Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)
1935-06-16 / nr. 392
0 . Duminica 16 Iunia 1933 De necrezuta viață a dumnealui IONIȚA Căpitan de oaste scrisă de dumnealui lancul Zogravul Desene inedite de I. ANESTIN, Ed. Vremea, tel 50 VREMEA Ed. Vremea Lei 25 Victor Ion Popa î f io*aK& de. oJbeJl roman de război PEMIUL ACADEMIEI ROMÂNE, 1935 Realități românești Se găsesc la îndemâna noastă câteva fapte asupra cărora ar trebui să se atragă necontenit atenția. Și aceasta, pentru simplul motiv că faptele de care vorbim sunt necontenit rău interpretate, necontenit alterate. Să începem cu cel mai bogat în consecințe, deși cel mai puțin recunoscut î continuitatea spiritului românesc — în instituții, în viața sufletească, în creațiile gândului. Dela folclor, la Eminescu și Lucian Blaga ; dela arta populară (cu rădăcinile în preistorie) la Brâncuș și George Enescu; dela apocrifele și legendele poporane la Creangă și Liviu Rebreanu — succesiunea „româneasca“ este neîntreruptă. Vor fi existând, firește, epoci de obscurizare a acestei continuități, momente neistorice, de „ieșire-din-fire“ (multe din ele, necesare pentru vremea lor ------ primejdioase numai când s-au permanentizat). Dar o sincopă definitivă n‘a existat niciodată. Literatura și plastica noastră „cultă“ a căutat mereu prezența artei populare, rădăcinile sale spirituale. Și în acest caz a izbutit să fie și artă universală — și artă specific românească. Firește, prezența artei populare — contact direct cu experiența folclorică, cu viața sufletească a unei colectivități — nu înseamnă imitarea modelelor populare, calchiarea unor forme perfecte de expresie dar nefertile ca izvor de inspirație. Am scris în repetate rânduri asupra acestei confuzii între prezența folclorică și imitarea temelor sau a lexicului folcloric , confuzie care a condus la plastica Rodicăi, la „Chemarea Codrului“, la stilul Brumărescu și la sămănătorism (în aspectele sale inerte). Cultura românească prezintă un avantaj unic față de celelalte culturi europene , clasicii literaturii românești sunt accesibili oricui, pe tot cuprinsul țării. Orice țăran se desfată ascultând (dacă nu știe să citească) pe Creangă. Orice țăran. Lucrul ăsta nu-l veți mai întâlni nicăieri în Europa. Nu e vorba, numai, de continuitatea linguistică pe care o putem observa între literatura vorbită și cea scrisă— dar și de conținutul artistic și intelectual. Amintiți-vă că Lafontaine nu poate fi înțeles pe tot cuprinsul Franței. Amintiți-vă de asemenea că literatura italiană cultă — cum a demonstrat atât de categoric Borgese —— este inaccesibilă în totalitatea ei masselor populare, prin acel caracter aulic, superior, umanist care îi e specific. Ce sa mai spunem de țări ca Norvegia, a cărei literatură cultă se scrie de sute de ani într'o limbă streină, daneza , a cărei limbă vorbită în straturile urbane, fiind daneza, nu are nici un punct de contact cu limba poporului, care vorbește norvegiana... Este incontestabil, deci, că, din acest punct de vedere, literatura românească nu are de ce să se teamă; continuitatea “ de la folclor la Lucian Blaga — se verifică și ca lexic, și ca tematică. Aceasta ne silește să afirmăm un lucru care ar părea, cel puțin la prima vedere, paradoxal. Anume , că elitele creatoare ale României moderne sunt singurele care au dreptul la succesiunea clasei țărănești. De orice alt element social S-ar putea dispensa România, în afară de țărănime și de elitele creatoare. Istoria adevărată a „românității“ ar fi putut exista fără nici una din clasele crescute in ultima sută de ani. Nici burghezia, nici proletariatul nu au rupt continuitatea „stilului românesc“. Nici burghezia, nici proletariatul nu au putut creia Valori universale în afară de cadrele în care s-au exprimat intuițiile rurale, cadre care au fost reluate de artiștii și intelectualii moderni, și pe care le regăsim și la Eminescu, și la Pârvan, și la Blaga, și la Brâncuș, și la Liviu Rebreanu. Observați că toți marii creiatori români moderni, deși au folosit intuiții rurale, folclorice , nu au aparținut clasei țărănești. Eminescu a fost fiu de boernaș, Pârvan fiu de burghez, ca și Enescu, ca și Blaga, ca și Rebreanu. Elita creatoare a României moderne nu este, deci, expresia directa a clasei rurale. Ca niște adevărați șefi spirituali ai unei nații, creiatorii de valori românești s-au ivit din toate clasele sociale ale acestui pământ. Ei nu exprimă însă sufletul unei clase. Ei exprimă geniul unei națiuni. Fii de burghezi sau de boemnași, atunci când au creiat într'adevăr valori universale au uitat intuițiile adunate de experiența colectivă a neamului întreg. Burghezia și proletariatul au putut lua ființă in desfășurarea societății românești. Geniul burghez sau proletar nu s-a ivit încă. Și aceasta pentru simplul motiv că adevărații creatori spirituali nu au fost niciodată simplii haut-parleurs ai clasei lor. Deaceia, dacă ar trebui sa simplificăm la absurd și sa ne întrebăm care ar fi singurele clase creatoare și absolut necesare României, am răspunde : țărănimea și elitele intelectuale. Aceste elite care, încă odată, au singure drept la succesiunea clasei rurale« Dar să ne înțelegem. Să nu confundăm „intelectualul“ cu „belferul4“, așa cum vor să confunde teoreticienii români ai lui „politique d'abord !“. De câte ori am scris despre „intelectuali“ și am fost criticat pentru asta (fără a fi întotdeauna numit, firește) — am observat că se confundă cu voință și rea-credință „intelectualul“4 cu „belferul“. Asemenea confuzii dovedesc și discernământul și armele de luptă ale susținătorilor primatului politic. Limba română a păstrat destul de clar — ca și celelalte limbi romanice — sensul termenului de intelectual : intus legere, a ceti înăuntru, a vedea în întunerec, a prevedea. Nu e locul aici (voi reveni asupra acestei controverse) să stabilesc meritele și destinele „intelectualului“. Dar e ușor de înțeles că „a ceti înnăuntru“, a vedea în întuneric, a configura realitatea, a proceda evenimentele — toate aceste funcțiuni dramatice și vitale nu au nimic de aface cu lașitatea, suficiența și abstractismul „belferilor““. Aceștia din urmă sunt bieți semi-docți confuzi, superstițioși și burghezi, sunt, într'adevăr, singura specie de „intelectuali”4 produsă de burghezie. Confuzia între belfer și intelectual, între creatorul de valori spirituale și mediocrul repetitor de catedră , este dovadă ori de ignoranță ori de rea-credință. Intorcându-ne la discuția noastră, să amintim că atât țărănimea cât și elitele spirituale au păstrat continuitatea tradiției și a stilului „românesc“ și din alt punct de vedere. Este și în structura țăranului și în acea a „intelectualului“4 o orientare realistă. Și unii și alții sunt realiști, adică înclinați către experiență, către detaliul concret, către autenticitate și dramă. Cele dintâi și cele mai grave scheme și metode abstracte le-au introdus în cultura românească politicianii, „oamenii practici“ (adică „oamenii care practică greșelile îaintașilor noștri“). Teoreticienii politici de astăzi au cutezanța să acuze pe „intelectuali“ de abstractism — asta după ce au practicat o sută de ani cele mai extraordinare și mai nocive abstracțiuni (drepturile omului, partide, legiferări, contracte, reprezentanțe, etc.). Chiar schemele curentelor extremiste sunt creațiuni abstracte; se învață oamenii să reacționeze automat, ca o mare massă; se împarte realitatea concretă și multiformă în două mari părți abstracte (ai noștri, ai lor— ei și noi — dreapta și stânga, etc.) ; se folosesc formulele în locul analizei reale; se creiază reacții și stimulenți de laborator. Realismul țăranului și al intelectualului o pune în fața acestor scheme abstracte și a acestor gândiri de lozinci, practica experienței zilnice, dramatica unei existențe autentice, în veșnică luptă cu iraționalul (aceste două grupuri sunt singurele care dau valori iraționalului). Țăranii și-au verificat ființa lor istorică în luptele pentru păstrarea pământului strămoșesc, în rezistența lor față de atâtea forțe cosmice, biologice, economice, sociale. Intelectualii, elitele creatoare ale acestui neam, adunați din orice clasă socială, având între ei uu relații de grup sociali raporturi de breaslă — acești intelectuali au și ei o menire istorică. Poate fi vorba, chiar, de o nouă verificare a resurselor poporului nostru, a drepturilor sale la viață și la supraviețuire. Țăranii au apărat pământul și neamul. Intelectualii apără drepturile spiritualității noastre, autonomia ei, valorile ei universale, omenești. Misiunea istorică a unui popor este verificată de două lucruri : 1) de puterea cu care știe să-și apere pământul, libertatea și drepturile ; 2) și de vigoarea cu care creiază valori. Clasele sau grupurile care împlinesc aceste funcții esențiale, sunt singurele care se pot numi grupuri vitale, fără de care o națiune riscă să dispară din istorie... MIRCEA ELIADE prin acțiunea lui culturală a creat suportul intelectual al burgheziei române. Dacă lui Ion Brătianu se datorește crearea structurii materiale a statului burghez, se poate spune pe drept cuvânt că lui Spiru Haret îi revine meritul de a fi creat structura morală și intelectuală a acestei burghezii. Prin ridicarea învățătorului la rangul de factor esențial în viața satului, Haret a voit să creeze și o burghezie țărănească, luminată și liberă. Prin reforma învățământului secundar, experimentază câteva generații, Haret a creat elitele intelectual necesare în conducerea competentă și deci responsablă a vieții noastre orășenești. Roadele pozitive și negative ale haretismului (ca în orice reformă socială și intelectuală, care nu poate fi eternă) astăzi se văd precis. Pentru isbânzile lui, Haret a intrat de mult în istorie, pentru noule orientări care n'au apărut încă, după dispariția lui, este și definitiva certitudine că haretismul este și un spirit intrat în istorie. De aceea ridicarea statului, a cărei desvelire s'a sărbătorit la începutul acestei luni, este nu numai un meritat prinos de recunoștință, dar și semnul încheerii unei importante etape, di n evoluția culturii noastre. Haret a devenit de azi înainte un simbol! Statua lui, înălțată alături de a lui Lazăr și Heliade Rădulescu, arată că este astăzi momentul ivirii unei persealități care să-și desemneze virtual proporțiile statuare, în ciclul evolutiv al culturii românești. Monumentul lui Haret este un permanent avertisment dat culturii noastre oficiale al spiritului nou care trebue s’o anime, ca să nu moară sau să devie pur și simplu inutili. P. CONST. ROMANE „Era pe vremea când locuiam in Copenhaga și muream de foame'4, își începe romanul Foame, ciudatul scriitor nordic Knut Hamsun: „Es war eine schöne Sache, Ende de3 neunzehnten Iahrhunderts sechsundzwanzig labre alt und unabhängig zu sein...“ (Frumos lucru era sä ai la sfârșitul veacului al 19-lea douăzeci și șase de ani și să fii liber), își începe romanul Delaide, tânăra scriitoare Mechtilde Lichnowschy. Nu numai simțul atât de prețios al culorii sentimentale a timpului, o apropie pe noua romancieră germană de scriitorii de valoare — ci mai cu seamă tot ce o desparte de însușirile comune femeilor cu condee. In primul rând nu se ocupă de senzațiile și fericirile propriei persoane, u chip mai mult sau mai puțin străveziu. In al doilea rând stilul nu curge năvalnic, gros, ci e trecut printr-o mătăsoasă sită de frazare și toată povestea e echilibrată în amănuntele ei ca o arhitectură translucidă. Și în al treilea rând e la al treilea roman, ceia ce înseamnă că și-a luat rolul în serios și scrie profesional, singurul fel de a scrie și progresiv și adânc. Și plutește prin toate paginile romanului un parfum de bun gust și voluptate, pe care, nu o putea împărtăși decât o femeie. F. A. GUSTUL germanilor pentru lectură e proverbial. A fost chiar criticat, ca un indiciu de lipsă de originalitate. In orice caz, faptul e indiscutabil, și dacă îl subliniem încă o dată, e pentru a atrage atenția, că în momentele acestea de criză, Editura germană face sforțări extraordinare, pentru a putea oferi cărți întrunind în ele trei calități aproape imposibile de găsit împreună : 1) o excepțională valoare a textelor 2) o prezentare tipografică aproape luxoasă 3) un preț ieftin. Dau un singur exemplu : faimoasa lucrare a lui Henry Thode, Franz von Assisi, devenită clasică în acest domeniu. E vorba nu numai de o reconstituire magistrală a vieții și a epocii aceluia care a fost cea mai mare personalitate în creștinism, după Iisus, ci și un studiu admirabil al artei italiene în zorile ei, artă pe care Thode o arată inspirată tot de Francisc de Assisi. Această monumentală lucrare a fost publicată în patru volume compacte și costă trei sau patru mii de lei. Phordon-Verlag o prezintă acum întrun „Volksausgabe“, (ediție populară), un volum de 870 de pagini, fără nici o reducere de text, legată în pânză, pe o hârtie excelentă, cu 156 reproduceri de tablouri, printre care frescele lui Giotto, totul pe prețul de... 240 lei. De la 4000 la 240, cifrele elocvente dispensează de orice comentariu, despre felul cum un mare popor înțelege sa propage cultura în masele lui. V. L. LA BRUYERE și PAUL VALERY Este un adevăr comun: nu se inventează nimic, cel puțin în domeniul literar. Nu exista teorii cari sa nu fi fost comentate mai demult. Pe Taine îl descoperi complect în Henri Beyle. Nu exista precept de Boileau, care sa nu fi fost spus înaintea lui (s'a dat. In sensul acesta, o teza de doctorat la Sorbona. Se insistă pe formula pe care o susține Paul Valéry : arta este, înainte de toate, meșteșug. Emoția nu joaca nici un rol, construești numai daca te pricepi.La Anale, — ciudata apropiere, — ripostează, susținând valoarea inspirației d-ra Vacarescu... Bineînțeles, și Legenda Meșterului Manole, apare între argumente). La Bruyère a spus minunat în „Des ouvrages de l'esprit" : C'esf un metier que de faire un livre, coflinte d* faire une pendule. SPIRIT CRITIC Este uimitor ce spirit critic aveau clasicii, și cum se pricepeau să judece chiar pe contemporani, fără sa-t irite prezența tipică a acelora pe care-i admirau, prezența care micșorează totdeauna. Boiseau a văzut clar și a desemnat pe Molière sau pe Racine fără de nici o frică. Despre Corneille sau Racine, La Bruyère spunea exact, ceiace spunem și noi acum. ȘI PRINTRE CONTEMPORANII DE LA NOI Atragem de pe acum atenția asupra cărții d-lui Ury Benador „Subiect banal44. Conține pagini superbe Detalii pregnante. Se va putea citi și mai târziu, cu acelaș fervoare. Moartea copilului n4 o accept însă, căci o găsesc un amănunt inutil. Și nebunia eroului, căci cazul putea avea o explicație normală. Gelozia pornește brusc (defect și în Coca magnifique). Musafirul este mediocru (cu calități, lucrul ar fi fost mult mai subtil), și este deplasată sărăcia lui vulgară. Dar gelozia este trasată magistral. Urmărirea pe străzi a Hildei, vom păstra-o în noi pentru totdeauna. Aud că autorul își propune să facă pe Hilda să răspundă. Este necesar ? Explicațiile prea multe nu alungă poezia ? A. H. SE ÎMPLINESC... ... cinci ani de când și-a acordat benevol eternă odihnă Iulius Pascin, unul din cei mai reprezentativi artiștipictori ai epocei noastre. Născut pe malurile Dunării, la Vidin, Iulius Pascin s-a rupt de tânăr de familie, care vroia să smulgă din visătorul plastic un mare cerealist. A lucrat — adolescent — în birourile de export ale familiei dela București și din porturile dunărene românești. Dar pentrucă nu-și simțea chemarea „să facă bani“ și să fie un fericit milionar a fugit în străinătate. A rătăcit în Europa și America, notându-și în carnet impresiile de călător, în linii și forme. A fost unul din nouii desenatori ai „Simplicissimului“. După ce și-a cucerit gloria în Germania, după expoziții și albume tipărite de editurile de artă, a trecut la Paris unde, gloria lui s-a definitivat, ca unul din meșterii marii școli plastice de la Paris. Viitorul va hotărî dacă Jules Pascin a fost un mare pictor. Prezentul nu poate decât să ateste că a fost unul din tipii reprezentativi ai unei arte de mare rafinament, nutrită de impresii cotidiane, evoluate pe planul neconformist al epocei. A fost un om bun. Un nesupus. Un răzvrătit împotriva canoanelor familiare, statale, artistice. Și pentru că se simțea singur, izolat, după o hartă de un sfert de deceniu cu viața, cu oamenii, cu fantomele plăsmuite de imaginația lui încinsă, s'a sinucis. Parisul artistic l-a plâns și l-a dus la groapă într'o clipă când debuta marea criză economică și socială care silește pe artiști să renunțe la anarhica lor aristrocrație și să devină cetățeni, luptători pentru una din taberele cari se războiesc să impună o nouă formulă de viețuire colectivă. COLECȚIA „ORAȘE” . ...căreia îi va da o mare extindere „Fundația Regele Carol II44 — va cuprinde o seamă de monografii scrise de autori cu renume. Și anume. Constanța, Iași, Chișinău, Cernăuți, Balcic, Craiova și Timișoara. Una din cele dintâi monografii va fi a d-lui Tudor Șoimaru „Constanța“ — care va apărea în cursul lunei Octombrie. UN CONCURS DE ILUSTRAȚIE... Un concurs de ilustrații a instituit „The Limited editions Club" din New York. Editura face apel către artiștii lumei întregi — și prin reprezentantul din România a cerut și concursul artiștilor noștri — ca să trimită ilustrații de cărți. Premiul I este in valoare de 2500 dolari, al doilea 1500 dolari și următoarele de 1000 dolari. Adresa pentru amatori este : George Macy, „The Limited Editions Club” 551, Fifth Avenue, New-York U. S. A. i. c. A APĂRUT: Fresca Justiției Contemporane Române de Fr. Stanetti cu colaborarea celor mai de seamă pene ale scrisului românesc. Lucrarea cuprinde o serie de portrete literare din lmea personalităților noastre judiciare, magistrați și avocați. Aceste portrete sunt semnate de d-nii : Al. Valjan, G. D. Mugur, I. Gr. Periețeanu, Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, Mihail Mora, Prof. Mircea Djuvara, Eug. Titeanu, Pamfil Șeicaru, Prof. Eugen Herovanu, Iorgu Petrovici, Decan Bar. Ilfov ,G. I. Stratulat (magistrat), Aurelian Bentoiu, Cezar P<etrescu (scriitor), Teodorescu-Braniște (publicist), Prof. Caracostea, G. Conduratu, Ion Dragu (directorul presei), Horia Furtună, Ion M*r*in Sadoveanu, Mihail Sevastos, Ion Peretz, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, C. Congo pol, dr. Ygrec, P. Strihan, V. V. Stanciu, Al. Vălimărescu, D. Pascu, C. Spigler-Fronda, Vasilescu-Notta ra, Corneliu Moldovanu, I. Birnberg, Al. Popescu-Necșești, G. Lisken, Eugen Crăciun Graur, Titel Pet**----u, H G. Meitani, E. C. Decusara, A. Vălimărescu, N. N. Porsena, Em. Slătineanu, Ioan V. Gruia, G. Costăchescu Rosenthal, N. Corodeanu, Prof. Univ. Tr. Dimitriu-Șoimu, Richard Hutschneker, Laurențiu Oanea, Negrutzi, Em. Fagure, St. Antim, Lascarov- Moldovanu, C. Khiricutză, Adelin Weiss, Pompiliu Ioanițescu, N. D. Stănescu, St. Brăiloiu, Liviu Rebreanu, N. N. Pătrașcu, Eug. Baraș, C. Solomonescu, Emil Rigler, etc., etc. Portretele literare sunt însoțite de câte un portret, gen-peniț" executate de domnul Fr. Stanetti. Această carte permite a avea un succes deosebit prin faptul că este unica în acest gen, având în vedere atât forma tehnică în care se prezintă cât și calitatea artistică a execuției portretelor, victorros delicatul poet, plin de o fină sensibilitate ce-l situiază printre cei mai de seamă creatori tineri, a scos un al doilea volum „Vedenii“ care denotă o interesantă depășire. In timp ce alții rămân la aceleași formule, banalizându-se și banalizând preocupările scrisului nostru, Victor Stoe mereu în căutări superioare, pare a desminți facilitatea celorlalți. MONOGRAFIA LICEULUI LAZAR Cu prilejul comemorării a 75 ani de existență, Liceul Gheorghe Lazăr a tipărit o interesantă monografie, care poate sluji drept model și altor instituții. Redactată de unul dintre profesorii liceului, d. Ion Zamfirescu, monografia aceasta caută să înfățișeze instituția ca un întreg de viață, cu condițiile și manifestările lui proprii. Studii, articole, date statistice, tabloul elevilor și ce au devenit dea a lungul anilor, studiul frecvenții și provenienții elevilor, — toate configurează admirabil activitatea de la acest liceu care a dat o seamă de oameni practici, oameni de afaceri, medici, avocați, liber profesioniști contrar altor licee care au dat mai ales ideologi, artiști și politicieni. La« zarul se dovedește liceul micii și mai ales marii burghezii și rolul său de spiritualizare al acestei clase nu este decât foarte important. TEATRU MOSST Firește în America. La Mount Vernon din statul New-York s'a jucat piesa „The Girls from Childs in 1950" in care tofi actorii erau cel puțin parțial goi și cel mult cu un cache-sexe. Criticii au fost invitați să asiste la spectacol cu cea mai largă înțelegere iar organizațiile moraliste locale au recenzat piesa la repetiția generală declarând-o tolerabilă, întrucât goliciunile de pe scenă nu contravin legii și nici obiceiurile de pe plăji. Succesul nouei întreprinderi a fost totuși sub mediocru. Piesa era slabă și nudismul aproximativ, ceia ce a desamăgit. Pentru oamenii subțiri întreaga punere în scenă a fost socotită de un prost gust patent. O impresie oribilă a produs eroina, căreia îi cădeau ciorapii înadins și purta un jupon demodat deși era vorba de previziuni pentru 1950. ERICH VON STROHEIM marele regizor și actor german stabilit la Hollywood, a scos de curând un roman „Poprika", de o banalitate realistă ce poate place doar mulțimii. E vorba de o melodramatică iubire cu țigani, bătăi in localurile de noapte ale Budapestei, cu ofițeri beți și cartizani, cu o serie de viziuni din camera de hotel, de diferite calități și preferințe. Cu violuri, seducții și omoruri pe care regizorul le-a evitat in creațiunile sale cinematice. Ceea ce înseamnă că nimeni nu poate fi mare in toate domeniile. ARCHBALD MCLEISH este unul dintre cei mai îndrăzneți și avântați poeți și critici americani. In epoca de depresiune a publicat o seamă de manifestare și poeme de îmbărbătare colectivă, de mare succes. Deși se adresă masselor de muncitori și șomeri, McLeish a căutat să-i ridice și artistic, păstrând o expresie de mare vigoare. Acum a publicat o piesă în versuri Panic (Panică) în care se pare că e vorba tot de suferințele mulțimii, evocată în stilul dramelor antice, cu coruri și eroi de mare amploare. Panic se va juca la Teatrul Imperial din New-York. SĂNDUCU In editura „Oficiului de Librărie" (Str. Carol No. 26) a apărut „Sanducu", roman în icoane din viața copilului, datorit d-lui Mihail Dragomirescu, profesor Universitar. După copilul lui Creangă și cel al lui Slavici, „Sănducu“ definește vârsta în care sufletul neprihănit al copilului caută să deslege tainele firii. Hecate William Blake SPIRIT HARET A apărut LIRICA LUI GOETHE O antologie românească de Ion Sein Giorgiu L -360 Editura „ADEVERUL“ S. A.