Viitorul, aprilie 1931 (Anul 23, nr. 6946-6969)
1931-04-01 / nr. 6946
i NOTE mmm Microb ori temperament ? Am trăit cu toţii o epocă medicală dominată cu exclusivitate de marele binefăcător ce se numea Pasteur. In acea epocă domina fobia microbilor, cari erau demoni, pe cât de invisibili, pe atâta de puternici. Ei produceau bolile, toate bolile. Dar o experienţă, condusă de logică, arăta că in acelaş mediu social şi familiar, în aceleaşi condiţiuni de contagiune morbidă în aceiaş sală de curs în aceiaş cameră de locuit, în aceiaş casarmă, oraş, sau locuinţă nu cădeau topi bolnavi de o boală. Era o contagiune desigur în boală, dar era şi o receptivitate personală, un specific individual care făcea pe unul să devină tific, ori tuberculos,deşi microbii erau la fel de violenţi. Teoria lui Pasteur a rămas adevărată în acest sens. Toate boaţele contagioase se datoresc microbilor, dar boala nu e produsul microbului singur ci şi al constituţiei. Asupra acestui element nou în fisiologia omenească, asupra acestei note oarecum personale, care face ca fiecare boală să varieze după individ şi ca unii indivizi, să cadă bolnavi, iar alţii nu, şi-a îndreptat atenţiunea savantul nostru neurolog, d-l dr. prof. Gh. Marinescu, care a expus Vineri la Academia Română originalele sale opiniuni asupra consttuţiei unora. D-l dr. Gh. Marinescu a familiarizat pe auditorii sai — cari în marea lor majoritate erau de alta ramură culturală şi savantă decât a vorbitorului — cu nouile teorii ale glandelor endocrine, aceste glande cu secreţie internă şi cari după felul cum funcţionează produc temperamentele, obiceiurile, boale şi felul de evoluţie al unei boale. Curentul acesta intern al sucurilor produse de glandele ascunse in profunzimea ţesuturilor noastre, produc astfel caracteristica unui om, felul lui de a fi, şi reacţia lui faţă de boalele felurite. Se văd de aci, perspectivele ce sedeschid pedagogului, sociologului şi medicului. Dacă omul este cum este după felul funcţionarei glandelor interne poate că se va găsi mijlocul inteligent de a interveni într’o mai favorabilă funcţionare a glandelor şi prin chiar aceasta se va găsi piatra filosofală a transformărei omului pentru a’l face din ce în ce mai bine adaptat vieţei sociale, din ce în ce mai sănătos, mai util şi, cu o viaţă mai prelungită hi timp. - ' j _ D-l dr. Gh. Marinescu care pelângă alte mari merite în ştiinţa teoretică medicală, are și pe acela de a se fi ocupat de problemele cele mai curioase ale fisiologiei şi patologiei cum este ipnotismul, suggestia, întinerirea ori problema bătrâneței, găsind formule fericite şi soluţii clarificante. Problema omului privit în atitudinea constituţiei lui, este prea apropiată de preocupările umane şi personale a fiecăruia dintre noi, pentru ca să nu cerem savantului medic care s’a ocupat de ea, cu atâta competinţă, o largă Publicitate. PETRONIUS O bancă pentru finanţarea afacerilor cu Rusia . Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei, a sosit ori la New- York. Vizita d-lui Montagu Norman a dat foc la diferite svonuri, cum că ar avea intenţia să înceapă tratative în Statele Xinite, în vederea creării unei bănci internaţionale pentru finanţarea afacerilor comerciale cu Rusia sovietică. D. Montagu Norman a refuzat să dea vreo declaraţie asupra acestor svonuri, dar nici nu le-a desmintit. (Danub). . .. .... . .11'—iT „ D-l MONTAGU NORMAN Anul al trouazeci şi treilea No. 6946 4 Pagini 3 LEI EX. in TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an----- 700 Tei Şase luni — — 350 , Trei luni — — 200 , In streinătate Un an — — 1400 lei Şase lunî — — 700 , Trei luni-----400 , REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţia : Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 fi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele neputbficate se distrag: 3 LEI GZ. In TARA OLEIata^AIHiiTfiTE Sub regmul ipocriziei permanemte ROBIA PRESE! Guvernul actual ţine să-şi lase — ca un cântec de lebădă înainte de a muri — un monument legislativ care să-l caracterizeze definitiv, şi credem să-l condamne iremediabil, în faţa opiniei publice româneşti, atât de mult mistificată de demagogia naţionalţărănistă. Acest monument caracteristic, care desvălue întreaga ipocrizie a acestui regim — în care ţara a fost cucerită prin minciună — este noul proect al presei, — noul proeet de încătuşare a libertatei scrisului, libertate câştigată în ţara noastră cu preţul energiei unei generaţii, hrănite în ideile de libertate, libertate considerată în toată lumea civilizată — afară de regimul sovietic — ca o condiţie esenţială a progresului, şi a respectului vieţei constituţionale. Plecând de la un principiu sănătos — pe care partidul liberal şi-l însuşeşte — şi anume că scrisul nu trebue să fie nici un mijloc de anarhisare, nici un instrument de defăimare, şi că deci răspunderea celui ce scrie nu poate şi nu trebue să fie ilimitată, pentru ca libertatea să nu se transforme în desfrâu, plecând repetăm de la principiul „răspunde, rei“ rezonabil aplicată, guvernul actual vine cu o lege care în forma ei primitivă stabileşte o centură a scrisului, un regim de mutilare a gândului, un codice poliţienesc ce face până şi din negustorul de cărţi, care e librarul, raspunzător de conţinutul cărţilor ce le desface ! Nu intrăm aci în amănuntul legii. Va fi poate amendată. Dar ceea ce rămâne ca fapt câştigat pentru opinia publică, este că regimul actual vine cu un proect de sugrumare a libertatii presei, după ce în opoziţie se făcuse avocatul — acum se vede cât de ipocrit ! — al acestei libertăţi. Deşi după război, eram în stare de asediu, cum au fost toate statele, şi, deci, atunci tocmai din cauza timpurilor anormale se impuneau provizoriu anume garanţii excepţionale ale ordinei în stat, totuş partidul naţional-ţărănesc, se ridica cu o furie în care violenţa înlocuia raţiunea, contra oricărei blajine restrângeri a scrisului. Totuş, chiar şi în acele vremuri de scurtă durată, presa naţionalţărănistă putea duce o campanie de destrămare, o campanie de dezunire socială, prin lupta de clasă ce-o întrona, de dezunire naţională, prin regionalismul ce î l susţinea, întrucât presa din Ardeal de nuanţă „naţională“ se ridica contra Regatului şi regăţenilor. Partidul naţional-ţărănesc era astfel în opoziţie apărătorul violent, exagerat, fără nici o măsură a libertăţei absolute a presei. D-nii Mihalache şi Maniu îşi făceau din această luptă şi revendicare o platformă democratică, un titlu de glorie. Dar şi această credinţă în libertatea presei, a fost şi ea tot aşa de sinceră, ca şi respectul de parlamentarism, ca şi ora de economie ce o preconiza, ca şi toate făgăduelile demagogice din trecut! A fost de ajuns ca partidul săşi vadă visul cu ochii, adică să ajungă la guvern, pentru a arunca toate făgăduelile, şi a apare aşa cum era dispreţuitor al parlamentului prin: introducerea demisiilor în alb, risipitor al averei Ţârei, persecutor al funcţionarilor, luaţi în braţe în opoziţie, adept al celor mai apăsătoare şi dureroase impozite, şi în fine — pentru a sfârşi — se face autorul legilor de mutilare a gândurilor, de sclavie a scrisului. Graba apei cu care voeşte a se vota, sistemul iesuitic de a elabora acest proect, care apare surprinzător ca un bolid ceresc, — ne arată că guvernul intenţionează sa facă şi în jurul acestui proect de lege, ceea ce a făcut cu cele mai multe din legile care Ie-a fabricat, şi anume să le fabrice prin surprindere şi să le treacă fără discuţie. Parlamentarismul se dovedeşte ca este pentru guvernanţii actuali, un cuvânt gol, cum au fost şi sunt toate principiile „democratice“ dispreţuite la guvern, pe cât de violent susţinute erau în opoziţie. Un regim de făţărnicie care sfârşeşte într’un penibil faliment moral. . . . Ficţiuni guvernamentale Guvernul poate fi fericit: sa ■voi at ieşea pentru înfiinţarea creditului ipotecar, s’a votat lefrea pentru înfiinţarea creditului agricol, s’au votat legea camerii şi aceia a gajului agricol, s’a votat tot ceeace a voit. In ce priveşte fara, lucrurile se schimbă: ea ştie că ceea ce se face în dealul Patriarhiei este o simplă comedie de prost gust, în momentele acestea atât de grave pentru ţară. Să luăm de pildă ultima „creaţie“ guvernamentală, votată cu nouă deputaţi în incintă, la un sfârşit de şedinţă. Este „Banca agriculturii româneşti“. Un capital de 650 milioane lei pentru asanarea unor datorii de 50 miliarde după unii, de 60 miliarde după susţinătorul legii, d-l Manoilescu. Ce înseamnă această instituţie pentru nevoile ţărănime! ? Ce poate asana când întreg capitalul ei abia ajunge pentru unul dintre cele 79 de judete ale ţării ? D-l Manoi Iescu ca şi d-l D. It. Toaniţescu, raportorul legii (ce buchet demagogic!), au susţinut că se vor subscrie încă obligaţii, de un miliard. N’au precizat când şi de către cine. Nici nu era nevoie căci, chiar dacă ar avea un capital de 2 miliarde, banca agriculturii rămâne tot o fiefiune, fată de nevoile agricultorilor. De aceia d-l Manoilescu, ca să nu se vadă ridiculul initial al acestei institiatii, după ce a recunoscut că ea reprezintă „o picătură într’un ocean“ fată de datoriile agriculturii a vorbit despre „efectul indirect“ ce-l va avea ! Efect indirect la o instituţie de asanare a datoriilor agricole! Trebue să iubeşti farsele ca d-l Manoilescu, spre a descoperi asemenea artificii la un sfârşit de seziune. „Efectul indirect“ — a spus d-sa, — va fi acela că, în ziua când din massa totală a datoriilor s’ar face convertiri de câteva miliarde, prin mărirea mijloacelor, grație dosarului numerarului cu titluri, când s’ar face dar o conversiune, de câteva, miliarde, această conversiune ar lucra asupra nivelului general al dobânzilor“. Am reprodus textual acest pasaj din discursul a cărui afișare a votat-o Camera. Nu se poate spune că e prea clar. In schimb farsa „efectului indirect“ e destul de vizibilă. * Cu astfel de mijloace se guvernează numai cu numele și în realitate se tulbură ţara. Trăim în plină anarhie morală, în care lipsa de răspundere a unora se complectează cu lipsa de conştiinţă a altora. Iar primejdia nu este pentru acei cari şi-au pregătit, depozite în Elveţia şi acum „legiferează“, ci pentru statul şi poporul românesc, care nu pot trăi interneindu-se pe ficţiuni şi nu pot prospera din afacerile şi comisioanele guvernamentale. Păcat numai că glasul opiniei publice nu se aude și atunci când va fi auzit, va fi prea târziu. I Politica Externă Corespondenţii străini in losta Sovietică - Ziarul „Times“ din New- York publică în unul din ultimele sale numere, un articol interesant al corespondentului său din Moscova, Walter Duranty, în care autorul descrie viaţa şi activitatea corespondenţilor străini în Rusia sovietică. „A fi corespondent al unui ziar capitalist în Rusia sovietică, scrie Duranty, înseamnă a avea o ocupaţie care nu poate fi _ _A nimeni. Goana, după ştiri este^ aci o vânătoare foarte periculoasă. Şi chiar dacă aşi, fi convins de durabilitatea regimului sovietic, simt că atmosfera de nestabilitate continuă mereu să predomine şi că toţi par a, şedea pe vârfuri de vutcane. Situaţia corespondenţilor străini, ar fi fost cu totul imposibilă în Rusia sovietică, dacă sovietele n’ar privi pe reprezentanţii ziarelor cari formează un scut al capitalismului, cel puţin cu stima cu care privesc spiritele bune pe răsfăţaţii satanei. Ura sovietică faţă de străini este o realitate cunoscută şi genere. Faţă de diferitele persoane nu, manifestă însă bolşevicii sentimentele lor adevărate şi sunt mândri că tot mai mulţi observatori străini au acces în ţara lor, cu condiţiunea însă că vor descrie viaţa sovietică şi loialitatea ei şi nu numai părţile întunecoase.Printrediferitele dificultăţi cari caracterizează, realitatea sovietică e necesar a se număra şi cenzura care este destul de aspră, deşi e necesar, se recunoaşte că nu este întotdeauna atât de rigidă cum se crede în străinătate. Toate telegramele trebueie să fie cercetate înainte de expedierea lor, de către cenzor însă manuscrisele pot fi trimise fără cenzură cu excepţia că autorul trebue să le prezinte oficiilor oricând îi se cere aceasta. O atenţie extraordinară acordă cenzura ştirilor, atunci când se produc arestări în însuşi partidul comunist. Ştirile despre aceste arestări trebue să fie aduse mai întâi de presa oficioasă sovietică şi nimeni nu are dreptul să trimită informaţiuni înainte de explicaţiile competente ale oficiilor. Cenzorii depind de comisariatul de externe şi ei urmăresc întotdeauna ca articolele să fie scrise în stil moderat. Ştirile despre brutalităţile şi violenţele nu sunt deloc admise, ci corespondenţele pentru străinătate Eu personal — Scrie corespondentul american — consider cenzura ca o oarecare uşurare pentru un corespondent dip, Rusia sovietică deoarece ea îşi ia asupra ei răspunderea pentru ştirile eratediate. Cele mai mari dificultăţi le întâlneşte corespondentul la obţinerea de noutăţi, adică la obţinerea ultimelor ştiri. Există acie patru surse principale: ziarele, instituţiile guvernamentale, informaţiunile particulare şi impresiile proprii de la congresele, întrunirile şi consfătuirile sovietice Toţi acei cari cunosc ziarele sovietice ştiu că din punctul de vedere al presei americane informaţiunile lor nu prezintă nici un inters. Cele mai interesante ziare bolşevice , ,Pravda“ şi „Izvestia", aduc de multe ori ştiri cari pot fi citite printre rânduri, însă nu se cunosc şi materialul tipărit. Printre instituţiile guvernamentale din Rusia sovetică e necesar a se socotiîntreprinderile comerciale, băncile, fabricile, într’un cuvânt toate ramurile sistemului economic al tarii. Se înţelege dela sine că nasc un mare interes toate documentele referitoare la activitatea acestor organe, însă obţinerea, acestor documente nu este un lucru atât de uşor, deoarece corespondentul străin este privit ca o mare neîncredere. Fiecare corespondent străin are o legitimaţie specială cu fotografia sa. Aceste legitimaţii sunt eliberate la comisariatul de externe, dar prin aceasta încă nu s’a înlesnit posibilitatea de a obţine ştiri noui. Dacă vă interesaţi undeva de ştiri, sunteţi salutaţi foarte favorabil şi vi se spune: „ Mâine veţi primi toate ştirile pe cari, le doriţi“. Acest „mâine" nu vine însă niciodată şi corespondentul trebue să facă cunoştinţi personale, creindu-şi o reţea de cunoscuţi, cari să-i dea informaţiuni. Insă şi Rusia sovietică nu numai persoanele, dar şi instituţiile sunt permutate dela, un lor la altul cu o astfel de repeziciune că nici nu se poate ştie unde a a ■juns cutare persoană, sau cutare instituţie. Corespondentul aduce ca exemplu cunoştinţa sa cu un oarecare Ivanov. Căutând pe, Ivanov după o pauză de două zile, îi s’a spus că Ivanov a fost trimis la construcţiile feroviare din Kazahstan sau la fabrica de celuloză din Charkov. Informaţiunilede la persoane particulare sunt de multe ori foarte curioase şi adesea foarte periculoase. Mulţi ruşi cari promit vre-o ştirpe de la vre-o şedinţă secretă a comitetului executiv central sau despre vre-o cruzime a Gepeului, vorbesc în, aşa fel încât corespondentul trebue să-şi închipue numai cele ce vrea să afle. Pe lângă greutăţile neobişnuite cu cari este legată obţinerea, ştirilor, corespondentul are mari dificultăţi la expedierea lor. In acelaş timp corespondentul trebue să se gândească la atitudinea censurii, la modul cum va fi primită ştirea de cititorii ziarului şi în fine la modul cum vor privi bolşevicii această ştire. Poziţiunea corespondenţilor străini în Rusia sovietică este foarte delicată: ei au nevoe de multă prudenţă şi precauţiuni spre a-şi continua activitatea. Proporţii prezidenţiale (D. Ciceo Popp va pleca să facă o cură în streinătate. Ziarele) D. CICEO-POPP. — Nu ştiu ce să fac că mă’ngra, mereu... — Aplicaţi, vă rog, CURBA DE SACRIFICIU şi veţi slăbi deabinelea! t i ASISTENŢA muncitorească de Sâmbătă seara s-a, ţinut în sala Fundaţiei universitare Carol I, interesanta conferinţă a d-lui Chirculescu, tratând despre Asistenţa Muncitorească. Obiectivitatea şi sinceritatea cu care d-sa a tratat acest subiect, în atenţiunea încordată a unui numeros public de intelectuali, dau conferinţei un caracter deosebit şi foarte instructiv. : D-l N. D. CHIRCULEŞU Conferenţiarul începe prin a afirma că nu poate fi vorbă de asistentă ca act de caritate, pentru că muncitorul, ajuns la o înaltă conştiinţă de demnitatea sa şi de rolul său ca om în societate şi ca cetăţean, refuză cu hotărâre o concepţie umilitoare pentru el. Noţiunea aceasta de altfel şi-a schimbat cu totul sensul, datorită evoluţiunii sociale realizate pe urma luptelor duse de muncitorime timp de un secol. Conferenţiarul rezumă cauzele, mersul și rezultatele acestor lupte, pe urma cărora, legiuirile de ocrotire muncitorească lărgesc mereu sfera lor de aplicare, statul individualist fiind nevoit să se transforme în intervenționist, spre a feri cât mai mult echilibrul social de convulsiunile care îl punea în pericol. Epocile de legiuiri sociale Alături de cele trei epoci de legiuiri de ocrotire anterioare, războiul a dat a patra epocă, cea mai importantă, fiindcă, pe urma lui, tratatele, care l-au încheiat, pun pe primul, plan munca și rolul ei, decretând, obligatoriu pentru toate, statele semnatare, aproape toată omenirea, — reguli de ocrotire a muncii, instituind pentru îndrumare şi supraveghere Birotu International din Geneva. Constituţia noastră prevede egalitatea factorilor producţiei, instituind camerele de muncă şi dreptul lor de a fi reprezentate în Senat, deopotrivă cu Industria, Comerţul şi Agricultura. D-sa citează numeroasele chestiuni de ocrotire socială, care formează azi obiectul de preocupare al statelor, spre a dovedi că asistenţa muncitorească este astăzi cu totul altceva decât calitate: e un drept al muncitorimei, recunoscut şi consfinţit de toată lmea. Probleme sociale Asigurarea şi valorificarea acestui drept incumbă şi statului şi societăţii, însă rolul lor nu e de ajiuns precizat. , In special, în ce priveşte pe stat, se pare că după război el nu mai ştie nici ce e, nici ce rol are, fiindcă nu e domeniu, în care el să nu se simtă îndreptăţit să intervie, nesocotind şi noţiunea de drept, individual sau colectiv şi noţiunea de ordine care stau la baza societăţii. De aci vin incoherenţele, inconsequenţele şi ipocrizia actelor de guvern, făcute în numele societăţii, care nu profită cu nimic, din contra, ceea ce au dat motive dictaturii să înlocuiască cu arbitrarul ei pe al celorlalţi. Statul şi asistenta Spre a învederea cât de nedestoinic e statul în chestiuni de asistenţă, d-sa citează cazuri numeroase de nesinceritate şi inconsequentă, impresionante, cerând statului să rămână, ceea ce trebue să fie, nu un organ de autoritate, suprapus societăţii, ci un organ social, urmând evoluţia şi transformările sociale, pe care să le ajute, fără a ingera, fiindcă transformările sociale au legile lor fireşti şi nu se realizează prin fanteziile celor ce întâmplător se trezesc pe umeri cu sarcina fericirii unui popor. Arată că prin nimic nu se poate asigura progresul şi starea de echilibru social mai bine decât prin forţa asociaţiunilor. O dovadă asociaţiile muncitoreşti şi cooperaţia; — asociaţiunilor trebue să le dea desvoltare guvernele, abandonându-le multe din atribuţiile ce şi-au arogat, mulţumindu-se să le sprijine, moral şi material, să le controleze şi să le coordoneze activitatea, în interesul ordinei sociale. Spiritul da asociaţie Azi spiritul de asociaţiune a pătruns pretutindeni; el cartelează şi pe ceilalţi factori ai producţiunii, pe statele agricole ameninţate ; toate statele euopene au nevoe de asociaţiune, spre a rezista; spiritul acesta va revoluţiona paşnic omenirea, asigurându-i mai multă justiţie şi libertate. Conferenţiarul insistă apoi asupra datoriilor de solidaritate socială, care ne impune tuturor datorii de sprijin faţă de semenii noştri, de care nu ne putem separa, conduşi de egoism, solidaritatea impunându-se peste capul şi voinţa noastră. După cum apa, mării, după fur- Ituni şi ravagii, tinde totdeauna la o stare de echilibru, sub influenţa gravitaţiunii, tot aşa şi societatea umană, veşnic în fierbere, în urmărirea idealului de justiţie şi libertate, tinde şi ea spre o stare de echilibru, care să-i asigure idealul căutat; dacă, contra perturbărilor fizice nu putem nimic, pe cele sociale e în posibilitatea şi datoria noastră să le evităm; ni se cere inşii credinţă, voinţă şi sinceritate, în locul ipocriziei şi incoherenţelor de care dăm dovadă. Dat fiind importanţa acestei conferinţe, se va publica dupi note stenografice. Miercuri 1 Aprilie 1931 Scrisori din Italia DOLIUL AVIAŢIONEI ITALIENE Geneva.—Neaşteptata nenorocire care a curmat viaţa celor trei aviatori italieni Maddalena, Cecconi, şi Da Monte pare şi mai dureroasă din cauză că nu trecuseră unei câteva săptămâni de când aceşti eroi întorşi din Brazilia unde luaseră parte la Croeiera atlantică, fuseseră sărbătoriţi în toate oraşele Italiei! Scăpaţi din acea traversată care va rămâne epică, s’au prăbuşit într’un zbor normal pe când colandau un idrovolan nou Savoia 64, plecând dela Milano spre Roma... Nu e nici o lună de când am văzut pe Umberto Maddalena, coborând la Genova alături de ministrul Balbo de pe vaporul „Conte Rosso“ cu cari se întorseseră din America de sud. De viaţa extraordinară a trăit Umberto Maddalena, care ca şi Ferraria era Veneţian. Deja, 13 ani a plecat de acasă atras de o vocaţiune puternică să fie marinar. La Institutul nautic din Veneţia unde a studiat se distinse repede, şi vara fu îmbarcat pe o navă cu pânze pe Mediterana. Şi tot pe o navă cu pânze a ocolit pământul mergând spre Capul de Bună Speranţă, Oceanul Pacific, India , ani de zile a navigat devenind un perfect marinar. Când a izbucnit războiul era departe, aşa că deabia întors era să fie ba a şi fost declarat dezertor. Insă curând a convins autorităţile de nevinovăţia sa şi a fost trimis la Academia din Livorno să-şi compleeteze studiile. Dar cum aviaţii mea făcuse deja progrese, Maddalena se transformă în pilot şi chiar de atunci începu să se distingă în operaţiunile de război din Adriatica. Odată incendiindu-se aeroplanul avu atât curaj şi atâta prezenţă de spirit încât putu să scape şi aparatul şi viaţa lui deşi era gata să cază in apele inamice. După război avu câteva misiuni delicate în străinătate şi în 1925 după ce luase parte la circuitul din .Monaco zbură în mările Nordului în Suedia, Norvegia şi Rusia, traversând de două ori Alpii. La întoarcere, faptul că Madalena a putut să ateriseze în plină furtună pe un vârf de gheţar din Alpi la 3000 de metri înălţime împreună cu Penzo care a murit apoi în Francia, la făcut să devie popular în toată Italia. Imediat după această mare victorie căci Anici un aviator nu reuşise până atunci să facă aşa ceva, fu ales de Balbo să salveze dirijabilul lui Nobile „Italia” care se pierduse la Polul Nord. Traversarea Europei pe nişte furtuni şi ploi grozave cu un ritm aproape de record, atrase atenţiunea tuturor asupra lui Umberto Maddalena care ajunse la Polul Nord la Spitzberg şi la Baia Regelui unde cel dintâi după mulţi alţii cari încercaseră să găsească pe naufragiaţi, zări faimosul cort roşu de unde radiotelegrafistul Biagi înştiinţase omenirea de tragica întâmplare a lui Nobile şi de distrugerea dirijabilului. Cuvintele îndurerate ale d-lui Mussolini care recunoaşte marile merite ale lui Maddalena şi care mărturiseşte profunda sa durere, poate să’i fie epitaf : „Era asul cel mai expert, cel mai tare, ce! mai viteaz, era cel mai perfect pilot al aviaţiunei italiene. Nu merita soarta perfidă care sa prăbuşit în abisul negru al mamei”. Toate ţările îşi închină steagurile asupra acestor pionieri cari cu sacrificiul lor ajută la progresul omenirii. ZOE GARBEA TOMELLINI