Zori Noi, martie 1965 (Anul 18, nr. 5355-5381)

1965-03-02 / nr. 5355

HM.ILMV SE PREGĂTEȘTE DE ALEGERI AZI, la Udești Poposim într-o comună de aproape o mie de­­ familii, înșirată de-a lungul dealurilor ce străjuiesc albia riului Suceava. E comuna Udești. Are uliți largi, cu șanțuri pe părți, poduri bine întreținute, justificînd chiar de la prima impresie locul fruntaș ce-l ocupă pe raion, în acțiunea patriotică de bună gospodărire. De o parte și de alta a ulițelor se înalță case și construcții gospodărești frumoase, trainice. Multe dintre acestea (vreo 300) sînt con­struite în anii regimului de democrație­ populară. Cu oamenii satului ne-am întîlnit la căminul cultural unde se strînseseră pentru a se întîlni cu candidatul F.D.P. pentru alegerile de deputați în Marea Adunare Națională in circumscripția 11 In­teni, tovarășul Dumitru Țambric, prim - secretar al Comitetului raional de partid Fălticeni. Toți as­cultau cu mare interes cuvintele lui, ce înfățișau tabloul amplu al mărețelor realizări dobîndite de poporul nostru în ultimii ani, sub conducerea înțe­leaptă a partidului. Cu exemple semnificative, vor­bitorul ilustra ritmul vertiginos de dezvoltare mul­tilaterală a țării noastre, prestigiul ei crescînd pe plan internațional. De asemenea, el a adus în fața sătenilor cifre și fapte impresionante privind dez­voltarea din toate punctele de vedere a regiunii Suceava și a raionului Fălticeni. Regiunea Suceava — arăta candidatul — cunoaște în anii regimului democrat-popular o puternică dezvoltare. In lunca Sucevei, la Rădăuți, Cimpulung, Botoșani, Fălticeni și în alte părți ale ei se profilează pe albastrul cerului siluetele modernelor fabrici și uzine ridicate aici. Au luat apoi cuvîntul mai multi cetățeni ai comunei — țărani cooperatori, învățători și profe­sori, gospodine. Au vorbit astfel Dumitru Bran, Lu­­creția Munteanu, Viorica și Filip Cimpoieșu. Cu toții și-au exprimat atașamentul și încrederea față de politica înțeleaptă a partidului, angajîndu-se ca și în viitor să muncească neobosit pentru de­săvârșirea construcției socialiste. V. FILIMON Transformări înnoitoare O însuflețită adunare cetățe­nească a avut loc recent și la Drăgușeni, raionul Săveni, la care au luat parte 370 de alegători — țărani cooperatori, intelectuali, tineri și vîrstnici din localitate. In mijlocul lor a venit tovarășa ing. Silvia Iosub, candidată în alegerile de deputați pentru M.A.N. Din rîndul alegătorilor a luat cuvîntul tov. Aristotel Crîșmaru, profesor la școala generală de 8 ani din localitate, care a expri­mat entuziasmul ce stăpînește masele acum, în preajma alegeri­lor. El a arătat că satul Drăgu­șeni și-a schimbat mult înfățișa­rea în ultimii ani. Aici s-au in­trodus rețelele electrică și de radio­­ficare, s-au construit un nou lo­cal pentru căminul cultural, un magazin cooperatist etc. In locul caselor acoperite cu stuf sau paie, țăranii cooperatori și-au ridi­cat case acoperite cu țiglă sau tablă, în care mobila și alte bunuri­ de uz îndelungat dovedesc creșterea bunăstării lor. In cuvîntul său, tovarășa Sil­via Iosub a înfățișat tabloul mă­rețelor realizări ale poporului nostru condus de partid, referin­­du-se pe larg la pasajele din Ma­nifestul Frontului Democrației Populare care reflectă actîncile prefaceri înnoitoare din viața sa­telor patriei, sprijinul pe care ță­rănimea îl primește din partea clasei muncitoare, a statului nos­tru. Coresp. P. VIDRAȘCU Pentru tinerii care vor vota prima dată In întreprinderile, institu­țiile și școlile din orașul Bo­toșani își desfășoară activi­tatea un important număr de tineri care la 7 martie vor vota pentru prima dată. Organele locale. „Casele a­­legătorului" organizează cu acești tineri interesante ac­țiuni in întimpinarea alege­rilor. De auzind, un număr de 200 tineri de la uzinele tex­tile „Moldova" s-au adunat la „Casa alegătorului" nr. 1, amenajată în localul clubu­lui muncitoresc „23 August". Cu acest prilej, un tovarăș de muncă mai in vîrstă, tovarășul Nicolae Roman, tehnolog la uzinele textile, le-a vorbit tinerilor despre alegerile din trecut și de astăzi. Tinerele Elisabeta V­a­­siliu și Elisabeta Vieru și-au exprimat mulțumirea pen­tru condițiile de muncă, viață și învățătură create de partid tineretului și bu­curia cu care-și vor da vo­tul pentru candidații F.D.P. In continuare, formații ar­tistice ale clubului au pre­zentat un program artistic pregătit pentru ziua alege­rilor. O asemenea acțiune s-a organizat și cu tinerii de la școala tehnică sanitară, că­rora li s-a citit pamfletul lui Tudor Arghezi „Alegeri și aleși odinioară". Coresp. J. YVEXLER rintrp înflorirea i­atrei pt:«. >.i socialisim votat! Citiți în pagina a ll-a: FĂLTICENI ANII MARILOR ÎMPLINIRI ♦: MUL HOSTRU PE ȘANTIERELE DE CONSTRUCȚII De cîțiva ani, și în regiunea noastra construcțiile nu mai au un caracter sezonier. Datorită amploarei pe care au luat-o, lucrările continuă și în timpul iernii. Spre a cunoaște unele aspecte concrete ale muncii constructorilor din acest timp, redacția ziarului nostru, cu sprijinul tovarășului inginer Gheor­­ghe Grigoraș — de la inspectoratul regional de construcții, a organizat, zilele trecute, un raid-anch­eta pe citeva șantiere ale regiunii. In rîndurile ce urmează publicăm constatările făcute, BOTOȘANI Recepția lucrărilor pe faze Pe șantierul de construcții a blocurilor de locuințe A 7 și A_8 din Botoșani, lucrările se află in­ plină desfășurare.. A fost termi­nată zidăria la roșu și se montea­ză fîșiile­­ la planișeul ultimului nivel. Cînd am vizitat șantierul, am întîlnit aici o comisie de recepție a trustului regional de construcții, fapt mai puțin obișnuit pentru această etapă a lucrărilor. Pre­zența comisiei era legată de efec­tuarea unei recepții parțiale a lu­crărilor de zidărie la roșu, a in­stalațiilor electrice și sanitare, a condițiilor necesare trecerii la faza următoare a lucrărilor — tencuielile interioare. Faptul me­rită toată atenția. In ultimul timp, în scopul asigurării și pe această cale a finei calități superioare a construcțiilor, conducerea trustu­lui regional a luat măsura de a efectua recepția lucrărilor pe faze de execuție. Avantajele acestei măsuri sunt deosebit de însem­nate : se evită spargerile și re­facerile ulterioare în perioada lu­crărilor de finisare și deci risipa de materiale, de timp, și se asi­gură o bună­­ calitate lucrărilor din fiecare fază și a blocului în ansamblu. Constatăm, ca și comisia de re­cepție, că, în general, lucrările de zidărie, instalațiile electrice, de încălzire și sanitare sunt în mare parte executate de bună calitate. Unele mici defecte : zidăria exe­cutată pe unele porțiuni necores­punzător, tîmplărie neizolată, spargeri mult prea mari în plan­­șeele prefabricate decit este nece­sar și altele care, în urma sesiză­rilor, vor fi remediate înainte de a se trece la faza următoare a lu­crărilor. In ceea ce privește asigurarea­ condițiilor pentru executarea ten­cuielilor interioare, pe șantier au fost luate măsuri de închidere și încălzire a spațiilor respective. S-au montat binalele, s-a asigurat căldura de la centrala termică, se încăzește apa pentru prepararea betonului și mortarului, se folo­sește clorura de calciu, cimentul Rim etc. Toate acestea au creat posibilitatea ca la cîteva aparta­mente din blocul A 7 să se și în­ceapă tencuirea interioarelor. Vi­­zitînd zidarii din echipa lui Viorel Anton poți constata că au asi­gurate toate condițiile de muncă, iar calitatea tencuielilor este bună. Stadiul actual ca și ritmul în care se desfășoară lucrările pe a­­cest șantier, ca urmare a măsu­rilor luate, ne îngăduie să apre­ciem că blocurile vor fi predate beneficiarului la termenul sta­bilit. Crescătorul de animale Gheorghe Moroșan din comuna Pojorîta, raionul Cimpulung, candidează în circumscripția electorală nr. 8 pentru alegerile de depu­tați în sfatul popular comunal. Iată-1 în mijlocul unor cetățeni din comună. Foto: I. NEGREA „Frontul Democrației Populare cheamă pe munci­torii, tehnicienii și inginerii din industria socialistă să-și pună întreaga energie, spiritul lor înnoitor și capacitatea organizatorică în slujba îndeplinirii cu suc­ces a tuturor prevederilor planului de stat pe anul 1965. Votul dat la 7 martie candidaților Frontului De­mocrației Populare va exprima hotărîrea clasei mun­citoare de a obține noi victorii în dezvoltarea indus­triei noastre socialiste“. (Din Manifestul Consiliului Național al Frontului Democrației Populare). î * N I*iî [UNK] I ! ! Anul XIX nr. 5355 4 pagini 25 bani mărfi 2 martie 1965 Orașul D­orohoi * fruntaș d­e regiune în întrecerea patriotică Sîmbătă seara la Dorohoi a avut loc o adunare festivă în ca­drul căreia orașul Dorohoi a pri­mit diploma de oraș raional frun­taș pe regiune în întrecerile pa­triotice desfășurate în cursul a­­nului trecut. Din informarea prezentată de către tovarășul Mihai Pașcu, pre­ședintele comitetului executiv al sfatului popular orășenesc, ca și din discuțiile mai multor cetățeni, între care Gheorghe Ciobanu, Lazăr Teodorescu, Ferapont Nacu, Dumitru Olaru, Mihai Rădăcină, membri ai comitetelor de cetă­țeni : Viorica­­ Mihăilă, Ion Ol­­tea­nu, Elisabeta Apetroaie și al­ții, deputați orășenești, a reieșit că anul trecut au fost efectuate lucrări a căror valoare este de peste 2,4 milioane lei. întrecerea patriotică s-a desfășurat sub lo­zinca „Pentru cea mai curată și bine gospodărită circumscripție“. Cu sprijinul grupelor de par­tid pe cartiere și blocuri, depu­tații și membrii comitetelor de cetățeni au mobilizat locuitorii la spoirea fațadelor locuințelor de cîte ori a fost nevoie. De aseme­nea, pentru a da o față mai atră­gătoare orașului, au fost amena­jate 7 noi spații verzi pe locuri virane și părăginite , iar prin fo­losirea de materiale din resurse locale s-au reparat străzile Viilor, Mihai Viteazu,­ Ștefan cel Mare, Victoriei, 23 August etc. De ase­­­menea, pe străzile 30 Decembrie și General Pipirescu au fost construite trotuare. In satele a­­parținătoare orașului au fost cu­rățate fîntînile și șanțurile, repa­rate podețele. In satul Delul Mare, prin folosirea resurselor mate­riale locale și din recuperări și prin munca patriotică a cetățe­nilor, a fost construit un local de școală, iar în Satul Nou s-a ex­tins rețeaua de radioficare pe încă 3.000 m.s. Alte lucrări care au dus la schimbarea înfățișării ora­șului au fost amenajarea a 4 te­renuri de sport, reamenajarea stadionului, introducerea ilumina­tului public în parcurile orașu­lui. Un aspect plăcut îl dau vara aleile de flori de pe multe din străzile orașului. Cu prilejul adunării amintite au fost evidențiați majoritatea deputaților, iar un număr de 45 cetățeni au primit insigne de „Fruntaș în gospodărirea ora­șului“. Inmînarea diplomei din partea comitetului executiv al sfatului popular regional de către tovară­șul Dumitru Popescu, vicepre­ședinte, precum și a unui premiu in­utilaje pentru gospodărirea o­­rașului, în valoare de 150.000 lei, a constituit prilej de legitimă mîndrie și bucurie pentru local­nici. Ei s-au angajat ca împreună cu deputații pe care-i vor alege la 7 martie să muncească cu și mai mult elan pentru înfrumusețarea și buna gospodărire a orașului. E. MOREA OSTRA La toate obiectivele se poate lucra intens La ieșirea din tunelul „Aluniș“ din partea Ostrei, pe platforma săpată în deal, privirea îți este atrasă de liniile moderne a două construcții: remiza de locomotive și atelierul mecanic de întreținere. Tot aici se află și stația de triaj de­­ unde, în continuare, vagoneții cu minereu vor mai avea de par­curs ultimii 1200 metri pînă la stația de antezdrobire din cadrul flotației. Datorită pantei accentuate a versantului, în care este instalată această linie, au fost necesare unele ziduri de sprijin cu o lun­gime totală de aproximativ 140 metri. Pînă în prezent s-au exe­cutat 100 m.l. zid și se lucrează în continuare în ritm susținut, deși se întîmpină unele greutăți prin aceea că în unele locuri zi­dul are o înălțime de peste 8 metri. Montarea liniei este ter­minată în întregime. Dacă la toate obiectivele de la punctul Tarnița al șantierului Le­șul Ursului s-a reușit a se obține rezultate bune în executarea dife­ritelor lucrări, nu în aceeași mă­sură se poate vorbi de drumul Frasin - Ostra. Aici, lucrările se desfășoară anevoios. In ziua de 26 februarie se lucra doar intr-un singur punct, la podul de la km. 14. Atenție la aprovizionare! De cîteva săptămîni, în mijlo­cul comunei Ostra, constructorii au început să organizeze un mare șantier. Aici se vor ridica blocuri de locuințe. Deocamdată, au fost atacate lucrările la 5 blocuri cu cite 4 nivele și care cuprind un număr de 188 apartamente și 120 garsoniere. Totodată, s-a început lucrul și la centrala termică. Cel ce vizitează șantierul ră­­mîne plăcut impresionat de felul cum este gospodărit. Cărămida este aranjată cu grijă, varul stins în gropi, cimentul depozitat în magazie. Și ritmul lucrărilor este bun. La două blocuri și la cen­trala termică au fost turnate fundațiile. De ieri au început lu­crările de zidărie. Este deci un început bun. Dar se cere multă preocupare pentru ca toate lu­crările să fie executate la cel mai înalt nivel calitativ și în terme­nele stabilite. In prezent, datorită grabei, unele betoane care nu au fost protejate suficient au în­ghețat. Totodată, pentru asigura­(Continuare în pagina a 3-a). ÎNSEMNĂRI LA BOSANCI In prag de primăvară In pregătirea producției agri­cole din acest an, conducerea cooperativei agricole din Bosanci- Suceava folosește și dezvoltă tot mai mult experiența acumulată în anii anteriori. Organizarea ju­dicioasă a muncii și cunoașterea sarcinilor ce-i revin fiecăruia, preocupă pe fiecare cooperator. De aceea, consiliul de condu­cere, al cărui președinte este to­varășul Nicolae Blindiu, s-a în­grijit ca imediat ce planul de producție a fost aprobat de că­tre adunarea generală, să fie repartizat pe brigăzi și echipe. Cele 14 brigăzi de cimp cunosc ce au de făcut. Acestora li s-au repartizat terenul ce-i vor lucra, atelajele, îngrășămintele, sămîn­­ța, cunosc ce producții vor tre­bui să realizeze. Din timp s-au luat măsuri pentru repararea plu­gurilor, grapelor, tăvălugilor, marcatoarelor etc. Acum toate acestea așteaptă doar miinile harnicilor gospodari pentru a le folosi în apropiata campanie a­­gricolă. Pentru ca în primăvară încor­porarea îngrășămintelor in sol să se facă in timpul optim și operativ, la capătul tarlalelor au fost cărate peste 6.000 tone gu­noi de grajd, din care o parte a și fost împrăștiat pe circa 180 ha., iar 12 tone de superfosiat au fost administrate pe 60 hec­tare. Despre brigada a II-a, con­dusă de Dumitru Găitan, a V-a, condusă de Victor Stăvărache și cea­ condusă de Emilian Spoială se pot spune cuvinte de laudă în această privință, ele muncind cu hărnicie și răspundere. In ter­meni asemănători se poate vorbi și despre harnicii cooperatori ce au pregătit și continuă munca la răsadniță. Așa vor asigura ră­saduri pentru cele 22 ha. repar­tizate pentru legume. Acestea sunt doar cîteva din măsurile ce au fost luate pentru pregătirea campaniei de primăvară. Lor li s-ar mai putea adăuga asigura­rea în bună măsură cu semin­țele necesare, îngrijirea anima­lelor de muncă etc. Pozitiv este faptul că la cooperativa agri­colă de producție „Victoria so­cialismului" măsurile principale au fost luate din vreme. Toate acestea, ca și cele ce vor mai fi întreprinse in timpul ce a mai rămas pînă la desprimăvătare, vor crea premise pentru reali­zarea la hectar a celor 1.500 kg. grîu, 2.000 kg. porumb boabe, 18.000 kg. cartofi etc., sarcini ce și le-au propus în planul de producție. M. COSMA ȚĂRANI COOPERATORI! Nu uitați ! In perioada 1—21 martie a.c., se desfășoară con­cursul gen „CINE ȘTIE CÎȘTIGA" organizat de consiliul agricol regional împreună cu redacția ziarului „Zori noi“, comitetul re­gional pentru cultură și artă și întreprinderea regională cine­matografică, intitulat „TÂRANUL COOPERATOR — UN OM BINE PREGĂTIT PROFESIO­NAL.". Se poate înscrie la con­curs orice țăran cooperator care frecventează cu regularitate cursurile unui cerc agrozootehnic sau ciclul de conferințe pe teme agrozootehnice. ÎNSCRIEȚI-VA LA CONCURS ! CIȘTIGĂTORII VOR PRIMI FRUMOASE PREMII CONSTÎND DIN APARATE DE RADIO PORTATIVE, CEASURI DE MINA VALIZE DIN MASA PLASTICA, ABONAMENTE LA ZIARUL „ZORI NOI" ȘI „AGRICULTURA SOCIALISTA" ETC.

Next