Viitorul, septembrie 1933 (Anul 25, nr. 7682-7707)
1933-09-01 / nr. 7682
finut şi două seci şi cincilea 7682 BUCUREŞTI I A I ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. * STRADA R. POINCARE No. IV Telefoanele : Direcţia 3— 48.17 ; Redacţia şi Administraţia 3—48.2S REDACT ANTtiClURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate ’ 1 Manuscrisele nepublicate se distrug A B O N AME IN TARA Un an ......... 600 lei I Trei luni......150 lei Şase luni...... 300 „ Un exemplar 2 .. Instituţiuni publice şi particulare 1600 lei anual Vineri 1 Septembrie 1933 N T E NC STREINATATE Un an 1400 lei I Trei luni w...,400 lei Șase luni ... 700 „ I Un exemplar... 6 m Taxa poștală plătită in numerar conform "aprobării Dir. G-ro a P. T. T. No. 187.282/926 NEÎNŢELEGERILE dli^ii«arivompremiMnt*j resele mari «le lirei In grelele momente de acum, se constată, cu o dureroasă surprindere, poziţia guvernului Vaida, care, incapabil, prin însăşi structura şi origina lui politică, de a stăpâni situaţia, este, prin neînţelegerile din sânul său, pus în neputinţa de a apăra interesele ţarei. Guvernul actual are în coastă pe d. Maniu, care — în ipostasele sale de şef când decapitat, când chemat îndărăt, — stă într’o permanentă opoziţie care îngreuiază profund guvernarea d-lui Vaida. Să rememorăm şi atitudinea d-lui I. Mihalache, nemulţumit, retras în espectativă, şi ale cărui idei— şi în materie de guvernământ intern şi în materie financiară —se deosibesc de acelea ale celorlalţi guvernanţi. Alături de aceste disensiuni fundamentale, ale d-lor Maniu şi Mihalache, cari torpilează guvernul cu puteri de anihilare a oricărei unităţi politice, notăm şi opoziţia tinerimei ţărăniste, grupate înjurul „Flamurei verzi“. Această bisericuţă revoltată, care neagă orice ideologie actuală, şi batjocoreşte pe fruntaşii partidului, are sediul ei politic, pentru consfătuiri, în însuşi sediul clubului ţărănesc. Aceşti tineri, cari reprezintă forţele de mâine ale conglomeratului naţional-ţărănesc, anunţă un mare congres de scisiune faţă de guvern. De altfel, şampania contra guvernului, pe tema că el a pierdut ideologia partidului, a început din Moldova sub directa conducere a preşedintelui Senatului, d. N. Costăchescu. In atari condiţiuni, situaţia guvernului actual este tragică. El are, pe de o parte, în contra lui întreaga opinie publică, ce’l detestă, şi, pe de altă parte, nu se bucură nici de încrederea unanimă a partidului, căci o parte din partid urmează pe d. Maniu, altă parte pe d. Mihalache şi unii se grupează sub steagul protestatar al „Flamurei verzi“, iar pe chestiile cele mai importante, miniştrii se despart în convingeri şi în tactică. E lesne de înţeles cât de puţin chemat este un atare guvern ca să conducă ţara şi să-i dea, în momentele grele de acum, siguranţa zilelor de azi şi de mâine. Guvernul Vaida se prezintă, astfel, ca o formaţiune torpilată de înşişi membrii fruntaşi ai partidului şi combătut de curente ce trăesc în însăş ambianţa cea mai intimă a conducerei partidului naţional-ţărănesc Ţara constată astfel, cu surprindere dureroasă, că — atunci când interesele ei cereau o conducere unitară,disciplinată, animată de acelaş spirit politic şi de o aceiaş convingere,— este de fapt stăpânită de un guvern dement, combătut de proprii lui partizani, şi slăbit prin deosebirile de opinii ale celor ce stau pe o aceiaşi bancă ministerială. Guvernările naţional-ţărăniste—cari au reprezentat, în istoria politică a ţarei noastre, tot atâtea eclipse ale spiritului de desinteresare pentru binele general — au dat astfel, prin ultimul cabinet Vaida, şi spectacolul unor bănci ministeriale boicotate de proprii săi partizani şi lovite în flanc de cele mai proeminente personalităţi ale partidului. Este lesne de înţeles atunci, în ce fel pot fi apărate interesele mari ale ţarei, sub un minister desunit, având în contra lui şi opinia publică şi pe fruntaşii partidului ! Cu modul acesta guvernul actual deschide larg poarta tuturor pericolelorşi tuturor scăderilor, şi de aceea căderea este o necesitate naţională. POTE Călătorie ori fcc? “Am trăit în atmosfera sfaturi peste o lună, când te întorci, ai să lor pedagogice : „O zi de călăto- plăteşti „birul“!ine face mai mult decât o carte. In fine trecem peste aceste difibuă citită“; „numai călătoriile cultăţi. Vine apoi schimbul banifac pe om“; „cine călătoreşte multe ;or, dacă eşti om cinstit şi nu asaflă“ Şi aşa mai departe în seria Cunzi banii străini, cumpăraţi în recomandaţiilor cari— trebue sa re- i Lipscani, în ciorapi, atunci nu cunoaştem—erau perfect întemeiate. . poţi pleca decât cu sume mici. Dacă oamenii n’ar fi călătorit, şij joacă în ţară străină, te loveşte anu s’ar fi cunoscut unii pe alţii, penalcita şi trebue să te operezi dincolo de graniţe, înţelegem cat [urgent, — poţi muri ■ deabinelea, de îngreuiat ar fi fost progresulcăci alţi bani nu pofi să capeţi, fără schimbul acesta etnic. Iar chiar dacă acasă ai lăsat în serastăzi când se strigă disperat farul biuroului un milion de lei Krem pacea“ concomitent cu ii-nchizi! Dacă nu mai ai 20 de ani, eşti bătrâni, ori suferind şi vrei să ai pat la vagon, vei pleca când va fi liber, şi uneori înseamnă să ai noroc a-l găsi peste câteva zile mai târziu decât ziua în care voeşti să pleci. Şi faţă de aceste nenumărate piedici, ne întrebăm, dacă nu călătoreau mai comod Dinicu Golescu ori Mihail Kogălniceanu cari au plecat unul la Viena, celalt la Paris, în trăsuri cu patru cai telegari. Ce folos că avem tren,, şi avion, ori vapor, dacă pentru a te deplasa trebue să intervii, şi te rogi în dreapta şi în stânga, ca să poţi pleca, — şi aceasta nu în ziua când vrei ci atunci când Banca Naţională, Prefectura Poliţiei, Ambasadele, biurourile de populaţie, administraţiile financiare, căile ferate, companiile de vagon-lit, etc., îţi dau voe ? ! A călători azi e un act de eroism. Şi câţi sunt eroi ?tensificarea înarmărilor, se recunoaşte că numai înfrăţirea, numai cât mai strânsele raporturi sociale între oameni şi popoare pot evita ignoranţa, care creiază ura şi războiul. Totuşi in ciuda apelului la înfrăţire, la pacea dintre popoare, niciodată nu s’au pus mai multe pedici călătoriilor decât în vremea noastră. Se sparg munţi, se fac tuneluri, se creiază servicii de circulaţie aeriană, şi în acelaş timp se organizează întreaga reţea de dificultăţi administrative, şi financiare, cari să transforme o călătorie dincolo de graniţe, un chin. Era o vreme când singura piedică a călătoriei, era lipsa de bani. Azi poţi fi bogat şi tot greutăţi enorme îţi vor strica plăcerea Şi liniştea călătoriei Şi iată cum : Pentru a eşi dintr’o ţară îţi trebue „paşaport“. Dar pentru a’l obţine e nevoe să ai căţiva secretari, cari să alerge câteva săptămâni pentru a obţine vize. Şi iar vize. De notat că nici nu poţi călători, dacă nu ai plătit toate dările la zi, deşi în fapt poate te duci, că eşti rău bolnav la băi, şi PETRONIUS RAFUIALA „BORFAŞILOR“ Se ştie cum a calificat d. Dem. Dobrescu pe primarii de sectoare ai Capitalei. Autorul „Caracterelor, a vorbit despre proşti, borfaşi, necinstiţi şi nebuni, caracterizând astfel pe prietenii şi colaboratorii săi puşi de regimul naţional-ţărănist să gospodărească sectoarele Capitalei. Dar proştii, borfaşii, necinstiţii, şi nebunii s’au hotărât să reacţioneze împotriva atacurilor deslănţuite împotrivă-le. Printrm un comunicat publicat în ziare, primarii de sectoare: „proştii borfaşii, nebunii şi necinstiţii“ —ca să respectăm aprecierile d-lui Dem. Dobrescu — au somat pe primarul general al municipiului să se explice, să precizeze şi să dea numele gratificaţilor cu aceste calificative puţin măgulitoare sau să tragă consecinţele afirmaţiunilor zise calomnioase ce le-a făcut despre dânşii. Bineînţeles d. Dem. Dobrescu s’a mulţumit să tacă, pentru a confirma părerea şi convingerea sa despre tovarăşii întru politica naţional-ţărănistă. Ba chiar, unul dintre intimii primarului general, şi-a luat sarcina să completeze tăcerea d-lui Dem. Dobrescu, aruncând cărţile pe faţă : „Pentru ce credeţi că s’au răsculat primarii contra noastră ? „Pentru că le-am luat din mână chestia pavajelor ! „Ia sâ le fi rămas câte 135 milioane de sector !“ Mai categoric nu se poate. O confirmare mai categorică a declaraţiunilor d-lui Dem. Dobrescu nu-i cu putinţă. Faptele cari stau la baza acestei răfueli sunt cunoscute. Este vorba de lucrările de pavaje pe cami d. Ochi. Dobrescu le-a atribuit principial unor societăţi cartelate adhoc. Şi cum în joc sunt peste 150 milioane de lei, se înţelege şi nemulţumirea unora şi încăpăţânarea altora. Scandalul a luat astfel proporţiunile corespunzătoare sumei ce s-a pus la bătae. Organizaţia naţional-ţărănistă a Capitalei a fost sesizată. Ea va avea să judece conflictul dintre „nebuni, borfaşi, proşti şi necinstiţi“. Dar ultimul cuvânt îl are populaţia Capitalei care a putut afla, din gură autorizată, cine administrează banul şi interesele ei. Şi această, populaţiune, încăpută pe astfel de mâini, are dreptul să ceară gospodari buni, oneşti şi echilibraţi. Borfaşii să se răfuiască, dar să plece ! REZULTATELE CONTINGENTARII ARBITRARE şi ABUZIVE Fabricile îşi Inchid porţile — MM de facrători şi funcţionari pe drumuri Am arătat la vreme dezastrul care ameninţă economia naţională din cauza modului cum se face contingentarea. Am arătat că în timp ce anumiţi intervenienţi — prin mită si presiuni politice, — reuşesc să introducă în tară mărfuri, — în valoare de sute de milioane,— ce se pot fabrica si la noi, industria este lăsată fără materii prime şi fără piese de schimb pentru maşini. Cauza ? Industriaşii nu se înjoseau la mijloacele ilegale cu care lucrau miniştrii si parlamentarii national-tărănisti » Roadele acestei politici de bacşiş şi incapacitate au început să se vadă , fabricile au început să se închidă. La Bacău s’au închis două fabrici de postav si alte trei fabrici de textile, zece de pielărie, câteva fabrici de chimicale, de tricotaje şi de hârtie, sunt pe cale de a înceta lucrul, lăsând pe drumuri zece mii de lucrători. O vie mişcare domneşte printre muncitori, cari sunt disperaţi de situaţia ce li se creiază. Toţi conducătorii fabricilor arată că contingentarea, aşa cum se aplică, ii pune în sinucida de a nu-şi putea procura materiile prime aşa încât o bună parte din comenzile pe cari le primesc rămân neexecutate sau sunt nevoiţi să Ie refuze. Acum situaţia e cu atât mai gravă cu cât ne aflăm in preajma schimbare de sezon când fabricile ar avea nevoie de mai multe materii prime pentru executarea comenzilor pietii. Se dau zeci de exemple de hotărâri arbitrare cari împiedică procurarea de materii prime indispensabile. De asemenea o problemă importantă o formează și procurarea de piese de înlocuit și accesorii la mașini, produse ale unor anumite fabrici din anumite tari. In totalitatea cazurilor cererile industriaşilor noştri nu sunt aprobate nici pentru tara si nici pentru fabrica străină solicitată. . Una din fabricile din Bacău a cerut astfel autorizaţie de import pentru o piesă de schimb electrică în greutate de 170 kgr. Ministerul i-a aprobat 30 kgr. din piesă. O altă fabrică a rugat ministerul să-i acorde importul a 1000 kgr. de bumbac mercerizat. I s-a aprobat 10 kgr. Dacă o fabrică metalurgică cere arama, cositorul, nichelul sau alumíniumul, necesare confecţionării pieselor de maşini, — metale ce nu se găsesc în ţară — este respinsă şi silită să refuze comenzile cari adesea sunt făcute de către armată sau căile ferate ! Să nu se creadă că faţă de alarma dela Bacău guvernul a înţeles să ia măsuri. Cu toate protestele, delegaţia economică a guvernului care s’a întrunit ori, nici nu s’a ocupat de această chestiune. Mari trebue să fie interesele misiţilor naţionalţărănişti, ca să impună continuarea acestui sistem care distruge economia naţională şi aduce mizeria în zeci de mii de familii ! —---------—--—«------------- REGELE BfflIS la PARIS Ziarul „Paris Sair“ anunță că Deoarace ragele Boris a cerut ca regele Boris al Bulgariei este aş vizita să aibe Ioc in mod neoficial, păstrându-şi In mod strict inrognitoul, nu se vor aranja nici un fel de festivităţi oficiale pentru primirea regelui Bulgariei. teptat la Paris, unde va face o vizită d-lui Librun, președintele repubiicei franceza. REGELE BORIS 0 —•'— ECOURI La Saint-Louis (America) se aşteaptă cu mare nerăbdare sosirea d-lui Hugh Cumming, şeful biroului sănătăţii publice al Statelor Unite, care va face o anchetă în legătură cu epidemia de boala somnului ce bântuie în localitate. Până acum s’au înregistrat în oraş 300 cazuri de boala somnului, dintre cari 41 au fost mortale. Viclosul „Prager Presse” anunţă într’un număr al său că fabrica de avioane a reuşit să fabrice un avion cu o deosebită putere de ascensiune. Avionul se poate ridica la 5000 metri înălţime în 41,46”. Acest record n’a fost atins până acum de niciun avion. I (Continuare în pagina 2 a) Politica financiară a Statelor Unite ete AL. I. PRĂSNCI Necesitatea de a găsi remedii crizei economice — care are repercusiuni în toate ţările, inclusiv în acelea cari păreau puse la adăpost de orice fel de dificultate, — a făcut ca să se încerce o serie de modalităţi şi soluţii, pentru a se eşi din impas. S-a văzut ce diferenţă mare există pe o problemă capitală între diversele popoare ale lumii : cele anglo-saxone de o parte, cuprinzând Anglia şi Statele Unite ale Americei, partizane ale deprecierii monetare, iar de cealaltă parte statele credincioase stabilităţii mijloacelor de circulaţie şi de schimb, cu acoperirea în aur, având în fruntea lor Franţa. Deosebirile de vederi s’au afirmat şi s’au accentuat la conferinţa dela Londra care —ironie sângeroasă a soartei — avea tocmai scopul de a găsi o soluţie unitară problemelor economice mondiale. Lumea întreagă aşteaptă astăzi cu nelinişte să vadă rezultatele celor două concepţii economice, pentru ca să tragă învăţăminte. Vom examina, aici, consecinţele pe care aceste deosebiri de politică financiară a diverselor ţări pot să le aibă pentru viitorul omenirei şi totodată dacă în adevăr experienţele pe cari le pot face unele state sunt realmente de natură a folosi ca date empirice pentru celelalte. In ce priveşte consecinţele, de la început se poate vedea că avantajele de dumping automat pe cari le constitue ori şi ce depreciere de monedă, creiază o primă de export pentru economia unei ţări în dauna celorlalte cari se poate să fie tocmai concurentele ei pe piaţa mondială pentru acelaş gen de produse. Rezultatul este că la rândul lor , aceste ţări — concurate în felul de mai sus— trebue să ia măsuri ca să nu-şi piardă debuşeurile astfel ameninţate. Una din soluţii este scăderea preţului de producţie prin diminuarea salariilor sau a costului materiilor prime. Aceasta este însă o operaţie greoie şi de „longue haleine“ —uneori chiar imposibilă— care antrenează aproape întotdeauna neplăcute dificultăţi şi perturbări atât economice cât şi sociale — în special din pricina reducerilor de salarii, cari provoacă mari nemulţumiri în massele populare cu atât mai mult că întotdeauna muncitorii sunt plătiţi chiar la limita minimului de existenţă aşa cum rămâne definitiv demonstrat prin legea de aramă a lui Lassale. De aceia nu rămâne decât cea de a doua soluţie care — aşa cum se spune în mecanică— este punctul de minimă rezistenţă, pentru că se află la îndemâna guvernământului ţării, fără nici un fel de efort. Prin urmare si celorlalte tari nu le rămâne să recurgă decât tot la o depreciere a monedei. In felul acesta iată că, începe o cursă a deprecierii diferitelor unitati de schimb, fiecare tară ajungând la acest sistem comun de concurentă, una după alta. Rezultatul este că la sfârșitfiecare stat încercând să aibă un schimb mai scăzut decât al celorlalte state, se ajunge la acele fabuloase deprecieri cari ne amintesc trista soartă a unor monede imediat postbelice. Totodată —şi aceasta este şi mai grav — această încercare aduce după dânsa acea nesiguranţă în relaţiile comerciale internaţionale care omoară literalmente ori şi ce schimb între popoare, dovedindu-se aproape tot atât de dezastruoasă cât şi acele mult criticate bariere vamale. Acestea sunt consecinţele generale, inevitabile şi totodată funeste, ale unei eventuale generalizări a deprecierii monetare a diferitelor state ! Dacă, însă, mai examinăm şi unele rezultate de speţă, vom vedea, in special în Statele Unite, că nu întotdeauna efectul acestei scăderi a valoarei monetare a fost cel aşteptat. Exportul a fost un adevăr pentru un moment stimulat, însă deprecierea monetei a slăbit puterea ei de cumpărare şi de acoio au crescut în schimb preţurile! Atunci ? Pe piaţa americană produsele redeveneau pentru cumpărătorii, străini tot atât de scumpe ca iff înainte de deprecierea dolarului. Ceva mai mult: scăderea puterii de cumpărare a monedei face necesară o creştere proporţională a salariilor astfel că până la sfârşit observăm că ne învârtim într’un cerc viţios deoarece mărirea salariilor antrenează o şi mai aceea toată creştere a preţurilor de producţie, scumpirea instantanee a mărfurilor pe piaţă şi o nouă dificultate de plasare a produselor americane pe calea exportului. Şi atunci, ca să parezi aceste dezastre trebue să intervii din nou pentru o nouă depreciere şi mai sensibilă intrând astfel făţiş pe calea inflaţiei! La capătul unei astfel de curbe se află dezastrul total, general, al — economiei nu numai a statului respectiv fie el cel mai înfloritor stat, dar al — economiei mondiale! Dumpingul pe care-l face — chiar pentru o scurtă durată, atât cât ţine decalajul dintre deprecierea monetei şi acea ajustare a preţurilor, care trebue din nou să anihileze acest efect de dumping — am arătat că nu poate lăsa nesimţitoare celelalte ţări, mai cu seamă dacă la mijloc este vorba de un organism economic imens, cum este America, ale cărui produse, oferite pe preţuri mici şi în cantităţi formidabile, strică oricând şi cu uşurinţă echilibrul raport. Sunt anumite lecturi neaşteptat de interesante şi în cari descoperi adevărata faţă a lucrurilor tocmai unde şi când te aşteptai mai puţin. Aşa, de pildă, dacă n’ar fi existat proverbul „fereşte-mă, doamne, de prieteni !“... cred că l’aş fi inventat eu însumi, — citind eri, într’un ziar de după masă cu nume războinic, o mică notiţă, intitulată „Nerăbdare“. Ziarul în chestiune este, — o ştie toată lumea, — prieten bun cu regimul naţional-ţărănist. Prieten la toartă. Iar notiţa în chestie comenta o frază din „Dreptatea“ naţionalţărănistă, în care, vorbind de opoziţie, ziarul guvernamental spunea, metaforic şi inspirat, că se crede invitat „la o masă care nici nu s-a întins încă“. Adică mai pe româneşte, în concepţia „Dreptăţei“ , când vii la putere, vin la masă. Bineînţeles o mică gafă, peste care un prieten ar fi trebuit să treacă, părând că nu o bagă în seamă. Totuşi, ziarul cu nume războinic nu lasă să-i scape ocazia, şi face, următorul comentariu frazei din „Dreptatea“, comentariu în care învârte mai mult cuţitul în rană, adâncind şi precizând, cu deliciu parcă, gafa confratelui prieten. Zice ziarul luptător : „Să ne dea voe oficiosul să-i spunem că nu e exact că masa nu s’a întins încă. „E întinsă ea, încă de mult, dar cei cari stau la masă şi mănâncă sunt cei din tabăra guvernamentală...“. Iar mai departe comentariul recunoaşte că se prelungeşte cam mult ospăţul actualilor guvernamentali şi sunt şanse să nu mai rămâie decât oase“... Dar mă rog, oase din ce ! Din buget ? Din visteria, ţării . Sar ploaie că, metaforic cum le e obiceiul, vor să vorbească chiar de oase din trupul ţării ? In orice caz restul comentariului oglindeşte fidel mărturisirea de credinţă a adevăratului naţional-ţărănist. Decalogul celui chemat să mănânce din oasele ţării. Şi lămureşte în acelaş timp, şi resursele din care regimul îşi soarbe puterea de cramponare prin la cârma ţării, post de răspundere şi muncă, despre care comentariul nici nu pomeneşte, fiindcă aşa ceva nu-i trece prin cap, — ci la marele festin al bunurilor ţării. Zice deci notiţa, mai departe: «Nu ştiu cum au făcut naţional* ţărăniştii că de patru ani de zile — cu micul intermezzo culinar al „technicienilor“ cari au şterpelit şi ei de pe masă câte un picior de pui sau o bucăţică de brânză, cât timp adevăraţii meseni erau duşi până afară — nu ştiu cum au făcut că tot ei sunt cu înfulecatul ! Ba schimbau un bucătar — adică un prim ministru , ba venea un altul, dar partidul nu se mişca de pe scaune par’că era bătut în cue !“. Aşadar ne-am lămurit. „Bătuţi în cue“, oamenii dela putere „înfulecă“, până n’au să mai „rămâie decât oase“... Dacă n’ar fi spusă cu atâta candoare ingenuă, el crede că e o răutate, sau un cinism. E din nefericire numai mărturisirea tristei realităţi, de către un prieten pe care l-a luat gura pe dinainte.... Vai de oasele tării..... — i. i. c. _ Comentarii Când te ia gura pe dinainte... TALIA si PROBLEMA AUSTRIEI In urma convorbirii de la Riceione, între d-nii Mussolini, şi Dolfuss, situatia prea internaţională începe sa se arate mai limpede. Mai înainte problema Austriei era un semn de întrebare pentru toată lumea diplomatică fiindcă nu se întrevedea unde se va ajunge cu atacurile pe cari le duceau hitleriştii în contra acestei ţări şi nici ce însemnau unele sugestii şi încurajări pornite de la Roma. Cancelariile europene se temeau că Germania va încerca un Anschluss, trecând peste intervenţiile presante de la Paris şi Londra, bazându-se pe jocul inexplicabil al Italiei deoarece aceasta nu accepta să se alăture Franţei şi Angliei pentru un demers comun. Natural că primejdia apărea decisivă pentru soarta Europei dar nu mai puţin era pusă în cauză însăşi Italia care n’ar fi avut după toată logica— nici un interes să vadă întinzându se un stat aşa de puternic ca Germania până la graniţa ei de Nord. Sunt în trecut nenumărate experienţe de asemenea natură, şi — dacă nu azi, dar — în cursul istoriei, unii vecini, în special cei de oarecare importanţă, se poate să nu se mai simtă tocmai comozi! Tocmai de aceia situaţia părea neînţeleasă, cu atât mai mult cu cât şeful guvernului italian este un cap inteligent, dotat cu o incontestabilă perspicacitate, astfel că nu era admisibil să nu fi întrevăzut primejdia acestui Anschluss pentru ţara sa. Astăzi însă lucrurile — cum am spus — au început să se limpezească. Toată atitudinea Italiei nu a fost decât o manevră în contra Franţei. Această manevră a corunui guvernul dela Roma la un cortegiu întreg de acte de curtoazie — chiar de toleranţă — faţă de naţional-socialismul dela Berlin. Tot din această cauză dacă Italia nu s’a alăturat demersurilor dela Londra și Paris, desigur că ea nu a făcut-o pentrucă acceptă implicit ideia Anschlussului, ci ca să nu apară în ochii Germaniei că ar fi trecut în tabăra adversarilor ei. Când însă a văzut că hitlerismul se arată tot mai decis să treacă dela proecte la fapte, Mussolini la rândul lui a făcut să se ştie la Berlin că trebue să se oprească lucrurile aici. Ceva mai mult, a dat asigurări d-lui Dolfuss că Italia este pentru independenţa politică a Austriei şi l-a încurajat pe cancelarul de la Viena să reziste oricăror ameninţări. Cu chipul acesta punctele de întuneric ale politicei italieneşti s'au luminat şi neliniştea în fine s’a împrăştiat, deşi jocul Romei este încă foarte strâns şi de o foarte mare supleţe, astfel că diplomaţia italiană încă are aerul să spună că nimic nu s’a schimbat şi că s’a găsit mereu pe aceiaşi linie! Berlinul însă a sesizat cu uşurinţă că directivele Italiei nu mai urmează totuşi „aceiaşi linie“ şi totodată acelaşi lucru a fost înţeles şi de către restul Europei care a răsuflat în ultima săptămână mult mai uşurată AL. OZANA