Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1915 (Anul 15, nr. 1-52)

1915-04-21 / nr. 16

ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ţi AL CALAVORIILOR teatra şi ari­­i­me ci a căutat să subjuge sau, mai bine zis, să se folosească şi mai mult de elementele naturei şi de învăţă­mintele pe cari ea le dă cu îmbelşugare şi atunci a descoperit submarinele, ba­loanele şi aeroplanele. S’a încercat şi arta să ajute bietului Icar să evadeze prin zbor lipindu-i aripi de şindrilă cu ceară. Ştiinţa modernă­ a putut realiza acest vis al visătorilor, dar a înlocuit şindrila şi ceara prin plăci strălucitoare de oţel, fără frică că­ razele soarelui vor putea dezlipi metalicele le­gături a aripilor carii te poartă în imen­sitatea azurului nesfârşit. Dacă omul a invidiat şi a învăţat zbo­rul păsărilor, tot aşa l-a ispitit şi mer­sul submarin al peştilor. A studiat, a cercetat, a lucrat necontenit cu încăpă­ţânarea datorită convingerei până ce a putut ajunge să înfiripeze năpraznicele submarine. Iată pe om stăpân peste tot. După ce a reuşit să-şi transporte tru­pul distanţă, a căutat să-şi poarte şi gân­direa unde numai cu gândul gândea şi tot aşa de repede ca gândul. A inventat în acest scop pe rând: telegrafia, t­ele­fonia, telegrafia fără sârmă şi telefonia fără sârmă. Se întâmplă un lucru în Europa, peste câteva momente America întreagă îl cu­noaşte. Tot graţie fenomenelor electrice se cer­cetează a se obţine fotografii de la ace­leaşi distanţe la cari s’a parvenit a se vorbi. Crede cineva că toate aceste feerice descoperiri pot fi întrecute în imaginaţie de oricare din lucrările artistice exis­tente? Evident că rolul ştiinţei nu poate fi de­cât de a perverti spiritele căci ea este acea care a zmuls din faţa privirilor noastre lenevite, nesfârşita pânză de mă­tase albastră prefăcând-o într’un strat foarte adânc de aer; ea a schimbat bul­gării de aur aninaţi de toartele cerului în corpuri cereşti ca şi steaua pe care locuim; norii nu mai sunt grămăgioare de bumbac aruncate la întâmplare, ci sunt nişte enormi bureţi electrici îmbi­baţi cu apă. Soarele, nu mai e făt fru­mos care cerne pulbere fină de aur din pletele-i blonde, ci ştiinţa — ingrata — l-a trimis în centrul unei lumi pe care o conduce cu căldură şi dreptate, tă­­rfind-o în acelaş timp pe căile nesfârşi­tului; iar Luna, acea fantastică regină a nopţilor senine nu e de­cât un biet sate­lit care-şi continuă existenţa învărtin­­du-se cu aceiaş amfominiţie în jurul bătrânei mume pământul. Cum se cheamă atunci aceste minu­nate şi măreţe descoperiri dacă a­ţi îngră­dit imaginaţia în egoistul ogor al arte­lor mercantilizlate? Dacă precupeţiţi ştiinţei imaginaţia, atunci descoperiţi şi domniile-voastre, soli ai zilei un super­lativ care să caracterizeze lucrările ei. Sfredelind pământul şi studiind cu mi­­nuiozitate pietre, fosile şi alte urme, ştiinţa, ca cel mai conştiincios oficer al stărei civile, caută să dovedească vârsta adevărată­ a grăuntelui de care suntem ţintuiţi şi a fiinţelor care-l locuesc. Ea nu s’a mulţumit însă numai cu cunoaşte­rea compoziţiei pământului, ci a reuşit cu ajutorul aparatelor descoperite, să COLABORATORI NOŞTRI CĂPITANUL DE MARINA Aurel Negulescu (B. B. Belamare) Acei cari muncesc mai mult, acei ieri îşi pun viaţa lor întreagă î­n serviciul ta­nar ideal, sunt în acelaşi timp şi cei mai modeşti. Unul dintre cei mai iubiţi din colaboratorii no­ştri, căpitanul Aurel Negulescu, comandantul vasului ,,Principesa Maria“ este unul dintre a­­ceşti oameni. Ii cer iertare, că profitând de prietenia ce o are pentru mine, am în­trebuinţat pentru revistă, fotografia •• mi-a dat personal de atâta timp. Cred că sunt mulţi cititori, care se vor interesa de schiţa biografică de mai jos a colaboratorului nostru, care zilele acestea a dat la iveală o frumoasă scriere asupra submarinelor, tot beneficiul ce se va rea­liza din vânzarea acestei cărţi, revenind fondului „flotei naţionale“, aile cari sunt compoziţi­unile diferitelor stele, depărtate cu milioane şi milioane de peşte. Artiştii caută să profite de prezent şi de bunătăţile pământeşti; ce le pasă lor că a existat un trecut, că suntem robii unui viitor şi că mai există alte lumi în afară de a noastră?! Ce valoare au leacurile, minunile ştiin­ţei, învierile de oameni pe jumătate morţi pe lângă frumuseţea unui sonet? Ţi se redă vederea ca săi poţi admira frumu­seţile naturei, ţi se recâştigă mintea ca să poci cugeta, minunile chirurgiei mo­derne cari întregesc organ­izme putrezite, simple manopere de erudiţie cari nu au nimic comun cu imagina­ţia, pe­ care o poci găsi în schimb din belşug prin toate rosurile redacţiilor revistelor literare. Atâtea şi atâtea lucruri cari formează aproape integral cultura şi civilizaţia, de 8’a aâitiMi în 1100 şi, ca oricare mari­nar care te neapeetă, nu e‘a născut intr’un port de mare, şi nici în vreun port al Dunărei, cel puţin, ei tub poalele bătrâ­nilor Carpaţi. După ce şi-a isprăvit studiile la liceul Matei Basarab din Bucureşti, a intrat la şcoala de artilerie şi geniu. Sublocotenent la 1899, la 18 ani şi jumătate, a fost îna­intat locotenent în 1904, căpitan în 1805 şi e pus pe tablou pentru înaintarea ca locotenent-comandor. Ca locotenent a fost trimes în Austria, de unde s’a reîntors cu brevetul de ofiţer torpilor şi electrotechnician. In front a stat prea puţin, mai tot tim­pul a fost profesor la şcoalele marinei şi la gimnaziul din Constanţa, sub-director sau director al şcoalei de marină, de pilo­taj, de T. F. S., director d­e studii la şcoa­­lele de artilerie, geniu şi marină. Din 1911 a fost detaşat la S. M. R. ca comandant al vaporului Turnu-Severin şi actualmente al vaporului Principese Maria. II cunosc de când am înfiinţat in 1901 o societate astronomică. A fost printre cei dintâi care ne-au dat ajutorul. Şi în­totdeauna, de câte ori a fost o operă şti­inţifică de adus la îndeplinire, a fost cu cei care au întreprins-o. Cititorii noştri îl cunosc aproape de l­a transformarea a­­cestei reviste. La Prietenii Ştiinţei a ţi­nut vreo patru conferinţe, toate cu pri­vire la marinărie, căci căpitanul Negu­lescu, ca adevărat marinar, îşi iubeşte foarte mult profesiunea şi vrea cu orice preţ să popularizeze tot ceia ce priveşte navigaţiunea marină. Cu drept cuvânt s’a spus că marinarii au o fire deosibită, şi desigur că nu puţin influenţează contactul lor direct cu natu­ra, când săptămâni de zile de-a rândul ei nu vădi de­cât cerul şi apa. B. B. Delamare a scos volumul despre care vorbeam adineauri în folosul flotei naţionale; tot pentru această flotă a ţi­nut conferinţe şi în provincie. Sper că cititorii noştri îi vor da ajutorul lor ca să-şi ajungă scopul desinteresat pe care îl urmăreşte. Oamenii şi inteligenţi şi muncitori sunt prea puţini, ei trebuiesc încurajaţi din tot sufletul. V. Anestin astăzi sunt privite cu indiferenţă şi dis­preţ, de multe ori, de către acei cari ar trebui să facă educaţia sufletească a o­­xnenirei. Iar dacă cândva se abate câte un cataclism ca cel prezent, atunci in­diferenţa se transformă în ură şi incri­minări. Trebueşte un vinovat, un ţap ispăşitor, şi atunci se apucă domniile­ lor de invenţii. Vinovatul e ştiinţa: ea este aceea care prin descoperirile ei a creat industrii cari învrăzbesc popoarele între ele: ştiinţa a pus la îndemâna omului cele mai perfecţionate şi m­ai rafinate mijloace de distrugere: ştiinţa în sus, ştiinţa în jos, ştiinţa pretutindeni în ca­pul răutăţilor. Sărmană ştiinţă, iată-te comparată a­­nimalelor cari îşi mănâncă puii. E drept că dinainte şi toate celelalte explozibile sunt datorite geniului creator I al ştiinţei, că o dinamită nu se pot încărca Căpitanii­ de marină Aurel Negulescu

Next