Adevěrul, iulie 1908 (Anul 21, nr. 6765-6795)

1908-07-22 / nr. 6786

Amt­ *KX £?4c*—Vo. 6380 FONDATOR Atex. V. Beldimanu PUBLICITATEA, CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Str.Harageorcevici is— Telefon 31a Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Marți 22 Iulie 190| DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABOIunim: P? »?............................Lei 16­6 ........................... 8 8 iual......................... a O lună............................. 1.50 TELEFON* Pentru Direcțiune No. 14­99 ■ Capitală „ 14/10­­ Provincie și Străinătate No. 12/40 Destărnuirile din Jene Freie Presse“.­­ Carpiștii caută o diversiune . Carpiștii caută o diversiune pentru a provoca o diversiune carpiștii au lansat vii­toarea lor formațiune ministerială și obiectează că takiștii se feresc a vorbi despre viitorul guvern Cuvîntul de ordine la carpiștî, pare a fi acum închiderea discuției asupra interviewului șefului. S’au încurcat așa de rau în pole­mică asupra declarațiunea d-nuluî Carp în cit, recunoaștem, altă scă­pare pentru junimiști nu­ î de­cit să închidă discuția, să nu mai răs­pundă orîcît s’ar complica cazul Carp. E cam rușinoasă această tac­tică, dar, în orice caz, mai abilă de­cît tactica de a căuta să apere pe șef fără voia lui și interpretez decla­rația ce a făcut’o la Viena, în așa mod în­cît să-l silească pe d. Carp să spună chiar adversarilor că acei cari îl apără nu exprimă părerea d sale. Atitudinea d-lui Carp a silit or­ganele carpiste să închidă discuțiu­­nea, să se declare învinși în polemi­ca asupra interviewului din „Pes­ter Lloyd“. Acum gazetele carpiste sunt în căutarea unei chestiuni care ar pu­tea provoca o diversiune în opinia publică. Constituția turcească nu a avut da­rul să scoată, la noi, de la ordinea zilei interviewul d-lui Carp, deși unii diplomați din jurul șefului ju­nimiștilor prevăd mari evenimen­te externe, grave tulburări în O­­rient, ca o consecință a schimbarei guvernămîntului în Turcia. Cu cît s’ar încurca politica exter­nă în Orient, cu atît mai mult se va agita la noi chestia macedonea­nă tocmai pentru că Romînia nu poate o clipă renunța la cuvîntul ce-l are și ea în deslegarea proble­mei macedonene. Deci slabă speranță pentru juni­miști dacă cred că evenimntele din Turcia vor provoca la noi vre-o di­versiune, încredințați că n’ar avea nici un efect, în țară, dacă s’ar lansa zvo­nul că... Orientul e în flăcări, Ro­mînia e în joc, etc. carpiștii au re­curs la alt truc. De cîteva zile ei au pornit o cam­panie mică împotriva takiștilor în­­vinuindu-i că nu discută asupra modului cum vor forma viitorul guvern. O asemenea discuție e pur și simplu ridiculă, fiindcă oricît s’ar certa liberalii, ori­cît ar fi slă­bit dualismul Sturdza-Brătianu, regele nu se gîndește să concedieze regimul liberal,­ fiindcă regele nu i-a chemat pe liberali, numai ca să tragă cu tunul în țărani și în ca­sele lor, să voteze legile ce le-a fă­găduit prin manifestul regal și a­­poi să lase altora puterea și aplica­rea reformelor lor. Junimiștii au lansat însă zvonul că la Noembrie se duc liberalii și cu toate acestea n­imeni nu vorbește acum de un guvern takist. Absolut adevărat că acum nu se pomenește de un guvern takist, dar nici de un guvern Carp nu-i pome­neală. In cercurile politice bine infor­mate, sunt indicațiuni precise de la rege că d. Sturdza va guverna încă mult, cît se va simți în stare să o mai ducă și șeful liberalilor e încă des­tul de zdravăn. Junimiștii însă au interes să răs­pândească zvonul că partizanii lor au de răbdat cel mult pînă la No­embrie, cînd se va realiza profeția d-lui Carp, făcută la Vasluia, d-lui Moruzzi, anume că regele are să-i dea puterea și că va face guvern fă­ră de takiștî și fără concursul libe­ralilor. Și pentru ca această versiune să prindă s’a lansat chiar viitorul gu­vern Carp. Sînt desemnați să intre în gu­vernul d-lui Carp d-nii Titu Ma­­iorescu, Ioan Lahovary, Al. Mar­ghiloman, C. C. Arion, Nicu I Fili­­pescu, Delavrancea, Mișu Cantacu­­zino și Mateiu Cantacuzino dela Iași. Acesta-i viitorul guvern al d-lui Carp, — combinație ministerială în jurul căreia au început chiar să se... certe unii carpiști naivi cari cred că într’adevăr se poate întîmpla să avem o schimbare de regim la Noembrie. Dar discuția aprinsă, nu lagărul carpist, e în jurul ministerului de interne. D. Carp crezînd ,probabil că va păți ceea ce a pățit d. Sturdza cînd trăia regretatul Vasile Lascar, anu­me că se va ivi o ceartă mare pen­tru ministerul de interne, a ținut să avertizeze de pe acum statul său major că-șî rezervă pentru el, mini­sterul de interne, de­oarece ține ca să-șî alcătuiască o administrație care să corespundă ideilor sale asu­pra reorganizărei administrative, etc. Cînd au auzit cantacuziniștii, că i-a intrat șefului în cap să fie mini­stru de interne, au rămas conster­nați cu toții. _ . Cantacuziniștii sperau să aibă pe d Nicu Filipescu la interne, cu care să-și poată alcătui o puternică gru­pare parlamentară și care să țină în respect pe d. Carp. D. Al. Marghiloman era sigur că acest departament are să-î fie lui rezervat și astfel va fi consacrat ca subșef. D. Nicu Filipescu avea și d-sa a­­ceastă speranță că d. Carp se va gîndi că cel mai important departa­ment se cuvine ex-micului dictator, indicat să ia internele pentru a... regula pe totî adversarii. Car d. Carp le-a tăiat la tot­ cu­rajul , a declarat că internele le va lua d-sa ! Consternarea aceasta din rîndu­­rile carpiștilor, va fi însă de scurtă durată, fiindcă e ridicul să se vor­bească de o apropiată schimbare de regim. Și chiar dacă s’ar întîm­pla o catastrofă politică la liberali, încă mai nimeni nu crede că în toiul celei mai înverșunate lupte dintre takiști și carpiști, regele va tranșa repede criza și se va declara fără nici o dificultate, pentru d. Carp sau pentru d. Take Ionescu. Nababul, d. Ioan Lahovary și d. general Manu, cred—fiecare în par­te—că regele se va adresa la ei pen­tru a concentra forțele conserva­toare. In orice caz, e ridicul să vorbești acum de un guvern Carp. R> Ea K A2B1TI­ Un guvern Filipescu Gazeta intimă a d-lui Filipescu a­­nunță fi. îngrijată — de ce, nu știm ! — că orice idee despre venirea d-lui Take Ionescu e exclusă și orice „com­binație hibridă“ — idem. „Combinația hibridă“ e la adresa generalului Meniu, care s’a oprit d-lui Filipescu in gît ca un simplu os de pește ! Cum se vede, vechea noastră părere, că numai un guvern Filipescu e posi­bil în împrejurările actuale, prinde rădăcini chiar în capul d-lui Filipescu. Da. Țara cere un guvern Filipescu ! „Trebue reluată seria marelor mi­nistere! Un minister Filipescu se im­pune, acum, după declarațiile d-lui Carp, după darea Constituției în Tur­cia, după procesul Euleinburg și alte asemenea evenimente menite a trece la... posterioritate ! Pao. Strategia d-lui Filipescu Ar trebui să se găsească cineva care să colecționeze prognosticurile d-lui Filipescu tot așa de celebre ca și ale d-lui Carp—pentru ca să aibă ce ride lumea peste un an—doi. La întimplare, spicnesc din ga­zeta d-sale : „Takiștii nu mai au nici linie de re­tragere la noi, nici drum de trecere la liberali. „Noi am făcut experiența ca dinșiî și e improbabil ca liberalii să vroiască s-o încerce și ei. „Oricît de modeste ar fi condițiunile sub cari și-ar oferi serviciile, liberalii se vor feri de dînșii căci ei știu­ că takismul e moartea în partid. „Dacă câte o dată ei au făcut takiș­tilor pomana de a constata ingratitudi­nea nostră, ei nu dau nici un semn de generozitate față de acești frați în de­mocrație.“ Asta așa e. „Generoși“ sunt „ti­nerii generoși“ numai cu d. Fili­pescu, care, adevărat, are multă nevoe de „generozitatea“ celor de la guvern. Ca și cum însă „strategul“ d-lui Carp n’ar prea avea încredere în proorocirile sale, el scrie: „Partidul conservator trebue să reia firul guvernelor mari de altă dată cari nu pot avea ființă decit rezemîndu-se pe oameni de convingeri. „De aceea, orice colaborare, sub orice formă, cu takismul e pentru tot­­de­una exclusă. Și nu se va găsi un singur fruntaș — unul singur — care să se lase ademenit de seducțiunile fa­­lacioase ale unei combinații ibride. „Solidaritatea strânsă care unește pe toți factorii partidului nostru exclude orice contact cu takismul și orice com­binație.“ Ați înțeles ? D. Filipescu nu poate dormi din cauza „seducțiu­­nilor falacioase ale unei combi­nații ibride* și d’aia... exclude orice­­ combinație“. Să-î acorde însă mîine un dejun d. Take Ionescu și să vedeți cum s’ar agita marele strateg, care face azi pe impresarul d-lui Carp, cum a făcut altă-dată pe impresarul d-lui Cantacuzino, dînd, rînd pe rînd, faliment și condamnîndu-și cei 3 amici și jumătate la zece ani de opoziție. Dar cine stă să mai ia în serios pe d. Filipescu cînd e vorba de guvernare ? 1 P. O. Innia spionilor din Turcia — Constantinopolul e un oraș de spionagiu reci­proc.—Rolul poliției secrete. Sultanul a dat o lovitură de ba­ghetă magică și în cîteva ore si­tuația imperiului turcesc s’a schim­bat. Dar nu ni se va lua în nume de râu că nu credem în farmece și deci, că nu admitem decit o schim­bare superficială și de formă. E firesc. Chiar dacă intențiile sultanului ar fi sincere, tot nu pu­tem crede într’o transformare mi­raculoasă, care odată cu soarele, cu aerul curat, a îndepărtat și miazmele, a uscat tina cari de ani aveau drept de stăpîn în imperiu. Nu putem decit spera că schim­barea va fi complectă, prefacerea radicală, dar greu vom ajunge să vedem desființate atîtea moravuri urîcioase și criminale, cari au prins rădăcini adinei și au temeiü în traiul lor de toate zilele, de toate orele și clipele. Așa, bună­oară, faptul acordărea libertăței constituționale va scăpa pe turci de spionagiul care pînă aci era umbra lor ? Căci turcul are un proverb chiar că „la zece lo­cuitori din Constantinopole sunt zece spioni“,—țifră rotundă deo­parte și de alta, care e de o eloc­vență aproape înfricoșătoare. De ce atîția spioni ? Pentru că Abdul Hamid—cu toate că acuma a devenit deodată mărinimos și curagios—s’a temut în­totdeauna și de umbra lui. Acest sultan a văzut iu toate o cursă, o amenin­țare, o tentativă de atentat—o duș­mănie împotriva lui. Ca să se asigure împotriva a­­tîtor dușmănii — îi trebuiau ochi cari să vegheze în jurul lui și pen­tru dinsul, brațe cari să oprească loviturile îndreptate asupra lui, minți agere cari să destrame ur­zeala comploturilor. O mină de oameni nu i-ar fi ajuns, căci el, omul sîngeros, știa că răzbunarea are mii de brațe, mai ales că nălucirile lui îi ară­­tau în fiecare individ din țara lui un braț gata să-l lovească.­­ Prin urmare, la armata de soldați cu tabăra chiar la Yildiz, sultanul a adăugat o armată de spioni. Unii îl apără de orice atac, alții îl ves­tesc de primejdii închipuite, căci venalitatea unora și lăcomia altora isbutesc în­totdeauna să scormo­nească primejdii, să i le prezinte ca reale, pricepîndu-se în­totdeauna să lingușească mania îngrozitoare a suveranului. Și chiar acest suveran e șeful lor. Pe cînd toate afacerile imperiului sînt în suferință și atîtea hotărîri urgente îi sunt cerute zadarnic, el își petrece zilele și nopțile citind rapoartele poliției, dind aceeași a­­tențiune raportului unui cerșetor de pe podul Galatei ce și celui ale primului sau secretar. Abdul Hamid a făcut din țara lui o temniță dureroasă pe lingă care Veneția dogilor era un raid. Populația tremură de cunoscut și de necunoscut; orice ureche e sus­pectă, chiar lucrurile mute inspiră frică, întocmai ca în Roma lui Tiberiu. Și nu e de mirare că e așa. Sul­tanul nu s’a mulțumit să pue spioni numai pe străzi și pe pieți publice; el i-a făcut să pătrundă și în ca­sele particulare. Printre înșii el se furișază în întruniri private, se ascunde pe sub porți sau în de­simea zidurilor, e fără milă pen­tru orice cuvînt puțin mai liber pe care îl surprinde astfel în familii și în prietenii. Nici haremurile nu sînt inviola­bile, pentru dinsul. Șambelanii, ge­neralii și pașalele lui primesc de la el femei pe cari nu pot să fie re­fuze,—femei suspecte și teribile, cari notează gesturile stăpînilor lor și le raportează suveranului, cari nu se mulțumesc numai să asculte, ci uneori și „lucrează“ trimițînd în lumea celor drepți pe vreun per­sonagiu care a ajuns o spaimă pentru sultan. Ba chiar și în familiile parti­culare se strecoară asemenea femei, cari, pentru soții lor, sînt îngerul morței vecini, așezat la căpătîiul lor. Agenți devotați ai sultanului sînt și servitorii și eunucii. Cu un cuvînt, sultanul și-a întins spiona­jul pretutindeni și astfel crede că nimic nu î scapă din ce-1 intere­sează de-a dreptul. In fond e mai mult jucăria spionilor săi. Dar această armată de spioni e de diferite genuri și grupuri. Postul central e­ra Yildiz, de aci pornesc, aci se întorc ramificările rețelei de spionagiu, care strînge populația de toate părțile. Tasbui, Izzet, Raghib, Șevket, Taik, Kadi, Tahir, sînt toți șefi ai acestei ar­mate de spioni, să nu uităm și pe Mehmed Sakalli, reputat neguțător de carne omenească, furnizorul ha­remului imperial. Fiecare dintre înșii spionează pe socoteala lui proprie și în intere­sul sau, chiar în palat, pe colegii lui și e ajutat în sarcina asta de un numeros și fidel stat major, care și el are în afară sprijinitori cu adevărat sîrguincioși. Nici consiliul de miniștrii nu scapă de supravegherea ocultă. După fiecare ședință, se găsește cste unul din ei, care să raporteze sultanului atitudinea și lnmbagiul colegilor săi. Nedjib Melhame, fratele minis­trului agriculturei, are în domeniul său de spionagiu lumea politică din Pera , poliția secretă a școa­­lelor, universităților și midrașilor, o dată pe mina lui Ismail pașa . Feizi bey, inspectorul tribunalelor din Constantinopol, s-a specializat în spionarea înalților funcționari . Reșid pașa, procuror general al armatei, se ocupă de cercurile mi­litare . Riza pașa, subdirectorul școalelor militare, e însărcinat cu contraspionagiul lui Ismail pașa, care, de altminteri, i-o plătește la fel. Tahir pașa, mareșal al trupelor albaneze, om de încredere al sul­tanului, are supravegherea împre­jurimilor palatului și a tuturor prinților imperiali. Alături de banda aceasta imensă de spioni­stă și poliția secretă a Turciei. Mă rog, poliția aceasta e astăzi civilizată: înainte, cind voia să cu­noască secretele unei familii, nu asculta pe la uși, nu privea prin gaura broaștelor sau pe ferestrele caselor, nu se introducea pe furiș într’o casă locuită, — astea le face acuma , înainte intra cu forța, spărgînd uși și ferestre, înarmați cu bastoane sau iatagane, după îm­prejurări, agenții guvernului ce­­reau imperios să li se spue ce voiau. Acuma, poliția secretă a Turciei e organizată europenește. In această privință ea nu se lasă mai pe jos de alte state cari sînt mari in Oc­cident, dar în același timp, orga­nizația aceasta are și ceva parti­cular, care fiind foarte rusesc e în același timp și turcesc. In fruntea acestei poliții sînt a­­sasini și hoți, iar agenții însăși practică pe o scară cît mai întinsă furtul, jaful, delictele de tot felul. Și totuși sultanul o vede cu ochi buni, o tolerează, o găsește credin­cioasă intereselor sale. Cel puțin, așa a găsit-o pînă în momentul cînd a pus în vigoare, din nou. Cel puțin, așa a găsit-o pină in mo­mentul cînd a pus in vigoare, din nou, Constituția. Dar tocmai nci e totul. El a admis că tot putregaiul acesta so­cial va dispare odată cu noua viață politică, odată cu primenirea at­mosferei sociale ? Noi suntem de partea celor pesimiști, a celor cari nu cred în minuni necontrolate și și de aceea vom lăsa cuvîntul vii­torului—să ne spue dacă moravu­rile, tradițiile, obiceiurile înrădă­cinate se pot schimba cu ușurința cu care se vorbește un cuvînt și se scrie o bradea. ------------— „Cu o dragoste demnă de admi­rat dobrogenii au primit să intre la 1879 sub protecția liberală a Romîniei libere și constituționale, cu mult înaintea altor state mai mari și mai puternice Dobrogenii avînd să aleagă între Turcia des­potică și Romînia constituțională au îmbrățișat cu căldură pe cea din urmă, au primit cu mândrie să devie cetățeni romîni. Și dacă țara mumă pentru motive anumite i-a numit deocamdată cetățeni do­brogeni numai, promițând mereu a-i egaliza cu cetățenii români, pacinicii locuitori ai Dobrogei au primit această măsură excepțională în speranță că recunoscându-se în decursul timpului demna lor pur­tare, dragostea către patria mumă, țara îi va recunoaște ca adevărați fii ai săi. „Au trecut însă 30 ani de atunci și țara tot preocupată cu altele, amâna la nesfârșit să-și aducă a­minte de un copil ce așteaptă a­­cest scump dar părintesc. Și, coin­cidență ! — atâta tăcere câtă dom­nește tocmai în aceste momente în jurul acestei chestiuni n’a mai existat de când exista o chestiune dobrogeană. Iată de ce fii acestei provincii sunt în timpul acesta cu­fundați într’o adâncă mâhnire și de ce-mi răsună mereu vorbele unor colegi dobrogeni : „ Chiar sub Turcia de ar fi fost nenorocita Dobrogie și tot ar fi astă­zi în de­­plinitatea drepturilor, chiar și a ce­lor politice­­...“ Recomandăm atențiunea guvernu­lui și oamenilor noștri politici ecoul acesta al conștiinței dobrogenilor. Trebue să băgăm de seamă ca în populațiunea din Dobrogea să nu pătrundă descurajarea. Guvernul actual pare a crede că dind Dobrogei pe d. Vîrnav r­u mai trebue să-i dea nimic. Să se convingă cît e de greșit și cit de actuală devine problema drep­turilor politice pentru cele două ju­dețe de peste Dunăre. Act. Omul și dobrogenii Din scrisoarea unui dobrogean Am atras atențiunea asupra pro­blemei care se pune la ordinea zilei, la noi, pe urma acordărea libertăți­lor constituționale în Turcia. Dobro­genii—cu deosebire elementul turc— au și început să compare situațiunea lor cu aceeașii a poporului de sub domnia Sultanului. Un cetățean dobrogean ne scrie cu privire la această problemă o scri­soare din care respiră mult amor de libertate, dar și multă amărăciune: „Turcia a căpătat o constituțiu­­ne, va avea un parlament la care se vor întruni reprezentanții supu­șilor Padișahului fără deosebire de naționalitate și de provincie. Iată ceva frumos, sublim chiar, ceea ce numai cultura și civilizația seco­lului ne-au putut oferi, ...Și dacă întreaga lume civili­zată participă la bucuria imensă și sărbătoarea ce domnește în pînă astăzi despotica Turcie, o provin­cie a Europei, un colț al țărei Ro­mâ­nești se poate spune că este în adevărat doliu în aceste momente, înțeleg Dobrogea. Adevĕruri .s­ Prefața — Ce zici de prefața lui Delavrancea la discursurile Nababului? — Ce să zic? I le față!! spune prea.... pre­fic­ială Fiindcă „Viitorul“ a avut bunul simț a recunoaște caracterul superior și conținutul admirabil al interviewulu­i acordat Adevărului de d. Bădărăă în chestia declarațiilor d-lui Carp, „Di pandanțui“ cu riscul de a da dovezi de un gust inferior, injură și de astă-dată pe fostul ministru de justiție. Se vede că a sicii pe cei de la „Viito­rul“ a ajuns o predilecție pentru cei de la „Cipandani“?! Ideal Cantacuziniști! acuză presa demo­crată de „lipsă de ideal “ adevărat că e lipsită cu totul de idealul „rotunjirea moșiilor și trecerea ouălor prin inel! Rigoletto Sisiăinuirile din „ine­gra Presse“ Ceea ce presa guvernamentală de la noi n’a anunțat, fiincă guvernul o desconsideră cu desăvîrșira, sau fiindcă a ținut ca lucrurile să nu se afle, s’a aflat totuși dintr’o telegramă primită din București de „Neue Freie Presse“. In consiliul de miniștri ținut la castelul Feles, regele a pus în dis­cuție chestiunea situațiunei româ­nilor din Turcia și importanța pen­tru Romînia a evenimentelor din Turcia. Cum observă și corespon­dentul ziarului vienez, în urma de­clarațiilor d-lui Carp, guvernul fu­sese nevoit a declara că Romînia se interesează mult de chestia mace­doneană. Acum din destăinuirile asupra consiliului de miniștri de la castelul Feleș, e evident că regele, ca o manifestație destul de clară asupra declarații­or d­lui Carp, a pus ohes­tia în consiliul de miniștri, insis­tând asupra deosebitei importanțe pentru Romînia a schimbărilor din Turcia. Cum se vede, sîntem departe de concepția d lui Carp. Și ca lucrurile să fie și mai clare, corespondentul lui „Reue Freie Presse“ relatează declarația unuia din miniștrii noștri către un diplomat, cum că aromînii nu pot merge mînă în mînă nici cu grecii, nici cu bulgarii, ci ei vor intra, de­sigur, odată cu albanezii, în oarecare număr în Camera oto­mană. E un răspuns elocvent la părerea d-lui Carp asupra împărțirea Mace­doniei între greci, sîrbi și bulgari. Destăinuirile din „Neue Freie Presse“ pun în adevărata ei lumină impresia făcută asupra regelui de declarațiile d-lui Carp. Vom reveni asupra lor. Saturn CHESTIA ZILEI Puterile și Constituția în Turcia In urma acordărei Constituției de către Sultan, puterile se uită ca vițeii.... la Sublima Poartă 1/ K are'topisitl _______ DUMINICA Ca o curioasă excepțiune, am cunoscut o mamă, care în adevăr merita acest nu­me. Pentru ea a fi mamă, a devenit un a­­postolat și-l îndeplinește cu zîmbetul pe buze, fiind și bună soție, dar în același timp și incom­parabilă mamă... Pentru dînsa, lumea externă nu există și nici o plăcere nu găsește afară din casa ei. Copiii și-i crește în chip rațional, se ocupă de fiecare în parte, pentru fiecare a găsit o artă de agrement pe care i-o dez­voltă, devotîndu-se ei, lucrînd cu copilul, identificîndu­se lui, și toate acestea ca și cînd ar fi o soră mai mare, înțeleaptă și iubitoare. Femeea aceasta care nu-i nici săracă, nici lipsită de gust, nu este cunoscută în lumea mondenă. Se va duce poate la tea­tru, dar cînd copiii îi vor fi mari, va ieși în lume cînd fetele vor avea voie să iasă. Pînă atunci totul se concentrează în jurul familiei sale, muncind și dîndu-și ca scop ca să facă din copiii ei oameni deplini. Va reuși sau nu, cine știe! Ea însă își face complect datoria, căci aceasta și-a pus în viață ca ideal și ca țel. Poate că face exces de zel. Dar ea își spune că a­­ceasta îi e vocațiunea. Alte femei să stră­lucească prin frumusețea lor, prin gustul lor artistic ca pictorese, sculptoare ori scriitoare, celebre hetaire să fie altele. Ea însă va fi mamă, și va fi fără ca să rîv­­nească la reclama mamelor celebre, ca a­­ceea a Gradiilor, ori a lui Ștefan-cel- Mare... In mijlocul acestei familii m’am simțit un moment mai bun și mai puțin sceptic. Cine știe, mai există exemplare de acestea, se mai jertfesc și alte mame pentru copiii lor, țara aceasta nu­ î de pierit, fiindcă la baza ei mai există încă demnitate, virtute, devotament și sacrificiu... Poate, poate!..." SÜMI Sultanul turcesc, după ce a terorizat ța­ra lui peste treizeci de ani, deodată a de­venit bun și iubitor pentru poporul lui și i­a dat libertate și Constituție. Vestea a­ceasta a produs atîta bucurie în întreaga Turcie, în­cît pare cuprinsă de nebunie. Cei muți de altădată vorbesc, cei fricoși au devenit plini de curagiu, aroganții de ieri sunt azi mai mult decit politicoși, iar mulțimea a fost cuprinsă de caracteristica ei demență, manifestează, dictează sulta­nului, cere capetele stăpînilor de ieri. Si­nistrul padișah desigur că rîde urîcios în barba lui stropită de sînge. Mîine nebunia va trece, poporul învățat în lanțuri, de la sine și se va așeza la mîini și picioare, va sosi reacțiunea fatală, oboseala de a fi liber și atunci, cu atît mai ușor va zdrobi el capul hidrei care se cheamă Liber­tatea și care neconcretizată pînă mai ieri, azi o vede în carne și oase. Tot așa proceda și Vlad Țepeș, care adunînd la os­păț pe boerii nemulțumiți, se împăca cu ei, pentru ca apoi, la sfîrșitul mesei să-i mă­celărească ori să-i pue în țeapă... Pentru ca libertatea să fie viabilă, îi trebue ca mai multă vreme să trăiască, să se adapteze mijlocului. Țiganii romîni dez­robiți la 1818, dar lăsați liberi ca să-și a­­gonisească traiul, nu veneau oare plîngînd la foștii lor stăpîni, renunțînd la liber­­tatea sa și cerînd să le dea de mîn­­care ? Totuși oricum o fi, libertatea odată Ce guști din ea, râmniii pentru totdeauna a­­mantul ei. Poți să o pierzi un moment După revoluția cea mare franceză a venit imperiul, războaiele epice ale lui Napole­on, dar la urma urmei, tot libertatea a tri­umfat. E foarte posibil ca padișahul tur­cesc să mai bea încă sînge omenesc, dar gestul ce Ta făcut astăzi îi va fi fatal: G­e­c­i t­u e­r­r­a c­e­ 1 â, — vorba lui Victor Hugo, MARȚI Tribunalul Corecțional din Paris a osîn­­dit pe cîțiva directori de teatru și pe cîteva artiste, pentru că organizaseră spectacole de nud, in cari femeile apăreau goale pe de CONST­­IILLE scenă. In această privință eu am păreri cu totul opuse, în prima linie, In ceea ce privește nudul. Nudul nu-i imoral, nu este excitant. O femee îmbrăcată care își dă fus­tele peste cap, care face să voruizeze ast­fel dedesubturile ei în­cît nici nu-i vezi bine fața, poate să fie un excitant pentru bătrînii lubrici și adolescenții ageamii. Nudul însă, în toată frumusețea plasticita­tea lui, nu-ți dă decit emoțiuni estetice­, și atîta tot. Dar chiar așa de ar fi, negustoria acea­­asta place, căci merge. Or, în hipoteza că e vorba de imoralitate ași dori să știe cine o să-i pue fria, interzicînd aceste specta­cole? înțeleg să oprești copiii să meargă acolo, părinții de familie sînt destul de cuminți să-și lase fetele acasă, iar cei carii se duc, femei și bărbați, se duc fiindcă le­ place, și pentru aceasta nu vor deveni mai imorali, cum nu vor deveni mai morali, dacă poliția va împedica astfel de specta­cole... Și apoi, cînd poliția patronează casele publice, adică de ce atîta rigoare pentru alte case publice, și aceasta în ipoteza în­că odată, că spectacolele în chestiune sînt imorale, sînt excitante de corupțiune? O societate nu este mai coruptă, fiindcă o parte a ei este coruptă, și apoi în chestia de care ne ocupăm, în Japonia cu mult mai decoltate sunt spectacolele în casele de ceain, fără ca poporul japonez să dea do­vadă de corupțiune, ceea ce a dovedit in­ ultimul războia. MERCURI Mi s'a povestit una nostimă de tot. O cucoană are pe bărbatul sau pe moarte... Acesta o plictisește, deoarece el zace in­ București și o înmormântare în Capitală costă scump. Fără multă ezitare, ea spune iubitului soț: „Dragă, tu ești râu de tot, ai să mori, și ca să te îngrop aici, este o adevărată ruină. Să mergem dar la țară“. Bărbatul, un filozof se vede nu a protes­tat deloc, a asistat i­nposibil la facerea ba­­gajelor, care în cazul acesta era o ceremo­nie funebră, nevasta și-a comandat haine de doliu, le-a încercat în fața viitorului mort și astfel au plecat la țară, unul ca să moară acolo, celalt ca să-i îngroape cu­ mai puțină cheltuială... E simplă, e grandioasă, este shakespea­riană această scenă dintre două ființe pe cari în curînd moartea o să le despartă și din cari una este lipsită de atîta simț moral, în­cît să se tîrguiască cu cealaltă­­asupra morței... Dacă tu, literat, ai pune fie pe scenă fie într’un roman această situație, ai fi acu­zat de exagerațiune. Realitatea însă este, cu mult mai dramatică decît aceea ce ima­­nează creerul. La cîte spectacole grozave asistăm noi crezînd că visăm, socotind că citim povestirea celui mai bogat în ima­­ginațiune romancier.... Nu sunt norocos deloc, cînd este vorba să excit mila cititorilor și cititoarelor mele. De cîte ori am încercat să fac un bine grației lor, n’am reușit. E foarte posi­bil ca eu să fiu de vină, ne­fiind în stare să interesez pe cititor și să-l interesez în­­­tr’atîta, în­cît să-1 hotărăsc să puc numai în pungă și să facă un bine real. Totuși o să mă încerc încă odată și săi povestesc o dramă omenească, vorbitoare prin ea însăși. Acum doi ani, prin mijlocirea noastră­ o biată fată fuizica, o foastă lucratoare, a fost primită în sanatoriul de tuberculos­ de la Filaret unde grațiem grijilor d-lui dr. Irimescu, ființa care se credea perduta a fost salvată. După doi ani doctorul mi-a trimis-o cu o scrisoare, în care arăta că tot ce a purtat medicina a îndeplinit și că­­acum" rămîne ca societatea să se îngrijea­scă, să-i dea o ocupațiune ușoară pentru ca răul să nu revină și vindecarea să se facă desăvîrșită... Să găsești o ocupațiune ușoară unei fe­mei­eșită din spitalul de tuberculoși, iată a fi problemă gri. Prin P­opriile mele pu-

Next