Adevěrul, ianuarie 1923 (Anul 36, nr. 11912-11940)
1923-01-31 / nr. 11940
Jtari XXXVI. Ko. 11340 V L 05* vftvt"!’ V* W »’ yu(Uv!l«l ? ipi pwirnW In strämnätafi C Miercuri 81 Isnuarie 1823 El fill! Cl U FONDATORj AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 Există, totuş, o parte a tării care are motive să se neliniştească mai puțin ca cefe-’aSte de restrângerea libertăţilor constituţionale. ... E Basarabia, care habar nu are că există la noi ceva care se chiamă Constituţie ! Tulburări antisemite în Caplish Cele ce sau petrecut astăzi la Universitate sunt o ruşine de acelea cari să ne împiedice de a mai scoate capul în lumea civilizată. înăuntrul Univerităţei, care trebuie să fie sanctuarul ştiinţei şi al ideilor nari şi generoase, studenţii evrei au fost bătuţi hoţeşte. Poliţia a strălucit prin absenţa ei, iar când primii reprezentanţi ai ei au apărut, au avut, după mărturisirea unor martori oculari, atitudinea unor complici, şi nu a unor apărători ai ordinei. Populaţiunea evreiască, îngrozită are sentimentul că le fără de apărare şi scoasă afară de lege. Când muncitorimea şi-a reclamat drepturile ei, guvernul a ştiut să previe pretinse tulburâri în acelaş chip necivilizat în care ştie să tolereze actualele tulburri reale. Căci astăzi nu mai încape pentru nimeni îndoială, nu numai că guvernul nu vrea să împiedice agitaţiunile antisemite, ci că le doreşte. Dacă mai trebuia o dovadă pentru aceasta, după toată tleranţa binevoitoare pe care o păstrează prin funcţionarii săi faţă de dânsele, o furnizează azi articolele din proiectul de Constituţie privitoar la încetăţenirea evreilor. E vorba de o repeţire a celor ce sau întâmplat la 1880. Nimic nou în piesa aceasta tragicomică pe care o montează, nici chiar numele protagonistului. Guvernul „oamenilor cu experienţă" nu-şi dă seama insă cât de primejdioasă este mişcarea dezlănţuită în chip metodic sub auspiciile lor. Guvernul „ordine!“, condus de meschine combinaţii politicianiste, recurge la procedee atât de brutale, fără să se gândească la repercusiunile şi dezvoltările lor inevitabile : el n’a învăţat nimic din experienţa dela 1907. E o crimă, şi ea poate aduce catastrofe. In faţa acestei situaţiuni nu-i mai e îngăduit nimănui să stea nepăsător. Oamenii cu judecată sănătoasă, câţi sânt în această ţară, au datoria supremă de a opune cea mai vie rezistenţă barbariei dezlănţuite. Ei trebuie să împiedice dezonorarea ţării în faţa străinătăţii şi să împiedice amnţarea ei în convulsiuni cumplite catastrofale. Aceasta e datoria tuturor democraţilor sinceri, a tuturor oamenilor de inimă. Lor ne adresăm. Astfel,ar rămânea numai ca cei vizaţi de sălbătăcia huliganică să se apere singuri, şi prin orice mijloace. „ADEVERUL“ Politica externă la Cameră ------------------------— Destăinuiri asupra raportorilor dintre primul ministru şi Take lonescu De ce a refuzat Take lonescu ministerul de externe * D. I. G. Duca a făcut cri Camerei un expozeu asupra acţiunei pe care a desfăşurat-o ca prim delegat al României la Conferinţa din Lausanne. In events, d. Duca nu a spus şi probibil nici nu ar fi putut spune Camerei mai mult, decât a spus, presei. Declaraţiunile d-sale au cuprins în linii mari numai rezultatele obţinute. Asupra mijloacelor diplomatice întrebuinţate, asupra tratativelor de la delegaţie la delegaţie, ministrul de externe nu a inzistat. Ele formează bucătăria diplomatică, ale cărei mistere singure ar putea lămuri şi înlesni înţelegerea evenimentelor dar de cari nu se poate vorbi, căci rămân secrete, nu atât poate pentru că reclamă vre-o discreţie, cât pentru că nu ne privesc numai pe noi. Şi e o veche regulă diplomatică la care nu s’a renunţat nici după războiu, ca un om de stat să nu divulge lucruri cari privesc ţi pe altul străin, fă-” ri,m îrpţimântul lui. D. Duca a tentat încă odată căi tratativele cu delegaţi! ruşi, promite să ducă da un acord al nostru cu Rusia sovietică. D-sa a găsit al prea ! s’au spirs multe despre aceste tratative si că mal bine ar fi fost dacă mi star fi spus. Nu putem împărtăşii opinia ministrului nostru de externe. D-sa oscilează încă Intre metodele diplomatice vechi si noul Când uzează de acestea, când le regretă. Ei bine si aceste metode simt un corciţi lor nesnns mai modest, da si restnhtţia franceză, an bloc. Noi nu putem vedea răul cei a decurs din faptul că chestiunea raporturilor noastre cu Rusia a fost discutată şi lămurită prin presă, Oltica formă pentru care guvernul nu ere nici o răspundere, dar care a împiedicat ca unii confraţi să continue cu alarmările şi apărărie împotriva Rusiei, alarmări şi aţâţări cari desigur nu ajutau tratativele şi nu erau de natură a întări intenţiunile pacifice ruseşti. Expozeul d-lui Duca a dat prilej unei vii, polemici, la care au luat parte, afară de d-sa, d-nii dr. Lupu şi primul ministru. Polemica aceasta nu a fost ferită de gustul puţin agreabil al luptelor noastre politice interne, dar a permis doctorului Lupu să ridice un colţ din vălul ce acopere încă ceea ce s’a petrecut în culise, cu ocariunea tratativei de pace dela Paris, între cei doi mari reprezentant al vieţei noastre politice, d-nii Ionel Brătianu şi răposatul Take Ionescu. Doctorul Lupu a amintit că în momentul când se trata pacea şi deci se juca soarta ţărei noastre, aceşti doi oameni politici nu aveau nici măcar raporturi personale. Zadarnic d-sa, ,Jbolşevicul" şi „trădătorul" de azi, a implorat pe actualul prim-ministru să se înţeleagă cu Take Ionescu, ale cărui resurse intelectuale şi relaţi personale ar fi fost de o extremă utilitate pentru ţară, — o înţelegere între dânşii nu s’a putut stabili. Doctorul Lupu făcând apel la realitatea d-luî Ionel Brătianu, acesta a confirmat cele prevestite de ea blşevicul ţărănist, dar a adăogat că d-sa nu a fost surd la Invitaţiun de Iul, căci a propus lui Take lonescu portofoliul externelor, cu o condiţiune, ca să vie la Bucureşti unde să se stabilească sub preşidenţia regelui, politica de urmat la Conferinţa păcei. Dar Take lonescu a refuzat De ce a refuzat ? Primul ministru nu a spus-o, dar oricine a cunoscut cât de puţin pe fostul şef »al fostului partid democrat, părerile sale politice cât şi cele despre oamenii de la noi, poate lesne înţelege atitudinea sa la Paris. Mai întâi, Take Ionescu credea că politica noastră externă nu se poate urmări decât cu strictă înţelegere cu marii aliaţi. El mai ştia că sunt anume condiţiii de cari noi nu vom putea scăpa şi cărora nici nu ne-am putea sustrage fără o mare pierdere morală. In fine Take Ionescu era adversarul gesturilor mari şi inutile, cari puteau impresiona galeria, dar nu numai că nu duceau la un rezultat bun. că puteau face un mare rău tăreț. Cu un cuvânt Take lonescu era adversarul hotărât al politicei de rezistată, pe care d. Brătianu o preconiza. La aceasta se mai adaugă un sentiment personal, care la împiedicat să accente a fi ministru! de ex•*«rne al actualului prim-ministru. Take lonescu nu avea încredere într’însul. Chiar dacă ar fi fost posibil să găsească o linie pe care să împace politica sa cu cea a d-lui Brătianu, el ştia din experienţă că nu putea conta că va fi liber po mişcării® sale «? că va putea proceda aşa cum inteligenţa sa şi cunoaşterea oamenilor şi lucrurilor, superioritatea concepţiei şi resurselor sale, de cari era conştient, l-ar . Îndemnat. Poate că avea şi un presentiment că programul ce se putea stabili sub preşedinţia Suveranului, era cel al d-lul Brătianu. Inacceptabil pentru dânsul. Iată de ce Take Ionescu n’a fost ministru de externe la Conferinţa de pace din Paris. Poate că de pe atunci va fi avut presentimentul celor ce se vor mai întâmpla. Poate că a văzut de atunci că dezvoltarea ce la politica noastră Internă, împinge ţara spre acea criză care acum atinge punctul culminant si care pe ell-a paralizat in acţiunea sa, pănă la sfârşitul victei sale, împiedicându-l să joace rolul la care aptitudinile sale îi dădeau dreptul şi silindu-l pe el comandantul născut, să rămâie totdeauna subordonatul altora, peste care se ridica, un adevărat Everest in mijlocul unor vâlcele. SINCERUS * Legiferare.... pentru trecut! / De îil Sfârşitul anului 1918, când victoria Aliaţilor ne-a scos ’de sub ocupaţia nemţească, pănă la începutul anului 1923, am putut trăi cu resturile vechei noastre constituţii. Plângerile cari au fost se refereau la faptul că vechea constituţie era călcată In picioara. Iar nu la faptul că n’aveam o constituţie două. Aceasta e în afară de orice Îndoială. Necesităţile legislative n’au un caracter pur doctrinar sau pur literar, In care caz ar fi mal cu hetunfi de resortul secţiei respective a Academiei Român®. Ele au mai cu samă un caracter practici se vădesc imperios In viaţa de toate zilele. Intâmplatu-s’a o singură dată ca, izbindu-ne de lungul şir de greutăţi, să constatăm că relele ce ne apasă provin din lipsa unei noul constituţii? Luaţi colecţia Viitorului şi arătaţi-ne, In cursul atâtor ani, un singur articol care să afirme că un anumit neajuns, din multele ce ne-au lovit, se datoreşte faptului că n’avem o constituţie nouă; Ihuitaţi-ne în toată colecţia Viitorului, de la Încheierea armistiţiului până azi, un singur articol care să încerce a demonstra că cutare rău precis ar Înceta să ne bântuie dacă am avea o nouă constituţie. Nu veţi găsi un asemenea articol, pentru că nuanta din experienţa lungă şi dureroasă pe care am făcut-o n’a putut să-l inspire. Şi atunci, de ce norul acesta extraordinar ca neapărat acum, la începutul anului 1923, să se voteze costituţia, bine-rău, cum o fi eu cine-o fi, numai să se voteze ? Am fi înţeles precipitarea în prima clipă. Atunci ţă frigurile victoriei, venită brusc dună durerile înfăneerilor — căci s’ar H putut ca războiul să mai ţie şi un an, şi doi — atunci am fi înţeles orice grabă, şi incoronare« şi constituţia se puteau face pripit, vertiginos, cu călcarea ori-căror consideraţii de tactică şi chiar cu negigarea unor principii esenţiale: în o-"* 1 rv.oty.„nt procedarea şî-ar fi avut justificarea ei psihologică, ar fi avut şi valoare de simbol. Astăzi numai raţiunea rece şi calculul meticulos au dreptul şi datoria să hotărască; astăzi constituţia ce ne-am da treime să fie o operă desăvârşită, nu numai din punctul de vedere al gândirii juridice, dar şi din punctul de vedere al procedurii urmate întru alcătuirea ei. A veni azi cu o lucrare de citrpăceală, făcută de comisiunea unui club şi „sanctificată“ de parlamentul unui partid, „ales“ şi acela în condiţiile ruşinoase bine cunoscute, este cea mai mare monstruozitate. Cu metoda de guvernare a partidelor noastre istorice, puteam foarte bine să mai aşteptăm o lună, un an, şi la urma urmii — chiar şi un deceniu. Căci fabricanţii noii constituiţii vor fi extrem de încurcaţi când le vom pune întrebarea: din câte rele ne bântite — vorbim de cele adevărate şi cumplit de dureroase — care anume va fi înlăturat prin faptul că proiectul de azi nu va mai fi proiect, ci lege definitivă ? ‘ * Nu noi vom tăgădui nevoia unnei consituţii. S suntem, astăzi, o ţară nouă, în timpuri noui, şi deci ne trebuie legi noui, cari să manifeste concepţii noui şi să fie metode noui. Dacă partidul liberal ar pricepe acest lucru, dorinţa lui de a realiza o nouă constituţie ar fi justificată. Dar partidul liberal nu vede astfel. Proiectul lui nu aduce nimic nou ; în loc să constitue un progres, el vrea să puie în vigoare, astăzi, principii cari, cu PATRU ZECI DE ANI IN URMA, AU FOST RESPINSE CA REACŢIONARE. • Nu există ţară în lume în care să se înţeleagă astfel constituţionalismul. Dacă ar fi ca legile unei ţări să se poată aplica... în trecut, poate că noua constituţie liberală ar fi bună pentru începutul secolului XVII. Pentru secolul XX e imposibilă. Şi când aceasta e geniala operă de care vor să-şi lege numele, graba liberalilor e In adevăr fenomenală ! Gr. Damian Polemici deprsrâ a valnts!or la Londra' Lefield. 30. — O puternică depre- ' ciare predomină pe piața schimbului străin de azi. Marca germană ■ acuzat o nouă scădere fiind cotată la 154080, francul francez fiind asemenea depreciat la 75, francul botnian și Ura italiană au scăzut de asemenea. Ocupaţia franceză era Ruhr UdNIRALUL CAROty, comandantul trupelor franceze din Nordul basmului Ruhr Beaueem $ 81ViCtor militar Proectul pentru modificarea legii de recrutare prevede reducerea“ serviciului militar la doi ani. O primă lămurire e necesară. O asemenea reducere nu s’ar aplica de cât artileriei și cavaleriei în care serviciul era până acum de trei ani dar nu și grosului armatei, adică trupelor pedestre la care serviciul e de multă vreme de două ani. Din această constatare decurg o serie de obiecţiuni : Dacă autorii proeetntul militar au găsit că pentru complectarea unei instrucţiuni atât de grele un serviciu de doi ani este de ajuns, socotim că menţinerea serviciului de doi ani nu mai poate avea nici o justificare. Am avut în Ampul războidui contingente care au fost instruite formal câteva săptămâni ca arme şi metode de luptă noul, şi care totuşi au luptat ca cel mai mare succes la Mărăşti sau Mărăşeşti nu contra celei mai încercate armate. Experienţe identice şi tot aşa de mulţumitoare nu au făcut in alte tări beligerante. S’a dovedit astfel că servichii de doi anii nu este o necesitate impusă de interesui unei bune pregătiri militare-Dar nu numeri că nu este necesar. El este şi păgubitor. In primul rând pentrucă sustragerea forţelor tinere de la munca economică slăbeşte randamentul producţiei. Iar apoi pentrucă menţinerea unor efective prea ridicate impune statului sordini prea grele Intri un moment de mare lipsă. Am dovedit odată ca aceasta utilitatea reducerii serviciului militar la 18 luni. Considerăm această reformă , care a fost Introdusă şi aiurea, ca un pas înţelept către înfăptuirea .jrafimei înarmate". Şi mai considerăm, că departe de a slăbi puterea de apărare şi departe de a însemna o dezarmare pe care unii sau alţii o consideră acum imposibilă, ea ar permite o mai grabnică pregătire a efectivelor de război și o sporire însemnată a cadrelor de rezervă, care constitue adevăratul suport al apărării naționale-PI. NAZBATII IMu vrea ! Simţind, cum se zice, poporul Capitalei tn spatele său, d. Corbescu nu vrea să părăsească primăria de la car© totuş, a demisionat,fiindcă — în definitiv — părintele Bucureştilor ţine să plece dar nu înţelege să părăsească un post la care nu mai ar® nicio pretenţie, dar pe care nu-l poate abandona, fiindcă «na este — vorba d-lui — a vrea să pleci şi alta a nu ţie să rămâi.. Nu înţelegeţi nimic, — aşteptaţi pentru lămuriri scrisoarea d-lui Corbescu. Deocamdată, atât se poate prinde din eroica sa atitudine: pleacă, dar nu vrea să plece fiindcă nu vrea să nu lase pe drumuri și să poarte partosul unui părinte denaturat. Kix._ Carnetul nostru Scriitorii cei mai frumoşi... O informaţie trimisă ziarelor ţine să anunţe că „un grup din cel mai de seamă scriitori” a fost autorizat de ministerul artelor să facă „un turneu de propagandă” în mai multe oraşe ale Ardealului. Uimiţi de această ciudată înştiinţară am vrut să luăm noi înşine preciziuni de a cei autorizaţi şi am aflat că nu ministerul artelor a ales „grupul” ci că „grupul” s’a adresat ministerului artelor cerşindu-i suma de 500.000 lei pentru a se plimba, un vagon special, de-a lungul şi de-a latul Ardealului. In ce ne priveşte, credem că, un scriitor nu poate face propagandă eficace decât prin scrisul lui. Dacă s’a găsit, totuşi, necesar ca scriitorii înşişi să se prezinte cu percen® lor trupească înaintea poporului pentru a-l converti la cultul artei române, avem convingerea că s’au ales cei mai frumoşi dintre cei reputaţi.. Numai aşa, nevoia de a trimite, cu sacrificii, pe scriitori în Ardeal, ar avea un sens. Se cade să fie toţi chipeşi, fudul şi Întregi fiziceşte, pentru a nu ştirbi demnitatea literaturii româneşti, servită până acum — după străvechile obiceiuri — numai cu tiparul... Sfârşind, întrebăm numai unarecât dacă la alcătuirea grupului „celor mai de seamă" au fost consultaţi şi următorii domni, cari se ocupă, ei înşişi, oarecum cu literatura: N. Iorga, M. Sadoveanu, I. Slavici, Brătesau-Voineşti, Radu D. Rosetti, Galaction, Condanţa Clodoş, Isabela Sadoveanu, Claudia Milan, I. Arghezi, Jean Bart,, Victor Eftimiu, D. Nanu, N. Sandelevici, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, I. Agârbiceanu, Demeitrius, M. Codreanu, Caton Teodorian, A. de Herz, Emil Isac, N. Davidescu, Adrian Mantu, Nichifor Crainic, I. Pilat-G. Topârceanu, Phillipide, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Demoetene Botez, B Lăzăreanu, A. Branişte, etc., etc. Oricât de valoroşi sunt membrii grupului, ministerul artelor nu poate nesocoti pe ce înşirati aci.. D. T. întreruperea comunicaţiei cd Leafild, 80. — Compania căilor ferate Londra-Nord-Est face cunoscut că din cauza situaţiunei din Germania, legătura via Holanda- Belgia cu germania sudică nu poate fi asigurată. Trenul de lux care circulă de trei ori pe săptămână între Hook din Olanda şi Berlin, este suspendat temporal. Trenul ordinar via Hook din Olanda cu Berlinul și Germania nordică, circulă ca de obicei. 1 Ungaria si chsstinnea minorităţilor In Camera unnară contele Bethlen a rostit o cuvântare asupra politicei guvernului pe care-1 prezidează Declaraţiunile ce a făcut asupra politicei externe unitare se rezumă In fraza simplă că cestiunea minorităţilor este miezul ei. Această cestiune» este după dânsul totodată o chestiune europeană, perttrn că ea formează una din bazele principale ale tuturor tratatelor cari au terminat războiul cel mare, și in special a tratatului dela Trianon. Necontestat că in aceste declarațiuni ale contelui Bethlen este un Sâmbure de adevăr, dar nimeni nu s’a gândit, când a prevăzut protecfiunea minorităţilor, la dreptul permanent’ de amestec in afacerile interne ale altor ţări. In asemenea condiţiuni protecţiunea minorităţilor ar degenera intrio terorizare a majorităţilor şi nici un stat care, din imprejurări geografice, istorice sau economice, are in sânul său minorităţi de altă origine etnică decât este majoritatea sa, nu ar mai putea intra intr'o fază de liniştită dezvoltare. O spunem aceasta noi, cam am cerut si vom cere intotdeauna ca drepturile minorităţilor, de a sa dezvolta in limba si tradiţia lor culturală, să le respectate. O spunem ececsta noi, cari nu ne-am sfiit şi nu ne vom sfii nici odată să criticăm in mod.nl cel mai aspru greşelile şi încălcările pe cari, dintr’o greşită concepţie, sau dintr’o teamă prost inspirată sau din cine ştie ea alte motive, le-au comis sau le-ar putea comite guvernanţii noştri. Dar agitaţiunile de dincolo de frontieră, fie ele calificate ori cum vrea contele Bethlen, departe de a aduce un serviciu minorităţilor, la fac numai rău. Aceste agitaţiuni aruncă bănuială asupra lor, trezesc temeri la cei răspunzători de conducerea statului şi sunt puterlea argumente pentru şoviniştii cari nu ne lipsesc nici nouă, deşi suntem departe de e ne putea măsura in această privinţă cu Ungaria de acum şi dinainte de rfizbo. Când un prim ministru ungar cere respectarea dreptului minorităţilor maghiare din statele vecine, să nu uite care e in această privinţă situaţia morală a Ungariei, care a terorizat majorităţi naţionale, creând precendetele de la care se inspiră toţi şoviniştii din toata părţile Europei. Şi singurul moment in care ii putem aproba, este, când face apel la compatrioţii săi ca să se astâmpere cu agitaţiile, căci prin aceasta se faca nu numai un bine Ungariei, dar şi minorităţilor maghiare de pretutindeni, cari, numai arătânduse cetăţeni reali al statelor In cari trăiesc, pot găsi tăria de a reclama, fără teamă de a provoca bănuieli, ceia ce cred că este dreptul lor de cetăţeni şi oameni. .. Arestarea d-lui I. nalache de LASCAR ANTONIU ’ Rezistenta in contra abuzurilor de autoritate D, deputat Ioan Mihalache a avut prilejul să cunoască plăcerile arestului, pentru că, într’o întrunire publică, a voit să facă alegătorilor săi o expunere a activităţii desfăşurate. La Priboenîî din Muscel, subalternii zeloşi ai guvernului au dovedit, încă odată, că în ţara aceasta abuzul este o dogmă de guvernământ, şi că, în epoca în care se pregăteşte o nouă Constituţie, arestarea fără mandat în regulă şi deţinerea unui deputat, fără a i se fi ridicat imunitatea parlamentară, se poate opera, fără nici un scrupul de conştiinţă şi fără nici o sancţiune legală. Ca urmare a acestor fapte, d. I. Mihalache, adresează partizanilor săi o scrisoare, care se sfârşeşte cu îndemnul, la abuzul de autoritate, să se răspundă cu abuz, îndemnul la rezistenţă în contra abuzurilor autorităţii, a fost socotit revoluţionar, de către oficiosul liberal. Aceasta nu împedică, însă, ca scrisoarea d-lui Mihalache să rămână un act politic menit a caracteriza vremurile în care trăim, şi cu toate protestările în numele ordinei publice ultragiate să se discute marea problemă de drept, ce o pune: aceia de a se şti dacă rezistenţa în contra abuzului autorităţi poate fi legitimă şi în afară de orice răspundere penală. Când te opii cu forţa unui func- tionar public, învestit cu misiunea de a îndeplini un anume act, te faci vinovat de rebeliune. Ceea ce se cere în primul loc, pentru ca acest delict să ia naştere, este ca funcţionarul public să lucreze în limitele competinţei sale şi după normele, pe cari legelte preseie. Din momentul în care funcţionarul face un act care iese din competinţa sa, sau îndeplineşte un act oarecare călcând In chip flagrant legea, el nu se mai poate prevala de prerogativa, pe care i-o acordă calitatea de funcţionar public. El a I depăşit mandatul său. Şi, tot ce fa.« I ce, în afară de acest mandat, îl angajează pe dânsul în calitate de simplu particular, iar cel lezat are tot dreptul să ia latitudinea, pe care orice particular o poate lua față de cellalt particular care îl atacă, a răspunde cu violență la violență. Dacă administratorul de plasă de la Priboeni era în posesiunea unui mandat de arestare, emis în urma ridicărei imunităței parlamentare, de sigur că arestarea d-lui I. Mihalache era un act legal. Cîtă vreme însă, lucrurile n’au stat astfel, administratorul de plasă nu putea instrumenta, iar arestarea pe care a ordonat’o, a fost un atac material, actual și injust—pentru a întrebuința termenii art. 58 C. P.,—exercitat asupra d-lui Mihalache. La actul personal de violenţă al administratorului, I. Mihalache putea răspunde prin violenţă. Era în legitimă apărare şi legea nu distinge de la cine provine atacul injust. Art 58 C. P., nu se interesează de calitatea autorului, ci priveşte numai faptul, aceasta tocmai, pentru a confirma că din moment ce autoritatea nu făcea un act just—deci legal — autoritatea lucra ca simplu particular.______ Citiţi continuarea în pagina IT-a~" Statuie pretenţioasă! C. A. ROSETTI (gata să sară de pe soclu) : im! iau lumea’n cap Nu pot să mă uit impasibil cum gâtuitî presa ! IONEL BRATIANU : Nu face nimic! Locul o să rămâie pentr mine : o să fiu pereche cu tata !