Ziarul de Sibiu, noiembrie 2008 (Anul 6, nr. 598-599)

2008-11-17 / nr. 598

j ' &­i­m £ 17-23 noiembrie 2008 £ Inedit Remember Corneliu Coposu La 11 noiembrie 2008, s-au împlinit 13 ani de când ne-a părăsit Corneliu Coposu, acest „Senior" al politicii românești. Despre marele dispărut am scris în mai multe rânduri, inclu­siv în revista Lumea, dar mă simt dator să-l readuc în conștiința cititorilor Gazetei din mai multe motive. Mi se pare de necontestat că a fost și rămâne un reper moral într-o lume învolburată, de multe ori haotică și chiar în disoluție. Pe de altă parte, a fost o prezență continuă în familia mea. Dacă tatăl meu, o soră și subsemnatul l-am cunoscut înainte de 1989, după aceea au avut plăcerea de a-i întâlni soția și fiul meu. Traducerea poemului „If" de Rudyard Kipling, rea­lizată de Coposu, s-a găsit încă din 1970 în holul apartamen­tului, ca un îndrumar de viață pentru cei care locuiam acolo și cei care ne vizitau. Pe de altă parte, profesorul dr. I. Chin­­driș a publicat în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu" corespondența lui Coposu cu tatăl meu, împreună cu un comentariu avizat. După cumplita perioadă în care a fost întemnițat, apoi a avut domiciliu obligatoriu, iar după 1964, s-a aflat sub stricta supraveghere a Securității, a urmat o lungă perioadă de calomnii, care a debutat la începutul anului 1990. S-a spus că dorește să-și recupereze averile, cr fiul protopopului greco­­catolic din Bobota, atât Dânsul ,cât și familia lui, nu au avut nici un fel de avere, în afară de o cinste fără de reproș. Presa aservită vechilor structuri a afirmat că ar fi fost informator al băieților cu ochi albaștri, minciună infirmată - spre cinstea lui - de domnul Virgil Măgureanu, îmi vine în minte și episodul petrecut la Alba Iulia, la prima sărbătorire a Zilei de 1 Decembrie, când niște huligani, care purtau sigla orga­nizației „apolitice" Vatra Românească, îl huiduiau de mama focului. Domnul Coposu își continua, imperturbabil discur­sul. Și viața i-a dat dreptate. O tempera, o mores! Cine mai știe acum de Vatra românească, pe când Coposu a rămas în conștiința noastră, în legătură cu cele întâmplate, a fost sem­nificativă reacția domnului Petre Roman, actualmente can­didat PNL, și atunci Premier și coleg de partid cu domnul Iliescu, era atât de entuziasmat de țipetele gloatei, încât îi în­curaja cu brațele, într-un mod așa de excesiv, că a determinat gestul acestuia din urmă, care l-a prins de cot, încercând să-l mai tempereze. Nu a tranzacționat niciodată asupra principiilor. A preferat ca UDMR să părăsească Convenția Democrată, decât să accepte pretenția lor că România nu este un stat național și unitar.­­Consider că sunt un om tolerant, iubesc și apreciez cultura maghiară - literatura,­ muzica, cinematografia și teatrul. Dacă Transilvania are un nivel de civilizație superior celorlalte provincii românești, aceasta se datorează și inter­ferenței culturii române cu spațiile culturale austriece și maghiare, însă pretenția la autonomie teritorială pe criterii etnice mi se pare nepotrivită și nu servește intereselor con­cetățenilor noștri maghiari.­ Păcat că dispărutul nu și-a culti­vat un grup de colaboratori tineri deoarece, dacă ar fi făcut acest lucru, PNȚCD nu ar mai trăi acum numai din amintiri. A fost impresionant cortegiul nesfârșit care i-a urmat catafalcul pe străzile Bucureștiului. Până la dispariție, men­talul colectiv a evoluat mult. Domnul Iliescu i-a trimis o coroană de flori, ardeleanul Oliviu Gherman a rostit câteva cuvinte neconvenționale, ce mi s-au părut sincere, iar Paul Niculescu Mizil a scris cuvinte omagiale, relatând o întâlnire pe care Coposu a avut-o cu acesta, în anii 90, când foștii colegi PCR i-au întors ostentativ spatele, deoarece Niculescu Mizil avea necazuri cu justiția, dispărutul l-a primit curtenitor și l-a sfătuit cum ar trebui să procedeze pentru a obține o hotărâre penală dreaptă. Și domnul Năstase a avut cuvinte de apreciere pentru cel pe care îl omagiem, publicând un doc­ument, respectiv o cerere, adresată de Coposu Ministerului Afacerilor Externe, în anul 1987, când acesta solicita să se în­deplinească dorința testamentară a lui Nicolae Titulescu, ca osemintele să-i fie aduse în țară și reînhumate la Brașov. Acest lucru s-a împlinit în timpul mandatului de ministru de externe al domnului Năstase. Dacă adversarii politici, pe care nu i-a considerat nicio­dată dușmani, au avut cuvinte de apreciere pentru Corneliu Coposu, cuvine-se cu adevărat ca noi, cei care i-am împărtășit idealurile, să-i aducem prinos de recunoștință. P.S. Domnul I. Groșan se întreabă în Ziua cine este cel care l-a denumit pentru prima oară „Seniorul". Mă grăbesc să răspund și pentru motivul că scriitorul este autorul nuvelei „Caravana cinematografică", pe care o consider apropiată ca valoare literară de „Alexandru Lăpușneanu", semnată de Ne­­gruzzi. Este Petre Țuțea, poreclă pe care au preluat-o mulți alții. Grigore Nicușan s-a născut în satul Văleni, comuna Pogăceaua din județul Mureș, în 1970, Grigore a avut primul contact cu produsele de sticlărie, avea 17 ani, când într-o zi plecând la Sărmaș să developeze niște fotografii, pentru că se ocupa de arta fotografică în aceea perioadă, a dat de un atelier de sticlărie. A fost furat de frumusețea obiectelor și a pierdut noțiunea tim­pului. A fost atât de impresionat de arta de sticlar și de suflătorii în țeavă, încât după ce s-a întors acasă și-a rugat tatăl să îl însoțească la Sărmaș să ia legătura cu condu­cerea atelierului să îi acorde șansa să învețe această meserie. „îmi amintesc că s-a rezolvat, până la urmă am muncit la Sărmașu aproape 2 ani, după care am fost în­corporat în armată. Dar mi-am dat interesul total să învăț și am și beneficiat de o conjunctură favorabilă. Pe atunci sticlarii pensionari aveau dreptul prin lege să muncească 4 sau 6 luni în fiecare an să își mai completeze veniturile și așa am avut ocazia să fur de la cei mai mari sticlari și de la artiști plastici profesioniști care veneau să creeze la noi, ce știau să facă mai bine ", povestește Nicușan. El spune că a muncit o perioadă în echipă cu cei mai buni sticlari și chiar a ajuns mai târziu cel mai tânăr șef de echipă din istoria sticlăriei la Sărmașu, prin mâna lui trecând peste 40.000 de pești-pușculiță și coșulețe din sticlă. Partidul a reținut 1­24 de lucrări A încorporat în armată la TRS la Botoșani, școala de gradați a făcut-o la Iași unde tânărul și-a mai descoperit un talent, muzica. A câștigat cu corul „Șiretul Botoșanu­­lui" format din 130 de bărbați, locul I pe țară la concursul corurilor civile și militare care s-au difuzat și la Tele­­vizunea Română. După armată s-a angajat la Prodcom­­plex Târgu-Mureș, secția artizanat, unde de la artiștii plastici profesioniști a studiat noi forme de lucru în arta sticlăriei. A lucrat sub conducerea doamnei Nagy Gheo­­rghina, cu care a participat la o expoziție națională în 1987, la Muzeul de artă din București. Acolo, partidul a reținut 24 de lucrări, din care una a obținut locul I, era o vază care purta semnătura artistului Nicușan și a lui Torok Levente, lucrare care și azi se află în patrimoniul național al muzeului de artă. Această recunoaștere i-a dat curaj sticlarului să își urmeze calea și să conștientizeze că lucrările sale au valoare. Produse pentru marile magazine din Paris In 1993 a renunțat la Prodcomplex și s-a privatizat, a intrat în comerț deschizându-și un magazin de metraje ,iar la începutul anilor 2000 și-a achiziționat o fostă cen­trală termică în Târgu-Mureș pe care a amenajat-o pen­tru un atelier de sticlărie. „Acum mi-aș dori să fac un cuptor mai mic, să pot crea doar produsele mele și partea comercială și de serie să o las pe planul doi, să produc doar produse unicate. Momentan sticlarul are 6 angajați, iar unul este chiar fiul acestuia, Sergiu, care se ocupă și de partea de vânzări a afacerii și de relațile cu clienții din străinătate. Operele artistului plastic merg în proporție de 80% la export, în Occident, în țară face multe lucrări la co­mandă, trofee cum ar fi celebrul Măr de Batoș, sau mo­tarul doctorilor de la UMF. Prețurile artistului sticlar diferă de la 5 la 200 de lei, în funcție de mărime și de complexitatea operei de artă. Nicușan recunoaște că în această perioadă resimte și el criza mondială care a pus pe gânduri mulți oameni de afaceri. Nicușan nu se teme de concurență pentru că nu are adversari pe acest seg­ment iar sticla produsă la atelierul artistului poartă bran­dul Nicușan care este inconfundabil, produse de-ale maestrului fiind accesibile chiar în multe magazine de profil din Franța. Sticlarul a suflat 400 de tone Dacă România a fost în perioada comunismului cea mai mare exportatoare de sticlă din Europa azi se mai prelucrează în țară abia 7% din cantitatea care se exporta până în 1990. Nicușan e unul dintre sticlarii care a rămas în picioare, spune că a investit în această afacere în timp, circa 500.000.000 de lei vechi. A creat peste 200.000 de obiecte din sticlă în 38 de ani de când lucrează și spune că a suflat aproximativ 400 de tone de sticlă, la care i-a dat viață. Vaze de flori, platouri, boluri, coșuri de flori, sfeșnice, siluete de oameni, lebede, îngeri. Sticlarul topește sticla la temperaturi de până la 1.400 de grade și zilnic extrage lacrima de sticlă din cuptor cu ajutorul unei țevi de 1,30 cm, protejată în vârf cu oțel refractar Are un cuptor cu o capacitate de topire de 700-800 de kg de sticlă, din care sticlarul prelucrează circa 150-200 de kg pe zi „ Nu se suflă greu sticla dacă știi când să sufli, e o jucărie dacă știi secretele acestei arte" .Artistul cunoaște secretul suflării, proprietățile sticlei și combinațiile ba­­toanelor de sticlă colorată, al făinii de sticlă pisată sau rubin cu care potrivește straturile de sticlă într-un mod unic, dându-le produselor o armonie cromatică incon­­fundabilă. Produsele sticlarului au fost lăudate și în presa franceză. De-a lungul anilor artistul a vândut mai multor personalități obiecte unicat din colecția sa personală sau a oferit cadou opere de artă personalităților la mai multe evenimente la care a fost invitat. Așa au ajuns produsele lui în mâinile senatorului Adrian Păunescu, vicepreședintelui­­ Mureș, Ciprian Dobre, Prefectei Feticia Pop, Ministrului Borbély László, președintel­e Mureș, Lokodi Emőke, Mi­nistrului Eugen Nicolăescu. In această perioadă maestrul sticlar se pregătește pentru târgul internațional de ceramică și sticlă de la Frankfurt din luna februarie și pentru târgul de la Milano, pentru a-și promova brandul, și speră să fii ajutat de Camera de Comerț sau de Guvern, pentru că reprezintă România cu cinste peste hotare. Robert MATEI Meșterul Grigore Niluson își vinde produsele la Paris Omul care dă viață sticlei

Next