Viitorul, ianuarie 1930 (Anul 22, nr. 6568-6591)

1930-01-01 / nr. 6568

&ftu8 al douâ­zeci si doilea Mo. 6568 10 PAGINI Miercuri 1 ianuarie 1930 *7 ti CEiV * jzoa....-M~ j ~. * y lyw^~Li I ‘ j 3 LE I­EZ. In TARA 6 LEI EX. în STRHIHATATE ABOKAN IN TARA Un an — — 700 ta* S&te luni — — 350 . Trei luni------ 200 . In streinatate Un an — — 1400 U Sase luni------700 . Trei luni------400 . REDACTI­A «-ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDSAR QUINET No. 2 0 STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 IWSWPI ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc îi­rect la Administrata olarului, Strada R. Poincare II şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se 3 LEI EZ. la ŢARA 6 LEI EX. în SIRA IHAÎSIE AHUL CALVARULUI Se încheie anul ,experienţei“ naţional-ţărăniste. Experienţă — s’a spus — nece­sară pentru vindecarea unei psi­­choze şi pentru distrugerea unei legende. Partidul naţional-ţărănist, în cursul unui an de guvernare, a dovedit că nu este decât ceea ce fusese în cursul celor zece ani de opoziţie: un conglomerat de for­ţe distructive, un compromis al demagogiei şi al ambiţiunilor personale, o înjghebare efemeră a poftelor acumulate, un ferment de disoluţiune socială şi de ruină materială,­­ o aventură politică începută în opoziţie şi continua­tă la guvern. In cursul unui an de guverna­re partidul naţional-ţărănist a dovedit că nu e un partid politic in înţelesul adevărat al cuvân­tului; a dovedit că toată popu­laritatea cu care se împăuna şi cu care a escaladat guvernul, nu era decât rezultatul demago­giei şi al înşelâciunei masselor populare; a dovedit că democra­ţia în numele căreia vorbea nu era decât o minciună; a dove­dit nu numai că e incapabil de orice oper­ă serioasă de guvern, dar că este capabil de toate în­drăznelile şi de toate nesocotin­ţele care pot primejdui intere­sele superioare ale ţării. Această dovadă a făcut-o cu prisosinţă partidul naţional-ţă­rănist în timpul guvernărei sale de un an. • Dar pentru ca această dovadă să fie făcută, pentru ca massele populare să se elibereze de sub psichoza naţional-ţărănistă, pen­tru ca demagogia să fie demas­cată şi legenda democraţiei să fie distrusă, — ce jertfe sânge­roase a trebuit să facă ţara, câte interese obşteşti au trebuit să fie sacrificate şi ce consecinţi va avea România să suporte, încă multă vreme, de pe urma expe­rienţei naţional ţărănistei Desfrâul în legiferare —, cum aşa de plastic a fost caracterizată opera parlamentului actual — ne-a dus la regionalismul legi­ferat, la încercarea de destră­mare a statului, la cel mai in­chizitorial exces de fiscalitate şi la sguduirea a însăşi temeliilor pe care se sprijină întreaga or­­ganizaţiune de stat a României. Ca acţiune de guvern, expe­rienţa naţional-ţărănistă ne-a o­ferit cel mai înspăimântător spec­tacol al abuzului, al ilegalităţi­lor, al violenţelor, al anarhiză­­rei vieţei publice, al dezorganiză­­rei aparatului de stat, al uzurpă­­rei drepturilor Coroanei, al risi­pei în averea publică şi al îm­bo­­găţirei partizanilor pe socoteala statului. In aceste tragice constatări se rezumă opera de guvern a parti­dului naţional-ţărănist. * Experienţa a reuşit: psichoza s’a vindecat, legendele s’au eva­porat. Dar în ce condiţiuni, cu ce jertfe şi mai cu seamă cu ce cor­­­secinţi ? România a urcat calvarul ce­lor mai cumplite suferinţi şi al celor mai ameninţătoare primej­dii. A fost calvarul experienţei na­­ţional-ţărăniste. In pragul anului nou urcuşul calvarului continuă. Dar sufe­rinţele au însângerat prea adânc ţara şi primejdiile au devenit prea ameninţătoare, pentru ca ceasul eliberării să întârzie prea mult. Ceasul acesta se apropie. Ţara dezamăgită şi înspăimân­tată de roadele experienţei na­­ţional-ţărăniste, reacţionează cu o putere şi cu o conştiinţă care reprezintă cea mai vie şi mai ho­tărâtoare expresiune a interese­lor naționale cari trebuesc salv­gardate. In lumina acestei redeșteptări, după anul calvarului care se în­cheie, apar perspectivele limpezi ale anului eliberărei. * NOTE O şcoală nouă: „Nudismul“ Printre* ciudăţeniile — ca să nu întrebuinţăm un cuvânt mai tare— ce au apărut în aceşti ultimi ani, atât de deosebiţi de cei de dincolo de graniţa răsboiului, este şi „li­bera cultură“ sau şcoala nudistă, care se practică cu succes în Ger­mania. O carte nouă „Au pays des hom­m­es nuis“, scrisă cu multă apa­renţă de veracitate de către Louis Charles Royer ne expune metodele şi avântul ce noua şcoală le între­buinţează şi îl ia, acolo. Sunt par­curi întregi în care copiii, părinţii, oameni cu fisic atletic, or sărmani schilozi, se plimbă, se joacă, dorm, iau masa în comun toţi în costu­­mul al cărui croitor era bine şi primitiv cunoscut de strămoşii A­­dam şi Eva. Toţi aceşti „oameni goi“ au exclus din codul vieţei lor, ruşinea. Au alungat pudoarea ca ceva tocmai imoral, pentru­ că du­pă concepţia acestor fii ai naturei simple, imoralitatea se naşte­ din ipocrizie, din convenţionalismul formelor, din acoperământul hai­nelor. Oamenii în perle goale de­­vin morali, pentru­ că nu mai au nimic de invidiat şi de dorit. Văd totul şi probabil că natura singură nu e capabilă să ne­ placă în toată goliciunea şi la infinit... Desgustul vine repede privind fără teamă cea­ ce era oprit în morala obiş­nuită a celor ce nu sunt „nudişti“ Această „şcoală“ este însă simp­tomatică pentru vremurile de a­­cum, căci ea arată cât dezechilibru sufletesc este în mulţi contempo­rani. Căci să fim bine convinşi de un lucru: Omul gol la fizic, ca şi omul gol sufletesc adică fără ipo­crizia formelor convenţionale, a­pare ca o fiinţă foarte apropiată de maimuţă. De ce să ne reîntoar­cem îndărăt de unde am plecat ? De ce să credem că în literatura, ori in viaţa de toate zilele trebue să alungăm convenţionalismul for­­melor, selecţia manierelor bune, şi să ne intre în cap ideea că dacă ne primitivăm, dacă căutăm ob­jectul, urâtul, ori nudul fără pu­doare, am deveni prin aceasta mai buni de cât am fost sau suntem ? E vorba de igienă sau de care­le aer liber ? Dar cei bolnavi se pot căuta în sanatorii, nu în vină libertate, căci ne permitem să credem că în­treaga omenire nu e atinsă de boală ! „Nudismul“, însă, ca şi alte ciu­dăţenii estetice ori medicale, face mu­rte din o nevroză a timpului n­ostru. Plictisiţi de cea­ ce a fost, tefuim să creiem­ originalităţi cari faec dincolo de cea,­ce este normal şi logic. Să sperăm că sănătosul bun simţ va şti să pună lucrurile la punct în toate direcţiile spre bi­nele urmaşilor, noştri! FETRONIUS 23129. DUPĂ 10 ANI Aniversarea I. P. S. S. Patriarhului Mi­­ron, înalt Regent Astăzi se împlinesc 10 ani de când I. P. S. S. dr. Miron Cristea, a fost ales Mitropolit primat al României. Un deceniu a trecut de când Vlă­dica Miron de la Caransebeş, care a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Ardealului, a fost înălţat la cea mai înaltă funcţiune episco­pală a Ţării pentru a trec­e apoi mai departe în slujba de Patriarh al României. Cărturar între cărturarii Ţării, min­te luminată şi suflet de adevărat creştin I. P. S. S. dr. Miron face parte din rândul eminenţilor sluji­tori ai altarului şi ai Ţării ale căror nunte şi opere sunt date ca pilde tuturor generaţiilor româneşti. Pentru alesele Sale însuşiri, pen­tru înţelepciunea Sa, I. P. S S. Pa­triarhul Miron a fost chemat în dem­nitatea de înalt Regent al Ţării. în­­treaga naţiune Românească doreşte I. P. S. S. Patrarhului Miron viaţă îndelungată, şi tot mai rodnică în faptele bune şi folositoare Ţării. al­Ta Legea de încătuşare a presei are o singură explicare. D. Iu­­nian fiind gelos pe laurii d-lui Madgearu, a căutat să facă şi el o lege de inchiziţie, cum celalt a făcut inchiziţia fiscală. Când doi se ceartă... al treilea în loc să câştige, perde totul. Şi în cazul acesta e sărmana Presă românească. Sovietele au arătat cât iubesc ţara noastră, cu ocazia notei ce le-am trimes. Și cu toate acestea guvernul actual a făcut tot cea­­ce a putut ca să ajute propagan­da comunistă in­ România. * ANU­L-ENIGMA Calendarul Naţional-Ţărăniştilor D-l IULIU NANIU: Ca şi pisica d­e pavaste mă uit şi eu în calendar... Cam­ vor fi oare sfinţii anului 1939 ? Politica Externă — Un an dess evenimente Internationale — Anul care ia sfârşit azi în aju-­­ nul celei de a doua conferinţe de la Haga, a debutat în Ianuarie 1929 cu introducerea dictaturei în Iugoslavia şi cu ratificarea de către Statele Unite a pactului Kellog, care aducea o notă nouă în politica de consolidare a păcei mondiale. Pe de-o parte, ameninţată cu des­trămarea din cauza partidelor po­litice cari nu şi-au îndeplinit rolul şi nici obligaţiunile în opera de consolidare a noului stat iugoslav. Şi pe de altă parte, din pricina ac­­ţiunei dizolvante a ţărăniştilor croaţi, unitatea naţională primej­duită a impus Suveranului datoria de a recurge la măsura extremă pe care a socotit-o mai potrivită ca să-şi pună regatul cu un ceas mai curând la adăpostul consecinţelor, pe care putea să le aibă greşelile unora şi lipsa de înţelegere a al­tora. In legătură însă cu pactul Kellog pe care Statele Unite îl ratifică cele dintâi, se produce în cursul lunii Februarie intervenţia neaşteptată a d-lui Litvina, care, în numele guvernului Sovietelor propune ac­ceptarea pactului special de garan­ţie între Rusia şi statele vecine, pact pe care România, constant partizană a consolidărei păcei, l-a semnat la Moscova împreună cu prietena și aliata noastră Polonia. E primul contact oficial pe care l-am avut direct cu un reprezentant al guvernului sovietic, contact care însă a exclus de la început ori­ce legătură cu­ Unirea Basarabiei, care a rămas pentru noi o proble­mă definitiv soluţionată, indife­rent de ceia ce poate crede guver­nul de la Moscova. Această primă parte a anului 1929, se încheie cu alte două eveni­mente cari impresionează lumea in­ternaţională. Primul: iniţiativa d-lui Mussolini spre a pune capăt conflictului din­tre statul italian şi Vatican prin recunoaşterea, în condiţiunle şti­ute, a Suveranităţii pontificale a­­supra unui stat Papal, ale cărei frontiere au fost stabilite prin condiţiunile tratatului­­ de la La­­t­ran. Al doilea eveniment: moartea mareşalului Fock, a geniului mili­tar, a căruia omenirea îi datoreşte victoria şi marele războiu pentru dreptate şi libertate, ameninţate de puternicele armate ale Germa­niei provocatoare. Spre mijlocul anului bogat şi atâtea evenimente internaţionale, intervin la Viena, în ceia ce ne priveşte, nenorocitele tratări ro­­mâno-ungare în chestiunea opt­an­­ţilor, tratative ale căror urmări se concretizează azi în motivarea re­zistenţei Ungariei pe chestiunea soluţionărei definitive a Repara­ţiunilor orientale. Rău inspirat şi rău reprezentat, guvernul român a dus tratările de la Viena pe baza unor angajamente cari, din fericire au fost refuzate de ungurii dori­tori să ţină deschisă această pro­blemă spre a le sluji drept pretext în permanenta lor acţiune de po­negrire a Botroâniei în presa şi lu­mea interrafională. Cam la aceiaşi epocă, Consiliul­­ Iigei Naţiunilor se întruneşte pen­tru prima dată la Madrid din con­descendenţă pentru Spania d-lui Primo de Rivera, care binevoise să-şi reia loc în marea Adunare internaţională de la Geneva. In această sesiune, în care discu­­ţiunile din jurul problemei mino-­ rităţilor se credeau că vor fi mai furtunoase de cum s’au desfăşurat, s‘a dat o foarte uşoară satisfacţie iniţiativei lui Stresemann, drept consecinţă a conflictului cu d. Za­­leski din şedinţa memorabilă a Consiliului în seziunea dela Luga­no. Totuşi, îi fond, pentru ofensi­va minoritară concluziile de la Ma­drid reprezintă de fapt o înfrân­gere, pe care de altfel şi cei inte­resaţi au primit-o ca atare. Conferinţa Micei înţelegeri care îşi ţine adunarea anuală în Iugo­slavia, îşi valorifică din nou şi cu acest prilej atât solidaritatea ba­zată pe comunitatea de interese şi de simţimente a statelor compo­nente, cât şi forţa pe care o repre­zintă ca instrument internaţional în slujba apărărei tratatelor şi, a consolidării păcei în această parte a Europei. Cu prilejul discursului provocator al contelui Bethlen, Un­garia se resimte cea dintâi, cu toa­te încurajările Italiei, de a­ceia ce reprezintă în realitate Mica înţele­gere pentru cazul în care acţiunea revizionistă a Budapestei ar încer­ca să treacă de la vorbe la fapte. In cursul lunei Iulie se petrece un fapt, care nu a rămas fără să influenţeze relaţiile franco-engleze atât de serios consolidate prin po­litica înţelegătoare şi conciliantă, a d-l­or Briand şi Chamberlain. A­­legerile generale din Anglia im­puţi din nou un guvern laburist sub preşidenţia d-lui Macdonald. De schimbarea de regim din An­glia se resimt nu numai relaţiile franco-engleze, dar nu rămâne fără să fie influenţată întreaga operă de conciliere şi apropiere, îndru­mată spre înfăptuire de d-nii Bri­and şi Chamberlain cu sprijinul cel mai dese­ori înţelegător al lui Stresemann. Moartea ministrului de externe german, este o nouă­ cauză de slăbire, a acţiunei care, începu­tă la Geneva, a dus prin Locarno la conferinţa de la Haga. Declar­aţ­iunile d-lui Briand fă­cute în Septembrie la Geneva asu­pra federalizărei statelor europene, iniţiativa d-lui Macdonald cu pri­vire la dezarmarea navală şi la noua orientare a politicei britanice îmbogăţesc anu­l 1929 cu evenimen­te internaţionale de primul ordin. Răbojul este complectat cu reluarea raporturilor anglo-sovie­­tice şi cu întrunirea primei confe­rinţe de la Haga din care a luat fiin­ţă pentru complectarea operei aces­teia cealaltă conferinţă, a Repara­­ţiunilor orientale, întrunită la Pa­ris ca să lichideze rămăşiţele răz­boiului şi în această parte a Euro­pei, îmbrăţişată de aproape toate sta­tele şi respinsă ca de obicei de că­tre Rusia sovietică, ideia d-lui Sinand lansată de la Geneva, îşi cro­eşte cu încetul drunul spre federa­lizarea, aşa de admirabil concepută de către omul de stat francez. Iro­niile şi lipsa de încredere a unora nu ştirbeşte cu nimic din frumu­seţea concepţiei, după cum lipsa de încredere şi ironiile cele mai puţin cruţătoare nu au împiedicat Societatea Naţiunilor să-şi asigure tot mai mult în lume­ rolul impor­tant pe care-l joacă, înlăturând de atâtea ori până azi posibilitatea de conflicte între state, cari mai au încă litigii pendinte de rezolvat. Călătoria d-lui Macdonald şi A­­merica, din punctul de vedere al rezultatelor practice, s-a concretizat de­o­cam­dată numai în convoca­rea conferinţei navale dela 21 ia­nuarie 1930, conferinţă care chiar de pe acum, date fiind, conflictele de interese, ameninţă să aibă soar­ta conferinţei navale dela Geneva. Moartea lui Clemenceau, a cărui amintire, împreună cu aceia a ma­reşalului Foch, este pentru totdea­una legată de organizarea victori­ei şi războiul mondial, face parte din seria funerară a evenimentelor anului care se termină azi. Anul 1929 se încheie cu întruni­rea primei conferinţe de la Haga, periclitată un moment, de politica brutală a d-lui Snowden, dar care totuşi duce la consolidarea planu­lui Young, a cărui definitivare se aşteaptă în cursul lunii ianu­arie a noului an prin hotărârile celei de a doua conferinţe de la Haga. Con­secinţă a primei conferinţe, în timp ce se precede la evacuarea anticipată a celei de a doua zone renane şi la­ înjghebarea Băncei internaţionale a reparaţiunilor, la Paris se întruneşte conferinţa Rena­raţiunilor orientale. Pretenţiun­e, mereu sporite ale Bulgariei şi mai ales rezistenţa încăpăţânată a Un­gariei, zădărniceşte această confe­rinţă, care a fost silită să se refe­re, pentru problemele cărora nu­­ s’a putut, da o soluţie, la hotărâ­rile celei de a doua conferinţe con­vocată la Haga pentru ziua de 3 ianuarie. Mica înţelegere va con­diţiona recunoaşterea planului Young, aşa cum dealtfel a­ decla­rat-o şi la prima conferinţă de la Haga, de soluţionarea problemei reparaţiunilor potrivit intereselor Cehoslovaciei, României şi­­Iugo­slaviei. Iar dacă nici de data a­­ceasta Ungaria nu va reveni la rea­litate, conferinţa ambasadorilor va avea să hotărască, aplicând Un­gariei tratamentul la ^ carp. obligă situațiunea ei de stat învins în ra­porturile cu învingătorii. De dra­gul Ungariei recalcitrantă, sub su­gestia încurajărilor italiene, desi­gur Europa nu poate^d^^tkm.*1 mită opera Haga. In ultimă cor*\ reprezintă toti politica de co­lume, care pled reaVirl mo.ferr­­delă Ga paci In lumea teatrală şi artistică plu­teşte un fel de îngrijorare. Prima jumătate a stagiune! nu vesteşte buni auguri pentru cea de-a doua. Sărăcia e în creştere, epidemia fiscală de asemeni, aşa că ziua fatidică de 1 Ianuarie des­chide orizonturi tulburi. Anul care se încheie s-a arătat duşmănos artelor şi culturei. Expoziţiile de pictură au fost re­duse, iar cumpărătorii au lipsit. Librăria românească a expus mai puţine cărţi noi în vitrină şi, ca negoţul să nu fie întrerupt, s-a rezumat pe articole de galanterie, marochinărie sau obiecte de me­naj. Scriitorii şi-au ascuns în fun­dul sertarelor manuscrisele, le-au uitat sau le-au distrus. Editorii şi-au închis porţile, au renunţat la „apostolat“, şi-au mutat pe alte tărâmuri gândurile culturale. Muzica şi muzicanţii au fost de­o potrivă de nenorocoşi. Sălile de concerte, în afară de puţine excep­ţii, abia se puteau umplea cu bile­te de favoare. Nenumăraţi instru­­mentalişti aşteaptă prin cafenele ofertele de angajament care nu au de unde­ să vină. Mijloacele de emi­grare sunt tot atâta de vitrege. Streinătatea, care importa orches­­tranii români, de data aceasta a­­bia îşi poate „plasa“ prisosul indi­gen de elemente. Faptul cel mai de căpetenie al a­­nului „cultural“ (epitetul nu poate fi luat decât în sens glumeţ) este fără îndoială desfiinţarea minis­terului de arte şi culte. Instituţia de stat, menită să pa­troneze, să ocrotească şi să ajute artele şi cultura, mai ales în aces­te vremuri de sărăcie obştească, a fost ştearsă de pe faţa pământu­lui cu o simplă trăsătură de con-i­dei. Este mai mult de­cât un simp­tom al guvernărei democratice ac­tuale. Umoristica împărţitei moştenirea d-lui Aurel Vlad d­intre departa­mentul nstrucţiei şi cel al sănătă­­ţei, a fost subliniată de presa în­treagă. Nu ma­i stăruim. A­ fost un­­alt pripit va fi în cult ... îiv­dreptat, spre folosul mişcărei inte­lectuale şi artistice a neamului. Nici într-un caz nu vom putea uita răzbunarea Blajului împotriva or­todoxiei. Soarta ministerului de arte este strâns legată de culte — ambele îşi vor recăpăta satisfacţia cuvenită. Teatrele şi teatraliştii privise cu teamă anul care începe. Stagiunea scursă până acum este obişnuit cea mai bogată în succese şi încasări. A doua jumătate e întotdeauna in­ferioară, şi chiar în vremu­ri nor­male lunile de primăvară cunosc săli goale şi deficite la încasări. Ne putem închipui cum se vor pre­zenta numeroasele noastre săli de spectacole în April şi Mai viitor, când din cauza pomilor înfloriţi şi a nopţilor înstelate, nici chiar bi­letele de favoare nu mai atrag la fata rampei’ pe spectatori. Aşa­dar proorocirea e certă : să ne pregătim de stagiuni deficitare, de premiere care nu vor mai cu­noaşte succese strălucite da serie Darurile fiscale ale d-lui Madgea­ru pe care contribuabilul român le va putea gusta abia dună anul nou, va tăia multora pofta de a şi plăti un bilet de teatru. Sărăcia va apăsa greu de toate aşezăminte!a noastre artistice. Dar ni s‘a promis o sur­rit­ă, o reformă menită să revole^ţi neza viaţa muzelor atât de /^price­pute î n cifre şi teoreme de conta­bilitate dublă. Vom avea comercializarea Tea­trelor Naţionale şi Operelor de stat, vom avea un regim nou cultural, o sursă nebănuită de „fericiri“ care va adăpa setea de ideal şi e­­lanurile estetice ale poporului ro­mânesc. Fie­care „comercializare“, cerând o nouă temelie organică, va provo­ca o lege nouă, făurită în pripă, și votată cu viteza caracteristică a urgiei legislative care s-a deslăn­­țuit asupra noastră, în această eră a legalităței. Toate acestea însă, dacă guver­nul va mai avea vreme să cârmu­iască. Schimbarea unei zodii e me­reu însorită de evenimente necunos­cute și de prefaceri tulburătoare. E ştiut că toate ghicitoarele în cărţi sau cafea, toate preotesde zei­lor păgâni, cititoare în stele, cer­cetătoare de zodii şi tâlmace ale cabalisticei planetare, aşteaptă cu groază schimbarea cifrei anului. Sistemele se primenesc, iar spiri­tele se acomodează noilor date as­trale. So­fişt„­­,fiind deci proorocirile de rigoare. Să ne pregătim pentru ori­ce fel de evenimente, să ne purifi­căm şi să ne încredinţăm unor un­­guri noi, poate mai favorabili mu­zei or. O­smin, confidenţial însă, că d. Tuliu Meniu pare destul de îngri­jorat fată de poruncile supreme ale zodiilor care se primenesc în seara de revelion. e. m. In actualitate Zodia artistică $i CULTURALA BILANŢ SFARSIT de AR de C. N. C. BRATIANU Anul 1928 fusese cel mai rău an agricol din ultima decadă şi era firesc să dea un deficit, atât în balanţa comercială a ţării, cât şi în bugetul statului. Cum anii anteriori dăduseră ex­cedente şi cum prevederea parti­dului liberal creiase stabilizarea leului și se realizase un împrumut de 10 milioane dolari ; leul a ră­mas neschimbat ca valoare in tot cursul anului 1929. Din deficitul bugetului statului a rămas numai un miliard de lei neacoperit, dintr’un total de 88 mi­liarde lei cheltueli, sumă larg com­­pensată prin stocurile de rulment cu care fuseseră înzestrate CFR.. şi RMS. Guvernele liberale au res­tabilit şi consolidat echilibrul fi­nanciar al ţărei şi de aci înainte progresul său economic putea fi intensificat. Comprimarea emisiei biletelor Băncei Naţionale şi mărirea dobân­zilor, trebuiau să fie îmbunătăţite prin operaţia stabilizării. Banca Naţională avea acum putinţa să sporească emisia biletelor sale, astfel încât să corespundă nevoi­lor de numerar ale ţarei. Băncile de scont şi instituţiile de credit puteau spori plasamentul lor şi prin urmare puteau reduce dobân­zile lor. Toţi se aşteptau ca anul 1929 să risipească ultimele suferinţe ale producătorilor şi comerţului, cu atât mai mult cu cât a fost un an agricol cu recoltă bună. Dar re­zultatele sunt cu totul contrarii ce­lor dorite. Emisia biletelor Băncii Naţiona­le este astăzi mai mică, dobânzile sunt mai mari, lipsa de numerar mai accentuată, ţara mai sărăcită şi bugetele dezechilibrate. „Universul“, sub iscălitura m­eri­­tosului său redactor d. Bacalbaşa, este răspunzător de situaţia gravă a zilei de astăzi ! A trecut un an şi două luni de când patridul naţional-ţărănist şi-a a asumat răspunderea să guverne­ze singur ţara. Statul major al par­tidului, format din oameni fără nici o experienţă, a luat frânele gu­vernului. Nimeni nu este mai pre­­zumpţios decât cel nepriceput, care necunoscând nimic îşi închipu© că ştie tot şi poate realiza ori şi ce. Concepţia oa­menilor noui din gu­vern era: că tot ceiace s-a făcut în trecut era greşit; că ei vor a­­duce fericirea tărei­i cu formule noui, crezând că lumea începe şi se va sfârşi cu dânşii. Au găsit o organizare de stat pe care ei au răsturnat-o. In şea­se luni au schimbat toate legile de or­ganizare ale ţării creând o grava dezorganizare în toate serviciile publice. Stăpâni pe ţară au lucrat ca nişte cuceritori, neţinând sea­mă decât de interesele partizanilor şi partidului. Interesele cârmuiţi­lor au dispărut, până s-a ajuns la paroxismul de astăzi. Sacul cu grăunte al statului a fost larg deschis . Functionari­ si­­necure, angajări cu contracte, di­urne, misiuni pe contul statului afaceri cu comisioane făcute prin intermediari, în sfârșit îngetu­_.a­­nului 1980 întocmit astfel veniul să poată să disin control de fonduri ori acestea au convins pe mai naivi că Nilul­ spre fericirea partiză ai guvernului. Nu mă voi ocupai politice greşite caii la regionalism sig­nismul şi nesig­nare. Voi aţ ceptUle ecnt trus efect

Next