Evenimentul, iulie-septembrie 1911 (Anul 19, nr. 112-183)
1911-07-22 / nr. 129
r ■ANUL XIX No. 129 VINERI 22 IULIE 1911 5 33 stan.! 5 Bani AB089KflßEKT£ Pe un an . . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 30 bani mumium XILS&rțlsși raclam» In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 1 50 b. In pag. a 4-a rândul^O b. Tiex-Eroast no se ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 Campanii de toamnă Ziarele opoziției, în special cele liberale, când se obosesc prea tare debitând insulte la adresa bărbaților politici din partidul nostru, apoi ca să mai fie puțin repaos, ne amenință cu o campanie de toamna. La toamnă, zic ele, are să ^i fie mare vâlvă; partidul liberal va începe o campanie de răsturnare foarte violentă, pe teme ce încă nu se știu, ce-i dreptul și nici se pot fixa aproximativ macar, dar o campanie, cu orice preț o campanie năstrușnică. O campanie shalandala, adăugim noi, dacă o campanie ar putea avea loc. Căci cine poate să întreprindă fie, nu la toamnă, dar macar la primăvară, o campanie de răsturnare a guvernului conservator, pe motive plauzibile și pe teme discutabile ce lipsesc cu desăvârșire ambelor grupări opoziționiste ? Partidul liberal ? Dar acest partid de considerat de corpul electoral, fără credit în opinia publică a țarei, și cu desăvârșire terfelii din cauza gheșefturilor nerușinate la care s’au dedat firma Brâtieni, conducătorii partidului, mai poate oare împinge îndrăzneala să scoată obrazul în lume’și să aducă învinuiri altora ? Ce prestigiu mai pot avea niște oameni cari au fost prinși cu mâța’n sac și aruncați criticei publice ca necinstiți, gheșeftari de rând și speculanți ai averei comunei București ?... Nu mai vorbim de tachiști cari s’au încurcat rău în chestia fostului Episcop de Roman, și cari de pe foc nu se pot solidariza cu afacerea tramvaelor, după cum o dovedește aceasta, tonul ziarelor democrate. Atunci, ce fel de răsturnare o să fie "la toamnă, începută de niște oameni compromiși și discreditați în opinia publică ? Nu e nevoie să facem lues de argumente pentru ca să dovedim că toate laudele opoziției colectiviste, cum că la ■ot toamnă o să înceapă o campanie de răsturnare, sunt niște simple rățueli, sunt, mai bine, niște scârboase amenințări idioate care nu pot avea alt rost decât acela de a căuta să sperie pe guvern și să o facă dacă se va putea să o lase mai moale cu gheșeftul tramvaielor. Decât luciul e cusut nu cu ață albă, ci cu frânghie groasă, cu odgon chiar de se vede de un ehilometru. Partidul liberal s’a schimbat într’o societate de gheșefturi, care, de la venirea d-lui Ionel Brătianu la șefia partidului nu a dat îndărăpt de la cele mai nerușinate potlogării. Și când te gândești că acești oameni, prin presa lor, aruncă zilnic cu noroi asupra tuturor membrilor celor mai marcanți ai partidului nostru, îți trece oarecum necazul ce poate inspira niște detractori serioși, și-i consideri ca niște simpli escroci demenți. „1X0“ Jistia Nemascalä Politica ipocrită pe care a dus-o anii de zile frații Jirătianu, a fost denunțată țârei întregi. Interpretau bine rolul de „ipocrit* vărsând lacrimi și suferind pentru nevoile așa de mari ale țarei. Dar pentru „dinastie" nu există distincție între nevoile „familiei" și ale țarei. Desfășura multă activitate: muncea pentru ridicarea „economiei naționale“, pentru luminarea poporului ce murea de ignoranță, lărgea căile de comunicație și câte lucruri n’a mai făcut „dinastia". Și într’o duă zi „dușmanii“ dionastiei, ca din senin, fără nici cruțare au aruncat asupra „luptătorilor de sinteze sau cele mai josnice calomnii. Dinastia a vărsat iar lacrimi, dar o mână îndrăzneață i-a smuls masca și rămânând cu fața descoperită, s'a văzut că din ochiul hrăpări nu curgeau lacrimi. Afacerile necurate rând pe rând au fost scoase la lumină și atunci simțindu-se că ’s perduți, cu o ultimă forțare s’au aruncat asupra dușmanilor ca să-i desființeze. Erau prea slăbiți ca să mai ducă această luptă. Înfierați de opinia publică, hăituiți de adversari, s’au retras în culcușul lor. Și când credeau că sunt mai la adăpost și că a afacerile s’au uitat, o nouă pacoste a căzut asupra lor. Afacerile tramvaelor au deraiat și sub ele a căzut „dinastia“ ne mai putând ase scula. Comuna a fost frustată și banii contribuabililor au fost întrebuințați pentru afaceri particulare, urmând ca să mărească fondurile celor la trei frați. Presa liberală trebuia să le vie în ajutor, strigând la toate colțurile că „reacționarii“ amenință economia națională a țării. Câtă stupiditate și ce îndrăzneală la oamenii aceștia. După ce au jăfuit averea publică, expropiindu-și mai multe terenuri, vânzând vinuri fără a achita taxa cuvenită, arendând moșii de ale statului pe un preț derizoriu, construind șosele inutile și deschizând bulevarde pentru a mări valoarea imobilelor familiei, astăzi când o nouă afacere patriotică a fost descoperită, strigătele stridente ale dinastiei unite cu ale întreg ei prese liberale, nu poate avea nici un răsunet. 8'au pătruns toți de patriotismul și gelul ce-l pune „dinastia“ în conducerea afacerilor publice și sa stigmatizat cu pecetea „infamiei" . Dinastia a fost demascată și se svârcolește în brațele desperăref. f*» Huțămirea D-lui C. Stere D. C. Stere, acelaș domn C. Stere, pare cu lacrimile în ochi, tremurând de durere, și bâlbâind de indignare anunță studenților universității că In cutare comună, mâna criminală a „reacțiunei“ a ucis un țaran azi prin revista fondurilor misterioase, își arată deplina mulțămire da cum a știut să reprime răscoalele partidul „național-liberal“. Se înțelege, răscoalele țărănești au luat naștere în timpul unei guvernări conservatoare și în urma înstilațiilor scăpătaților avizi de putere și buget, și deci măsurile de reprimare luate de guvernul conservator de al tunel, erau acte criminale; dacă in ciocnirile ce au avut loc s'a întâmplat să cadă un țăran, aceasta era o odioasă o criminală operă a reactiunei. Dar guvernul conservator s’a retras, și un nou guvern liberal i-a luat locul. Atunci țara întreagă a răsuflat : aceștia nu vor mai reprima răscoalele cu baionetele ci cu țigle în cari vor sta înfipți miei fripți, și nu cu gloanțe ci cu bombăne vor căuta să îndulcească spiritele revoltate. Așa se credea atunci, dată fiind larma ce o făcuseră ei in jurul a unuia sau două cazuri în cari murise vreun țeran în ciocnirile armatei cu revoltații. Dar din ziua luătei banelor guvernului în mâni, se schimbară lucrurile : nu numai că noul guvern întrebuința aceleași mjloace clasate de barbare și criminale, dar comise adevarate strășnicii, scoțând tunurile, și omorând mii și mii de oamenii.— Și acestea nu numai că nu fără acte criminale, dar azi produc o deosebită mulțămire o nespusă satisfacție monstrului bărbos, care odinioară pentru a întărâta spiritele mai rău iși sbârlea și-și smulgea barba pe care azi și-a ras-o, in lamentări zguduitoare. Da, d. C. Stere azi e foarte mulțămit de modul cum partidul liberal a știut să reprime răscoalele. -00000-— Sfidare „Epoca” fusese informată dn că partidul liberal s’ar fi hottărât a înceta lupta pentru apararea principiului ..tremuaelor comunale. Cum oricine ar fi făcut o. .Epoca" anunța cu bucurie lucrul acesta, bucurie resimțită nu pentru că sr scoate guvernul din vre-o încurcătură, noua hotărâre a liberalilor, dar pentru că acessta ar fi încheiat o polemică degustătoare, și fiindcă s’ar fi pus capăt, trecându-se peste un act menit altfd a plana ca o pată rușinoasă, mult timp și nu numai asupra partidului liberal, dar asupra noastră a tituror contimporanilor. Dar partidul liberal-național, sau național-liberal, cum vreai să"i spui, e atât de național, încât mișelia pe care a comis-o el vrea să rămâe un fapt istoric, caia să învălue In vălul rușinei pe toți cei ce trăesc în timpul de față. Cei ce vor uram, vor întoarce cu desgust fața la timpurile în care oamenii însărcinați cu conducerea statului, au lăsat în părăsire interesele statului, indeletnicindu-se cu întreprinderi rușinoase de exploatare tocmai a statului. Cei ce vor urma nouă, nu se vor uita că cei ce și-au făcut o meserii din jefuirea comunelor și a statului, încredințate lor spre o bună conducere, nu s9 vor uita că au făcut parte din partidul liberal și iarăși nu se vor uita că s’au găsit oameni corecți și conștienți de datoria lor mare, cari s’au pus de-a curmezișul și cari au strobit capul acestor sumale rapide. Ei atât vor ști, că secolul XX Iea a fost secolul gheșeftarilor, pentru România, a fost secolul afacerilor mârșave, că In acel secol țara a fost pradată de cei mai josnici politiciani și samsari, și cu desgust își vor întoarce fața de la timpurile acestea, fără a mai cerceta cât de numeroasă și puternică a fost armata celor ce s’au împotrivit. Dar naționaliberalii vor să mai creeze un secol de rușine națională, afară de cel al Fanarioților. Ei azi sfidează o lume Întreagă, și amenință : Noi nu vom ierta că am fost împiedecați de la un jaf, și nu vom înceta lupta, aducând-o din presă în parlament, pentru a constitui un fapt istoric în viața noastră politică, care să asvârle rușinea și să provoace desguetul pentru secolul în care pe lângă acești politiciani vecinie nesătui, au existat și oameni mari, a căror aureolă va fi întunecată de mașevenia faptelor noastre ! JULES CLARETIE E bine și frumos pentru o națiune, să-și amintească de oamenii săi buni. In toți anii, locuitorii Parisului, sub cerul plumburiu de Ianuarie,dintre cari mulți, sunt bătrâni luptători din anul sângerea 1870, fac acel imposant pelerinaj la locul acel memorabil, unde sunt atâția ani pe o ceață groasă și un noroiu pănă la glezne, gărzile naționale se luptase vitejește cu armatele prusace sub zidurile din Buzeuval. O amintire sfîșiitoare, ne rămâne din această zi de dureroasă gloria: masca de ipsos turnată pe fața nemișcata a lui Hari Regneult, care rămâne cumenește comedianul, cu bdravul Coriolis, și cu Gustave Lambert, exploratorul, care visa cucerirea polului unul din eroii acestei zile. Ce natură vibrătoare, generoasă, și dornică de viață. Trebuia ca să trăești orele de asediu, pentru ca să putem cunoaște acea moarte, care fu un dezastru In alt desastru o infrângere nouă intr’un doliu pubic. Prea puțin timp am avut pentru ca să fi putut admira pe Salomea, tânărului pictor. Acest numa a lui Renault, devenise popular, fiindu-ne o mare speranță națională. Și cum z’a sfârșit, giootdle unui oarecare soldat prusac. Înăbușise în el, orice sfântec de viață, fulgerase acest geniu al națiunei franceze. Regnsult, își petrecuse cea din urmă noapte pe marginea apei, aproape de podul Courbioi. In tovărășia despărțiului său prieten Georges Clairiu acolo pregătise, cel mai med și ospăț posibil care se compunea din : o bucată de pane, și puțin rai d’u Apoi în aceasta cameră a cărei sch’ță Glaiin a dat’o lui Georges Cain, pentru museul orașului Paris— dormise Régmult. Aici ambii prieteni Își amintiseră de noaptea celui din urmă Crăciun, pe care-l petrecuse pe marginea Senei, aproape de podul de lângă calea ferată de Nanterra. Se dădu ordin armatei să pășească fluviul, căci se temeau de o trecere neașteptată din partea dușmanului. Trebuia să stea soldații, pe o noapte întunecoasă, cu ochii în toate pările să observe ce se petrecea pe Sena. Dar iată cu incetul cu încetul, se afdrcau înnecind pe apă, aproape de picioarele podului, umbre negre- cări sa agittau, în acel moment se trasa o salvă de puști, la care armata prusacă răspundea la fe). Da odată focul încetă, pentru câtva timp. Clopotul bsericei din Nanterre, sună încet miezul nopței. Unu, doi, trei, patru, cinci șase..... La a douăsprezecea lovitură unul spuse : — Ascultați, azi e noaptea de Crăciun ! — Crăciunul, să mergem.. — Da, Crăciunul. Și fără vește începu să vorbească, apropiindu-se unul de altul, își amintesc, că acum un an, la aceași oră, glumino, cântau, petreceau in sânul familiei ! Ah ! revelionul din 1869 ! Opera, opereta 1 Ce mai dansuri și cântece ! Iar acum stăm cu picioarele Înghețate în acest noroiu, ce sinistru revelioni ce desilusii !,. Dar iată că un tânăr, deodată, începu să cânte in această noapte lungră de Decembrie, aria din imnul de Crăciun a lui Adam . Creștini, e miezul nopței, astăzi a ora sfântă. In care Mântuitorul »’a coborât în In mijlocul nostru. Ah ! Crăciunul, de atâtea ori cântați prin biserici, prin case, pretutindeni ! Henri Regnault, cu blânda sa voce, tatonează și el imnul sfânt, acompaniid pe cântăreț. Popoare, sculați-vă, căci iată nașterea Domnului. Crăciunul, Crăciunul, iată Mântuitorul. . Focurile au încetat. Tovarășii lui Regnault repetau in cor, cuvintele, apoi o tăcere adâncă invălue țărmul fluviului, când iată că de pe cealaltă parte a Senei, o musică frumoasă și Înălțătoare se aude, voci omenești străbat aerul înghețat. Prusacii au ascultat și la imnul de Crăciun a Li Adolf Adam, răspund printr-un imn luteran. Și după cum ei au ascultat cu evlavie, cântecul Franței francezii noștri de asemeni, au ascultat in tăcere corul german. Fuse câteva momente, in care pentru o clipa, acești oameni, care se luptau, uitase ura. In ziua de 19 Ianuarie, Regnault era furios, enervat și disperat la culme, se luptă cu o înverșunare de nedescris de dimineață până seara. Colonelul, crezu, ca e de datoria sa, să țină soldaților, mai înainte de a se’ncepe atacul castelului din Buzeuval, o mică cuvântare cam altfel : — Dragii mei, luați-vâ rămas bun, de la mamele voastre, de la surori, soții și familiile voastre. Veți înscrie cu sângele nostru, o frumoasă pagină din istoria Franței. Inconjurară zidul castelului Buzeuval, făcându-i sparturi, pe unde se trăgeau focuri. Era imposibi să vezi dușmanul. Pe dersupra căpițelor și printre soldați, obusurile făceau explozie. In spre seară se dădu ordin de adunare. Noaptea căzuse, această noapte de neuitat, plină de umbre rătăcitoare, in care soldații păreau niște fantome. — Mai am câteva cartușe. In tolbă, zise Regnault, către Clairiu, vreau să le trag El era ferm hotărât să-și golească tolbr, să tragă, să rnsiste, și să se lupte pănă la sfârșit, apoi diapăru. Era cu neputință să-l fi urmărit in acea mare mulțime care mișuna ca furnicile. Vălul nopței, stârnea, totul la urmă se făcu apelul. Câte nume, rămân fără răspunsuri ! — Henri Regnault... — Se va întoarce, gândi Clairin. Să moară el, Rgnault, să nu se mai întoarcă ? Ar fi cu putință ? Totuși nu s’a mai întors, acel om care și-a înecat viața de atâtea ori. Timpul trece iute. Clairiu, cuprins de o neliniște se^atecă, părăsește pe camarazii săi, trece printre rândurile de oameni,străbătu prin acel torent omenesc, intră apoi în pădure și începu să strige : — Regnault, Regnault. Nimeni nu răspunse, doar numai jocurile sentinelelor prusace. Despre această scenă dureroasă din viața sa Georges Clairin, nu vorbește decât foarte rar, și nu-și amintește faptul