Viitorul, septembrie 1944 (Anul 31, nr. 9295-9303)

1944-09-01 / nr. 9295

ANUL XXXI No. 9295 PREŢUL 10 LEI Vîntri 1 Septembrie 1944 Organul Partidului Naţional-Liberal REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 10 TELEFOANE Redacţia ţi Administraţia 3.79.12 Directori MIHAIL FARCAŞANU Un ani Şas« luni: Trei luni: ABONAMENTE» 3.500 lei 1.800 lei 1.000 lei Instituții particulare ?! de stat 5.000 lei anual. Trupele Române se îndreaptă spre Tisa, frontiera naturală a Ţării noastre Continuând acţiunea lor de curăţire a ultimelor rezistenţe germame din interiorul Ţării şi de reducere a atacurilor germano-maghiare din anumite puncte de frontieră, trupele române au luat poziţiune pentru o largă acţiune în direcţia Tisei. In anumite puncte trupele române au trecut frontiera dictatului dela Viena. Coordonată cu acţiunea armatelor sovietice ce înaintează dela nord şi dela est către câmpia maghiară. Acţiunea trupelor române va duce grabnic la elibera­rea teritoriilor româneşti dintre Carpaţi şi Tisa. ____________________________________________________________________________________ Eliberarea Ardealului Spiritul liberal al Ardealului IDeclaraţiunile d-lui C-tin I. C. Bratianu, ———.tie MIHAIL FARCAŞANU " f €1 C NI t­0 reprezentanţilor presei D. Constantin I. C. Bratianu, preşedintele partidului Naţional- Liberal, a făcut eri presei urmă­toarele declaraţiuni: In tiim­p de 28 ani, România a avut de suportat două războaie crâncene. In ce condiţii au fost ele duse ? Popoarele, ca şi indivi­zii, au pe lângă viaţa lor materială şi o viaţă mo­rală. Fără un ideal naţio­nal ele nu pot trăi, nici progresa. Idealul poporu­lui nostru a fost întruni­rea tuturor Românilor în­tr’un singur stat inde­pendent politiceşte şi e­­conomiceşte. Răspunzând apelului Franţei şi Angliei pentru eliberarea po­poarelor supuse dominaţiei stră­ine, România a văzut putinţa în­­tregirei teritoriilor locuite de Ro­mâni într’o singură ţară şi s’a hotărât să facă sacrificiile nece­sare pentru realizarea unui ideal pentru care se devotaseră patrio­ţii din generaţiile anterioare. Intram în luptă alături de a­­cei cari ne sprijiniseră pentru a creia independenţa noastră şi cu Ţările în cari se formase gene­raţia intelectualilor noştri şi cari ne serviseră de model pentru organizarea noastră.Ne angajasem la luptă cu en­tuziasm şi cu acea încredere ne­clintită în victoria finală a for­ţei morale, pe care au avut-o în cele mai grele împrejurări Re­gele Ferdinand I şi marele său sfetnic Ion I. C- Brătianu. Se poate compara situaţia din 1918 cu aceia din 1940 ? Germania din răzbunare pentru că în războiul anterior am fost nevoiţi să lup­tăm împotriva armatelor sale, ne-a distrus mai întâi unitatea noastră naţională, apoi ne-a ocu­pat cu armatele sale sub pretext că ne apără fruntariile. După cotropirea Fran­ţei, nu puteam rezista for­ţei militare germane şi trebuia să ne considerăm ca ocupaţi de ea, iar nu să fim aliaţi cu o ţară care ne dovedia vrăjmăşia cu. Nu trebuia să pornim în­tr’un războiu care nu răs­pundea sentimentelor po­porului nostru şi al cărui rezultat se putea preve­dea. Poporul român dorea pacea şi simţia că o ţară mică, prinsă în conflictul armat a două mari puteri, nu putea decât să fie zdrobită pierzând totul. A dove­dit-o prin rezerva ce a păstrat-o tot timpul faţă de armatele ger­mane deşi politica oficială urma cu totul alt drum. Răspunzând acestor sim­­ţiminte, sau singur, sau împreună cu d. Iuliu Ma­­niu, am căutat continuu să oprim pe mareşalul Antonescu să,se angajeze într’un războ­u alături cu aceia cari nu ne arătase­ră decât vrăjmăşie. Era evident că Germa­nia, chiar învingătoare, nu ne-ar fi permis să re­luăm Ardealul pierdut prin arbitrajul de la Vi­ena. Armata noastră, care în războiul trecut arătase o valoare necontestabilă, nu avea trebuinţă de o nouă glorie militară. Germania, care ne-a im­pus să-i dăm totul pentru a duce războiul, pentru care conducătorul Statu­lui rupsese relaţiile de prietenie, cu foştii noştri aliaţi, n’a ştiut să repare nedreptăţile ce le provo­case. Am recomandat la­mentele faţă de adversa­rii Germaniei, foştii noş­tri aliaţi, care ne ajuta­seră să reîntregim Ţara. El­ însă ca să câştige buna vo­inţă a lui Hitler s’a încadrat în­­tr’atât în politica acestuia, încât a depăşit orice limită, introduseşte să afle din partea lor tot sprijinul pentru inde­pendenţa ţării şi dreptu­rile ei, temei statornic al păcii viitoare. Trebue ca strânşi uniţi împrejurul M. S. Regelui să arătăm străinătăţii că Blocul Naţional Democra­tic, din care facem parte, reprezintă voinţa şi aspi­raţiile României. Partidul Naţional Libe­ral care este în România intemeitorul instituţiilor democratice, înţelege să rămână credincios prin­cipiilor sale, ferind liber­tatea firească a drepturi­lor cetăţeneşti de excese­le ce ar putea să o com­promită. EL NU S’A DAT IN LA­­TURI NICI IN TRECUT DELA REFORME INSEM­NATE, CAND NEVOILE TARII LE-AU CERUT DAR IN CEASUL DE FA­TA O SINGURA CHESTI­UNE TREBUE SA UNEAS­CA PE TOTI: BIRUINŢA DREPTURILOR NOAS­TRE NAŢIONALE. Am trăit patru ani de suferin­ţă materiale, dar şi mai multe de suferinţe morale. Să vezi decimându-se pe câm­puri de războaie străine tineretul Ţării, să vezi sacrificii inutile a atâtea valori pe cari Ţara conta, să vezi ruinându-se una după alta instituţii prospere, să vezi creindu-se o mentalitate mate­­rială care a sugrumat pe cea mo­rală şi din cauza dictaturii să su­feri fără să poţi face nimic ca să împiedici răul! Nu sunt acestea lucruri cari ar fi putut să ne facă să desperăm pentru viitor ? AM AVUT INSA O SPE­­RANŢA CARE NE-A PU­­TUT MENŢINE ÎNCRE­DEREA : A FOST SENTI­MENTUL CA REPRE­­ZENT­AM CONŞTIINŢA POPORULUI ROMAN SI CA VOM AVEA TOTUŞI PUTINŢA DE ÎNDREP­TARE. SPERANŢA A­­CEASTA ERA REGELE. INTR’INSUL PUNEAM TOATA CREDINŢA ŞI NĂDEJDILE NOASTRE. EL PUTEA CÂND VA VE­NI MOMENTUL SA IA O ATITUDINE CARE SA NE SCOATA DIN FAGASUL , CARE SE PACEA CA NE-AM INAMOLIT. CUNOAŞTEM SIMŢĂ­MINTELE SALE, CARI ERAU ACELEA ALE NEA­MULUI NOSTRU, ŞTIAM CA ESTE PLIN DE DO­RINŢA DE A-ŞI ÎNDE­PLINI ROLUL ŞI CA VA AVEA CURAJUL SA ÎN­FRUNTE PERICOLUL. NU VREAM SA-L EXPU­NEM IN ZADAR ŞI DE A­­CEEA NU-L SOLICITAM SA ÎNDEPLINEASCĂ PREA CURÂND UN ACT, A CĂREI REUŞITA DE­PINDEA DE MOMENTUL REALIZĂRII. ASTAZI ACEST MO­MENT A SOSIT şi ŢARA, CARE DUPĂ ÎNTUNERI­CUL REGIMULUI TRE­­CUT VEDE LUMINA MAN­TUITOARE, INTR’O SIN­GURA VOCE STRIGA: TRA­IASCA REGELE! Toţi Românii trebue să stea strâns uniţi împreju­rul lui Mihai I Regele Ro­mânilor, al cărui nume a­­minteşte pe acel al întâiu­lui făuritor al unităţii na­ţionale şi să dea guvernu­lui Său tot sprijinul lor desi«t~ac­esat şi activ, nu­mai astfel ne vom face pe deplin datoria către Ţară. La consiliul de Coroană în care avea să anunţe, în anul 1916, in­trarea României în război, ală­turi de Aliaţi, Ion I. C. Brătianu a spus în esenţă următoarele: Nu ştiu dacă vom câştiga sau nu vom câştiga acest război. Cred că îl vom câştiga. Dar indiferent dacă îl câştigăm sau nu el trebue fă­cut fiindcă prin participarea noas­tră la război patru mari puteri ale lumii şi-au pus semnătura pe un act ce recunoaşte fruntariile României Mari până la Tisa. Re­cunoaşterea aceasta a frontierelor fireşti ale României este mai în­semnată decât ori­ce victorie şi ea deschide poporului român căi noui în istorie. Făcând declaraţiunea aceasta sinceră şi luându-şi întreaga răs­pundere a actului prin care Ro­mânia Mică era aruncată într’un grav conflict mondial, Ion I. C. Brătianu afirma credinţa sa ne­strămutată că lucrul cel mai în­semnat în vieaţa unui popor este afirmarea şi recunoaşterea drep­turilor sale, înainte de a fi dorit cucerirea Ardealului prin arme, Ion I­ C. Brătianu, în larga sa vi­ziune politică dorea recunoaşte­rea de către puterile Aliate a drepturilor noastre intangibile a­­supra pământurilor româneşti de peste Carpaţi­înainte de a fi trimis armatele Ţării pe câmpurile de luptă el a dorit să obţină, şi a obţinut recu­noaşterea de către Franţa, An­glia, Rusia şi Statele Unite, a dreptului nostru asupra pămân­turilor dintre Carpaţi şi Tisa. Ajutând pe Regele Ferdinand la înfăptuirea unităţii naţionale Ion I. C. Brătianu a făcut mai mult decât o operă de întregire teritorială. A făcut o operă de consfiinţire a unui drept. Ca mare om de stat el a înţeles că acţiunea armelor, oricât de glorioasă ar fi, nu este temeinică decât atunci când este întemeiată pe recunoaşterea Dreptului. Astăzi când trupele române trec pentru a doua oară Carpaţii pentru eliberarea Ardealului, a­­dâncimea gândului lui Ion I. C. Brătianu apare şi mai limpede. Trupele române trec astăzi Carpaţii nu pentru o cucerire te­­ritorială, ci pentru repunerea sta­tului în dreptul său recunoscut asupra teritoriului românesc. Acordându-ne ajutorul lor pen­tru reîntregirea hotarelor româ­neşti, aliaţii nu fac decât să res­­titue semnăturii lor din anul 1916, întreaga sa putere. Eliberarea Ardealului de Nord de către trupele române şi sovie­tice se face sub semnul Dreptu­lui. Este un drept pe care un chip solemn printr’un act internaţio­nal, Anglia, Franţa, Statele U­­nite şi Rusia nu l-au recunoscut prin semnătura lor încă din 1916. Este un drept pe care popula­ţia Ardealului întrunită in ma­rea adunare naţională de la Alba lulia l-a consfinţit prin afirma­rea ei de voinţa, prin hotărîrea ei de a se alipi pe veci la Patria Mumă. De atunci şi până azi, popula­­ţiunea Ardealului a întărit acest drept şi această hotărîre prin toate actele şi prin toate mani­festările ei. Astăzi când trupele române şi Sovietice înaintează în Ardeal pentru eliberarea unei popula­­ţiuni oprimate şi a unui terito­riu luat prin rapt, ele nu fac de­cât să consfinţească Dreptul şi Dreptatea. Ion Zurescu -----• X#------­ Chemarea So­me­şenilor Someşeni ! In timp ce se năruesc fulgerător toate zăgazurile cre tate dim născocirea dră­cească a hitleriştilor, ungurii ridică ba­ricade la trecătorile Carpaţilor. 11 eroic, cum i-am ştiut din totdeauna, netreb­nici încearcă zadarnic să salveze jaful agonisit din averea popoarelor vecine. In acelaş timp, în ultimul trasm al morţii, criminalii evacuiază Ardealul nostru sfânt. II evacuiază de bocaţii ducând cu ei şi reci de mii de Români, aflaţi acolo fără apărare, la discreţia sălbaticilor de pustă, a hitleriştilor ţi a coloanei a cincia, saşii, cari singuri şi împotriva intereselor lor ţi-au hotărît soarta lor de mâine. Fraţii noştri din Ardealul nostru scump pătimesc cumplit în aşteptarea izbăvirii ce se apropie năpraznic. In Ar­dealul de Nord se repetă la nesfârşit grozăviile de la Ipp şi Treznea din 1940, de la Beliş şi Târgu-Lăpuş din 1918. Ruguri sunt aprinse pretutindeni. Măce­luri fără sfârşit se săvârşesc de călăii asiatici, cărora le cad victime cei mai buni dintre fraţii noştri. Buboiul european, înainte de a crăpa, se frământă bălăcindu-se în sânge ro­mânesc. Le vom plăti criminalilor cun vârf şi îndesat toate crimele de acum şi din trecut. Nici o crimă nu va rămâne nerăzbunată, de va trebui să-i căutăm pe criminali până dincolo de graniţele pământului. SOMEŞENI: Sprijiniţi cu toată puterea voastră şt­iinţele guvernului care grăbeşte elibe­rarea fraţilor noştri din ghiarele un­­­gurilor fioroşi, ce nu merită să se che­me oameni şi nici să trăiască în mijlo­cul Europei, după ce o mie de ani n’au fost decât element de permanentă vraj­bă, de jaf şi de crime nesfârşite. Strângem­ rândurile în vederea marei zile a eliberării fraţilor noiştri şi a sanc­ţiunilor pe cari va trebui să le apli­căm cotropitorilor fără îndurare, după exemplul pe care ei ni l-au dat. SOMEŞENI: Fraţi noştri dragi de pe mândrele pla­iuri someşene, plini de sânge şi umilinţe aşteaptă de la noi să grăbim salvarea lor de la moarte ce le-au hotărât călăii un­­­guri. Noi nu-i putem ajuta decât spriji­nind guvernul ţării, din care fac parte d. Iuliu Maniu, stegarul neînduplecat al luptelor noastre ce a prezidat la Alba Lulia Unirea cea mare alături de d. Constantin I. C. Brătianu, din dinastia întemeietorilor României Mari. SOCIAŢIA UN­UNEA SOMEŞENILOR" Asociaţia „Uniunea Someşenilor" Preşedinte Dr. Aurel Mărgineanu Vice-preşediinte Al. Motogna, când la noi excesele dictatoriale ale Germaniei, cu persecuţiuni cu muncă forţată, cu ucideri şi cu suprimarea oricărei libertăţi, de care până l­a acest regim se bu­curaseră cetăţenii Ţării. In timpul dictaturii Mareşalu­lui Antonescu, România a supor­tat un regim, care nu corespun­dea cu simţimintele unui popor blând şi tolerant, cum este popo­rul nostru. O neprevedere de neiertat ne-a pus la discreţia aceluia, care ne arătase mai multă vrăjmăşie şi din această cauză a distrus pe meleaguri străine şi depărtate armatele, de cari Ţara astăzi ar fi avut atâta nevoie, sleindu-ne economiceşte şi financiarmente. In alte războaie, puterile mari ajutau pe aliaţii lor, în cel actual, Ţara a fost ruinată pentru a co­mandita Germania. Astăzi, după ce s’au sacrificat sute de mii de suflete româneşti, ne găsim într’o Ţară dezarmată şi ruinată. România suferă de o gravă emoragie şi va fi trebuinţă de o muncă in­tensă şi de un devotament neţărmurit al populaţiei sale ca să o îndreptăm. Totuşi, am credinţa că vom reuşi să tămăduim rănile ei. Ţara are resurse ce se pot exploata, dar pagube­le ce a suferit nu sunt în raport cu populaţia sa. Va trebui să facem sa­crificii mari, să depu­nem o muncă încordată şi dezinteresată pentru a restabili echilibrul dis­trus. Partidul Naţional Liberal, în tot trecutul său a fost acela care, după ce a lucrat în pri­mul rând la crearea Ro­mâniei moderne, a repa­rat situaţia financiară şi economică în crizele din trecut. Făcând abstracţie de interese de partid, el a colaborat cu aceia cari aveau acelaş scop cu dân­sul. Şi în situaţia actuală, care este cea mai gravă din toate acelea prin care a trecut Ţara noastră, ei trebue să pună la dispozi­ţia Ţării, toată capacita­tea sa de muncă. El îşi pune toată încre­derea în aliaţii, pe cari România i-a regăsit, prin c­ur­­tre cari Franţa eliberată mă Mareşalului ca cel pu-[işi reia Secul de Luptă şi ţin să aîbe toate menaja-;de biruinţă şi nădăjdui­­ e. CONST. I. C. BRATIANU ORADIA MARE: Statuia Regelui F­edinand I in faţa Palatului Cultural Armata română a trecut linia fictivă, pe care diktatul de la Viena răstignise conştiinţa naţională a ţării noastre. Drumul eliberării s-a deschis larg şi imperios în faţa tu­turor Românilor. Dar mai ales Ar­dealul este cutremurat astăzi de valul sentimentelor sale tradiţio­nale, izbucnite cu forţa elementară a unui instinct dominator. Vestea armistiţiului şi a promisiunii Alia­ţilor de a ne ajuta în restabilirea drepturilor noastre încălcate de Unguri şi Germani a deşteptat tu­multul recunoaşterii în sufletele fraţilor noştri din Transilvania. O insurecţiune generală se pre­găteşte acolo unde cotropitorii ma­ghiari încearcă să creieze puncte de rezistenţă. Spiritul liberal al Ar­dealului răspunde din nou astăzi cu o vigoare nealterată momentu­lui istoric. De sute de ani simţământul na­ţional al acestei părţi din ţara noa­stră s’a manifestat elocvent şi te­nace. Românii din Transilvania au luptat fără încetare pentru idealul lor de autonomie şi dreptate. O­­biectivul lor era la început home­­rile, administraţia independentă a provinciei locuită de ei. Apoi con­ştiinţa naţională s’a adâncit şi o singură idee a cuprins sufletul zbuciumat al poporului transilvă­nean : unitatea naţională. Martiri nenumăraţi au sfinţit a­­cest ideal devenit în ultima vreme însăşi raţiunea de existenţă a Tran­silvaniei. Printre toate ţinuturile româneşti Transilvania este astfel într’un grad mai înalt simbolul luptei noastre de unificare naţio­nală. Ceea ce vreau să subliniez în a­­ceastă clipă supremă este legătura indisolubilă între unitatea naţio­nală şi libertate, sau mai precis, în­tre autonomia statului naţional şi mişcarea liberală europeană. Anul 1848 a dat pentru prima dată în toată amploarea ei fiziono­mia naţionalistă, caracterul de lup­tă pentru unitatea şi independenţa naţională mişcării ardelene. Eră a­­tunci îmbinarea istorică între libe­ralism şi naţionalism, toate statele naţionale europene fiind o crea­­ţiune a liberalismului politic. Ideea libertăţii pe plan interna­ţional a dus atunci la concepţia statelor naţionale independente, la dreptul de autodeterminare de unde s’au inspirat toate renaşterile na­ţionale şi autonomiile politice. Această pecetie a liberalismului venită din Franţa şi Anglia a ră­mas definitiv pe structura spiritua­lă a Ardealului. Lupta conştientă şi aspră pentru drepturile cetăţe­neşti a făcut ca şi viaţa civică să fie mai plină de conţinut, mai gra­vă în sufletul oamenilor d® dincolo de munţi. Iată pentru ce democratismul Ardealului este atât de puternic şi mai ales iată pentru ce unitatea noastră naţională nu se poate fun­da decât pe libertate. Orişice de­viaţie de la acest imperativ de structură a statului român poate produce tulburări adânci în viaţa poporului nostru, cum a arătat-o experienţa ultimilor ani. Spiritul liberal al Ardealului este astfel un fel de memento pentru întreaga noastră viaţă po­litică şi lecţia care se degajă lu­minoasă din el este aceea a demo­craţiei şi libertăţii. Românii să fie atenţi că este pen­tru a treia oară într-un răstimp de un secol când istoria ne arată le­gătura indisolubilă între unitatea Românilor, libertate şi democraţie. Intre 1848, 1916 şi 1944, datele istorice nu au variat deloc în esen­ţa lor, demonstrând fără echivoc că acolo unde nu există libertate nu există nici unitate naţională şi că numai într’o ordine internaţio­nală democratică poate fiinţa in­dependenţa politică a statului. Dacă uneori pentru marile pu­teri acest adevăr ar părea discuta­bil pentru statele mici el constitue o axiomă neîncetat verificată. Numai prin triumful democraţiei în viaţa internaţională putem spera să fim liberi ca Stat şi să ne reali­zăm unitatea. Fiindcă numai demo­craţia asigură dreptul la autonomie politică şi la autodeterminare. Cele­lalte concepţiuni politice preconi­­zează suprimarea acestor revendi­cări sacre ale naţiunii. De aici decurge şi o directivă permanentă pentru politica noastră externă şi un îndreptar pentru via­ţa publică internă. Noi nu putem fi niciodată în altă parte decât lângă marile democra­ţii occidentale şi nu ne putem înde­părta în politica internă de la nor­mele democraţiei. Este ziua când adevărurile aces­tea apar cu o forţă şi o claritate fără precedent. Să ne supunem lor şi în această clipă de început al luptei pentru ultima desrobire a fraţilor din Ar­deal, să facem legământul că nu vom mai îngădui niciodată şi nimă­nui să ne încalce libertatea, garan­ţia supremă a vieţii noastre naţio­nale şi individuale. Insurecţia Ardealului subjugat ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ Comunicatele militare anunţă că în Ardealul subjugat de Unguri şi Germani au început actele de sa­botaj ale patrioţilor români. Rezistenţa la opresiune şi spiritul revoluţionar tradiţional în Transil­vania se deşteaptă cu violenţă în a­­ceste momente eroice ale neamului nostru. Este toată istoria noastră naţio­nală care retrăeşte astăzi în pieptul fiecăruia, toată lupta pentru nea­târnare şi viaţă liberă pe pământul naţional. Persecutaţi­ de administraţia ma­ghiară, schinguiţi şi umiliţi prin măsuri vexatorii. Românii ardeleni sunt în momentul de faţă acei cari trebue să arate lumii voinţa de a fi stăpâni pe propriul lor destin. Şi acest lucru a fost făcut. Fla­căra revoltei se aprinde din ce în ce mai mult. La început răspândită şi discontinuă ea se va transforma curând într’un incendiu imens, care va distruge pentru totdeauna vele­ităţile de maghiarizare ale Ardea­lului. Este pentru Neamul Românesc o adâncă satisf­acţiune că semnalul luptei porneşte în acelaş timp şi din Vechea Ţară şi din ţara subju­gată. Se arată astfel Aliaţilor şi lu­mii că România constitue în aceas­tă parte a Europei o realitate vie, capabilă să trăiască şi să se apere prin propriile ei puteri. Insurecţia Ardealului este contri­buţia lui de sânge la aşezarea Eu-­­ropei de mâine. Şi acest lucru nu va fi uitat nici­odată de democraţiile continentului nostru care-şi trăesc acum clipele cele mai înalte în drumul lor spre victorie. Trăiască Ardealul! Vecinică fie amintirea martirilor lui! — ----- • X •----­»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ Pentru refugiaţi arde­eni din Capitală Secretariatul general al Partidului Naţional Liberal COMUNICAT Membrii partidului na­ţional liberal ardeleni re­fugiaţi din teritoriul ocu­pat de unguri, cât şi cei din judeţele Ardealului liber care se află în Ca­pitală sau împrejurimi, sunt rugaţi cu insistenţă să se prezinte Vineri 1 Septembrie şi Sâmbătă 2 Septembrie a. c. orele 16 (4) p. m. la Biblioteca Bratianu din str. Biserica Amzei nr. 5, pentru a pri­mi instrucţiuni urgente.

Next