Curentul, mai 1941 (Anul 14, nr. 4744-4773)
1941-05-01 / nr. 4744
România în Europa de mâine le PAMFIL ȘEICARU Nu s’a dat atenția pe care o impunea articolul de sigură și curajoasă definire a rolului României în noua Europă, articol publicat de d. general I. Antonescu în numărul pe care ziarul „Berliner Beerien-Zeitung“ îl închină României. Cumpănit ca gândire, măsurat ca expresie, sigur în frazarea drepturilor ce decurg din situarea noastră, articolul definește lapidar cadrul permanențelor noastre istorice. Ce definește valoarea politică a unei națiuni ? Numărul, spațiul geografic pe care îl ocupă în raport cu marile linii de direcție a forțelor politice imperiale, bogăția teritoriului, calitatea intrinsecă a națiunii, stadiul de desvoltare socială, coeziunea internă și conștiința limpede a destinelor ei istorice. Ce este de fapt toată istoria Europei de la războiul de treizeci de ani și până la războiul de azi decât o gigantică luptă de a limita valoarea politică a poporului german, de a-l împiedica să ocupe în comunitatea europeană rolul pe care îl legitima numărul, poziția centrală, energia muncitoare, capacitatea lui organizatoare. Pacea de la Westfalia (1648) nu este decât o etapă într’o luptă care continuă sub forme și în împrejurări deosebite până la 1919, când se credea că tratatul de la Versailles a alcătuit pentru totdeauna forțele de expansiune ale massei germanice. Și această iluzie a adormit atențiile veghetoare, dar toate aceste certitudini s-au spulberat atunci când o impetuoasă energie a animat poporul german, când destinele istorice ale germanismului și-a găsit interpretul. Nici un tratat nu poate încarcera puterile de expansiune ale unei nații, nu poate să-i stăvilească procesul de desvoltare. Sunt opriri aparente, sunt curmări de suprafață, fiindcă în profunzimi un popor continuă să-și sporească energiile, să-și organizeze puterile de expansiune, care la un moment dat se deslănțue vulcanic rostogolind toate iluzoriile lespezi ale tratatelor. Cât timp puterile de viață ale unei națiuni sunt intacte, robusteța ei nu este cu nimic scăzută, nici o forță din afară nu-i poate opri mersul ascendent al destinelor ei. Suntem în Europa 20 de milioane de români, de o unitate pe care toate vitregiile istoriei, toate împărțirile nu au putut să o sfărâme. Putem fi vremelnic reduși ca întindere teritorială a Statului, dar împotriva tuturor combinațiilor, spațiul geografic al nației rămâne acelaș, iar nația este mult mai tenace în tendința ei de unitate, mult mai refractară oricărei tendințe de fărâmițare, încât orice nedreptate ar lovi-o, în loc să-i scadă voința, o îndârjește, îi dă acea neînvinsă răbdare ce-i asigură alianța timpului, îi economisește forțele pe care le utilizează atunci când împrejurările îi sunt favorabile. D. general I. Antonescu scrie în „Berliner Boersen-Zeitung“ : „Insulă etnică autonomă într’o massă slavă, România se întemeiază pe o unitate biologică și o forță de asimilare care i-a asigurat autenticitatea dealungul veacurilor“. Intr’adevăr noi am trecut toate examenele adversităților și nu a fost neam mai urgisit ca cel românesc, dar se rostogoleau năpraznice asupra noastră evenimentele, apăsau strivitor secolele și noi neclintiți pe aceleași locuri, în acelaș spațiu geografic, înfruntam furtunile istoriei fără să ne clintim de pe aceste meleaguri. Pe la 80 înainte de Christos, Boerebista — marele rege al Dacilor — se bătea cu Boemi — un popor ce ocupa Panonia — pentru frontiera Tisei, pe care vecinii lui căutau s’o treacă. Sunt frontiere milenare, sunt așezări a căror milenară statornicie n’o poate contesta nici o voință omenească prin tratate, convenții sau alte iluzii de cerneală. Așa cum valurile mării șterg urmele pașilor de pe nisipul plajei, puterea de viață a unei națiuni șterge orice frontieră arbitrară. Unitatea noastră are și o putere de expansiune datorită dinamismului nostru demografic, rezistenței românești chiar în cele mai aspre condiții politice, iar acestor însușiri de durată și de creștere se mai adaugă și forța de asimilare. Nu ne-am pierdut fizionomia etnică, nici o invazie nu a putut să ne altereze ființa, am rămas aceiași, asimilând în loc să fim asimilați. Or, ceea ce definește vigoarea unui organism este puterea de asimilare, cum o reliefează d. general I. Antonescu : „o forță de asimilare, care i-a asigurat (poporului român) autenticitatea dealungul veacurilor“. Această persistență etnică formează în fond și respirația noastră istorică, explicând ceeace istoricii au numit „miracolul românesc“. Nu s’ar putea nega popoarelor slave nici prolificitatea, nici puterea de expansiune și forța de asimilare, înconjurați de slavi, fără nici o legătură cu tulpina latină, ne-am menținut intacți, asimilând și valul slav pripășit pe meleagurile dacice. Or, toate aceste definiri calitative a unei rase o situiază implicit și într’o erarrhie superioară în arhitectura unei Europe noui. „România ocupă în sud-estul Europei o poziție dominantă, adevărata chee de destine“ scrie d. general I. Antonescu în „Berliner Beersen-Zeitung“. Dar presa germană a recunoscut cu o lăudabilă loialitate valoarea adeziunii României la politica Axei și nu numai ca lărgire a sferii de influență politică a Axei, ci mai ales prin valoarea strategică „o cetate naturală de dominație a regiunii“, o intersecție a liniilor de mișcare din sud-estul Europei. Așa se explică rolul de bastion înaintat al civilizației ce i-a fost hărăzit din cele mai îndepărtate timpuri; când Dacia nu a mai oprit, ca un dig de piatră, valul cotropitor al barbarilor, imperiul roman s-a resimțit în puterea lui de durată, fiindcă primea direct izbirile năvălitorilor. Roma a socotit, când și-a retras legiunile din Dacia, că își scurtează frontierele și va putea să le apere mai bine, dar socoteala a fost greșită, fiindcă și-a sfărâmat bastionul de Est cu care ținea în loc neastâmpărul barbar. Și ori de câte ori au fost slăbite așezările statale ale românilor din Dacia s’a resimțit Europa. Turcii s’au oprit la Dunăre, cât timp Muntenia și Moldova au putut să le țină piept; când li s’au istovit puterile, turcii au ajuns până sub zidurile Vienei. Chiar dacă — prin absurd — ni s’ar nega legitimitatea spațiului național, rămânem o imperioasă necesitate pentru asigurarea unui sistem de echilibru, unei ordine europene. Suntem „granița unei civilizații“; dincolo de hotarele noastre etnice, spre răsărit, începe Eurasia. De aceia nu mă îndoesc de restaurarea României în drepturile ei, de situarea ei viitoare în noua ordine ce se va creia în Europa. Dacă prezența noastră pe acest spațiu geografic nu ar corespunde unei logici mai profunde a istoriei europene, dacă nu am reprezenta un element indispensabil în arhitectura politică a Europei, fără îndoială că și-ar afla o explicație și o justificare un pesimism național. A fost pentru mine înviorător lucidul optimism ce străbate articolul Conducătorului Statului „România în noua Europă“. Are o mare importanță moralul unei națiuni, dar este hotărîtor în cumpăna victoriei moralul conducătorului pe drumurile viitorului. O mare siguranță interioară, viziunea clară a viitorului, aprecierea calmă a obstacolelor ce-i stau în cale, încordarea voinică a unei voinți de victorie definesc pe conducătorul unei nații norocoase. Să crezi în valabilitatea mijloacelor de care dispui, să nu te îndoești de dreptatea cauzei tale, cum nu te îndoești de buna alegere a drumului pe care ai pornit cu o neînduplecată hotărîre de a izbuti, iată elementele morale de care avem nevoe. Și nu ar strica dacă ne-am lăsa cuprinși fiecare de aceiaș încredere ce domină gândirea și acțiunile politice ale Conducătorului. Nu ne-ar putea strica decât nerăbdarea și mai ales cât nerăbdarea noastră este ațâțată și de toate șoaptele neroade ale celor ce, sau nu pricep sensul istoric al acestei gigantice încordări de forțe, sau cu rea credință vor să ne dea de sminteală. In articolul pomenit, d. general I. Antonescu are o încheere ce ne poate lumina sensul politicei pe care o facem. „Am găsit în Fuehrer un reazim al credințelor și nevoilor noastre de azi. Sunt mândru. Voiu găsi mâine un fundament de viață nouă. Și poporul român n’o va uita niciodată“. Dincolo de puținătatea cuvintelor să se întrevadă plinătatea unei certitudini. Asemenea afirmații nu se scandează într’un ziar german Conducătorul politic al unui Stat, fără să corespundă unei realități pe care viitorul apropiat ne-o va arăta în plinătatea luminii unei adevărate renașteri românești. Suntem douăzeci de milioane de români și avem cel mai puternic dinamism demografic: aceasta este realitatea cu care intrăm în Europa de mâine. Soldații germani conducând într-o tabără din Franța, marinarii salvați de pe vasele scufundate în Marea Nordului Artileria antiaeriană germană in plină funcțiune în munții Bulgariei de la granița cu Grecia Atitudinea ostilă a Iugosaviei față de România Eaple care ilustrează această atitudine i 1 uCI» V1 im U " U/tut jl %7 ) vU»i MX OC CJ K dea că se pot stabili raporturi de prietenie cu Iugoslavia, unul din publiciștii noștri, cunoscător al stării de spirit din țara vecină, a scris următoarele: „România nu are, în momentul de față, un adversar mai neîmpăcat decât Iugoslavia aliată“. Această afirmație pare hazardată și are nevoie de dovezi puternice, deoarece în opinia noastră publică s’a acreditat încrederea în realitatea Iugoslaviei. La încheierea păcii, noi am avut un conflict grav cu Iugoslavia. Pe nedrept Iugoslavia a ocupat o parte din Banatul românesc și a creat intre noi și ea o serie de chestiuni litigioase. Acestea ar fi urmat să fie rezolvate pe calea discuțiilor amicale. Timp de două decenii a fost imposibil să se rezolve vreuna din aceste chestiuni, ceva mai mult, în acest timp, noi n’am reușit nici măcar să convenim cu Iugoslavia la fixarea semnelor de graniță. Atitudinea ostilă a Iugoslaviei a derivat totdeauna dintr’o stare de spirit semnificativă. Dăm câteva fapte. In regulamentele militare recruții sârbi află că dușmanii lor cei mai mari sunt Românii, Ungurii, etc. Românii ocupă locul ■ cel dintâi. Pentru a desvălui starea de spirit din armata iugoslavă, extragem pasagii dintr’un articol publicat în „Politika“ la 17 Noembrie 1928 de către generalul activ N. Țolovici, fost comandant al trupelor care, în 1918 au ocupat orașul Timișoara. „Anul acesta se împlinesc chiar ,zilele acestea 10 ani dela ocuparea Bănatului și de la intrarea armatelor sârbești în Timișoara“.... »J „Marea nedreptate ce s’a făcut poporului nostru (la conferința de pace), prin împărțirea Banatului și prin înstrăinarea Timișoarei de patrimoniul regatului nostru, constitue pentru noi o amintire dureroasă. Tocmai acum, în zilele acestea de bucurie, această nedreptate ne aduce aminte deasemeni și acea emoțiune adâncă încercată acum 10 ani, când trupele noastre au fost primite cu însuflețire pretutindeni în Banat și în Timișoara”... „Fie ca aceste amintiri, precum și numeroasele morminte ale ostașilor și internaților noștri, ce se găsesc în Timișoara și Arad, să rămână, pentru totdeauna, ca o dovadă istorică, indicând limita graniței noastre naționale și militare”... „Astăzi, când toate orașele noastre serbează aniversarea cuceririi orașului Timișoara, — vechea capitală a Voevodinei sârbești, — localitățile din prejurul Timișoarei nu iau parte la această bucurie, precum nu serbează această aniversare nici numeroasele sate sârbești așezate dealungul Dunării, eliberate prin sânge sârbesc și făcute apoi plocon pe tipsie de aur”... „Dar poporul și armata noastră, totuși, nu vor uita niciodată amăra lor spartă, deoarece este adânc și cu sânge intipărită în inimile și mintea noastră, iar gândul nostru va fi îndreptat spre acele ținuturi până când istoria va repara nedreptatea”... Și în școala iugoslavă a fost creată o stare de spirit asemănătoare. Cartea de geografie a lui T. Radivoevici, ediția a 8-a 1927 la pagina 166—67 spune: „Poporul românesc are însușiri foarte urât pe care le remarcă toți cei ce-l cunosc; el este leneș și inactiv. Cauza acestei stări de lucruri este probabil situația de sclav a țăranului, în urma căreia el nu simte nici un dar de muncă. Pământul întreg se găsește în mâna marilor proprietari și a nobililor numiți boeri, iar țăranul trăiește pe acest pământ ca arendaș sau lucrător in parte”. Iar mai departe: „Vecinii consideră pe Români ca foarte ușurateci și nedemni de încredere. De aci derivă și proverbul sârbesc: „Niu tikvi suda, niu Vlahu druga” pe românește: „Nici dovleacul minte, nici românul prieten”. Aceasta este starea de spirit în care au fost crescuți copiii în Iugoslavia, adică, într’o dușmănie și dispreț față de România. In loc de concluzie, reproducem cuvintele lui Leon Gambetta, rostite in 1867, în preajma războiului pentru independența noastră, „îmi închipui, în răsăritul Europei, o schimbare de frontiere care să permită reuniunea tuturor Românilor în Regatul României. Privitorți Românii", înțeleg pe cei din Bucovina, din Ungaria și "chiar din Serbia și Macedonia”. reața Gibraltar BERLIN, 29 (Rador). — Dată fiind superioritatea aviației germano-italiene în bazinul mediteranean, autoritățile britanice au ordonat stingerea tuturor luminilor în fortăreața Gibraltar cu începere dela 29 Aprilie, — află Agenția D.N.B. Populația, viu preocupată de această măsură, se așteaptă la o intensificare a atacurilor aeriene italo-germane. Joi, 1 Mai 1941 Director: PAMFIL ȘEICARU REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada Belvedere No. 6 TELEFOANELE: £«cr.t General 4.84.40 Cab. Directorului 4.84.41 Redacția Politică 3.40.88 Administr. Deleg. 5.54.83 Sport 5.43.07 Cont. si Serv. pers. 4.93.5# Biroul Tipogr. 4.23.32 Contab. si Depoz. 3.40.80 Tipografia 4.84.48 Abon. și Publicit. 3.40.84 Secretariat și convorbiri cu provincia 340.81 proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. Ilfov, Registrul publicațiilor, No. 174-938. Taxa poștală plătită în numerar conf. adj. Dir. Gen. P. T. T. No. 29744-939 Abon. Anual 700 lei;. 6 luni 350 lei; 3 luni 200 lei Instituții de Stat și particulare una mie anuSL „ROMANIA vechi pământ latin în Sud-Estul european“ ROMA 29 (Rador). — „Popolo d’Italia“ de azi publică un lung articol intitulat „România, vechi pământ latin în Sud-Estul European“. Articolul este însoțit de fotografiile M. S. Regelui Mihai, a Conducătorului Statului precum și o fotografie reprezentând panoul pavilionului din Milano, care arată vechile frontiere ale Daciei Romane. In acest articol autorul scrie că vizitatorul italian care intră în Pavilionul României este plăcut impresionat de întreaga armonie de culori și frumuseți, care sunt expuse în acest pavilion. Se face apoi un istoric al formării poporului român prin ocupația Daciei de către legiunile lui Traian. »In continuare, autorul scrie că „Regele Mihai, care conduce destinele României, este într’adevăr tânărul Suveran al timpurilor noui gata să îndrăznească totul, in acelaș timp însă conștient de responsabilitățile inerente propriei sale datorii. De asemenea, Generalul Antonescu, Conducătorul Statului, neînduplecat cu sine însuși, ca și cu ceilalți, a fixat cu gândul și cu opera sa, idealul pentru care a luptat și luptă, fiind astfel garanția sigură a viitorului țării“. Autorul încheie articolul cu cuvintele „Românul nu piere“ și adaugă: „poporul român nu piere și nu va pieri niciodată» fiindcă este format de o massă compactă de țărani, cari sunt legați de pământ și cari au înfruntat vicisitudinile veacurilor. Se unește în el cel mai nobil act de naștere cu calitatea pe care ordinea nouă a Europei o cere“. „Toate acestea le-a văzut sau le-a simțit acela care a vizitat pavilionul României la Milano, care a arătat cum noblețea originei înseamnă: — după exemplul dat de Italia — și un impuls, pentru o renaștere și o colaborare sănătoasă pentru reconstruirea acelei Europe noui, care va fi garanția sigură de pace și de dreptate pentru care se duce astăzi unul din cele mai mari războaie din câte a cunoscut istoria“. Elveția este răspunzătoare de atitudinea ostilă a ziarelor sale Prin telefon dela corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 29. — Ecoul ultimului discurs al d-lui Churchill a trezit interesul cercurilor politice din Berlin. Se constată cu acest prilej că opinia publică neutrală și anglofilă a înțeles așa precum se cuvine tonul resemnat al discursului. Aceiași Anglie care acum câtva timp se batea cu pumnii în piept, se vede acum in situația de a cere ajutor. Ajutorarea americană nu este câtuși de puțin subestimată la Berlin, însă lumea politică se întreabă, cu drept cuvânt, dacă acest ajutor va putea veni la timp și va fi in stare să salveze insula britanică de la înfrângere. Cercurile competente din capitala Reichului amintesc, cu această ocazie, că oamenii politici americani, cari stau astăzi în tabăra intervenționistă, erau mai înainte vreme de părere că orice ajutor adus Angliei primejduește apărarea Americii. Demisia colonelului Lindbergh Gestul colonelului Lindbergh, de a se retrage din rezerva aviației Statelor Unite, este privit la Berlin cu mare interes. Chiar și cercurile politice intervenționiste din America condamnă atitudinea președintelui Roosevelt, care l-a insultat pe colonelul Lindbergh, din pricina politicei sale anti-războinice. Evenimentele din Balcani Mersul evenimentelor în Balcani continuă normal, întrucât acțiunea de curățire din Grecia va mai dura câtva timp. Se crede că între timp nu vor avea loc nici un fel de acțiuni diplomatice sau politice de importanță. Lumea politică germană urmărește cu luare aminte încercările confuze ale ministerului englez al informațiilor, care caută în fel și chip să aducă la cunoștința poporului englez, în mod ceva mai liniștitor, catastrofa corpului expediționar englez din Grecia. Atitudinea Elveției Atitudinea anti-germană a presei elvețiene este condamnată de cercurile oficioase germane, cu observația că nu se mai poate tolera de astăzi înainte ca noua orânduire a continentului european să fie astfel atacată. Reichul nu mai poate accepta două atitudini contrare ale aceluiași stat: una neutrală, aceea a guvernului, — și una dușmănoasă, — aceea a întregei prese și opinii publice elvețiene. Părerea generală este că Elveția întreagă este răspunzătoare pentru atitudinea ostilă a ziarelor sale și nu numai aceasta singură. ------In pa$. V»| —* REFORMA JUDECĂTOREASCA Ofițer sârb prizonier, victimă a nesăbuinței comandanților Preschimbarea bancnoteor de 5.000, 1.000 și 500 lei s’a prelungit până la 20 Mai inclusiv Stingerea tuturor BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI luminilor în forță COMUNICAT Având in vedere că din diferite motive, o parte din public nu s’a prezentat în termen pentru preschimbarea biletelor de 5.000 lei, 1000 lei, 500 lei, scoase din circulație, conform publicațiunilor anterioare, Banca Națională a României aduce la cunoștință că acordă un nou și ultim termen de preschimbare a acestor bilete până la 20 Mai 1941, inclusiv. ACEST ULTIM TERMEN NU VA MAI FI PRELUNGIT, ASA CA BILETELE CARE NU VOR FI PREZENTATE PANA LA 20 MAI 1941, NU VOR MAI FI PRESCHIMBATE NIMĂNUI ȘI SUB NICI UN CUVÂNT DUPĂ EXPIRAREA ACESTUI TERMEN. Se reamintește că aceste bilete au încetat de a mai avea curs legal încă dela 16 Aprilie 1941 și deci nu mai au putere de circulație pe piață. BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI