Adevěrul, ianuarie 1909 (Anul 21, nr. 6945-6972)
1909-01-14 / nr. 6956
valui al XXI-lea—Ro. 6956 FONDATOR Alex. V. Fjeldimann PUBLICITATEA. CONCEDARE EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Co» BUCUREŞTI ■fr. Esntcorgert«118- Telefon SI# Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate Miercuri 14 ianuarie 1909 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABosiHexTe TELEFON. ►•ntru Direcţiune No. 14/99 , Capitali „ 14/10 • Provincie şi Străinătate No. 12/40 iregularitatea numire! d-lui Ionel Brătianu ca prim-ministru M M nim ii ionel Brünn cr\ prim-mtnistrü Discuţia de la Senat D. C„ Dissescu, eminentul profesor de la facultatea de drept din Capitali, a tinut era maturului Corp un foarte interesant si instructiv curs de drept constitutional arfiropus de neregularitatea numirel dlui Ionel Brătianu ca pri-ministru După citirea de către d. Brătianu a decretului sau de numire ca prim-ministru, d. C. Dissescu a cerut cuvintul pentru a întreba pe d. prim-ministru asupra motivelor cari au determinat guvernul ca să se preceadă la numirea noului prim-ministru, depărtindu-se de la regulele de procedură și drept constitutional In această materie. D. Dissescu spune că va pune chestia îndată ce d. prim-ministru declară că Consimte, Primul ministru declarînd că voestea răspunde imediat, d. C. Dissescu a des- Voltat chestiunea In chipul următor, gtrupînd diferitele chestiuni şi fapte cuprinse in întrebarea sa: Demisiunea d-lul D. Sturdza Retragerea din viaţa politică a d-luî Sturdza este un eveniment care ne-a impresionat dureros pe toti şi îl regretăm cu speranţa că boala va fi o cît se poate mai scurtă. Nu iii judecăm acum, căci faptele sale vor fi judecate nepărtinitor de istorie. Ceea ce ne interesează acuma este de a şti cum şi ce fel s’a procedat la înlocuirea d-lui Sturdza şi dacă s’a urmat respectîndu-se spiritul Constitu'iei noastre şi procedura indicată de mecanismul conti-^ SutionaL k . i Noua situaţie politică a d-luî I. Brătianu Onoarea şi sarcina cu care ministrul de interne este învestit se poate privi din două puncte de vedere: personal şi politic. Personal, d. Dissescu felicită pe d. Brătianu pentru situaţiunea înaltă în care se găseşte azi, declarînd că la aceasta a contribuit desigur nu numai meritul personal, dar şi autoritatea faptelor istorice cari fatalmente şi cu drept cuvînt au continuitatea lor. D. Dissescu mai afirmă că nu împărtăşeşte ideia acelora cari cred pe primul ministru prea tînăr, căci în Englitera alţii pînă la vîrsta sa au trei-patru reforme mari, pe cînd d-sa n’a terminat încă pe cea dinții, la care a pus mîna. Nu se poate totuşi împiedica de a aminti d-lui primministru că la Roma Capitoliul era lingă rîpa Tarpea. Ii urează s’o evite. Teoria constituţională Politiceşte, spune id. Dissescu, cu totul altfel priveşte situaţia primului ministru. Ea este criticabilă şi ministrul de interne e dator a se explica asupra chipului neobicinuit a numirei unui nou prim-ministru, înainte de revoluţia cea mare, în Englitera miniştrii se numeau prin încrederea personală şi exclusivă a regelui.. Nu exista un ministru, ci mai mulţi miniştri cari erau mai mult funcţionari administrativi. De la Wilhelm III încoace nu mai avem mai mulţi miniştri, ci un minister, un cabinet, un guvern personificat într'un singur ministru: primul ministru. Pe această idee se bazează omogenitatea și solidaritatea ministerială. De aceea cînd regele constitue un minister, el însărcinează pe o singură persoană, acela care este expresiunea majoritatei parlamentare, cu formarea listei ministeriale, iar în caz că primul ministru se retrage, fie din cauza unui conflict cu majoritatea, fie chiar cu capul statului, fie prin moarte sau demisiune, regele încredinţează sarcina şi onoarea de primministru cui voeşte, cu singura condiţiune ca acesta să aibă nu numai încrederea personală şi politică a capului statului, ci şi a tăreî. In aceste conditiunî, fostul prim-ministru, sau unul din foştii miniştri poate fi numitprim-ministru. Constant însă e că prin demisionarea primului-ministru de drept sunt demisionat toti miniştrii săi, puţind de sigur de fapt, conform lege! responisabilităteî ministeriale, gira afacerile pînă la constituirea şi funcţionarea noului cabinet. Precedentele în Englitera Probă că este aşa avem principiile arătate şi precedentele indicate în cartea intitulată: „Guvernămîntul parlamentar în Englitera“ de A. Todd cu o prefaţă de Casimir Perier. Cazurile de demisie din cauza sănătăţei sau moartea primului ministru stat din norocire foarte rare. Voia cita două, din care se vede că In caz de demisie, fără cauză de conflict, au dat loc la constituire de noul cabinete prin exerciţiul prerogativei regale. Astfel în 1834 lordul Melbourne a succedat lordului Grey ca prim-ministru unui cabinet care era în substanţă acelaşi; asemenea în 1868 Disraeli este prim-ministru după retragerea lordului Derby pentru cauză de sănătate. Legea lui I. Brătianu din 1881 însăși fostul prim-ministru Ion Brătianu, ale cărui tradiţii fiul său declară că voeşte să le continue, a consacrat acest mecanism constituţional, deoarece legea sa din 1881, privitoare la numirea primului ministru, consfinţeşte uzanţele şi precedentele, care nu pot fi altele decît cele din Englitera. Cum a procedat actualul guvern După demisia d-luî Sturdza toti miniştrii săi cad de drept împreună de sigur si cu interimarul d. Haret. Şi cu toate acestea îi vedem pe eî miniştri făcînd un prim-ministru, cînd ştiut este că primulministru face pe miniştri. Procedura aceasta inconstitutională, constatată în acte scrise, nu poate fi imputată decît miniștrilor, căci capul statului nu poate să facă un act inconstitutional și nici de fapt l-a făcut, căci el este în drept să consulte pe cine vrea, cu deosebire pe preşedinţii corpurilor legiuitoare pentru construirea unui cabinet. De ce s’a procedat astfel De ce aţi procedat astfel?—întreabă d. Disescu banca ministerială. Desigur că aţi avut un interes, acesta este însă un interes politic de partid şi nu-l putem admite ca interes legitim, potrivit procedure! constituţionale. Aţi voit să evitat! o criză ministerială, intrigi şi competitiunî. Sîmtetî în drept, zice d. Disescu, să voit! aceasta, dar nu sînteti în drept să desfiinţaţi procedura constituţională, nici să alterat! prerogativa regală. Ceva mal mult: v’atî expus a fi considerat! că un cabinet mai mult numit de miniștrii ce-l compuneau înainte de demisia primului ministru, decit ca un cabinet eșit din încrederea politică directă a regelui. Veți spune, continuă d. Disescu, că aveți încrederea majorităților parlamentare. Nu vă contest faptul, însă dv. știți ca și mine că aceste majorităţi nu maî stat expresiunea votatei tăreî, ceea ce alegerile parţiale de un an încoace au dovedit cu prisosinţă. Sînteti guvernul majorităţilor parlamentare, nu sînteti guvernul tăreî reale, căci aţî nemultumit-o sub forma tutulor claselor sociale. Şi cînd voiţi să ştiţi de ce alegătorii nu vă maî vor, la loc de a pierde timpul inventînd influenţe morbide ce ne atribuiţi, vedeţi ce? aţî făcut cu reformele ce au început. Raporturile între ţărani şi proprietari s’au înrăit şi muncile agricole nu se mai fac sau se fac cu greu. In ce priveşte islazurile pîn’acum nu se vede un e pogon de pătat dat. Politică de continuitate? Primul ministru, lucru neobicinuit, în urma citire! decretului regal de a sa numane nu a făcut parlamentului nici o declaraţiune. Tăcerea sa pentru mine este o declaraţie negativă de a continua aceiaşi politică şi acelaşi spirit de reforme. E momentul de a reaminti cuvîntul d-lui Sturdza... perseverare diabolicum. Politica dv. de continuitate v’a adus la rezultatul de care vorbeam adineaori: Iara, de cîte ori faceţi apel la dînsa, vă desaprobă. Cred că era mai bine ca la loc de continuitate să ne anunţaţi ceva nou: o politică mai folositoare tării, tocmai din cauza indicaţiuneî ultimelor alegeri. Cit despre o direcţie unitară v’o contest şi nu o puteti avea, căci in partidul dv. sî ti două mentalităţi, una spre dreapta şi alta spre stingă. Disraeli, care a succedat lui Derby demisionat pentru cauză de sănătate, a guvernat foarte puţin timp, căci a mers prea mult spre dreapta. Dv. care aţi succedat în aceleaşi condiţii d-lui Sturdza, nu veţi putea guverna tocmai pentru că aţi nemulţumit ţara cu reformele dv. şi mergeţi prea spre stinsa. Răspunsul d-luî I. Brătianu D. Brătianu, la precedentele arătate de d. Disescu petrecute în Englitera şi la expunerea doctrinară, constituţională, a răspuns prin două precedente dela 1830 şi 1835 sub Louis Filip, In Franţa, şi printr’uin caz dar recent în Republica franceză şi un altul în Belgia. CU despre doctrină, d-sa declară că nu e jurisconsult, ci om de ştiinţă technică. După oarecare elogii personale făcute d-lui Disescu, declară că mai presus de credinţele ce le are d. Disescu se simte încălzit şi împuternicit de Încrederea majorităţilor parlamentare şi a colegilor săi. Replica d-nul Disescu Precedentele de sub Louis Filip, Rice d, Disescu, n’au nici o autoritate. Noi nu trebue să ne referim la epoca de sub Louis Filip, cînd Franţa era nu sub regimul urnei Constitutivul!, cu spiritul Constituţiiuneî engleze, ci sub regimul unei charta. La acea epocă regalitatea In Franţa se resimţea încă de puternicia vechei regalităţi franceze. Noi trebue să privim mecanismul Constitutiuneî engleze la care sub formă de uzanţe s’a raportat însăşi legea lui Ion Brătianu din 1881. De aceea, zice d. Disescu, trebue să respingem chiar şi pretinsul precedent din Belgia, pe care îl invoacă d. Brătianu. De altminteri nici In Franţa, nici în Belgia, miniştrii n’au numit nici odată pe primul ministru. Aveţi dreptate, zice d. Disescu adresîndu-se d-luî prim-ministru, cînd invocat încrederea majorităților parlamentare și a colegilor, dar tocmai de aceste fapte mă plîng: că ia loc ca dv., prim-ministru, sănumit pe miniștri, miniștrii vă numesc pe dv. prim-ministru; că omnipotența parlamentară tinde să înlocuiască prerogativa regală şi că dv., oricît aţi avea sprijinul majorităţilor parlamentare, nu-l mai aveţî pe al tăreî. Intervenţia d-luî Gr. Procopiu D. Gr. Procopiu zice că noi nu trebue să ne referim la Constituţia engleză, care nu este scrisă, ci la Constituţia belgiană, care spune formal că regele numeşte si revoacă pe miniştri. D-sa termină adudind elogii fostului sau profesor d. Disescu. * S’a remarcat foarte mult cu prilejul acesteî interesante discutiuni, că senatorii junimişti, cari erau prezenţi, n’au suflat un singur cuvînt. De asemenea s’a făcut mult haz de zelul d-lui Take Protopopescu, care a ţinut să se recomande bunei atenţiuni a d-lui Brătianu prin maî multe întreruperi fără rost adresate d-lui Disescu, care n’a întîrziat de a-l pune la locul său, zicîndu-i: „ . „ . — D-le Protopopescu, mă miră foarte mult zelul d-tale de -a mă întrerupe mereu, după ce timp de aproape doi ani au suferit de paralizie politică. D. Protopopescu a protestat, dar era tîrziu, căci efectul cuvintelor d-lui Disescu se produsese. L R. A. Colecta naţională Pentru ajutorarea luptei Romînilor de peste munţi XXXIV T. Munteanu, comerciant (Sculeniiaşî 5 leî I. D. Ogrezeanu (R.Vîlcea) 1 „ A. V. Z. (Giurgiu) 20 „ Un înalt magistrat (Bucureşti) 50 „ 76 lei Listele precedente 11.436.80 b. Total : 512.80 b. # In Bucureşti, ofrandele benevole se primesc personal de directorul nostru ori de d. Rusu Abrudeanu, sau la casa administrației ziarului, ghişeul No. 2, din palatul „Adevărului“, sub dare de chitanță specială. NAZBIŢII Cei 2000 Peste entuziasmul şi frenezia gardiştilor, sau mai bine zis a junilor cari fac garda d-luî Ionel Brătianu, a căzut un duş rece: congresul şi proclamarea şefiei a avut o presă mai mult decit mediocră. De altfel, cu actualele gazete ale guvernului, era şi greu să aibă o presă bună. Noi în special—tot noii—sîntem învinuiţi de... exces de zel, fiindcă am spus că lumea nu s - a înţesase sala Eforiei, ci stătea destul d comod, ceea ce e curios,, peste o mie de delegaţi fiind veniţi, numai din provincie. Insîşi entuziaştii gardişti din garda şefului fixează la 2000 numărul participanţilor. Asta am spus şi noi şi înşişi ei spun că a fost un congres „liniştit” şi că partidul liberal nu e o sectă religioasă în care „toţi se iubesc". Atunci de ce se plîng junii gardişti de exces de zel din parte-ne? Nu cumva se aşteaptă ca să le facem niţică „atmosferă" şi „o presă bună“?" Să-şi revole în simţirea Pac. Secretul legei sanitare S-a anunţat şi continuă a se anunţa că prima lege care va veni înaintea Camerelor va fi proectul de modificare a legei sanitare. De mai bine de şase luni de zile întreg corpul medical din ţară e ţinut în emoţie şi complectă neştiinţă asupra spiritului şi amănuntelor acestui important proect. Doar nevropatul „sub-director“ de la direcţia sanitară se agită în dreapta şi în stingă, făcînd pe personagiul ,,aferat“ şi răspunzînd că proectul nu poate fi dat încă pe faţă. E evident că se plănueşte o trecere prin surprindere a acestui proect prin parlament. Impertinenţa celor de la putere merge pînă acolo că înşişi membrii consiliului sanitar superior — cea mai înaltă instituţie sanitară în vigoare sînt extluşi nu numai dela consultare, dar chiar dela cunoaşterea proectului. Astfel se inaugurează regimul pur brătienist. Corpul medical şi farmaceutic nu e însă puţin vinovat, lăsîndu-se a fi tratat, sau mai bine zis maltratat astfel de parveniţii şi nevropaţii din capul bucatelor. Dacă nu se va mişca, îşi va merita soarta pe care i-o prepară acei cari au început să considere ţara aceasta, în adevăr, ca o moşie rămasă moştenire lor. P. O. Declaraţiile din Sobranie Situaţia s'a agravat deodată in Orientul european. Cum statt in acest moment lucrurile, putinţa unui războia depinde de un incident intimplător de acelea cum in timpuri normale se Intimplă adesea ori la frontiere fără ca să aibă vreo consecinţă. In Sobranie ministrul de război bulgar a avut un limbagiu cit se poate de precis. Se ştie azi că Turcia cere o rectificare de frontieră in dauna teritoriului bulgar. E vorba de nişte porţiuni strategice la cari bulgarii nu vor să renunţe şi pe cari turcii cred neaparat necesar să le ocupe. Amestecul puterilor n’a dat pincI acum nici un rezultat. Tot asigurind că vor pace, atit Turcia, cil şi Bulgaria ati declarat totuşi că e in joc o cestiune la care nu pot renunţa. Mobilizarea Bulgariei, cum foarte bine a relevat comisarul turc din Sofia, nu poate avea decit două scopuri: satt e o mobilizare defensivă satt are de scop să intimideze Poarta. Poarta nu se va lăsa insă a fi intimidată. Astfel statt lucrurile. Turcia e acum 'destul de prăgătită pentru a pomii războiul. Dacă bulgarii mai pot avea caragiul pe care ’1-ati avut la începutul conflictului cînd oștirea turcă era cu totul nepregătită, e foarte discutabil. In acest caz Insă dacă s’ar începe acum nu războiți, s’ar dovedi că mare greşalăi a făcut Bulgaria că nu l’a pornit imediat după proclamarea independenţei. Trecem printr’unul din cele mai critice momente acum. Putea-vor marile puteri să împiedice izbucnirea războiului? Iată întrebarea mare ce se pune acum şi la care din minut In minut trebuie să vie răspunsul hotăritor. .. Adevĕruri «► Ce face d. Carp D. Filipescu îngrijat de rezerva la care stă d. Carp, spune că nu e adevărat că d-sa nu face nimic: d-sa „se ocupă de nevoile reale ale varei". Da, stă la Ţibăneşti şi cînd vine la Capitală face preumblări pe calea Victoriei, cînd e frigesă cu manşon şi cînd se plictiseşte face un poker la Jokey-club. Cu toate astea, încă tare de o mie de orî maî mult ca d. Filipescu, nefăcînd nimic, face cu mai puţine boroboaţe! Moldova şi Oltenia — De ce din partea Iaşului au vorbit la congresul liberal doi reprezentanţi: unul tînăr şi altul bătrîn, iar din partea ...Olteniei, d. Marion Izvoraniu? — Fiindcă în Moldova stat pretutindeni două partide liberale, iar în Oltenia nu mai e nici unul. Constituţia La Senat s’a dovedit că guvernul nu e numai anti-constituţional, ci maî ales slab de constituţie! Rigoletto Colegiul unic la judeţ Im sftrşit se cunosc acum amănunte asupra modului cum îşi închipue d. Ionel Brătianu realizarea colegiuluî unic la judeţ. toţi romînii vor fi alegători pentru judeţ. Toţi ştiutorii de carte vor alege direct. Analfabeţii vor alege indirect. Cincizeci analfabeţi vor delega pe unul care să voteze în locul lor. E foarte greu săţi faci în primul moment o ideie exactă despre aspectul acestui colegiu unic. Un fapt e evident. El nu mai face deosebiri de cenz, dar face deosebirea după ştiinţa de carte. Creiază clar totuşi un şir de alegători privilegiaţi. Se vor vedea probabil cazuri în cari alegătorii la colegiul I nu vor putea vota decît indirect, dar rămîne în picioare faptul că ţărănimea tot fără drept de vot rămîne, pentru că marea mulţime a ţărănimei nu ştie carte şi va continua deci să aleagă indirect. Dacă se modifică deci colegiul I şi al II, prin noul colegiu unic, se menţine colegiul III lea cu toate păcatele lui şi faptul că delegaţii ţărănimei vor vota împreună cu ştiutorii de carte, nu modifică situaţiunea cu mult, 85 la sută dintre locuitorii acestei ţări fiind analfabeţi. D. Brătianu nu ne dă deci decît o lege electorală ă la contele Apponyi, dar încă maî rea decît aceasta La noi votul unui ştiutor de carte nu va preţui de două sau de trei orî maî mult decît al unui neştiutor de carte, ci de cincizeci de orî. La unguri zece neştiutori de carte, aleg un delegat; la noî vor alege cincizeci. Colegiul unic nu va fi deci cu mult mai mare decît sînt actualele trei colegii la un loc; indirecţii cari repede de tot vor alege delegaţii numiţi de administraţie, vor copleşi prin delegaţii lor pe cei direcţi şi vom avea vechea mizerie electorală într'o formă nouă. Ad. CHESTIA ZILEI Benedicţiunea noului şef D. Costinescu celebrează cunania — dar iu sinea dumisale, se întreabă : â quand le divorce ? !... HL SCRISORI DIN CONSTaNTINOPOLE Posesiunea locurilor sfinte — Documente istorice — * Drepturile călugărilor latini.— Actele de posesiune. — încercarea grecilor de a deposeda pe latini.— Uzurparea. Dreptul călugărilor latini CONSTANTINOPLE, 10 Ianuarie. — Grecii sunt rou veniţi să acuze pe arabil ortodox că vor să împartă cu el sau chiar să le răpească paza moaştelor sfinte de la Ierusalim. Nu vor avea decît ce merită. Nu fă altuia ce nu vrei să ţi se facă, spune evanghelia. Din vremea cea mai îndepărtată, totalitatea locurilor sfinte era în posesiunea preoţilor latini. Această posesiune era dovedită prin documente autentice şi spoliarea pe care au suferit-o nu se împacă cu nici o apărare In faţa tribunalului dreptăţei şi al conştiinţei. Prin sîcîeli şi cicăleli, al căror promotori au fost în diferite epoce grecii, latinii s’au pomenit despuiat de mai toate lucrurile sfinte, căci ceea ce pierdeau odată nu li se mai dădea înapoi, dispoziţiile sultanului din fiecare epocă fiind întotdeauna nesocotite. Timpul a legitimat o nedreptate, care a fost lăsată să prindă rădăcini. Dreptul latinilor decurge din epoca lui Harun al Raşid, care a supus puterea lui Carol Magnus sftatul loc al Mormtatiului şi învierea Domnului nostru. La un moment dat, călugării franciscani trebuiră să părăsească locurile sfinte, dar la 1333 sa înapoiară şi în 1342 căpătară dreptul de-a rămîne în biserica sf. Mormînt şi de-a celebra serviciile divine, precum şi de-a poseda pe muntele Sion o mică monastire, pe care regina Lanco, soţia regelui celor două Sicilii, o clădise cu cheltuelile eL In monastire se aflau doisprezece călugări, iar în biserică se găsea faimosul Cenaclu. In 1363, aceşti călugări fiind maltratati de autorităţile locale, regina Ioana a Siciliei interveni pe lîngă Sultanul Egiptului ca să-i ocrotească şi scrisoarea scrisă cu acest prilej pomeneşte de stabilirea acestor călugări la Bethleem, lingă locul de naştere al lui Isus Christos. Regina mai ceru ca să se dea voe preoţilor latini să aibe şi alte ospicii. Deci, călugării rămaseră pacinici, posesori al bisericei sf. Mormînt. Totuşi, în 1559, ei trebuiră să părăsească monastirea de pe muntele Sion şi nu mai avură norocul să revadă acest templu venenat. Nişte musulmani fanatici arătaseră marelui Senior că manuntatul lui David aflîndu-se pe locul ocupat de monastirea francilor, e mai nimerit ca rămăşiţele sfîntului profet să fie acoperite de o moschee de cit de o biserică. Actele de posesiune Cel mai vechiu document pe care il posedă călugării franciscani datează din aanul 1484, cind Ierusalimul depindea tacă, de sultanii Egiptului.. El e o sentinţă, dată din ordinul suveranului în favoarea preoţilor latini, posesori ab antiquo, se spusa a într’insa, a întregului munte Calvar. Actele cari dovedesc proprietatea sametuarelor sunt la număr de 26. Numai cel citat mai sus e anterior dominaţiei turceşti în Siria. Aceste acte se compun din: cinci sentinţe, două acte de notorietate juridică, patru contracte de cumpărare, şapte Khatt serife, şapte firmane. Cel mai vechiu din aceste acte poartă data de 1484, cel mai nou de 1812. Toate aceste piese constată că sanctuarele ale căror nume urmează, aparţin călugărilor franciscani; sf. Mormînt; cele două cupole cari îl acoperă; spaţiul care o înconjură; spaţiul din faţă, pîn la biserica grecilor; marca arcadă; jumătatea Cajvanului cele șapte Cronica teatrală Teatral Lyric. — Reprezentaţiile d-rei Cora Laparcerie: l’Epentail, comedie în 4 acte de d-nii Robert de Flers şi G. A. de Caillavet.—Les deux hommes, piesă în 4 acte, de Alfred Gapus. Reprezentaţiunile trupei franceze, care are în fruntea sa pe d-ra Cora Laparcerie, o artistă îndemînatecă, inteligentă, care însă uneori sacrifică adevărul unor efecte teatrale, ne-a adus pînă acum două piese nouă pentru Bucureşti şi cari merită să ne oprim asupra lor. Intîia e un mare succes din 1907 al teatrului Gymanase: „l’Eventail“. Sub forma uşoară a unei comedii spirituale d-nii Flers şi Caillavet, doi maeştri în acest gen, pun în scenă un tip de bărbat foarte modern şi din ce în ce mai frecvent : tipul bărbatului,în aparenţă misantrop, cu apucături exterioare brusce violente chiar, dar, în realitate un sentimental contrariat de o delicată chestiune de inimă. Pe de altă parte — o femee care e însăşi cochetăria femeească în toată simpatica ei inconştienţă, care fuge de acela căruia se promisese, dar, în cele din urmă, îşi fringe evantaliul — simbolul cochetăriei sale— şi cade în braţele... misatropului! Pe dînsul îl cheamă Francois Trévoux , pe ea Gisèle Vaudrerul şi soarta, prin voinţa autorilor îi pune din nou, faţă în faţă, şease ani după o despărţire bruscă, în casa unor amici—soţii de Landéve. Fireşte, el, de îndată ce află de sosirea ei, îşi face geamantanul, vrea să plece, clocoteşte, explodează bine înţeles, ca întotdeauna, în cu totul altă direcţie — dar un alt amic al casei, savantul economist Garin-Miclaux, psiholog subtil şi purtător de cuvînt al autorilor îl pricepe numai de cit şi, fireşte devine confidentul lui. De îndată însă ce dînsa a sosit misantropul nostru nu mai ştie ce să inventeze ; îşi strică automobilul, pierde în fine toate trenurile, ca să rămîie pe lîngă ea. Jocul dintre ei e tot miezul comediei şi jocul acesta e spiritual. Autorii împrumută chochetăriei Giselei toate seducţiunile : ea face toate minunile—şi pusă în slujba unui caracter onest, readuce amic şi pe soţ, unei tinere amorezate pe logodnicul ei, dar în cele din urmă, cînd e vorba de sentimentalul „misantrop”, îşi infringe chochetăria, pe care a explicat-o la un moment dat ca o luptă pentru libertate — şi se predă învinsă stăpînului inimeî sale. Totul are ca motto o vorbă a lui La Rochefoucaud : numai dragostea e în stare să biruiască cochetăria. Ceea ce face însă farmecul comediei e fixarea solidă a celor două personagii de seamă, silueta deliciosă a savantului psiholog și maî presus de toate spontaneitatea dialogului : cuvintele fericite, deşi nu totdeauna prea noui, curg cu o abondenţă, lipsă de pretenţie şi vervă cari sunt însuşirile de căpetenie ale acestor parizieni prin excelenţă. Creiată la Paris de Marcelle Lender şi Abel Turide, în personagiile capitale, Henri Burguet şi Blanche Toutain în soţii Landève, de Gaston Dubose în savantul Garin Miclaux, piesa s-a bucurat din partea d-rei Cora Laparcerie şi a d-lui Gray, a d-lui Hauterive şi a d-rei Laure Sureau precum şi a d-lui Luguet de o interpretare care a slujit-o conştiincios şi adesea cu strălucire. că Alfred Capus — nu sînt nici zece ani de cînd publica doar nici dialoguri glumeţe în „Figaro“ — este azi unul din autorii dramatici despre a cărui apropiată intrare în Academie se vorbeşte ca de un lucru foarte firesc. Cariera lui e cunoscută : „Rosine“, „La Veine“, delicioasa lui comedie „Les deux écoles“ — pentru traducerea căreia „Oh, bărbaţii“ mi s’au adus atîtea injurii, cea ce nu i-a scăzut întru nimic valoarea — „l’Oiseau blessé“ care se joacă acum la Renaisance şi „Les deux homes“ care continuă a se juca la Comedia franceză, unde Capus a intrat, cu toată asprimea cumpliţilor săi adversari de la noi! „Les deux homes“ nu e desigur una din cele mai fericite lucrări ale sale, deşi a fost primită de Comedia franceză. Subiectul şi personagiile sunt departe de a fi lipsite de interes. Din contra. Dar după înodarea acţiunei, autorul n’a ştiut să menţie logica personagiilor şi n’a putut da o gradaţiune firească conflictului. Spre un deznodămînt care să se impue. Un avocat din Dijon, Champlin, om fără mare înălţare spirituală, dar setos grăbit de a se îmbogăţi, caută ajutorul unui financiar, veros dar ajuns, anume Bridou. El izbuteşte să se apropie de dînsul printr’o amică din copilărie a nevestei sale, Jacqueline Evrard, care însă duce acum o viaţă de aventurieră, e milionară, dar în saloanele sale circulă o lume interlopă : iubitori de plăceri, financiari veroşi, elegante de la Moulin rouge, etc. Faptul că un bărbat onest, Marcel Delonge — unul din acei întârziaţi care caută femeea care să-l înţeleagă şi care a rămas cu „prejudecata“ onestităţei — arată simpatie, nevestei lui Champlin, stîrneşte gelozie Jacqueline, care calculase pentru dinsa pe Marcel Delonge — ba se oferă chiar lui ca soţie. El o respinge categoric, spunîndu-i verde că s’a gîndit s’o aibă ca amantă, nici odată însă soţie. Astfel biciuită, aventuriera jură răzbunare şi concepe ideia de a răpi amicei din copilărie soţul şi a’i da de bărbat pe amantul ei ! Primele două acte, prezentarea personagiilor şi salonul aventurierei sunt destul de reuşite ; în ultimele două acţiunea se deşiră, e un „va et vien“adesea nemotivat şi personagiile pierd din consistenţă. Păcat, căci în special, tipul ari,vistului Champlin merita o gradaţiune. Un asemenea om de energie, care e de părere că temperamentele reflexive, resemnate, neadaptabile mediului nu sunt utile şi că dacă nu poţi combate ticăloşia, tot ce ai mai bun de făcut e să te asociezi la ea — pentru un asemenea tip o aventurieră ca Jacquelina nu poate fi scop, ci numai mijloc. El nu poate ajunge o giruetă în mîna ei, cum ajunge Champlin, care pierde voinţa şi o urmează ca un hipnotizat — deşi spune că’şi dă seama că’l duce la peire. Pentru un adevărat arivist, o femee nu poate fi o seducţiune ci un instrument pentru scopurile sale. Capus făcînd din Champlin o cîrpă în mlinile Jacqueline, a distrus consistenţa personagiului şi a depărtat de la el interesul nostru, făcînd să nu mai vedem faţă în faţă pe cei doi bărbaţi — un refractor şi un adaptat la mediul ticăloasei lupte pentru existenţă şi mulţumire in societatea de azi — ci pur şi simplu răzbunarea unei decăzute asupra unei femei cinstite, prin mijloace puţin verosimile. Dacă însă slăbiciunele ultimelor două acte au apărut şi maî mult, faptul se datoreşte, în Carte, şi aterpretărei ce a dat în aceste două din urmă acte rolului Jacqueline In d-ra Cora Laparcerie. D-sa a apăsat foarte mult asupra caracterului de aventurieră şi femeie uşoară fără inimă, renunţînd cu totul a întreţine iluziunea cel puţin a unei distincţiuni oarecare. Aceasta a trivializat cu totul mediul şi a depărtat şi mai mult interesul publicului. Mă îndoesc că d-ra Cécile Sorei dă la Comedia franceză această caracterizare rolului. Cu toate astea d-ra Laparcerie e o comediană cu temperament şi inteligenţă. Ingoăna însă după efect, culegi tocmai contrariul. Trebue să aduc toate laudele d-lor Hauterive și Gray cari în Marcel Delonge şi Champlin s’a afirmat şi mai mult artişti de valoare — şi mai ales d-na Luguel care s’a arătat maestru în tipuri. Financiarul sǎu Bridou, ca şi savantul din „l’Eventail“, a fost un mic cap de operă de caracterizare, EMIL D. FAGURES