Viitorul, septembrie 1933 (Anul 25, nr. 7682-7707)

1933-09-01 / nr. 7682

finut şi două seci şi cincilea 7682 BUCUREŞTI I A I ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. * STRADA R. POINCARE No. IV Telefoanele : Direcţia 3— 48.17 ; Redacţia şi Administraţia 3—48.2S REDACT ANTtiClURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate ’ 1 Manuscrisele nepublicate se distrug A B O N AME IN TARA Un an ......... 600 lei I Trei luni......150 lei Şase luni...... 300 „­­ Un exemplar 2 .. Instituţiuni publice şi particulare 1600 lei anual Vineri 1 Septembrie 1933 N T E NC STREINATATE Un an 1400 lei I Trei luni w...,400 lei Șase lun­i ... 700 „ I Un exemplar... 6 m Taxa poștală plătită in numerar conform "aprobării Dir. G-ro a P. T. T. No. 187.282/926 NEÎNŢELEGERILE dli^ii«arivompremiMnt*j res­ele mari «le lirei In grelele momente de a­­cum, se constată, cu o dure­roasă surprindere, poziţia gu­vernului Vaida, care, inca­pabil, prin însăşi structura şi origina lui politică, de a stă­pâni situaţia, este, prin neîn­ţelegerile din sânul său, pus în neputinţa de a apăra in­teresele ţarei. Guvernul actual are în coa­stă pe d. Maniu, care — în ipostasele sale de şef când decapitat, când chemat îndă­răt, — stă într’o permanentă opoziţie care îngreuiază pro­fund guvernarea d-lui Vaida. Să rememorăm şi atitu­dinea d-lui I. Mihalache, ne­mulţumit, retras în especta­­tivă, şi ale cărui idei— şi în materie de guvernământ in­tern şi în materie financiară —se deosibesc de acelea ale celorlalţi guvernanţi. Alături de aceste disen­siuni fundamentale, ale d-lor Maniu şi Mihalache, cari tor­pilează guvernul cu puteri de anihilare a ori­cărei unităţi politice, notăm şi opoziţia tinerimei ţărăniste, grupate în­­jurul „Flamurei verzi“. Această bisericuţă revol­tată, care neagă ori­ce ideo­logie actuală, şi batjocoreşte pe fruntaşii partidului, are sediul ei politic, pentru cons­fătuiri, în însuşi sediul clu­bului ţărănesc. Aceşti tineri, cari reprezintă forţele de mâine ale conglomeratului naţional-ţărănesc, anunţă un mare congres de scisiune faţă de guvern. De altfel, şampania contra guvernului, pe tema că el a pierdut i­­deologia partidului, a înce­put din Moldova sub directa conducere a preşedintelui Senatului, d. N. Costăchescu. In atari condiţiuni, situaţia guvernului actual este tra­gică. El are, pe de o parte, în contra lui întreaga opi­nie publică, ce’l detestă, şi, pe de altă parte, nu se bu­­cură nici de încreder­ea una­nimă a partidului, căci o parte din partid urmează pe d. Maniu, altă parte pe d. Mihalache şi unii se gru­pează sub steagul protestatar al „Flamurei verzi“, iar pe chestiile cele mai importante, miniştrii se despart în con­vingeri şi în tactică. E lesne de înţeles cât de puţin chemat este un atare guvern ca să conducă ţara şi să-i dea, în momen­tele grele de acum, sigu­ranţa zilelor de azi şi de mâine. Guvernul Vaida se prezintă, astfel, ca o forma­ţiune torpilată de înşişi mem­brii fruntaşi ai partidului şi combătut de curente ce tră­­esc în însăş ambianţa cea mai intimă a conducerei partidului naţional-ţărănesc Ţara constată astfel, cu sur­prindere dureroasă, că — a­­tunci când interesele ei ce­reau o conducere unitară,dis­ciplinată, animată de acelaş spirit politic şi de o aceiaş convingere,— este de fapt stă­pânită de un guvern dement, combătut de proprii lui par­tizani, şi slăbit prin deose­birile de opinii ale celor ce stau pe o aceiaşi bancă mi­nisterială. Guvernările naţional-ţără­niste—cari au reprezentat, în istoria politică a ţarei noas­tre, tot atâtea eclipse ale spiritului de desinteresare pentru binele general — au dat astfel, prin ultimul cabi­net Vaida, şi spectacolul unor bănci ministeriale boicotate de proprii săi partizani şi lovite în flanc de cele mai proeminente personalităţi ale partidului. Este lesne de înţeles atunci, în ce fel pot fi apărate in­teresele mari ale ţarei, sub un minister desunit, având în contra lui şi opinia pu­blică şi pe fruntaşii partidu­lui ! Cu modul acesta guver­nul actual deschide larg poarta tuturor pericolelor­­şi tuturor scăderilor, şi de aceea căderea este o nece­sitate naţională. POTE Călătorie ori fcc? “Am trăit în atmosfera sfaturi­ peste o lună, când te întorci, ai să lor pedagogice : „O zi de călăto- plăteşti „birul“!­ine face mai mult decât o­ carte. In fine trecem peste aceste difi­­bu­ă citită“; „numai călătoriile cultăţi. Vine apoi schimbul bani­­fac pe om“; „cine călătoreşte multe ;or, d­acă eşti om cinstit şi nu as­­află“ Şi aşa mai departe în seria Cunzi banii străini, cumpăraţi în recomandaţiilor cari— trebue sa re- i Lipscani, în ciorapi, atunci nu cunoaştem—erau perfect întemeiate. . poţi pleca decât cu sume mici. Dacă oamenii n’ar fi călătorit, şij joacă în ţară străină, te loveşte a­­nu s’ar fi cunoscut unii pe alţii, penalcita şi trebue să te operezi dincolo de graniţe, înţelegem cat [urgent, — poţi muri ■ deabinelea, de îngreuiat ar fi fost progresul­­căci alţi bani nu pofi să capeţi, fără schimbul acesta etnic. Iar­­ chiar dacă acasă ai lăsat în ser­­astăzi când se strigă disperat farul biuroului un milion de lei Krem pacea“ concomitent cu ii-­nchizi! Dacă nu mai ai 20 de ani, eşti bătrâni, ori suferind şi vrei să ai pat la vagon, vei pleca când va fi liber, şi uneori înseamnă să ai no­roc a-l găsi peste câteva zile mai târziu decât ziua în care voeşti să pleci. Şi faţă de aceste nenumărate piedici, ne întrebăm, dacă nu călă­toreau mai comod Dinicu Golescu ori Mihail Kogălniceanu cari au plecat unul la Viena, celalt la Pa­ris, în trăsuri cu patru cai tele­gari. Ce folos că avem tren,, şi avion, ori vapor, dacă pentru a te deplasa trebue să intervii, şi te rogi în dreapta şi în stânga, ca să poţi pleca, — şi aceasta nu în ziua când vrei ci atunci când Banca Naţională, Prefectura Poliţiei, Am­basadele, biurourile de populaţie, administraţiile financiare, căile ferate, companiile de vagon-lit, etc., îţi dau voe ? ! A călători azi e un act de eroism. Şi câţi sunt eroi ?­tensificarea înarmărilor, se recu­noaşte că numai înfrăţirea, nu­mai cât mai strânsele raporturi sociale între oameni şi popoare pot evita ignoranţa, care creiază ura şi războiul. Totuşi in ciuda apelului la în­frăţire, la pacea dintre­ popoare, niciodată nu s’au pus mai­ multe pe­­dici călătoriilor decât în vremea noastră. Se sparg munţi, se fac tuneluri, se creiază servicii de circulaţie aeriană, şi în acelaş timp se organizează întreaga re­ţea de dificultăţi administrative, şi financiare, cari să transforme o călătorie dincolo de graniţe, un chin. Era o vreme când singura pie­dică a călătoriei, era lipsa de bani. Azi poţi fi bogat şi tot greutăţi enorme îţi vor strica plăcerea Şi liniştea călătoriei Şi iată cum : Pentru a eşi dintr’o ţară îţi tre­bue „paşaport“. Dar pentru a’l obţine e­ nevoe să ai căţi­va secre­tari, cari să alerge câteva săptă­mâni pentru a obţine vize. Şi iar vize. De notat că nici nu poţi că­lători, dacă nu ai plătit toate dă­rile la zi, deşi în fapt poate te duci, că eşti rău bolnav la băi, şi PETRONIUS RAFUIALA „BORFAŞILOR“ Se ştie cum a calificat d. Dem. Dobrescu pe primarii de sectoare ai Capitalei. Autorul „Caractere­lor, a vorbit despre proşti, borfaşi, necinstiţi şi nebuni, caracterizând astfel pe prietenii şi colaboratorii săi puşi de regimul naţional-ţă­­rănist să gospodărească sectoarele Capitalei. Dar proştii, borfaşii, necinstiţii, şi nebunii s’au hotărât să reac­ţioneze împotriva atacurilor des­­lănţuite împotrivă-le. Printrm un comunicat publicat în ziare, primarii de sectoare: „proştii borfaşii, nebunii şi necinstiţii“ —­­ca să respectăm aprecierile d-lui Dem. Dobrescu — au somat pe primarul general al municipiului să se explice, să precizeze şi să dea numele gratificaţilor cu a­­ceste calificative puţin măguli­toare sau să tragă consecinţele a­­firmaţiunilor zise calomnioase ce le-a făcut despre dânşii. Bine­înţeles d. Dem. Dobrescu s’a mulţumit să tacă, pentru a confirma părerea şi convingerea sa despre tovarăşii întru politica naţional-ţărănistă. Ba chiar, unul dintre intimii primarului general, şi-a luat sar­cina să completeze tăcerea d-lui Dem. Dobr­escu, aruncând cărţile pe faţă : „Pentru ce credeţi că s’au răscu­lat primarii contra noastră ? „Pentru că le-am luat din mână chestia pavajelor ! „Ia sâ­ le fi rămas câte 135 mi­lioane de sector !“ Mai categoric nu se poate. O confirmare mai categorică a declaraţiunilor d-lui Dem. Dobres­cu nu-i cu putinţă. Faptele cari stau la baza acestei răfueli sunt cunoscute. Este vorba de lucrările de pavaje pe cami d. Ochi. Dobrescu le-a atribuit prin­cipial unor societăţi cartelate ad­­hoc. Şi cum în joc sunt peste 150 milioane de lei, se înţelege şi ne­mulţumirea unora şi încăpăţâna­rea altora. Scandalul a luat astfel propor­ţiunile corespunzătoare sumei ce s-a pus la bătae. Organizaţia naţional-ţărănistă a Capitalei a fost sesizată. Ea va a­­vea să judece conflictul dintre „nebuni, borfaşi, proşti şi necin­stiţi“. Dar ultimul cuvânt îl are popu­laţia Capitalei care a putut afla, din gură autorizată, cine admini­strează banul şi interesele ei. Şi această, populaţiune, încăpută pe astfel de mâini, are dreptul să ceară gospodari buni, oneşti şi e­­chilibraţi. Borfaşii să se răfuiască, dar să plece ! REZULTATELE CONTINGENTARII ARBITRARE şi ABUZIVE Fabricile îşi Inchid porţile — MM de facrători şi funcţionari pe drumuri Am arătat la vreme dezastrul care ameninţă economia naţională din cauza modului cum se face contingentarea. Am arătat că în timp ce anu­miţi intervenienţi — prin mită si presiuni politice, — reuşesc să in­troducă în tară mărfuri, — în va­loare de sute de milioane,— ce se pot fabrica si la noi, industria este lăsată fără materii prime şi fără piese de schimb pentru ma­şini. Cauza ? Industriaşii nu se în­joseau la mijloacele ilegale cu care lucrau miniştrii si parlamen­­tarii national-tărănisti » Roadele acestei politici de bac­şiş şi incapacitate au început să se vadă , fabricile au început să se închidă. La Bacău s’au închis două fabrici de postav si alte trei fabrici de textile, zece de pielărie, câte­va fabrici de chimicale, de tricotaje şi de hârtie, sunt pe cale de a înceta lucrul, lăsând pe dru­muri zece mii de lucrători. O vie mişcare domneşte printre muncitori, cari sunt disperaţi de situaţia ce li se creiază. Toţi conducătorii fabricilor a­­rată că contingentarea, aşa cum se aplică, ii pune în sinucid­a­ de a nu-şi putea procura materiile pri­me aşa încât o bună parte din co­menzile pe cari le primesc rămân neexecutate sau sunt nevoiţi să Ie refuze. Acum situaţia e cu atât mai gravă cu cât ne aflăm in preajma schimbare­ de sezon când fabricile ar avea nevoie de mai multe ma­terii prime pentru executarea co­­menzilor pietii. Se dau zeci de exemple de ho­tărâri arbitrare cari împiedică procurarea de materii prime in­dispensabile. De asemenea o problemă impor­tantă o formează și procurarea de piese de înlocuit și accesorii la mașini, produse ale unor anumite fabrici din anumite tari. In totalitatea cazurilor cererile industriaşilor noştri nu sunt apro­bate nici pentru tara si nici pen­tru fabrica străină solicitată. . Una din fabricile din Bacău a cerut astfel autorizaţie de import pentru o piesă de schimb electrică în greutate de 170 kgr. Ministerul i-a aprobat 30 kgr. din piesă. O altă fabrică a rugat ministe­rul să-i acorde importul a 1000 kgr. de bumbac mercerizat. I s-a aprobat 10 kgr. Dacă o fabrică metalurgică cere arama, cositorul, nichelul sau alu­míniumul, necesare confecţionării pieselor de maşini, — metale ce nu se găsesc în ţară — este res­pinsă şi silită să refuze comenzile cari adesea sunt făcute de către armată sau căile ferate ! Să nu se creadă că faţă de alarma del­a Bacău gu­vernul a înţeles să ia mă­suri. Cu toate protestele, de­legaţia economică a gu­vernului care s’a întrunit ori, nici nu s’a ocupat de această chestiune. Mari trebue să fie inte­resele misiţilor naţional­­ţărănişti, ca să impună continuarea acestui sis­tem care distruge econo­mia naţională şi aduce mizeria în zeci de mii de familii ! —---------—--—«-------------­ REGELE BfflIS la PARIS Ziarul „Paris Sair“ anu­nță că Deoarace ragele Boris a cerut ca regele Boris al Bulgariei este aş­ vizita să aibe Ioc in mod neoficial, păstrându-şi In mod strict inrogni­­toul, nu se vor aranja nici un fel de festivităţi oficiale pentru primi­rea regelui Bulgariei. teptat la Paris, unde va face o vi­zită d-lui Librun, președintele repu­­biicei franceza. REGELE BORIS 0 —•'— ECOURI L­a Saint-Louis (America) se a­­şteaptă cu mare nerăbdare so­sirea d-lui Hugh Cumming, şe­ful biroului sănătăţii publice al Sta­telor Unite, care va face o anchetă în legătură cu epidemia de boala somnului ce bântuie în localitate. Până acum s’au înregistrat în o­­raş 300 cazuri de boala somnului, dintre cari 41 au fost mortale. Viclosul „Prager Presse” anun­ţă într’un număr al său că fabrica de avioane a reuşit să fabrice un avion cu o deosebită pu­tere de ascensiune. Avionul se poate ridica la 5000 me­tri înălţime în 41,46”. Acest record n’a fost atins până acum de niciun avion. I (Continuare în pagina 2­ a) Politica financiară a Statelor­ Unite ete AL. I. PRĂSN­­­CI Necesitatea de a găsi remedii­­ crizei economice — care are reper­cusiuni în toate ţările, inclusiv în­ acelea cari păreau puse la adăpost de orice fel de dificultate, — a­­ făcut ca să se încerce o serie de modalităţi şi soluţii, pentru a se eşi din impas. S-a văzut ce diferenţă mare exis­tă pe o problemă capitală între di­versele popoare ale lumii : cele anglo-saxone de o parte, cuprin­zând Anglia şi Statele Unite ale Americei, partizane ale depre­cierii monetare, iar de cealaltă parte statele credincioase stabili­tăţii mijloacelor de circulaţie şi de schimb, cu acoperirea în aur, având în fruntea lor Franţa. Deosebirile de vederi s’au afir­mat şi s’au accentuat la conferinţa dela Londra care —ironie sânge­­roasă a soartei — avea tocmai sco­pul de a găsi o soluţie unitară problemelor economice mondiale. Lumea întreagă aşteaptă astăzi cu nelinişte să vadă rezultatele ce­lor două concepţii economice, pen­tru ca să tragă învăţăminte. Vom examina, aici, consecinţele pe care aceste deosebiri de politi­că financiară a diverselor ţări pot să le aibă pentru viitorul o­­menirei şi totodată dacă în adevăr experienţele pe cari le pot face unele state sunt realmente de na­tură a folosi ca date empirice pen­tru celelalte. In ce priveşte consecinţele, de la început se poate vedea că avanta­jele de dumping automat pe cari le constitue ori şi ce depreciere de monedă, creiază o primă de­ export pentru economia unei ţări în dau­na celorlalte cari se poate să fie tocmai concurentele ei pe piaţa mondială pentru acelaş gen de produse.­­ Rezultatul este că la rândul lor , aceste ţări — concurate­­ în felul de mai sus— trebue să ia măsuri ca să nu-şi piardă debuşeurile astfel ameninţate. Una din soluţii este scăderea pre­ţului de producţie prin diminua­rea salariilor sau a costului mate­riilor prime. Aceasta este însă o operaţie greoie şi de „longue ha­­leine“ —uneori chiar imposibilă— care antrenează aproape întotdea­una neplăcute dificultăţi şi pertur­bări atât economice cât şi sociale — în special din pricina reduceri­lor de salarii, cari provoacă mari nemulţumiri în massele populare cu atâ­t mai mult că întotdeauna muncitorii sunt plătiţi chiar la li­mita minimului de existenţă aşa cum rămâne definitiv demonstrat prin legea de aramă a lui Lassale. De aceia nu rămâne decât cea de a doua soluţie care — aşa cum se spune în mecanică— este pun­ctul de minimă rezistenţă, pentru că se află la îndemâna guvernă­mântului ţării, fără nici un fel de efort. Prin urmare si celorlalte tari nu le rămâne să recurgă de­cât tot la o depreciere a monedei. In felul acesta iată că, începe o cursă a deprecierii diferitelor uni­tati de schimb, fiecare tară ajun­gând la acest sistem comun de con­curentă, una după alta. Rezultatul este că la sfârșit­fiecare stat încercând să aibă un schimb mai scăzut decât al celor­lalte state, se ajunge la acele fabu­loase deprecieri cari ne amintesc trista soartă a unor monede imediat postbelice. Totodată —şi aceasta este şi mai grav — această încercare aduce după dânsa acea nesiguranţă în relaţiile comerciale internaţio­nale care omoară literalmente ori şi ce schimb între popoare, dove­­dindu-se aproape tot atât de de­zastruoasă cât­ şi acele mult criti­cate bariere vamale. Acestea sunt consecinţele gene­rale, inevitabile şi tot­odată fu­neste, ale unei eventuale genera­lizări a deprecierii monetare a diferitelor state ! Dacă, însă, mai examinăm şi unele rezultate de speţă, vom vedea, in special în Statele Unite, că nu întotdeauna efectul acestei scăderi a valoarei monetare a fost cel aşteptat. Exportul a fost un adevăr pen­tru un moment stimulat, însă de­precierea monetei a slăbit puterea ei de cumpărare şi de acoio au crescut în schimb preţurile! A­­tunci ? Pe piaţa americană produsele redeveneau pentru cumpărătorii, străini tot atât de scumpe ca iff înainte de deprecierea dolarului. Ceva mai mult: scăderea puterii de cumpărare a monedei face ne­cesară o creştere proporţională a salariilor astfel că până la sfârşit observăm că ne învârtim într’un cerc viţios de­oarece mărirea salariilor antrenează o şi mai aceea toată creştere a preţurilor de pro­ducţie, scumpirea instantanee a mărfurilor pe piaţă şi o nouă di­ficultate de plasare a produselor americane pe calea exportului. Şi atunci, ca să parezi aceste de­zastre trebue să intervii din nou pentru o nouă depreciere şi mai sensibilă intrând astfel făţiş pe calea inflaţiei! La capătul unei astfel de curbe se află dezastrul total, general, al — economiei nu numai a statului respectiv fie el cel mai înfloritor stat, dar al — economiei mondiale! Dumpingul pe care-l face — chiar pentru o scurtă durată, atât cât ţine decalajul dintre deprecierea monetei şi acea ajustare a pre­ţurilor, care trebue din nou să a­­nihileze acest efect de dumping — am arătat că nu poate lăsa nesim­ţitoare celelalte ţări, mai cu seamă dacă la mijloc este vorba de un organism economic imens, cum este America, ale cărui produse, oferite pe preţuri mici şi în can­tităţi formidabile, strică oricând şi cu uşurinţă echilibrul raport.­ Sunt anumite lecturi neaşteptat de interesante şi în cari descoperi adevărata faţă a lucrurilor toc­mai unde şi când te aşteptai mai puţin. Aşa, de pildă, dacă n’ar fi exi­stat proverbul „fereşte-mă, doam­ne, de prieteni !“... cred că l’aş­ fi inventat eu însumi, — citind eri, într’un ziar de după masă cu nu­me războinic, o mică notiţă, inti­tulată „Nerăbdare“. Ziarul în chestiune este, — o ştie toată lumea, — prieten bun cu regimul naţional-ţărănist. Prieten la toartă. Iar notiţa în chestie comenta o frază din „Dreptatea“ naţional­­ţărănistă, în care, vorbind de opo­ziţie, ziarul guvernamental spunea, metaforic şi inspirat, că se crede invitat „la o masă care nici nu s-a întins încă“. Adică mai pe româneşte, în con­cepţia „Dreptăţei“ , când vii la pu­tere, vin­ la masă. Bine­înţeles o mică gafă, peste care un prieten ar fi trebuit să treacă, părând că nu o bagă în seamă. Totuşi, ziarul cu nume răz­boinic nu lasă să-i scape ocazia, şi face, următorul comentariu fra­zei din­ „Dreptatea“, comentariu în care învârte mai mult cuţitul în rană, adâncind şi precizând, cu deliciu parcă, gafa confratelui prieten. Zice ziarul luptător : „Să ne dea voe oficiosul să-i spunem că nu e exact că masa nu s’a întins încă. „E întinsă ea, încă de mult, dar cei cari stau la masă şi mănâncă sunt cei din tabăra guvernamen­tală...“. Iar mai departe comentariul re­cunoaşte că se prelungeşte cam mult ospăţul actualilor guverna­mentali şi sunt şanse să nu mai rămâie decât oase“... Dar mă rog, oase din ce ! Din buget ? Din visteria, ţării . Sar ploaie că, metaforic cum le e obi­ceiul, vor să vorbească chiar de oase din trupul ţării ? In orice caz restul comentariu­lui oglindeşte fidel mărturisirea de credinţă a adevăratului naţio­­nal-ţărănist. Decalogul celui che­mat să mănânce d­in oasele ţării. Şi lămureşte în acelaş timp, şi re­sursele din care regimul îşi soarbe puterea de cramponare p­rin la cârma ţării, post de răspundere şi muncă,­­ despre care comentariul nici nu pomeneşte, fiindcă aşa ce­va nu-i trece prin cap, — ci la ma­rele festin al bunurilor ţării. Zice deci notiţa, mai departe: «Nu­ ştiu cum au făcut naţional* ţărăniştii că de patru ani de zile — cu micul intermezzo culinar al „technicienilor“ cari au şterpelit şi ei de pe masă câte un picior de pui sau o bucăţică de brânză, cât timp adevăraţii meseni erau duşi până afară — nu ştiu cum au făcut că tot ei sunt cu înfule­catul ! Ba schimbau un bucătar — adică un prim ministru , ba ve­nea un altul, dar partidul nu se mişca de pe scaune par’că era bă­tut în cue !“. Aşa­dar ne-am lămurit. „Bătuţi în cue“, oamenii dela pu­tere „înfulecă“, până n’au să mai „rămâie decât oase“... Dacă n’ar fi spusă cu atâta can­doare ingenuă, el crede că e o rău­tate, sau un cinism. E din neferi­­cire numai mărturisirea tristei realităţi, de către un prieten pe care l-a luat gura pe dinainte.... Vai de oasele tării..... — i. i. c. _ Comentarii Când te ia gura pe dinainte... TALIA si PROBLEMA AUSTRIEI In urma convorbirii de la Ric­­eione, între d-nii Mussolini, şi Dolfuss, situatia prea internaţio­nală începe sa se arate mai lim­pede. Mai înainte problema Aus­triei era un semn de întrebare pentru toată lumea diplomatică fiindcă nu se întrevedea unde se va ajunge cu atacurile pe cari le duceau hitleriştii în contra acestei ţări şi nici ce însemnau unele sugestii şi încurajări por­nite de la Roma. Cancelariile europene se te­meau că Germania va încerca un Anschluss, trecând peste in­tervenţiile presante de la Paris şi Londra, bazându-se pe jocul inexplicabil al Italiei deoarece aceasta nu accepta să se alăture Franţei şi Angliei pentru un de­mers comun. Natural că primejdia apărea decisivă pentru soarta Europei dar nu mai puţin era pusă în cauză însăşi Italia care n’ar fi avut­­ după toată logica— nici un interes să vadă întinzându se un stat aşa de puternic ca Ger­mania până la graniţa ei de Nord. Sunt în trecut nenumărate ex­perienţe de asemenea natură, şi — dacă nu azi, dar — în cursul istoriei, unii vecini, în special cei de oarecare importanţă, se poate să nu se mai simtă toc­mai comozi! Tocmai de aceia situaţia părea neînţeleasă, cu atât mai mult cu cât şeful guvernului italian este un cap inteligent, dotat cu o incontestabilă perspicacitate, astfel că nu era admisibil să nu fi întrevăzut primejdia acestui Anschluss pentru ţara sa. Astăzi însă lucrurile — cum am spus — au început să se lim­pezească. Toată atitudinea Italiei nu a fost decât o manevră în contra Franţei. Această manevră a corunui gu­ver­nul dela Roma la un cortegiu întreg de acte de curtoazie — chiar de toleranţă — faţă de naţional-socialismul dela Berlin. Tot din această cauză dacă Italia nu s’a alăturat demersuri­lor dela Londra și Paris, desigur că ea nu a făcut-o pentrucă ac­ceptă implicit ideia Ansch­lus­sului, ci ca să nu apară în ochii Germaniei că ar fi trecut în ta­băra adversarilor ei. Când însă a văzut că hitleris­­mul se arată tot mai decis să treacă dela proecte la fapte, Mussolini la rândul lui a făcut să se ştie la Berlin că trebue să se oprească lucrurile aici. Ceva mai mult, a dat asigu­rări d-lui Dolfuss că Italia este pentru independenţa politică a Austriei şi l-a încurajat pe can­celarul de la Viena să reziste ori­căror ameninţări. Cu chipul acesta punctele de întuneric ale politicei italieneşti s'au luminat şi neliniştea în fine s’a împrăştiat, deşi jocul Romei este încă foarte strâns şi de o foarte mare supleţe, astfel că diplomaţia italiană încă are aerul să spună că nimic nu s’a schimbat şi că s’a găsit mereu pe aceiaşi linie! Berlinul însă a sesizat cu uşu­rinţă că directivele Italiei nu mai urmează totuşi „aceiaşi li­nie“ şi totodată acelaşi lucru a fost înţeles şi de către restul Europei care a răsuflat în ulti­ma săptămână mult mai uşu­rată AL. OZANA

Next