Adevěrul, septembrie 1908 (Anul 21, nr. 6826-6855)
1908-09-15 / nr. 6840
Imp. >iiv.vicol. — io, 6640 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Stf. KarageorRovici 18- Telefonul Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Bum 16 Septembrie 1908 í DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AROSAUERTE : Un an, teliS S luni s »luni ,4» * o lnni ... • • * » 1.59 telefoni Pentru Direcțiune No. 14/99 « Capitali „ 14/10 a Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Direcțiunea sanitară și măsurile contra holerei Politica și holera Ce se petrece la direcția sanitară cu măsurile contra Holerei Cine ar fi crezut că și în momente de mare primejdie pentru noi, Cînd un flagel teribil bîntue o țară vecină, politicianismul să continue a preocupa pe cei cari conduc serviciul nostru sanitar? Holera se întinde în Rusia și careuri sporadice s’au semnalat în apropiere de noi. E dar foarte legitimă grija ce se manifestă în toată țara, ar fi dar foarte explicabil ca toată preocuparea celor de la serviciul sanitar să fie pentru a împiedica intrarea acestui flagel și la noi. Ei bine, nici holera nu a speriat pe politicianii de la serviciul sanitar. In loc ca acei cari conduc serviciul sanitar să caute a se hranina și mai bine asupra măsurilor ce se impun, în loc să fi cerut imediat și avizul consiliului sanitar superior în sinul căruia se află o podoabă a țărei, profesorul dr. Babeș, dacă nu singurul dar desigur cel mai capabil a presida atunci cînd e vorba să se ia măsuri contra holerei, în loc ca direcția generală sanitară să recurgă la luminile d-rului Babeș și a consiliului sanitar superior, ce credeți că se petrece? Consiliul sanitar superior este cu desăvîrșire desconsiderat, ignorat. Directorul general al serviciului Sanitar se află tot în călătorii. Nu tăgăduim dreptul d-rului Cantacuzino de a petrece vacanța în străinătate. Dar în orice țară ar face o stranie și penibilă impresie dacă, în momente de primejdie, cînd boli teribile amenință o populațiune, tocmai șeful serviciului sanitar n’ar fi la postul său, ci în călătorii de plăcere. Așa s’a întîmplat anul trecut, așa și anul acesta. D-rul Cantacuzino nu-i în țară. Subdirectorul conduce serviciul. Ei bine, astăzi oricît ar scrie ,și ar rezolvi hîrtiile acest subdirector, el nu inspiră încredere opiniunei publice alarmate. Dar chiar consiliul sanitar superior s’a alarmat de nepăsarea direcției generale și de întîrzierea ce s’a pus în luarea măsurilor cu totul incomplecte. „ . . In cele din urmă, deși cei de la directia generală a serviciului sanitar cred inutilă instituția aceasta a consiliului superior sanitar, de teamă sau de formă, au convocat consiliul sanitar superior. Ca să-și bată însă joc de acest consilii, cine credeți că l’a convocat? Ministrul, directorul general sau Subdirectorul ? Nu. Un funcționar inferior a semnat, pentru ministru, convocarea. Cine credeți însă că a venit înaintea consiliului superior să-i expună situația, să ceară avizul, să aibă, în fine, un schimb de vederi cu membrii acelui consiliu, în care, o repetăm, se află profesorul Babeș? . „ . . Nu s’a dus la consiliu nici ministrul, directorul general lipsește din țară, nu s’a dus nici subdirectorul, dar acesta a trimis să-l reprezinte un subaltern! Mai mult decît atît, ni se spune că, anul trecut, cînd s’au discutat în consiliul sanitar superior măsurile ce se impun la frontiere, subdirectorul Bind delegat de consiliu a pleca în inspecțiune a refuzat categoric iar cînd consiliul a fost de părere ca d-rul Babeș să ancheteze modul cum se aplică acele măsuri, direcția generală sanitară a refuzat aceasta. ... .. .. Cu alte cuvinte in loc ca direcția generală să lucreze de comun acord cu consiliul superior sanitar, mai ales cînd primejdia ne amenință, asistăm la un spectacol scandalos, la desconsiderarea celei mai înalte institutiuni și autorități sanitare de către însăși direcția generală sanitară. S’a vorbit chiar, la un moment dat și de dizolvarea consiliului superior sanitar, cum se dizolvă consiliul din Tăncăbeștil «s. Pentru ce această pornire a celor de la direcția generală sanitară înpotriva celor din consiliul sanitar superior? Pentru că această instituție e inutilă și guvernul liberal vrea s’o desființeze? Dar pînă la desființare, se poate oare proceda așa cum se procedează? Dar admitem chiar că guvernanții actuali sau noua eră de la serviciul sanitar n’ar avea nevoe de un consiliu superior sanitar. Se află însă în acest consiliu un om peste care nu se poate trece cînd într’adevăr dorești să iei măsuri serioase contra holerei. E vorba de d-rul Babeș. Ei bine, d-rul Babeș împreună cu întreg consiliul sanitar e pus la carantină. De ce? Fiindcă acest consiliu sanitar superior s’ar compune mai mult din medici conservatori decît liberali,—deci instituția e inutilă, deci nu e nevoe nici de luminile d-rului Babeș, deci toate șicanele sînt bune pentru a se descredita și umili acest consiliu. Așa procedează direcția generală sanitară, nu știm încă dacă cu asentimentul ministrului de interne sau nu. Ceea ce știm însă precis, e că ceea ce s’a făcut pînă acum pentru a se îngrădi primejdia ce ne amenință, e foarte puțin, iar consiliul superior sanitar s’a adunat și constatînd aceasta a stabilit o serie întreagă de măsuri, după propunerea d-rului Babeș, tocmai pentru a-și declina orice răspundere dacă direcția generală nu va ține seama de ele. Asupra acestor propuneri ale consiliului sanitar superior, vom reveni. Ceea ce voim să constatăm cu încheere, e că se face politicianism chiar atunci cînd holera ne amenință. ------ ■ XI. X. NAZBITII Omul-orchestră Calificasem pe d. Iorga, „omul-flașnetă" sau „Italianca Cu papagal", din cauza continuelor repetiții din repertoriul d-sale. Declarăm că retragem calificativul. D-sa nu e „Italianca cu papagalul"—prima, fiindcă, după energie se cunoaște că e de sexu tare, și secundo, fiindcă d. Iorga e „omul-orchestră". N’o spunem noi, Ci d-sa, sub iscălitură. In adevăr, iată ce scrie d. Iorga în ultimul număr al foii d-sale: „Lupta"mi descopere un glas de „bariton" în nu știu ce cor. Nu, en cint solo, „dar pe toate glasurile și cît o întreagă „orchestră“. Așadar, d-sa nu e italianca cu papagal, ci italianca care cîntă „pe toate glasurile" și din cimpoifi și din clanaret și din piston; dă și din cap ca să agite zurgălăii de pe pălărie; cu cotul drept bate toba mare, cu cel stîng toba mică, iar din călcîiu trage cureaua care face de trosnește capsula, într’un cuvînt—vorba d-sale— „omul-orchestră"! Atîta numai că dacă spune că dumnealui cîntă solo, cum mai e orchestră?! Chestie complicată, pe care sperăm că o va lămuri în numărul viitori Pac. Birocrația noastră — Cauzele și urmările funcționarismului —• Dintre toate ocupațiile, cea mai preferată și cu mai multă rîvnă căutată de român este slujba, funcțiunea publică. De mic, de pe băncile școalei primare, idealul lui e de a fi slujbaș, perspectivele comerțului, ale industriei, ale agriculturei, fie ele oricît de strălucite, nu’l atrag, îl lasă nepăsător. Romanul e lipsit de inițiativă, iubește viața tihnită, cîștigată fără bătae de cap, și funcțiunea convine de minune unui astfel de temperament. Căci, în majoritatea cazurilor, deși nu-i oferă decît un trai modest, sărăcios chiar, ea îl scutește de zbucium și îi asigură existența. Numărul funcționarilor noștri, retribuiți de stat, județe și comune, este de 102.560, după anuarul statistic al ministerului de finanțe, lucrat de d. Creangă. Salariile acestora grevau budgetele publice cu suma de 107.617.995 lei. Mai existau atunci 9614 pensionari, cari primeau anual 18.423.231 lei. Dar numărul funcționarilor crește mereu, căci e un vechi obiceiu al țării ca, în fiecare an, toate administrațiile publice să creeze numeroase posturi. Numai anul acesta, numărul funcțiunilor create din nou e colosal, ținînd seamă și de sporirea nesăbuită a jandarmeriei rurale. Or, nu exagerăm deloc, dacă vom socoti totalul funcționarilor actuali la cifra de 120—125.000, ceea ce, pentru populația și budgetul Romîniei, constitue o sarcină destul de împovărătoare. Franța, la o populație de aproape 40.000.000 locuitori, are 915.000 de funcționari publici, ai statului, departamentelor și comunelor. Ea e țara cea mai fciurocratică din lume, unde funcționarismul s-a dezvoltat în proporții îngrijitoare. E în același timp și cea mai bogată, după Anglia. Noi sîntem aproape egali cu această țară, din punct de vedere al numărului funcționarilor, dacă țni seamă, se înțelege, de numărul populației. Ne deosebim insă de ea. Îi sîntem cu mai inferiori sub raportul resurselor budgetare, al bogăției naționale și mai mult chiar, sub raportul felului de a fi al funcționarilor, al calității și rolului acestora în activitatea societatei. De pildă, numărul funcționarilor producători cari valorifică energiile țării și influențează direct propășirea acesteia, cari contribuesc a-î spori capitalul material și intelectual, e. în Franța, relativ tu mult mai mare decît la noi. învățătorii, profesorii, maeștrii și specialiștii ocupați de, școalele de comerț, de agricultură, de industrie, etc., sînt foarte numeroși în comparație cu ceilalți slujbași. La noi, din contră, funcționarii de birou, ale căror lucrări n’au nici o înrîurire directă asupra muncei și progresului țarei, sînt în număr absolut covîrșitor. Chiar acolo unde e nevoe de un specialist, vedem un advocat fără clientelă sau un literat fără cititori: adeseori, nici literat, nici advocat, ci un simplu protejat al unui om politic. Cari sunt acum cauzele întinderei funcționarismului nostru? In primul loc, e o tendință etnică înăscută care, cu mici deosebiri, se observă la toate popoarele neolatine. Invățămintul public a fost așa fel organizat, că a întreținut și a dezvoltat această tendință. Politicianii, pe de altă parte, pentru trebuințele politicei lor de partid, au sporit în mod nesocotit numărul funcționarilor și al postulanților. Ușurința cu care se ocupă funcțiunile publice, munca adeseori neînsemnată ce se cere în îndeplinirea acestora, au contribuit mult a îngroșa rîndurile postulanților. Romanul nu vrea să dea piept cu greutățile vieței ca anglo-saxonul, n’are inițiativa acestuia. Relevînd acest rol, departe de noi ideea de a tăgădui rolul necesar și firesc al funcționarilor în viața statului. E vorba de un fenomen anormal, de sporirea nesocotită a numărului, ceea ce atinge tocmai soarta funcționarilor meritași. Căci o țară, avînd prea mulți slujbași, nu va putea să-i plătească pe toți bine și ,alături de cei inutili și incapabili, vor suferi de asemenea cei buni și trebuincioși. Dar funcționarismul are și alte urmări cu mult mai grave. El păgubește producțiunea economică căreia îi răpește inteligențe și energii numeroase. Din punct de vedere moral și politic, el pervertește caracterele și ucide orice spirit de independență cetățenească. Un stat, oricare ar fi forma, avînd prea mulți funcționari, are în același timp prea mulți susțiitori zeloși și interesați: puterea lui crește în dauna dezvoltare! libertăților publice. Și răul va fi cu atît mai mare, cu cît poporul e mai înapoiat, iar funcționarii mai inculți și mai imorali. ____ G. Br. ...........„așa? Gaitahemm Am ținut să arătăm pățania foii d-lui Filipescu în afacerea Cocăneanu și am arătat că gazeta care a avut burlesca îndrăzneală de a propune conferințe de moralizare a presei a fost înfundată și demascată cauzînd de acte false pentru a calomnia și insilta. Ne am mărginit a reproduce ce spun două din gazetele cari acum două săptămînî se păcăliseră primind propunerea „conferinței de moralizare“. A fost destul să facem atîta, pentru da foaia d-lui Filipescu, judecîndu-ne după ea, să strige că am fost cîștigați de d. Cocâneanu pentru cauza sa. Se întîmplă însă că nici cum e la față d-nul Cocâneanu, nu știm. Știm însă, cine sînt cei dela gazeta care, în cap cu d. Filipescu, are pretenția să asaneze presa și să regenereze țara. Știm că numai d. Filipescu și foaia d-sale pot înțelege asanarea amestecîndu-se, ca în cazul Coconeanu, în dar averile particulare ale unei moșteniri, luînd partea unora dintre moștenitori împotriva celorlalți. Afacerile de moștenire între particulari au, credem, unde se descurca. Justiția și nu presa e chemată a interveni, cînd se ivesc neînțelegeri. Pentru asanatorii de moravuri de la foaia d-lui Filipescu, dacă un partizan are vreo moștenire încurcată, gazeta asanatoare e gata ca, prin calomnie și insultă, să intervină. Acestea sînt servicii aduse partizanilor politici! Și tot asanatorii în chestie fac apoi pe moraliștii contra „știrilor senzaționale în presă“! Iată de ce pățania în afacerea Cocăneanu a fost bine-venită pentru a arăta lumei ce fel de jurnalism fac cavalerii pe cari îi conduce în cruciadă contra calomniei și insultei, mușchetarul d-nul Filipescu. Și sîntem liniștiți, lumea vede și judecă! ---------»os--------- P. O. Mio iriyolisi 1 UBWWBBMWMWum». Cînd ministrul de externe turc neinvitind pe agentul diplomatic bulgar la o recapțiune, a spus că ține să arata că Bulgaria face însă parte din Turcia,—era evident că Bulgaria va trebui să arate că nu face parte din Turcia. Și arată acum! A ocupat militărește un diram de fier turcesc și manifestă veleități de a se proclama independentă. Dar ministrul de externe turc a mai spus atunci ceva. La întrebarea ce i s’a pus: „Nu te temi de un conflict?“ El a răspuns: „Sínt destule puteri cari dacă un conflict ar izbucni, au interes să’l aplaneze“. Intr’adevăr, cele ce se petrec acum, par a arăta că nimeni în Europa nu-i mai puțin interesată decît Turcia ca conflictul să se aplaneze. De aceea se și vede că se lucrează din toate părțile la aplanarea conflictului. întrebarea e numai dacă Bulgaria se va supune, dacă nu va socoti că dacă scapă și acest prilej pentru a se declara independentă,altul nu se va ivi atît de repede. Și atunci e probabil că Bulgaria nu va asculta de sfaturile puterilor. Guvernul are pretextul ca să nu asculte de acest sfat. El poate face pe cumpătatul, dar la urmă tot trebue să cedeze opiniei publice care împinge spre proclamarea independenței,—după cum au declarat, simultan în agenții diplomatici bulgari din Londra și Berlin. Dacă Turcia e acum preparată de un războia e discutabil. Dar acest stat are resurse necunoscute, după cum s’a văzut la 1877. Și apoi poate zdrobi un stat ca Bulgaria prin mulțimea oamenilor ce-i stau la dispoziție. E de sperat decis că Bulgaria va evita să facă războirl și că o înțelegere se va stabili. De nu, e mai mult decît probabil că războiul se va mărgini între Turcia și Bulgaria. De sfirșitul acestuia depinde abia dacă vor fi sau nu complication. Dacă Bulgaria va fi învinsă puterile vor interveni și tocmai ca și în războiul greco-turc,se va restabili statu quo ante, Bulgaria nu va ciștiga, dar nici nu var pierde mult. Dacă insă Bulgaria ar fi învingătoare? Atunci cel puțin pentru noi s’ar pune chestiunea dacă putem tolera alcătuirea unui puternic stat slav la sudul nostru.... Adt. Adevăruri ** Pacificatorul „Epoca" vrea să dea d-lui Dissescu porecla de pacificator al Europei". Cum s’ar zice, să uzurpe drepturile d-lui Carp?. Jamais ! Holera Am ajuns să se amestece politica în holeră. N’ar fi räu să dea holera în politică! inventat In loc să se ocupe de inventariarea averei politice a d-lui Carp, foaia d-lui Filipescu se ocupă de inventariarea averei Tarsiței Carp! Curat de ce-i arde chelului!.... Rigoletto PARURI ȘI IMPRESII' Holera Cu groază citim știrile privitoare la ravagiile ce face holera în Rusia. Văzînd cu ochii, teribila boală se întinde și toată Europa e alarmată, căci siguranță absolută împotriva ei nu exista. In fiecare zi, cu dezvoltarea de azi a mijloacelor de comunicațiune, boala poate fi adusă în vreo altă țară și consecvențele ar fi îngrozitoare. Căci e caracteristic acestor epidemii, că cu cît se întind mai mult, cu atît îșî crează condițiunile pentru o și mai mare răspîndire. Noi ce știa din actuala generațiune, nu am mai apucat holera la noi Dar ca și în Rusia ea a bîntuit adeseaori poporul nostru, ce-i drept, totdeauna ca un musafir nepoftit venit din țara moscoviților. Părinții noștri au mai apucat holera în țară și bătrînii cînd vor să se orienteze în labirintul amintirilor lor din trecut, se servesc de dînsa ca de un punct de reper. — Era pe vremea holerei,—îi auzi adesea orî zicînd: Dacă nu mă înșel epidemia de holeră a bîntuiți în țară și la începutul domniei regelui Carol. Cum se vede și acum la Petersburg, holera, ca toate epidemiile, este boala celor săraci. Nu că cei bogați pot, fiindcă au mijloace, să fugă de dînsa. De holeră nu se poate fugi căci e și ea sute de picioare. Dar bogații trăind în condițiuni mai higienice și putîndu-se hrăni mai bine,sînt mai rezistenți contra baccilului holerei. Cît despre declarația profesorului Mecinikoff că îi este tot aîta frică de un guturai cît de holeră, aceasta e un para dox. Frică nu trebue să ne fie nici de guturai, nici de holeră, căci frica e un râu sfătuitor. Dar cu tot calmul trebue să luăm toate măsurile pentru ca epidemia să nu se poată apropia de noi. De altfel argumentul contra paradoxului profesorului Mecinkoff e simplu: de holeră mor mii de oameni, de guturai nu prea moare nimeni. Dar ca toate paradoxele și acesta conține un sîmbure de adevăr. El ne spune că în ce privește primejdia cu care amenință sănătatea, aproape nu există gradație între boli. Fiecare, neglijată sau neîngrijită, poate deveni mortală. Și în acest sens, dacă pui mare preț pe viață, dacă tremuri pentru dînsa, trebue să-ți fie deopotrivă frică de un gutural ca și de holeră. Dacă însă iei viața cum e și trăești fiindcă socoți că ea e o datorie să trăești, așa că tot ca o datorie socoți să nu lași să ți se scurteze viața, atunci trebue să te îngrijești ca nici o boală să nu se poată apropia de tine. In acest caz însă cu adevărat n’ai de ce să te temi de holeră mai mult decît de un gutural. B. Br. Străinii și noi ! Incet-încet, dar tot încep străinii să ne cunoască și bine ar fi, dacă mulți studenți romîni, din străinătate ar imita exemplul d-nului Dimitrie Ionescu, care și-a luat titlul de doctor de la facultatea de științe de stat din Berlin cu teza sa intitulată „Legile agrare ale Romîniei —istoria și reforma lor". Fiind scrisă în limba germană, se vor găsi mulți cari să o citească, să o studieze și să afle astfel multe lucruri despre noi. D. D. Ionescu se ocupă într-o introducere de starea socială a țăranului român înainte de 1864, în urmă face un scurt istoric al țărei noastre, pentru a putea străinii să priceapă mai bine fazele istorice prin cari am trecut pînă azi.Raporturile dintre țărani și proprietari sînt descrise pe larg. In sfîrșit se vorbește despre dezvoltarea agricolă pe timpul regulamentului organic pînă azi, și despre reformele noastre agrare. De ale teatrului Azi chiar am primit o broșură intitulată „De ale teatrului", în care d. Livescu de la Teatrul Național din București a reunit cîteva conferințe ținute la Ateneu. D. Livescu este unul dintre artiștii noștri, care se ocupă mult cu literatura dramatică, și cu tot ce ține de teatru. D-sa cunoaște tot ce s’a scris despre teatru și nu se putea să nu dea o și mai mare atențiune teatrului și artiștilor noștri, dintre cari unii pot să stea alături cu marii artiști ai străinătate!. In broșura d-lui Livescu, pe lângă o mulțime de considerațiuni psihologice, mai găsim o mulțime de anecdote de teatru și mai cu seamă cu privire la artiștii noștri de seamă ca Manolescu, Ștefan Iulian și alții. Citiți pasagiul în care se vorbește despre un impresar grec din provincie, e pur și simplu admirabil. Dar d. Livescu se ocupă și de partea serioasă a teatrului, de începuturile teatrului românesc, de legiuirile teatrale. Ultimul capitol, „premierele", e de asemenea foarte interesant, deoarece aflăm multe din cele ce se petrec între culise, ce obiceiuri au unii actori de seamă în seara unei „premiere" și altele multe. In curînd, d. Livescu va tipări o nouă broșură, cu același titlu, un fel de continuare, care, desigur, va fi bine primită ca și cea dinții. Limbile clasice în liceu Limbile clasice tot mai găsesc apărăde limbi clasice. D. Th. I. Ionescu, profesor de limbile clasice la liceul „Carol I“ din Craiova, a publicat o broșură intitulată: „Pentru ce trebue să se învețe limbile clasice în liceu?" D-sa arată că scopul liceului nu e acela de a învăța pe elevi, cum să facă rost de bani mai târziu, ci cultivarea intelectuală a elevilor. D-sa găsește că iubirea de patrie, de părinți, iubirea între soți, sentimentul cinstei, sentimentul ospitalitate și multe altele se găsesc în gradul cel mai înalt în literaturile latină și elenă. Studiul limbelor clasice servește ca o îndrumare spre literatură, mai spune d-sa, desvoltă judecata, pregătește pe tineri să fie mai apți chiar pentru a face studii științifice. D-sa citează părerile profesorilor y pedagogilor străini, arată că oamenii politici ai tuturor țărilor au posedat bine cultura clasică: „A lovi în clasicism, spune d-sa, înseamnă a lovi în cele mai scumpe interese ale unei națiuni". Broșura d-lui Th. I. Ionescu conține încă multe alte argumente, pe cari nu le putem reproduce aci din lipsă de spațiu. Vom sfîrși cu o amintire personală. Eram în liceu, cînd într’o zi tocmai în ora de latinește, ne-am trezit cu ministrul instrucțiunei publice de pe atunci. Cum a intrat în clasă, a cerut un text,—i Georgicele — lui Virgiliu și-a urmărit traducerea ce o făcea elevul ascultat, optiip,dar cînd greșea, esplicînd, corneirtinc . Noi toți elevii, rămăsesem nedumeriții Socotisem pînă atunci latineasca ca un studiu, care trebuia învățat, pentru că era în program și nu ne închipuiam cătun ministru mai poate să-și aducă aminte de latinește. Acel fost ministru, care cunoaște a fi fi de bine clasicismul latin, e unul dintre cei mai mari oratori ai țărei, cît și unul dintre cei cari sunt chemați a guverna. In literatură ce e drept, clasicismul ajută mult. Cei cari nu au studiat pe autorii latini în original, nu vor ști niciodată să fie conciși, și se vor mulțumi să înlocuiască du glume, ceea ce le lipsește în profunzimea cugetărei, sau vor face digresiuni caraghioase, pe cari numai iilistinii le vor lua drept bune. " Limba Esperanto ! "A apărut un nou cuz de limba esperanto. Trebue să recunoaștem că limba aceasta cîștigă mereu adepți în țara romînească. E drept, că e foarte ușoară și că fără să con ’ suiți dicționare, vei ști de la început cei însemnează, de exmplu „la bela verdai stelo", sau „steleto karamia" sau „en songo princinon mi vidis". La noi în țară, cei dîntîi cari s’au ocupat cu această limbă au fost d-nii dr. Robin, avocat M. Negreanu și d. Fischer din Galați, — apoi d. dr. S. Kimell, autorul noului curs de esperanto și alții Eu unul simt convins de utilitatea a-:j ' *( în ce privește partea practică, vorbirea și în ce privește scrierile și mai ales memoriile științifice. Mai deunăzi citeam în Astronomische Brundischau un articol prin care directorul ei,jo. Leo Brenner, un distins savant, se plînge că savanții nu citesc decît scrierile tipărite în Limba lor natală și mai ales englezii și americanii, care nu voesc să audă nimic despre activitatea științifică a savanților germani și austriaci, mai ales. D. Brenner spune că ar fi de dorit să 90 uzeze de limba esperanto în literatura științifică, pentru ca savanții din lumea întreagă să-și poate cunoaște mai bine lucrările. E vorba, vor voi savanții să-și dea osteneală să învețe limba esperanto ?. " O nouă bibliotecă . In curînd va apare o nouă biblioteca, editată de librăria Socec. Vom avea deci trei biblioteci populare.. Lucrul este îmbucurător, deoarece fiecare editură va căuta să întreacă pe cealaltă și aceasta nu poate decît să bucure pe amatorii de scrieri bune și eftine. 1 . Victor Anestin! CĂRȚI ȘI REVISTE Puterea poeziei.—Străinii și noi.—De-ale teatrului Limbile clasice în liceu. —Limba Esperanto. — O nouă bibliotecă. Dacă te furnică prin tot corpul microbiitori și bineînțeles, cel cari pledează mat poeziei, ești pierdut, cult sau incult, burte cu foc pentru ele sunt tocmai profesorii lac, sau om cu familie, tînăr sau bătrîn, trebue să terți versuri, și ca încheere, trebue să le publici. Dovadă despre aceasta sunt numeroasele volume de poezii ce apar. Am primit la redacție și un volum de versuri intitulat: „Macabre" și mă bucuram, crezînd că d. Minulescu, talentatul nostru poet simbolist, a și făcut discipoli. Am fost însă cumplit dezamăgit. Numai titlul este fioros, poeziile însă ce formează acest volum, cu toată intenția rea a autorului, sunt de o blajinitate neobicinuită. Autorul semnează Sf. Nanu-Micle și bine a făcut de apus pe acel Micle la coadă, pentru a nu i se aduce vreun prejudiciu din cauza asemănărei numelui cu un alt poet, care deși recunoscut ca talentat, nu are poate talentul extrordinar al poetului despre care vorbim. Mai intíiu,d. St. Nanu-Micle e nemulțumit cu ortografia romînească. Toată lumea scrie: „îmi", în poezie însă e mai frumos să scrii „âmi" ca d. Micle; toată lumea scrie „povară", dar d-sa scrie „povoara", căci astfel n’ar mai rima cu „doboară". Un poet poate să facă și descoperiri științifice și poetul nostru ne spune că: „norii fug în sfere senine", poate să inventeze și expresii înfiorător de poetice ca „crud scrîșnind din goale casă", etc. Sper că aceste citațiuni au luminat pe cititorii noștri asupra talentului poetic al autorului, care ar trebui să se oprească aci,__deoarece e peste putință să se mai întreacă pe el însuși. Cum am căpătat ‘tur,cu O © Abdul Hamidi Zultio, astea’s capete de tineri turci, caii au cerut Consiliați«. .eu«31.ca>..«Tsans către sultanul speriat): Uneltele de tine turci sau de turci bătrîni? (speriata -le moarte către sultanul mai mort de spaimă) : I Dragă, trebuie numai decit să te lași tras în țeapă"2 Sultanul liniștește și pe Zuleica și pe tinerii turci: Poftim Constituție !