Viitorul, august 1944 (Anul 31, nr. 9292-9294)
1944-08-29 / nr. 9292
12 ANUL XXXI No. 9292 1 BIBLIOTECA ETUL TOLEI IUL 2005 Marţ! 29 August 1944 Organul Partidului Naţional-Liberal REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Redacţia şi Administraţia 3.79.1? BI . ABONAMENTE * 1 an, 2.500 lei; 6 luni, 1.300 lei; 8 luni, 700 Iei; Instituţii particulare şi de Stat, 3.500 lei anual Anglia respinge neutralitatea Bulgariei se comunica din Londra că declaraţiunea prin car© guvernul bulgar a arătat că doreşte sa iasa din conflict păstrând o strictă neutralitate a provocat o impresie penibilă in capitala Marei Britanii. Întreaga presă engleză subliniază faptul că Bulgaria nu va putea obţine condiţiile armistiţiului dacă rămâne pe actuala poziţie. (jt, Times, oficiosul ministerului de externe britanic scrie că Bulgaria va trebui să facă mai mult decât să rămână neutră, pentru a obţine pacea. Elementele Victoriei* Poporul român trăeşte zilele unei mari victorii. Trăeşte victoria bunului simţ şi a raţiunii asupra absurdului. Printr’un joc de forţe potrivnice intereselor sale şi printr’un concurs de carenţe, Statul Român s’a lăsat prins într’un moment crucial din vieaţa Europei, în marşul nebunesc al unei naţiuni histerizate, către abis. Nu este potrivit să încercăm acum a descifra cari sunt elementele cari au determinat această absurdă angrenare într’o deslănţuire de pasiuni ce nu aveau nimic comun cu liniştita noastră vieaţă. Asemeni nu este momentul să încercăm a stabili vinovăţii. Este prea grea şi prea frumooasă vremea pe care o trăim pentru a ne opri asupra unor nume şi asupra unor acte ce desonorează neamul nostru şi cari adesea compromit însăşi noţiunea de om. Forţele sănătoase ale naţiunii au biruit minoritatea care — slugarnică unor interese străine sau opacă la evidenţe — s’a lăsat purtată de forţe nefaste pe un drum ce însemna, dacă nu sinuciderea neamului românesc, în orice caz o gravă abatere dela bunele sale destine. Biruinţa aceasta nu a fost în uşoară. Pentru desăvârşirea ei a fost necesară *fed? incidenţă de credinţe şi de voinţe a celor trei elemente ce stau la temelia oricărui Stat de structură democratică In momentul in care România era numărată printre ţările dictatoriale, Coroana, Poporul şi Armata s’au întâlnit într’o tacită înţelegere la răscrucea ce trebuia să deschidă drumul salvării Statului. Prin partidele pe cari niîi o o nici o forma n’a putut sa I Naţiun- •;!*« «i dorinţa de a fi E ie căii ? P*k cari esese si «le a fî la drui wi -ău frie Prin Coroană, voinţa Naţiunii s»a găsit îndrăzneaţă afirmare. Prin Armată, şi-a aflat înfăptuirea. Atunci când nimeni nu mai prea nădăjdui că aceste trei forţe vor mai putea străbate barajul teroarei pentru a se întâlni. Intre o perfectă incidenţă de credinţe, intr’o perfectă ordonare a eforturilor, ele s’au întâlnit la ceasul şi la locul salvării româneşti. Victoria li se datoreşte in egală măsură. Victoria asupra răului ce ne purta spre distrugece, se datoreşte în egă măsură bunului simţ Poporului, curajoasei chibzuinţe a Suveranului ş neclintitei discipline a armatei. Prin aceste trei elemente, prin perfecta lor înţegere şi prin impecabila coordonare a intenţiei şi a acţiunii lor. Neamul românesc a câştigat cea mai rea victorie asupra propriei sale fiinţe şi asupra ruomanilor săi. Prin aceste trei elemene, poporul român a câşgat ultima bătălie şi pe ia mai însemnată. Puterea aceasta de redresare în ultima clipă, aterea aceasta cu care mândresc neamuri mai tirâne şi mai puternice ecât Neamul nostru, este îmnul unei vitalităţi de are va trebui să se ţină samă. ION ZURESCU eristice, iune şi marei ime.srîsît ă de i'-le aatoarsă Suntem într’un moment de aşteptare încordată, de suspendare a nicţii normale, cu toată viaţa noastră interioară îndreptată spre ziua de mâine. Războiul actual pare să închidă în destinul lui nu nmai soluţionarea problemelor naţionale dar şi a celor individuale. De aceea ne sunţim legaţi în îrtregul existenţii noastre de bulos. Mulţi dintre noi trec printr’o criză dramatică ,a certitudinilor şi idealurile pentru cari au luptat li se par îndoioase în confruntarea cu realitatea, măsură să risipim aceste nelinişti. Dacă umanitatea a traversat seriile cele mai aceasta pen- Mrnca la capătul suferinţelor să asigire tuturor libertatea şi ne« a personalităţii. it acelea cari încleştare a popoarelor şi bifruuitarea crezuţilor politice. In faţa imperiaMstiuilui brutal, în a rasismului, n iiu : •• a,ii neamurilor, „ totalitarismului s’a ridicat dela început eterna doctrină a libertăţii Duşmanul cel mai ireconciabil al hitlerismului şi fascismului, al încercărilor politice d© o omori independenţa fizică şi spirituală a omului, a fost şi este liberalismul. Răsfoiţi arhiva enormă şi neputincioasă a totalitarismului şi veţi găsi la fiecare pas atacul în contra ideilor liberale, atacul în contra acestor coloane de nesdruncinat, pe care se sprijină civilizaţia Europei. Câte svârcoliri, câte laşităţi şi câtă nebunie nu au expirat învinse de granitul lor inalterabil! Ideile liberale îşi iau acum revanşa, aşa cum şi-au luat-o întotdeauna, cu rigoarea legilor naturale. Victoria Aliaţilor însemnează supremaţia acestor idei, fiindcă în tabăra lor sunt două din ţările clasice ale liberalismului : Anglia şi Statele Unite. Şi este cu neputinţă ca acolo unde aceste imperii ale libertăţii şi-au vărsat sângele să nu se ridice din nou puternice normele de viaţă şi principiile lor civilizatoare. Ideile liberale sunt dealtfel singurele cari pot asigura organizarea liniei viitoare. Ele se întemeiază pe credinţa în raţiune, în toleranţă, în libertate şi în punrta oirr’ i de a-şi desăvârşi personali* Sunt a’ smgi; în . gure ale |l existenţii individual Irul în car© omenirea îşi pr atinge Hftgsiunea ei naturală. De susţin Swotul însuş al trad. europene : viaţa liberă a im lului şi posibilitatea expun lui în domeniul economic. Meralismul susţine proprietatea privată şi libertatea sacră a manifestărilor spiritului începând cu aceea fundamentală, care este libertatea politică, pentru că numai prin această tehnică milenară a omenirii se poate construi în domeniul economic şi cultural- Orice s’a încercat în contra acestei fizici politice a dat greş. Orice a încercat să falsifice sensul uman şi constructiv al libertăţii a eşuat. De aceea liberalismul nu susţine hypertrofiile şi excesele nici în economie, nici în politică, nici în manifestările spiritului. Ten- dinţele sale sunt înspre echilibru, înspre limitarea forţelor centripitalismului sau deviaţia anticapitalistă, ceea ce este anarhie sau dictatură, ceea ce este spirit de clan sau desumanizare nu este liberalism.. Drumul ideilor noastre este cel de mijloc, cel bazat pe structura profundă a sufletului omenesc. Astăzi când omenirea îşi caută o nouă aşezare ideile liberale sunt mersul implacabil al eveniment acelea cari îi guvernează orientelor militare şi politice, trăind tarea. Marile declaraţiuni politimai mult decât oricând dincolo de marginele personalităţii în ritmul colectiv al omenirii, di aic apare încă nece ale vremii noastre şi în special Charta Atlanticului au consemnat acest sens al transformărilor viitoare. Omenirea a eşit din criza catastrofală a totalitarismului politic şi economic. Orice întoarcere înapoi, orice nou feudalism sau nivelare, sunt lucruri imposibile atâta timp cât cuvântul de ordine al Aliaţilor este : democraţielibertate. Individul liber poate privi cu încredere viitorul. După sacrificarea lui tiraniei etatistice sau misticilor colectiviste a sosit ziua eliberării. Rămâne ca fiecare să se pregătească pentru a da conţinut valabil libertăţii lui. Prin soluţionarea problemelor sociale şi economice, cari se pun cu acuitate încă de pe acum, printr’o severă disciplină a onestităţii şi moderaţiei în domeniul economic şi spiritual, burgheziile producătoare îşi vor fi consolidat temeiurile lor de existenţă. Ideile liberale sunt astăzi din nou ideile forţe ale Europei şi deci şi ale României. Să ne ridicăm la înălţimea acestor idei, cari ne-au dat viaţa naţională independentă, civilizaţia şi mândria de a acţiona ca oameni liberi. Omagiul Bucureştilor Bucureştiul trăeşte ultimele momente ale unor zile de mare bucurie şi de aspre suferinţe La puţine ceasuri după ce proclamaţia Suveranului anunţase încetarea ostilităţilor cu Uniunea Sovietică şi trecerea noastră în tabăra Aliaţilor, la puţine ceasuri după ce populaţia delirândă îşi manifestase în faţa Palatului Regal şi pe toate străzile Capitalei entusiasmul pentru sfârşitul unuia din cele mai triste capitole ale istoriei noastre şi recunoştinţa pentru Regele şi pentru oamenii politici cari îşi găsiseră energia să răstoarne o stare de lucruri ce părea iremediabilă, avioanele germane, acele avioane cari în alte clipe grele fuseseră absente de pe cerul nostru, veneau să arunce moartea asupra unei populaţii care numai din loialitate şi din omenie suportase prezenţa arogantă a cismei germane. Cu forţe slabe dar cu o dorinţă de răzbunare strict teutonică, aviatorii germani au urmărit patruzeci şi opt de ore punctele centrale şi marile aglomeraţiuni pentru a distruge Palatul în care cuvântul de onoare le fusese crezut şi pentru a ucide o populaţie care împotriva sentimentelor ei, împotriva unor fireşti impulsuri, le respectase libertatea şi vieaţa chiar atunci când ar fi avut şi posibilitatea şi dreptul să le-o ia. Joi dimineaţa, cu o formaţiune de treizeci şi două de avioane, apoi, în restul zilei cu formaţiuni mai reduse, Joi noaptea cu avioane izolate care apăreau din sfert în sfert de oră. Vineri peste zi cu şi mai puţine avioane, Germanii au urmărit distrugerea Palatului Regal şi a principalelor edificii publice, şi au încercat mai ales terorizarea unei populaţiuni pe care nu învăţaseră să o iubească cu toate generozitatea ei. Au nădăjduit poate că prin acest prelungit atac de teroare vor reuşi să slăbească rezistenţa populaţiei Bucureştiului, să paralizeze activitatea autorităţilor şi să readucă fuge. Qeeace este deviaţie a ca.! (Continuare în pag. 11 a) V •—• o • — Pe marginea actualităţii RADIO LONDRA anunţă că Oraşul Lumină a fost bombardat ori din răzbunare de către resturile aviaţiei germane. In deruta lor catastrofală conducătorii politici ai armatei germane nu mai au decât o singură reacţiune: cruzimea inutilă, răzbunarea. Pierzând orişice viziune de ansamblu a evenimentelor, nemaiavând niciun plan unitar de acţiune Germania se lasă astăzi târâtă de instincte în cea mai urâtă ipostază a barbariei teutonice. Bombardarea instituţiilor de cultură, a spitalelor, bisericilor, a caselor particulare, mitralierea pe străzi a populaţiei fac parte din seria acestor reacţiuni dezordonate şi bestiale, cari anunţă infailibil prăbuşirea definitivă a celor ce le practică. Suferinţele din ultimele zile ale Bucureştiului ca şi suferinţele Parisului subliniază dezastrul militar şi politic al Germaniei hitleriste. Deasupra ruinelor acestor două oraşe martire se ridică astăzi triumfătoare contribuţia hotărâtă şi generoasă a Franţei şi României la victoria comună. Să fim deci mândri de suferinţa noastră. TRANSFORMAREA subită a direcţiilor politice române a surprins presa noastră într-o anchiloză revelatoare. Ţinuţi de 6 ani în fiarele normativelor şi ideilor gata făcute, trimise în plic de la vreun director sau consilier ministerial oarecare, bieţii noştri gazetari fac astăzi eforturi desperate pentru a găsi tonul just şi a-şi reconstitui stocul de idei impus de împrejurări. A fost un moment când erau consideraţi gazetari numai cei ce scriau efectiv la o gazetă în slujba dictaturii- Or toate ziarele apărute după Septembrie 1940 au purtat pecetea aceasta a lipsei de libertate. Toate au fost obligate să cânte aria dictaturii şi să-şi atrofieze până la nimicire însăşi esenţa jurnalismului care este informaţia obiectivă şi ideia liberă. Din fericire, jurnalsmul român a fost salvat de acei cari nu au abdicat dogerile lor şi nu au cedatstrângerii. Prin ortodox demn de notat, noţiunea de gazetar român şi-a păstrat prestigiul graţie acelora can nu au scris. Aceştia trebuesc să fie chemaţi astăzi pentru a da o viaţă nouă presei noastre. ★ EPURAŢIA aparatului de Stat pe care regimul democratic român va trebui s’o înfăptuiască este o consecinţă fatală a legilor morale. In marea confruntare a forţelor militare, a tendinţelor politice şi a sistemelor spirituale oamenii s’au împărţit în două tabere : acei cari au crezut în violenţă şi în suprimarea libertăţii — acei cari au păstrat crezul justiţiei şi independenţii omeneşti. Este deci din punct de vedere moral un imperativ categoric ca atunci când ideile democratice au învins acei ce le-au susţinut să le reprezinte şi să le asigure viaţa practică. Fenomen asemănător şi dintr’un punct de vedere identic cu acela al trumfului adevărului al victoriei unei teorii ştiinţifice asupra unei imposturi. Şi să nu uităm că de data aceasta adevărul a fost apărat de elitele democratice cu riscul vieţii lor. ★ PRINTRE ultimeele cărţi citite de Sabina Cantacuzino se găsia şi acea remarcabilă viziune a lui John Steinbeck: Nopţi fără lună. Pledoaria pentru libertate a scriitorului american găsia în sufletul mândru al acestei mari românce ecouri adânci. Este adevărat — spunea ea ea — că nimic nu se poate clădi pe violenţă şi pe îngenuchierea libertăţii. Mai curând sau mai târziu întregul sistem ridicat st fel se răbuşeşte. Germanii ar putea totdeauna să câştige tătării dar vor pierde întoteauna răsboaiele, fiindcă acţiunea lor nu are un fundament moral. Chiar dacă primele lor victorii militare ar fi fost mai mari şi chiar dacă totul ar fi părut pierdut la un moment dat — era imposibil ca dreptatea să nu-şi reia odată stăpânirea ei naturală asupra aşezărilor omeneşti. Moartea Sabinei Cantacuzino s’a petrecut înainte de revenirea ţării noastre pe drumul adevărat dar convingerea ei în victoria Aliaţilor şi în trecerea noastră alături de ei nu a slăbit nicio clipă. Poate că atunci când sufletul ei s’a ridicat din viaţă, cu vederea limpede a acelei ultime înţelegeri a lucrurilor, Sabina Cantacuzino a făcut la capătul suferinţelor noastre imagina ţării, la a cărui zidire lucraseră fără odihui tatăl şi fraţii ei. ★ PRETENŢIUNILE guvernului bulgar de a face omletă fără să spargă ouă au fost primite la Londra cu o răceală mai mult decât britanică. Vecina noastră de la Sud, a fost condusă în ultimul timp de guverne înfeudate cu totul nazismului şi mai ales de politicieni prea abili cari au dorit să aigure ţării lor fără niciun sacrificiu şi fără nicio participare la efortul general, avantagii teritoriale şi polititice. De acea poziţia Bulgariei a apărut în permanenţă stranie prin nebulozitatea ei şi prin tendinţa prea marcată de a lua şi a nu da nimic în schimb. Sperăm că poporul bulgar va eşi cât mai repede de sub nefasta directivă care-l duce pe acest drum greşit. Sperăm mai ales că el va şti să repare din proprie iniţiativă anumite acte îndeplinite cu siluirea voinţei celorlalte popoare de către totalitarismul german. ★ ■RDMW 3 HfcăRM Instaurarea unui regim democraţie însemnează în primul plan revenirea la libertate şi toleranţă pentru toţi membrii comunităţii naţionale. Aceasta nu echivalează însă cu slăbiciunea politică a regimului şi nici cu compromisul. Democraţia are obligaţiuni morale şi politice pe care trebue să le respecte sub sancţiunea propriei ei pieiri. Sunt îndatoririle cuprinse în formula marelui democrat şi liberal englez Gladstone : politica mâinilor curate. Regimul democratic trebue să fie foarte atent în întrebuinţarea oamenilor, excluzând de la posturile de conducere ale opiniei publice pe acei cari au fost instrumentele totalitarismului. Faimoasele giruete, cari au pătat atât de copios viaţa noastră politică trebuesc oprite de a face întorsătura lor de ultimă oră. Oportunismul lor abject trebue împiedecat să infecteze din nou existenţa politică a României. De aceea nu numai actorii totalitarismelor şi ai diverselor variaţiuni dictatoriale trebuesc înlăturaţi din forum ci şi avaterele lor, Ies préte-noms a căror apariţie entuziastă este iminentă. Democraţia, românească are nevoie de întregul său prestigiu moral şi trebue să fie severă cu acei cari au fost intoleranţi faţă de nevoile cele mai sacre ale spiritului şi libertăţii. Consecinţele politice ale situaţiei militare A fost un moment din istoria acestui război, când Germania părea a fi avut cea mai pregătită diplomaţie din lume. Părea astfel mai ales unor privitori nepreveniţi. Uniunea Sovietelor mai întâi, Iugoslavia, România, Bulgaria sau Turcia, mai apoi, au acceptat prietenia Reichului german încercând să dea impresia lumii întregi că interese şi sentimente adânci le aşezau într’o tabără de care ar fi trebuit în chip firesc să le despartă şi orientările lor ideologice şi marile lor interese. Acceptările acestea au părut în momentul acela mari victorii ale diplomaţiei germane. Au părut aşa cum spuneam, mai ales privitorilor nepreveniţi. In realitate, succesele acestea ale diplomaţiei germane nu erau decât fireştile consecinţe ale unor victorii impresionante ale armatei germane care desvăluiau o forţă ameniţătoare, împotriva sentimentelor, credinţelor şi intereselor lor, state mari şi state mici, acordau victorii diplomaţiei germane pentru a evita ciocnirea cu armatele ce ştiau să reducă Polonia la nefiinţă în mai puţin de trei săptămâni şi să îngenunchie Franţa în mai puţin de o lună. Au trecut de atunci numai patru ani. Aceeaşi diplomaţi încearcă să descurce firele politicei externe ale Reichului şi totuşi Germania merge din eşec în eşec diplomatic. Suedia, Finlanda, Portugalia, Spania, Turcia, Bulgaria sau ţările sud americane au făcut faţă de Germania acte de brutalitate diplomatică pe cari în anii 1939- 1940 sau 1941 nimeni nu le-ar fi putut socoti posibile sau libere de consecinţe. Angrenată într’un greu răsboi cu Uniunea Sovietelor şi într’un altul nu mai puţin dur cu Statele Unite şi Anglia, Germania nu a putut riposta decât verbal actelor de independenţă internaţională a Statelor pomenite. Absenţa succeselor militare avea ca primă consecinţă grave înfrângeri diplomatice. Corelaţia aceasta dintre situaţia militară şi cea politică este mai mult decât firească. Este mai ales firească într’un moment în care Forţa primează asupra Dreptului. Astăzi, când Forţa şi Dreptul se găsesc în aceeaşi tabără, consecinţele politice ale situaţiei militare sunt şi mai vizibile. In Vest, impresionanta manifestare de forţe a Puterilor Unite a dus la viguroasa manifestare politică şi militară a unei Franţe despre care se spusese foarte mult rău şi prea puţin bine. A dus deasemeni la o sensibilă revizuire a orientării externe a Spaniei. In Est, intrarea României în luptă alături de aliaţi şi iminenta prăbuşire a frontului german au determinat o cerere de armistiţiu din partea Bulgariei, o accelerare a indirectelor tratative dintre Finlanda şi U. R. S. S., o gravă criză în Ungaria, o revigorare a eforturilor de eliberare ale patrioţilor greci şi iugoslavi. Până ieri, victoriile militare atrăgeau victorii politice. Astăzi, când situaţia militară indică cu limpezime pe învingători, succesele politice determinate de victoriile de pe câmpul de luptă vin să uşureze noui succese militare de adânci consecinţe. Este o înlănţuire ce va scurta războiul şi va reduce simţitor sarcina Puterilor Unite. Fără vreun efort deosebit, fără un direct efort militar, Puterile Unite văd prăbuşindu-se rezerve ca aceea a Turciei, rezistenţe ca aceea a Finlandei sau duplicităţi ca aceea a Ungariei. Sunt consecinţe politice imediate ale situaţiei militare. Din fericire însă, aşa cum am mai spus, de data aceasta prestigiul forţei este susţinut şi de tăria dreptului. Consiliul de miniştri de ori In cursul zilei de Duminică a avut loc un nou Consiliu de miniştri, prezidat de d. general C. Sănătescu, şeful guvernului democratic român. La acest consiliu au participat şi d-nii: Constantin Brătianu, preşedintele partidului naţional-liberal; Iuliu Maniu, cal ţărănesc; Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentând partidul comunist, şi Titel Petrescu, reprezentând partidul socialdemocrat. Consiliul de miniştri a discutat toate problemele la ordinea zilei, luând măsurile necesare. -----• X • —