pantaloni, şi vigoarei bărbăteşti a d-lui Maniu. KOTE CHESTIUNI ARHITECTONICE Un interesant congres se ţine în momentele actuale: 33 congresul arhitecţilor noştri, cari, constituiţi în corporaţie, au dat incontestabil un preţios concurs operei de civilizaţie dela noi. In acest congres s’au spus lucruri interesante: s’a evocat memoria artistului ce se numea Mincu, şi s’au arătat cam sunt nevoile profesionale. După noi, două sunt marile probleme ale arhitecturei româneşti de azi. Tina este de ordin material şi anume : găsirea miijoacelor celor mai eftine de construcţie. Pentru aceasta trebuie să se realizeze un monopol de Stat asupra fabricării de cărămidă, şi să se soluţioneze problema transporturilor pentru materialele de construcţie , precum tot asemeni va trebui să ne gândim la crearea unor instituţii speciale de credit eftin. Dacă nu vom recurge la toate mijloacele, pe cari oamenii de specialitate sunt chemaţi a le utiliza, vom continua a trăi sub regimul construcţiilor enorm de scumpe, ceea ce va face imposibilă o scădere a chiriilor, oricât de legitime ar fi doleanţele chiriaşilor. A doua problemă este de ordin mai intelectual şi anume este crearea unui stil care să fie naţional, dar adaptat urbanismului. Stilul nostru arhitectonic este în bună parte eşit din combinaţiile de linii ale bisericelor, şi din casele conacuri boereşti. Se vede de aci că stilul acesta, oricât de interesant ar fi, prin origina lui rustică, prin condiţiile în care s’a creiat, nu se potriveşte cu viaţa unui oraş modern, aglomerat şi cu alte nevoi decât acelea ale locuinţelor aşezate în spaţii largi, cu orizonturi ce se pierd în munţi, ori crânguri. Va trebui astfel să se ia decoraţia arhitectonică şi să se adapteze pe clădiri orăşeneşti. Această simplificare a stilului naţional va avea de altfel şi un folos practic material, reducând din clădiri acele multe ornamentaţii costisitoare : turnuleţe, cerdacuri, etc. şi cari sunt, cum spuneam, nepotrivite cadrului şi decorului străzei şi pieţelor oraşului modern. Casa franţuzească — zisă de raport — cu linii simple, cu balcoane reduse la strictul necesar, este o clădire care uneşte esteticul cu economicul, frumosul cu eltinul. Avem prea multe clădiri în Bucureşti, cu aspecte de biserică, cu forme de catedrală, cu fizionomie de conac, cari împestriţează fiziognomia oraşului nostru. Simplificarea este o formulă de eleganţă în multe arte decorative. Ea poate da frumoase regult ale şi în arta plastică a arhitecturei. PETRONIUS K"» —— MH. Osia Institutul Economic Românesc Cercetări $i documente gentov^TORlAECONOMICA a BQMfiBT"------------------------ — © primă gulegere de ****-----r 111 laififcMEa------______---------cercării©? de giawaga§SM?aa pe ©It In epoca de renaștere politie, a fărior românești, din ultima sută de ani, patrioţii şi învăţaţii neamului nostru, pentru a întări credinţa masselor largi ale poporului, în noua viaţă, dar şi pentru a afirma în afară de frontiere dreptul nostru ca stat naţional la politica şi cultura europeană, au răscolit arhivele, au săpat vechile morminte, au desgropat pietrele purtătoare de inscripţii, nepreţuite mărturii ale unui trecut măreţ şi au alcătuit astfel istoria neamului românesc. S’a stabilit prin aceasta nu numai dreptul de stăpânire, pentru Români, asupra ţinuturilor dintre Dunăre, Nistru, Mare şi Tisa, drepturi uzurpate în repetate rânduri, dar s’a tors şi firul conducător al unei concepţiuni politice originale şi al unor insuşiri culturale caracteristice pe care neamul nostru le-a avut dealungul timpurilor. Cercetările cele mai recente ale istoricilor noştri, vin să întărească, cu dovezi de curând descoperite, fapte fundamentale stabilite de cercetători cu multe decenii mai înainte. Trecutul vieței noastre eco nomice Dar dacă istoria politică a ţărilor româneşti constitueşte astăzi o creaţiune puternică, ce se reazimă pe un imens material de fapte, adunat cu multă sârguinţă de istoriografi, despre trecutul vieţii noastre economice, nu ştim decât foarte puţin. Valoroasele lucrări de sinteză ale marilor noştri istorici au schiţat, e drept, şi drumul de urmat pentru reconstituirea trecutului de preocupări materiale ale poporului românesc. Acele lucrări, în parte care privește manifestările agricole, industriale, comerciale, etc , trebuesc desvoltate, prin cercetări speciale, de pătrundere în adâncime a problemelor economice de altădată și sprijinite pe publicarea de documente noui, împrejurările actuale sunt din ce în ce mai favorabile unei astfel de întreprinderi. In afară de materialuldocumentar care se adună de mulţi ani în diferitele arhive din vechiul regat, ne stau astăzi la dispoziţie actele arhivelor ardelene şi actele timpurilor mai apropiate de noi din arhivele din Viena. Curând nădăjduim că ni se vor deschide şi arhivele de la Petrograd, Moscova şi Constantinopol. De acolo se vor putea scoate multe ştiri privitoare nu numai la viaţa politică, ci şi la cea economică. O primă culegere de acte Un început de preocupare specială pentru adunarea ştirilor cu caracter economic din trecutul românesc, îl face Institutul Economic publicând o serie de lucrări sub titlul de „Cercetări şi material documentar privitor la Istoria Economică a României.“ Din această serie a apărut deocamdată o primă culegere de acte intitulată „încercări de navigaţiune pe Olt.“ Lucrarea o datorăm d-lui Gheron Netta, directorul Institutului Economic Românesc, şi conferenţiar pentru Istoria Economică la Academia de înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Ea cuprinde nu numai un număr însemnat de acte privind încercarea de navigaţiune pe Olt, făcută la 1785, ci şi un foarte dezvoltat studiu al celorlalte încercări anterioare sau posterioare anului acestuia. Studiul se sprijină pe o foarte bogată literatură şi pe fapte scoase din isvoare. El nu se mărgineşte la înşirarea cronologică a diferitelor încercări de navigaţiune şi comerţ a acestui râu, în cadrul împrejurărilor economice a timpului în care a fost făcută. Datorită acestui fel de expunere, lucrarea constitue o nouă contribuţiune la istoria comerţului, Ardealului cu ţara românească şi sudestul Europei, precum şi la politica de expansiune economică a Austriei înspre răsărit. Preocuparea de a lega Ardealul pe o cale navigabilă cu Dunărea, prin mijlocirea Oltului, se poate urmări în această expunere din timpuri foarte vechi până în zilele noastre. Dacă pe vremea regimurilor politice deosebite, sub care ţările noastre au trăit dealungul veacurilor, gândul de a lega Ardealul cu Dunărea pe o cale regulată de apă, nu s’a putut realiza, într’un viitor apropiat o ţară unitar condusă, sub Vn .re.ATM favorabil şi în împrejurări politice şi economice prielnice va putea desigur să înfăptuiască acest vechiu deziderat. Folosul lucrărilor de acest fel Noua sarcină pe care Institutul Economic Românesc şi-o ia via publicarea seriei de „Cercetări şi material documentar privitor la istoria economică“ este foarte folositoare şi oportuna Este bine să cunoaştem aptitudinele noastre de altădată pentru activitatea economică întrucât astfel vom putea şti şi ce suntem în stare să realizăm şi un viitor în acest domeniu. Este oportun să arătăm popoarelor cu care convieţuim în frontierele ţării noastre de astăzi mărite, că în afară de un trecut de lupte şi necazuri, neamul românesc are şi un trecut care îi face cinste, de muncă şi de producţiune în domeniul economic. ECOURI Ziarele bulgăreşti au public recent cifre din statistica învăţământului primar în Bulgaria în anul şcolar 1926—927. Din 645.123 copii obligaţi a urma şcoala primară, nu s’au înscris 95.886. Un număr de 33.915 copii nu au fost niciodată la şcoală iar 61.971 n’au terminat cursul complect. Ziarele explică că din acest număr de 33.915 total neştiutori de carte, majoritatea o formează copii de naţionalitate străină. Trebue semnalată ultima afirmaţie a statisticei bulgare, anume că abţinerea de la şcoală a unui mare număr de copii „valahi“ îşi găseşte în parte explicarea în impunerea învăţământului într-o limbă străină, de către un guvern care, deşi face atâta caz de drepturile minorităţilor bulgare din străinătate, nu îngăduie deschiderea de şcoli româneşti pentru românii din Bulgaria.