Ecoul Moldovei, 1904-1905 (Anul 14, nr. 1-20)
1904-11-25 / nr. 9
* ANUL XIV No.9. I A 9 1 JOi io NoEMliiiiiv ABONAMENTUL Pe un an . . . Lei noi 10 * 6 luni ... * „ 5 Pentru streinatate se ailaoga portu ORGAN NATIONALIST .4PAKK la Fli:-MARE JOI DIRECTOR-PROPRIETAR EM. Al,. MANO EU' -----------.—— IC V -------------------REDACȚIA si ADMINISTRAȚIA Strada DRAGHICI No. 1, AM ■M’l URILE Rîndul în pagina a III-a bani 50 „ „ IV-a „ 25 Inserţii şi reclame leu linia Iu mnini&i* vechi 50 Bani In actuala sesiune a Camenilor vor veni multe chestiuni în desbaterea reprezentanţilor ţarei, unele mai însemnate I ca altele, în ceia ce privesc întocmirile I existente, iar unele din nou propuse spre ■* a li se da fiinţa, dupa nevoile ce se simt pentru mersul întregului mecanism al statului şi buna stare a păturilor noastre sociale. Din toate acestea, acea care a ajuns a fi simţită mai mult şi să se impue atenţiei tuturor politicianilor, independent de culoare politică, este chestia arendărelor moşiilor, fie ale statului ie ale particularilor ; aceasta devine un cu an mai arzătoare, mai ameninţătoare şi poate da naştere la urmări Liste, fiindcă tristă e şi situaţia ce o' aşteaptă pe pătura agricultorilor romîni eliminaţi prin tot feliul de mijloace de câtre jidovi, cari au găsit în exploatarea, agriculturei nu numai o mină nesecată de înavuţire, dar şi cheia cu care sâ’şi deschidă poarta cetăţeniei. Li s’a tot spus că nu sunt agricultori, că jidanul nu ară, nu seceră, nu prăşeşte şi nu coseşte, pentru ce dar pretinde drepturile politice ? Ei bine, el a găsit mijlocul cu care să închidă gura tuturor acelora cari îi aţin calea la cetăţenie, bazaţi pe inaptitudinea lui de a fi agricultor; el a pus mina pe exploatarea muncei agricole şi încă în mare, din ce în ce mai mare, cum de ex. sunt Fischeriştii cari de mult deja nu mai au rivali printre Români. Jidovul în această nouă exploatare, la care s’a dedat cu un nesaţ uimitor, a găsit teren foarte prielnic; a găsit pe stat, cel dintâi care a dovedit lăcomie de câştig prin urcarea brenzelor moşiilor de câtru jidov în multe cazuri la îndoit şi intruit chiar, numai să fie înlăturat românul de la concurenţă ; a găsit pe " proprietarul particular tot pentru aceeşi cauza ; şi a găsit insfirşit pe muncitorii de pămînt, pe ţăranii noştri cari, cu o naivitate demnă de compătimire muncesc de dau în brânci pentru sporirea capitalului pus în exploatare de boemi jidov, ce-i mai fură încă şi din preţul alcătuirei, apoi stoarce fără milă pâmîntul, ruinează acarete, distruge grădini şi păduri numai sâ-i iasă bani casa plătească, cum zice el, preţul exorbitant al arendei câtre proprietar, fie el stat ori particular. Această exploatare, în afară de foloasele materiale ce-i produce, îi mai serveşte de a desminţi in străinătate pe romîni cînd mai îndrăznesc a susţine că jidovul nu-i agricultor ! Prin aceasta, noi romînii, singuri ne am desarmat, singuri am rădicat stavelile cari oprea puhoiul jidovesc de a se gândi cu tot dinadinsul la cetăţânia romîneascâ şi să îndrăznească de a o reclama acuma de la străinătate. Jidanul devenind exploatator al agriculturei ne a mai creat şi alt râu cu mult mai mare de cit ne am putea da samă din cele ce constatăm în prezent ; ne a îndepărtat un mare număr de Români de la țară înlocuindu-i ca elemente din neamul lui, ne-a îndepărtat pe cei ce formau pătura cea mai sănătoasă, din punctul de vedere economic, pe cei cari dădeau contingentul cel mai de seamă al oamenilor independenţi, cu dragoste pentru brazda plugului şi creşterea vitelor, pe cei cari aveau ca aspiraţiune frumuseţa holdelor şi muncă rodnică, iar nu budgetul statului ori al comunelor ! Mulţumită neprevederei şi lăcomiei de sporuri în venituri s’a îngroşat numărul cerşitorilor de posturi, tocmai cînd budgetul se tot restrînge , cresc vlăstare ce vor năzui la şcoli pentru aşi pregăti o existenţă prin instrucţie, tocmai când se pun cele mai mari pedici învăţâmîntului superior, că să se îndrepte atenţiunea tuturora la ţară, ia la agricultură ! Budgetul prea greu mai poate deveni Românul, de la agricultură e subminat de jidan, de la comerţ de mult e înlocuit tot el ce-i mai rămîne dar lui ?—Respunsul nu e anevoios de pronunţat, şi fiecare poate spune, dîndu-şi sama bine de situaţie, că să întrevede un pericol social şi că dacă nu se vor lua măsuri de pe acuma, cit mai e încă timp, nu se ştie zeu, ce s'ar putea întîmpla în viitorul cel mai apropiat. Noi credem că aceasta este o chestiune de mare însemnătate, ce trebue să ne preocupe, căci nu este puţin lucru să laşi pe drumuri o clasa întreagă de oameni ca să faci loc larg unor străini furişaţi în sinul ţarei. Oamenile au datoria să se ocupe serios de aceasta chestie şi cut mai întârziat să o resolve în modul cel mai prielnic ca să se întărească elementul agricol român iar nu să se nimicească, ori sâ fie aservit de cel străin. Buletinul Politic Toate ziarele gruparilor opoziţioniste afirmă că zilele guvernului actual sunt numerate ; ca dl. Sturza nu mai poate sta la cîrmă din cauza framîntarilor dintre partizani şi câ’şi pregăteşte retragerea ca să nu cadă prin alegeri, cădere ce ar fi foarte semnificativă pentru dînsul şi partidul in fruntea căruia se afla, căci i s’ar dovedi că ţara nu i-a aprobat măsurile drastice la care a recurs pentru salvarea situaţiunei financiare. Toate acestea sunt vorbe ce pot mîngîia pe nerăbdătorii din grupurile ce aşteaptă succesiunea la cârmă, dar de fapt lucrurile stau cu totul de almintrelea. Nu e vorba nici de vreo desidenţă ameninţătoare pentru partidul liberal, nici că ţara ar fi nemulţumită pentru economiile făcute prin budgete ; din contra, partidul liberal, în frunte cu dl. Sturza, are drept la recunoscinţa ei pentru salvarea situaţiunei precare în care se găseau finanţele sale ; are drept la recunoscinţa ei pentru reformele administrative şi măsurele eminamente patriotice pentru îmbunătăţirea economică pornită din talpă cu băncile populare şi alte instituţii menite de a îngrădi interesele materiale ale sătenilor. E vorba însă că alegerile ce vor avea loc câtrâ primavară sâ experimenteze, nu noul mecanism al votării în toată întregimea lui, ci dacă pe baza reformelor făcute s’a mărit numărul adepților, cu toate restrîngerele dureroase la care a fost silit să alerge ; e vorba să pipie terenul dacă are încrederea coroanei de a prezida alegerile, şi pentru acest motiv o remaniare ministerială este de nevoe să se declare, fiindca prin ea să poate oglindi viitorul electoral, să poate înţelege dispoziţia suveranului şi în acelaş timp să poate măsura şi socoti la justa ei valoare intensitatea acţiunei adversarilor. Da, o remaniare ministerială, din punctul acesta de vedere e bine-venită, căci de la sorţii ce ea va avea,viată cu partidul liberal, pe de o parte, şi primirea ce i se va face de adevărata opinie publică din ţară, ce planează mai presus de interesele personale, atârna deplina reuşită în alegerile viitoare şi deci asigurarea partidului la putere pentru a îndeplini încă multe puncte din programul ce şi l-a dat acolea, în Iaşi. Dar de la o remaniare ministerială până la o cădere, ori chiar retragere, e o deosebire foarte mare ; căderea trebue s’o provoace niscaiva evenimente, cărora partidul nu le ar putea face faţă, sau o ruptură in sinul lui ce i-ar paraliza toate forţele pentru a mai putea continua cu guvernarea.—Insă nici una din aceste nu există și deci nu poate ca sa cadă. Retragerea încă nu-i admisibilă întrucit, sunt deja destule formaţiuni, din sinul partidului liberal, gata să ia puterea în cazul cînd dl. Sturza s ar simţi obosit ori ar avea o nemulţumire personala, ceia ce în realitate să ştie că nu este. Aşadar ce rămîne din tot sgomotul pe care gazetele îl înregistrează cu litere mari şi îl comentează după cum le place ?—Rămîne posibilitatea unei remanieri care să servească drept pipăit pentru situaţia partidului în viitoarele alegeri , atît şi nimic mai mult. Pentru ce satele noastre duc lipsă de preoţi. Am aratat în numărul trecut că lipsa de preoţi la sate provine de acolo că seminariile noastre au dat mai mult funcţionari laici, aceasta în trecut bineînţeles , şi era de aşteptat să se întîmple aşa, deoarece seminariile fiind şcoli mai vechi decât gimnasiile şi Statul de la Unire încoace avînd mare nevoe de cărturari, pentru funcţiunile civile, cea mai mare parte din seminarişti sau abătut la funcţiunile civile de prin oraşe, în loc să se facă preoţi la sate. Dacă am avut chiar preşedinţi de tribunale numai cu patru clase primare, îşi poate cineva închipui cit era de preţuit un seminarist şi în aceste condiţiuni cit era el de ispitit să ia o funcţiune mai bună ! Dar sunt şi alte cauze cari au contribuit sâ micşureze numerul preoţilor la sate, şi chiar la oraşe. Una din ele este lipsa de obligativitate. Religiunea a fost făcută facultativa, de când cu despărţirea Bisericei de Stat. Statul şi-a căutat demersul seu, iar pe oameni i-a lăsat în voia lor în ce privea trebuinţele religioase. O dovadă despre aceasta este că mulţi preoţi se angajau prin contract cu sătenii, şi în contracte era specificat preţul unui botez, a unei înmormântări, a unei cununii , ba chiar şi acela al unei aghesme (sfiştante), care se preţuia cu 20 de bani. Şi de aicea a rezultat că de multe ori preotul cutare n’a voit să facă înmormântarea vre-unui om, pentru cuvîntul că nu i s’a dat preţul stipulat prin contract , sau că un altul na oficiat un maslu agheazmă sau un botez, ori că nu s’a dus să citiască o molitfă. Astâzi, chiar, preoţii nu ar face altfel când ar avea a se duce la sate. Ei s’ar prinde prin contract în anumite condiţiuni, şi cînd ţăranii nu s’ar ţine de ele, preoţii li-ar refuza serviciile. De cînd cu legea clerului, inse Statul li-a fixat un salar, care deşi nu pare atît de mic, el este totuşi mic deoarece raza parochiei este foarte mare. Un preot la 3 şi 1 sate destul de îndepărtate unele de altfele, şi plătit cu salar de 80 lei ţie luna, fără alte avantaje, cum le aveau preoţii în vechime. Dar preotul este deprins a trăi din ofrandele altarului ,iar ţăranii noştri rar se mai întîlnesc cu altarul, căci abia la 1 septâmîni au ocazie sâ asiste la o leturghie.