Zori Noi, august 1963 (Anul 16, nr. 4865-4890)

1963-08-15 / nr. 4877

Pagina I-a Un prim pas spre interzicerea deplină a tuturor experiențelor nucleare Conferința pentru dezarmare de la Geneva GENEVA 14 (Agerpres). La 14 august au continuat lu­crările Comitetului celor 18 state pentru dezarmare. Au fost discu­tate probleme legate de pregătirea­­ Tratatului de dezarmare generală și totală. La ședință au luat cuvîntul re­prezentanții Marii Britanii, SUA, URSS, Canadei și Italiei. Ședința următoare va avea loc la 16 august. — PARIS 14 (Agerpres). Tratatul de la Moscova privitor la interzicerea experiențelor cu ar­ma nucleară în atmosferă, în spa­țiul cosmic și sub apă reprezintă „un început de acțiuni concrete în vederea asigurării păcii", a declarat Eugenie Cotton, președinta Federa­ției Democrate Internaționale a Fe­meilor. Ea a subliniat că milioane­le de femei din lumea întreagă sa­lută astăzi cu căldură semnarea Tratatului. ★ COPENHAGA 14 (Agerpres)". Luînd cuvîntul la cel de-al 38- lea congres al Sindicatului munci­torilor din industria de prelucrare a metalelor, primul ministru Danemarcei, Krug, a apreciat Tra­ns­tatul de la Moscova cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară drept „o încercare serioa­să în orientarea spre destinderea în­cordării". Continuarea politicii în spiritul Tratatului va cere dezvol­tarea încrederii reciproce care va constitui un element nou în poli­tica internațională după cel de-al doilea război mondial, a subliniat Krag. Alte state au semnat Tratatul de la Moscova MOSCOVA 14 (Agerpres). La 14 august, încă patru state au semnat la Moscova Tratatul cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară Î1­ atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă. Repre­zentanții celor patru state — Japo­nia, Pakistan, Birmania și Filipine — au rostit cu prilejul semnării scurte cuvîntări. In cuvîntarea sa, ambasadorul Japoniei la Moscova, Hisanari Ya­­sunda, a subliniat că „Japonia este unica țară care a trăit tragedia dezastrului atomic. Această tra­gedie a omenirii nu trebuie să se mai repete niciodată pe glob, a spus ambasadorul. Este dorința sinceră a poporului japonez“. „Apreciind acest Tratat ca­­ un prim pas spre interzicerea deplină a tuturor experiențelor nucleare, am hotărît să-l sprijinim și să-l semnăm", a spus în încheiere am­basadorul Japoniei, WASHINGTON 14 (Agerpres). La 14 august ambasadorii Japo­niei și Pakistanului în S.U.A. au semnat în numele țărilor­ lor copia americană a Tratatului cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă. WASHINGTON 14 (Agerpres). La 13 august, la Washington, Tratatul de la Moscova cu privire la interzicerea experiențelor nuclea­re în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă a fost semnat de re­prezentanții unui nou­ grup de țări­ Jamaica, Irak, Siria, Costa Rica și Spania. ★ LONDRA 14 (Agerpres). Agenția Reuter anunță că la 14 august la Ministerul Afacerilor Externe al Angliei a continuat ce­remonia semnării Tratatului cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă de către țările care au aderat la acest Tratat. Potrivit agenției, pe lista semnă­turilor s-au mai adăugat încă cinci țări — Algeria, Japonia, Birm­ania, Pakistan, Spania. Cu acestea nu­mărul semnăturilor pe copia bri­tanică 54­ a Tratatului se ridică la Pentru reglementarea problemei laoțiene Proiectul sovietic în problema bazei militare franceze de la Seno MOSCOVA 14 (Agerpres). După cum anunță TASS, la 9 august, ambasadorului Marii Bri­tanii în U.R.S.S. i-a fost remis proiectul sovietic de mesaj al copreședinților Conferinței inter­naționale pentru reglementarea problemei laoțiene, care urmează să fie adresat primului ministru Suzanna Fumma și guvernului Franței în problema bazei militare franceze de la Sena. Această bază, situată pe teri­toriul laoțian și care în virtutea acordurilor de la Geneva urmea­ză să fie transferată guvernului de coaliție al Laosului, a fost ocupată recent de trupele gru­pării lui Nosavan. Problema condițiilor de recep­­ționare a bazei de la Sena nu a fost­ discutată în cadrul guver­nului de coaliție cu participarea celor trei forțe politice, așa cum acest lucru decurge din acordu­rile de la Geneva. „Atribuind o mare importanță îndeplinirii întocmai a acordurilor de la Geneva, se spune în pro­iectul sovietic de mesaj, copre­ședinții cheamă pe primul mi­nistru, prințul Suvanna Fumma, să stăruie asupra discutării de către guvernul de coaliție a pro­blemei bazei de la Sena. Copreședinții își exprimă spe­ranța, se arată în proiect, că mesajul lor, dictat de năzuința de a contribui la îndeplinirea acordurilor de la Geneva și la normalizarea situației din se va bucura de înțelegere Laos, și sprijin din partea celor trei forțe politice ale țării și din partea guvernului francez. Declarații în cadrul Comisiei senatoriale pentru afacerile externe a S. U. A. la 14 august, a luat cuvîntul Glenn T. Seaborg, directorul Co­misiei S.U.A. pentru energia ato­mică. Ca și secretarul de stat al S.U.A., Rusk, și ministrul de răz­boi al S.U.A., McNamara, care au­ luat cuvîntul­ în zilele prece­dente, el a declarat ca se pronun­ță pentru ratificarea de către Se­­natul S.­U și a Tratatuluii. Agenția United Press Internatio­nal relatează că în ședința din 14 august a Comisiei senatoriale, ge­ner­alul Maxwell D. Taylor a decla­rat în fața senatorilor că Comitetul mixt al șefilor de stat major al S.U.A., a cărui președinte este, a ajuns la concluzia că Tratatul cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă „este compatibil cu interesele securității Statelor Unite“. Cu toate acestea, agențiile de presă se referă la opoziția pe care urșii senatori, legați de interesele continuării cursei înarmărilor nu­cleare, o manifestă în cadrul co­misiei. Agenția France Presse califică această opoziție drept o minoritate parlamentară slabă". WASHINGTON 14 (Agerpres). In cadrul audierilor cu privire la Tratatul de la Moscova care au loc în Comisia senatoriala pentru afacerile externe a S.U.A., Noi incidente rasiale în S. U. A. NEW YORK 14 (Agerpres), în orașul Chicago au avut loc noi incidente violente între grupuri de negri care manifestau împotri­va segregației rasiale în școli poliție. Patru persoane au fost ră­și­nite. Poliția a operat arestări, nu­mărul celor arestați în cursul ul­timelor zile la Chicago cu prilejul unor demonstrații asemănătoare, fiind de peste 100. In aceeași zi au avut loc mani­festații antirasiste în orașul Dunn (Carolina de nord). Au fost ares­­tați 22 de negri. La Goldsboro (Carolina de nord), 600 de negri au demonstrat pe străzi. 250 de negri din Pittsburgh (Pennsylvania) au instalat pichete în fața unor între­­prinderi care practică discriminarea rasială. La East St. Louis (Illi­nois), poliția a arestat 47 de de­monstranți. Potrivit agenției France Presse, John Burnham, unul din liderii negri ai mișcării pentru integrare rasială din orașul Americus (Geor­gia) a declarat la 13 august că în cursul manifestațiilor, negrii au fost bătuți de poliție cu bastoane de basebal. El a adăugat că cei 77 de negri arestați în acest oraș sunt deținuți 111 condiții revoltătoare, în clădiri insalubre. Mișcarea grevistă a minerilor din Asturia continuă MADRID 14 (Agerpres). Mișcarea grevistă a minerilor din bazinele carbonifere din pro­vincia Asturia continuă. Agenția France Presse relatează că în re­giunile Langreo și Nalon,­ munci­torii greviști refuză în continuare sa reia lucrul și că inin­erii din cen­trul Mosquitera continuă, de ase­menea, să se afle ,în grevă. După cum se știe, acțiunile greviste ale minerilor au început la 18 iulie în sprijinul revendicărilor muncitorilor pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, recunoașterea drepturilor sindicale și a dreptului la conce­diu. Pina acum, in ciuda măsu­rilor de represiune luate de auto­rit­ăți și a numeroaselor arestări operate în rîndurile greviștilor, lu­crul a încetat complet în 13 mari mine. OR­­NO! 16 ani de la proclamarea independenței Indiei DELHI 14 (Agerpres). La 15 august se sărbătorește în India împlinirea a 16 ani de la proclamarea independenței țării. Cu acest prilej, președintele Indiei, Radhakrishnan, a rostit o cuvînta­­re radiodifuzată în care a spus în­tre altele : „De la obținerea independenței, noi considerăm libertatea politică no un mijloc de importanță vitală pentru ridicarea nivelului economic și social al poporului nostru. Apli­ci­nd metodele moderne ale științei și tehnicii în domeniul agricultu­rii și industriei — a spus preșe­dintele — luptăm pentru sporirea producției agricole și industriale, construim școli, instituții de învă­­țămînt tehnic și universități, extin­dem construcția de locuințe și îm­bunătățim deservirea medicală". „Avem de parcurs încă o cale lun­gă pînă la realizarea țelului nostru­­ a declarat Radhakrishnan. In țară se mai mențin rămășițe ale feudalismului. Aceste rămășițe tre­buie înlăturate cît mai grabnic". Președintele a subliniat impor­tanța"ne care o are pentru cauza păcii Tratatul de la Moscova cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, in spațiul cosmic și sub apă. Situație încordată în Brazzaville BRAZZAVILLE 14 (Agerpres). Agențiile de presă relatează că în urma ciocnirilor care au avut loc la 13 august la Brazzaville, cu prilejul grevei generale a muncito­rilor, situația din capitala Congou­­lui (Brazzaville) continuă să se mențină încordată. Potrivit relatărilor agenției Uni­ted Press International, orașul se afla într-o adevărată stare de răz­boi. Unitățile de cavalerie și jan­darmi, mobilizate de către autorități, au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Le­găturile telefonice și celelalte mij­loace de comunicație dintre Leo­poldville și Brazzaville au fost în­trerupte. In cursul nopții de 13 au­gust, relatează agenția Associated Press, paza palatului președintelui Fulbert Youlou a fost întărită. Ma­șinile blindate și armele automate dizlocate în jurul palatului au continuat să se afle în stare de luptă. Potrivit relatărilor agențiilor de presă, greva generală a fost orga­nizată de către sindicatele congo­leze în semn de protest împotriva politicii președintelui Fulbert You­lou. In legătură cu evenimentele care au avut loc în capitala Congoului (Brazzaville) fostă­ colonie fran­ceză —­ în după - amiaza zilei de 13 august președintele Franței, de Gaulle, a organizat o ședință res­pr insă a cabinetului cu participarea primului ministru George Pompi­dou, a miniștrilor afacerilor ex­terne și de război și a secretarului de stat pentru problemele africane. Imediat după această ședință, a­­nunță agenția trupele franceze. Associated Press, care la cererea guvernului congolez continuă să staționeze în diferite puncte stra­tegice ale capitalei congoleze, au fost puse in stare de alarmă. Agențiile occidentale de presă au transmis în tot cursul zilei de 14 august știri despre situația încor­dat­ă care domnea la Brazzaville, vorbind despre concentrări de trupe și despre instituirea oficială a stării de asediu în oraș. La a­­miază, președintele Youlou a difu­zat prin postul de radio Brazza­ville un mesaj prin care anunța că preia personal puterea civilă și militară în țară. Mai tîrziu în cursul după - amiezii, pe măsură ce știrile reluate de agențiile de presă occidentale vorbeau de men­ținerea unei situații încordate, președintele Youlou a făcut o nouă declarație în care a anunțat că va forma un nou guvern și că a ho­­tărît să amîne „pentru o dată ulte­­rioară" constituirea partidului u­­nic. Constituirea unui asemenea partid a reprezentat, după cum se știe, nn.­­ din cauzele tulburărilor, intrucît cercurile sindicale conside­ră un asemenea partid unic o ma­nevră pentru instaurarea unui re­gim autoritar. Hotărîrile Congresului Uniunii generale a studenților din Congo LEOPOLDVILLE 14 (Agerpres). Intre 4 și 12 august, la Leopold­ville și-a desfășurat lucrările, cel de-al II-lea Congres al Uniunii ge­nerale a studenților din Congo. In hotărîrile adoptate, congresul a confirmat necesitatea acută ca Republica Congo să promoveze ferm­ o politică externă pozitivă și a con­damnat încercările neocolonialiștilor de a abate poporul congolez de pe calea trasată de Patrice Lumumba. Delegații la congres s-au pronun­țat pentru întărirea continuă a unității întregului tineret congolez în lupta pentru satisfacerea reven­dicărilor sale. Congresul a adoptat în unanimi­tate o rezoluție în care cere asigu­rarea libertăților politice în țară, au fost examinate cu amănunțime problemele economice și financiare ale țării. In cuvîntările lor, dele­gații au subliniat că ajutorul pu­terilor occidentale acordat in con­dițiile actuale urmărește înrobire­a Congoului. Țara­­ nouă are nevoie nu de dolari, au subliniat ei, ci de un comerț bazat pe ega­litate în drepturi și avantaj reci­proc, în interesele dezvoltării eco­nomiei naționale congoleze. Congresul a acordat o deosebită atenție problemei rolului studenți­­mii în lichidarea analfabetismului în țară. Aspecte ale modului de viață capitalist Un ..sindicat“ al crimei . . Ziarul american „Washington Sunday Star“ relatează in pagi­nile sale despre o amplă or­ganizație a gangsterilor ameri­cani cunoscută sub numele de „Cosa Nostra“. Potrivit ziarului, datorită declarațiilor unui mem­bru al acestui „sindicat al cri­mei“, poliția americană cunoaș­te de mai bine de un an unele ramificații ale organizației. Joseph Valachi, în vîrstă de 60 de ani, membru al acestei organizații, a dezvăluit unele din secretele „sindicatului cri­mei“ în speranța că va fi absol­vit de închisoarea pe termen lung pentru trafic de stupefian­te. „Trădarea“ lui Valachi fiind cunoscută de organizația „Cosa Nostra“ el a fost condamnat la moarte de către conducerea or­ganizației. Intr-o zi, un deținut s-a apropiat de el, iar Valachi crezind că vrea să-l asasineze din ordinul organizației, l-a lo­vit, reușind să-l doboare. Ulterior, Valachi a fost condamnat la în­chisoare pe viață pentru acest omor. Pentru a scăpa de ur­mărirea organizației sale, Vala­chi a hotărit să dezvăluie toate amănuntele în legătură cu „sindicatul“ cerînd în schimb să fie dus într-un loc sigur. Potrivit declarațiilor lui Va­lachi, „Cosa Nostra“ este o or­ganizație perfect ierarhizată, cu o disciplină foarte strictă, cu judecăți fără apel, temută în lumea gangsterilor. Ea este or­ganizată după modelul Mafiei și membrii ei sunt legați prin relații de familie și sînt „ținuți în frîu“ prin mijloace sîngeroa­­se. „Consiliul de conducere“ îl are ca șef pe Vito Genovese, în vîrstă de 66 ani, aflat în prezent la închisoarea din A­­tlanta unde ispășește o sen­tință de 15 ani. După ce ziarul „Washington Sunday Star“ a dezvăluit aces­te amănunte, un purtător de cuvînt al Ministerului Justiției a confirmat existența acestei organizații care acționează în peste 15 orașe dintre cele mai mari din SUA precum și amă­nuntele legate de organizarea ei. Potrivit declarațiilor purtăto­rului de cuvînt al Ministerului Justiției, „Cosa Nostra“ își rea­lizează cea mai mare parte veniturilor sale din jafuri, că­a­mătărie, din diferite afaceri ilicite (tripouri, prostituție, tra­fic de stupefiante) și din coti­zațiile membrilor săi. Fondurile organizației sunt investite însă în „afaceri legale“, Nr. 4877 A 18-a aniversare a eliberării Coreei Poporul R.P.D. Coreene săr­bătorește astăzi cea de-a 18-a aniversare a eliberării Coreei de sub jugul militarismului ja­ponez de către glorioasa ar­mată sovietică. Succesele de seamă ale Co­reei populare sunt rodul muncii pline de abnegație a poporu­lui său, al relațiilor de colabo­rare și întrajutorare cu țările socialiste. Participînd din toată Inima la marea sărbătoare a R.P.D. Co­reene, poporul român urează poporului coreean să obțină noi succese în opera de construire a socialismului in patria sa, in lupta pentru unificarea pașnică și democratică a Coreei, in a­­părarea păcii. ★ ★ ★ ADUNAREA FESTIVA DE LA PHENIAN . PHENIAN 14 (Agerpres).­­ In seara zilei de 14 august,­­ în sala Teatrului Mare din Phe­­­­nian a avut loc adunarea fes­­­­tivă consacrată aniversării­­ a 18 ani de la eliberarea Coreei.­ La adunare au participat con­­­ducători de partid și de stat,­­ reprezentanți ai organizațiilor de­­ masă, oameni de știință, cu­l­­­­tură și artă, precum și membri­­­i ai corpului diplomatic. Raportul cu privire la cea­­ de-a 18-a aniversare a eliberă­­­­rii Coreei a fost prezentat de­­ Kim Gwan Hek, vicepreședinte al C.C. al Partidului Muncii­­ din Coreea, vicepreședinte al || Cabinetului de Miniștri al R.P.D. 3 Coreene. Vorbitorul a sublini­­­­at succesele repurtate de po­­­o­porul din Coreea de nord în §| construcția socialistă, în dome­­­­­niul industriei, agriculturii și §§ culturii. După cum relatează agenția || centrală telegrafică coreeană, și în capitalele provinciale din­­­ R.P.D. Coreeană au avut loc,­­ de asemenea, adunări cons­­­id­erate aniversării eliberării țării. 3 Dezvoltarea industriei metalurgice In ultimii ani, întreprinderile metalurgice din Coreea de nord au obținut succese însemnate în sporirea producției laminatelor, din oțel de diferite profiluri. In prezent, în interval de a­­proape 60­ de zile, în republică­ se produc tot atîta oțel și la­minate din oțel cît se produ­cea înainte de eliberare în de­curs de un an întreg (anul­­ 1940). § In concordanță cu cerințele­­ dezvoltării economiei socialiste, aj sortimentul și profilurile produ­­­­selor laminate din oțel se lăr­­­u­gesc an de an. Astfel, anul a trecut numărul tipurilor de pro­­fi duse laminate din oțel a spo­­­­rit la 44, iar cel al profilurilor §1 — la peste 50. g Calificarea la locul de muncă Pe lîngă fabrica de ciment „8 Februarie" din Modon (pro­vincia Huanhe de nord), func­ționează o­ școală tehnica, 24 de cursuri pentru muncitori, o școală medie și 26 cercuri teh­nice, în care studiază fără în­trerupere din producție 98 la sută din numărul total al mun­citorilor fabricii. Pînă în anul 1967 vor absolvi cursurile școlii tehnice superioa­re, care funcționează pe lîngă fabrică, peste 500 de tehnicieni. In aprilie, în toate școlile teh­nice de pe lîngă întreprinderi au avut loc examenele de ab­solvire, în urma cărora au de­venit tehnicieni încă 2.000 de muncitori. m bazinul carbonifer Ciolan di­n R. P. D. Coreeană. Membrii brigăzii „Calul zburător" condusă de Kim Jung Ho îndeplinesc normele cu 130 la sută. IPSE SCURT­Ă • MOSCOVA —­ La 14 august a sosit la Moscova o delegație guvernamentală a Republicii Popu­lare Bulgaria condusă de Todor Jivkov, prim-secretar al C.C. al Partidului Comunist Bulgar președinte al Consiliului de Mi­si­niștri. Delegația va participa la fes­tivitățile expoziției cu prilejul deschiderii „Bulgaria construiește socialismul • CAIRO — Agenția MEN anun­ță că la 14 august secretarul ge­neral al Ligii arabe, Abdel Khalil Hassana, a plecat într-o vizită o­­ficială de două săptămîni în Repu­blica Democrată Germană. • NICOSIA — Potrivit datelor biroului de statistică din numărul populației insulei Cipru, in luna iulie 1963 a atins cifra de 589.000 de oameni. • LONDRA — Consiliul sindi­catelor din orașul Greenock (Sco­ția) a dat publicității o declarație de protest împotriva apropiatei vi­zite a unei escadre de nave mili­tare vest - germane în regiunea fluviului Clyde, din sudul Scoției. • WASHINgTON — La 13 august s-a înapoiat la Washin­gton secretarul pentru agricultură al S.U.A., Orville Freeman, care a întreprins timp de aproape o lună o vizită la­ Uniunea Sovie­tică și în alte țări europene, printre care și R.P. Romînă. • LONDRA — Agenția Renter anunță că David Jarawa, premie­rul Gambiei (situată în vestul A­­fricii), a sosit la 13 august la Lon­dra pentru a duce tratative cu o­­­­ficialitățile engleze în legătură cu acordarea dreptului acestui teritoriu la autoguvernare. El a declarat re­prezentanților presei că guvernul englez trebuie să acorde Gambiei acest drept pînă la 10 septembrie a.c. • TOKIO — In orașul Ogory (prefectura Yamaguti) a luat sfîr­­șit cel de-al 17-lea congres al Fe­derației generale a sindicatelor mun­citorilor de la căile ferate particu­lare din Japonia care reunesc 200.000 de oameni. Participanții la congres au adoptat un program de­ acțiune. Potrivit hotărîrii congresului, în octombrie — decembrie a.c., roviarii japonezi vor desfășura de­o largă campanie pentru majorarea salariilor și alte revendicări. • ALGER — La 14 august, Fer­­hat Abbas, președintele Adunării Naționale Constituante a Repu­blicii Algeriene Democratice și­ Populare, a prezentat deputaților o declarație scrisă, intitulată „De ce nu sunt de acord cu proiectul de constituție elaborat de guvern și de Biroul Politic al Frontului de eliberare Națională“. O dată cu declarația, Felixat Abbas a tri­­mis deputaților o scrisoare în care anunță că la 20 septembrie Își va da demisia din funcția pe care o deține. • SERWICK — Cu ocazia unor săpături făcute în insula Unst, la circa 150 de mile la nord de Scoția, au fost descoperite ziduri masive, datînd din timpul vikin­gilor. Au mai fost găsite, de ase­menea, obiecte de olărie din prima parte a epocii fierului și fragmente­ de­ olărie datînd de prin anul 150 era noastră. • CARACAS — Citeva sute de muncitori din industria petro­­liferă­ venezueliană au declarat grevă, cerînd majorarea salariilor Greva petroliștilor este sprijinită de o serie de sindicate din țară. Poliția a­ operat arestări in rin­­dul muncitorilor greviști. IPIE SCURT • IPIE SCURT REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA­­ Suceava, str. Sturza Vodă, colț cu str. Tudor Vladimirescu 1 telefoane 1 redactor șef — 2766; redactor șef adjunct — 3194 1 secretar de redacție — 2692 ; viața de partid — 2765 1 industrie — 2844 t agrară — 2764 ; cultură de masă — 3195 1 construcții de stat — 3097 1 informații — 3096 s scrisori și corespondenți — 2248 s administrația *» 3198« ABONAMENTELE n fac la factorii poștali și difuzorii voluntari din Instituții. Tiparul 1 Intreprin­derea Fon­ grafică Suceava a» telefoane 1 29.75 *m 297Ș 40.491 *•l

Next