Cuvântul Nou, martie 1999 (Anul 10, nr. 2406-2432)

1999-03-01 / nr. 2406

[ COTIDIAN SOCIAL - POLITIC AL JUDEȚULUI COVASNA ] Ţărăniştii îşi ascut ghearele şi se zgârie Gabriel FLORESCU Desfăşurarea la sfârşitul săptămânii trecute a lucrărilor Comitetului de Conducere al PNŢCD a reliefat încă o dată erodarea profundă ce se produce în respectivul partid în ce priveşte unitatea şi înţelegerea ca urmare a luptei pentru putere. Pe vremea când ţărăniştii se aflau în opoziţie (beneficiind însă şi de autoritatea incontestabilă a liderului lor Corneliu Coposu) exista un singur cuvânt de ordine, o singură voinţă. Acum a devenit evident că “legea” privind erodarea relaţiilor între conducători odată cu ajungerea la putere a funcţionat distructiv şi în cadrul PNŢCD. Atât de multe grupuleţe cu interese divergente au apărut în interiorul partidului încât chiar şi preşedintele Diaconescu s-a văzut obligat să recunoască şi să avertizeze asupra faptului că activitatea structurilor partidului scârţâie. . Practic, şedinţa Comitetului de Conducere a avut darul doar de a permite grupurilor rivale să-şi arate încă o dată ghearele şi să-i zgârie puţin pe rivali, în rest, greu de spus care a fost scopul respectivei întruniri. Pentru că simpla anunţare a revizuirii statutului partidului şi a revenirii la forma organizatorică din perioada Maniu­ Mihalache se putea rezolva şi în cadrul unei conferinţe de presă. Sigur, s-au mai exprimat “jurăminte de fidelitate” faţă de actualul lider (Radu Vasile şi Ionescu-Galbeni fiind cele mai marcante personalităţi care şi-au reînnoit legământul de vasalitate), a existat şi asigurarea dată premierului că va fi sprijinit pe deplin. Marele atac la unitatea ţărăniştilor a venit din partea celui mai nou venit nu numai la conducere, ci chiar şi în partid, vicepreşedintele Ciorbea. Sindicalistul ţărăniştilor (câtă asemănare între el şi Mitrea al pedeseriştilor!) s-a lansat din nou într-un atac furibund cu tupeul celui care n-a mâncat căţel de usturoi, în speranţa că va avea şanse de reuşită pentru eliminarea unora şi promovarea sa. Dacă n-am fi trăit în ultimii doi ani şi jumătate în România am fi putut crede că în persoana lui Ciorbea ţărăniştii au găsit un excelent candidat la funcţia de prim-ministru. Cum însă am trăit din plin “minunata epocă” cât acesta a condus Guvernul şi am cunoscut pe viu “înţeleaptă” lui conducere, ne este clar că Ciorbea n-are nici o autoritate morală să critice orice guvern. Alături de fostul cel­ mai­ slab­ premier din perioada postdecembristă s-a găsit să-şi ridice glasul şi greco-catolicul Matei Boilă în calitate de reprezentant al aripii clujene, respectiv al încă unei tendinţe de divizare a românilor. Criticile altor ţărănişti la adresa Guvernului au însă suficiente baze reale, mai ales în ce priveşte nerealizarea obiectivelor din programul guvernamental şi, consecinţă firească, scăderea popularităţii întregului partid, într-o anumită privinţă surprinzătoare a fost reacţia premierului Radu Vasile, în special prin duritatea ei. Este clar că premierul s-a săturat până peste cap de faptul că, în loc să fie sprijinit de propriul partid, în locul unei unităţi de interese, el este supus unor critici virulente. Faptul că el s-a arătat dispus să renunţe la funcţie dacă nu i se va acorda votul de încredere demonstrează că, în prezent, el dispune de un sprijin serios printre colegii din partid, iar votul nu putea decât să-i fie favorabil. O fi cum o fi Radu Vasile, dar este clar pentru oricine că ţărăniştii n-au altul mai bun. De aceea, am înţelege să sară la gâtul lui oricare fruntaş din partid, dar nu Opriş sau Ciorbea, adică cei ce s-au aflat odată în guvern şi au demonstrat ce şi cât (nu)pot. M­­ŢIŞOARE POLITICE Ca să facă un ban grămadă, tinerii artişti plastici s-au apucat de creat mărţişoare. Au idei, au talent, investesc muncă şi mai puţin bani, iar succesul e relativ garantat. Treaba e că arta mărţişoarelor a evoluat de pe vremea când legam de pieptul doamnelor tot soiul de tinichele. Acum avem de-a face cu mărţişoare cu mesaj social, politic etc. De pildă, tot soiul de arătări numindu-se Fane Spoliatorul, Vasile excrocul, Fana narcomana, Iti, Ti 3,15, Măria clăpăuga... Unde vom ajunge urmând această direcţie? în mod sigur peste un an-doi vom vedea mărţişoare hidoase numindu-se Iliescu râzi de mori, Roman fără gât, Cataramă ultraliberalul etc. Nu ştiu cât de mult bun gust încorporează arătările astea. Nu ştiu nici cum pot fi ele primite, cât curaj îţi trebuie, de pildă, să-i oferi d-nei Maria Tatu un mărţişor cu figura d-lui Ion Iliescu... Sau d-lui Căşuneanu (prin unele locuri se dau mărţişoare şi bărbaţilor) un mărţişor cu Petre Roman... Nu se potriveşte deloc, nu?! V.M. TUDOR H­F.'i gfl¥A* Nu doar presa covăsneană încearcă să-i ajute pe bolnavii de la Vâlcele. Ecou pozitiv din partea TVR şi a unui cotidian din... Piteşti! H.C. DELIU Bătălia pe care o duc bolnavii cu distrofii musculare din întreaga ţară, grupaţi în asociaţia de profil (ADMR) cu sediul la Vâlcele pentru găsirea de sponsori, fonduri şi ajutoare materiale pentru ducerea la bun sfârşit a unui proiect ambiţios şi foarte util - anume amenajarea spaţiului cumpărat anul trecut (fosta şcoală preventorială) în care urmează să fie amenajat un cămin de recuperare - a avut ecou în presa covăsneană încă de la început. Atât ziarul nostru, cât şi celelalte cotidiane locale nu au pregetat să scrie de câte ori a fost cazul despre necazurile şi greutăţile pe care le au de întâmpinat cei din conducerea Asociaţiei persoanelor cu distrofii musculare (ADMR) în obţinerea de fonduri, proiecte, materiale de construcţii, articole utilitare necesare pentru ducerea la bun sfârşit a unui plan deosebit de îndrăzneţ. După cum ne relata zilele trecut dl. Stelian Schipor, preşedintele organizaţiei cu pricina, şi într-un alt judeţ, Argeş, a început să se vorbească - de fapt, să se ...scrie în presa de acolo - despre iniţiativele bolnavilor grupaţi în mica aşezare din judeţul Covasna. Este vorba de ziarul “Argeşul” , care a inserat recent scrisoarea unei bolnave, Victoria Ştefan, (ce a semnat, de altfel, şi în “Cuvântul Nou”) în legătură cu zbaterile şi grijile nnemtoşilor suferinzi ce încearcă să se ajute singuri. Printre altele, dânsa informa următoarele: “S-a deschis un cont la CEC Sfântu Gheorghe cu numărul 25 11 01 03 09 63, pentru cei care doresc să ne ajute. Sunt copii, tineri, maturi aflaţi în situaţii disperate, provenind din familii cu situaţii grele sau fără familie. Clădirea pe care asociaţia noastră a reuşit - nu fără alergătură şi eforturi materiale - să o achiziţioneze - trebuie reparată, amenajată şi poate deveni un spaţiu adecvat pentru recuperarea celor suferinzi, un cămin temporar pentru cei care nu mai loc în spitalele suprapopulate’’... Domnul­ Schipor ne-a înştiinţat că alcătuieşte încă de la începutul fiinţări asociaţiei un dosar de presă cu toate materialele ce apar şi se referă la chestiuni ce-i vizează, majoritatea fiind difuzate apoi comunităţilor româneşti din SUA, Franţa, Germania, Italia, dar şi colaboratorilor statornici din străinătate, spre a-i sensibiliza. Ba chiar şi Televiziunea Naţională,­­graţie strădaniilor dr. Leonard Miron, un redactor plin de suflet, care (Continuare în pagina a 3-a) I­I Premieră la Teatrul Andrei Mureşanu Joi, 4 martie, de la ora 19, la Teatrul Andrei Mureşanu va avea loc o nouă premieră a actualei stagiuni. Este vorba despre spectacolul “Principele de Spandau” de Helder Costa. Regia este semnată de Sebastian Comăneci, iar în rolurile principale apar Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Ionel Roman, Tiberiu Tudoran și Sebastian Comănici. In deplin avânt economic Interviu cu doamna Bakk V. Kinga, director general al firmei "Fashion" din oraşul Târgu Secuiesc Vasilica CIOBANU - Produsele firmei “Fashion ’’se găsesc pe piaţa românească ?­­ Materia primă, auxiliarele sunt importate din Germania, deci produsul ajunge la un preţ care nu mai este accesibil la o masă mare­­ de cumpărători şi, din cauza asta, se livrează în proporţie foarte mică pe piaţa românească, dar am dezvoltat o altă piaţă, piaţa rusă. Am exportat în anul trecut aproape 200.000 de pantaloni, mai mult în Moscova, şi a fost o piaţă profitabilă. în prezent suntem mai prudenţi pe piaţa rusă datorită crizei economice care este acolo, însă până acum au fost foarte corecţi cu plata. în Germania mergem cu produsele prin firma “Meyer”, iar pe piaţa rusă folosim documentaţia, tiparele şi colecţia acestei firme, pentru că este o ştiinţă care nu poate fi uşor de dobândit în România.. Ca să cunoşti piaţa vestică, noutăţile, stofele şi multe altele, trebuie să ai specialişti foarte bine pregătiţi. Dacă ai cumpărat o stofă, spre exemplu, care n-o să meargă, deja ai investit şi n-ai recuperat nimic.­­ ‘Să înţelegem că firma “Meyer’’vă este colaboratoare în afaceri ? - Firma “Meyer” cumpără produsele noastre şi partenerul german în afaceri este M. Fashion, începutul a fost cam aşa: reprezentantul firmei “Meyer”, domnul Wegener, a lucrat în “Secuiana” vreo patru ani, timp în care eu eram şef de secţie, apoi inginer şef. Domnul Wegener s-a gândit să-şi facă o firmă proprie, iar eu să conduc activitatea acesteia. Primii 60 de angajaţi ai fabricii noastre “TgS Fashion” au fost de la “Secuiana” şi, între timp, fabrica a evoluat şi­ am ajuns la 300 de salariaţi. - Demararea acestei activităţi de producţie a fost foarte dificilă ? - Primele utilaje au fost aduse din Germania de la o fabrică pe care ei au demolat-o şi aşa am pornit în anul 1991, iar de-atunci am cumpărat utilaje noi. Pornirea a fost destul de greoaie, dar, din anul 1992, utilajele cumpărate au fost din anul de fabricaţie, înainte de pornire eu am stat în Germania o lună de zile şi am învăţat tehnologia pe care o folosim acum, o tehnologie bazată pe transportul suspendat. Pe urmă am timis maiştrii cu care trebuia să lucrăm, am făcut procesul tehnologic propriu pe baza celui dezvoltat şi perfecţionat din Germania şi l-am adaptat la condiţiile noastre.­­ A urmat, desigur, un avânt economic al firmei... - întocmai, dovadă că am mărit capacitatea de producţie prin punerea în funcţiune a altor linii de fabricaţie, am şi construit. Vechea clădire nu mai era suficientă pentru că afacerile (Continuare în pagina a 3-a) S. A. I Ce şanse au cei fără nici o şansă?! Dumitru MANOLACHESCU Mi-am pus mereu întrebarea din ce trăiesc, cum reuşesc să trăiască oamenii care n-au serviciu, care câştigă câteva sute de m­ii pe lună, cum îşi hrănesc aceşti oameni copiii, din ce îşi plătesc cheltuielile la bloc şi toate celelalte... Şi, mai ales, ce fac şomerii după ce nu mai primesc nici ajutor de şomaj, nici ajutor social... Soluţia îmbrăţişată ca o speranţă de care e mai bine să nu te­ covârşitoare a cazurilor, nu se petrece, nu se­ arată. Pentru că, odată ajunşi la ţară, la baştină, dezmoşteniţii soartei constată că sunt dezmoşteniţi şi de familie, nu vin acasă ca nişte învingători, nu au bani, nu au nimic. Au doar o viaţă chinuită în spate şi o oboseală teribilă în suflet. Familiile nu-i înţeleg, nu-i primesc prea bine, împărţirea sărăciei devine o obligaţie nenorocită căreia nu toţi părinţii, fraţii şi verii îi dau curs. Astfel, după o perioadă de acomodare cu ceea ce nu mai este cum era cu 20-30 de ani în urmă, şomerul dezmoştenit constată că nici la baştină nu-i mai bine, banii nu vin, de muncă e şi nu e, după ce-ai fost muncitor calificat sau maistru la IMASA e greu să lucrezi cu ziua în satul tău la cei cu stare... Ca urmare, şomerii ajung oameni fără căpătâi, beau pe datorie, se prostituează în multiple forme, îmbătrânesc înainte de vreme, se îmbolnăvesc, devin alcoolici şi mor prin şanţuri, pentru că satul a decăzut teribil în anii victorioşi ai socialismului Nenorocirea este că, după anii ’50, când comuniştii îngropau victimele Republicii Populare, a venit anul 2000, când capitaliştii încep să îngroape victimele Revoluţiei din Decembrie ’89. Mergem aşa, ciclic, din groapă comună în groapă comună. Va fi plină ţara de gropi, de ţintirimuri în care zac victimele socialismului, lângă cele ale capitalismului... Anul X Nr. 2406 Luni 1 martie 1999 4 pagini 700 lei PNR promite că va elimina decalajul economic Noul preşedinte interimar al PNR, Viorel Cataramă, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că decalajul economic dintre România şi Ungaria se adînceşte şi a promis ca PNR să stopeze acest decalaj în patru ani de la preluarea puterii. El a spus că, pentru aceasta, trebuie să se realizeze creşterea economică a României şi a nivelului de trai, printr-o nouă politică fiscală şi bugetară. Cataramă a declarat şi la Consiliul Naţional al PNR, că unul dintre obiectivele acesui partid trebuie să fie ca Transilvania să rămînă în România. Secretarul general al PNR, Virgil Măgureanu, a declarat că, deşi nu profesează “exclusivismul şovinist” şi nici nu este “maghiarofob”, nu poate să nu observe faptul că românii care sunt minoritari în anumite zone din Transilvania nu au nici un fel de drepturi şi sunt deseori nevoiţi să părăsească zonele în care trăiesc. Măgureanu consideră că această situaţie a apărut după 1990, cînd mii de intelectuali români au fost alungaţi din aceste­ zone. Măgureanu apreciază că nicăieri în Europa nu există o situaţie similară şi că “alţii” ar fi apelat de mult la Consiliul Europei. Măgureanu a mai spus că PNR va ţine, în scurt timp, o consfătuire pe problemele Transilvaniei. Partidul Alternativa României işi va schimba denumirea Preşedintele PAR, Varujan Vosganian, a anunţat, duminică, după Consiliul Naţional al PAR, că este posibil ca acest partid să-şi modifice denumirea, astfel încît să conţină şi termenul de “dreapta”.­­ Vosganian a spus că viitoarea uniune a forţelor de dreapta nu va fi o alianţă, ci un singur partid, care va avea la bază Alternativa României. Prim-vicepreşedintele PAR, Adrian Iorgulescu, a susţinut că, în scurt timp, PAR va avea propriile grupuri parlamentare, atît în Camera Deputaţilor cît şi în Senat, avînd în vedere că, la acest Consiliu Naţional al PAR, s-a aprobat primirea în partid a deputaţilor Didi Spiridon şi Mircea Cazacu, precum şi a senatorului Niculae Cerveni. Aceştia s-au înscris în PAR odată cu fuziunea, prin absorbţie, a acestui partid cu Partidul Popular Republican și Partidul Liber Democrat Român. Radicalii din UDMR cer acordarea unui statut special pentru minoritatea maghiară Preşedintele de onoare al UDMR, László Tokes, a declarat, sîmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali, care se desfăşoară la Tîrgu Mureş, că militează mai degrabă pentru introducerea unui statut special al minorităţii maghiare din România decît pentru acordarea dublei cetăţenii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ministrul pentru minorităţi, Peter Eckstein, a declarat, ulterior, că la nivelul UDMR a fost deja constituită o Comisie formată din experţi care se va pronunţa asupra introducerii unui statut special pentru minoritatea maghiară din România. László Tokes şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că UDMR şi Guvernul de la Budapesta nu au adoptat, pînă în prezent, o poziţie oficială referitoare la această problemă. “UDMR trebuie să adopte o decizie fermă privind dubla cetăţenie sau statutul special al minorităţii maghiare din România, deoarece Guvernul de la Budapesta ţine cont doar de solicitările organizaţiilor legitime”, a afirmat Tokes. în opinia preşedintelui de onoare al UDMR, trebuie instituţionalizată de urgenţă apartenenţa maghiarilor din România la naţiunea maghiară. Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de către un alt membru al aripii radicale din UDMR, Katona Adam, care a cerut Uniunii “o poziţie fermă, oficială”, în problema dublei cetăţenii. Katona Adam a adăugat că “o cauză nobilă precum cea a dublei cetăţenii s-a pierdut din cauza incompetenţei fostului ministru pentru minorităţi, György Tokay”. De asemenea, el a apreciat că şi conceptul de autonomie a fost lezat de conducerea UDMR, în frunte cu Marko Bela. ­ Avertismentul vicepremierului sârb în cazul în care tarile­­ vecine vor permite atacarea Serbiei de pe teritoriul lor Viceprim-ministrul sîrb, Vojislav Seselj, a avertizat, sîmbătă, în cursul unei întîlniri a partidului său (SRS, ultranaţionalist), care a avut loc la Zemun, în apropiere de Belgrad, statele vecine Serbiei - România, Ungaria, Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), Albania, Bosnia-Herţegovina şi Croaţia - afirmînd că acestea se vor afla “în război cu poporul sîrb dacă vor permite ca Serbia să fie atacată de pe teritoriul lor”, transmite­­AFP, în cadrul aceluiaşi discurs, Seselj a ameninţat cu dispariţia FYROM de pe hartă în cazul în care teritoriul acesteia va fi utilizat pentru atacarea Serbiei. “Nu va mai exista deloc un stat macedonean în cazul în care nu contează ce armată va ataca Serbia de pe teritoriul Macedoniei”, a declarat Seselj, citat ... , de agenţia IAME­I independentă de ştiri­­, I. BEXA. O forţă de 2.000 de militari, bazată în special pe militari ai statelor membre NATO, se află deja în FYROM, contingent care urmează să se ridice la 6.000 de militari pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare. Vojislav Seselj a admis, totuşi, că “vor fi victime printre sîrbi în cazul în care ■ americanii” atacă Serbia, dar a adăugat că “nu va mai fi nici un albanez în Kosovo”.

Next