Viitorul, iulie 1928 (Anul 20, nr. 6109-6134)

1928-07-01 / nr. 6109

1 . Continuare în pag. 2-a A Mănăstirea Japca derigaţiONESCU profesor universitar Pe malul Nistrului, în partea 1 soarele se apropie de orizont, de sud a judeţului Soroca plin disc roşu cu margenea neteda, de amintiri străbune, e un cuib de hărnicie şi muncă femeiască, în jurul unui centru de cucernicie şi evlavie sinceră. Intr’un desiş de pădure, lăsat de pe coasta priporoasă, numai stânci, a văii, Mănăstirea Japca stă izolată la margene de ţara. Dinspre Sănătăuca nu o zăreşti, decât când ajungi la poarta de sub clopotniţă. Venind însă dinspre Vadu-Raşcului, biserica, albă din temelie şi până la acoperişul cupolei largi, sclipeşte de curăţenie, mai ales in contrast cu frunzarul întunecat al pădurii. Tabloul este minunat, mai ales in apus de soare. Apa Nistrului, strânsă grămadă, îşi schimbă faţa de la clipă la clipă. Când luciul apei mohorât, tulbure, a bea încreţit de valuri, deodată se împurpurează, ca şi când ar reflecta un incendiu. Nistrul devine frumos, dar fioros, totodată, ca înroşit de sânge,, cum stă scrie la cartea bătrânească. După ce soarele s’a ascuns, roşul de pară slăbeşte. Reflexul cerului imbujorat acopere faţa apei cu o pânză trandafirie, irizată, cu ochiuri ce ajunge de culoarea galbenă-aurie a seninului de la asfinţit. Nici un alt râu al nostru, nu se aprinde cu aşa de intense culori ca Nistru, pentru că nici raul nu-şi are, ca el, apele adunate grămadă, intre ziduri înalte de piatră. Şiretul şi le resfiră, ascunzându-le în lunca largă. Prutul le mână în cotituri strâmte umbrite de zăvoaie dese. Nistrul şi-a tăiat sghiab adânc în clidul de piatră , ruginită, aşa încât n’are unde se întinde. Face coturi, dar nu pe fundul luncii. Curge dintr’o bucată, mândru şi aspru, sub aparenţa liniştei dela faţă. Satele stau înşirate în lungul lui, grupuri compacte de case cu livezi multe. Unele sunt chiar lângă apă, altele sunt întinse pe podişul înalt, la margenea lanurilor nesfârşite. Mănăstirea e la mijloc de înălţime, dominând lunea. De întemeierea ei se leagă tot numele unui boer moldovean. Intr’una din sălile stăreţiei s’a mai păstrat portretul acestui vechiu ctitor, îmbrăcat în giubea până la glesne, cu mânecele largi, cu blăniţă de samur în lungul părţilor. Pe cap poartă comanac cu blană surie de miel. In mâna stângă ţine chipul vechii mănăstiri iar în cea dreaptă mătăniile de chihlimbar. De o parte şi alta a capului stă scris: Ctitorul Costache Statice, ziditorul mănăstirii şi cel care a făcut danie pământul. 1825. Zidită sub vremea ocupaţiunii, biserica diferă de tipul celorlalte. De departe pare un cub cu două rânduri de ferestre largi. Şi turnul, cu ferestre iarăşi mari pare tot un cub mai mic. Din această pricină interiorul e luminos; lumina pătrunde bogat prin multele geamuri şi apoi se reflectă pe păreţii peste tot văruiţi. Cele trei altare, cu baldachinul deasupra mesei sfinte din mijloc, strălucesc de podoaba poleieler şi a icoanelor mari. Impresionant este când intri, pe înserate, la vecernie. In spaţiul larg siluetele călugăriţelor, cernite din creştet până în tălpi, par umbre nemişcate. Puţinele candele, puse în vârful sfeşnicelor, cu slabe pâlpâieri, plutesc în văzduh ca nişte licăriri de stele. Minunatul cor de maice, cu glasuri curate şi cu unison deplin, se revarsă din cerdacul de sus cu valuri de resonanţe ce se resfrâng din toate părţile, învăluindu-te. Cucernicia te cuprinde, îţi apleacă fruntea fără să vrei. Mănăstirea nu e mare, dar in schimb un adevărat stup. E un tip de organizare diferit de al celorlalte, de la noi. E o mănăstire cu sistemul obştiei, nu „de sine“. Munca e în comun, tr-stea e a tuturora. Nu există maiee bogate şi sărace, iar masa e luată în trapeză, cu toate împreună. E o înfrăţire în adevăr creştinească, iar de buna stare a gospodăriei se îngrijeşte fiecare. In jurul mănăstirii e o adevărată fermă, mai sistematic luerată decât multe ferme ale statului. Nu lipseşte nimic din ceia ce trebue vieţii. Noi sunt grajdurile cu cai şi vaci, dincolo crescătoria de porci. Intr’un colţ la margene de pădure e iazul cu peşti aşa de blânzi încât nu se sfiesc să se urce la faţă ca să apuce lacom fărămiturile de pâne ce le asvârli. La altă margene de pădure e prisaca, îngrijită in jur cu sămănături de hrişcă, măzăriche şi alte plante melifere. Livada de pomi mulţi plantaţi de curând, e aproape de grădina cu zarzavat, sistematică, iar mai încolo se întinde via pe rod. E atâta ordine şi curăţenie peste tot, de ţi i mai mare dragul. Aleele din livadă sunt acoperite cu nisip împrospătat în fiecare an, bălăriile de lângă gard tăiate. Nu e colţ nefolosit. Unde butucii sunt scoşi de bătrâneţe, locul e ocupat cu câte un cuibdouă de cartofi ori cu un strat de ceapă. Elede Totul e lucrat de maice, îngrijesc de vieţi livadă; ele pasc vitele în pădure. Dincolo, pe podiş, unde exproprierea a lăsat mănăstirii puţin loc de croitură, maicele fac rândul la „odaie.“ Sunt maice ciubotare, croitorese, după cum mânuesc cu pricepere rândeaua de toslar ori ciocanul potcovarului. E o cetăţuie femeiască care ar putea servi drept model şi aiurea. Nu există stăpân, nu există slugă. Vrednica stareţă şi ajutoarea ei principală, casieră şi econoamă totodată, nu poruncesc, ci conduc. La nevoie, când se întâmplă vreo năvală de musafiri, stareţa nu socoate drept scădere să se ducă la bucătărie. De aceia e unire şi dragoste pentru moşie, pentru biserică. Credinţa e în mare parte reală, nelipsind nici schivnice, care dorm în sicriul pregătit pentru odihna de veci. Influenţa veche, pravoslavnică, nu s’a şters încă cu totul, cum e lesne de închipuit. Se mai aude citanie streină. Cea mai mare parte din maice sunt însă moldovence, şi ţi-e drag să vezi cum se silesc sa citească tot aşa de repede pe cărţile noi, româneşti, ca şi pe cele vechi. Nu trebue uitat că alăturea curge Nistrul, iar la puţină depărtare se află marea lavră din Kiev. Se cer oarecare sforţări pentru a rupe cu tradiţia puternică, întorsătura nouă istorică se simte tot mai mult, graţie tactului şi vigilenţei inimosului conducător spiritual P. S. S. a Episcopul Visarion al Hotinului. Urmele activităţii lui netrâmbiţate se văd pretutindeni în eparhia sa. Un spirit nou se alioeşte pe vechea tradiţie, întărind viaţa mănăstirilor printr’un rost social Pe lângă Mănăstirea dela Japca, de anul trecut a început să funcţioneze o şcoală de gospodărie rurală. Nu i se putea alege un mediu mai potrivit. Şcoala nu e de formă, iar învăţătura e împlinită cu practica reală. După un an, nici nu mai cunoşti pe fetele de sătean. Nu că s’au schimbat spre boerie, ci spre disciplina minţii şi a sufletului. Sunt ca trezite dintr’un somn adânc în care încă zac cele rămase acasă, învaţă, dar şi lucrează deavalma cu maicele. Se roagă lui Dumnezeu rătând în cor. fân®.8 al cfc«g»iedl $1 unulea No. 6109 6 PAGINI Duminică 1 iulie, 1928 2LEI IX. tstoBA 6 LEI EX. te STREIHATATE Un an — — — 1400 lei Sase luni----- 700 . Trei luni — — 400 . abonamente REDACTIA administraţia ANUNCIURI COMERCIALE IN TAESA In streinătate BUCUREŞTI Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Un an---------700 lei Şase luni--------- 350 , Trei luni--------- 200 „ STR. EDGARD QUINET No. în STRADA ACADEMIEI No. 17 Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 Manuscriptele nepublicate se distrug3LEI EX. in T.&R& G LEI EX. te SlS£tNATATE De o serie întreagă de ani orice observator obiectiv şi nepărtinitor al vieţei noastre publice nu se poate împiedica de a nu remarca o caracteristica a atitudinilor partidului naţional-ţărănesc, în toate ocaziile, înainte si după fuziune. In toate chestiile la ordinea zilei acest partid de pură negaţiune adoptă atitudini cari se contrazic cu cele anterioare, sunt pline de duplicitate şi echivoc. Este inutil să le reamintim pe toate, căci lumea le cunoaşte. Nu ne oprim, deci, decât la cea din urmă în dată, şi anume la atitudinea partidului naţional-ţărănesc faţă de împrumut şi stabilizarea monetară. Atunci când această operaţiune era inoportună şi prematură, deoarece nu erau îndeplinite condiţiunile indispensabile reuşitei sale, partidul naţional-ţărănesc se declara partizan al stabilizărei imediate, şi, cu rost şi fără rost, o indica drept singurul mijloc de a scăpa ţara de ruină. De aceia, atunci când problema a venit în discuţiunea Parlamentului, d-l Tuliu Maniu n’a putut face decât declaraţiunea solemnă că nu poate fi nici măcar vorba ca partidul pe care-l conduce cu atâta nehotărâre şi dezorientare să nu recunoască validitatea operaţiunilor împrumutului şi stabilizărei Dar, aci începe duplicitatea. Cu toate că a susţinut în trecutul cel mai apropiat că stabilizarea este o operaţiune utilă ţărei, partidul naţional-ţărănesc a trimis o serie de emisari în streinătate pentru a face totul cu putinţă ca tratativele ce erau în curs să ne reuşească. Până unde a mers acţiunea aceasta vinovată a emisarilor partidului naţional-ţărănesc împotriva unei operaţiuni pe care el o socotise utilă ţărei, se ştie. Până la calomnierea României şi a instituţiilor ei, până la incercarea de a-i ştirbi creditul restabilit cu atâtea sacrificii. La început acţiunea aceasta a fost tăgăduită, deşi ea era, în parte, publică, de vreme ce „emisarii“ publicau articole şi dădeau interviewuri în ziarele streine din apus. In cele din urmă orice scrupul a fost dat la o parte, şi secretarul general al partidului naţional-ţărănesc, — autorul broşurei calomniatoare, —• a recunoscut făţiş într’un acces de sinceritate că dacă ar fi putut ar fi „sabotat“ împrumutul şi stabilizarea. Partidul naţional-ţărănesc încearcă acuma fără succes să îndreptăţească aceste atitudini contrazicătoare, dându-şi seama cât, de condamnată de opinia publică şi de toate clasele producătoare este acţiunea lui, îndreptată împotriva unei însănătoşiri a monedei noastre. Oficiosul naional-ţărănist Dreptatea, crede că e de ajuns să spună : „suntem în principiu pentru stabilizare, dar această operaţiune precum şi împrumutul să nu le facă guvernul actual, ci noi“. E pur şi simplu neserios. Aşadar faţă de o operă de interes naţional cum este consolidarea monetară a ţărei, partidul naţional-ţărănesc pune interesul de partid şi declară că o sabotează pentru că nu el este chemat să o realizeze. Interesul general al ţărei, nu-l priveşte. El are în vedere numai interesul său de partid. Desigur, un asemenea „raţionament’* este respins de opinia publică şi nu are nici o valoare. Dar se mai aduce în discuţie un pretext. Se spune că partidul naţional-ţărănesc ar fi capabil să obţină condiţii mai avantagioase decât acelea obţinute de guvernul actual. Alegaţiunea nu poate sta în picioare pentru mai multe motive. In primul rând, partidul naţional-ţărănesc şi „specialiştii“ lui nu cunosc condiţiunile în cari se realizează operaţiunea şi, în consecinţă, nu poate afirma dacii aceste condiţiuni sunt sau nu împovărătoare sau umilitoare pentru ţară. Pe de altă parte, oricât de pătimaşe sunt luptele noastre politice interne, nu se poate tăgădui cu bună-credinţă şi obiectivitate, că în materie economică şi financiară partidul liberal este singurul partid politic de guvernământ care se bucură înăuntru şi în afară de o autoritate necontestată, care-i îngădue să ducă la bun sfârşit o asemenea operă de interes general. Şi autoritatea aceasta nu s’a dobândit deodată. Ea este fructul unor lungi şi tenace sforţări, al unei politici financiare şi bugetare chibzuite, ale cărei roade concrete sunt evidente, căci seria celor şapte bugete echilibrate, cu plusuri de încasări, o dovedeşte, după cum o atestă refacerea economică şi continua creştere a veniturilor Statului. Toate aceste lucruri streinătatea le cunoaşte şi sforţările României, sub conducerea financiară a actualului preşedinte al consiliului au fost apreciate. De aceea silinţele politicianilor pătimaşi de a discredita ţara în afară n’au putut reuşi. Politica de duplicitate şi de echivoc pe care însă partidul naţionalţărănesc o duce şi în chestia împrumutului şi a stabilizărei,este dezaprobată şi condamnată de ţara întreagă. STftBKIZftREA IAR POLITICA de ECHIVOC , DUPLICITATE Cu prilejul închiderei lucrărilor congresului parlamentar internaţional al comerţului, care s-a ţinut la Versailles, L© Temps face un interesant bilanţ al rezultatelor fertile pe cari le-a dat această conferinţă internaţională. Mai mult de 40 de State au fost reprezentate la această întrunire. A fost, zice ziarul francez, o frumoasă manifestaţie a dorinţei de înţelegere economică, de acord intelectual şi moral, de pacificare universală, care animă toate naţiunile civilizate, încă sguduite de urmărire războiului mondial. Bună-voinţă reciprocă Această manifestaţiune de bunăvoinţă reciprocă este semnificativă Pe întreaga suprafaţă locuibilă a globului sunt mulţimi cari nu cer decât să trăiască din fructele legitime ale muncei lor, urmată de un comerţ onest, dar pe cari prea des,— vai, — războaiele, devastările şi incendiile, îi gonesc din casele pe cari le-au clădit şi din câmpurile pe cari le-au cultivat. De aceea, in genere, popoarele sunt doritoare de garanţii în ce priveşte siguranţa bunurilor şi libertatea schimburilor. Desamăgite în diferite rânduri de misterioasele tratări ale unei anume diplomaţii, mulţimele aşteaptă dela oameni raţionali soluţiile dictate de bunul simţ comun. Principiile conducătoare Cari sunt, în definitiv, principiile cari au inspirat iniţiativa fondatorilor acestei instituţiuni internaţionale, când, pentru prima dată, s’a ţinut în Senatul belgian prima întrunire plenară a conferinţei parlamentare internaţionale a comerţului ? Ele sunt următoarele: stabilizarea inimilor prin contagiunea salutară a simpatiilor mutuale; asanarea socială obţinută prin realitatea voinţelor individuale prosperitatea colectivii, dobândită prin realitatea contractelor particulare. Conferinţa a recomandat popoarelor, prin glasul raportorilor diferitelor chestiuni, pentru atingerea acestor scopuri: aplicarea metodelor liberale în materie economică, disciplina în coordonarea sforţărilor armonioase, progresul juridic prin înmulţirea acordurilor, unificarea textelor legislative cari regulează viaţa comercială în toate ţările. Unificarea legislaţiei De altfel în ceea ce priveşte această ultimă problemă, oarecari începuturi s’au şi făcut. In una din şedinţele congresului dela Versailles, di Rocco, ministrul de justiţie al Italiei, a făcut cunoscut printr’o comunicare elocventă şi viu aplaudată, împrejurările cari au determinat crearea la Roma a unui institut internaţional de drept privat. Este, în adevăr, un considerabil rezultat, în materie de unificare legislativă. In aceiaşi şedinţă d-l Alejandro Alvarez, delegatul republicei Chili la conferinţele pan-americane, a definit într’o expunere plină de fapte şi plină de doctrină, unitatea legislaţiei comerciale a Americei latine. Iată începuturi cari făgăduesc. In orice caz presa franceză îşi exprimă speranţa că lucrările congresului parlamentar internaţional al comerţului vor contribui la realizarea idealului, desigur îndepărtat, al unei mai strânse solidarităţi internaţionale. Problemele piei Conferinţa parlamentară O impresionantă marcifestaţie da solidaritate inter_BmmHSmmBBmawBmiaaB&uanBmKiBaMaeBBamMmmomaxMasxsssaam naţională în vederea coordonărei şi sforţărilor comune pace şi progres — Iubire de ţară... O informaţie a anumitei prese ne vesteşte că conducerea partidului naţional-ţărănesc a hotărât să traducă şi în englezeşte, pentru a răspândi la Londra, imunda publicaţie prin care a denigrat ţara la Paris. Natural că şi de data aceasta tot ,iubirea de ţară“ face pe amicii d.lui Maniu să-şi dea atâta osteneală. !rAstfel şi Londra va afla căRomânia e ţara „bacşişului“, că toţi funcţionarii, mari şi mici, fără excepţie, sunt „venali“, că „fraudele“ se ţin lanţ, că magistratura e „coruptă“ şi armata la fel. Nu ştim cum vor suna în englezeşte aceste ţigănisme dar dacă n’ar fi clasica răbdare romănească, oamenii cari săvârşesc astfel de fapte ar fi excluşi din viaţa publică. Din astfel de broşuri de „propagandă“, răspândite în streinătate în scop de a împiedica împrumutul şi stabilizarea, prin scăderea prestigiului şi creditului ţării, opinia publică are de învăţat ce pericol reprezintă pentru consolidarea Statului român partidul naţional- ţărănesc. Funcţionarii magistraţii şi armata, oamenii cinstiţi şimuncitori cerbăr şi sufăr, făcând jertfe pentru ţară, să citească această broşură ce se răspândeşte în streinătate şi să vadă cum sunt descrişi peste hotare de către acei cari, în ţară, se bat cu pumnii în piept şi jură că voesc să le îndulciască soarta. ■ Făţarnici, de-o josnicie cinică.. sunt, acei cari concep şi acei cari răspândesc aceste calomnii. Ele amintesc dragostea de ţărani a aceluiaşi partid, ţărani pe cari îi poartă flămânzi pe drumuri, când nevoile electorale o cer, dar pentru cari ăl Meniu cere „câte o mitralieră în fiecare sat“ atunci când e la putere. Toată, această făţărnicie se va plăti. Ţara care este minţită şi calomniată va şti să dea fiecărui partid, ceia ce-i datoreşte. Noi punem în faţa opinnei publice dovezile crimei ce o săvârşesc naţionalţărăniştii, iar aceştia îşi cer răsplata : cârma ţării. La P A R I S maammmxatmm sa Noul preşedinte aESBBBBBSnaHBSaBBaHS OBOSI aS CONSILIULUI MUNICIPAL Republican democrat, ales cu o mare majoritate de voturi, preşedinte al consiliului municipal din Paris. D. Lemarchand este ofițer al rLegiunei de Onoare. D-l GEORGES LEMARCHAND ZI COZI Din exposeul d-lui Madgearu: »D. Maniu e omul care timp de atâtea decenii, a plecat totdeauna, urechea la vuetul popular.“ Un om care a ascultat vuetul atâtea decenii, are de ce sa fie cam ameţit! . „îndreptarea“ face o comparaţie a impositelor, sub guvernul averescan şi cel liberal, arătând ca sub cel dintâiu se plătea mai puţin Dacă o fi aşa atunci lucrul are o explicaţie. Bieţii contribuabili, văzând cum se irosesc banii lor, sub guvernarea în care trona d-nul Manoilescu, făceau minuni de strategie fiscală, şi nu plăteau impozitele decât cu multă greutate. La explicarea aceasta ziarul d-lui Manoilescu nu s’a gândit oare? NOTE Votul universal la LITERATURA Una din cuceririle cele mai frumoase ale spiritului vremei noastre este integrarea în patrimoniul credinţelor sociale, a concepţiei votului obştesc. Ea se reazimă pe credinţa că nu există inteligenţe cercuite şi privilegiate de clasă, precum nu există diferenţieri de spirit critic între fii aceleaşi ţări şi locuitorii aceluiaşi cămin etnic. Egalitatea apoi a datoriilor cetăţeneşti, fireşte, că într’o limpede conştiinţă a dreptăţei trebuia să atragă şi egalitatea în drepturi. Dar este o întrebare nu lipsită de interes care s’ar formula astfel : Dacă egalitatea cetăţenească se admite ca o situaţie de fapt, întemeiată pe o psihologie individuală şi socială, nu am putea sa o extindem la toate judecăţile în care cetăţenii sunt chemaţi a-şi da avizul ? Dacă ori ce cetăţean, într’un stat organizat pe principii democratice, poate să-şi dea legalmente avizul asupra Problemelor politice, şi dacă virtualmente orice cetăţean are dreptul a judeca şi a decide asupra vieţei unui om, în calitate de jurat, de ce am face din literatură. — o manifestare socială —• o sferă îngrădită şi o cetate nobilitară şi aristrocratică în care să se excludă „vox populi“ ? Acel odi profanum vulgus al lui Horatiu, ar fi un anacronism ! Dar există totuşi un „reacţionarism“ care se confundă cu însăşi claritatea noţiunilor sociale; şi există concepţii care prin temeinicia lor rămân ca insulele fixe în mijlocul valurilor. Opinia că judecata literară este un aparigiu al celor mitini — în ciuda sufragiului universal — ne pare că face parte din seria categoriilor imutabile ale spiritului omenesc. Literatura și arta în genere nu sunt manifestări intelectuale legate cu formulele comune ale crugetărei, ci sunt excepţiuni isvorâte din anumite structuri mentale foarte personale, şi esenţialmente unice. A face din creaţia spontană, excepţională şi unică, obiectul judecăţei populare, este a crede că deoarece trăim în regimul votului obştesc, ar trebui ca oricine să aibă dreptul de a critica diagnoza unui medic, ori soliditatea uui pod construit de geniul civil ! Literatura este şi ea o specializare a facultăţilor psihice, şi ea atare cu competinţe limitate şi pregătite, şi cere o clasă privilegiată de înţelegători. Aceasta cel puţin în ceea ce priveşte dreptul de critică, de selecţiune şi de aviz definitiv . „Să urâm turma nepricepută“ ? Nu, desigur. Dar respect elitei competinţei literare, în forma ei critică şi de selecţie a valorilor. Altfel se deschid porţile anarhismului ignar şi obscuratist... PETRONIUS Luni 25 Iunie, „îndreptarea“ a adoptat pariul ca mijloc de convingere optimistă pentru partizanii alarmaţi de lipsa de viabilitate a partidului poporului. Pariul propus este foarte... serios şi consistă dintr’o sumă de bani ce urmează a fi depusă la o bancă atât de ziarul „îndreptarea’* (recte de şeful partidului) cât şi de defăimătorii cari contestă forţa vitală’ a averescanismului. Să mai poftească deci cineva să pretindă că partidul poporului n’are încredere întrânsul! Cine vrea să se convingă, să parieze — ca la curse sau la footbal. D. Magearu §8 cardurile . Marţi 26 Iunie. — Timpul care se scurge atât de repede şi de zadarnic a alarmat până întratât pe d. Iuliu Maniu încât a dat ordin d-lui Virgilică Magearu să mai sufle la focul speranţelor spre a-i reînvia flăcările aproape stinse. D. Virgilică Magearu, după ce a tras bine o priză de tabac, şi a umflat foalete bucate şi a vorbit despre situaţia politică după Alba Iulia. Peroraţia a durat câteva ore deşi ea nu cuprindea decât unicul şi singurul adevăr rostit că... „după Alba Iulia aşteptările partidului naţional-ţărânist au fost înşelate“. Şi pentru asta să înghită lumea 40 de grade de căldură ? Două evenimente politice Miercuri 27 Iunie. — Două evenimente covârşitoare a înregistrat ziua de azi: Sosirea d-lui Maniu în Capitală, după şedere de 24 ore la Rădăcini; plecarea d-lui Maniu la Rădăcini după o şedere de câteva ceasuri în Bucureşti. Neobositul şef plimbăreţ al partidului naţional-țărănesc a lucrat în scurtul timp al... şederei sale, cu aghiotantul însărcinat cu organizarea programului spectacolelor pseudo-parlamentare ce se vor desfăşura într’una din sălile de dancing din Bucureşti... După ce a luat cunoştinţă de ordinea spectacolelor, d. Iuliu Maniu s-a reîntors la Bădăcini ca să reflecteze asupra modificărilor de adus, după care, iar se va înregistra evenimentul sosirei sale în Capitală şi acela al reîntoarcerei acasă şi aşa mai departe. Firme comerciale şi firme politice Joi 28 iunie. Constatându-se că foarte mulţi naivi sunt înşelaţi de titlurile pompoase, denumite „firme“ şi cari ascund de cele mai multe ori in dosul lor, situaţiuni necorespunzătoare, Consiliul de miniştri a hotărât să se alcătuiască o lege care reglementând materia să prevadă sancţiuni severe pentru cei ce ar încerca să inducă în eroare publicul. Păcat că această lege va privi numai firmele comerciale. Sunt firme politice, cum este aceea a partidului naţional-ţărănesc, care vorbesc de ceva „viu şi natural înăuntru“, pe când în reality» înăuntru totul este mort sau prefăcut. Suflet^de^buj^român Vineri 29 Iunie. — Sufletul de bun roihân al d-lui Virgilică Magearu s’a afirmat încă odată îa pamfletul publicat de dânsul în limba franceză asupra situaţiunei politice din România. Ca lefto român ce este, d. Virgilică, închipuindu-se aşezat într’un turn de fildeş, vede în jurul său numai putregai, dezorganizare, murdărie, nenorociri, patime, boli, nervozitate, abuzuri şi alte multe mizerii plăsmuite după chipul şi asemănarea sa şi a prietenilor săi, D. Magearu intenţionează să traducă acest pamflet şi-’n limba armeană, ca să se ştie cât mai departe cât de bun român este d-sa. Traducerea şi-o va face bineînţeles, singur. E un vechiu obiceiu al d-lui Virgilică să nu mai apeleze la alţii. „O inexactitate“ Sâmbăta, 36 Iunie. — Acum câteva zile, „Dreptatea" în stilu-i birjeresc bine apreciat în mahalalele oraşelor, se năpustea asupra ministrului de război învinuindu-l că tolerează ofiţerilor să-şi construiască imobile cu soldaţi îmbrăcaţi .civil. Articolul „documentat“ se încheia cu o filipică împotriva guvernului. Azi „Dreptatea“ publică o dezminţire a afirmaţiunilor ei sub titlul „O inexactitate“. De ce nu „O infamie’* sau altceva la fel? Int. INCHEEJ31 Bazar săptămânal Pariuri. — D. Virgilică Magearu şi căldurile.—Două evenimente politice importante. — Firme comerciale şi cmagEsaiaiapwaattaiadBk im— wm iiiiiiiiiiin'wiki firme politice.—Suflet de bun român. —„0 inexactitate“ ............. ECOURI Producţia carboniferă în Bulgaria prezintă în ultimii ani o creştere extraordinară. Acest fapt se datoreşte atenţiei pe care guvernul o acordă industriei carbonifere care se află aproape exclusiv In mâinile statului. In anul 1927 s’au extras în minele de cărbuni ale statului 1.328.000 t. cărbuni, iar din minele particulare 173.000 t. Pentru a se face o comparaţie cu anii precedenţi se pot menţiona următoarele cifre: în anul 1920 s’au extras In total 950.000 t., în 1923 — 1.164.000 t. In 1925—1.344.000 t., In 1926—1.361.000 t. şi în 1927—1.511.000 t. cărbuni. Această cantitate e suficentă pentru acoperirea consumului intern precum şi pentru furnizările pe contul reparaţiilor, rămânând încă un rest neînsemnat pentru export O manifestaţie anti-franceză a avut loc deunăzi la Baden-Baden, cu ocazia inaugurărei unui monument care reaminteşte că al 15-lea regiment de dragoni silezieni a ţinut garnizoana în acest oraş de la 1871 până la 1914. Foştii soldaţi ai acestui regiment, care asistau la ceremonia inaugurărei, au primit un album unde Franţa este violent atacată şi în care Germania e invitată să reia Alsacia, Slesvigul și Danţigul.