Viitorul, septembrie 1929 (Anul 21, nr. 6466-6490)
1929-09-01 / nr. 6466
3 LEI EX. tn TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE IN TARA Un an — —700 lei Sase luni — — 350 . Trei luni-----200 , vfBCaSi. I Anul al douazeci si doilea No. 646®■ © jmmm& 6 PACINI Duminici H Septembrie 1929 In streinătate Un an — -*• 1400 lei lase luni-------300 . rsl luni-----400 „ 1 REDACTIA —ADMINISTRATIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 ( STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia : Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia Zlarului, Strada R. Poincare U ţl la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se 3 LEI EX. in ȚARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE REGIMUL minorităţilor Se anunţă că o comisiune a fost însărcinată să elaboreze un proect de lege referitor la regimul minorităţilor. Ceea ce, de la început, este caracteristic şi semnificativ, este că în fruntea acestei comisiuni figurează numele unui trădător de ţară, al acelui politician care în actuala guvernare are un rol precumpănitor, autorul acelei reforme administrative care calcă principiile constituţionale relative la unitatea statului. Lucrul are o deosebită însemnătate. Ceea ce s’a petrecut cu reforma administrativă — pe care guvernul nu o poate aplica — este o indicaţiune că şi în ceeace priveşte regimul minorităţilor guvernul partidului naţional-ţărănesc se pregăteşte să violeze principiile constituţionale. * In adevăr, a devenit un fel de tradiţie ca ori de câte ori guvernul Maniu vrea să calce prevederile Constituţiei, să recurgă la d. Stere, care, urmărind cu orice preţ reabilitarea sa politică prin obţinerea unui portofoliu ministerial, este gata oricând să presteze guvernului asemenea monstruoase servicii. Este neîndoios că o lege, un statut care să stabilească regimul minorităţilor etnice în România, este util şi necesar. Situaţiunea provizorie, de astăzi este bine să înceteze. Să se clarifice şi să se codifice situaţiunea minorităţilor în statul român, în conformitate cu principiile şi textele constituţionale şi ale tratatelor de pace. Daca însă această operă legislativă este utilă şi necesară, nu guvernul partidului naţional-ţarănesc o poate îndeplini. Explicaţiunea este simplă Partidu national-ţărănesc şi a tăiat singur putinţa de a legifera în această materie, din momentul în care a adoptat ca puncte de program aşa zisele „principii de la Alba-Iulia” în chestia minoritară, — principii absolut în contrazicere cu normele Constituţiei în vigoare şi chiar cu prevederile tratatelor de pace. Uitând şi nesocotind interesele generale ale unităţii statului, preocupaţi exclusiv de interesele electorale de partid, conducătorii partidului naţional-ţărănesc au încheiat pacturi şi acorduri cu partidele minoritare, în cari s’au luat angajamente de guvern ce nu pot fi aduse la îndeplinire fără o făţişe violare a principiilor şi textelor constituţionale. In zadar face apel şeful guvernului la „competinţa“ fostului director al „Luminei“ în materie de escamotare a Constituţiei. Din cauza angajamentelor pe care le-a luat ca partid sub imperiul preocupărilor electorale, guvernul naţional-ţărănesc nu mai are autoritatea morală de a elabora el statutul minorităţilor etnice în România Mare. Nu un partid care a dat nenumărate dovezi că nu are percepţiunea intereselor superioare ale statului poate ataca şi rezolva în mod definitiv o problemă ca aceea a stabilirei regimului minorităţilor. Noua tentativă a guvernului de a înfrânge Constituţia pe care membrii cabinetului au jurat că o vor respecta, nu va putea avea succes, iar lucrările comisiunei guvernamentale vor rămâne în cartoane. Deocamdată, ziarele guvernamentale şi cele zise „independente“ vorbesc de crearea unui nou subsecretariat de stat, acela al minorităţilor. Asta da, creări de posturi noi în vreme de deficite bugetare şi suprimări de funcţionari de carieră, este caracteristica guvernării actuale. Dar problema minoritară nu va putea fi rezolvată decât de un guvern conştient de interesele statului şi respectuos al principiilor constituţionale şi al tratatelor de pace. NOTE Opera la Eforie „Orice nenorocire e bună la ceva“ — zice un vechiu proverb francez. In adevăr, hotărârea de a se adăposti Opera română în încăpătoarea sală a Eforiei, este incheerea onorabilă şi utilă a unei crize penibile prin care a trecut opera noastră. Eu cunoaştem în amănunt conditiunile în cari s’a încheiat contractul, dar ceea ce se ştie de pe acum este că Opera dispune pentru reprezentaţiile sale de cea mai încăpătoare sală din Bucureşti. In adevăr sala Eforiei, aşa cum este in curs de transformare, va avea nu mai puţin de 1500 de locuri. Opera mare din Paris are 2200 locuri, deci diferenţa nu e prea mare. Dar ce însemnătate are numărul locurilor ? — se va întreba cineva. Foarte mare. In adevăr, pe lângă subvenţia pe care o primeşte de la Stat pentru acţiunea sa artistică şi culturală, opera trebue să conteze în oarecare măsură şi pe încasările serale. Cu cât numărul locurilor disponibile pentru public este mai mare cu atât conducătorii Operei vor putea să scadă preţurile—şi un public mai numeros va putea veni să-şi facă educaţia artistică muzicalâ. Cu o sală încăpătoare, Opera îşi va îndeplini mai bine menirea. Bineînţeles scena de la Eforie va fi mult mărită şi transformatăastfel încât să corespundă cu necesităţile montărei operilor mari, cu cor, figuraţie, etc. După câte aflăm, lucrările sunt în curs. Unii susţin că acustica sălei ar lăsa de dorit. Cei cari o cunosc bine susţin însă, dimpotrivă că între alte calităţi noul locaş al Operei are şi pe aceea de a poseda o acustică excelentă. De altfel la concertele cari s’au dat cu Fleta, Fritz Kreisler, Italia pin, Corul Cazacilor dela Don, etc. nimeni nu s’a plâns de lipsa de sonoritate a sălei. Încă odată, soluţia care s-a dat chestiei localului Operei este mulţumitoare, până ce „Academia noastră de muzică“ va putea avea un local propriu. Lăcomia unor proprietari cari vroiau să exploateze Statul a fost pedepsită, iar Teatrul Naţional a rămas nestingherit în activitatea sa artistică. INT. 1- Torfeurările din Palestina vinh LORD CHANCELLOR înalt comisar al Marei Britanii în Palestina ZI CU ZI Ziarele anunţă că d. I. Lugoşanu, subsecretar de stat la preşidenţia consiliului, a plecat la Geneva şi de acolo la Paris. Tânărul secretar al d-lui Maniu speră să stabilească recordul a o sută de călătorii în streinătate în răstimp de un an. Frumos record, dar costisitor, mai ales pentru un buget deficitar... * După ce în prima sa scrisoare către plugari d. Mihalache i-a îndemnat să facă ogoare, într’a doua scrisoare îi îndeamnă să semene numai... sămânţă selecţionată. „Sfaturile sunt uşor de dat, zic plugarii. In loc de sfaturi am vrea însă mai bine sămânţă, dar nu sămânţă de vorbă, ci de cealaltă.“u. fi INTERIMARUL D. Madgearu, interimar la două ministere. D. MADGEARU : încă două ministere să mai am și sunt ca tine, frate Musolini ! Naivităţile ziarelor închiriate guvernului iBMHMsaaaMă iiimiiiiWaible Ziarele închiriate de regimul actual băneşte şi prin alegerea în Parlament a directorilor ori a elementelor hotărâtoare din redacţii, se pun in situaţii ridicule şi penibile. Imnurile de laudă, pe cari sunt obligate să le cânte zilnic, depăşesc prin exageraţiunile lor toate limitele şi irizează stupiditatea. Unele din aceste ziare şi-au pierdut, din această mercantilă cauză, orice fel de ecou in opinia publică, nu le mai citeşte nimeni. „Lupta“ constitue un exemplu edificator. Ziarul din Sărindar găseşte in numărul său de aseară, bunăoară, că „guvernarea naţional-ţărănistă, de abia începe“. Spre a justifica această aberaţie, „Lupta“ încearcă să motiveze copilăria pe care nici „Dreptatea”, etletesul naţional-ţărănist, n’o mai susţine. Pretinde anume ziarul din str. Sărindar că „guvernul Maniu a păstrat superioritatea şi a popularităţei şi a realizărilor asupra adversarilor săi, neabuzând de această superioritate spre a-i nedreptăţi“. „Munca intensă, suspină interesat deputatul-director, depusă de guvern şi Parlament spre a realiza şi chiar din prima sesiune reformele esenţiale apare ca un act politic înţelept şi prevăzător care pune de la început guvernarea actuală pe baze solide. „Nimic nu poate împiedeca aplicarea reformelor adoptate. „Nu numai împrejurările politice, dar şi cele economice şi financiare încep să fie favorabile acesteieplicaţiuni. Dovada o face creditul din aiară care se manifestă tot mai ferm pentru statul nostru şi întreprinderile private. „Finanţarea recoltei se anunţă asigurată printr’un împrumut olandez acordat“ etc., etc. Pe aceiaş pagină se ridică noul osanale — et pour cause—pe alte trei coloane, acestui împrumut olandez. Observând în treacăt că bucuria motivată a „Luptei“ pentru împrumutul olandez a fost prematură, după cum au fost premature exploziile de entuziasm şi bună dispoziţie ale „anumitei prese“ luată în întregul ei,vom analiza puţin copilăriile directorului-deputat. Cine mai vorbeşte azi serios de popularitatea naţional-ţărănistă ? N’o fac nici cei mai fanatici conducători ai acestui partid. Este destul să străbaţi satele şi oraşele, şi te convingi repede că popularitatea câştigată printro demagogie deşănţată şi pe care n’am contestat-o nici noi, nu mai există. Că dimpotrivă, un curent puternic de tot mai accentuată ostilitate cuprinde populaţia noastră dela sate contra demagogier fără ruşine şi fără scrupule, cari au minţit-o. De oraşe, nici nu mai discutăm. Aci, naţional-ţărăniştii n’au fost apreciaţi un singur moment, căci populaţia, bine informată şi având posibilitate să cunoască pe oamenii nouî, să-i ştie cine sunt şi cât nu reprezintă nimic,au înţeles că guvernarea regimului actual se face în detrimentul ţărei.■ Iar în Capitala ţărei a enunţa numai cuvântul „popularitate naţionalţărănistă“, provoci ilaritate. Alegerile comunale, de care regimul fuge, dar cari se vor ţine odată, vor concretiza in cifre „popularitatea“ partidului al cărui exponent la Municipiu e patologicul domn Dem. Dobrescu. Acesta e popularitatea. In ce privește realizările, dacă prin realizări se face aluzia la miile de legi votate în câteva zile, atunci într’adevăr, suntem de acord: „s’a realizat enorm“. Ce se ascunde înapoia realizărilor nu-i greu de văzut. Disperarea întregului corp funcţionăresc, nesigur pe ziua de mâine, neplătit la timp şi care priveşte cu groază revenirea vremurilor,ce se credea definitiv înmormântate, a funcţionarului public politicianizat, plecând odată cu guvernul care l-a numit. Inutil să insistăm asupra dezorganizări complecte a administraţiei şi a jandarmeriei şi poliţiilor în curs, de urcarea sălbatecă a impozitelor, cari totuşi n’aduc nimic din cauza sărăciei generale, din sporirea nepermisă a preţurilor produselor regiei dar care a micşorat veniturile, deci a dat un rezultat cu totul contrariu. Iată adevărul aşa cum e cunoscut de toţi: înţelegem iluziile naive ale „anumitei prese“ ca şi ale guvrnamentalilor, asupra „guvernărei care abia Începe“. Reacţiunea cetăţenească se găseşte azi foarte aproape. v-A Conferinţa navală de la Londra Paralel cu negocierile de la Haga atenţiunea tuturor se îndreaptă în acest moment asupra problemei limitării şi reducerii armamentelor navale, care stă la baza politicei de dezarmare generală. Cu toate că ministerul laburist al Angliei are griji mari în politica internă şi externă, la cari evenimentele din Palestina adaogă o notă tragică, d. Ramsay MacDonald n’a încetat nici un moment de a privi cu toată atenţiunea proiectul de înţelegere cu Statele Unite pentru limitarea forţelor navale, proiect care a făcut obiectul primelor sale acte în domeniul international, imediat ce a luat guvernul. Şeful guvernului englez a avut mai multe întrevederi cu ambasadorul Statelor Unite la Londra, generalul Dawes, și în ultimele zile s-a anunţat că lucrurile par destul de avansate pentru că d. MacDonald să poată pleca în Statele Unite la începutul lunei octombrie. Informaţiunile publicate în această chestiune sunt în adevăr contradictorii. Cele apărute în presa engleză par chiar, că premerg evenimentelor. Americanii sunt mai rezervaţi şi insistă asupra necesităţii de a se întruni o Conferinţă a celor cinci puterimaritime: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franşi Italia. Conferinţa ar urma să întrunească la Londra şi ar traîntreaga problemă a dezarmării navale. Niciodată n’a fost vorba de un acord în doi anglo-american, că şi Washingtonul are motive să nu se oprească la această formulă, care nerezolvând nimic ar lăsa problema întreagă să fie rezolvată,in viitor. Ceea ce se poate considera definitiv câştigat este că guvernul britanic şi guvernul american sunt în principiu de acord asupra necesităţii limitării şi reducerii armamentelor maritime şi unul şi altul considerând că această limitare, trebue să se facă pe baza parităţii celor două flote-Ar fi imprudent să se precizeze mai mult, de pe acum, posibiliăţile de înţelegere care pot exista din punct de vedere general. Unele stări din isvor englez tind a se admite părerea, că dacă nu se va putea ţine o Conferinţă a celor cinci state, Statele Unite ar admite o înţelegere în trei, Franţa şi Italia—ca la Geneva în 1927 — putând lipsi, fiiind reprezentate prin simpli observatori. Aceasta ar fi o eroare gravă încât nici Londra nici Washington nu se vor opri la o astfel de eventualitate .’ Fără îndoială că un acord în cinci este mai greu de realizat decât un acord în doi, pentru că principiile generale trebue să se adapteze la interese cari se opun unele altora, și mai cu seamă condițiunilor absolut diferite ale siguranţei fiecăruia. Este de la sine înţeles că americanii, cari nu vor să se lege în nici un caz faţă de o altă putere, sunt partizanii unei înţelegeri generale care să închidă poarta oricărei surprize şi care să angajeze în aceiaşi măsură toate naţiunile. Ar fi de dorit să se poată ajunge la dezarmarea universală, sau mai degrabă la limitarea armamentelor în lumea întreagă. Opoziţia tezelor principalelor puteri în materie de înarmări pe mare, a fost până astăzi un obstacol pentru orice progres decisiv pe calea aceasta şi se ştie cum rivalitatea anglo-americană a fost cauza eşecului din 1927. De atunci, s’a produs un fapt nou : declaraţiunile de la Geneva de acum câteva luni, ale reprezentantului Statelor Unite, d. Gibson, în favoarea metodei limitării forţelornavale preconizate altă dată în Franţa. E posibil ca împrejurările sa fie astăzi mai favorabile unei soluţiuni acceptabile pentru toţi. Anglia zbătându-se cu serioase dificultăţi financiare, nu mai poate susţine întrecerea înarmărilor cu Statele Unite, cari la rândul lor o privesc cu nelinişte, obligaţia de a consacra sume enorme la noui construcţiuni navale pentru realizarea egalităţii absolute al celor două flote, principiul dominant în politica navală a Angliei şi a Statelor Unite. Problema nu se poate rezolva decât printr’un acord general al tuturor marilor puteri navale. Atât de profund şi de indisolubil este legământul dintre noi şi sora mai mare Franţa, atât de scumpe şi atât de infinite sunt amintirile din vremurile tragice ale răsboiului, încât după multe decenii tot de actualitate va fi orice reînprospătare a lor. Revista „Cele trei Crişori“ excelenta publicaţiune ce de zece ani apare la Oradea, întreţinând vie flacăra culturii naţionale sub multiplele ei aspecte, a avut fericita inspiraţie, de a închina ultimul ei număr Franţei contimporane şi războiului de întregire. In condiţiuni exceptional de bine reuşite, atât din punctul de vedere technic, cât şi al materialului istoric şi literar, acest număr ar trebui să nu lipsească din biblioteca nici unui om român. Acest număr închinat Franţei, depăşind cadrul răsboiului comun, încearcă să urmărească în sufletul francez, aspectele diferite ale acelei vitalităţi, care prin ştiinţă, prin literatură şi prin artă, a insuflat omenirei moderne, un avânt regenerator. Cadrul fiind însă prea vast, această încercare este exprimată printro schiţă sumară, centralizând în câteva pagini, figurile acelor francezi ce au dat ţării noastre un imbold, o pildă şi o încurajare. Fireşte, aceste figuri, au suferit şi ele o necesară selecţiune — după cum se mărturiseşte în cuvântul introductiv — căci numeroşi au fost aceia cari veniţi din Franţa spre a aduce dovada geniului latin în mijlocul latinităţii noastre izolate, au afirmat prin cuvinte frăţeşti o apropiere, culminând într’o identificare. Identificarea sufletului românesc ca marele suflet al Franţei In clipele grele ale Istoriei noastre, o ţară» cea dirhât ne-a ajutat: franţa. O ţară ne a disciplinat avântul şi culma: Franţa. Tot Franţa ne dă astăzi prilejul de afirmare în domeniul spiritual, care face ca arta, cultura şi politica însăşi, să fie expresia multiformă a aceleiaşi hotărât® încordări: voinţa rasei. De aceia iniţiativa colonelului Bacaloglu, inimosul şi entusiastul director al revistei „Cele trei Crişuri“ de a manifesta pentru Franţa printr’un număr închinat ei, este dintre cele mai lăudabile. Şi cu atât mai in..'dabile, cu cât a reuşit să alcătuiască un număr care în ansamblul lui şi- ?n condiţiunile în care este imprimat, ne va representa cu cinste în străinătate scrisul și tiparul românesc. In actualState FRANJA si ROMANIA ECOURI Din Nijni Novgorod se anunţă că acolo a sosit un grup de muncitori polonezi, cari se află într’o călătorie de studii prin Rusia. Ei au vizitat fabricile şi uzinele din oraş. Organizaţia comunistă a organizat o primire fastuoasă delegaţiei din Polonia, ascunzând însă mizeria reală. Societatea agricolă sârbă lucrează la înfiinţarea a numeroase biblioteci şi case de citire agricole în Serbia. In această acţiune participă şi delegaţi ai ministerelor instrucţiunii publice, agricultură şi reformă agrară. La Belgrad se va înfiinţa o centrală a acestor instituții. ---------------------.0.| AUSTRIA in preajma războiului civil? Viena (Uta). — Muli cred că în toamna aceasta va fi război civil in Austria. „încordarea a luat o întorsătură primejdioasă. Democraţia e în mare pericol. De s’ar întâmpla evenimentele spre care tinde situaţia, stradele ar fi în toamnă acoperite cu morţi şi răniţi“, (din „Manchester Guardian“). „Ameninţă primejdia de a se repeta tulburărilor de acum doi ani, întorsătură periculoasă” (din Daily Telegraph“). Nu e vorba aici, cum s’ar părea la prima vedere, de reportaje senzaţionale ale ziarelor engleze asupra Mexicului sau Venezuelei. Viena e locul din care se răspândesc astfel de rapoarte. Austria este deci ţara deschisă ca stând pe pragul unui sângeros război civil. Acest război civil ameninţă, cum spun ziarele engleze, din partea Heimwehrului, care ar pregăti un marş asupra Vienei, după exemplul italian. La toamnă, după terminarea muncii la câmp Heimwehr ar urma să se dea lovitura. Ţăranii vor porni atunci contra Vienei, spre a da aci lupta decisivă cu lucrătorii. Războiul civil! Morţi şi răniţi vor acoperi stradele ! Afară de aceasta, se mai desvăluie totodată un plan al Franţei de a forma o coaliţie fascistă din Austria, Ungaria şi Polonia şi poate şi Italia, spre a împiedica în felul acesta Anschlussul. Că în fine se vorbeşte că ne ameninţă primejdia unei dictaturi, că democraţia Austriei se află în mare pericol, aceasta numai în treacăt. S’ar putea trece cu un surâs peste aceste lucruri, lăsând asupra toamnei să pedepsească pe autorii de senzaţii, căci în Austria nu se va produce nici urmă de răboi civil; Heimwehrul nu va porni asupra Vienei iar coaliţia cu Ungaria Polonia sau Italia nu se va încheia nici în toamna aceasta şi în nici o altă toamnă. S’ar putea aşa dar trece peste colecţia de invenţii senzaţionale şi de taifasuri politice de cafenea, examinându-se problemele dela ordinea zilei, dacă nu s’ar vedea în aceste publicaţii din ultimul timp şi în altele similare o bine organizată campanie, cu scopul clar: Trebuie creată în străinătate o stare de spirit de neîncredere faţă de Austria, derivând din existenţa Heimwehrului. Efectul politic şi financiar (se ştie că Austria caută un împrumut de 100 milioane dolari) ar trebui să fie în sensul ca asupra guvernului austriac să se exercite o presiune, spre a-l determina la o acţiune contra Heimwehrului. Dacă corespondenţii străini se dedau la asemenea servicii, cu sau fără voie, numai din plăcerea de senzaţii sau din ignorarea stării de lucruri, n’are importanţă faptele s'au produs. Este însă necesar, înastfel de împrejurări, de a prezenta lucrurile în adevărata lor lumină, de a arăta situaţia din Austria aşa cum e în realitate. Actualul cancelar Ernest Streerowitz şi predecesorul său, Mgr. Seipel, s-au ocupat în timpul din urmă, prin declaraţii publice, de chestia Heimwerului, devenită fără îndoială, o problemă importantă a politicii interne austriace. Prevenirile către streinătate, ale ambilor bărbaţi de stat, de a nu şi lăsa indusă in eroare, prin informaţii false, asupra mişcării Heimwehrului, a avut, după cum se vedea puţin efect. Pe de altă parte e uşor de înţeles că adversarul Heimswehrului, garda republicană (republikanischer Schutbzund) caută a pune în mişcare interesele lui legături cu străinătatea, pentru a se produce asupra guvernului din Viena presiunea externă menţionată. Pentru a se atinge acest scop, se arată că Heimwehrul reprezintă o primejdie internaţională, ameninţă liniştea din Austria şi cu aceasta toată liniştea din Europa centrală. Afară de aceasta se desvălue pretinse planuri de dictatură fascistă în Austria, în legătură cu Italia Ungaria şi Polonia, întrega conspiraţie stând sub egida Franţei, calcul creditat mai ales în Londra.Ce este însă adevărat din toată •» această afacere! Fapt este Heimwehrul a progresat rapid nu, la sângeroasa revoltă din Viena, din Iulie 1927, întrucât elementele cetăţeneşti (nu numai ţărani) au înţeles atunci că trebue să creeze din forţele lor proprii un factor de ordine, mijloacele statului părând insuficiente. S’a mai adăogat la aceasta indignarea de ani de zile a mare parte din cercurile burgheze contra presiunii exercitată de partidul din stânga prin Schutzbundul lui. Aceste cercuri au simţit un fel de satisfacţie, putând să dispună şi ele de o forţă, care să ţină în cumpănă garda social-democra-, tică, organizatăaproape milităreşte. De altfel Heimwehrul mai e de privit şi ca un contra-curent împotriva experimentelor stângii. El s'a întărit mai ales ţinând sub observaţie pasagiul acela din programul dela Linz al social-democraţilor, în care se preconiza dictatura proletariatului ca chee de boltă. Ar fi negreşit de reţinut că Heimwehrul s’a declarat încă din capul locului ca o formaţie mai presus de partide, că a refuzat toate partidele, aşa cum a făcut la început şi Stahlehelmul din Germania, şi s’a considerat numai ca un factor de ordine complimetar în stat. Printr’o declaraţie solemnă a recunoscut încă şi forma de stat democratică a Austriei. In stadiul acesta, Heimwehrul a avut o afluenţă considerabilă, contribuind la aceasta şi nemulţumirile din partide şi neînţelegerile din parlament. In câteva luni, efectivul său număra cam 250.000 oameni; Schutzbundul poate să aibă cel puţin 400.000 oameni. In atitudinea Heimwehrului s’a produs, în lunile din urmă, o întorsătură, care a nemulţumit pe mulţi partizani şi care a fost socotită ca o rupere cu programul de bază iniţial; organizaţia a părut că devine politică, începând să ţină cuvântări (din motive de concurenţă), pe ton din ce în ce mai radical, ameninţând în urmă pe faţă constituţia şi parlamentul S’a vorbit astfel de necesitatea unei liberări a Vienei din stăpânirea partidului de stânga, de o des (Continuare In pag. 2-a)