Viitorul, august 1934 (Anul 26, nr. 7958-7984)

1934-08-01 / nr. 7958

UH ANUL XXVI No. 7958 B U C U REDACȚIA Str. Edgar Quinet No. 1 ADMINISTRAȚIA Str. R. Poincaré No. 17 RESTI H Telefoanele: 3­8030; 3­7912. ANORTCiI CONIERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului și prin agențiile de Publicitate Manuscrisele nepubelicate se distrug Un an ........... 600 lei II Trei luni ....... 150 lei Şase luni....... 300 . (I Un exemplar 2 . Istituţiuni publice pi particulare 1000 lei anual p. Miercuri 1 August 1934 T E IN STREINATATE IN TARA Un an Şase luni 1400 lei ...... 700 . II Trei luni 400 lei Un exemplar 6 . Taxa se plătește In numerar Dfcr. G-le P. T. T. cons. dia. No. 137282/926. Funcţionarii Statului sub două regimuri politice Acuma, când presa parti­dului naţional-ţărănesc, în lipsă de alt subiect, se ocupă de«persecuţia» pe care guver­nul actual ar îndrepta-o faţă de funcţionari, prin aplica­rea simplificării aparatului administrativ, nimic nu este mai util, pentru punerea în lumină a problemei funcţi­onăreşti, de­cât o paralelă între cele două regimuri po­litice, cel naţional-ţărănesc şi cel liberal. Cei­ cari azi se fac apără­torii funcţionarilor, iată cum au tratat clasa slujbaşilor ţărei. In primul rând au tăiat prin curbe felurite salariile, sub motiv de economii forţate, dar în tot acest timp se fă­ceau comenzi, în străinătate, de zeci de milioane, se cre­­iau sinecure şi diurne, şi se inventau regiile autonome cu titanosaurii lor respectivi şi celebri. Aceste „curbe“ de sacri­ficiu au venit unele după altele, pentru a se îndeplini astfel un program de activi­tate. In acelaş timp, regimul naţional-ţărănesc, sub pre­textul întinerirei cadrelor administrative (tot­deauna se găsesc cuvinte frumoase ca să ascundă acţiunile urâte!) făcea să se voteze o lege de pensionare, care scotea la pensie, şi îi făcea inactivi, oameni în plină putere de muncă. Se creiase astfel o lege, care — pe lângă că a îngreuiat bugetul sta­tului cu circa două miliar­de, dar—a avut drept efect şi scoaterea funcţionarilor de carieră, pregătiţi în me­seria lor, pentru­ a fi înlo­cuiţi cu favoriţii regimului. Statutul funcţionarilor — legea de bază, care le garan­ta stabilitatea şi siguranţa Înaintărilor numai după merit — a devenit un pe­tec de hârtie fără valoare. Funcţionarii sub regimul naţional-ţărănesc nu mai e­­rau siguri de ziua de mâine. Ei se aşteptau, dintr’o zi într’alta, la alte măsuri, la alte legi care să-i nenoro­cească. Alături de aceste lovituri materiale, aduse funcţiona­rilor publici, armata păcei într’un stat, să notăm şi vexaţiunile de ordin moral, cum erau ofensele ce li s’au adus de pe banca ministe­rială de către­ un ministru sau altul. Ne reamintim — şi atâta ajunge, — numai cele rostite de d. Madgearu! Iată cum s’a purtat regi­mul naţional-ţărănesc faţă de funcţionari. Acest tratament venea însă după guvernările libe­rale, în cari grija de clasa funcţionărească a predomi­nat totdeauna. Să ne reamintim numai că, în timpuri foarte grele, guvernele liberale au fost acelea care au acordat sporuri funcţionarilor de circa zece miliarde lei, că guvernul liberal a fost acela care a alcătuit statutul funcţionari­lor. Această „constituţie“ a breslei funcţionăreşti, asi­gură stabilitatea în funcţiuni, asigură înaintarea la merit, fără intervenţia cluburilor politice, precum creiază şi alte serii de foloase, ca: a­­jutoare la boală, în concedii, etc. Iată, deci, faţă în faţă două mentalităţi şi două a­­titudini. Una, gălăgioasă, care s’a tradus în fapt prin o serie de vexaţiuni şi lo­vituri aduse funcţionarilor publici; şi alta, — a guver­­nernelor liberale — de so­licitudine şi de apărare mo­rală şi materială a funcţio­narilor. Odată stabilită această paralelă, din care se vede limpede care au fost guver­nele binevoitoare -- şi cam­ nu, — faţă de funcţionari, cre­dem că este de prisos a arăta că alarma ce se dă faţă de le­gea simplificării aparatului de Stat, este pur şi simplu tendenţioasă şi ipocrită. Nu regimul liberal, perma­nent apărător al funcţionari­lor, va fi acela care va lovi în funcţionarii de carieră — şi nu acest regim va imita procedeele nemiloase ale re­gimului naţional-ţărănesc faţă de slujitorii ţărei. Aceasta o ştie opinia pu­blică, dar nu strică să­ o repetăm ! NOTE DUPĂ 20 de ANI... Niciodată nu avem mai clară intuiţia cu care fugim prin viaţă, de­cât atunci când stabilim popa­suri pentru a privi înapoi! Două­zeci de ani au trecut de la răz­­boiu, şi par’că a fost ieri. Ieri ne-am ascuns în pivniţe, de teama aeroplanelor germane; ieri am strigat „România Mare“ pe străzi întunecate, în ziua declarărei răz­boiului; şi par’că n’au trecut două zeci de ani, din viaţa noastră —su­ficienţi ca să marcheze cele două capete; unul cu tinereţea noastră de atunci şi la celălalt bătrâneţea , azi, — atâta de aproape ni se­r timpurile înfrigurate, îndure­rate de atunci! Dar dacă anii au trecut repede, vertiginos de repede, tămăduirea şi normalizarea vin cu paşi de firtic, —căci cine oare ar fi crezut imediat după război, ca după 20 ani să fim tot în criză, tot în va­lută slabă şi în impasuri mone­tare ?! Lumea întreagă, când, a sunat goarna păcei, era convinsă că ritmul vieţei va fi acelaş. Desi­gur, însă, că a fost o iluzie, cum faptele ulterioare ne-o dovedesc, i nu te pierd miliarde de lei, şi mi­lioane de suflete, pentru ca echi­librul să se refacă. Spărtura a fost prea mare, pentru ca să cre­dem în putinţa unei reparaţii sa­lutare şi urgente. Am dărâmat to­tul­­ ani; vom aştepta încă 4i pentru a găsi echilibrul vieţei. Dar noi, ca români, nu avem ce regreta, căci nici aurul ce l-am perdut, nici vieţile, nici criza şi suferinţele prin care trecem, nu pot să fie echivalente cu marele câştig, cu imensul triumf al Ro­mâniei întregite. Astfel de succe­se nu se evaluiază, nu se pot mă­sura în cifre, şi în date. Sunt eve­nimente cari încep o eră nouă, cari fac un capitol aparte din isto­ria unui neam, şi cari astfel sunt orbitor de luminoase pentru a le analiza, ori comenta. Acum două-zeci de ani, eram un t ^stat în care plângeam dureri mi-j denare. Azi suntem statul întărit­­ și întregit, și deapururi con­soli- j dat. I ! ! Câte secole ne despart, cei două-­ zeci de ani de atunci, de ziua de azi? PETRONIUS / -------------------------------------­ Omul Şcoalei învăţători­mea a sărbătorit ori pe d-l dr. C. Angelescu, ministrul Şcoalelor. A fost mai mult decât o impre­­sionantă manifestaţie de drago­ste, respect şi recunoştinţă pentru Omul Şcoalei. A­ fost o caldă expresie de oma­giu pe care însăşi şcoala, prin toate ramurile de slujitori ai ei, a­­ţinut să-l aducă aceluia care s’a identificat cu nevoile învăţămân­tului, care s’a bucurat când şcoa­la înflorea şi a suferit atunci când şcoala trecea prin ceasuri de grele restrişti, cum s’a întâm­plat în ultimii ani sub naţional­­ţărăn­işti. D-l prof. Simionescu, în cuvân­tarea rostită la Atheneu, a spus cu drept cuvânt, adresându-se învă­ţătorilor : ,,De aceea manifestaţia d­v. faţă de ministrul care şi-a pus toată puterea lui de activitate în slujba şcoalei şi a neamului ro­mânesc, care şi-a fixat ca unică­ ţintă ridicarea culturei româ­neşti. — vă face cinste“. Aşa este. Sărbătorirea de ori onorează miile de tineri învăţători. Insă această sărbătorire, prin proporţiile luate, subliniază tot­deodată şi legătura sufletească ce uneşte întreg corpul didactic de actualul ministru al instruc­­ţiunei. „ Fără o astfel de puternică legă-­ tură sufletească nimic nu se poate realiza, căci ea singură însuţeşte sforţările şi le încoronează de suc­ces deplin. Iată pentru ce azi domneşte cu totul alt suflu în învăţământ. #­­ Cunoscând sentimentele corpului didactic, ştiind puterea lui de muncă şi apreciind spiritul de, sa­crificiu, d-l dr. Angelescu s’a spri­jinit pe slujitorii şcoalei, ca pe o stâncă de granit. Sa sprijinit şi pe săteni, cari i-au înţeles, con­tribuind cu muncă şi cu bani la splendida operă de construcţii şcolare dintre anii 1922—1926 şi 1927—1928. S’a construit în acest răstimp ceea ce nu se construise în 30 de ani. Peste 7000 (şapte mii) de şcoli la sate, zeci de şcoli normale, licee, sute de şcoli de meserii, profesio­nale, apoi construcţii universitare etc., în valoare de miliarde, învăţământul nostru a cunoscut o epocă de Înflorire fără prece­dent. Dacă această epocă ar fi conti­nuat, analfabetismul n’ar fi ră­mas decât ca o amintire de tristă memorie. Statisticele publicate în 1928 in­dicau judeţe unde analfabetismul se găsea sub zece la sută. Dela 1928 şi până la sfârşitul a­­nului trecut, şcoala a intrat în­­tr’o neagră perioadă de desconsi­derare. S’au desfiinţat sute de şcoli, s’au desfiinţat toate şcoalele de adulţii şi complimentare, s’au desfiinţaţi atelierele, s’a desfiinţat obligati­vitatea învăţământului la sate, învăţătorii s’au văzut batjoco­riţi. Ca urmare, şcolile au devenit pustii. Frecvenţa a scoborit la 20— 30 la sută, iar în multe părţi, nu atingea nici 10 la sută. In cinci ani analfabetismul a re­câştigat terenul pierdut, a făcut chiar progrese, depăşind 75 la sută.­­ Iar pe scara statisticei mondia-­ le, disputăm Turciei ultimul loc al ignorantei. La revenirea partidului naţional liberal la cârma Statului, d. dr. Angelescu a aflat şcoala în ruină, în vreme ce 7000 de învăţători mu­reau de foame, fără întrebuinţare, într’o ţară cu un contingent atât de teribil de analfabeţi. Ca prin farmec, şcoala s’a învio­rat. Din economiile realizate, cei 7000 de învăţători au fost numiţi­ şi mai bine de un milion de copii au putut din nou, prin măsurile lua­te, să urmeze cursurile. S’au reînfiinţat şcolile de adulţi şi complimentare, s’au redeschis a­telierele. Şcoala a recăpătat aspectul de uzină în plină activitate. Aceasta este opera d-lui dr. Angelescu. L­T. D-1 prof. dr. I. ANGELESCU Ministrul școalelor Guvernul francez de uniune na­ţională, chemat să pună baza unei noui administraţii şi să menţină mai, multă vreme armistiţiul din­tre partide, a ieşit victorios din disensiunile recente declanşate prin declaraţiunile d-lui Tardieu. A­­cesta, aducând unele acuzaţiuni d-lui Chautemps, provocase oare­­cari mişcări în grupurile radical­­socialist­e. Tradiţia franceză s-a dovedit şi aici mai tare. Tradiţia aceasta, unindu-se cu patriotismul puternic al poporului, la care fă­cuseră aluzie, acum câteva zile, d-nii Lebrun, preşedintele Repu­­blicei şi Doumergue, preşedintele consiliului,—au dovedit claritatea de vederi şi unitatea tuturor fran­cezilor, când e vorba de interesele superioare ale Franţei. Toată lumea e de acord să recu­noască puternica personalitate a d-lui Gaston Doumergue, în men­ţinerea acestei politici de uniune naţională. Fostul preşedinte al Republicei, azi chemat să veghe­ze ■ la liniştea şi prosperitatea Franţei, simbolizează în persoana sa toate intenţiile şi­ voinţele ţă­rii. „Le Temps“, comentând eveni­mentele politice care s-au succe­dat, consideră ca o datorie să evi­denţieze marele rol politic exerci­tat de d. Doumergue în viaţa pu­blică a­ Franţei. Aceste aprecieri ale marelui ziar sunt edificatoare: „Şeful gu­vernului s’a pus imediat pe mun­că, mai grea decât se crezuse. Preşedintele avea să deslege greutăţile technice, să liniştească unele duşmănii şi chiar să de­joace mici comploturi. Zi după zi, el atestă că imparţialitatea şi bunul simţ îl protejau contra tu­turor accidentelor din viaţa poli­tică. El îşi urmări opera cu o tenacitate prudentă. D-l Gaston -ţmssmm® Doumergue,­ cu ajutorul miniştri­lor săi, obţinu disciplinarea Par­lamentului. In mod unanim, membrii, gu­vernului s’au strâns sub auto­ritatea şefului, după cum şi toţi cetăţenii, legaţi de drepturile şi datoriile lor, au făcut acelaş lucru, când d. Gaston Doumergue a a consimţit să-şi asume responsa­bilităţile guvernamentale“. I întreaga naţiune franceză vede I în actualul preşedinte de consiliu, J mijloacele cele mai bune pentru­­ refacerea statului. I lată cea mai puternică garanţie '■ pentru a prevedea existenţei gu­­­­vernului său o lungă durată. DIN AFARA— Balonul „Explorer“ s’a prăbuşit dela 18.000 me­­ tri, dar stratonauţii s’au salvat cu paraşutele — In ziua de 28 Iulie a avut loc a S-a ascensiune în stratosfera. Uriaşul balon american „Explo­rer“ s’a ridicat la 18.000 metri cu trei oameni în gondolă şi o tonă de instrumente. Ascensiunea avea de scop să fa­că cercetări meteorologice şi o nouă măsurătoare a intensităţii ra­zelor cosmice, bătând tot odată re­cordul mondial al altitudinei. Ba­lonul însă s’a spart înainte de a atinge înălţimea dorită şi coborî vertiginos. Stratonauţii s’au sal­vat cu paraşutele. 0 tonă de instrumente tre­mmmmmBfmmmmnmmmm­mm­wimf buia ridicată la 24.000 metri Se ştie că anul trecut Settle nu s'a putut ridica mai sus de 18.500 metri şi recordul său a fost între­cut­ de cele două ascensiuni sovie­tice. Pentru a fâlfâi steagul înstelat american la cea mai mare înăl­ţime de­asupra globului la care s’a ajuns până în prezent ,s’a con­struit un balon având astfel de dimensiuni încât aerostatul lui Riccard pare o jucărie. Uriaşul balon a fost numit „Ex­plorer“. Dimensiunile sale ţinute în secret vor fi eventual divulga­te acum, după prăbuşire, agenţii­lor telegrafice. Conducătorii expediţiei în stra­tosfera sunt trei ofiţeri: maiorul Kempner, maiorul Anderson şi că­pitanul Stevens. Gondola, construită din cel mai uşor aliaj de magneziu, cântăria numai 300 kilograme, de două ori mai puţin ca nacela în care s’a ridicat Picard. Datorită greutăţii ei reduse, gondola lui „Explorer“ a fost încărcată cu o tonă de in­strumente, între altele vre-o 15 a­­parate cinematografice automate. Conform calculelor stratostatul s’ar­ fi putut ridica până la 24.000 metri înălţime, dacă nu s’ar fi spart. Al 13-lea stratonaut I wmmn ■■ 11 juMUAamuRw­vmmsmm Lista stratonauțîlor cuprindea până eri 11 nume. Au fost în str­atosferă următorii exploratori : Piccard ; Kipfer ; Cosyns ; Pro­­copiev ; Birnbaum ; Gudunov ; Settle ;­­Fordney ; Csipskin ; Va­­senco ; Fedoscenco. __ Din acești 11 eroi numai 8 s’au întors teferi. Ultimii trei şi-au găsit moartea, după ce au ajuns la 22.000 metri. Lista de mai sus se complectează acum cu încă trei nume : Kempner , Anderson şi Stevens. Al 13-lea stratonaut e dar Ander­son, ca­re a avut curajul să înfrunte această cifră, deşi americanii sunt tot atât de superstiţioşi ca euro­penii. Anderson a fost primul care s-a aruncat din gondolă cu paraşuta. Recordurile precedente La 27 Mai 1931 Piccard şi Kipfer sunt primii oameni cari ajung în stratosfera, plutind cu nacela ba­lonului F.N.R.S. la 15.800 metri deasupra pământului, ştire ce a produs o senzaţie enormă în toată lumea. La 18 August 1932 Piccard ş' Cosyns mai adaugă 1.000 metr recordului de mai sus. In Octombrie 1933 trei ruşi, Pro­copiev, Birnbaum şi Gudunov se ridică la 19.000 metri. La 20 Noembrie 1933 Settle şi Fordney încearcă să depăşească înălţimea de mai sus, fără a reuşi. Ajung însă la vreo 18.500 metri, stabilind primul record american. . La 30 ianuarie 1934 are loc a 5-a­­ ascensiune, care avu însă un sfâr­­­­şit tragic. Alţi trei ruşi, Usipskin, Fedoscenco şi Vasenco se ridică aproape la 22.000 metri, dar la a­­terisare o furtună rupe gondola de balon şi tinerii savanţi s’au pră­buşit morţi în spaţiu.L. FLORIN Organizaţia Partidului Nette­­raMLiberal din filai comitelui GHICUVU al organizaţiei ?. K­. L. din Săli?!. Mrunlmlu-se ani la Şim­­lăul SiM5l sun preşedinţia d-lui dr. LoDonliu, a proclamat In unanimitate pe d. Valer Pop, fost ministru, ca preşedinte de onoare al acestei organizaţii. II cu ZI In fine situaţia din partidul naţional-ţărănesc s’a clarificat în sensul că d. Vaida a recu­noscut că singur d. Mihalache trebue să facă guvernul, viitor. Până atunci, adică pâ­nă­ la for­marea cabinetului naţional-ţără­nesc, menit a salva ţara după formula întrebuinţată şi în tre­cut, partidul va fi omogen, uni­tar, cum e şi acum, — ceea ce ne arată cât de folositor ar fi ţă­­rei la guvern. --------------- •* D l VALER POP on C. Brătianu si CULTURA NATIONALA - marele om de stat si scriorii austri «si — ——R—BgBBBaBBHBBBlRMimNWIHWiHHWI« ■IUBII «» — Raporturile sale cu Vasele Alecsandri — Intr’un foileton anterior am re­levat faptul că Ion Brătianu — „fermecătorul de oameni“ cum îi spunea Nicolae Gane — a fost cel dintâi care a văzut în tinerii juni­mişti Maiorescu, Carp şi Rosetti, elemente de valoare şi i-a atras în viaţa politică a ţării, în acele vre­muri de mari şi grele frământări naţionale. întemeietorul regatului n’a­­i vă­zut în oamenii aceştia numai insu­şirile politice dar a înţeles şi a­­­preciat­­talentul lor, şi , nu odată şi-a manifestat acel simţământ faţă de Maiorescu, în chiar des­baterile parlamentare. De altfel, pentru marii noştri scriitori Ion Brătianu a avut un adevărat cult. E suficient a aminti raporturile sale cu marele croni­car Mihai Kogălniceanu sau ace­le cu Ion Ghica pentru a ilustra această constatare. Acelaş interes şi aceeaşi înaltă consideraţiune le-a avut şi pentru poetul Grigore Alexandrescu, pentru istoricul V. A. Ureche sau pentru arheologul Al. Odobescu şi epigrafistul-arheo­log Gr. Tocilescu. Dar însuşi junimistul N. Gane nu s’a bucurat de toată ad­miraţia şi dragostea lui Ion Bră­­tianu şi de dragul său n’a intrat în partidul liberal, a­­bandonându-şi prietenii dein „Ju­nimea“ . Şi n’a făcut acelaş lucru filosoful V. Conta pe care Ion Brătianu şi l-a luat colaborator în guvern 7 * Omul­ de Stat şi marele patriot constructiv, care a pus dragostea de ţară şi de neam mai presus de orice, a­ fost deci şi un mare ad­mirator al bardului de la Mirceşti, ilustrul său­­contemporan şi ma­rele poet naţional. Deşi „junimist“ în ceea ce privea cultura românească, Vasile Alecsan­dri, care a fost unul din cei mai­­ principali factori ai unirii de la­­1859, în viaţa politică şi raţională­­ a Statului român era întotdeauna­­ de partea lui Ion Brătianu. Şi chiar în timpul când colegii săi din „Junimea“ au început luptele politice, l-am văzut pe Alecsandri candidând la Iaşi în fruntea listei liberale, şi împotriva listei conser­vatoare, în fruntea căreia se aflau Maiorescu şi Carp. Aceasta pe vre­mea celor patru colegii censitare. Sentimentul naţional a cimentat­­raporturile frăţeşti între Ion Bră­­itianu şi Alecsandri. Ministrul de război care a pregătit oştirea ro­­­­mână în luptele eroice dela 1877, a­vea o infinită admiraţie pentru poetul care cântase vitejia solda­tului nostru în luptele de la Plevna, Griviţa şi Smârdan. Pentru a putea aduce mari şi reale servicii patriei, Ion Brătianu l-a trimis pe Alecsandri la Paris, la regaţiunea noastră, secondând în această calitate pe M. Phere­­kyde. Activitatea pe care „bardul de la Mirceşti“ a desfăşurat-o în capitala­ Franţei — unde se bucura de toată autoritatea, având legă­turi cu cele mai frumoase ilustra­­ţiuni publice şi culturale ale nobi­lului popor francez,precum şi ser­viciile pe care le-a adus ţărei, sunt destul de cunoscute ; aceasta a în­tărit şi mai­ mult iubirea pe care marele român o purta marelui poet naţional. O mai mare frăţie nici că se putea! Ion Brătianu care — cum ne ara­ta şi fiica sa, Doamna Sabina Can­­tacuzino în recentul volum „Din viaţa Familiei I. C. Brătianu“ ,carte care poate servi de ghid pen­­­­tru toţi aceia cari vor să-şi creaz­că copiii în suprema iubire de­­ patrie şi de neam,­­ „nu ieşea­­ niciodată seara şi era nevăzut­­la spectacole“, a asistat la pre­miera „Fântânei Blanduziei“ ce a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea de la 1884, pentru a aplauda şi feli­cita pe marele poet,­­ dovadă de admiraţiunea ce i-o purta. Şi Alecsandri, la rândul său, şi-a manifestat şi el admiraţiunea pen­tru marele om de Stat, exprimân­­du-i elogiul şi recunoştinţa pa­triei, atuncea când guvernul con­servator, din calcul şi oportunism politic, la dat judecăţii. „Mai târziu când în 1888 tata fu dat în judecată — scrie d-na Sa­bina Cantacuzino în cartea dom­­niei-sale de preţioase reminiscen­ţe şi evocări — Alecsandri porni pe fraţi la prânz şi în faţa lui Bengescu bău în sănătatea lui Ion Brătianu“. Despre raporturile lui Ion Bră­tianu cu ilustraţiunile culturii ro­mâne, au clasicii noştri poeţi şi prozatori, cu marii noştri artişti, s’a «sri® prea puţin. Istoricul care ,ar răvăşi trecutul din acest punct de vedere ne-ar da un vast şi in­teresant capitol în care am inti­tula aeste rânduri : , Ion Brătia, nu şi cultura naţională“.__ C. SATEANU Cei cari rămân toată vara în ar­şiţa oraşelor şi îşi văd de ocupaţii­, ar trebui să fie decoraţi cu o me­dalie special înfiinţată. Ei sunt cei mai bravi cetăţeni credincioşi ai municipiilor respective. Şi să nu credeţi că sunt puţini cei cari ar avea putinţa unei dezertări din cup­torul de piatră, asfalt, fier, beton, etc, etc. Ar avea putinţa dar nu vor să plece. Ascultaţi, rogu-vă, raţionamentele lor expuse tacticos. Unde să ple­căm? La băi, la aer, la petreceri, sau, cum ziceţi dv. pentru refacerea sănătăţii? Dar dacă ne-am duce toţi în cârduri, credeţi că s’ar mai putea trăi pe la munte sau pe ma­lurile mărei? Chiriile se urcă din zi în zi îndată ce se anunţă un „se­zon bun” adică o sporire de vizita­tori. Apoi restaurantele? Preţurile se măresc, porţiile tot mai minuscule. l­a instalaţiile de băi îmbulzeală, favorizări, certuri, nervi, ba şi scandal. La mare aţi cam citit ce se petrece şi încă nu este prea multă lume. — Dar... — Nici un dar, adevărul este că dacă am pleca în numir prea mare de pe la casele noastre, am produce o perturbare serioasă în localită­ţile balneare şi climatice fiindcă nu este nicăeri un aranjament cu a­­devărat civilizat şi specula e o bu­ruiană ce încolţeşte ca mărăcinii, repede şi pretutindeni. — Insă... — Nici o vorbă! Am optzeci ru­de şi cumetri, fini, parafini, plus câteva duzini de prieteni, alte du­zini de duşmani. — Dar bogat eşti... — Să ştii că eu ştiu multe. Toţi aceşti oameni au meteahna plecări­lor în sezon. Şi nu numai că po­vestesc, dar şi păţesc, procese, cer­turi, datorii, jurăminte cu afuri­senii că vor sta pe loc, dar pleacă mulţi că aşa li-i năravul. Unii plea­că să se caute „de inimă” şi se în­torc bolnavi de ficat. Nu era apa bună de băut. Alţii pleacă să se caute de reumatism şi se întorc bolnavi de nervi. Era prea multă gălăgie ziua şi noaptea, pe acolo. Ascultându-l trebuia oarecum să-l crezi. Avea aerul că le cunoscuse singur toate. — Leacul cel mare trebue să în­ceapă cu transformarea adiţiilor de prin acele localităţi. Să nu mai fie­­oamenii speculaţi şi pentru asta fiscul ar avea un mare rol. _? . — Pentru că avem numai 3—4 luni pe an localităţi speciale unde negustorii le aşteaptă, şi impozitele lor să fie calculate numai pe aces­te luni, nu pe întregul an în care nu lucrează. a. m. h. Preocupări OPINIILE SUNT LIBERE.îf

Next