Viitorul, iulie 1937 (Anul 29, nr. 8839-8865)
1937-07-01 / nr. 8839
ANUL XXIX No. 8839 6 pagini 2 lei A B O N A M E N T E tn TARA NI In STREINATATE Un om . . . . 600 lei Un an ..... 100 Lei Şase luni ... 300 . Şase luni ... 100 . Trei luni .... ISO • || Trei luni .... 350 » Institujiuni publice și particulare Lei 1000 anual REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA — BUCUREȘTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE 13 7912 30 Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării Ph. G-rale a Poștelor No. 137.282/926 Director: N. MAXIM Pagini de istorie In POLONIA O pagină de istorie s'a scris zilele acestea cu prilejul vizitei M. S. Regelui în Polonia. Caracterul pe care această vizită la luat prin primirea făcută Suveranului României pe pământul Poloniei are o semnificaţie şi o însemnătate de o valoare istorică. Fireşte, strângerea raporturilor dintre România şi Polonia este un proces normal. Această strângere de raporturi se poate sprijini pe înţelegeri şi convenţiuni diplomatice, pe identitate de interese, pe comunitate de obiective, pe reciprocitate de servicii şi pe legături ce isvorăsc din cele mai adânci şi mai vitale necesităţi ce domină viaţa şi siguranţa de stat a două naţiuni. La toate aceste consideraţiuni care au contribuit la desvoltarea şi cimentarea relaţiilor româno- polone, în ultimul timp s'au adăugat o serie de manifestaţiuni de natură a da acestor relaţiuni un înţeles şi o intensitate menite să constitue pietre de temelie la edificiile politice şi naţionale menite să le susţină. Vizita M. S. Regelui Carol al ll-lea în Polonia este una din aceste manifestaţiuni. Suveranul României reprezintă cu grandoare şi cu strălucire prestigiul ţărei şi causa, românească peste hotare. Aceste însuşiri excepţionale explică atmosfera de entusiasm şi de simpatie ce se crează pretutindeni în jurul M. S. Regelui Carol al ll-lea. La Varşovia în special Suveranul României a fost obiectul unor manifestaţiuni în care vibrau cele mai puternice simţiminte de admiraţie, cel mai impunător simţimânt de solidaritate între cele două popoare înfrăţite printr'un lung trecut istoric, prin actualitatea unor vitale interese reciproce şi prin dorinţa vie de a menţine pacea şi ordinea internaţională în această parte a Europei. Iată de ce spuneam la începutul acestor rânduri ca la Varşovia se scrie astăzi o pagină, de istorie în care atât poporul polon cât şi poporul român vor găsi nu numai mărturia unor preţioase simţiminte reciproce, dar şi îndrumări sigure pentru viitor. NOTE Frumuseţi vilegiaturistice Staţiunea maritimă Eforia — creiată recent nu ca să întreacă sau să umbrească alte vecinătăţi, — ci pentru a adăoga încă o verigă la lanţul creaţiunilor de pe litoralul Mărei Negre româneşti, s'a înfrumuseţat şi cu construirea nouei gări. Lucrare îngrijită, cochetă, şi care se aşează acolo unde trebuia să fie de mult, schimbându-se un drum de fier ce despărţea, prin fum şi sgomot, plimbarea Eforiei. Noul palat al băilor — construit de Banca Naţională — adaugă încă un motiv de atracţie, şi chiar pentru cei mai pretenţioşi dintre străini, la tânăra staţiune maritimă. Pe linia acestor înfrumuseţări, notăm şi noul vast cămin de odihnă, ridicat cu mari cheltueli, de către Casa Corpului Didactic, pentru ajutorarea membrilor acestei instituţiuni, care — ca şi Banca Naţională, în proporţii mai mici — voeşte să fie şi un mijloc de ajutorare bine chibzuită. Noul cămin de odihnă — ridicat după planurile d-lui profesor arhitect Iotzu şi sub supravegherea d-lui Eugen Botez — este o realizare fericită a gândurilor conducătorilor Casei Corpului Didactic, cari au voit să ofere membrilor acestei instituțiuni, un maximum de confort şi de bună rănduielă, precum au voi ca să ridice olărjire care să onoreze profesoriim fărua casă are trei etaje, holl-uri elegante, — o terasă — solarium cu vedere magnitică pe mare, şi cu un mobilier şi organizare internă, care să facă din căminul nou creat, nu un provizorat edilitar, ci un exemplu de realizare artistică și sanitară. Am ■ dat numai câteva exemple, cari arată cum și la ’rjAttkurmăreşte progresul staţiunii j^Btalităfilor de vilegiatură, Jntj^KFtrecut în conştiinţa tuturor ccMFgerea că ridicarea acestor militaţi, este un mijloc de ridicare a prestigiului ţarei, dar şi un mijloc de îngrufire naţională. PETRONIUS BUH ŢESUŢI IDI HARET Dovezile ultime ale unei vieţi închinate tarii ^ —————— iiiiwwiii «gagRi de GR. TAUŞAN Una din figurile impunătoare ale vieţei publice din trecut a fost Spiru C. Haret, şi ca orice apariţiune sufletească ce eşea din comun, şi el, ca bărbat politic şi ca organizator cultural a suferit alterările provocate de pasiunile contemporanilor, de ignorarea lor în cea ce a făcut bun, şi de fatala depreciere a celui viu. Moartea aduce cu ea liniştea patimelor şi invidiilor. Şi odată terenul judecăţoi liberat de ele, omul ce-a fost poate fi judecat în valoarea lui. La Haret această operă de abstracţie şi de purificare, — din care omul ese în autentica lui făptură — este cu atât mai uşoară, cu cât anii ce s’au scurs dela moartea eminentului organizator şi animator cultural nu au făcut decât să dovedească cât de drept văzuse el, în trecut, care trebue să fie firul conducător în economia noastră naţională şi în cultura românească. Cartea d-lui Gh. Adamescu, recent apărută (cu titlul „Vieaţa şi activitatea lui Spiru C. Haret“) este astfel foarte bine venită, ca să dea celor de azi, imagina completă a unei vieţi închinate cu totul binelui obştesc. * Dacă opera lui Haret, întrupată în legi şcolare, ori în iniţiative economice (crearea Băncilor populare, organizarea „Ligei pentru ridicarea ţărănimei“, etc) a fost — cu toate fatale critice aduse de adversarii lui politici — chiar pe vremea când trăia, recunoscută de toţi oamenii de bine ca adevărată operă de viitor şi de consolidare socială. — legenda, însă, asupra omului a circulat liberă. Şi atunci circula tocmai idea că Haret era un „sectar“, şi că era un „om rău“. Dovada că nu era „sectar“ ne-o dă între altele şi faptul că îşi luase ca colaboratori direcţi pe unii din LA VARŞOVIA M. S. Regele Carol într’o conversaţie cu d. Mosciky preşedintele Republicei şi d. Beck ministrul Afacerilor Străine Ce s’a petrecut la Topoloveni? — LECŢIA d-lui CALINESCU Au reintrat în funcţiune gărzile naţional-ţărăniste şi anume în fieful electoral al d-lui Mihalache, în Muscel. Prilejul i-au oferit câteva alegeri comunale, printre cari şi alegerile din corn. Topoloveni, unde şeful partidului naţional-ţărănist a funcţionat până la război ca învăţător. Şi atunci, d-sa n’a voit să i se întâmple ce i s’a întâmplat la Câmpulung unde înfrângerea pe care a suferit-o a diminuat enorm prestigiul său de şef. Topolovenii trebuiau să restabilească echilibrul... De aci, reintrarea în funcţiune a gărzilor de voinici. Cu revolvere, cu bâte, în fine cu tot materialul preconizat de d. Mihalache. Bilanţul a fost sângeros şi a înregistrat victime. Aşadar, d. Mihalache are toate motivele să se felicite. De altminteri, d-sa, când i s’a adus la cunoştinţă cele petrecute, a spus : „Bine le-a făcut“ ! Iată limbajul unui şef de partid ! Iată şi sensibilitatea unui şef de partid ! „Bine le-a făcut“ ! — înseamnă, fără doar şi poate, că d. Mihalache e autorul moral al atacurilor gărzilor naţional-ţărăniste. Lăsând Justiţiei, care cercetează cele întâmplate, să sancţioneze pe vinovaţi, nu ne putem opri să nu înfierăm cu toată revolta şi indignarea purtarea d-lui Mihalache. Ne întrebăm însă: „Gărzile sunt bune numai când sunt naţional-ţărăniste ? Căci împotriva celorlalte, naţional-ţărăniştii au îndreptat atacuri violente. II asigurăm pe d-l Mihalache că va trebui să răspundă pentru agresiunile de Duminică. Nu putem încheia fără să nu relevăm o parte din cuvântarea ţinută zilele trecute de d-l Armand Călinescu, vecinul de la Argeş şi prietenul politic al d-lui Mihalache. D-sa a spus : „Omul politic adevărat trebue să considere alegerile ca un mijloc de instruire a lui şi trebue să desluşească dincolo de voturi, dorinţele populaţiei“. Râtele şi revolverele de la Topoloveni au fost ele acest mijloc de instruire ? Ce zice d-l Mihalache de lecţia d-lui Călinescu»? aceia cari nu făceau politică liberală, în afară că era ministrul cel mai legalist, şi pentru nimic în lume nu ar fi făcut o călcare de lege, ca să ajute pe un partizan, sau să lovească într’un adversar. Iar corespondenţa ce-o avea cu miile de învăţători, căldura cu care susţinea orice iniţiativă românească, pasiunea cu care a îmbrăţişat causa revendicărilor ţărănesc sunt dovezi că Haret era SPIRU C. HARET HIEDffiLIQIIUl ZILEI D-RUL L ST. FURTUNĂ Doctorul I. St. Furtună, fost director general al serviciului zootehnic şi sanitar veterinar, a trecut în lumea veşniciei, după o viaţă plină de rodnică activitate atât în domeniul medicinii veterinare, cât şi în domeniul publicisticei. Defunctul a fost unul dintre cei dintâi organizatori ai serviciului medical veterinar în ţara noastră, în tot cursul carierii sale, dovedind competinţă, mare putere de muncă şi corectitudine exemplară. Dr. I. St. Furtună a făcut parte dintre slujbaşii de elită de altă dată, cari într'o vreme când mai toate serviciile publice trebuiau puse în funcţiune, când pentru aplicarea legilor de organizare se cereau nu numai buni specialişti, ci şi oameni cu tact, cu o perfectă înţelegere a posibilităţilor de adaptare ale cetăţenilor, se devotau cu toată pasiunea demnităţilor în cari erau chemaţi. Doctorul I. St. Furtună s'a stins la o vârstă înaintată, după ce a cunoscut o lume nouă, cu alţi oameni, cu noui expansiuni de activitate. Totuşi, el nu a stat la o parte, nu s'a retras spre a medita cu melancolie sau cu amărăciune la anii apuşi, ci a continuat să lucreze cu seninătatea bunei dispoziţii, până în ultimul ceas al existenţii. In anii de pensie, doctorul I. St. Furtună a scris numeroase articole de popularizare a medicinii, tipărite în diferite reviste de specialitate, articole remarcabile prin temeinicia cunoştinţelor ca şi prin eleganţa facilităţii şi limpezimii exprimării. Prin moartea doctorului I. St. Furtună dispare încă unul dintre înţelepţii şi harnicii oameni din alte vremi. film p. fol 1 Iulie 1937 Armata poloneză Cu prilejul vizitei pe care M. S. Regele o face actualmente în Polonia, Suveranul a participat, între alte festivităţi organizate în onoarea Sa, la splendida paradă de la Varşovia şi la manevrele de război care s-au desfăşurat în regiunea oraşului Poznan. Au fost două mari şi strălucite manifestaţiuni ale armatei poloneze, cari au dat posibilitate M. S. Regelui să admire cât de puternic, cât de bine organizat, cât de impunător este acest formidabil instrument de apărare care-i Armata polonă şi cât suflu minunat şi ce pregătire desăvârşită are soldatul polon. Manevrele au fost într'adevâr impresionante sub toate aspectele. Cu drept cuvânt, M. S. Regele, în cuvântarea rostită la numirea sa ca șef al reg. 57 de infanterie, a spus : „Ceea ce resimt azi îmi merge la inimă. Căci nu trebue să se uite că în vinele mele curge un sânge care are o tradiţie de Soldat, ceeace mă face să simt adânc tot ceeace sălăşlueşte în sufletele voastre ostăşeşti, cari s'au manifestat la frumoasa revistă dela Varşovia şi mai ales la exerciţiile şi revista militară dela Biedrusk, UNDE S'A PUTUT VEDEA PERFECTA INSTRUCŢIE A ARMATEI POLONE". Şi, în încheiere, Suveranul nostru a adăugat: „Armatele puternice au salvgardat pacea". Trăiască eroica armată polonă, — acest splendid instrument de apărare a fruntariilor şi prin ele a păcii. Mihail Dragomirescu Irima Premiul naţional de critică literară, acordat, anul acesta, d-lui Mihail Dragomirescu, vine să răsplătească o vastă operă intelectuală, creiată numai în lumina unei conştiinţe de mare om al culturii. Critic, scriitor şi mare animator al literaturii noastre, d. Mihail Dragomirescu, este autorul unei foarte interesante teorii estetice, cunoscută sub numele de teoria integralismului. In concepţia criticului român, opera de artă, trebue considerată înlăuntrul ei, dincolo de orice contingenţă omenească. Polar opusă metodei istorice, critica estetică a integralismului priveşte opera artistică drept o fiinţă de sine stătătoare, cu legile ei, detaşată definitiv de personalitatea omenească a creatorului. Astfel, poesia, nuvela, romanul, sau orice altă plăsmuire literară, trebuesc privite în ele însele, atât din punctul de vedere al conţinutului sufletesc, cât şi din punctul de vedere al formei. Nu trebue să uităm că d. de N. MIHAESCU Mihail Dragomirescu este acel iscusit teoretician al capodoperei, pentru studiul şi înţelegerea căreia, d-sa a creiat un întreg sistem de norme călăuzitoare, valabile oricând şi oriunde. D. Mihail Dragomirescu este, astfel, unul dintre foarte puţinii noştri critici literari, cari şi-au construit opiniile într’o metodă, cu ajutorul căreia să se poată lesne orienta şi alţii în câmpul literaturii, atât de vast şi cu drumuri atât de întortochiate uneori Astăzi, când se urzesc atâtea vinovate complicităţi între ceimai mulţi dintre criticii, cari, din considerente ce nu intră li, sfera onestităţii profesionale, dau certificate, cu menţiuni strălucite, unor autori de calificată maculatură, într’o vreme ca aceasta de învălmăşeală în planul literar ne putem da seama şi mai bine, de câtă valoare poate fi un spirit critic, nu numai metodic, ci şi perfect cinstit în tot ceea ce construeşte, aşa cum s’a dovedit a fi, decenii de-a rândul, şi cum a rămas, d. Mihail Dragomirescu. In privinţa criticilor, având o bogată cultură şi o sigură intuiţie analitică, nu ne putem plânge. Ceea ce, cu toată amărăciunea trebue să constatăm, însă, este că atâţia dintre dânşii îşi degradează opiniile critice, prin alunecări, din ce în ce mai streine de adevărata lor misiune. D-lui Mihail Dragomirescu, această esenţială calitate i-a dominat întreaga activitate critică, a formulat întodeauna opinii juste şi în directă conformitate cu convingerile sale intime. Nimeni şi nimic nu i-au alterat autenticitatea afirmărilor sale critice. De aceea, a fost d-sa un critic autoritar, al cărui cuvânt *) Cuvânt rostit, dri seară, cu prilejul sărbătoririi d-lui Mihail Dragomirescu, laureatul premiului național de critică literară. (Continuare în pagina 2-a) D-l MIHAIL DRAGOMIRESCU i departe de-a fi un om de ghiaţă, un „om de care nimeni nu se apropia“, şi un suflet îngust. Nu este locul aci a scoate multe dovezi şi multe exemple, în sensul celor aci notate. Dar credem că reproducerea testamentului lui Haret — testamentul unui om sărac aşa cum îl găsim în documentata carte biografică a d-lui Gh. Adamescu, care a fost secretar general pe timpul când Haret a fost ministrul instrucţiei, va fi o sugestie nemerită ca să se vadă cât de emotiv şi de bun era omul arătat pe nedrept ca un om rău şi aspru : „Pe soţia mea Ana Haret o rog să primească dispoziţiunile din acest testament ca o slabă dovadă de iubire şi recunoştinţă ce i-o port pentru că în timpul unei lungi căsnicii a făcut tot ce-a putut ca să-mi asigure viaţă liniştită şi mulţumită. Ii mulţumesc cu deosebire pentru toată osteneala ce şi-a dat în timpul când am avut a mă lupta cu cele mai mari greutăţi pentru a mă scuti cu totul, de orice grijă materială, aşa că am putut avea toată liniştea sufletească pentru a mă consacra exclusiv îndatoririlor ce mi-au fost impuse. îmi pare rău că, după atâta muncă, nu pot după moartea mea să-i asigur o viaţă tot aşa de scutită de griji şi de necazuri, cum a făcut ea pentru mine“. Şi mai departe : „Şi-acum mă despart de aceia pe care i-am iubit şi cari m-au iubit, precum şi de toţi ceilalţi, rugând pe toţi să mă ierte de supărările ce le voi fi causat. Se poate ca, în urmărirea ţelurilor ce aveam în vedere şi pe cari cu bună credinţă le-am urmărit, socotind că lucrez pentru binele comun, să fi jicnit pe unii, fie în credinţele, fie în interesele lor, dar n’am făcut niciodată aceasta pentru satisfacerea nici a intereselor, nici a patimelor mele. Plec din lume cu mulţumirea că nu am pierdut vremea şi că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc, în împrejurările în care am trăit şi în marginea puterilor mele fisice şi intelectuale. Aceasta să fie şi mângâerea acelora cari m’au iubit şi cari vor rămânea după mine“. Sunt cuvintele ultime ale unui om, care n’a ştiut în viaţă decât să asculte de datorie, de lege, de binele obştesc, şi care în fond, era un temperament bun şi duios.