Viitorul, septembrie 1929 (Anul 21, nr. 6466-6490)

1929-09-01 / nr. 6466

3 LEI EX. tn TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE IN TARA Un an — —700 lei Sase luni — — 350 . Trei luni-----200 , vfBCaSi. I Anul al doua­zeci si doilea No. 646®■ © jmmm& 6 PACINI Duminici H Septembrie 1929 In streinăta­te Un an — -*• 1400 lei lase luni-------300 . rsl luni-----400 „ 1 REDACTI­A —ADMINISTRATIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 (­ STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia : Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia Zlarului, Strada R. Poincare U ţl la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se 3 LEI EX. in ȚARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE REGIMUL minorităţilor Se anunţă că o comisiune a fost însărcinată să elaboreze un proect de lege referitor la regi­mul minorităţilor. Ceea ce, de la început, este caracteristic şi sem­nificativ, este că în fruntea ace­stei comisiuni figurează numele unui trădător de ţară, al acelui politician care în actuala guver­nare are un rol precumpănitor, autorul acelei reforme admini­strative care calcă principiile constituţionale relative la unita­tea statului. Lucrul are o deosebită însem­nătate. Ceea ce s’a petrecut cu re­forma administrativă — pe care guvernul nu o poate aplica — este o indicaţiune că şi în ceea­ce priveşte regimul minorităţilor guvernul partidului naţional-ţă­rănesc se pregăteşte să violeze principiile constituţionale. * In adevăr, a devenit un fel de tradiţie ca ori de câte ori guver­nul Maniu vrea să calce preve­derile Constituţiei, să recurgă la d. Stere, care, urmărind cu orice preţ reabilitarea sa politică prin obţinerea unui portofoliu mini­sterial, este gata oricând să pre­steze guvernului asemenea mon­struoase servicii. Este neîndoios că o lege, un statut care să stabilească regi­mul minorităţilor etnice în Ro­mânia, este util şi necesar. Situa­­ţiunea provizorie, de astăzi este bine să înceteze. Să se clarifice şi să se codifice situaţiunea mi­norităţilor în statul român, în conformitate cu principiile şi textele constituţionale şi ale tra­tatelor de pace. Daca însă această operă legis­lativă este utilă şi necesară, nu guvernul partidului naţional-ţară­nesc o poate îndeplini. Explicaţiunea este simplă Par­tid­u­ national-ţărănesc şi a tăiat singur putinţa de a legifera în a­­ceastă materie, din momentul în care a adoptat ca puncte de pro­­gram­ aşa zisele „principii de la Alba-Iulia” în chestia minorita­ră, — principii absolut în contra­zicere cu normele Constituţiei în vigoare şi chiar cu prevederile tratatelor de pace. Uitând şi nesocotind interesele generale ale unităţii statului, preocupaţi exclusiv de interesele electorale de partid, conducăto­rii partidului naţional-ţărănesc au încheiat pacturi şi acorduri cu partidele minorit­are, în cari s’au luat angajamente­ de gu­vern ce nu pot fi aduse la înde­plinire fără o făţişe violare a principiilor şi textelor constitu­ţionale. In zadar face apel şeful guver­nului la „competinţa“ fostului director al „Luminei“ în materie de escamotare a Constituţiei. Din cauza angajamentelor pe care le-a luat ca partid sub imperiul preocupărilor electorale, guver­nul naţional-ţărănesc nu mai are autoritatea morală de a elabora el statutul minorităţilor etnice în România Mare. Nu un partid care a dat ne­numărate dovezi că nu are per­­cepţiunea intereselor superioare ale statului poate ataca şi rezol­va în mod definitiv o problemă ca aceea a stabilirei regimului minorităţilor. Noua tentativă a guvernului de a înfrânge Constituţia pe ca­re membrii cabinetului au jurat că o vor respecta, nu va putea a­­vea succes, iar lucrările comisiu­nei guvernamentale vor rămâne în cartoane. Deocamdată, ziarele guverna­mentale şi cele zise „indepen­dente“ vorbesc de crearea unui nou subsecretariat de stat, acela al minorităţilor. Asta da,­­ cre­ări de posturi noi în vreme de deficite bugetare şi suprimări de funcţionari de carieră, este ca­racteristica guvernării actuale. Dar problema minoritară nu va putea fi rezolvată decât de un guvern conştient de interesele statului şi respectuos al princi­piilor constituţionale şi al tra­tatelor de pace. NOTE Opera la Eforie „Ori­ce nenorocire e bună la ceva“ — zice un vechiu proverb francez. In adevăr, hotărârea de a se adăposti Opera română în încă­­pătoarea sală a Eforiei, este in­­cheerea onorabilă şi utilă a unei crize penibile prin care a trecut opera noastră. Eu cunoaştem în amănunt con­­ditiunile în cari s’a încheiat con­tractul, dar ceea­ ce se ştie de pe acum este că Opera dispune pen­tru reprezentaţiile sale de cea mai încăpătoare sală din Bucureşti. In adevăr sala Eforiei, aşa cum este in curs de transformare, va avea nu mai puţin de 1500 de locuri. Opera mare din Paris are 2200 locuri, deci diferenţa nu e prea mare. Dar ce însemnătate are numă­rul locurilor ? — se va întreba ci­neva. Foarte mare. In adevăr, pe lângă subvenţia pe care o primeşte de la Stat pentru acţiunea sa ar­tistică şi culturală, opera trebue să conteze în oarecare măsură şi pe încasările serale. Cu cât numă­rul locurilor disponibile pentru public este mai mare cu atât con­­­­ducătorii Operei vor putea să sca­dă preţurile—şi un public mai nu­­­­meros va putea veni să-şi facă educaţia artistică­ muzicalâ.­­ Cu o sală încăpătoare, Opera­ îşi va îndeplini mai bine menirea. Bine­înţeles scena de la Eforie va­­ fi mult mărită şi transformată­­astfel încât să corespundă cu ne­cesităţile montărei operilor mari, cu cor, figuraţie, etc. După câte aflăm, lucrările sunt în curs. Unii susţin că acustica sălei ar lăsa de dorit. Cei cari o cunosc bine susţin însă, dimpotrivă că în­tre alte calităţi noul locaş al Ope­rei are şi pe aceea de a poseda o acustică excelentă. De altfel la concertele cari s’au dat cu Fleta, Fritz Kreisler, Italia pin, Corul Ca­zacilor dela Don, etc. nimeni nu s’a plâns de lipsa de sonoritate a sălei. Încă odată, soluţia care s-a dat chestiei localului Operei este mul­ţumitoare, până ce „Academia noa­stră de muzică“ va putea avea un local propriu. Lăcomia unor pro­prietari cari vroiau să exploateze Statul a fost pedepsită, iar Teatrul Naţional a rămas nestingherit în activitatea sa artistică. INT. 1- Torfeurările din Palestina vin­h LORD CHANCELLOR înalt comisar al Marei Britanii în Palestina ZI CU ZI Ziarele anunţă că d. I. Lugo­­şanu, subsecretar de stat la pre­­şidenţia consiliului, a plecat la Geneva şi de acolo la Paris. Tânărul secretar al d-lui Ma­niu speră să stabilească recordul a o sută de călătorii în streinăta­te în răstimp de un an. Frumos record, dar costisitor, mai ales pentru un buget deficitar... * După ce în prima sa scrisoare către plugari d. Mihalache i-a în­demnat să facă ogoare, într’a doua scrisoare îi îndeamnă să semene numai... sămânţă selec­ţionată. „Sfaturile sunt uşor de dat, zic plugarii. In loc de sfaturi am vrea însă mai bine sămânţă, dar nu sămânţă de vorbă, ci de cea­laltă.“­u. fi INTERIMARUL D. Madgearu, interimar la două ministere. D. MADGEARU : încă două ministere să mai am și sunt ca tine, frate Musolini ! Naivităţile ziarelor închiriate guvernului iBMHMsaaaMă i­iimiiiiWaible Ziarele închiriate de regimul ac­tual­ băneşte şi prin alegerea în Par­lament a directorilor ori a elemente­lor hotărâtoare din redacţii, se pun in situaţii ridicule şi penibile. Imnurile de laudă, pe cari sunt o­­bligate să le cânte zilnic, depăşesc prin exageraţiunile lor toate limitele şi irizează stupiditatea. Unele din aceste ziare şi-au pier­dut, din această mercantilă cauză, ori­ce fel de ecou in opinia publică, nu le mai citeşte nimeni. „Lupta“ constitue un exemplu edi­­ficator. Ziarul din Sărindar găseşte in nu­mărul său de aseară, bunăoară, că „guvernarea naţional-ţărănistă, de a­­bia începe“. Spre a justifica această aberaţie, „Lupta“ încearcă să motiveze copilă­­ria pe care nici „Dreptatea”, etletesul naţional-ţărănist, n’o mai susţine. Pretinde anume ziarul din str. Să­rindar că „guvernul Maniu a păstrat superioritatea şi a popularităţei şi a realizărilor asupra adversarilor săi, neabuzând de această superioritate spre a-i nedreptăţi“. „Munca intensă, suspină interesat deputatul-director, depusă de guvern şi Parlament spre a realiza şi chiar din prima sesiune reformele esenţiale apare ca un act politic înţelept şi prevăzător care pune de la început guvernarea ac­tuală pe baze solide. „Nimic nu poate împiedeca aplica­rea reformelor adoptate. „Nu numai împrejurările politice, dar şi cele economice şi financiare încep să fie favorabile acestei­­epli­caţiuni. Dovada o face creditul din a­­iară care se manifestă tot mai ferm pentru statul nostru şi întreprinde­rile private. „Finanţarea recoltei se anunţă asi­gurată printr’un împrumut olandez acordat“ etc., etc. Pe aceiaş pagină se ridică noul o­­sanale — et pour cause—pe alte trei coloane, acestui împrumut olandez. Observând în treacăt că bucuria motivată a „Luptei“ pentru împru­mutul olandez a fost prematură, du­­pă cum au fost premature exploziile de entuziasm şi bună dispoziţie ale „anumitei prese“ luată în întregul ei,­vom analiza puţin copilăriile di­­rectorului-deputat. Cine mai vorbeşte azi serios de po­pularitatea naţional-ţărănistă ? N’o fac nici cei mai fanatici conducători ai acestui partid. Este destul să străbaţi satele şi o­­raşele, şi te convingi repede că popu­laritatea câştigată printro demagogie deşănţată şi pe care n’am­ contesta­t-o nici noi, nu mai există. Că dim­potrivă, un curent puternic de tot mai accentuată ostilitate cuprinde populaţia noastră dela sate contra de­magogier fără ruşine şi fără scrupu­le, cari au minţit-o. De oraşe, nici nu mai discutăm. Aci, naţional-ţărăniştii n’au fost a­­preciaţi un singur moment, căci po­pulaţia, bine informată şi având po­sibilitate să cunoască pe oamenii nouî, să-i ştie cine sunt şi cât nu re­prezintă nimic,­au înţeles că guver­narea regimului actual se face în de­trimentul ţărei.­­■ Iar în Capitala ţărei a enunţa nu­mai cuvântul „popularitate naţional­­ţărănistă“, provoci ilaritate. Alegerile comunale, de care regimul fuge, dar cari se vor ţine odată, vor concretiza in cifre „popularitatea“ partidului al cărui exponent la Municipiu e pato­logicul domn Dem. Dobrescu. Acesta e popularitatea. In ce pri­vește realizările, dacă prin realizări se face aluzia la miile de legi votate în câteva zile, atunci într’adevăr, suntem de acord: „s’a realizat e­­norm“. Ce se ascunde înapoia realizărilor nu-i greu de văzut. Disperarea în­tregului corp funcţionăresc, nesigur pe ziua de mâine, neplătit la timp şi care priveşte cu groază revenirea vremurilor,ce se credea definitiv înmormântate, a funcţionarului pu­blic politicianizat, plecând odată cu guvernul care l-a numit. Inutil să insistăm asupra dezorga­nizări complecte a administraţiei şi a jandarmeriei şi poliţiilor în curs, de urcarea sălbatecă a impozitelor, cari totuşi n’aduc nimic din cauza sărăciei generale, din sporirea ne­­permisă a preţurilor produselor re­giei dar care a micşorat veniturile, deci a dat un rezultat cu totul con­trariu. Iată adevărul aşa cum e cunoscut de toţi: înţelegem iluziile naive ale „anu­­mitei prese“ ca şi ale guvrnamenta­lilor, asupra „guvernărei care abia În­cepe“. Reacţiunea cetăţenească se găseşte azi foarte aproape. v-A Conferinţa navală de la Londra Paralel cu negocierile de la Haga atenţiunea tuturor se îndreaptă în acest moment asupra problemei li­mitării şi reducerii armamentelor navale, care stă la baza politicei de dezarmare generală. Cu toate că mi­nisterul laburist al Angliei are gri­ji mari în politica internă şi exter­nă, la cari evenimentele din Pales­tina adaogă o notă tragică, d. Ram­say Mac­Donald n’a încetat nici un moment de a privi cu toată aten­ţiunea proiectul de înţelegere cu Statele­ Unite pentru limitarea for­ţelor navale, proiect care a făcut o­­biectul primelor sale acte în dome­niul international, imediat ce a luat guvernul. Şeful guvernului en­glez a avut mai multe întrevederi cu ambasadorul Statelor­ Unite la Londra, generalul Dawes, și în ul­timele zile s-a anunţat că lucrurile par destul de avansate pentru că d. Mac­Donald să poată pleca în Sta­tele­ Unite la începutul lunei octom­brie. Informaţiunile publicate în aceas­tă chestiune sunt în adevăr contra­dictorii. Cele apărute în presa en­gleză par chiar, că premerg eveni­mentelor. Americanii sunt mai re­zervaţi şi insistă asupra necesită­ţii de a se întruni o Conferinţă a celor cinci puteri­­maritime: An­glia, Statele­ Unite, Japonia, Fran­­şi Italia. Conferinţa ar urma să întrunească la Londra şi ar tra­­întreaga problemă a dezarmării navale. Nici­odată n’a fost vorba de un acord în doi anglo-american, că şi Washingtonul are motive să nu se oprească la această formulă, care nerezolvând nimic ar lăsa proble­ma întreagă să fie rezolvată,­in viitor. Ceea ce se poate considera definitiv câştigat este că guvernul britanic şi guvernul american sunt î­n principiu de acord asupra nece­sităţii limitării şi reducerii arma­mentelor maritime şi unul şi altul considerând că această limitare, tre­bue să se facă pe baza parităţii ce­lor două flote-Ar fi imprudent să se precizeze mai mult, de pe acum, posibiliăţile de înţelegere care pot exista din punct de vedere general. Unele stări din isvor englez tind a se admite părerea, că dacă nu se va putea ţine o Conferinţă a celor cinci sta­te, Statele­ Unite ar admite o înţe­legere în trei, Franţa şi Italia—ca la Geneva în 1927 — putând lipsi, fiiind reprezentate prin simpli ob­servatori. Aceasta ar fi o eroare gravă încât nici Londra nici Was­hington nu se vor opri la o astfel de eventualitate .’ Fără îndoială că un acord în cinci este mai greu de realizat decât un acord în doi, pen­tru că principiile generale trebue să se adapteze la interese cari se opun unele altora, și mai cu seamă condițiunilor absolut diferite ale si­guranţei fiecăruia. Este de la sine înţeles că americanii, cari nu vor să se lege în nici un caz faţă de o altă putere, sunt partizanii unei în­ţelegeri generale care să închidă poarta oricărei surprize şi care să angajeze în aceiaşi măsură toate naţiunile. Ar fi de dorit să se poa­tă ajunge la dezarmarea universa­lă, sau mai de­grabă la limitarea armamentelor în lumea întreagă. Opoziţia tezelor principalelor pute­ri în materie de înarmări pe mare, a fost până astăzi un obstacol pen­tru ori­ce progres decisiv pe calea aceasta şi se ştie cum rivalitatea anglo-americană a fost cauza eşe­cului din 1927. De atunci, s’a pro­dus un fapt nou : declaraţiunile de la Geneva de acum câteva luni, ale reprezentantului Statelor­ Unite, d. Gibson, în favoarea metodei limită­rii forţelor­­navale preconizate altă dată în Franţa.­­ E posibil ca împrejurările sa fie astăzi mai favorabile unei soluţiu­­ni acceptabile pentru toţi. Anglia zbătându-se cu serioase dificultăţi financiare, nu mai poate susţine întrecerea înarmărilor cu Statele­ Unite, cari la rândul lor o privesc cu nelinişte, obligaţia de a consacra sume enorme la noui construcţiuni navale pentru realizarea egalităţii absolute al celor două flote, prin­cipiul dominant în politica navală a Angliei şi a Statelor­ Unite. Problema nu se poate rezolva de­cât printr’un acord general al tu­turor marilor puteri navale. Atât de profund şi de indiso­lubil este legământul dintre noi şi sora mai mare Franţa, atât de scumpe şi atât de infinite sunt a­­mintirile din vremurile tragice ale răsboiului, încât după multe decenii tot de actualitate va fi orice reînprospătare a lor. Revista „Cele trei Crişori“ ex­celenta publicaţiune ce de zece ani apare la Oradea, întreţinând vie flacăra culturii naţionale sub multiplele ei aspecte, a avut feri­cita inspiraţie, de a închina ulti­mul ei număr Franţei contimpo­rane şi războiului de întregire. In condiţiuni exceptional de bine reuşite, atât din punctul de vedere technic, cât şi al materia­lului istoric şi literar, acest nu­măr ar trebui să nu lipsească din biblioteca nici unui om­ român. Acest număr închinat Franţei, depăşind cadrul răsboiului co­mun, încearcă să urmărească în sufletul francez, aspectele diferi­te ale acelei vitalităţi, care prin ştiinţă, prin literatură şi prin artă, a insuflat omenirei moder­ne, un avânt regenerator. Cadrul fiind însă prea vast, a­­ceastă încercare este exprimată printro schiţă sumară, centrali­zând în câteva pagini, figurile acelor francezi ce au dat ţării noastre un imbold, o pildă şi o încurajare. Fireşte, aceste figuri, au suferit şi ele o necesară selec­­ţiune — după cum se mărturi­seşte în cuvântul introductiv — căci numeroşi au fost­ aceia cari veniţi din Franţa spre a aduce dovada geniului latin în mijlocul latinităţii noastre izolate, au a­­firmat prin cuvinte frăţeşti o a­­propiere, culminând într’o iden­tificare. Identificarea sufletului românesc ca marele suflet al Franţei In clipele grele ale Istoriei noa­stre, o ţară» cea dirhât ne-a aju­tat: franţa. O ţară ne a discipli­nat avântul şi culma: Franţa. Tot Franţa ne dă astăzi prile­jul de afirmare în domeniul spi­ritual, care face ca arta, cultura şi politica însăşi, să fie expresia multiformă a aceleiaşi hotărât® încordări: voinţa rasei. De aceia iniţiativa colonelului Bacaloglu, inimosul şi entusia­­stul director al revistei „Cele trei Crişuri“ de a manifesta pentru Franţa printr’un număr închinat ei, este dintre cele mai lăudabile. Şi cu atât mai in­­..'dabile, cu cât a reuşit să alcătuiască un număr care în ansamblul lui şi- ?n con­­diţiunile în care este imprimat, ne va­ representa cu cinste în stră­inătate scrisul și tiparul româ­­nesc. In actualState FRANJA si ROMANIA ECOURI D­in Nijni Novgorod se anunţă că acolo a sosit un grup de muncitori polonezi, cari se află într’o călătorie de studii prin Ru­sia. Ei au vizitat fabricile şi uzi­nele din oraş. Organizaţia comu­nistă a organizat o primire fas­tuoasă delegaţiei din Polonia, as­cunzând însă mizeria reală. S­ocietatea agricolă sârbă lucrea­ză la înfiinţarea a numeroase biblioteci şi case de citire agricole în Serbia. In această ac­ţiune participă şi delegaţi ai mi­nisterelor instrucţiunii publice, agricultură şi reformă agrară. La Belgrad se va înfiinţa o centrală a acestor instituții. ---------------------.0.| AUSTRIA in preajma războiului civil? Viena (Uta). — Muli cred că în toamna aceasta va fi război civil in Austria. „încordarea a luat o în­torsătură primejdioasă. Democra­ţia e în mare pericol. De s’ar în­tâmpla evenimentele spre care tin­de situaţia, stradele ar fi în toam­nă acoperite cu morţi şi răniţi“­, (din „Manchester Guardian“). „A­­meninţă primejdia de a se repeta tulburărilor de acum doi ani, în­torsătură periculoasă” (din Daily Telegraph“). Nu e vorba aici, cum s’ar părea la prima vedere, de reportaje sen­zaţionale ale ziarelor engleze asu­pra Mexicului sau Venezuelei. Vie­­na e locul din care se răspândesc astfel de rapoarte. Austria este deci ţara deschisă ca stând pe pra­gul unui sângeros război civil. A­­cest război civil ameninţă, cum spun ziarele engleze, din partea Heimwehrului, care ar pregăti un marş asupra Vienei, după exem­plul italian. La toamnă, după ter­minarea muncii la câmp Heimwehr ar urma să se dea lovitura. Ţăra­nii vor porni atunci contra Vienei, spre a da aci lupta decisivă cu lu­crătorii. Războiul civil! Morţi şi răniţi vor acoperi stradele ! Afară de aceasta, se mai desvăluie toto­dată un plan al Franţei de a forma o coaliţie fascistă din Austria, Ungaria şi Polonia şi poate şi Ita­lia, spre a împiedica în felul ace­sta Anschlussul. Că în fine se vor­beşte că ne ameninţă primejdia u­­nei dictaturi, că democraţia Aus­triei se află în mare pericol, acea­sta numai în treacăt. S’ar putea trece cu un surâs pes­te aceste lucruri, lăsând asupra toamnei să pedepsească pe autorii de senzaţii, căci în Austria nu se va produce nici urmă de răb­oi civil; Heim­wehr­ul nu va porni a­­supra Vienei iar coaliţia cu Unga­ria Polonia sau Italia nu se va încheia nici în toamna aceasta şi în nici o altă toamnă. S’ar putea aşa dar trece peste colecţia de in­venţii senzaţionale şi de taifasuri politice de cafenea, examinându-se problemele dela ordinea zilei, dacă nu s’ar vedea în aceste publicaţii din ultimul timp şi în altele simi­lare o bine organizată campanie, cu scopul clar: Trebuie creată în străinătate o stare de spirit de neîncredere faţă de Austria, deri­vând din existenţa Heimwehrului. Efectul politic şi financiar (se ştie că Austria caută un împrumut de 100 milioane dolari) ar trebui să fie în sensul ca asupra guvernului austriac să se exercite o presiune, spre a-l determina la o acţiune con­tra Heimwehrului. Dacă corespondenţii străini se dedau la asemenea servicii, cu sau fără voie, numai din plăcerea de senzaţii sau din ignorarea stării de lucruri, n’are importanţă­ faptele s'au produs. Este însă necesar, în­­astfel de împrejurări, de a prezen­ta lucrurile în adevărata lor lumi­nă, de a arăta situaţia din Austria aşa cum e în realitate. Actualul cancelar Ernest Stre­­erowitz şi predecesorul său, Mgr. Seipel, s-au ocupat în timpul din urmă, prin declaraţii publice, de chestia Heimwerului, devenită fără îndoială, o problemă impor­tantă a politicii interne austriace. Prevenirile către streinăta­te, ale ambilor bărbaţi de stat, de a nu şi lăsa indusă in eroare, prin informa­ţii false, asupra mişcării Heimwe­hrului, a avut, după cum se vedea puţin efect. Pe de altă parte e u­­şor de înţeles că adversarul Heims­wehrului, garda republicană (re­publikanischer Schutbzund) caută a pune în mişcare interesele lui legături cu străinătatea, pentru a se produce asupra guvernului din Viena presiunea externă menţio­nată. Pentru a se atinge acest scop, se arată că Heimwehrul reprezintă o primejdie internaţională, ameninţă liniştea din Austria şi cu aceasta toată liniştea din Europa centrală. Afară de aceasta se desvălue pre­tinse planuri de dictatură fascis­tă în Austria, în legătură cu Italia Ungaria şi Polonia, întrega con­spiraţie stând sub egida Franţei, calcul creditat mai ales în Londra.­­Ce este însă adevărat din toată •»­ această afacere! Fapt este Hei­mwehrul a progresat rapid nu, la sângeroasa revoltă din Viena, din Iulie 1927, întrucât elementele cetăţeneşti (nu numai ţărani) au înţeles atunci că trebue să creeze din forţele lor proprii un factor de ordine, mijloacele statului părând insuficiente. S’a mai adăogat la a­­ceasta indignarea de ani de zile a mare parte din cercurile burgheze contra presiunii exercitată de par­tidul din stânga prin Schutzbun­­dul lui. Aceste cercuri au simţit un fel de satisfacţie, putând să dis­pună şi ele de o forţă, care să ţină în cumpănă garda social-democra-, tică, organizată­­aproape milită­­reşte. De altfel Heimwehrul mai e de privit şi ca un contra-curen­t împo­triva experimentelor stângii. El s'a întărit mai ales ţinând sub obser­vaţie pasagiul acela din progra­mul dela Linz al social-democra­­ţilor, în care se preconiza dictatu­ra proletariatului ca chee de bol­tă. Ar fi negreşit de reţinut că Heimwehrul s’a declarat încă din capul locului ca o formaţie mai presus de partide, că a refuzat toa­te partidele­, aşa cum a făcut la început şi Stahlehelmul din Ger­mania, şi s’a considerat numai ca un factor de ordine complimetar în stat. Printr’o declaraţie solemnă a recunoscut încă şi forma de stat democratică a Austriei. In stadiul acesta, Heimwehrul a avut o aflu­enţă considerabilă, contribuind la aceasta şi nemulţumirile din par­tide şi neînţelegerile din parla­ment. In câteva luni, efectivul său număra cam 250.000 oameni; Schutzbundul poate să aibă cel pu­ţin 400.000 oameni. In atitudinea Heimwehrului s’a produs, în lunile din urmă, o în­torsătură, care a nemulţumit pe mulţi partizani şi care a fost so­cotită ca o rupere cu programul de bază iniţial; organizaţia a pă­rut că devine politică, începând să ţină cuvântări (din motive de concurenţă), pe ton din ce în ce mai radical, ameninţând în urmă pe faţă constituţia şi parlamentul S’a vorbit astfel de necesitatea u­­nei liberări a­ Vienei din stăpâni­rea partidului de stânga, de o des­ (Continuare In pag. 2-a)

Next