Viitorul, ianuarie 1930 (Anul 22, nr. 6568-6591)
1930-01-01 / nr. 6568
&ftu8 al douâzeci si doilea Mo. 6568 10 PAGINI Miercuri 1 ianuarie 1930 *7 ti CEiV * jzoa....-M~ j ~. * y lyw^~Li I ‘ j 3 LE IEZ. In TARA 6 LEI EX. în STRHIHATATE ABOKAN IN TARA Un an — — 700 ta* S&te luni — — 350 . Trei luni------ 200 . In streinatate Un an — — 1400 U Sase luni------700 . Trei luni------400 . REDACTIA «-ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDSAR QUINET No. 2 0 STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23, Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 IWSWPI ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc îirect la Administrata olarului, Strada R. Poincare II şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se 3 LEI EZ. la ŢARA 6 LEI EX. în SIRA IHAÎSIE AHUL CALVARULUI Se încheie anul ,experienţei“ naţional-ţărăniste. Experienţă — s’a spus — necesară pentru vindecarea unei psichoze şi pentru distrugerea unei legende. Partidul naţional-ţărănist, în cursul unui an de guvernare, a dovedit că nu este decât ceea ce fusese în cursul celor zece ani de opoziţie: un conglomerat de forţe distructive, un compromis al demagogiei şi al ambiţiunilor personale, o înjghebare efemeră a poftelor acumulate, un ferment de disoluţiune socială şi de ruină materială, o aventură politică începută în opoziţie şi continuată la guvern. In cursul unui an de guvernare partidul naţional-ţărănist a dovedit că nu e un partid politic in înţelesul adevărat al cuvântului; a dovedit că toată popularitatea cu care se împăuna şi cu care a escaladat guvernul, nu era decât rezultatul demagogiei şi al înşelâciunei masselor populare; a dovedit că democraţia în numele căreia vorbea nu era decât o minciună; a dovedit nu numai că e incapabil de orice operă serioasă de guvern, dar că este capabil de toate îndrăznelile şi de toate nesocotinţele care pot primejdui interesele superioare ale ţării. Această dovadă a făcut-o cu prisosinţă partidul naţional-ţărănist în timpul guvernărei sale de un an. • Dar pentru ca această dovadă să fie făcută, pentru ca massele populare să se elibereze de sub psichoza naţional-ţărănistă, pentru ca demagogia să fie demascată şi legenda democraţiei să fie distrusă, — ce jertfe sângeroase a trebuit să facă ţara, câte interese obşteşti au trebuit să fie sacrificate şi ce consecinţi va avea România să suporte, încă multă vreme, de pe urma experienţei naţional ţărănistei Desfrâul în legiferare —, cum aşa de plastic a fost caracterizată opera parlamentului actual — ne-a dus la regionalismul legiferat, la încercarea de destrămare a statului, la cel mai inchizitorial exces de fiscalitate şi la sguduirea a însăşi temeliilor pe care se sprijină întreaga organizaţiune de stat a României. Ca acţiune de guvern, experienţa naţional-ţărănistă ne-a oferit cel mai înspăimântător spectacol al abuzului, al ilegalităţilor, al violenţelor, al anarhizărei vieţei publice, al dezorganizărei aparatului de stat, al uzurpărei drepturilor Coroanei, al risipei în averea publică şi al îmbogăţirei partizanilor pe socoteala statului. In aceste tragice constatări se rezumă opera de guvern a partidului naţional-ţărănist. * Experienţa a reuşit: psichoza s’a vindecat, legendele s’au evaporat. Dar în ce condiţiuni, cu ce jertfe şi mai cu seamă cu ce corsecinţi ? România a urcat calvarul celor mai cumplite suferinţi şi al celor mai ameninţătoare primejdii. A fost calvarul experienţei naţional-ţărăniste. In pragul anului nou urcuşul calvarului continuă. Dar suferinţele au însângerat prea adânc ţara şi primejdiile au devenit prea ameninţătoare, pentru ca ceasul eliberării să întârzie prea mult. Ceasul acesta se apropie. Ţara dezamăgită şi înspăimântată de roadele experienţei naţional-ţărăniste, reacţionează cu o putere şi cu o conştiinţă care reprezintă cea mai vie şi mai hotărâtoare expresiune a intereselor naționale cari trebuesc salvgardate. In lumina acestei redeșteptări, după anul calvarului care se încheie, apar perspectivele limpezi ale anului eliberărei. * NOTE O şcoală nouă: „Nudismul“ Printre* ciudăţeniile — ca să nu întrebuinţăm un cuvânt mai tare— ce au apărut în aceşti ultimi ani, atât de deosebiţi de cei de dincolo de graniţa răsboiului, este şi „libera cultură“ sau şcoala nudistă, care se practică cu succes în Germania. O carte nouă „Au pays des hommes nuis“, scrisă cu multă aparenţă de veracitate de către Louis Charles Royer ne expune metodele şi avântul ce noua şcoală le întrebuinţează şi îl ia, acolo. Sunt parcuri întregi în care copiii, părinţii, oameni cu fisic atletic, or sărmani schilozi, se plimbă, se joacă, dorm, iau masa în comun toţi în costumul al cărui croitor era bine şi primitiv cunoscut de strămoşii Adam şi Eva. Toţi aceşti „oameni goi“ au exclus din codul vieţei lor, ruşinea. Au alungat pudoarea ca ceva tocmai imoral, pentru că după concepţia acestor fii ai naturei simple, imoralitatea se naşte din ipocrizie, din convenţionalismul formelor, din acoperământul hainelor. Oamenii în perle goale devin morali, pentru că nu mai au nimic de invidiat şi de dorit. Văd totul şi probabil că natura singură nu e capabilă să ne placă în toată goliciunea şi la infinit... Desgustul vine repede privind fără teamă cea ce era oprit în morala obişnuită a celor ce nu sunt „nudişti“ Această „şcoală“ este însă simptomatică pentru vremurile de acum, căci ea arată cât dezechilibru sufletesc este în mulţi contemporani. Căci să fim bine convinşi de un lucru: Omul gol la fizic, ca şi omul gol sufletesc adică fără ipocrizia formelor convenţionale, apare ca o fiinţă foarte apropiată de maimuţă. De ce să ne reîntoarcem îndărăt de unde am plecat ? De ce să credem că în literatura, ori in viaţa de toate zilele trebue să alungăm convenţionalismul formelor, selecţia manierelor bune, şi să ne intre în cap ideea că dacă ne primitivăm, dacă căutăm objectul, urâtul, ori nudul fără pudoare, am deveni prin aceasta mai buni de cât am fost sau suntem ? E vorba de igienă sau de carele aer liber ? Dar cei bolnavi se pot căuta în sanatorii, nu în vină libertate, căci ne permitem să credem că întreaga omenire nu e atinsă de boală ! „Nudismul“, însă, ca şi alte ciudăţenii estetice ori medicale, face murte din o nevroză a timpului nostru. Plictisiţi de cea ce a fost, tefuim să creiem originalităţi cari faec dincolo de cea,ce este normal şi logic. Să sperăm că sănătosul bun simţ va şti să pună lucrurile la punct în toate direcţiile spre binele urmaşilor, noştri! FETRONIUS 23129. DUPĂ 10 ANI Aniversarea I. P. S. S. Patriarhului Miron, înalt Regent Astăzi se împlinesc 10 ani de când I. P. S. S. dr. Miron Cristea, a fost ales Mitropolit primat al României. Un deceniu a trecut de când Vlădica Miron de la Caransebeş, care a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Ardealului, a fost înălţat la cea mai înaltă funcţiune episcopală a Ţării pentru a trece apoi mai departe în slujba de Patriarh al României. Cărturar între cărturarii Ţării, minte luminată şi suflet de adevărat creştin I. P. S. S. dr. Miron face parte din rândul eminenţilor slujitori ai altarului şi ai Ţării ale căror nunte şi opere sunt date ca pilde tuturor generaţiilor româneşti. Pentru alesele Sale însuşiri, pentru înţelepciunea Sa, I. P. S S. Patriarhul Miron a fost chemat în demnitatea de înalt Regent al Ţării. întreaga naţiune Românească doreşte I. P. S. S. Patrarhului Miron viaţă îndelungată, şi tot mai rodnică în faptele bune şi folositoare Ţării. alTa Legea de încătuşare a presei are o singură explicare. D. Iunian fiind gelos pe laurii d-lui Madgearu, a căutat să facă şi el o lege de inchiziţie, cum celalt a făcut inchiziţia fiscală. Când doi se ceartă... al treilea în loc să câştige, perde totul. Şi în cazul acesta e sărmana Presă românească. Sovietele au arătat cât iubesc ţara noastră, cu ocazia notei ce le-am trimes. Și cu toate acestea guvernul actual a făcut tot ceace a putut ca să ajute propaganda comunistă in România. * ANUL-ENIGMA Calendarul Naţional-Ţărăniştilor D-l IULIU NANIU: Ca şi pisica de pavaste mă uit şi eu în calendar... Cam vor fi oare sfinţii anului 1939 ? Politica Externă — Un an dess evenimente Internationale — Anul care ia sfârşit azi în aju- nul celei de a doua conferinţe de la Haga, a debutat în Ianuarie 1929 cu introducerea dictaturei în Iugoslavia şi cu ratificarea de către Statele Unite a pactului Kellog, care aducea o notă nouă în politica de consolidare a păcei mondiale. Pe de-o parte, ameninţată cu destrămarea din cauza partidelor politice cari nu şi-au îndeplinit rolul şi nici obligaţiunile în opera de consolidare a noului stat iugoslav. Şi pe de altă parte, din pricina acţiunei dizolvante a ţărăniştilor croaţi, unitatea naţională primejduită a impus Suveranului datoria de a recurge la măsura extremă pe care a socotit-o mai potrivită ca să-şi pună regatul cu un ceas mai curând la adăpostul consecinţelor, pe care putea să le aibă greşelile unora şi lipsa de înţelegere a altora. In legătură însă cu pactul Kellog pe care Statele Unite îl ratifică cele dintâi, se produce în cursul lunii Februarie intervenţia neaşteptată a d-lui Litvina, care, în numele guvernului Sovietelor propune acceptarea pactului special de garanţie între Rusia şi statele vecine, pact pe care România, constant partizană a consolidărei păcei, l-a semnat la Moscova împreună cu prietena și aliata noastră Polonia. E primul contact oficial pe care l-am avut direct cu un reprezentant al guvernului sovietic, contact care însă a exclus de la început orice legătură cu Unirea Basarabiei, care a rămas pentru noi o problemă definitiv soluţionată, indiferent de ceia ce poate crede guvernul de la Moscova. Această primă parte a anului 1929, se încheie cu alte două evenimente cari impresionează lumea internaţională. Primul: iniţiativa d-lui Mussolini spre a pune capăt conflictului dintre statul italian şi Vatican prin recunoaşterea, în condiţiunle ştiute, a Suveranităţii pontificale asupra unui stat Papal, ale cărei frontiere au fost stabilite prin condiţiunile tratatului de la Latran. Al doilea eveniment: moartea mareşalului Fock, a geniului militar, a căruia omenirea îi datoreşte victoria şi marele războiu pentru dreptate şi libertate, ameninţate de puternicele armate ale Germaniei provocatoare. Spre mijlocul anului bogat şi atâtea evenimente internaţionale, intervin la Viena, în ceia ce ne priveşte, nenorocitele tratări româno-ungare în chestiunea optanţilor, tratative ale căror urmări se concretizează azi în motivarea rezistenţei Ungariei pe chestiunea soluţionărei definitive a Reparaţiunilor orientale. Rău inspirat şi rău reprezentat, guvernul român a dus tratările de la Viena pe baza unor angajamente cari, din fericire au fost refuzate de ungurii doritori să ţină deschisă această problemă spre a le sluji drept pretext în permanenta lor acţiune de ponegrire a Botroâniei în presa şi lumea interrafională. Cam la aceiaşi epocă, Consiliul Iigei Naţiunilor se întruneşte pentru prima dată la Madrid din condescendenţă pentru Spania d-lui Primo de Rivera, care binevoise să-şi reia loc în marea Adunare internaţională de la Geneva. In această sesiune, în care discuţiunile din jurul problemei mino- rităţilor se credeau că vor fi mai furtunoase de cum s’au desfăşurat, s‘a dat o foarte uşoară satisfacţie iniţiativei lui Stresemann, drept consecinţă a conflictului cu d. Zaleski din şedinţa memorabilă a Consiliului în seziunea dela Lugano. Totuşi, îi fond, pentru ofensiva minoritară concluziile de la Madrid reprezintă de fapt o înfrângere, pe care de altfel şi cei interesaţi au primit-o ca atare. Conferinţa Micei înţelegeri care îşi ţine adunarea anuală în Iugoslavia, îşi valorifică din nou şi cu acest prilej atât solidaritatea bazată pe comunitatea de interese şi de simţimente a statelor componente, cât şi forţa pe care o reprezintă ca instrument internaţional în slujba apărărei tratatelor şi, a consolidării păcei în această parte a Europei. Cu prilejul discursului provocator al contelui Bethlen, Ungaria se resimte cea dintâi, cu toate încurajările Italiei, de aceia ce reprezintă în realitate Mica înţelegere pentru cazul în care acţiunea revizionistă a Budapestei ar încerca să treacă de la vorbe la fapte. In cursul lunei Iulie se petrece un fapt, care nu a rămas fără să influenţeze relaţiile franco-engleze atât de serios consolidate prin politica înţelegătoare şi conciliantă, a d-lor Briand şi Chamberlain. Alegerile generale din Anglia impuţi din nou un guvern laburist sub preşidenţia d-lui Macdonald. De schimbarea de regim din Anglia se resimt nu numai relaţiile franco-engleze, dar nu rămâne fără să fie influenţată întreaga operă de conciliere şi apropiere, îndrumată spre înfăptuire de d-nii Briand şi Chamberlain cu sprijinul cel mai deseori înţelegător al lui Stresemann. Moartea ministrului de externe german, este o nouă cauză de slăbire, a acţiunei care, începută la Geneva, a dus prin Locarno la conferinţa de la Haga. Declaraţiunile d-lui Briand făcute în Septembrie la Geneva asupra federalizărei statelor europene, iniţiativa d-lui Macdonald cu privire la dezarmarea navală şi la noua orientare a politicei britanice îmbogăţesc anul 1929 cu evenimente internaţionale de primul ordin. Răbojul este complectat cu reluarea raporturilor anglo-sovietice şi cu întrunirea primei conferinţe de la Haga din care a luat fiinţă pentru complectarea operei acesteia cealaltă conferinţă, a Reparaţiunilor orientale, întrunită la Paris ca să lichideze rămăşiţele războiului şi în această parte a Europei, îmbrăţişată de aproape toate statele şi respinsă ca de obicei de către Rusia sovietică, ideia d-lui Sinand lansată de la Geneva, îşi croeşte cu încetul drunul spre federalizarea, aşa de admirabil concepută de către omul de stat francez. Ironiile şi lipsa de încredere a unora nu ştirbeşte cu nimic din frumuseţea concepţiei, după cum lipsa de încredere şi ironiile cele mai puţin cruţătoare nu au împiedicat Societatea Naţiunilor să-şi asigure tot mai mult în lume rolul important pe care-l joacă, înlăturând de atâtea ori până azi posibilitatea de conflicte între state, cari mai au încă litigii pendinte de rezolvat. Călătoria d-lui Macdonald şi America, din punctul de vedere al rezultatelor practice, s-a concretizat deocamdată numai în convocarea conferinţei navale dela 21 ianuarie 1930, conferinţă care chiar de pe acum, date fiind, conflictele de interese, ameninţă să aibă soarta conferinţei navale dela Geneva. Moartea lui Clemenceau, a cărui amintire, împreună cu aceia a mareşalului Foch, este pentru totdeauna legată de organizarea victoriei şi războiul mondial, face parte din seria funerară a evenimentelor anului care se termină azi. Anul 1929 se încheie cu întrunirea primei conferinţe de la Haga, periclitată un moment, de politica brutală a d-lui Snowden, dar care totuşi duce la consolidarea planului Young, a cărui definitivare se aşteaptă în cursul lunii ianuarie a noului an prin hotărârile celei de a doua conferinţe de la Haga. Consecinţă a primei conferinţe, în timp ce se precede la evacuarea anticipată a celei de a doua zone renane şi la înjghebarea Băncei internaţionale a reparaţiunilor, la Paris se întruneşte conferinţa Renaraţiunilor orientale. Pretenţiune, mereu sporite ale Bulgariei şi mai ales rezistenţa încăpăţânată a Ungariei, zădărniceşte această conferinţă, care a fost silită să se refere, pentru problemele cărora nu s’a putut, da o soluţie, la hotărârile celei de a doua conferinţe convocată la Haga pentru ziua de 3 ianuarie. Mica înţelegere va condiţiona recunoaşterea planului Young, aşa cum dealtfel a declarat-o şi la prima conferinţă de la Haga, de soluţionarea problemei reparaţiunilor potrivit intereselor Cehoslovaciei, României şiIugoslaviei. Iar dacă nici de data aceasta Ungaria nu va reveni la realitate, conferinţa ambasadorilor va avea să hotărască, aplicând Ungariei tratamentul la ^ carp. obligă situațiunea ei de stat învins în raporturile cu învingătorii. De dragul Ungariei recalcitrantă, sub sugestia încurajărilor italiene, desigur Europa nu poate^d^^tkm.*1 mită opera Haga. In ultimă cor*\ reprezintă toti politica de colume, care pled reaVirl mo.ferrdelă Ga paci In lumea teatrală şi artistică pluteşte un fel de îngrijorare. Prima jumătate a stagiune! nu vesteşte buni auguri pentru cea de-a doua. Sărăcia e în creştere, epidemia fiscală de asemeni, aşa că ziua fatidică de 1 Ianuarie deschide orizonturi tulburi. Anul care se încheie s-a arătat duşmănos artelor şi culturei. Expoziţiile de pictură au fost reduse, iar cumpărătorii au lipsit. Librăria românească a expus mai puţine cărţi noi în vitrină şi, ca negoţul să nu fie întrerupt, s-a rezumat pe articole de galanterie, marochinărie sau obiecte de menaj. Scriitorii şi-au ascuns în fundul sertarelor manuscrisele, le-au uitat sau le-au distrus. Editorii şi-au închis porţile, au renunţat la „apostolat“, şi-au mutat pe alte tărâmuri gândurile culturale. Muzica şi muzicanţii au fost deo potrivă de nenorocoşi. Sălile de concerte, în afară de puţine excepţii, abia se puteau umplea cu bilete de favoare. Nenumăraţi instrumentalişti aşteaptă prin cafenele ofertele de angajament care nu au de unde să vină. Mijloacele de emigrare sunt tot atâta de vitrege. Streinătatea, care importa orchestranii români, de data aceasta abia îşi poate „plasa“ prisosul indigen de elemente. Faptul cel mai de căpetenie al anului „cultural“ (epitetul nu poate fi luat decât în sens glumeţ) este fără îndoială desfiinţarea ministerului de arte şi culte. Instituţia de stat, menită să patroneze, să ocrotească şi să ajute artele şi cultura, mai ales în aceste vremuri de sărăcie obştească, a fost ştearsă de pe faţa pământului cu o simplă trăsătură de con-idei. Este mai mult decât un simptom al guvernărei democratice actuale. Umoristica împărţitei moştenirea d-lui Aurel Vlad dintre departamentul nstrucţiei şi cel al sănătăţei, a fost subliniată de presa întreagă. Nu mai stăruim. A fost unalt pripit va fi în cult ... îivdreptat, spre folosul mişcărei intelectuale şi artistice a neamului. Nici într-un caz nu vom putea uita răzbunarea Blajului împotriva ortodoxiei. Soarta ministerului de arte este strâns legată de culte — ambele îşi vor recăpăta satisfacţia cuvenită. Teatrele şi teatraliştii privise cu teamă anul care începe. Stagiunea scursă până acum este obişnuit cea mai bogată în succese şi încasări. A doua jumătate e întotdeauna inferioară, şi chiar în vremuri normale lunile de primăvară cunosc săli goale şi deficite la încasări. Ne putem închipui cum se vor prezenta numeroasele noastre săli de spectacole în April şi Mai viitor, când din cauza pomilor înfloriţi şi a nopţilor înstelate, nici chiar biletele de favoare nu mai atrag la fata rampei’ pe spectatori. Aşadar proorocirea e certă : să ne pregătim de stagiuni deficitare, de premiere care nu vor mai cunoaşte succese strălucite da serie Darurile fiscale ale d-lui Madgearu pe care contribuabilul român le va putea gusta abia dună anul nou, va tăia multora pofta de a şi plăti un bilet de teatru. Sărăcia va apăsa greu de toate aşezăminte!a noastre artistice. Dar ni s‘a promis o surrită, o reformă menită să revole^ţi neza viaţa muzelor atât de /^pricepute î n cifre şi teoreme de contabilitate dublă. Vom avea comercializarea Teatrelor Naţionale şi Operelor de stat, vom avea un regim nou cultural, o sursă nebănuită de „fericiri“ care va adăpa setea de ideal şi elanurile estetice ale poporului românesc. Fiecare „comercializare“, cerând o nouă temelie organică, va provoca o lege nouă, făurită în pripă, și votată cu viteza caracteristică a urgiei legislative care s-a deslănțuit asupra noastră, în această eră a legalităței. Toate acestea însă, dacă guvernul va mai avea vreme să cârmuiască. Schimbarea unei zodii e mereu însorită de evenimente necunoscute și de prefaceri tulburătoare. E ştiut că toate ghicitoarele în cărţi sau cafea, toate preotesde zeilor păgâni, cititoare în stele, cercetătoare de zodii şi tâlmace ale cabalisticei planetare, aşteaptă cu groază schimbarea cifrei anului. Sistemele se primenesc, iar spiritele se acomodează noilor date astrale. Sofişt„,fiind deci proorocirile de rigoare. Să ne pregătim pentru orice fel de evenimente, să ne purificăm şi să ne încredinţăm unor unguri noi, poate mai favorabili muzei or. Osmin, confidenţial însă, că d. Tuliu Meniu pare destul de îngrijorat fată de poruncile supreme ale zodiilor care se primenesc în seara de revelion. e. m. In actualitate Zodia artistică $i CULTURALA BILANŢ SFARSIT de AR de C. N. C. BRATIANU Anul 1928 fusese cel mai rău an agricol din ultima decadă şi era firesc să dea un deficit, atât în balanţa comercială a ţării, cât şi în bugetul statului. Cum anii anteriori dăduseră excedente şi cum prevederea partidului liberal creiase stabilizarea leului și se realizase un împrumut de 10 milioane dolari ; leul a rămas neschimbat ca valoare in tot cursul anului 1929. Din deficitul bugetului statului a rămas numai un miliard de lei neacoperit, dintr’un total de 88 miliarde lei cheltueli, sumă larg compensată prin stocurile de rulment cu care fuseseră înzestrate CFR.. şi RMS. Guvernele liberale au restabilit şi consolidat echilibrul financiar al ţărei şi de aci înainte progresul său economic putea fi intensificat. Comprimarea emisiei biletelor Băncei Naţionale şi mărirea dobânzilor, trebuiau să fie îmbunătăţite prin operaţia stabilizării. Banca Naţională avea acum putinţa să sporească emisia biletelor sale, astfel încât să corespundă nevoilor de numerar ale ţarei. Băncile de scont şi instituţiile de credit puteau spori plasamentul lor şi prin urmare puteau reduce dobânzile lor. Toţi se aşteptau ca anul 1929 să risipească ultimele suferinţe ale producătorilor şi comerţului, cu atât mai mult cu cât a fost un an agricol cu recoltă bună. Dar rezultatele sunt cu totul contrarii celor dorite. Emisia biletelor Băncii Naţionale este astăzi mai mică, dobânzile sunt mai mari, lipsa de numerar mai accentuată, ţara mai sărăcită şi bugetele dezechilibrate. „Universul“, sub iscălitura meritosului său redactor d. Bacalbaşa, este răspunzător de situaţia gravă a zilei de astăzi ! A trecut un an şi două luni de când patridul naţional-ţărănist şi-a a asumat răspunderea să guverneze singur ţara. Statul major al partidului, format din oameni fără nici o experienţă, a luat frânele guvernului. Nimeni nu este mai prezumpţios decât cel nepriceput, care necunoscând nimic îşi închipu© că ştie tot şi poate realiza ori şi ce. Concepţia oamenilor noui din guvern era: că tot ceiace s-a făcut în trecut era greşit; că ei vor aduce fericirea tăreii cu formule noui, crezând că lumea începe şi se va sfârşi cu dânşii. Au găsit o organizare de stat pe care ei au răsturnat-o. In şease luni au schimbat toate legile de organizare ale ţării creând o grava dezorganizare în toate serviciile publice. Stăpâni pe ţară au lucrat ca nişte cuceritori, neţinând seamă decât de interesele partizanilor şi partidului. Interesele cârmuiţilor au dispărut, până s-a ajuns la paroxismul de astăzi. Sacul cu grăunte al statului a fost larg deschis . Functionari sinecure, angajări cu contracte, diurne, misiuni pe contul statului afaceri cu comisioane făcute prin intermediari, în sfârșit îngetu_.anului 1980 întocmit astfel veniul să poată să disin control de fonduri ori acestea au convins pe mai naivi că Nilul spre fericirea partiză ai guvernului. Nu mă voi ocupai politice greşite caii la regionalism signismul şi nesignare. Voi aţ ceptUle ecnt trus efect