Adevěrul, septembrie 1908 (Anul 21, nr. 6826-6855)

1908-09-15 / nr. 6840

Im­p. >­i­iv.vicol. — i­o, 6640 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Stf. KarageorRovici 18- Telefon­ul Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Bum 16 Septembrie 1908 í DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AROSAUERTE : Un an, tel­iS S luni s »luni ,4» * o lnni ... • • * » 1.59 t­elefoni Pentru Direcțiune No. 14/99 « Capitali „ 14/10 a Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Direcțiunea sanitară și măsurile contra holerei Politica și holera Ce se petrece la direcția sanitară cu măsurile contra Holerei Cine ar fi crezut că și în momen­te de mare primejdie pentru noi, Cînd un flagel teribil bîntue o țară vecină, politicianismul să continue a preocupa pe cei cari conduc servi­ciul nostru sanitar? Holera se întinde în Rusia și ca­­reuri sporadice s’au semnalat în a­­propiere de noi. E dar foarte legi­timă grija ce se manifestă în toată țara, ar fi dar foarte explicabil ca toată preocuparea celor­­ de la servi­ciul sanitar să fie pentru a împiedi­ca intrarea acestui flagel și la noi. Ei bine, nici holera nu a speriat pe politicianii de la serviciul sanitar. In loc ca acei cari conduc servi­ciul sanitar să caute a se hranina și mai bine asupra măsurilor ce se impun, în loc să fi cerut imediat și avizul consiliului sanitar superior în sinul căruia se află o podoabă a țărei, profesorul dr. Babeș, dacă nu singurul dar de­sigur cel mai capa­bil a presida atunci cînd e vorba să se ia măsuri contra holerei, în loc ca direcția generală sanitară să recurgă la luminile d-rului Babeș și a consiliului sanitar superior, ce credeți că se petrece? Consiliul sanitar superior este cu desăvîrșire desconsiderat, ignorat. Directorul general al serviciului Sanitar se află tot în călătorii. Nu tăgăduim dreptul d-rului Cantacu­­zino de­ a petrece vacanța în străină­tate. Dar în orice țară ar face o stra­nie și penibilă impresie dacă, în mo­mente de primejdie, cînd boli teri­bile amenință o populațiune, toc­­mai șeful serviciului sanitar n’ar fi la postul său, ci în călătorii de plă­cere. Așa s’a întîmplat anul trecut, așa și anul acesta. D-rul Cantacuzino nu-i în țară. Subdirectorul conduce serviciul. Ei bine, astăzi oricît ar scrie ,și ar rezolvi hîrtiile acest sub­­director, el nu inspiră încredere o­­piniunei publice alarmate. Dar chiar consiliul sanitar supe­rior s’a alarmat de nepăsarea direc­ției generale și de întîrzierea ce s’a pus în luarea măsurilor cu totul in­complecte. „ . . In cele din urmă, deși cei de la directia generală a serviciului sani­­tar cred inutilă instituția aceasta a consiliului superior sanitar, de tea­mă sau de formă, au convocat con­siliul sanitar superior. Ca să-și bată însă joc de acest con­silii­, cine credeți că l’a convocat? Ministru­l, directorul general sau Subdirectorul ? Nu. Un funcționar inferior a semnat, pentru ministru, convocarea. Cine credeți însă că a venit îna­intea consiliului superior să-i ex­pună situația, să ceară avizul, să aibă, în fine, un schimb de vederi cu membrii acelui consiliu, în care, o repetăm, se află profesorul Ba­beș? . „ . . Nu s’a dus la consiliu nici minis­trul, directorul general lipsește din țară, nu s’a dus nici subdirectorul, dar acesta a trimis să-l reprezinte un subaltern! Mai mult decît atît, ni se spune că, anul trecut, cînd s’au discutat în consiliul sanitar superior măsurile ce se impun la frontiere, subdirecto­rul Bind delegat de consiliu a ple­ca în inspecțiune a refuzat catego­ric iar cînd consiliul a fost de pă­rere ca d-rul Babeș să ancheteze modul cum se aplică acele măsuri, direcția generală sanitară a refuzat aceasta. ... .. .. Cu alte cuvinte in loc ca direcția generală să lucreze de comun acord cu consiliul superior sanitar, mai ales cînd primejdia ne amenință, a­sistăm la un spectacol scandalos, la desconsiderarea celei mai înalte in­sti­tutiuni­ și autorități sanitare de că­tre însăși direcția generală sanitară. S’a vorbit chiar, la un moment dat și de dizolvarea consiliului su­perior sanitar, cum se dizolvă consi­liul din Tăncăbeștil «s. Pentru ce această pornire a celor de la direcția generală sanitară în­potriva celor din consiliul sanitar superior? Pentru că această institu­ție e inutilă și guvernul liberal vrea s’o desființeze? Dar pînă la­­ desființare, se poate oare proceda așa cum se procedea­ză? Dar admitem chiar că guvernan­ții actuali sau noua eră de la ser­viciul sanitar n’ar avea nevoe de un consiliu superior sanitar. Se află însă în acest consiliu un om peste care nu se poate trece cînd într’adevăr dorești să iei măsuri se­rioase contra holerei. E vorba de d-rul Babeș. Ei bine, d-rul Babeș împreună cu întreg consiliul sanitar e pus la ca­rantină. De ce? Fiindcă acest consiliu sa­nitar superior s’ar compune mai mult din medici conservatori de­cît liberali,—deci instituția e inutilă, deci nu e nevoe nici de luminile d-rului Babeș, deci toate șicanele sînt bune pentru a se descredita și umili acest consiliu. Așa procedează direcția generală sanitară, nu știm încă dacă cu asen­timentul ministrului de interne sau nu. Ceea ce știm însă precis, e că ceea ce s’a făcut pînă acum pentru a se îngrădi primejdia ce ne amenință, e foarte puțin, iar consiliul superior sanitar s’a adunat și constatînd a­­ceasta a stabilit o serie întreagă de măsuri, după propunerea d-rului Babeș, tocmai pentru a-și declina orice răspundere dacă direcția gene­rală nu va ține seama de ele. Asupra acestor propuneri ale con­siliului sanitar superior, vom re­veni. Ceea ce voim să constatăm cu în­­cheere, e că se face politicianism chiar atunci cînd holera ne amenin­ță. ------ ■ XI. X. NAZBITII Omul-orchestră Calificasem pe d. Iorga, „omul-flașnetă" sau „Italianca Cu papagal", din cauza continuelor repetiții din repertoriul d-sale. Declarăm că retragem calificativul. D-sa nu e „Italianca cu papagalul"—prima, fiindcă, după energie se cunoaște că e de sexu tare, și secundo, fiindcă d. Iorga e „omul-orchestră". N’o spunem noi, Ci d-sa, sub iscălitură. In adevăr, iată ce scrie d. Iorga în ulti­mul număr al foii d-sale: „Lupta"­mi descopere un glas de „ba­riton" în nu știu ce cor. Nu, en cint solo, „dar pe toate glasurile și cît o întreagă „orchestră“. Așa­dar, d-sa nu e italianca cu papagal, ci italianca care cîntă „pe toate glasu­rile" și din cimpoifi și din clanaret și din piston; dă și din cap ca să agite zurgălăii de pe pălărie; cu cotul drept bate toba mare, cu cel stîng toba mică, iar din căl­­cîiu trage cureaua care face de trosnește capsula, într’un cuvînt—vorba d-sale— „omul-orchestră"! Atîta numai că dacă spune că dum­nealui cîntă solo, cum mai e orchestră?! Chestie complicată, pe care sperăm că o va lămuri în numărul viitori Pac. Bi­rocrația noastră — Cauzele și urmările funcționarismului —• Dintre toate ocupațiile, cea mai prefe­rată și cu mai multă rîvnă căutată de ro­mân este slujba, funcțiunea publică. De mic, de pe băncile școalei primare, idealul lui e de a fi slujbaș, perspectivele comer­țului, ale industriei, ale agriculturei, fie ele oricît de strălucite, nu’l atrag, îl lasă nepăsător. Romanul e lipsit de inițiativă, iubește viața tih­nită, cîștigată fără bătae de cap, și funcțiunea convine de minune unui astfel de temperament. Căci, în ma­joritatea cazurilor, deși nu-i oferă decît un trai­ modest, sărăcios chiar, ea îl scu­tește de zbucium și îi asigură existența. Numărul funcționarilor noștri, retribuiți de stat, județe și comune, este de 102.560, după anuarul statistic al ministerului de finanțe, lucrat de d. Creangă. Salariile a­­cestora grevau budgetele publice cu suma de 107.617.995 lei. Mai existau atunci 9614 pensionari, cari primeau anual 18.423.231 lei. Dar numărul funcționarilor crește me­­reu, căci e un vechi­ obiceiu al țării ca, în fiecare an, toate administrațiile publi­ce să creeze numeroase posturi. Numai anul acesta, numărul funcțiunilor create din nou e colosal, ținînd seamă și de spo­rirea nesăbuită a jandarmeriei rurale. Or, nu exagerăm de­loc, dacă vom socoti to­talul funcționarilor actuali la cifra de 120—125.000, ceea ce, pentru populația și budgetul Romîniei, constitue o sarcină destul de împovărătoare. Franța, la o populație de aproape 40.000.000 locuitori, are 915.000 de func­ționari publici, ai statului, departamente­lor și comunelor. Ea e țara cea mai fciuro­­cratică din lume, unde funcționarismul s-a dezvoltat în proporții îngrijitoare. E în­­ același timp și cea mai bogată, după Anglia. Noi sîntem aproape egali cu acea­stă țară, din punct de vedere al număru­lui funcționarilor, dacă țni seamă, se în­țelege, de numărul populației. Ne deosebim insă de ea. Îi sîntem cu mai inferiori sub raportul resurselor bud­getare, al bogăției naționale și mai mult chiar, sub raportul felului de a fi al func­ționarilor, al calității și rolului acestora în activitatea societatei. De pildă, numărul funcționarilor pro­ducători cari valorifică energiile țării și influențează direct propășirea acesteia, cari contribuesc a-î spori capitalul material și intelectual, e. în Franța, relativ tu mult mai mare decît la noi. învățătorii, profesorii, maeștrii și specialiștii ocupați de, școalele de comerț, de agricultură, de industrie, etc., sînt foarte numeroși în comparație cu ceilalți slujbași. La noi, din contră, funcționarii de birou, ale că­ror lucrări n’au nici o înrîurire directă a­­supra muncei și progresului țarei, sînt în număr absolut covîrșitor. Chiar acolo unde e nevoe de un specialist, vedem un advocat fără clientelă sau un literat fără cititori: adeseori, nici literat, nici advo­cat, ci un simplu protejat al unui om politic. Cari sunt acum cauzele întinderei func­­ționarismului nostru? In primul loc, e o tendință etnică înăscută care, cu mici deo­sebiri, se observă la toate popoarele neo­latine. Invățămintul public a fost așa fel organizat, că a întreținut și a dezvoltat această tendință. Politicianii, pe de altă parte, pentru trebuințele politicei lor de partid, au sporit în mod­­ n­esocotit numă­rul funcționarilor și al postulanților. Ușurința cu care se ocupă funcțiunile publice, munca adeseori neînsemnată ce se cere în îndeplinirea acestora, au contri­buit mult a îngroșa rîndurile postulanți­­lor. Romanul nu vrea să dea piept cu greu­tățile vieței ca anglo-saxonul, n’are ini­țiativa acestuia. Relevînd acest rol, departe de noi ideea de a tăgădui rolul necesar și firesc al funcționarilor în viața statului. E vorba de un fenomen anormal, de sporirea nesoco­tită a numărului, ceea ce atinge tocmai soarta funcționarilor meritași. Căci o ța­ră, avînd prea mulți slujbași, nu­ va putea să-i plătească pe toți bine și ,alături de cei inutili și incapabili, vor suferi de ase­menea cei buni și trebuincioși. Dar funcționarismul are și alte urmări cu mult mai grave. El păgubește produc­­țiunea economică căreia îi răpește inteli­gențe și energii numeroase. Din punct de vedere moral și politic, el pervertește ca­racterele și ucide orice spirit de indepen­dență cetățenească. Un stat, oricare ar fi forma, avînd prea mulți funcționari, are în același timp prea mulți susțiitori ze­loși și interesați: puterea lui crește în da­una dezvoltare! libertăților publice. Și răul va fi cu atît mai mare, cu cît poporul e mai înapoiat, iar funcționarii mai inculți și mai imorali. ____­­ G. Br. ...........„așa? Gaitah­e­mm Am ținut să arătăm pățania foii d-lui Filipescu în afacerea Cocă­­neanu și am arătat că gazeta care a avut burlesca îndrăzneală de a pro­pune conferințe de moralizare a pre­sei a fost înfundată și demascată ca­uzînd de acte false pentru a ca­lomnia și insilta. Ne am mărginit a reproduce ce spun două din gaze­tele cari acum două săptămînî se păcăliseră primind propunerea „conferinței de moralizare“. A fost destul să facem atîta, pentru d­a foaia d-lui Filipescu, judecîndu-ne după ea, să strige că am fost cîști­­gați de d. Cocâneanu pentru cau­za sa. Se întîmplă însă că nici cum e la față d-nul Cocâneanu, nu știm. Știm însă, cine sînt cei dela gazeta care, în cap cu d. Filipescu, are pretenția să asaneze presa și să re­genereze țara. Știm că numai d. Filipescu și foaia d-sale pot înțelege asanarea a­­mestecîndu-se, ca în cazul Coconea­nu, în dar averile particulare ale u­­nei moșteniri, luînd partea unora dintre moștenitori împotriva celor­lalți. Afacerile de moștenire între particulari au­, credem, unde se descurca. Justiția și nu presa e che­mată a interveni, cînd se ivesc ne­înțelegeri. Pentru asanatorii de moravuri de la foaia d-lui Filipescu, dacă un par­tizan are vreo moștenire încurcată, gazeta asanatoare e gata ca, prin ca­lomnie și insultă, să intervină. A­­cestea sînt servicii aduse partizani­lor politici! Și tot asanatorii în ches­tie fac apoi pe moraliștii contra „știrilor senzaționale în presă“! Iată­ de ce pățania în afacerea Co­­căneanu a fost bine-venită pentru a arăta lumei ce fel de jurnalism fac cavalerii pe cari îi conduce în cruciadă contra calomniei și insul­tei, mușchetarul d-nul Filipescu. Și sîntem liniștiți, lumea vede și judecă! ---------»os---------­ P. O. M­­io i­riyolisi 1­­ UBWWBBMWMWum». Cînd ministrul de externe turc neinvi­­tind pe agentul diplomatic bulgar la o re­­capțiune, a spus că ține să arata că Bul­garia face însă parte din Turcia,—era e­­vident că Bulgaria va trebui să arate că nu face parte din Turcia. Și arată acum! A ocupat militărește un diram de fier turcesc și manifestă veleități de a se pro­clama independentă. Dar ministrul de externe turc a mai spus atu­nci ceva. La întrebarea ce i s’a pus: „Nu te temi de un conflict?“ El a răspuns: „Sínt destule puteri cari dacă un conflict ar izbucni, au interes să’l a­­planeze“. Intr’adevăr, cele ce se petrec acum, par a arăta că nimeni în Europa nu-i mai pu­țin interesată decît Turcia ca conflictul să se aplaneze. De aceea se și vede că se lucrează din toate părțile la aplanarea conflictului. în­trebarea e numai dacă Bulgaria se va su­pune, dacă nu va socoti că dacă scapă și acest prilej pentru a se declara indepen­dentă,­altul nu se va ivi atît de repede. Și atunci e probabil că Bulgaria nu va asculta de sfaturile puterilor. Guvernul are pretextul ca să nu asculte de acest sfat. El poate face pe cumpăta­tul, dar la urmă tot trebue să cedeze opi­niei publice care împinge spre proclama­rea independenței,—după cum au declarat, simultan în agenții diplomatici bulgari din Londra și Berlin. Dacă Turcia e acum preparată de un războia e discutabil. Dar acest stat are resurse necunoscute, după cum s’a văzut la 1877. Și apoi poate zdrobi un stat ca Bulgaria prin mulțimea oamenilor ce-i stau la dispoziție. E de sperat decis că Bulgaria va evita să facă războirl și că o înțelegere se va stabili. De nu, e mai mult decît probabil că războiul se va mărgini între Turcia și Bulgaria. De sfirșitul acestuia depinde a­­bia dacă vor fi sau nu complication­. Dacă Bulgaria va fi învinsă puterile vor interveni și tocmai ca și în războiul gre­­co-turc,­se va­­ restabili statu quo ante, Bulgaria nu va ciștiga, dar nici nu var pierde mult. Dacă insă Bulgaria ar fi învingătoare? Atunci cel puțin pentru noi s’ar pune chestiunea dacă putem tolera alcătuirea unui puternic stat slav la sudul nostru.... Adt. Adevăruri **­ Pacificatorul „Epoca" vrea să dea d-lui Dissescu po­recla de­­ pacificator al Europei". Cum s’ar zice, să uzurpe drepturile d-lui Carp?. Jamais ! Holera Am ajuns să se amestece politica în holeră. N’ar fi räu să dea holera în politică! inventat In loc să se ocupe de inventariarea a­­verei politice a d-lui Carp, foaia d-lui Fi­lipescu se ocupă de inventariarea averei Tarsiței Carp! Curat­ de ce-i arde chelului!.... Rigoletto PARURI ȘI IMPRESII' Holera Cu groază citim știrile privitoare la ra­vagiile ce face holera în Rusia. Văzînd cu ochii, teribila boală se întinde și toată Europa e alarmată, căci siguranță abso­lută împotriva ei nu exista. In fiecare zi, cu dezvoltarea de azi a mijloacelor de co­­municațiune, boala poate fi adusă în vreo altă țară și consecvențele ar fi îngrozi­toare. Căci e caracteristic acestor epide­mii, că cu cît se întind mai mult, cu atît îșî crează condițiunile pentru o și mai mare răspîndire. Noi ce știa din actuala generațiune, nu am mai apucat holera la noi Dar ca și în Rusia ea a bîntuit adeseaori poporul nostru, ce-i drept, totdeauna ca un musa­­fir nepoftit venit din țara moscoviților. Părinții noștri au mai apucat holera în țară și bătrînii cînd vor să se orienteze în labirintul amintirilor lor din trecut, se servesc de dînsa ca de un punct de reper. — Era pe vremea holerei,—îi auzi ade­­sea orî zicînd: Dacă nu mă înșel epidemia de holeră a bîntuiți în țară și la începutul domniei regelui Carol. Cum se vede și acum la Petersburg, holera, ca toate epidemiile, este boala ce­lor săraci. Nu că cei bogați pot, fiindcă au mijloace, să fugă de dînsa. De holeră nu se poate fugi căci e și ea sute de pi­cioare. Dar bogații trăind în condițiuni mai higienice și putîndu-se hrăni mai bine,­sînt mai rezistenți contra baccilu­­lui holerei. Cît despre declarația profesorului Me­­cinikoff că îi este tot aîta frică de un gu­turai cît de holeră, aceasta e un para­ dox. Frică nu trebue să ne fie nici de gu­turai, nici de holeră, căci frica e un râu sfătuitor. Dar cu tot calmul trebue să luăm toate măsurile pentru ca epidemia să nu se poată apropia de noi. De altfel argumentul contra paradoxului profeso­rului Mecinkoff e simplu: de holeră mor mii de oameni, de guturai nu prea moare nimeni. Dar ca toate paradoxele și acesta con­ține un sîmbure de adevăr. El ne spune că în ce privește primejdia cu care amenință sănătatea, aproape nu există gradație între boli. Fiecare, neglijată sau neîngrijită, poate deveni mortală. Și în acest sens, dacă pui mare preț pe viață, dacă tre­muri pentru dînsa, trebue să-ți fie deopo­trivă frică de un gutural ca și de holeră. Dacă însă iei viața cum e și trăești fiind­că socoți că ea e o datorie să trăești, așa că tot ca o datorie socoți să nu lași să ți se scurteze viața, atunci trebue să te îngrijești ca nici o boală să nu se poată apropia de tine. In acest caz însă cu a­­devărat n’ai de ce să te temi de holeră mai mult decît de un gutural. B. Br. Străinii și noi ! Incet-încet, dar tot încep străinii să ne cunoască și bine ar fi, dacă mulți­ studenți romîni, din străinătate ar imita exemplul d-nului Dimitrie Ionescu, care și-a luat tit­lul de doctor de la facultatea de științe de stat din Berlin cu teza sa intitulată „Le­gile agrare ale Romîniei —istoria și re­forma lor". Fiind scrisă în limba germa­nă, se vor găsi mulți cari să o citească, să o studieze și să afle astfel multe lu­cruri despre noi. D. D. Ionescu se ocupă într-o introdu­cere de starea socială a țăranului român înainte de 1864, în urmă face un scurt is­toric al țărei noastre, pentru a putea stră­inii să priceapă mai bine fazele istorice prin cari am trecut pînă azi.­Raporturile dintre țărani și proprietari sînt descrise pe larg. In sfîrșit se vorbește despre dezvoltarea agricolă pe timpul re­gulamentului organic pînă azi, și despre reformele noastre agrare. De ale teatrului Azi chiar am primit o broșură intitu­lată „De ale teatrului", în care d. Lives­cu de la Teatrul Național din București a reunit cîteva conferințe ținute la Ate­­neu. D. Livescu este unul dintre artiștii noș­tri­, care se ocupă mult cu literatura dra­matică, și cu tot ce ține de teatru. D-sa cunoaște tot ce s’a scris despre teatru și nu se putea să nu dea o și mai mare a­­tențiune teatrului și artiștilor noștri­, dintre cari unii pot să stea alături cu ma­rii artiști ai străinătate!. In broșura d-lui Livescu, pe lângă o mulțime de considerațiuni psih­ologice, mai găsim o mulțime de anecdote de tea­tru și mai cu seamă cu privire la artiștii noștri de seamă ca Manolescu, Ștefan Iulian și alții. Citiți pasagiul în care se vorbește des­pre un impresar grec din provincie, e pur și simplu admirabil. Dar d. Livescu se ocupă și de partea se­rioasă a teatrului, de începuturile teatru­lui român­esc, de legiuirile teatrale. Ultimul capitol, „premierele", e de a­­semenea foarte interesant, de­oarece a­­flăm multe din cele ce se petrec între cu­lise, ce obiceiuri au unii actori de seamă în seara unei „premiere" și altele multe. In curînd, d. Livescu va tipări o nouă broșură, cu același titlu, un fel de conti­nuare, care, de­sigur, va fi bine primită ca și cea dinții. Limbile clasice în liceu Limbile clasice tot mai găsesc apără­de limbi clasice. D. Th. I. Ionescu, profesor de limbile clasice la liceul „Carol I“ din Craiova, a publicat o broșură intitulată: „Pentru ce trebue să se învețe limbile clasice în liceu?" D-sa arată că scopul liceului nu e a­­cela de a învăța pe elevi, cum să facă rost de bani mai târziu, ci cultivarea in­telectuală a elevilor. D-sa găsește că iu­birea de patrie, de părinți, iubirea între soți, sentimentul cinstei, sentimentul os­pitalitate­ și multe altele se găsesc în gra­dul cel mai înalt în literaturile latină și­ elenă. Studiul limbelor clasice servește ca o îndrumare spre literatură, mai spune d-sa, desvoltă judecata, pregătește pe tineri să fie mai apți chiar pentru a face studii­ științifice. D-sa citează părerile profesori­lor y pedagogilor străini, arată că oame­nii politici ai tuturor țărilor au posedat bine cultura clasică: „A lovi în clasicism, spune d-sa, în­seamnă a lovi în cele mai scumpe inte­rese ale unei națiuni". Broșura d-lui Th. I. Ionescu conține încă­ multe alte argumente, pe cari nu le pu­tem reproduce aci din lipsă de spațiu. Vom­ sfîrși cu o amintire personală. Eram în liceu, cînd într’o zi tocmai în ora de latinește, ne-am trezit cu m­i­nistrul instrucțiunei publice de pe atunci. Cum a intrat în clasă, a cerut un text,—i Georgicele — lui Virgiliu și-a urmărit tra­ducerea ce o făcea elevul ascultat, optiip,­­da­r cînd greșea, esplicînd, corneirtinc­ . Noi toți elevii, rămăsesem nedumeriții Socotisem pînă atunci latineasca ca un­ studiu, care trebuia învățat, pentru că­ era în program și nu ne închipuiam căt­un ministru mai poate să-și aducă amin­te­ de latinește. Acel fost ministru, care cunoaște a fi fi de bine clasicismul latin, e unul dintre cei­ mai mari oratori ai țărei, cît și unul din­­­tre cei cari sunt chemați a guverna.­­ In literatură ce e drept, clasicismul a­­­jută mult. Cei cari nu au studiat pe autorii latini în original, nu vor ști nici­odată­ să fie­ conciși, și se vor mulțumi să înlo­cuiască du­­­ glume, ceea ce le lipsește în­ profunzimea cugetărei, sau vor face di­gresiuni caraghioase, pe cari numai i­­i­listinii le vor lua drept bune. "­ ­ Limba Esperanto ! "A apărut un nou cuz de limba esperanto. Trebue să recunoaștem că limba aceasta cîș­­tigă mereu adepți în țara romînească. E­ drept, că e foarte ușoară și că fără să con­ ’ suiți dicționare, vei ști de la început cei însemnează, de exmplu „la bela verdai stelo", sau „steleto kara­mia" sau „en­ songo princinon mi vidis". La noi în țară, cei dîntîi cari s’au ocupat cu această lim­bă au fost d-nii dr. Robin, avocat M. Ne­­­greanu și d. Fischer din Galați, — apoi­ d. dr. S. Kimell, autorul noului curs de­ esperanto și alții Eu unul simt convins de utilitatea a-:j ' *( î­n ce privește partea prac­tică­, vorbirea și în ce privește scrierile­ și mai ales memoriile științifice. Mai­ deunăzi citeam în Astronomische Brund­i­schau un articol prin care directorul ei,j­o. Leo Brenner, un distins savant, se­ plînge că savanții nu citesc de­cît scrie­rile tipărite în Limba lor natală și mai ales englezii și americanii, ca­re nu voesc să audă nimic despre activitatea științifică a savanților germani și austriaci, mai a­­les. D.­­ Brenner spune că ar fi de dorit­ să 90 uzeze de limba esperanto în lite­ratura științifică, pentru ca savanții din lumea întreagă să-și poate cunoaște mai bine lucrările. E vorba, vor voi savanții să-și dea os­teneală să învețe limba esperanto ?. " O nouă bibliotecă . In curînd va apare o nouă biblioteca­, editată de librăria Socec. Vom avea deci trei biblioteci populare.. Lucrul este îmbucurător, de­oarece fie­care editură va căuta să întreacă pe cea­laltă și aceasta nu poate de­cît să bucure pe amatorii de scrieri bune și eftine. 1 . Victor Anestin! CĂRȚI ȘI REVISTE Puterea poeziei.—Străinii și noi.—De-ale teatrului Limbile clasice în liceu. —Limba Esperanto. — O nouă bibliotecă. Dacă te furnică prin tot corpul microbii­tori și bine­înțeles, cel cari pledează mat poeziei, ești pierdut, cult sau incult, bur­t­e cu foc pentru ele sunt tocmai profesorii lac, sau om cu familie, tînăr sau bătrîn, trebue să­­ terți versuri, și ca încheere, tre­bue să le publici. Dovadă despre aceasta sunt numeroasele volume de poezii ce apar. Am primit la redacție și un volum de versuri intitulat: „Macabre" și mă bucuram, crezînd că d. Minulescu, talentatul nostru poet sim­bolist, a și făcut discipoli. Am fost însă cumplit dezamăgit. Numai titlul este fioros, poeziile însă ce formează acest volum, cu toată­ intenția rea a autorului, sunt de o blajinitate neobicinuită. Autorul semnează Sf. Nanu-Micle și bine a făcut de a­pus pe acel Micle la coadă, pentru a nu i se aduce vreun pre­­judiciu din cauza asemănărei numelui cu un alt poet, care deși recunoscut ca talen­tat, nu are poate talentul extrordinar al poetului despre care vorbim. Mai intíiu,­d. St. Nanu-Micle e nemul­țumit cu ortografia romînească. Toată lu­mea scrie: „îmi", în poezie însă e mai frumos să scrii „âmi" ca d. Micle; toată lumea scrie „povară", dar d-sa scrie „po­­voara", căci astfel n’ar mai rima cu „do­boară". Un poet poate să facă și descoperiri științifice și poetul nostru ne spune că: „norii fug în sfere senine", poate să in­venteze și expresii înfiorător de poetice ca „crud scrîșnind din goale casă", etc. Sper că aceste citațiuni au luminat pe cititorii noștri asupra talentului poetic al autorului, care ar trebui să se oprească aci,__de­oarece e peste putință să se mai întreacă pe el însuși. Cum am căpătat ‘tu­­r,cu­ O © Abdul Hamidi Zulti­o, as­tea’s capete de tineri turci, caii au­ ce­rut Consiliați«. .eu«31.ca>­­.­.«Tsans către sultanul speriat): Uneltele de tin­e turci sau de turci bătrîni? (speriata -le moarte către sultanul mai mort de spaimă) : I Dragă, trebuie numai decit să te lași tras în țeapă"2 Sultanul­­ liniștește și pe Zuleica și pe tinerii turci: Poftim Cons­­titu­ție !

Next