Vremea, ianuarie-iunie 1933 (Anul 6, nr. 269-293)
1933-03-05 / nr. 278
VREMEA 5 MARTIE 1933 Ava cu tara Nuvelă inedită De sub zidurile mănăstirii —se deșiră în două părți câmp fără sfârșit și coamă de pădure puternică. Sub porți, pământul se tulbură de bălți— peste care iar aleargă acelaș câmp netulburat de nimeni. Acum e un început de domn... sță, cu soare mult și primăvară — răscolitoare. Pare că fața pământului se cra Ipă și din fundul lui proaspăt stă să isbucnească în lumină, vârfuirile a milioane de ierburi. Un mânz murg necchează speriat în marginea apei și pădurea răsună minor la glasul lui tânăr. Are părul umezit de rouă, îi năvălesc pe nări aburii calzi și tot trupul îi tremură de viață. L-ași dori aici, în mamele mele, să-l mângâi să mă lupt cu el, să-l să- lrut. Simt cum obrajii mi se umplu de sânge și-mi bate inima tare. Stau în mijlocul câmpului, aiurit, sub soarele care se ridică, cu picioarele afundate în pământul răscolit de plugari. Aș dori să se reverse peste mine această prospețime de pământ, — să se scormone din toate fundurile lui, cu toată vigoarea lui. Dar el lunecă înainte, în felii proaspete, liniștit așezate — și mă astâmpără. Turlele bisericii mărginesc într’o parte, greoaie. Un balon captiv se leagănă deasupra, — stăpân. Mă supără un balon captiv !... Prind în palme un bulgăre, îl frământ între degete și-l simt unsuros ca pe o pastă. Acum când înaintez, sărind din brazdă în brazdă, mă cuprinde o năvală neînțeleasă de viață, de luptă adevărată cu oameni. Intr’o parte a pădurii, către colțul ce dă în șoseaua întinsă ca o panglică gris,— plugul care înnainta domol având — s’a oprit. Perechea de boi, stă înțepenită, în apropierea unei buturugi enorme, ca un monument istoric și milionul Anei Melintie nu se mai arată înclinat pe coarne. Unde a dispărut Ava Melintie ? El este cel mai puternic părinte din toată mănăstirea. Trupul lui vânjos, cu mușchi puternici și brațe noduroase, în îmbrăcămintea sutanei cu zeci de cute, înfățișează forța gata să erupă. In bătăile care se întâmplă rar între părinți strigătul Avei Melintie astâmpără și înfioară. Astăzi ară. Ce liniștiți sunt boii... Le mângâi frunțile late și netede, lipsite de gânduri. Râgâie rar, nepăsători. Plugul așteaptă la spatele lor, răsturnat pe brazdă. Numai Ava Melintie lipsește. In dosul buturugei s’aud zgomote înfundate, răsuflări prelungi... Ascult... Respirațiile boilor și mișcările neregulate ce vin din spatele buturugii se împreună neregulat și mă nedumeresc... Toată tăcerea câmpului, atât de apăsătoare și bună, se sparge în jurul meu, prin răsuflările prelungi. Nu înțeleg... însă abia acum îmi dau seama că boii au carpetele întoarse către locul cu zgomote și cel din dreapta are gâtul sucit de tot, el vede probabil spectacolul strein mie. Cu pași ușori, încet, pășesc dincolo de buturugă. Mă plec înainte, uimit, îmi prind mâinile una într’alta și le trec aiurit, pentru moment. Spectacolul mă înăbușe. Jos la pământ, Ava Melvntie, cu răsuflări repezi acoperă sub trupul lui uriaș, corpul micuț al unei țărănci. Nu se vede de sub el decât o mână slăbuță, întinsă într'o parte, cu degetele crispate, ca un braț de cruce neîntovărășit și marginele unor cute de fuste motocolițe, amestecate cu țărâna. Dar privirea mea se întâlnește în cealaltă parte a buturugii cu ochii de pace ai boului. I se scurg pe nări șuvițe unsuroase, ca firele de undiță, și nu se mișcă deloc. Alături, — o tavă. O tavă de aramă care așteaptă, rotundă și tâmpită, încărcată cu ciuperci. Aici, desigur, țărăncuța întovărășită de ciupercile culese, a încercat un popas. Ah, dacă forța mea ar deveni acum fără margini, și ași putea să prind în mâini trupul acesta care se frământă bestial sub ochii mei și-ai unei vite — l-ași fărâma de plug... Dar trupul călugărului mi se arată atât de puternic că el pare răsărit din pământ, că locul lui este să crească și să se descopere acolo, alături de buturugă, sub puterea primăverii care mușcă din viață, mototolindu-ne molipsitor. Lunecă peste mine o liniște și o înțelegere largă a rosturilor în sine. Mă înfășură o tulburare, un tremur ușor ca un spasm începăor de boală. Strig înfundat, cu teama cea mai înaltă : — Ava Melintie !... îmi simt cuvintele în gură, ceaușii, amare, grele ca bucățile de plumb. Nu s’a schimbat nimic la adăpostul buturugii și întreg câmpul a rămas în aceiași tăcere. Numai mintea mea e trează, probabil, — aici... Boul râgâie, a.., îi aud râgâitul, dar privirile și le păstrează asupra luptei dintre cele două trupuri de jos... Mă gândesc să nu-l mai strig... La ce bun ? Știu c’ami mai înțelept așa..., însă nu mă pot opri și îl strig, cu acelaș fior apropiat de frică. — Ava, Ava Melintie ?... Călugărul se strânge de mijloc, ca un arc, sare repede parcă svârlit de forța puternică a unui resort. Jos, țărăncuța rămâne nemișcată, înfundată puțin în țărână, ca într’o așteptare de dumerițe. Când ochii ei se deschid mari, țipă și asemenea unei căpucare înebunită de spaimă — o rupe In fugă peste câmp. Tălpile goale par’că nici nu-i aține brazde. negre și aleargă, eaA’. din nou se ridică — dispărând în pădure In fața mea, alături de boi, forța Avei Melintie se arată învinsă, mototolită, înfrântă cu torn) își șterge obosit, rușinat, pământul de pe haine și spune domol, împingând-o cu piciorul: — Tava !... Nu știu ce să-i răspund, dar zic, pe acelaș ton : —Da, tava !... In marginea bălții a apărut din nou mânzul rătăcit și nechează. Ava Mehmite tresare, s'apropie de boi, îi sună la juguri... In urmă se repede la tavă zăpăcit, și ridicând-o : — Ia-o ! Sunt ciuperci proaspete... Nu-i mulțumesc, însă cuprind în brațe tava. E sgrunțuroasă și rece. — Părintele Macarie mănâncă primăvara numai ciuperci. Omoară simțurile. Neprețuitul sfânt Alexei Calinic, răposat fecior, a mâncat toată viața lui numai ciuperci... Caută să mănânci și, frăția ta... îmi dau seama că minte ;i tac. — Am auzit că și părintele Patriarh ar mânca Vinerea ciuperci. Să fie oare adevărat ?... Dar eu tot nu-i răspund. Nu pot și nu știu ce să-i răspund. Târziu îl întreb : — Ai arat mult părinte Melintie ? — Da m’ajută Dumnezeu întotdeauna cu spor mult... Pentru asta îi mulțumesc din belșug. Nu știu care părinte din mănăstirea noastră ar putea să are mai mult și mai spravăn decât mine... Se îndreaptă către plug și prinzându-i coarnele în palmele su, robuste, se îndoaie către pământ — strigând boilor cuvinte de drum. Ava Melvitie înaintează domol lăsând în urma lui o dungă de pământ negru. Ară... Eu am rămas singur, în mijlocul câmpului cu tava plină de ciuperci in brațe. Spun : — Tava. M’apasă o tavă... S plesnind cu pumnul în fundul ei — iar arama răsună puternic peste întinsul acestui pământ dacic— unde milioane de inimi barbare au putrezit îngrășându-1. Și Ava Melinte — îl ară... Din nou, aproape înebunit, dau cu pumnul în aramă. O parte din ciuperci curg jos. Insă isbesc înnainte, într’o încordare dementa, fundul tăvii care răsună... Nu mai văd pe nimeni în jurul meu, ma stăpânește doar glasul arămii... Noaptea n’am putut să dorm. Am scris câteva reflecții, asupra negustoriei Unui fabricant de sticlă, prieten vechi de școală și am recitit în liniște „Republica" lui Platon. In zori, am svârlit peste fereastră ciupercile țărăncii culese din câmp. ALEXANDRU SAHIA 1. Sahia desen de Lilly Verea ii Ü—I Cele mai citite cărți literare sunt: D. V. Barnoschi N. Pora . - Kiribiri . . . M. Sadoveanu I. Simionescu. Mih. Dragomirescu Mihail Sadoveanu Dr. C. Vlad . . A suta necredință Măscărici Triunghiul Adulterului Cocostârcul Albastru Biruința Cercetașului Copilul cu trei degete de aur Uvar Mihail Eminescu din punct de vedere psihanalitic editate de „CARTEA ROMÂNEASCĂ”4 La toate librăriile Ed. VREMEA Pompiliu Constantinescu CRITICE FRANCEZE Paul Allard: L’Oreille fendue (Les généraux limogés pendant la guerre) Fr. 15,— Angelini: La Politique du conti gen fcement des importations ,, 25,— Ernst Bertram : Nietsche (essay de mithologie) „ 40,— Francis Ca reo : L’ombre (roman) ,, 15, Dmitriewsky : Dans les coulisses du Kremlin (choses vues) ,, 12,— Delly: Ma robe couleur diu temps (roman) ,, 12,— Henry Drain: Nietzsche et Gide 15,— Fouchardiére: Amour... toutjour 12,— Günther-Gundel: La mission de la jeuna generation ,, 18,— Ben Hecht: Un jnif amoureux (roman) ,, 16,50 Panait I strati: La maison Thüringer (roman) ,, 12,-— hwing Washington : Voyage dams les praisier du Far-West 1832 16 — Lucius P. : Renovation du Capitalisme „ 25,— Dr. Lebrün: La santé physique et morale par l’autosuggestion „ 10,— Alfred Maöhard: Le maître de Femmes (roman) ,, 12,— Fr. Mauriac: Le mystere Frontmac (roman) „ 15.—Monfreid : La crossiére de Haohich (voyages) ,, 15,— Gaston Rageot: Le metiér de vivre „ 12.— René Schwöb: La vrai drame d’Andre Gide ., 15.-— Stressemann: Les papiers (volumul III) ,, 36.— L. Trotzki: Histoire dela révolution russe tome I 20.— Tohuppik: Elisabeth imperatrice d’Autrich’e „ 15,—Mary Webb: Sept pour un secret (roman) ,, 16,— Volkmann : La révolution Allemande 1918—20 ,. 18.— Comenzile pentru provincie se expediază și la ziare și reviste Ultimele noutăți apărute la vitrina Librăriei „Universala’* Alcalay București I. — Calea Victoriei No. 27 ROMÂNEȘTI & Co Winkler: La nouvelle technique du Sky ,, 16.— Mechior Vogüé: Journal 1877—1883 „ 18.-— V. Demetrius : Norocul Cucoanei Frosa (nuvele) Lei 20.—Camil Petrescu : Patul lui Procust (roman) ,, 100.— V. Demetrius : Monahul Damian (roman) ,, 40.— Horia Oprescu : Floare neagră (roman) , 50.— F. Aderca : Mireasa multiplă (roman) , 20.— C. Stere: Hotarul ,, 80.— Adrian Maniu : Din paharul cu otravă , ,, 20.— D. H. Lawrence: Amantul Doamnei Catterley ,, 80.— V. Demetrius: Desfrâu și ideal (roman) ,, 30.— Vichi Baum: Grand-Hotel ,, 60,— loan Adam : Sibari.s (roman) ,, 30.— Dr. Mihail Prunk: Adevărurile sexualității 55.— Dr. Eraclie Sterian: Educația sexelor „ 75.— C. Antoniade: Machiavelli „ 80.— Ion Agârbiceanu: Arhanghelii (2 volume) „ 90.— Liviu Rebreanu : Răscoala (2 volume) 160.— V. Demetrius : Isprăvile lui Petre Nicodim ,, 30.— Em. Gârleanu : Nucul lui Odobac ,, 50.— Pompiliu Constantinescu : Critice , 65.— C. Gane : Farmece , 60.— Natalia Negru : Destăinuirile iubitei ,, 20.— Ioan Slavici: închisorile mele ,, 40.— Ion Agârbiceanu: Legea trupului (roman) „ 50.— Ion Agârbiceanu: Legea minții (roman) ,, 80.— A. Nora : Femeea așa cum el ,, 30.— contra ramburs. Se primesc abonamente romane și streine cu prețurile originale. Cereți noul preț—curent pentru abonamete unare foarte avantajoase Oceanografie Nu am deloc impresia că zonele cele mai puțin luminate intr’un suflet contemporan sunt așa numitele activități subconștiente și inconștiente. Cred, dimpotrivă, că obscuritățile cele mai impermeabile și mai primejdioase se găsesc în gesturile și intelecțiile socotite de toată lumea clare, evidente, simple și etern valabile, întrebați in jurul vostru despre cele mai imediate și mai decisive fapte, și veți vedea cât de neclare, de inerte sau de complicate zac ele în sensibilitatea și iinteligența oamenilor. Un om vă poate spune foarte mult despre memoria lui, despre visele și superstițiile lui, despre îndoelile, nostalgiile, regretele lui — dar va fi incapabil să lege două fraze coherente asupra unui lucru socotit neesențial sau de la sine înțeles, bunăoară, de face cutare lucru, de ce vorbește, de ce pornește în fiecare dimineață la lucru , sau, de unde are siguranță că un lucru este bun și altul râu, că un lucru trebuie făcut și altul evitat sau ascuns, ș. a. m. d. Mi se par mult mai obscure și mai complicate aceste „simple" fapte pe cari fiecare dintre noi le repetăm o viață întreagă, fără să ne întrebăm încă asupra validității sau eficacității lor, convinși fiind că ei trebuie să fie și să rămână așa. Superstițiile nu trebuiesc căutate numai în ceia ce ni se pare nouă obscur; superstițioase sunt însăși actele de bază ale vieții noastre sufletești. Participă adică la un automatism in care nu încercăm niciodată să intervenim , le facem din teamă sau din obișnuință, credem în realitatea lor fără să o cercetăm, nu încercăm nici să le depășim nici să le modificăm, întrun cuvânt, suntem trăiți de viață, nu trăim noi viața ; și superstiția perfectă este tocmai complecta abdicare la orice autonomie, la orice arbitraj, la orice libertate, sați când ajungem Suntem autosuperstițioși. Și nicăieri nu întâlnești mai multe superstiții decât în conștiința unui modern, cât ar fi el de educat și de experimentat in științele secolului. Greșim când socotim popoarele „primitive" sau celelalte rase, superstițioase. Superstițiile lor sunt numai eșuări in fața unei intuiții precise a lumii. Sunt înțelegeri eronate sau imperfecte, fragmente dintr’o viziune globală, dintr’un Weltanschaung — dar sunt vii, sunt cadrele organice unei experiențe perpetue, au o structură. Adevărații superstițioși sunt modernii, civilizații — nu „sălbaticii". Pentrucă în conștiința lor activează o serie de automatisms, asupra cărora nu se întreabă nimeni. Și pe cari le suportă toți până la moarte. Mai cu seamă defunctul pozitivism a fost fertil in sisteme de supertiții, pe care elita și, după ea, publicul le-au îmbrățișat cu o incoherență și o siguranță înmărmuritoare. După atâtea generații impotente, incapabile să gândească pe realități, dopândind întotdeauna automat, superstițios — mi se pare că însăși inteligența s’a alterat. Intr’un anumit sens se poate vorbi despre crepusculul inteligenții in civlizația noastră. Validitatea inteligenții nu constă numai în perfecta ei funcțonare — ci mai ales în aplicarea ei la obiectul necesar. O inteligență poate funcționa perfect chiar asupra unui alt obiect decât acel cerut de actul gândirii. Deaceia avem atâția oameni deștepți printre noi, pentru că intrăm într’o nouă scolastică, în sensul peiorativ al cuvântului. Gândim perfect, gândim magnific — dar nu pe obiectele „bune", nu pe cele cerute. Sunt o infinitate de asemenea „obiecte" care scapă unui modern (din motive pe cari nu avem a le cerceta aici, deși istoria lor este fascinantă și edificatoare); de pildă, incomprehensibitatea simbolului în timpul nostru. Cei mai abili gânditori contemporani sunt incapabili să înțeleagă directun simbolism organic, cum ar fi acela al unei cultur streine (fie asiatice, fie precolumbiene) sau al unui hermetism european dinaintea iluminismului. Ei au nevoia unei chei, unui instrument cu care să descrie automat acel sistem simbolic. Ceva mai mult, sunt incapabili să gândească simbolic, pentru că au superstițioasa teamă de superstiție, și aceasta ii paralizează. Ori, simbolul mi se pare un obiect esențial inteligenții ; cred că judecățile simbolice, ca și intuițiile simbolice, nu pot lipsi dintr’o Inteligență care se vrea validă și complectă. Simbolul este indispensabil unei viziuni libere și personale asupra existenței — și lacuna aceasta în gândirea oricărui modern îmi dă mult de bănuit. Dar nu e numai atât. Luați problemă ontologică sau antropologică, și vedeți cât de fără sens a ajuns ea in mintea contemporanilor, chiar a profesorilor de filozofie. A înțelege sensul existenții este, astăzi, pentru un modern, un lucru extrem de rar. A înțelege omul sau destinul este și mai rar. Toate acestea te fac să te întrebi dacă nu pare inteligența a funcționat prea multă vreme in gol, pe obiecte streine sau pe mai puține obiecte decât era indispensabil. Majoritatea oamenilor pe cari i-am întâlnit se fereau să atingă cu gândul toate întrebările cari li se puneau. Superstiția cea mai primejdioasă este aceia de a ignora anumite întrebări fundamentale, sau a le rezolvi automat, printr-o simplă formulă care, la o analiză mai adâncă, se dovedește a fi fără sens. Un spectacol reconfortant și tare este găsirea acestor lipse de sens în însăși viața cea de toate zilele a modernilor. De aceia spuneam la început că zonele cele mai puțin luminate se întâlnesc in însăși presupusa lor lumină, în gesturile și intelecția lor de toate zilele. S’a vorbit de mecanicizare, și această formulă a circulat cu succes de la războiu încoace. Dar nu înțeleg ce au de-a face mașinile cu oamenii. E vorba aici de o abdicare din umanitate, care conduce la brută sau la diavol, niciodată la mașină. Este absurd să crezi că o mecanizare complectă transformă omul in mașină. Nu îl transformă în bestie. Mașina are o, <hai să-i spunem: ,,psihologie" foarte simplă; e blândă, e transparentă în dorințele și putințele ei, e, mai ales, icoana unei ordini interioare și unui simț al ierarhiei foarte impresionant. Nu trebuie să ne fie teamă de mașini, și sa fie ferim de comerțul lor. Acumn când „umanitățile" sunt atât de puțin frecventate, spectacolul mașinilor este o propagandă admirabilă pentru ordine, pentru ierarhie, pentru stil. Are și tehnica un anumit clasicism pe care îl putem potența și promova. Primejdia vine din bestie sau din demon, din libertatea rău înțeleasă, din libertinaj. Și aceasta nu e provocată de mașinism, ci din lipsa de sens a unui uluitor număr de acte esențiale în viața oricărui modern. Sunt în jurul nostru oameni cari înțeleg foarte multe lucruri dar niciodată nu sau întrebat: de ce trăiesc ?, de ce acceptă criteriile etice ale întregei societăți ?, de ce fuge de sinceritate ? de ce suportă zi după zi o existență care ar putea fi altfel ? Și totuși asemenea întrebări nu aparțin acelei clase de ghicitori, denumite „problematici" — și, cari pot fi trecute cu vederea fără multă pagubă — ci ar trebui să crească din însăși rolul conștiinței, ar trebui să doară cumplit ceas după ceas atât timp cât rămân nedeslegate. Au ceva urgent și decisiv în formularea lor, totuși, deși se presupun înapoia oricărui fapt „clar" și „simplu" al vieții noastre de toate zilele — ele rămân mereu uitate, mereu nedeslegate, iar oamenii cred că le-au rezolvit de mult, atunci când sau convins, de pildă, că pământul e rotund, că nu există Dumnezeu, că omul se trage din primate, etc. O foarte surprinzătoare și bogată recoltă așteaptă pe un cercetător al acestei oceanografii ale sufletului contemporan: îndemnați nu știu de ce elan exagerat, ne repezeam toți dea dreptul in adâncuri, in zonele plămadelor moștenite și ale „refulărilor", pentru a descifra ceva mai mult din viața sufletească. Nu e nevoie să coborîm atât de mult. Enigmele cele mari le aflăm la suprafață, în plina lumina și il pra simplicitate. MIRCEA ELIADE