Viitorul, iunie 1938 (Anul 30, nr. 9118-9139)
1938-06-01 / nr. 9118
Organizarea politica şi socială a statului şi-a rezemat acţiunea, — în ultimul deceniu — pe principiul libertăţilor individuale. Cu această structură, societatea românească a marcat progrese considerabile atât în domeniile de viaţă materială cât şi în acele ale manifestărilor spirituale. La un moment dat însă, această societate a fost ameninţată de acea pletoră de indivizi care şi-au făcut din principiul sacru al libertăţilor, armă fie uneltire şi anarhizare a aşezărilor actuale. Cocul libertăţilor utilizate în cadrul unei discipline naţionale, Va luat asmuţirea instinctelor şi patimelor împotriva instituţiilor de bază ale statului. Cocul manifestărilor spirituale de progres şi civilizaţie, l-a luat acţiunea de întunecarea minţilor şi învrăjbirea sufletelor fiilor aceluiaş neam. Cocul îndrumării unitare în acţiunile de păstrare şi apărare a patrimoniului naţional, sa luat diversiunea şi insinuarea către alte ţeluri decât cele fireşti. In asemenea împrejurări, reprimarea infracţiunilor la disciplina socială şi desinfectarea organismului naţional de maladii inoculate fie din ambiţia oarbă de parvenire, a unora de aici, fie din satisfacerea unor interese străine din afară, au fost necesare. * Dar pentru ca ţara să-şi recapete vigurositatea şi să-şi refacă forţele de auto-apărare, are nevoe de îndrumări. Toate organismele sociale puse în slujba neamului, au nevoe de o muncă organizată pentru difuzarea ideilor sociale rodnice, pentru ca prin acţiunea lor să solidarizeze naţiunea şi să-i deschidă perspectivele trainice de desvoltare în viitor. Ca o astfel de libertate de acţiune nu au dreptul acei care au transformat libertăţile sacre, în momente de transacţii interesate prin agitaţii anarhice sau în mijloace de umilire, a prestigiului naţional, prin complicitate cu străinii. Numai cei care în conştiinţa şi tradiţia lor au dat dovezi de patriotism, sunt azi îndreptăţiţi să ceară maselor populare încrederea în destinul către care le poartă, ■Desigur că numai in astfel de condiţiuni se poate asigură puternica forţă morală a naţiunii care să resiste tuturor şoaptelor, svonurilor şi insinuărilor primejdioase. Deparazitarea organelor de Stat Rolul tineretului de azi Scoaterea de pe planul de conducere a lui Corneliu Zelinski Codreanu va aduce desigur liniştea în ţară. Dar pentru ca această linişte sa fie şi de acum încolo şi mai bine păstrată şi pentru ca cei vinovaţi şi cei contaminaţi de aceste nenorocite idei sa fie puşi în imposibilitate de a mai face râu ţârii, susţinem că şi mai departe trebue dusă munca de deparazitare în administraţiile noastre de stat cât şi în cele particulare. Nu este posibil a menţine în cadrul prin definiţie educativ, in cadrul profesorimei pe acei cari au fost înregimentaţi sau chiar numai au simpatizat cu mişcarea subversivă legionară. Nu este posibil ca sa rămână în biserici, preoţii care au scăzut taina jurământului creştin până în a-i face un instrument de teroare politică. Nu pot fi funcţionari publici trăind din banul statului, aceia ce au voit sa distrugă statul actual.Fireşte că acei ce vor apuca calea dreaptă, cei care vor dovedi că au fost înşelaţi şi terorizaţi au calea şi a căinţei sufleteşti, au şi drumulreabilitărilor legale. Dar nu pot beneficia de aceste mijloace aceia care s'au dovedit agenţi declaraţi şi fanatici ai unei mişcări ce pornea de la cercurile străine de peste graniţe. Şi cu acest prilej ne îngăduim a cere o cât mai largă difuzare a pericolelor mişcării anarhice pentru ca aceia cari fiind mai depărtaţi de centru sa nu cadă în mrejele agenţilor care şi azi continuă a încerca sa denatureze adevărul şi sa mistifice pe acei naivi cu legende ridicole, când nu sunt pe deadreptul vătămătoare. , Se cere deacum incolo o viaţă sănătoasă, o viaţă publică în care raţiunea limpede sa conducă pe cetăţeni iar nu misticele absurde şi practicile violenţii atât de străine sufletului românesc. Tinerimea mai are o misiune mare, aceea de a duce mai departe opera înaintaşilor, a acelora care au făcut România Mare de azi. Mergând pe urmele acestor mari eroi ai cugetărei şi ai faptei româneşti iar nu urmând sugestiile unui aventurier fără cultură şi cu o atât de slabă pregătire culturală tinerimea poate să-şi îndeplinească marea operă la care este chemată în noul stat românesc. Carte multă, iubire de tron şi de ţară, disciplină în cuget şi în acţiune, iată căile care vor duce cu siguranţă la consolidarea statului român şi la propăşirea neamului nostru. PRESEDINTELE jjjj GEBES a împlinit 54 ani D. Eduard Beneş, preşedintele republicei cehoslovace a împlinit 54 ani.Această aniversare, la care noi, vecinii şi aliaţii statului cehoslovac, ne bucurăm din toată inima, a fost sărbătorită cu un deosebit entuziasm. Slujitor al idealurilor sfinte ale neamului său alături de liberatorul T. G. Masaryk, d. Eduard Beneş s’a dovedit un activ consolidator al statului liberal, înţelegând să facă această consolidare pe principiile celei mai desăvârşite dreptăţi. Aniversarea a 54 ani îl gâseşte pe preşedintele Eduard Beneş în plină şi rodnică activitate, încadrat de probleme mai importante decât oricând, probleme pe care atât poporul ale cărui destine le cârmueşte, cât şi naţiunile legate de statul cehoslovac prin fireşti sentimente de amiciţie sunt convinse că le va învinge. Făcându-ne ecoul opiniei publice româneşti, urăm d-lui Eduard Beneş viaţă cât mai lungă şi putere de muncă neobosită, spre binele şi propăşirea statului cehoslovac şi al păcii pe care cu convingere o slujeşte. D-l EDUARD BENEŞ tI Regimul ECONOMIC DIM UALIH Cele trei etape ale corporatismului Un regim corporativ presupune un aparat administrativ foarte întins care supraveghează şi coordonează toate ramurile de activitate economică. Nu este uşor a se pune bazele unui sistem corporativ şi state ca Italia, au trebuit să aştepte ani de-arândul, să facă experienţe care nu au dat toate rezultatele dorite şi numai după un lung şir de ani să se hotărească să adopte un adevărat regim corporativ. Un regim corporativ nu se improvizează, el se clădeşte în etape Şi mai întâi, prima condiţiune este existenţa sindicatelor, a bresle-lor cari strâng grupele de patroni şi grupele de lucrători din aceeaş profesiuni. Aceste sindicate trebue să aibă o viaţă autonomă, autentică, să ştie să-şi afirme cu tărie revendicările căci prea adeseori reprezintă interese contrarii. Viaţă sindicalistă constitue primul pas spre regimul corporativ. Intr’o a doua etapă sindicatele patronilor şi lucrătorilor unei aceleaşi profesiuni se adună laolaltă să discute nu interese particulare ca în cazul sindicatelor, ci interesele generale ale profesiunii, adică a acelor interese care sunt comune şi patronilor şi lucrătorilor. Astfel — ca să dăm o pildă a sistemului adoptat in Italia, ţara cea mai inaintată în legislaţia corporativă — există acolo concomitent şi o Confederaţie generală fascistă a băncilor şi o Confederaţie fascistă distinctă a personalului de bancă. Reprezentanţii acestor confederaţii se întâlnesc in Consiliul naţional al corporaţiilor unde iau de comun acord măsurile necesare activtăţii normale a băncilor. Iată prin urmare cum a doua etapă ne desparte de sindicalism pentru a ne aduna în corporatism.. Sindicalismul se ocupă, de interesele particulare ale fiecărei categorii, iar Corporatismul are drept, preocupare interesele, generale, comune tuturor aderenţilor profesiunii. Aceste două etape fiind parcurse de o ţară, mai există oare un al treilea stadiu pentru desăvârşirea, regimului corporatist ? Al treilea stadiu este faza de maturitate a corporaţiei, atunci când i se dă puteri întinse atât pe tărâmul executiv cât şi pe cel legislativ. Adevăratul regim corporativ presupune învestirea corporaţiilor cu puterile, cele , mai întinse, să aibă dreptul să întocmească legi pentru apărarea profesiunii, să fixeze condiţiile de muncă, să, hotărască asupra problemelor de asigurări şi asistenţă socială etc. In Italia deocamdată puterile Consiliului naţional al corporaţiilor sunt mai restrânse. Puterea stă mai mult in mâinile şefului guvernului şi ministrului corporaţiunilor decât în ale Consiliului Naţional. Deşi acest consiliu are dreptul la deciziuni directe, trebue să recunoaştem că împrejurările în care Consiliul Naţional emite un simplu aviz consultativ sunt mult mai frecvente decât cazurile în care Consiliul dă singur o decizie. Şi acest lucru nu trebue să ne mire, de aceea în nici un caz organele corporative nu pot să încalce drepturile şi domeniul executivului. Acordarea puterii depline corporaţiunilor este un act de răspundere care nu va putea fi îndeplinit decât atunci când regimul corporativ va fi ajuns la o deplină maturitate. IaI. ANUL XXX No. 9118 Redactor responsabil: M. FĂRCĂȘANU 4 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Un an . . . . . 600 Lai Un cm................. 1400 lai Strada R. Poincaré 17 Șase lunl • . . 300 m Sase lunl t 700 » TELEFOANE Trai luai . . • . 150 . Trai lunl . » . . 350 . 91 r e e (1 a S.79.69 — Redacția şi Adminis. I H*'î* Institufiun! publice și particulare Lei 1000 anual , , 1 I s.80.30 P. Miercuri 1 Iunie 1938 Taxa pottală plătită în numerar, conform aprobării Dir. C-rale a Poftelor No. 137.382/926 O nouă orientare a tineretu-ului face azi preocuparea tuturor. E o problemă ce necesită o soluţie urgentă şi întreagă. Pe planul cultural ca şi pe cel politic, avem nevoie de o complectă revizuire a metodelor şi ţelurilor urmărite. Tineretul trebue reîncadrat în idealul întregei naţiuni. Tineretul trebue pătruns din nou de necesitatea armoniei între generaţii ca şi a armoniei între clase. Tineretul trebue readus la carte. Nu credem că mai putem merge pe calea vânătoarei de diplome în vederea slujbelor la stat. Şcoala superioară pentru acei dintre tineri cari au capul limpede, dorinţa de a învăţa şi rezistenţa fizică pentru aceasta, este o necesitate de stat. Şcoala superioară pentru mediocritate, pentru lene, pentru bursieri fără concurs şi viitori postulanţi imposibil de satisfăcut, cu toate diplomele câştigate pe nedrept, această şcoală e o primejdie naţională. Aşadar, pentru reforma tineretului, se cere mai întâiu re- forma şcoalei. . * Reeducarea trebue apoi continuată în toate instituţiile de stat : Armată, Biserică, Magistratură, Administraţie, etc. Pretutindeni primatul elementelor tinere de ordine, disciplină şi cultură trebue proclamat iar, noile elemente ce se vor recruta trebue alese pe baza acestor calităţi. Ce se vor face ceilalţi, cei mulţi, cari nu constituesc „o elită"? Ar fi uşor de răspuns că, în orice caz, e mult mai periculos de-ai promova în fruntea societăţei, decât de a-i lăsa în obscuritatea la care îi condamnă slăbiciunea lor intelectuala şi morală. Dar, totuşi aceştia nu trebue să formeze o clasă de răzvrătiţi, pe care lipsa de întrebuinţare utilă i-ar exaspera. Fiecare va trebui să aibă locul ce i se cuvine, după aptitudinele, studiile şi puterea lui de muncă. Şcolile agricole, şcolile de meserii, căminurile de ucenici, trebue să absoarbă pe toţi tinerii de la sate şi oraşe, care acum, pe baza unor diplome cărora nu le corespund calităţile lor intelectuale, şomează , aşteptând slujba, iar atunci când le capătă, să rămână tot permanent ferment de invidie şi răzvrătire, pentru ca se cred „persecutaţi" de superiori, când, în realitate sunt persecutaţi de nepregătirea lor intelectuală şi de tarele lor morale. Dreptul la muncă şi datoria de a munci trebuesc proclamate pentru toţi. Dar toţi să muncească după aptitudinele lor, după pregătirea şi puterile lor. Selecţia s-o facă şcoala şi pentru aceasta i se cere tinerimei carte, şi iar carte. Şcoala să facă selecţia în primele ei clase, nu la bacalaureat, când creiază rataţi, ce nu se mai pot încadra în nici o profesiune. Să o facă cu severitate, dar cu dreptate. Iar părinţii, cari îşi iubesc copiii, să nu le pună pe umeri sarcini mai presus de puterile lor, în speranţa că „vor avea noroc". Până ori, bugetul statului suporta tot acest „noroc". Azi nu se mai poate. S'a sfârşit și pentru totdeauna 1 -------------------------------- ITIŢI IN PAG. 4-a CONGRESUL INTERNAŢIONAL URBANISTIC SE VA ŢINE LA BUCUREŞTI LA 29 IUNIE «.. . • tml i NOTE din popas de pioasa reculegere Pelerinajul membrilor Academiei Române la Pe linia admirabilei ei tradiţii, care afirmă respectul faţă de marile valori spirituale ale neamului, Academia Română a adus, prin eminenţii ei membri, un pios omagiu, memoriei augustelor figuri regeşti, cari îşi dorm somnul veşniciei şi al gloriei, în criptele mănăstirii Curtea de Argeş. Pelerinajul, pe care distinşii slujitori ai înaltei instituţii de cultură, l-au făcut la Sf. Mănăstire, este vrednic de subliniat, pentru atât de curatele şi de impresionantele lui semnificaţii. Rezemându-şi existenţa pe un patriotism de valori cari i-au fost dăruite, cu generozitate şi sacrificiu, de atâţi iluminaţi înaintaşi, aşezământul Academiei Române îşi consolidează temelia prin aceste aduceri aminte, cari scot din ţinuturile trecutului, în lumina vie a recunoştinţei prezente, marile figuri. Un popor care nu are cultul valoroşilor lui înaintaşi, cultul acelor oameni, din a cărora strădanie şi dăruire sufletească, a sporit visteria prestigiului naţional, un popor care nu ştie să-şi aducă aminte de jertfele cuprinse în trecut, nu poate propăşi. El se lipseşte de lecţia cea mai Cintea de Argeş clară a marilor pilde şi de cele mai generoase îndemnuri pentru orientarea prezentă sau viitoare. Academia Română, care este un aşezământ de afirmare a celor mai legitime aspiraţii naţionale, ştie să-şi aducă aminte de marii înaintaşi ai ţării, şi prin aceasta, este pentru noi o deosebită mândrie a recunoaşte că poporul român îşi cinsteşte, cu evlavie, pe iluminaţii lui binefăcători. Şi cei doi mari Suverani : Regele Carol I şi Ferdinand I, cari îşi dorm întru Domnul, somnul de veci la Mănăstirea Curţii de Argeş şi care, în dragostea lor de a promova aşezămintele de cultură ale ţării, au primit să fie preşedinţi de onoare ai Academiei Române, se desprind din galeria slăvitelor figuri ale trecutului, ca doi Ctitori de ţară, ca doi iluminaţi ai neamului. Pelerinajul membrilor Academiei Române, condus de eminentul cărturar care este Al. Lapedatu, preşedintele înaltului aşezământ de cultură, a prilejuit un popas de pioasă reculegere, în faţa criptelor, în cari odihnesc slăvitele rămăşiţe pământeşti ale celor doi înţelepţi Suverani ai neamului. INTERIM Concentrarea naţională Şi la noi ca şi în alte părţi s’a vorbit foarte mult despre „uniunea forţelor“, „strângerea rândurilor“ şi „apropierea sufletească a tuturor“ pentru binele şi salvarea Patriei. Ideea de unitate se prezintă ca evidenţă şi ea este recomandată astăzi drept remediu al celor mai multe rele de cari suferim. La fel ca în Evul Mediu unitatea, unul, este formula magică, plină de posibilităţi şi virtuţi latente. A spus-o de curând mareşalul Petain într’un discurs, în care cerea uniunea imediată a forţelor franceze pentru a bara drumul răsboiului apropiat. Ce însemnează însă unirea forţelor şi cum se poate realiza ? Se ştie, de pildă, că în democraţiile occidentale unirea nu se realizează aparent decât în momentul pericolului extern iminent. Este vorba de acea uniune, care apare în exterior ca omogenitate de structură şi identitate de acţiune. In regimurile, aşa zise „totalitare“, această stare excepţională este transformată într’o situaţiune permanentă. In regiunile occidentale însă există pluralitate de sensuri şi multiplicitate în acţiune. Găsim şi acolo, desigur, o înţelegere permanentă. Aceasta este însă liber consimţită şi se referă la principiile fundamentale. Este vorba, adică de a găsi un mănunchiu restrâns de idei generale asupra cărora toată lumea să fie de acord. Odată stabilite aceste norme de organizare relative în general la structura statului, forma regimului politic şi drepturile individului "— diversitatea concepţiunilor se manifestă în problemele secundare privind organizarea mijloacelor de existenţă, a formelor de realizare ce urmăresc acelaş ideal. In acest sistem prin urmare unitatea există însă nu este totală, nu este definitivă şi statică. Fiind o unitate de natură mai mult interioară ea este şi mai puţin vizibilă. De aceea se vorbeşte uneori de lipsa de unitate în democraţiile Apusului. • In fond însă acolo acordul este adânc, lăsând totuşi joc liber manifestaţiunilor diverse a căror pluralitate de direcţii nu poate decât asigura corespondenţa lor cu realitatea şi posibilitatea viitorului de a se desena după legile lui proprii iar nu după reguli fixate odată pentru totdeauna. O naţiune are nevoe desigur de concentrare în sensulexterior pentru a depăşi anumite momente de criză, are însă mult mai multă nevoe de o concentrare în sensul interior, adică de concursul asupra principiilor fundamentale cari stau la baza organizării etatice şi cari vor permite exprimarea în viaţa politică, artistică sau economică a unei multiplităţi de concepţii. Numai echilibrul între aceste direcţii deosebite de gândire poate garanta drumul adevărat al unei naţii.