Adevěrul, iulie 1908 (Anul 21, nr. 6765-6795)
1908-07-22 / nr. 6786
Amt *KX £?4c*—Vo. 6380 FONDATOR Atex. V. Beldimanu PUBLICITATEA, CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Str.Harageorcevici is— Telefon 31a Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Marți 22 Iulie 190| DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABOIunim: P? »?............................Lei 166 ........................... 8 8 iual......................... a O lună............................. 1.50 TELEFON* Pentru Direcțiune No. 1499 ■ Capitală „ 14/10 Provincie și Străinătate No. 12/40 Destărnuirile din Jene Freie Presse“. Carpiștii caută o diversiune . Carpiștii caută o diversiune pentru a provoca o diversiune carpiștii au lansat viitoarea lor formațiune ministerială și obiectează că takiștii se feresc a vorbi despre viitorul guvern Cuvîntul de ordine la carpiștî, pare a fi acum închiderea discuției asupra interviewului șefului. S’au încurcat așa de rau în polemică asupra declarațiunea d-nuluî Carp în cit, recunoaștem, altă scăpare pentru junimiști nu î decit să închidă discuția, să nu mai răspundă orîcît s’ar complica cazul Carp. E cam rușinoasă această tactică, dar, în orice caz, mai abilă decît tactica de a căuta să apere pe șef fără voia lui și interpretez declarația ce a făcut’o la Viena, în așa mod încît să-l silească pe d. Carp să spună chiar adversarilor că acei cari îl apără nu exprimă părerea d sale. Atitudinea d-lui Carp a silit organele carpiste să închidă discuțiunea, să se declare învinși în polemica asupra interviewului din „Pester Lloyd“. Acum gazetele carpiste sunt în căutarea unei chestiuni care ar putea provoca o diversiune în opinia publică. Constituția turcească nu a avut darul să scoată, la noi, de la ordinea zilei interviewul d-lui Carp, deși unii diplomați din jurul șefului junimiștilor prevăd mari evenimente externe, grave tulburări în Orient, ca o consecință a schimbarei guvernămîntului în Turcia. Cu cît s’ar încurca politica externă în Orient, cu atît mai mult se va agita la noi chestia macedoneană tocmai pentru că Romînia nu poate o clipă renunța la cuvîntul ce-l are și ea în deslegarea problemei macedonene. Deci slabă speranță pentru junimiști dacă cred că evenimntele din Turcia vor provoca la noi vre-o diversiune, încredințați că n’ar avea nici un efect, în țară, dacă s’ar lansa zvonul că... Orientul e în flăcări, Romînia e în joc, etc. carpiștii au recurs la alt truc. De cîteva zile ei au pornit o campanie mică împotriva takiștilor învinuindu-i că nu discută asupra modului cum vor forma viitorul guvern. O asemenea discuție e pur și simplu ridiculă, fiindcă oricît s’ar certa liberalii, oricît ar fi slăbit dualismul Sturdza-Brătianu, regele nu se gîndește să concedieze regimul liberal, fiindcă regele nu i-a chemat pe liberali, numai ca să tragă cu tunul în țărani și în casele lor, să voteze legile ce le-a făgăduit prin manifestul regal și apoi să lase altora puterea și aplicarea reformelor lor. Junimiștii au lansat însă zvonul că la Noembrie se duc liberalii și cu toate acestea nimeni nu vorbește acum de un guvern takist. Absolut adevărat că acum nu se pomenește de un guvern takist, dar nici de un guvern Carp nu-i pomeneală. In cercurile politice bine informate, sunt indicațiuni precise de la rege că d. Sturdza va guverna încă mult, cît se va simți în stare să o mai ducă și șeful liberalilor e încă destul de zdravăn. Junimiștii însă au interes să răspândească zvonul că partizanii lor au de răbdat cel mult pînă la Noembrie, cînd se va realiza profeția d-lui Carp, făcută la Vasluia, d-lui Moruzzi, anume că regele are să-i dea puterea și că va face guvern fără de takiștî și fără concursul liberalilor. Și pentru ca această versiune să prindă s’a lansat chiar viitorul guvern Carp. Sînt desemnați să intre în guvernul d-lui Carp d-nii Titu Maiorescu, Ioan Lahovary, Al. Marghiloman, C. C. Arion, Nicu I Filipescu, Delavrancea, Mișu Cantacuzino și Mateiu Cantacuzino dela Iași. Acesta-i viitorul guvern al d-lui Carp, — combinație ministerială în jurul căreia au început chiar să se... certe unii carpiști naivi cari cred că într’adevăr se poate întîmpla să avem o schimbare de regim la Noembrie. Dar discuția aprinsă, nu lagărul carpist, e în jurul ministerului de interne. D. Carp crezînd ,probabil că va păți ceea ce a pățit d. Sturdza cînd trăia regretatul Vasile Lascar, anume că se va ivi o ceartă mare pentru ministerul de interne, a ținut să avertizeze de pe acum statul său major că-șî rezervă pentru el, ministerul de interne, deoarece ține ca să-șî alcătuiască o administrație care să corespundă ideilor sale asupra reorganizărei administrative, etc. Cînd au auzit cantacuziniștii, că i-a intrat șefului în cap să fie ministru de interne, au rămas consternați cu toții. _ . Cantacuziniștii sperau să aibă pe d Nicu Filipescu la interne, cu care să-și poată alcătui o puternică grupare parlamentară și care să țină în respect pe d. Carp. D. Al. Marghiloman era sigur că acest departament are să-î fie lui rezervat și astfel va fi consacrat ca subșef. D. Nicu Filipescu avea și d-sa această speranță că d. Carp se va gîndi că cel mai important departament se cuvine ex-micului dictator, indicat să ia internele pentru a... regula pe totî adversarii. Car d. Carp le-a tăiat la tot curajul , a declarat că internele le va lua d-sa ! Consternarea aceasta din rîndurile carpiștilor, va fi însă de scurtă durată, fiindcă e ridicul să se vorbească de o apropiată schimbare de regim. Și chiar dacă s’ar întîmpla o catastrofă politică la liberali, încă mai nimeni nu crede că în toiul celei mai înverșunate lupte dintre takiști și carpiști, regele va tranșa repede criza și se va declara fără nici o dificultate, pentru d. Carp sau pentru d. Take Ionescu. Nababul, d. Ioan Lahovary și d. general Manu, cred—fiecare în parte—că regele se va adresa la ei pentru a concentra forțele conservatoare. In orice caz, e ridicul să vorbești acum de un guvern Carp. R> Ea K A2B1TI Un guvern Filipescu Gazeta intimă a d-lui Filipescu anunță fi. îngrijată — de ce, nu știm ! — că orice idee despre venirea d-lui Take Ionescu e exclusă și orice „combinație hibridă“ — idem. „Combinația hibridă“ e la adresa generalului Meniu, care s’a oprit d-lui Filipescu in gît ca un simplu os de pește ! Cum se vede, vechea noastră părere, că numai un guvern Filipescu e posibil în împrejurările actuale, prinde rădăcini chiar în capul d-lui Filipescu. Da. Țara cere un guvern Filipescu ! „Trebue reluată seria marelor ministere! Un minister Filipescu se impune, acum, după declarațiile d-lui Carp, după darea Constituției în Turcia, după procesul Euleinburg și alte asemenea evenimente menite a trece la... posterioritate ! Pao. Strategia d-lui Filipescu Ar trebui să se găsească cineva care să colecționeze prognosticurile d-lui Filipescu tot așa de celebre ca și ale d-lui Carp—pentru ca să aibă ce ride lumea peste un an—doi. La întimplare, spicnesc din gazeta d-sale : „Takiștii nu mai au nici linie de retragere la noi, nici drum de trecere la liberali. „Noi am făcut experiența ca dinșiî și e improbabil ca liberalii să vroiască s-o încerce și ei. „Oricît de modeste ar fi condițiunile sub cari și-ar oferi serviciile, liberalii se vor feri de dînșii căci ei știu că takismul e moartea în partid. „Dacă câte o dată ei au făcut takiștilor pomana de a constata ingratitudinea nostră, ei nu dau nici un semn de generozitate față de acești frați în democrație.“ Asta așa e. „Generoși“ sunt „tinerii generoși“ numai cu d. Filipescu, care, adevărat, are multă nevoe de „generozitatea“ celor de la guvern. Ca și cum însă „strategul“ d-lui Carp n’ar prea avea încredere în proorocirile sale, el scrie: „Partidul conservator trebue să reia firul guvernelor mari de altă dată cari nu pot avea ființă decit rezemîndu-se pe oameni de convingeri. „De aceea, orice colaborare, sub orice formă, cu takismul e pentru totdeuna exclusă. Și nu se va găsi un singur fruntaș — unul singur — care să se lase ademenit de seducțiunile falacioase ale unei combinații ibride. „Solidaritatea strânsă care unește pe toți factorii partidului nostru exclude orice contact cu takismul și orice combinație.“ Ați înțeles ? D. Filipescu nu poate dormi din cauza „seducțiunilor falacioase ale unei combinații ibride* și d’aia... exclude orice combinație“. Să-î acorde însă mîine un dejun d. Take Ionescu și să vedeți cum s’ar agita marele strateg, care face azi pe impresarul d-lui Carp, cum a făcut altă-dată pe impresarul d-lui Cantacuzino, dînd, rînd pe rînd, faliment și condamnîndu-și cei 3 amici și jumătate la zece ani de opoziție. Dar cine stă să mai ia în serios pe d. Filipescu cînd e vorba de guvernare ? 1 P. O. Innia spionilor din Turcia — Constantinopolul e un oraș de spionagiu reciproc.—Rolul poliției secrete. Sultanul a dat o lovitură de baghetă magică și în cîteva ore situația imperiului turcesc s’a schimbat. Dar nu ni se va lua în nume de râu că nu credem în farmece și deci, că nu admitem decit o schimbare superficială și de formă. E firesc. Chiar dacă intențiile sultanului ar fi sincere, tot nu putem crede într’o transformare miraculoasă, care odată cu soarele, cu aerul curat, a îndepărtat și miazmele, a uscat tina cari de ani aveau drept de stăpîn în imperiu. Nu putem decit spera că schimbarea va fi complectă, prefacerea radicală, dar greu vom ajunge să vedem desființate atîtea moravuri urîcioase și criminale, cari au prins rădăcini adinei și au temeiü în traiul lor de toate zilele, de toate orele și clipele. Așa, bunăoară, faptul acordărea libertăței constituționale va scăpa pe turci de spionagiul care pînă aci era umbra lor ? Căci turcul are un proverb chiar că „la zece locuitori din Constantinopole sunt zece spioni“,—țifră rotundă deoparte și de alta, care e de o elocvență aproape înfricoșătoare. De ce atîția spioni ? Pentru că Abdul Hamid—cu toate că acuma a devenit deodată mărinimos și curagios—s’a temut întotdeauna și de umbra lui. Acest sultan a văzut iu toate o cursă, o amenințare, o tentativă de atentat—o dușmănie împotriva lui. Ca să se asigure împotriva atîtor dușmănii — îi trebuiau ochi cari să vegheze în jurul lui și pentru dinsul, brațe cari să oprească loviturile îndreptate asupra lui, minți agere cari să destrame urzeala comploturilor. O mină de oameni nu i-ar fi ajuns, căci el, omul sîngeros, știa că răzbunarea are mii de brațe, mai ales că nălucirile lui îi arătau în fiecare individ din țara lui un braț gata să-l lovească. Prin urmare, la armata de soldați cu tabăra chiar la Yildiz, sultanul a adăugat o armată de spioni. Unii îl apără de orice atac, alții îl vestesc de primejdii închipuite, căci venalitatea unora și lăcomia altora isbutesc întotdeauna să scormonească primejdii, să i le prezinte ca reale, pricepîndu-se întotdeauna să lingușească mania îngrozitoare a suveranului. Și chiar acest suveran e șeful lor. Pe cînd toate afacerile imperiului sînt în suferință și atîtea hotărîri urgente îi sunt cerute zadarnic, el își petrece zilele și nopțile citind rapoartele poliției, dind aceeași atențiune raportului unui cerșetor de pe podul Galatei ce și celui ale primului sau secretar. Abdul Hamid a făcut din țara lui o temniță dureroasă pe lingă care Veneția dogilor era un raid. Populația tremură de cunoscut și de necunoscut; orice ureche e suspectă, chiar lucrurile mute inspiră frică, întocmai ca în Roma lui Tiberiu. Și nu e de mirare că e așa. Sultanul nu s’a mulțumit să pue spioni numai pe străzi și pe pieți publice; el i-a făcut să pătrundă și în casele particulare. Printre înșii el se furișază în întruniri private, se ascunde pe sub porți sau în desimea zidurilor, e fără milă pentru orice cuvînt puțin mai liber pe care îl surprinde astfel în familii și în prietenii. Nici haremurile nu sînt inviolabile, pentru dinsul. Șambelanii, generalii și pașalele lui primesc de la el femei pe cari nu pot să fie refuze,—femei suspecte și teribile, cari notează gesturile stăpînilor lor și le raportează suveranului, cari nu se mulțumesc numai să asculte, ci uneori și „lucrează“ trimițînd în lumea celor drepți pe vreun personagiu care a ajuns o spaimă pentru sultan. Ba chiar și în familiile particulare se strecoară asemenea femei, cari, pentru soții lor, sînt îngerul morței vecini, așezat la căpătîiul lor. Agenți devotați ai sultanului sînt și servitorii și eunucii. Cu un cuvînt, sultanul și-a întins spionajul pretutindeni și astfel crede că nimic nu î scapă din ce-1 interesează de-a dreptul. In fond e mai mult jucăria spionilor săi. Dar această armată de spioni e de diferite genuri și grupuri. Postul central era Yildiz, de aci pornesc, aci se întorc ramificările rețelei de spionagiu, care strînge populația de toate părțile. Tasbui, Izzet, Raghib, Șevket, Taik, Kadi, Tahir, sînt toți șefi ai acestei armate de spioni, să nu uităm și pe Mehmed Sakalli, reputat neguțător de carne omenească, furnizorul haremului imperial. Fiecare dintre înșii spionează pe socoteala lui proprie și în interesul sau, chiar în palat, pe colegii lui și e ajutat în sarcina asta de un numeros și fidel stat major, care și el are în afară sprijinitori cu adevărat sîrguincioși. Nici consiliul de miniștrii nu scapă de supravegherea ocultă. După fiecare ședință, se găsește cste unul din ei, care să raporteze sultanului atitudinea și lnmbagiul colegilor săi. Nedjib Melhame, fratele ministrului agriculturei, are în domeniul său de spionagiu lumea politică din Pera , poliția secretă a școalelor, universităților și midrașilor, o dată pe mina lui Ismail pașa . Feizi bey, inspectorul tribunalelor din Constantinopol, s-a specializat în spionarea înalților funcționari . Reșid pașa, procuror general al armatei, se ocupă de cercurile militare . Riza pașa, subdirectorul școalelor militare, e însărcinat cu contraspionagiul lui Ismail pașa, care, de altminteri, i-o plătește la fel. Tahir pașa, mareșal al trupelor albaneze, om de încredere al sultanului, are supravegherea împrejurimilor palatului și a tuturor prinților imperiali. Alături de banda aceasta imensă de spionistă și poliția secretă a Turciei. Mă rog, poliția aceasta e astăzi civilizată: înainte, cind voia să cunoască secretele unei familii, nu asculta pe la uși, nu privea prin gaura broaștelor sau pe ferestrele caselor, nu se introducea pe furiș într’o casă locuită, — astea le face acuma , înainte intra cu forța, spărgînd uși și ferestre, înarmați cu bastoane sau iatagane, după împrejurări, agenții guvernului cereau imperios să li se spue ce voiau. Acuma, poliția secretă a Turciei e organizată europenește. In această privință ea nu se lasă mai pe jos de alte state cari sînt mari in Occident, dar în același timp, organizația aceasta are și ceva particular, care fiind foarte rusesc e în același timp și turcesc. In fruntea acestei poliții sînt asasini și hoți, iar agenții însăși practică pe o scară cît mai întinsă furtul, jaful, delictele de tot felul. Și totuși sultanul o vede cu ochi buni, o tolerează, o găsește credincioasă intereselor sale. Cel puțin, așa a găsit-o pînă în momentul cînd a pus în vigoare, din nou. Cel puțin, așa a găsit-o pină in momentul cînd a pus in vigoare, din nou, Constituția. Dar tocmai nci e totul. El a admis că tot putregaiul acesta social va dispare odată cu noua viață politică, odată cu primenirea atmosferei sociale ? Noi suntem de partea celor pesimiști, a celor cari nu cred în minuni necontrolate și și de aceea vom lăsa cuvîntul viitorului—să ne spue dacă moravurile, tradițiile, obiceiurile înrădăcinate se pot schimba cu ușurința cu care se vorbește un cuvînt și se scrie o bradea. ------------— „Cu o dragoste demnă de admirat dobrogenii au primit să intre la 1879 sub protecția liberală a Romîniei libere și constituționale, cu mult înaintea altor state mai mari și mai puternice Dobrogenii avînd să aleagă între Turcia despotică și Romînia constituțională au îmbrățișat cu căldură pe cea din urmă, au primit cu mândrie să devie cetățeni romîni. Și dacă țara mumă pentru motive anumite i-a numit deocamdată cetățeni dobrogeni numai, promițând mereu a-i egaliza cu cetățenii români, pacinicii locuitori ai Dobrogei au primit această măsură excepțională în speranță că recunoscându-se în decursul timpului demna lor purtare, dragostea către patria mumă, țara îi va recunoaște ca adevărați fii ai săi. „Au trecut însă 30 ani de atunci și țara tot preocupată cu altele, amâna la nesfârșit să-și aducă aminte de un copil ce așteaptă acest scump dar părintesc. Și, coincidență ! — atâta tăcere câtă domnește tocmai în aceste momente în jurul acestei chestiuni n’a mai existat de când exista o chestiune dobrogeană. Iată de ce fii acestei provincii sunt în timpul acesta cufundați într’o adâncă mâhnire și de ce-mi răsună mereu vorbele unor colegi dobrogeni : „ Chiar sub Turcia de ar fi fost nenorocita Dobrogie și tot ar fi astăzi în deplinitatea drepturilor, chiar și a celor politice...“ Recomandăm atențiunea guvernului și oamenilor noștri politici ecoul acesta al conștiinței dobrogenilor. Trebue să băgăm de seamă ca în populațiunea din Dobrogea să nu pătrundă descurajarea. Guvernul actual pare a crede că dind Dobrogei pe d. Vîrnav ru mai trebue să-i dea nimic. Să se convingă cît e de greșit și cit de actuală devine problema drepturilor politice pentru cele două județe de peste Dunăre. Act. Omul și dobrogenii Din scrisoarea unui dobrogean Am atras atențiunea asupra problemei care se pune la ordinea zilei, la noi, pe urma acordărea libertăților constituționale în Turcia. Dobrogenii—cu deosebire elementul turc— au și început să compare situațiunea lor cu aceeașii a poporului de sub domnia Sultanului. Un cetățean dobrogean ne scrie cu privire la această problemă o scrisoare din care respiră mult amor de libertate, dar și multă amărăciune: „Turcia a căpătat o constituțiune, va avea un parlament la care se vor întruni reprezentanții supușilor Padișahului fără deosebire de naționalitate și de provincie. Iată ceva frumos, sublim chiar, ceea ce numai cultura și civilizația secolului ne-au putut oferi, ...Și dacă întreaga lume civilizată participă la bucuria imensă și sărbătoarea ce domnește în pînă astăzi despotica Turcie, o provincie a Europei, un colț al țărei Românești se poate spune că este în adevărat doliu în aceste momente, înțeleg Dobrogea. Adevĕruri .s Prefața — Ce zici de prefața lui Delavrancea la discursurile Nababului? — Ce să zic? I le față!! spune prea.... preficială Fiindcă „Viitorul“ a avut bunul simț a recunoaște caracterul superior și conținutul admirabil al interviewului acordat Adevărului de d. Bădărăă în chestia declarațiilor d-lui Carp, „Di pandanțui“ cu riscul de a da dovezi de un gust inferior, injură și de astă-dată pe fostul ministru de justiție. Se vede că a sicii pe cei de la „Viitorul“ a ajuns o predilecție pentru cei de la „Cipandani“?! Ideal Cantacuziniști! acuză presa democrată de „lipsă de ideal “ adevărat că e lipsită cu totul de idealul „rotunjirea moșiilor și trecerea ouălor prin inel! Rigoletto Sisiăinuirile din „inegra Presse“ Ceea ce presa guvernamentală de la noi n’a anunțat, fiincă guvernul o desconsideră cu desăvîrșira, sau fiindcă a ținut ca lucrurile să nu se afle, s’a aflat totuși dintr’o telegramă primită din București de „Neue Freie Presse“. In consiliul de miniștri ținut la castelul Feles, regele a pus în discuție chestiunea situațiunei românilor din Turcia și importanța pentru Romînia a evenimentelor din Turcia. Cum observă și corespondentul ziarului vienez, în urma declarațiilor d-lui Carp, guvernul fusese nevoit a declara că Romînia se interesează mult de chestia macedoneană. Acum din destăinuirile asupra consiliului de miniștri de la castelul Feleș, e evident că regele, ca o manifestație destul de clară asupra declarațiior dlui Carp, a pus ohestia în consiliul de miniștri, insistând asupra deosebitei importanțe pentru Romînia a schimbărilor din Turcia. Cum se vede, sîntem departe de concepția d lui Carp. Și ca lucrurile să fie și mai clare, corespondentul lui „Reue Freie Presse“ relatează declarația unuia din miniștrii noștri către un diplomat, cum că aromînii nu pot merge mînă în mînă nici cu grecii, nici cu bulgarii, ci ei vor intra, desigur, odată cu albanezii, în oarecare număr în Camera otomană. E un răspuns elocvent la părerea d-lui Carp asupra împărțirea Macedoniei între greci, sîrbi și bulgari. Destăinuirile din „Neue Freie Presse“ pun în adevărata ei lumină impresia făcută asupra regelui de declarațiile d-lui Carp. Vom reveni asupra lor. Saturn CHESTIA ZILEI Puterile și Constituția în Turcia In urma acordărei Constituției de către Sultan, puterile se uită ca vițeii.... la Sublima Poartă 1/ K are'topisitl _______ DUMINICA Ca o curioasă excepțiune, am cunoscut o mamă, care în adevăr merita acest nume. Pentru ea a fi mamă, a devenit un apostolat și-l îndeplinește cu zîmbetul pe buze, fiind și bună soție, dar în același timp și incomparabilă mamă... Pentru dînsa, lumea externă nu există și nici o plăcere nu găsește afară din casa ei. Copiii și-i crește în chip rațional, se ocupă de fiecare în parte, pentru fiecare a găsit o artă de agrement pe care i-o dezvoltă, devotîndu-se ei, lucrînd cu copilul, identificînduse lui, și toate acestea ca și cînd ar fi o soră mai mare, înțeleaptă și iubitoare. Femeea aceasta care nu-i nici săracă, nici lipsită de gust, nu este cunoscută în lumea mondenă. Se va duce poate la teatru, dar cînd copiii îi vor fi mari, va ieși în lume cînd fetele vor avea voie să iasă. Pînă atunci totul se concentrează în jurul familiei sale, muncind și dîndu-și ca scop ca să facă din copiii ei oameni deplini. Va reuși sau nu, cine știe! Ea însă își face complect datoria, căci aceasta și-a pus în viață ca ideal și ca țel. Poate că face exces de zel. Dar ea își spune că aceasta îi e vocațiunea. Alte femei să strălucească prin frumusețea lor, prin gustul lor artistic ca pictorese, sculptoare ori scriitoare, celebre hetaire să fie altele. Ea însă va fi mamă, și va fi fără ca să rîvnească la reclama mamelor celebre, ca aceea a Gradiilor, ori a lui Ștefan-cel- Mare... In mijlocul acestei familii m’am simțit un moment mai bun și mai puțin sceptic. Cine știe, mai există exemplare de acestea, se mai jertfesc și alte mame pentru copiii lor, țara aceasta nu î de pierit, fiindcă la baza ei mai există încă demnitate, virtute, devotament și sacrificiu... Poate, poate!..." SÜMI Sultanul turcesc, după ce a terorizat țara lui peste treizeci de ani, deodată a devenit bun și iubitor pentru poporul lui și ia dat libertate și Constituție. Vestea aceasta a produs atîta bucurie în întreaga Turcie, încît pare cuprinsă de nebunie. Cei muți de altădată vorbesc, cei fricoși au devenit plini de curagiu, aroganții de ieri sunt azi mai mult decit politicoși, iar mulțimea a fost cuprinsă de caracteristica ei demență, manifestează, dictează sultanului, cere capetele stăpînilor de ieri. Sinistrul padișah desigur că rîde urîcios în barba lui stropită de sînge. Mîine nebunia va trece, poporul învățat în lanțuri, de la sine și se va așeza la mîini și picioare, va sosi reacțiunea fatală, oboseala de a fi liber și atunci, cu atît mai ușor va zdrobi el capul hidrei care se cheamă Libertatea și care neconcretizată pînă mai ieri, azi o vede în carne și oase. Tot așa proceda și Vlad Țepeș, care adunînd la ospăț pe boerii nemulțumiți, se împăca cu ei, pentru ca apoi, la sfîrșitul mesei să-i măcelărească ori să-i pue în țeapă... Pentru ca libertatea să fie viabilă, îi trebue ca mai multă vreme să trăiască, să se adapteze mijlocului. Țiganii romîni dezrobiți la 1818, dar lăsați liberi ca să-și agonisească traiul, nu veneau oare plîngînd la foștii lor stăpîni, renunțînd la libertatea sa și cerînd să le dea de mîncare ? Totuși oricum o fi, libertatea odată Ce guști din ea, râmniii pentru totdeauna amantul ei. Poți să o pierzi un moment După revoluția cea mare franceză a venit imperiul, războaiele epice ale lui Napoleon, dar la urma urmei, tot libertatea a triumfat. E foarte posibil ca padișahul turcesc să mai bea încă sînge omenesc, dar gestul ce Ta făcut astăzi îi va fi fatal: Geci tu erra ce 1 â, — vorba lui Victor Hugo, MARȚI Tribunalul Corecțional din Paris a osîndit pe cîțiva directori de teatru și pe cîteva artiste, pentru că organizaseră spectacole de nud, in cari femeile apăreau goale pe de CONSTIILLE scenă. In această privință eu am păreri cu totul opuse, în prima linie, In ceea ce privește nudul. Nudul nu-i imoral, nu este excitant. O femee îmbrăcată care își dă fustele peste cap, care face să voruizeze astfel dedesubturile ei încît nici nu-i vezi bine fața, poate să fie un excitant pentru bătrînii lubrici și adolescenții ageamii. Nudul însă, în toată frumusețea plasticitatea lui, nu-ți dă decit emoțiuni estetice, și atîta tot. Dar chiar așa de ar fi, negustoria aceaasta place, căci merge. Or, în hipoteza că e vorba de imoralitate ași dori să știe cine o să-i pue fria, interzicînd aceste spectacole? înțeleg să oprești copiii să meargă acolo, părinții de familie sînt destul de cuminți să-și lase fetele acasă, iar cei carii se duc, femei și bărbați, se duc fiindcă le place, și pentru aceasta nu vor deveni mai imorali, cum nu vor deveni mai morali, dacă poliția va împedica astfel de spectacole... Și apoi, cînd poliția patronează casele publice, adică de ce atîta rigoare pentru alte case publice, și aceasta în ipoteza încă odată, că spectacolele în chestiune sînt imorale, sînt excitante de corupțiune? O societate nu este mai coruptă, fiindcă o parte a ei este coruptă, și apoi în chestia de care ne ocupăm, în Japonia cu mult mai decoltate sunt spectacolele în casele de ceain, fără ca poporul japonez să dea dovadă de corupțiune, ceea ce a dovedit in ultimul războia. MERCURI Mi s'a povestit una nostimă de tot. O cucoană are pe bărbatul sau pe moarte... Acesta o plictisește, deoarece el zace in București și o înmormântare în Capitală costă scump. Fără multă ezitare, ea spune iubitului soț: „Dragă, tu ești râu de tot, ai să mori, și ca să te îngrop aici, este o adevărată ruină. Să mergem dar la țară“. Bărbatul, un filozof se vede nu a protestat deloc, a asistat inposibil la facerea bagajelor, care în cazul acesta era o ceremonie funebră, nevasta și-a comandat haine de doliu, le-a încercat în fața viitorului mort și astfel au plecat la țară, unul ca să moară acolo, celalt ca să-i îngroape cu mai puțină cheltuială... E simplă, e grandioasă, este shakespeariană această scenă dintre două ființe pe cari în curînd moartea o să le despartă și din cari una este lipsită de atîta simț moral, încît să se tîrguiască cu cealaltăasupra morței... Dacă tu, literat, ai pune fie pe scenă fie într’un roman această situație, ai fi acuzat de exagerațiune. Realitatea însă este, cu mult mai dramatică decît aceea ce imanează creerul. La cîte spectacole grozave asistăm noi crezînd că visăm, socotind că citim povestirea celui mai bogat în imaginațiune romancier.... Nu sunt norocos deloc, cînd este vorba să excit mila cititorilor și cititoarelor mele. De cîte ori am încercat să fac un bine grației lor, n’am reușit. E foarte posibil ca eu să fiu de vină, nefiind în stare să interesez pe cititor și să-l interesez într’atîta, încît să-1 hotărăsc să puc numai în pungă și să facă un bine real. Totuși o să mă încerc încă odată și săi povestesc o dramă omenească, vorbitoare prin ea însăși. Acum doi ani, prin mijlocirea noastră o biată fată fuizica, o foastă lucratoare, a fost primită în sanatoriul de tuberculos de la Filaret unde grațiem grijilor d-lui dr. Irimescu, ființa care se credea perduta a fost salvată. După doi ani doctorul mi-a trimis-o cu o scrisoare, în care arăta că tot ce a purtat medicina a îndeplinit și căacum" rămîne ca societatea să se îngrijească, să-i dea o ocupațiune ușoară pentru ca răul să nu revină și vindecarea să se facă desăvîrșită... Să găsești o ocupațiune ușoară unei femeieșită din spitalul de tuberculoși, iată a fi problemă gri. Prin Popriile mele pu-