Viitorul, iunie 1938 (Anul 30, nr. 9118-9139)

1938-06-01 / nr. 9118

Organizarea politica şi socială a statului şi-a re­zemat acţiunea, — în ultimul deceniu — pe princi­piul libertăţilor individuale. Cu această structură, societatea românească a marcat progrese considerabile atât în domeniile de viaţă materială cât şi în acele ale manifestărilor spirituale. La un moment dat însă, această socie­tate a fost ameninţată de acea pletoră de indivizi care şi-au făcut din principiul sacru al libertăţilor, armă fie uneltire şi anarhizare a aşezărilor actuale. Cocul libertăţilor utilizate în cadrul unei disci­pline naţionale, Va luat asmuţirea instinctelor şi pa­­timelor împotriva instituţiilor de bază ale statului. Cocul manifestărilor spirituale de progres şi ci­vilizaţie, l-a luat acţiunea de întunecarea minţilor şi învrăjbirea sufletelor fiilor aceluiaş neam. Cocul îndrumării unitare în acţiunile de păs­trare şi apărare a patrimoniului naţional, sa luat diversiunea şi insinuarea către alte ţeluri decât cele fireşti. In asemenea împrejurări, reprimarea infrac­ţiunilor la disciplina socială şi desinfectarea orga­nismului naţional de maladii inoculate fie din am­biţia oarbă de parvenire, a­ unora de aici, fie din sa­tisfacerea unor interese străine din afară, au fost necesare. * Dar pentru ca ţara să-şi recapete vigurositatea şi să-şi refacă forţele de auto-apărare, are nevoe de îndrumări. Toate organismele sociale puse în slujba neamului, au nevoe de o muncă organizată pentru difuzarea ideilor sociale rodnice, pentru ca prin ac­ţiunea lor să solidarizeze naţiunea şi să-i deschidă perspectivele trainice de desvoltare în viitor. Ca o astfel de libertate de acţiune nu au dreptul acei care au transformat libertăţile sacre, în momente de transacţii inter­esate prin agitaţii anarhice sau în mijloace de umilire, a prestigiului naţional, prin complicitate cu străinii. Numai cei care în conştiinţa şi tradiţia lor au dat dovezi de patriotism, sunt azi îndreptăţiţi să ceară maselor populare încrederea în destinul către care le poartă, ■Desigur că numai in astfel de condiţiuni se poa­te asigură puternica forţă morală a naţiunii care să resiste tuturor şoaptelor, svonurilor şi insinuări­lor primejdioase. Deparazitarea organelor de Stat Rolul tineretului de azi Scoaterea de pe planul de conducere a lui Corneliu Ze­­linski Codreanu va aduce de­sigur liniştea în ţară. Dar pentru ca această linişte sa fie şi de acum încolo şi mai bine păstrată şi pentru ca cei vinovaţi şi cei contaminaţi de aceste nenorocite idei sa fie puşi în imposibilitate de a mai face râu ţârii, susţinem că şi mai departe trebue dusă munca de deparazitare în administra­ţiile noastre de stat cât şi în cele particulare. Nu este posibil a menţine în cadrul prin definiţie educativ, in cadrul profesorimei pe acei cari au fost înregimentaţi sau chiar numai au simpatizat cu mişcarea subversivă legionară. Nu este posibil ca sa rămână în biserici, preoţii care au scă­zut taina jurământului creştin până în a-i face un instrument de teroare politică. Nu pot fi funcţionari publici trăind din banul statului, aceia ce au voit sa distrugă statul ac­tual.­­­Fireşte că acei ce vor apuca calea dreaptă, cei care vor do­vedi că au fost înşelaţi şi tero­rizaţi au calea şi a căinţei su­fleteşti, au şi drumul­­reabilită­rilor legale.­­ Dar nu pot beneficia de ace­ste mijloace aceia care s'au dovedit agenţi declaraţi şi fa­natici ai unei mişcări ce pornea de la cercurile străine de peste graniţe. Şi cu acest prilej ne îngăduim a cere o cât mai largă difuzare a pericolelor mişcării anarhice pentru ca aceia cari fiind mai depărtaţi de centru sa nu cadă în mrejele agenţilor care şi azi continuă a încerca sa denatu­reze adevărul şi sa mistifice pe acei naivi cu legende ridicole, când nu sunt pe deadreptul vă­tămătoare. , Se cere deacum incolo o via­ţă sănătoasă, o viaţă publică în care raţiunea limpede sa con­ducă pe cetăţeni iar nu misti­cele absurde şi practicile vio­lenţii atât de străine sufletului românesc. Tinerimea mai are o misiune mare, aceea de a duce mai de­parte opera înaintaşilor, a ace­lora care au făcut România Mare de azi. Mergând pe ur­mele acestor mari eroi ai cuge­­tărei şi ai faptei româneşti iar nu urmând sugestiile unui a­­venturier fără cultură şi cu o a­­tât de slabă pregătire culturală tinerimea poate să-şi îndepli­nească marea operă la care este chemată în noul stat ro­mânesc. Carte multă, iubire de tron şi de ţară, disciplină în cuget şi în acţiune, iată căile care vor duce cu siguranţă la consoli­darea statului român şi la pro­păşirea neamului nostru. PRESEDINTELE jjjj GEBES a împlinit 54 ani D. Eduard Beneş, preşedintele republicei cehoslovace a împli­nit 54 ani.­­Această aniversare, la care noi, vecinii şi aliaţii statului ce­hoslovac, ne bucurăm din toată inima, a fost sărbătorită cu un deosebit entuziasm. Slujitor al idealurilor sfinte ale neamului său alături de libe­ratorul T. G. Masaryk, d. E­duard Beneş s’a dovedit un ac­tiv consolidator al statului libe­ral, înţelegând să facă această consolidare pe principiile celei mai desăvârşite dreptăţi. Aniversarea a 54 ani îl gâ­seşte pe preşedintele Eduard Be­neş în plină şi rodnică activi­tate, încadrat de probleme mai importante decât oricând, pro­bleme pe care atât poporul ale cărui destine le cârmueşte, cât şi naţiunile legate de statul ce­hoslovac prin fireşti sentimente de amiciţie sunt convinse că le va învinge. Făcându-ne ecoul opiniei pu­blice româneşti, urăm d-lui E­­duard Beneş viaţă cât mai lun­gă şi putere de muncă neobo­sită, spre binele şi propăşirea statului cehoslovac şi al păcii pe care cu convingere o slujeşte. D-l EDUARD BENEŞ t­I R­egimul ECONOMIC DIM UALIH Cele trei etape ale corporatismului Un regim corporativ presupune un aparat administrativ foarte întins care supraveghează şi coordonează toate ramurile de activitate econo­mică. Nu este uşor a se pune bazele unui sistem corporativ şi state ca I­­talia, au trebuit să aştepte ani de-a­­rândul, să facă experienţe care nu au dat toate rezultatele dorite şi numai după un lung şir de ani să se hotă­­rească să adopte un adevărat regim corporativ. Un regim corporativ nu se improvizează, el se clădeşte în etape Şi mai întâi, prima condiţiune este existenţa sindicatelor, a bresle-­­lor cari strâng grupele de patroni şi­ grupele de lucrători din aceea­ş profe­siuni. Aceste sindicate trebue să aibă o viaţă autonomă, autentică, să ştie să-şi afirme cu tărie revendicările căci prea adeseori reprezintă interese contrarii. Viaţă sindicalistă constitue primul pas spre regimul corporativ. Intr’o a doua etapă sindicatele pa­tronilor şi lucrătorilor unei aceleaşi profesiuni se adună laolaltă să dis­cute nu interese particulare ca în cazul sindicatelor, ci interesele gene­rale ale profesiunii, adică a acelor interese care sunt comune şi patro­nilor şi lucrătorilor. Astfel — ca să dăm o pildă a sis­temului adoptat in Italia, ţara cea mai inaintată în legislaţia corporativă — există acolo concomitent şi o Confe­deraţie generală fascistă a băncilor şi o Confederaţie fascistă distinctă a personalului de bancă. Reprezentanţii acestor confederaţii se întâlnesc in Consiliul naţional al corporaţiilor unde iau de comun a­­cord măsurile necesare activtăţii nor­­­male a băncilor. Iată prin urmare cum a doua etapă ne desparte de sindicalism pentru a ne aduna în corporatism.. Sindicalismul se ocupă, de interesele particul­are ale fiecărei categorii, iar Corporatismul are drept, preocupare interesele, generale, comune tuturor aderenţilor profesiunii. Aceste două etape fiind parcurse de­ o ţară, mai există oare un al trei­lea stadiu pentru desăvârşirea, regi­mului corporatist ? Al treilea stadiu este faza de maturitate a corporaţiei, atunci când i se dă puteri întinse a­­tât pe­ tărâmul executiv cât şi pe cel legislativ. Adevăratul regim corpora­tiv presupune învestirea corporaţiilor cu puterile, cele , mai întinse, să­ aibă dreptul să întocmească legi pentru apărarea profesiunii, să fixeze con­diţiile de muncă, să, hotărască asupra problemelor de asigurări şi asistenţă socială etc. In Italia deocamdată puterile Con­siliului naţional al corporaţiilor sunt mai restrânse. Puterea stă mai mult in mâinile şefului guvernului şi ministrului cor­­poraţiunilor decât în ale Consiliului Naţional. Deşi acest consiliu are drep­tul la deciziuni directe, trebue să re­cunoaştem că împrejurările în care Consiliul Naţional emite un simplu a­­viz consultativ sunt mult mai frec­vente decât cazurile în care Consi­liul dă singur o decizie. Şi acest lucru nu trebue să ne mire, de­ aceea în nici­ un caz orga­nele corporative nu pot să încalce drepturile şi domeniul executivului. Acordarea puterii depline corpora­­ţiunilor este un act de răspundere care nu­ va putea fi îndeplinit decât atunci când regimul corporativ va fi ajuns la o deplină maturitate. I­aI. ANUL XXX No. 9118 Redactor responsabil: M. FĂRCĂȘANU 4 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Un an . . . . . 600 Lai Un cm................. 1400 lai Strada R. Poincaré 17 Șase lunl • . . 300 m Sase lunl t 700 » TELEFOANE Trai luai . . • . 150 . Trai lunl . » . . 350 . 91 r e e (1 a S.79.69 — Redacția şi Adminis. I H*'î* Institufiun! publice și particulare Lei 1000 anual , , 1 I s.80.30 P. Miercuri 1 Iunie 1938 Taxa pottală plătită în numerar, conform aprobării Dir. C-rale a Poftelor No. 137.382/926 O nouă orientare a tineretu-u­lui face azi preocuparea tu­turor. E o problemă ce necesită o soluţie urgentă şi întreagă. Pe planul cultural ca şi pe cel politic, avem nevoie de o com­plectă revizuire a metodelor şi ţelurilor urmărite. Tineretul trebue reîncadrat în idealul întregei naţiuni. Tinere­tul trebue pătruns din nou de necesitatea armoniei între ge­neraţii ca şi a armoniei între clase. Tineretul trebue readus la carte. Nu credem că mai putem merge pe calea vânătoarei de diplome în vederea slujbelor la stat. Şcoala superioară pentru acei dintre tineri cari au capul lim­pede, dorinţa de­ a învăţa şi re­zistenţa fizică pentru aceasta, este o necesitate de stat. Şcoala superioară pentru me­­diocritate, pentru lene, pentru bursieri fără concurs şi viitori postulanţi imposibil de satisfă­cut, cu toate diplomele câştiga­te pe nedrept, această şcoală e o primejdie naţională. Aşa­dar, pentru reforma tine­retului, se cere mai întâiu re-­ forma şcoalei. . * Reeducarea trebue apoi con­tinuată în toate instituţiile de stat : Armată, Biserică, Magis­tratură, Administraţie, etc. Pre­tutindeni primatul elementelor tinere de ordine, disciplină şi cultură trebue proclamat iar, noile elemente ce se vor recru­ta trebue alese pe baza acestor calităţi. Ce se vor­ face ceilalţi, cei mulţi, cari nu constituesc „o elită"? Ar fi uşor de răspuns că, în orice caz, e mult mai periculos de-ai promova în fruntea socie­­tăţei, decât de a-i lăsa în ob­scuritatea la care îi condamnă slăbiciunea lor intelectuala şi morală. Dar, totuşi aceştia nu trebue să formeze o clasă de răzvrătiţi, pe care lipsa de în­trebuinţare utilă i-ar exaspera. Fiecare va trebui să aibă lo­cul ce i se cuvine, după aptitu­­dinele, studiile şi puterea lui de muncă. Şcolile agricole, şcolile de meserii, căminurile de ucenici, trebue să absoarbă pe toţi ti­nerii de la sate şi oraşe, care a­­cum, pe baza unor diplome că­rora nu le corespund calităţile lor intelectuale, şomează , aştep­tând slujba, iar atunci când le capătă, să rămână tot perma­nent ferment de invidie şi răz­vrătire, pentru ca se cred „per­secutaţi" de superiori, când, în realitate sunt persecutaţi de ne­­pregătirea lor intelectuală şi de tarele lor morale. Dreptul la muncă şi datoria de­ a munci trebuesc procla­mate pentru toţi. Dar toţi să muncească după aptitudinele lor, după pregăti­rea şi puterile lor. Selecţia s-o facă şcoala şi pentru aceasta i se cere tineri­­mei carte, şi iar carte. Şcoala să facă selecţia în pri­mele ei clase, nu la bacalaureat, când creiază rataţi, ce nu se mai pot încadra în nici o pro­fesiune. Să o facă cu severitate, dar cu dreptate. Iar părinţii, cari îşi iubesc copiii, să nu le pună pe umeri sarcini mai pre­sus de puterile lor, în speranţa că „vor avea noroc". Până ori, bugetul statului su­porta tot acest „noroc". Azi nu se mai poate. S'a sfâr­şit și pentru totdeauna 1 --------------------------------­ ITIŢI IN PAG. 4-a CONGRESUL INTERNAŢIONAL URBANISTIC SE VA ŢINE LA BUCUREŞTI LA 29 IUNIE «.. . • tml i NOTE din popas de pioasa reculegere Pelerinajul membrilor Academiei Române la Pe linia admirabilei ei tradiţii, care afirmă respectul faţă de marile valori spirituale ale neamului, Aca­demia Română a adus, prin emi­nenţii ei membri, un pios omagiu, memoriei augustelor figuri regeşti, cari îşi dorm somnul veşniciei şi al gloriei, în criptele mănăstirii Curtea de Argeş. Pelerinajul, pe care distinşii sluji­tori ai înaltei instituţii de cultură, l-au făcut la Sf. Mănăstire, este vred­nic de subliniat, pentru atât de cu­ratele şi de impresionantele lui sem­nificaţii. Rezemându-şi existenţa pe un pa­triotism de valori cari i-au fost dă­ruite, cu generozitate şi sacrificiu,­­ de atâţi iluminaţi înaintaşi, aşe­zământul Acad­emiei Române îşi consolidează temelia prin aceste a­­duceri aminte, cari scot din ţinutu­rile trecutului, în lumina vie a re­cunoştinţei prezente, marile figuri. Un popor care nu are cultul va­loroşilor lui înaintaşi, cultul acelor oa­meni, din a cărora strădanie şi dă­ruire sufletească, a sporit visteria prestigiului naţional, un popor care nu ştie să-şi aducă aminte de jert­fele cuprinse în trecut, nu poate propăşi. El se lipseşte de lecţia cea mai Cin­tea de Argeş clară a marilor pilde şi de cele mai generoase îndemnuri pentru orien­tarea prezentă sau viitoare. Academia Română, care este un aşezământ de afirmare a celor mai legitime aspiraţii naţionale, ştie să-şi aducă aminte de marii înaintaşi ai ţării, şi prin aceasta, este pentru noi o deosebită mândrie a recunoaşte că poporul român îşi cinsteşte, cu evlavie, pe iluminaţii lui binefăcă­tori. Şi cei doi mari Suverani : Regele Carol I şi Ferdinand I, cari îşi dorm întru Domnul, somnul de veci la Mănăstirea Curţii de Argeş şi care, în dragostea lor de a promova a­­şezămintele de cultură ale ţării, au primit să fie preşedinţi de onoare ai Academiei Române,­­ se des­prind din galeria slăvitelor figuri ale trecutului, ca doi Ctitori de ţară, ca doi iluminaţi ai neamului. Pelerinajul membrilor Academiei Române, condus de eminentul căr­turar care este Al. Lapedatu, preşe­dintele înaltului aşezământ de cul­tură, a prilejuit un popas de pioasă reculegere, în faţa criptelor, în cari odihnesc slăvitele rămăşiţe pămân­teşti ale celor doi înţelepţi Suverani ai neamului. INTERIM Concentrarea naţională Şi la noi ca şi în alte părţi s’a vorbit foarte mult despre „uniu­nea forţelor“, „strângerea rân­durilor“ şi „apropierea sufleteas­că a tuturor“ pentru binele şi salvarea Patriei. Ideea de unitate se prezintă ca evidenţă şi ea este recomandată astăzi drept remediu al celor mai multe rele de cari suferim. La fel ca în Evul Mediu uni­tatea, unul, este formula magi­că, plină de posibilităţi şi virtuţi latente. A spus-o de curând ma­reşalul Petain într’un discurs, în care cerea uniunea imediată a forţelor franceze pentru a bara drumul răsboiului apropiat. Ce însemnează însă unirea for­ţelor şi cum se poate realiza ? Se ştie, de pildă, că în demo­craţiile occidentale unirea nu se realizează aparent decât în mo­mentul pericolului extern imi­nent. Este vorba de acea uniune, ca­re apare în exterior ca omogeni­tate de structură şi identitate de acţiune. In regimurile, aşa zise „totalitare“, această stare excep­ţională este transformată într’o situaţiune permanentă. In regiunile occidentale însă există pluralitate de sensuri şi multiplicitate în acţiune. Găsim şi acolo, desigur, o înţelegere per­manentă. Aceasta este însă liber consim­ţită şi se referă la principiile fundamentale. Este vorba, adică de a găsi un mănunchiu restrâns de idei generale asupra cărora toată lumea să fie de acord. O­­dată stabilite aceste norme de organizare­­ relative în general la structura statului, forma regi­mului politic şi drepturile indi­vidului "— diversitatea concep­­ţiunilor se manifestă în proble­mele secundare privind organi­zarea mijloacelor de existenţă, a formelor de realizare ce urmă­resc acelaş ideal. In acest sistem prin urmare unitatea există însă nu este to­tală, nu este definitivă şi statică. Fiind o unitate de natură mai mult interioară ea este şi mai puţin vizibilă. De aceea se vor­beşte uneori de lipsa de unitate în democraţiile Apusului. • In fond însă acolo acordul este adânc, lăsând totuşi joc liber manifestaţiunilor diverse a că­ror pluralitate de direcţii nu poa­te decât asigura corespondenţa lor cu realitatea şi posibilitatea viitorului de a se desena după legile lui proprii iar nu după reguli fixate odată pentru tot­deauna. O naţiune are nevoe desigur de concentrare în sensul­­exte­rior pentru a depăşi anumite momente de criză, are însă mult mai multă nevoe de o concen­trare în sensul interior, adică de concursul asupra principiilor fun­damentale cari stau la baza or­ganizării etatice şi cari vor per­mite exprimarea în viaţa politi­că, artistică sau economică a unei multiplităţi de concepţii. Numai echilibrul între aceste direcţii deosebite de gândire poate garanta drumul adevărat al unei naţii.

Next