Viitorul, august 1934 (Anul 26, nr. 7958-7984)
1934-08-01 / nr. 7958
UH ANUL XXVI No. 7958 B U C U REDACȚIA Str. Edgar Quinet No. 1 ADMINISTRAȚIA Str. R. Poincaré No. 17 RESTI H Telefoanele: 38030; 37912. ANORTCiI CONIERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului și prin agențiile de Publicitate Manuscrisele nepubelicate se distrug Un an ........... 600 lei II Trei luni ....... 150 lei Şase luni....... 300 . (I Un exemplar 2 . Istituţiuni publice pi particulare 1000 lei anual p. Miercuri 1 August 1934 T E IN STREINATATE IN TARA Un an Şase luni 1400 lei ...... 700 . II Trei luni 400 lei Un exemplar 6 . Taxa se plătește In numerar Dfcr. G-le P. T. T. cons. dia. No. 137282/926. Funcţionarii Statului sub două regimuri politice Acuma, când presa partidului naţional-ţărănesc, în lipsă de alt subiect, se ocupă de«persecuţia» pe care guvernul actual ar îndrepta-o faţă de funcţionari, prin aplicarea simplificării aparatului administrativ, nimic nu este mai util, pentru punerea în lumină a problemei funcţionăreşti, decât o paralelă între cele două regimuri politice, cel naţional-ţărănesc şi cel liberal. Cei cari azi se fac apărătorii funcţionarilor, iată cum au tratat clasa slujbaşilor ţărei. In primul rând au tăiat prin curbe felurite salariile, sub motiv de economii forţate, dar în tot acest timp se făceau comenzi, în străinătate, de zeci de milioane, se creiau sinecure şi diurne, şi se inventau regiile autonome cu titanosaurii lor respectivi şi celebri. Aceste „curbe“ de sacrificiu au venit unele după altele, pentru a se îndeplini astfel un program de activitate. In acelaş timp, regimul naţional-ţărănesc, sub pretextul întinerirei cadrelor administrative (totdeauna se găsesc cuvinte frumoase ca să ascundă acţiunile urâte!) făcea să se voteze o lege de pensionare, care scotea la pensie, şi îi făcea inactivi, oameni în plină putere de muncă. Se creiase astfel o lege, care — pe lângă că a îngreuiat bugetul statului cu circa două miliarde, dar—a avut drept efect şi scoaterea funcţionarilor de carieră, pregătiţi în meseria lor, pentru a fi înlocuiţi cu favoriţii regimului. Statutul funcţionarilor — legea de bază, care le garanta stabilitatea şi siguranţa Înaintărilor numai după merit — a devenit un petec de hârtie fără valoare. Funcţionarii sub regimul naţional-ţărănesc nu mai erau siguri de ziua de mâine. Ei se aşteptau, dintr’o zi într’alta, la alte măsuri, la alte legi care să-i nenorocească. Alături de aceste lovituri materiale, aduse funcţionarilor publici, armata păcei într’un stat, să notăm şi vexaţiunile de ordin moral, cum erau ofensele ce li s’au adus de pe banca ministerială de către un ministru sau altul. Ne reamintim — şi atâta ajunge, — numai cele rostite de d. Madgearu! Iată cum s’a purtat regimul naţional-ţărănesc faţă de funcţionari. Acest tratament venea însă după guvernările liberale, în cari grija de clasa funcţionărească a predominat totdeauna. Să ne reamintim numai că, în timpuri foarte grele, guvernele liberale au fost acelea care au acordat sporuri funcţionarilor de circa zece miliarde lei, că guvernul liberal a fost acela care a alcătuit statutul funcţionarilor. Această „constituţie“ a breslei funcţionăreşti, asigură stabilitatea în funcţiuni, asigură înaintarea la merit, fără intervenţia cluburilor politice, precum creiază şi alte serii de foloase, ca: ajutoare la boală, în concedii, etc. Iată, deci, faţă în faţă două mentalităţi şi două atitudini. Una, gălăgioasă, care s’a tradus în fapt prin o serie de vexaţiuni şi lovituri aduse funcţionarilor publici; şi alta, — a guvernernelor liberale — de solicitudine şi de apărare morală şi materială a funcţionarilor. Odată stabilită această paralelă, din care se vede limpede care au fost guvernele binevoitoare -- şi cam nu, — faţă de funcţionari, credem că este de prisos a arăta că alarma ce se dă faţă de legea simplificării aparatului de Stat, este pur şi simplu tendenţioasă şi ipocrită. Nu regimul liberal, permanent apărător al funcţionarilor, va fi acela care va lovi în funcţionarii de carieră — şi nu acest regim va imita procedeele nemiloase ale regimului naţional-ţărănesc faţă de slujitorii ţărei. Aceasta o ştie opinia publică, dar nu strică să o repetăm ! NOTE DUPĂ 20 de ANI... Niciodată nu avem mai clară intuiţia cu care fugim prin viaţă, decât atunci când stabilim popasuri pentru a privi înapoi! Douăzeci de ani au trecut de la războiu, şi par’că a fost ieri. Ieri ne-am ascuns în pivniţe, de teama aeroplanelor germane; ieri am strigat „România Mare“ pe străzi întunecate, în ziua declarărei războiului; şi par’că n’au trecut două zeci de ani, din viaţa noastră —suficienţi ca să marcheze cele două capete; unul cu tinereţea noastră de atunci şi la celălalt bătrâneţea , azi, — atâta de aproape ni ser timpurile înfrigurate, îndurerate de atunci! Dar dacă anii au trecut repede, vertiginos de repede, tămăduirea şi normalizarea vin cu paşi de firtic, —căci cine oare ar fi crezut imediat după război, ca după 20 ani să fim tot în criză, tot în valută slabă şi în impasuri monetare ?! Lumea întreagă, când, a sunat goarna păcei, era convinsă că ritmul vieţei va fi acelaş. Desigur, însă, că a fost o iluzie, cum faptele ulterioare ne-o dovedesc, i nu te pierd miliarde de lei, şi milioane de suflete, pentru ca echilibrul să se refacă. Spărtura a fost prea mare, pentru ca să credem în putinţa unei reparaţii salutare şi urgente. Am dărâmat totul ani; vom aştepta încă 4i pentru a găsi echilibrul vieţei. Dar noi, ca români, nu avem ce regreta, căci nici aurul ce l-am perdut, nici vieţile, nici criza şi suferinţele prin care trecem, nu pot să fie echivalente cu marele câştig, cu imensul triumf al României întregite. Astfel de succese nu se evaluiază, nu se pot măsura în cifre, şi în date. Sunt evenimente cari încep o eră nouă, cari fac un capitol aparte din istoria unui neam, şi cari astfel sunt orbitor de luminoase pentru a le analiza, ori comenta. Acum două-zeci de ani, eram un t ^stat în care plângeam dureri mi-j denare. Azi suntem statul întărit și întregit, și deapururi consoli- j dat. I ! ! Câte secole ne despart, cei două- zeci de ani de atunci, de ziua de azi? PETRONIUS / ------------------------------------- Omul Şcoalei învăţătorimea a sărbătorit ori pe d-l dr. C. Angelescu, ministrul Şcoalelor. A fost mai mult decât o impresionantă manifestaţie de dragoste, respect şi recunoştinţă pentru Omul Şcoalei. A fost o caldă expresie de omagiu pe care însăşi şcoala, prin toate ramurile de slujitori ai ei, aţinut să-l aducă aceluia care s’a identificat cu nevoile învăţământului, care s’a bucurat când şcoala înflorea şi a suferit atunci când şcoala trecea prin ceasuri de grele restrişti, cum s’a întâmplat în ultimii ani sub naţionalţărănişti. D-l prof. Simionescu, în cuvântarea rostită la Atheneu, a spus cu drept cuvânt, adresându-se învăţătorilor : ,,De aceea manifestaţia dv. faţă de ministrul care şi-a pus toată puterea lui de activitate în slujba şcoalei şi a neamului românesc, care şi-a fixat ca unică ţintă ridicarea culturei româneşti. — vă face cinste“. Aşa este. Sărbătorirea de ori onorează miile de tineri învăţători. Insă această sărbătorire, prin proporţiile luate, subliniază totdeodată şi legătura sufletească ce uneşte întreg corpul didactic de actualul ministru al instrucţiunei. „ Fără o astfel de puternică legă- tură sufletească nimic nu se poate realiza, căci ea singură însuţeşte sforţările şi le încoronează de succes deplin. Iată pentru ce azi domneşte cu totul alt suflu în învăţământ. # Cunoscând sentimentele corpului didactic, ştiind puterea lui de muncă şi apreciind spiritul de, sacrificiu, d-l dr. Angelescu s’a sprijinit pe slujitorii şcoalei, ca pe o stâncă de granit. Sa sprijinit şi pe săteni, cari i-au înţeles, contribuind cu muncă şi cu bani la splendida operă de construcţii şcolare dintre anii 1922—1926 şi 1927—1928. S’a construit în acest răstimp ceea ce nu se construise în 30 de ani. Peste 7000 (şapte mii) de şcoli la sate, zeci de şcoli normale, licee, sute de şcoli de meserii, profesionale, apoi construcţii universitare etc., în valoare de miliarde, învăţământul nostru a cunoscut o epocă de Înflorire fără precedent. Dacă această epocă ar fi continuat, analfabetismul n’ar fi rămas decât ca o amintire de tristă memorie. Statisticele publicate în 1928 indicau judeţe unde analfabetismul se găsea sub zece la sută. Dela 1928 şi până la sfârşitul anului trecut, şcoala a intrat într’o neagră perioadă de desconsiderare. S’au desfiinţat sute de şcoli, s’au desfiinţat toate şcoalele de adulţii şi complimentare, s’au desfiinţaţi atelierele, s’a desfiinţat obligativitatea învăţământului la sate, învăţătorii s’au văzut batjocoriţi. Ca urmare, şcolile au devenit pustii. Frecvenţa a scoborit la 20— 30 la sută, iar în multe părţi, nu atingea nici 10 la sută. In cinci ani analfabetismul a recâştigat terenul pierdut, a făcut chiar progrese, depăşind 75 la sută. Iar pe scara statisticei mondia- le, disputăm Turciei ultimul loc al ignorantei. La revenirea partidului naţional liberal la cârma Statului, d. dr. Angelescu a aflat şcoala în ruină, în vreme ce 7000 de învăţători mureau de foame, fără întrebuinţare, într’o ţară cu un contingent atât de teribil de analfabeţi. Ca prin farmec, şcoala s’a înviorat. Din economiile realizate, cei 7000 de învăţători au fost numiţi şi mai bine de un milion de copii au putut din nou, prin măsurile luate, să urmeze cursurile. S’au reînfiinţat şcolile de adulţi şi complimentare, s’au redeschis atelierele. Şcoala a recăpătat aspectul de uzină în plină activitate. Aceasta este opera d-lui dr. Angelescu. LT. D-1 prof. dr. I. ANGELESCU Ministrul școalelor Guvernul francez de uniune naţională, chemat să pună baza unei noui administraţii şi să menţină mai, multă vreme armistiţiul dintre partide, a ieşit victorios din disensiunile recente declanşate prin declaraţiunile d-lui Tardieu. Acesta, aducând unele acuzaţiuni d-lui Chautemps, provocase oarecari mişcări în grupurile radicalsocialiste. Tradiţia franceză s-a dovedit şi aici mai tare. Tradiţia aceasta, unindu-se cu patriotismul puternic al poporului, la care făcuseră aluzie, acum câteva zile, d-nii Lebrun, preşedintele Republicei şi Doumergue, preşedintele consiliului,—au dovedit claritatea de vederi şi unitatea tuturor francezilor, când e vorba de interesele superioare ale Franţei. Toată lumea e de acord să recunoască puternica personalitate a d-lui Gaston Doumergue, în menţinerea acestei politici de uniune naţională. Fostul preşedinte al Republicei, azi chemat să vegheze ■ la liniştea şi prosperitatea Franţei, simbolizează în persoana sa toate intenţiile şi voinţele ţării. „Le Temps“, comentând evenimentele politice care s-au succedat, consideră ca o datorie să evidenţieze marele rol politic exercitat de d. Doumergue în viaţa publică a Franţei. Aceste aprecieri ale marelui ziar sunt edificatoare: „Şeful guvernului s’a pus imediat pe muncă, mai grea decât se crezuse. Preşedintele avea să deslege greutăţile technice, să liniştească unele duşmănii şi chiar să dejoace mici comploturi. Zi după zi, el atestă că imparţialitatea şi bunul simţ îl protejau contra tuturor accidentelor din viaţa politică. El îşi urmări opera cu o tenacitate prudentă. D-l Gaston -ţmssmm® Doumergue, cu ajutorul miniştrilor săi, obţinu disciplinarea Parlamentului. In mod unanim, membrii, guvernului s’au strâns sub autoritatea şefului, după cum şi toţi cetăţenii, legaţi de drepturile şi datoriile lor, au făcut acelaş lucru, când d. Gaston Doumergue a a consimţit să-şi asume responsabilităţile guvernamentale“. I întreaga naţiune franceză vede I în actualul preşedinte de consiliu, J mijloacele cele mai bune pentru refacerea statului. I lată cea mai puternică garanţie '■ pentru a prevedea existenţei guvernului său o lungă durată. DIN AFARA— Balonul „Explorer“ s’a prăbuşit dela 18.000 me tri, dar stratonauţii s’au salvat cu paraşutele — In ziua de 28 Iulie a avut loc a S-a ascensiune în stratosfera. Uriaşul balon american „Explorer“ s’a ridicat la 18.000 metri cu trei oameni în gondolă şi o tonă de instrumente. Ascensiunea avea de scop să facă cercetări meteorologice şi o nouă măsurătoare a intensităţii razelor cosmice, bătând tot odată recordul mondial al altitudinei. Balonul însă s’a spart înainte de a atinge înălţimea dorită şi coborî vertiginos. Stratonauţii s’au salvat cu paraşutele. 0 tonă de instrumente tremmmmmBfmmmmnmmmmmmwimf buia ridicată la 24.000 metri Se ştie că anul trecut Settle nu s'a putut ridica mai sus de 18.500 metri şi recordul său a fost întrecut de cele două ascensiuni sovietice. Pentru a fâlfâi steagul înstelat american la cea mai mare înălţime deasupra globului la care s’a ajuns până în prezent ,s’a construit un balon având astfel de dimensiuni încât aerostatul lui Riccard pare o jucărie. Uriaşul balon a fost numit „Explorer“. Dimensiunile sale ţinute în secret vor fi eventual divulgate acum, după prăbuşire, agenţiilor telegrafice. Conducătorii expediţiei în stratosfera sunt trei ofiţeri: maiorul Kempner, maiorul Anderson şi căpitanul Stevens. Gondola, construită din cel mai uşor aliaj de magneziu, cântăria numai 300 kilograme, de două ori mai puţin ca nacela în care s’a ridicat Picard. Datorită greutăţii ei reduse, gondola lui „Explorer“ a fost încărcată cu o tonă de instrumente, între altele vre-o 15 aparate cinematografice automate. Conform calculelor stratostatul s’ar fi putut ridica până la 24.000 metri înălţime, dacă nu s’ar fi spart. Al 13-lea stratonaut I wmmn ■■ 11 juMUAamuRwvmmsmm Lista stratonauțîlor cuprindea până eri 11 nume. Au fost în stratosferă următorii exploratori : Piccard ; Kipfer ; Cosyns ; Procopiev ; Birnbaum ; Gudunov ; Settle ;Fordney ; Csipskin ; Vasenco ; Fedoscenco. __ Din acești 11 eroi numai 8 s’au întors teferi. Ultimii trei şi-au găsit moartea, după ce au ajuns la 22.000 metri. Lista de mai sus se complectează acum cu încă trei nume : Kempner , Anderson şi Stevens. Al 13-lea stratonaut e dar Anderson, care a avut curajul să înfrunte această cifră, deşi americanii sunt tot atât de superstiţioşi ca europenii. Anderson a fost primul care s-a aruncat din gondolă cu paraşuta. Recordurile precedente La 27 Mai 1931 Piccard şi Kipfer sunt primii oameni cari ajung în stratosfera, plutind cu nacela balonului F.N.R.S. la 15.800 metri deasupra pământului, ştire ce a produs o senzaţie enormă în toată lumea. La 18 August 1932 Piccard ş' Cosyns mai adaugă 1.000 metr recordului de mai sus. In Octombrie 1933 trei ruşi, Procopiev, Birnbaum şi Gudunov se ridică la 19.000 metri. La 20 Noembrie 1933 Settle şi Fordney încearcă să depăşească înălţimea de mai sus, fără a reuşi. Ajung însă la vreo 18.500 metri, stabilind primul record american. . La 30 ianuarie 1934 are loc a 5-a ascensiune, care avu însă un sfârşit tragic. Alţi trei ruşi, Usipskin, Fedoscenco şi Vasenco se ridică aproape la 22.000 metri, dar la aterisare o furtună rupe gondola de balon şi tinerii savanţi s’au prăbuşit morţi în spaţiu.L. FLORIN Organizaţia Partidului NetteraMLiberal din filai comitelui GHICUVU al organizaţiei ?. K. L. din Săli?!. Mrunlmlu-se ani la Şimlăul SiM5l sun preşedinţia d-lui dr. LoDonliu, a proclamat In unanimitate pe d. Valer Pop, fost ministru, ca preşedinte de onoare al acestei organizaţii. II cu ZI In fine situaţia din partidul naţional-ţărănesc s’a clarificat în sensul că d. Vaida a recunoscut că singur d. Mihalache trebue să facă guvernul, viitor. Până atunci, adică până la formarea cabinetului naţional-ţărănesc, menit a salva ţara după formula întrebuinţată şi în trecut, partidul va fi omogen, unitar, cum e şi acum, — ceea ce ne arată cât de folositor ar fi ţărei la guvern. --------------- •* D l VALER POP on C. Brătianu si CULTURA NATIONALA - marele om de stat si scriorii austri «si — ——R—BgBBBaBBHBBBlRMimNWIHWiHHWI« ■IUBII «» — Raporturile sale cu Vasele Alecsandri — Intr’un foileton anterior am relevat faptul că Ion Brătianu — „fermecătorul de oameni“ cum îi spunea Nicolae Gane — a fost cel dintâi care a văzut în tinerii junimişti Maiorescu, Carp şi Rosetti, elemente de valoare şi i-a atras în viaţa politică a ţării, în acele vremuri de mari şi grele frământări naţionale. întemeietorul regatului n’ai văzut în oamenii aceştia numai insuşirile politice dar a înţeles şi apreciattalentul lor, şi , nu odată şi-a manifestat acel simţământ faţă de Maiorescu, în chiar desbaterile parlamentare. De altfel, pentru marii noştri scriitori Ion Brătianu a avut un adevărat cult. E suficient a aminti raporturile sale cu marele cronicar Mihai Kogălniceanu sau acele cu Ion Ghica pentru a ilustra această constatare. Acelaş interes şi aceeaşi înaltă consideraţiune le-a avut şi pentru poetul Grigore Alexandrescu, pentru istoricul V. A. Ureche sau pentru arheologul Al. Odobescu şi epigrafistul-arheolog Gr. Tocilescu. Dar însuşi junimistul N. Gane nu s’a bucurat de toată admiraţia şi dragostea lui Ion Brătianu şi de dragul său n’a intrat în partidul liberal, abandonându-şi prietenii dein „Junimea“ . Şi n’a făcut acelaş lucru filosoful V. Conta pe care Ion Brătianu şi l-a luat colaborator în guvern 7 * Omul de Stat şi marele patriot constructiv, care a pus dragostea de ţară şi de neam mai presus de orice, a fost deci şi un mare admirator al bardului de la Mirceşti, ilustrul săucontemporan şi marele poet naţional. Deşi „junimist“ în ceea ce privea cultura românească, Vasile Alecsandri, care a fost unul din cei mai principali factori ai unirii de la1859, în viaţa politică şi raţională a Statului român era întotdeauna de partea lui Ion Brătianu. Şi chiar în timpul când colegii săi din „Junimea“ au început luptele politice, l-am văzut pe Alecsandri candidând la Iaşi în fruntea listei liberale, şi împotriva listei conservatoare, în fruntea căreia se aflau Maiorescu şi Carp. Aceasta pe vremea celor patru colegii censitare. Sentimentul naţional a cimentatraporturile frăţeşti între Ion Brăitianu şi Alecsandri. Ministrul de război care a pregătit oştirea română în luptele eroice dela 1877, avea o infinită admiraţie pentru poetul care cântase vitejia soldatului nostru în luptele de la Plevna, Griviţa şi Smârdan. Pentru a putea aduce mari şi reale servicii patriei, Ion Brătianu l-a trimis pe Alecsandri la Paris, la regaţiunea noastră, secondând în această calitate pe M. Pherekyde. Activitatea pe care „bardul de la Mirceşti“ a desfăşurat-o în capitala Franţei — unde se bucura de toată autoritatea, având legături cu cele mai frumoase ilustraţiuni publice şi culturale ale nobilului popor francez,precum şi serviciile pe care le-a adus ţărei, sunt destul de cunoscute ; aceasta a întărit şi mai mult iubirea pe care marele român o purta marelui poet naţional. O mai mare frăţie nici că se putea! Ion Brătianu care — cum ne arata şi fiica sa, Doamna Sabina Cantacuzino în recentul volum „Din viaţa Familiei I. C. Brătianu“ ,carte care poate servi de ghid pentru toţi aceia cari vor să-şi creazcă copiii în suprema iubire de patrie şi de neam, „nu ieşea niciodată seara şi era nevăzutla spectacole“, a asistat la premiera „Fântânei Blanduziei“ ce a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea de la 1884, pentru a aplauda şi felicita pe marele poet, dovadă de admiraţiunea ce i-o purta. Şi Alecsandri, la rândul său, şi-a manifestat şi el admiraţiunea pentru marele om de Stat, exprimându-i elogiul şi recunoştinţa patriei, atuncea când guvernul conservator, din calcul şi oportunism politic, la dat judecăţii. „Mai târziu când în 1888 tata fu dat în judecată — scrie d-na Sabina Cantacuzino în cartea domniei-sale de preţioase reminiscenţe şi evocări — Alecsandri porni pe fraţi la prânz şi în faţa lui Bengescu bău în sănătatea lui Ion Brătianu“. Despre raporturile lui Ion Brătianu cu ilustraţiunile culturii române, au clasicii noştri poeţi şi prozatori, cu marii noştri artişti, s’a «sri® prea puţin. Istoricul care ,ar răvăşi trecutul din acest punct de vedere ne-ar da un vast şi interesant capitol în care am intitula aeste rânduri : , Ion Brătia, nu şi cultura naţională“.__ C. SATEANU Cei cari rămân toată vara în arşiţa oraşelor şi îşi văd de ocupaţii, ar trebui să fie decoraţi cu o medalie special înfiinţată. Ei sunt cei mai bravi cetăţeni credincioşi ai municipiilor respective. Şi să nu credeţi că sunt puţini cei cari ar avea putinţa unei dezertări din cuptorul de piatră, asfalt, fier, beton, etc, etc. Ar avea putinţa dar nu vor să plece. Ascultaţi, rogu-vă, raţionamentele lor expuse tacticos. Unde să plecăm? La băi, la aer, la petreceri, sau, cum ziceţi dv. pentru refacerea sănătăţii? Dar dacă ne-am duce toţi în cârduri, credeţi că s’ar mai putea trăi pe la munte sau pe malurile mărei? Chiriile se urcă din zi în zi îndată ce se anunţă un „sezon bun” adică o sporire de vizitatori. Apoi restaurantele? Preţurile se măresc, porţiile tot mai minuscule. la instalaţiile de băi îmbulzeală, favorizări, certuri, nervi, ba şi scandal. La mare aţi cam citit ce se petrece şi încă nu este prea multă lume. — Dar... — Nici un dar, adevărul este că dacă am pleca în numir prea mare de pe la casele noastre, am produce o perturbare serioasă în localităţile balneare şi climatice fiindcă nu este nicăeri un aranjament cu adevărat civilizat şi specula e o buruiană ce încolţeşte ca mărăcinii, repede şi pretutindeni. — Insă... — Nici o vorbă! Am optzeci rude şi cumetri, fini, parafini, plus câteva duzini de prieteni, alte duzini de duşmani. — Dar bogat eşti... — Să ştii că eu ştiu multe. Toţi aceşti oameni au meteahna plecărilor în sezon. Şi nu numai că povestesc, dar şi păţesc, procese, certuri, datorii, jurăminte cu afurisenii că vor sta pe loc, dar pleacă mulţi că aşa li-i năravul. Unii pleacă să se caute „de inimă” şi se întorc bolnavi de ficat. Nu era apa bună de băut. Alţii pleacă să se caute de reumatism şi se întorc bolnavi de nervi. Era prea multă gălăgie ziua şi noaptea, pe acolo. Ascultându-l trebuia oarecum să-l crezi. Avea aerul că le cunoscuse singur toate. — Leacul cel mare trebue să înceapă cu transformarea adiţiilor de prin acele localităţi. Să nu mai fieoamenii speculaţi şi pentru asta fiscul ar avea un mare rol. _? . — Pentru că avem numai 3—4 luni pe an localităţi speciale unde negustorii le aşteaptă, şi impozitele lor să fie calculate numai pe aceste luni, nu pe întregul an în care nu lucrează. a. m. h. Preocupări OPINIILE SUNT LIBERE.îf