Flacăra Sibiului, 1968 (Anul 24 [25], nr. 3822-3835)

1968-01-04 / nr. 3822

Jla k&tauLÍ dinibe dói cuííí (Urmare din pag. I) timp am rămas acolo, că ti­veam cîteva... Revelioane în plus!... Aici mesele au fost înghesuite pe margini. Erau poate special alese, mai în­guste, ca să nu ocupe mult loc. Tinereţea are nevoie de mult spaţiu. Dansul e în noap­tea aceasta principala ocupa­ţie. Timizii găsesc aici prile­jul să-ţi dezvăluiască gînduri secrete, preocupări de viitor pe care le-au ţinut ascunse un an întreg. Unii iau parte pen­tru prima oară la un Reve­lion cu colegii. Îşi descoperă acum idealuri comune, spe­ranţe comune, care sînt ale vîrstei lor, ale generaţiei care păşeşte pe drumul nivelat o dată cu tinereţea lor, de cele două decenii pe care le-a îm­plinit doar cu două zile îna­inte, Republica. Aproximativ 100 de băieţi şi fete din cele 11 clase cîte s-au strîns în acest final de an calendaristic, au trecut pra­gul lui 1968, cu veselia sin­ceră pe care le-o hrăneşte epoca ce o trăim. Adunate în jurul chitaristului formaţiei „Arlechin“, veselul grup de fete din fotografia noastră, vine, fără să ştie, să confere autenticitate indiscutabilă rîn­­durilor acestui reportaj. ★ ★ ★ Ne-am grăbit să ajungem, făcînd cale­ întoarsă, la restau­rantul Unicum. Am mai fost acolo, cu acelaşi prilej, şi la Revelionul lui 1967. Imaginile surprinse atunci ne garantau că vom nimeri „în plin“. „Revelionul Tineretului“, or­ganizat de Comitetul orăşenesc Sibiu al U.T.C., şi-a ancorat de-acum existenţa în tradiţie. Sînt, fără îndoială, printre tinerii care au întîmpinat aici Anul Nou, unii care au reve­nit. Am avut senzaţia că i-am mai întîlnit cu un an în ur­mă la aceeaşi masă. Rememo­rarea celor petrecute anul tre­cut ne poartă cu gîndul la o masă a... necunoscuţilor. Băieţi şi fete. Unii s-au căsă­torit şi, de aceea, par oleacă mai... serioşi. Preocupările fa­miliale nu-i împiedică însă să fie tineri. Am văzut asta din prima clipă cînd au păşit pe ringul de dans. Aici toţi sînt tineri. Trecuţi, desigur, de vîrsta majoratului, dar îmbu­curător de tineri. O sfîrlează de ospătăriţă — nu cred că a trecut de douăzeci de ani — apare şi dispare printre straiele de sărbătoare ale me­senilor şi dansatorilor. O cheamă Maria Mateescu. Din colţul în care ne-am retras, obiectivul aparatului de fotografiat s-a oprit asupra unei perechi, de la cîteva mese mai încolo. El înalt şi parcă blond. Ea subţire şi zîm­­bitoare. Au acceptat să le ră­pim cîteva momente din seara care, în ritmul dansului, se anunţa din ce în ce mai îm­plinită. — Mă cheamă Costin A­­bute. Sînt din Bucureşti. Am făcut aici armata. Am, desi­gur, un anturaj plăcut în Ca­pitală, dar... am venit la Si­biu să petrec Revelionul cu o prietenă, l-am lăsat să petreacă mai departe. El făcuse un drum lung ca să-şi găsească prietena şi miezul nopţii nu era de­parte... Nişte prieteni ne-au arătat printre cele vreo cincizeci de perechi din salon, doi tineri des­toinici la locul lor de muncă: Cezar Bujoreanu, mozaicar la Grupul de şantiere 2 construc­ţii şi Iosif Baştea, lăcătuş la Automecanica. Mîinile primu­lui se agită zilnic pentru în­frumuseţarea interioarelor noa­stre. Cel de-al doilea s-a fă­cut cunoscut, prin priceperea sa, la proba practică a ulti­mei olimpiade a lăcătuşului, ocupînd locul I. La un sfert de oră de mers cu maşina, în sala cantinei Uzinelor textile din Cisnădie, Comitetul raional Sibiu al U.T.C. a organizat Revelio­nul tinerilor din raion. Din relaţiile primite de la cores­pondenţii noştri rezumăm în­tr-o scurtă propoziţie totul: „Voie bună pe toate planu­rile!“. Omniprezentul Moş Gerilă Grăbit ca şi noi, dar cu mijloace de locomoţie net su­perioare nouă, Moş Gerilă toc­mai termina de împărţit da­rurile la sala Tineretului, unde erau prezenţi o sută de eleve şi elevi ai Liceului „Gheorghe Lazăr“. A dispărut înainte ca fotoreporterul nostru să poată schiţa un gest!... l-am găsit veşmintele-i colorate, pe un­deva, în spatele scenei... Pro­fitase, desigur, de puterile-i magice şi s-a amestecat prin­tre dansatori... E poate tînă­­rul acela înalt, cu epoleţi din hîrtie creponată, sau poate în­chină un pahar. E, indiscuta­bil, undeva, pe-aci! Se simte din gălăgia tonurilor grave şi ascuţite ale „revelioniştilor“ de la „Lazăr“... Şi aici, ca şi la colegii lor de la Liceul nr. 3, incalcula­bil de multă voie bună şi spe­ranţe. Cei din clasele mai mari, care au mai fost la Re­velionul şcolii, par la ei a­­casă şi îi cîştigă prin exube­ranţa lor şi pe „boboci“. Şi dintr-o dată linişte! Şoapte înfundate, gîlgîit de sticle. Ora 24! Ultima clipă a lui 1967. Pelicula noastră foto­grafică nu mai are nevoie de niciun fel de legendă. Este acolo totul, înmănunchiat în clinchetul de pahare ciocnite în cinstea pruncului ’68. Şapte băieţi şi... şapte fete ! Cei mai tineri cetăţeni ai Sibiului sunt un băiat şi o fetiţă în greutate comună de... şase kilograme şi un sfert! S-au născut la cinci minute după ce toate gongurile anun­ţaseră venirea pe lume a lui 1968. Nu le-am aflat încă numele. Probabil că nu se chemau nicicum la ora aceea. Ştim doar că vor forma bucu­ria familiilor a două femei: muncitoarei Elena Mihăilescu şi contabilei Eugenia Jecan. Un telefon dat a doua zi la Maternitate ne face cunoscut că în prima zi a anului au venit pe lume paisprezece copii. Paisprezece strigăte în­­tr-o singură noapte! E, orice s-ar zice, de bun augur! Anul proaspăt sosit îşi începe viaţa cu un echilibru perfect între sexe. Din cei paisprezece, şapte băieţi şi şapte fete. Ci­fra ne face să zîmbim, pur­­tîndu-ne cu gîndul la titlul unui film. * De pe o stradă răzbat gla­surile unor „căluşari“ care sorcovesc pe vreun trecător: „...Ca­merii, ca perii, în mij­locul verii...“ La toate ferestrele lumină. Aici două umbre care ridică un pahar, dincolo două feţe inundate de voie bună. Şi peste tot, numai tinereţe. Convins că straiele lui sînt învechite, ’67 se retrage din­colo de hotar, lăsînd locul prîslei ’68, care a adus cu el un parfum mai pătrunzător şi mult mai tînăr. Cu rumeneala şi mirodeniile de pe tăvile argintate ale maiştrilor bucătari de la împăratul Romanilor, este normal să-ţi lase gura apă ... Din trenul accelerat inter­naţional Bucureşti—Curtici, în gara Sibiu, coborau 48 de per-ţ soane, al căror grup aducea un aer de bucurie. Erau lau­reaţii Concursului al VIII-lea al formaţiilor artistice de ama­tori, dansatorii de la Auto­mecanica. Se schimbau buchete de flori, atîtea „flori laureate cîte sînt în echipă“ — cum a spus Mihai Opriş, preşedin­tele comitetului sindicatului pe uzină. Cea mai tînără dan­satoare (16 ani), împărţea cu fiecare floare şi zîmbet, sen­timentul succesului, al victo­riei. S-a îndreptat spre un bărbat scund, bine legat, şi a zis: „Să ne trăieşti şi să ne mai instruieşti“! Era instruc­torul formaţiei, Ion Macrea. Am înjghebat o discuţie în care am reluat filmul evolu­tiv al acestui mare dansator, şi al formaţiei pe care o con­duce. Era şi firesc, deoarece locul I pe ţară, pentru a doua oară, a umplut de admiraţie inimile tuturor. — De cînd interpretaţi dan­suri populare? — Din clasa I, dacă e vor­ba despre mine. Primii paşi i-am învăţat din dansul „Ba­nul mărăcine“ şi „Romana“, pe care-i dansau junii din Gura Rîului „în pavilion“, de sărbători. — Apoi cum aţi evoluat? — Am participat, ca elev, la concursurile şcolare de prin 1937, în Sălişte, Orlat, Cris­tian, cînd ne întreceam, la ser­bările noastre. Ulterior, fiind elev al şcolii de meserii din Sibiu, pe care am urmat-o patru ani, am format cu cla­sa noastră, în 1944, o echipă de 12 băieţi şi pentru prima oară am jucat pe scena tea­trului din Sibiu, continuînd pînă în 1947. Terminînd şcoala am în­cercat să organizez o echipă mixtă, cu care am dat spec­tacole în oraşul şi raionul nostru. După venirea din ar­mată, am reluat activitatea cu echipa mixtă şi pînă azi mai sîntem unii în formaţie. De exemplu, Enea Moldovan, Ioan Roman, Silvia Macrea, Ioan Lupu, Elisabeta Drăghiţă şi Nicolae Paştiu. Dar noi, acum la concurs, am avut 25 de oameni tineri, unele fete chiar şi de 16 ani. — Şi acum despre victoriile echipei? —­ Primul succes de con­curs l-am avut în 1954, cînd am ocupat locul I pe regiune şi participarea la finala celui de-al III-lea Concurs al for­maţiilor artistice de amatori. Am participat apoi la Festi­valul tineretului (1955), la toate concursurile artistice de amatori, iar în 1957—58, în luna culturii, am ocupat locul I pe ţară, în 1959, la Concursul al V-lea, am primit menţiune în finală, la al VI- lea, premiul II, în 1964, la al VII-lea, premiul I şi titlul de laureat, iar acum, la al VIII-lea, din nou premiul I şi laureat. — Din întîmplările mai deosebite ale formaţiei ce ne-aţi putea spune? — Am dansat în faţa mul­tor delegaţii străine şi ansam­bluri profesioniste de peste graniţă. Un ansamblu din R.D.G. ne-a dat, după vizio­nare, două păpuşi îmbrăcate în costume naţionale germane. Amintiri plăcute, de la an­samblurile din Omsk, Buda­pesta. Schimburi de experien­ţă, şi multe alte amintiri am mai avea. Dar cele mai fru­moase rămîn tot cele din sala de repetiţii unde de multe ori împărţeam oboseala şi bucu­riile cu lacrimi în ochi. Mulţi dintre noi veneau după mun­că, dansau şi se sacrificau pe altarul artei. Avem mulţi interpreţi de alte naţionalităţi care se bucu­rau la primele succese (Iulia­­na Müller, Marilena Wolff, Lidia Mathé-Suciu, Maria Ta­kács, Gheorghe Bolta etc.), dar ne transmiteau şi nouă bucuria înfrăţirii pe aceeaşi scenă, a colaborării. Greutăţi? Am avut doar o sală fără scenă, iar mulţi din­tre noi ne antrenam reciproc la repetiţii spunîndu-ne să tre­cem peste obstacole, fiind în joc faţa oraşului. Le spuneam: „Aici se decide soarta noastră“ şi ei m-au înţeles. — Despre cele mai mari emoţii cîteva cuvinte. — Mai întîi despre prima. Directorul nostru, a vorbit în faţa dansatorilor, arătînd că ei prin eforturile ce le fac „vor reprezenta şi la concur­sul al VIII-lea mai mult de­cit o uzină. Oraşul şi tradi­ţiile sale!“. La întoarcere, în restauran­tul Bufniţa, unde am avut o recepţie, am fost primiţi de reprezentanţi ai organelor de partid şi de stat, cu o mare cinstire. Dansatorii noştri au trăit emoţiile, şi dacă pe o­­braji s-au presărat şi lacrimi, erau lacrimile bucuriei succe­sului. Gh. NIŢU Evoluţie A bătut gongul. S-a năs­cut 1968. La sosirea lui paharele pline sunt de ri­goare. Acest grup de elevi ai Liceului „Gheorghe Lazăr“ le-au ridicat în cinstea succeselor viitoare. Din agenda vacanţei Miile de şcolari din oraşul nostru au aşteptat cu bucurie şi nerăbdare întîlnirea cu va­canţa de iarnă, înainte ca clo­poţelul şcolii să anunţe sosi­rea vacanţei, au fost expri­mate preferinţe, au prins viaţă proiecte şi s-au făcut pregă­tiri. Şi cum preferinţele co­piilor au fost foarte variate, programul vacanţei a fost şi el foarte bogat. Spicuim din­ el doar o parte, în toate şcolile copiii au îm­podobit frumos pomul de iar­nă, au pregătit „Pluguşoare“, „Sorcove“ pentru a-l primi cu „căldură“ pe Moş Gerilă care a venit încărcat cu daruri, în întîmpinarea zilei de 30 Decembrie pionierii şi elevii au repetat versurile şi cîntecele pe care le-au pre­gătit pentru serbările închi­nate Republicii. Micii crea­tori din cadrul cenaclului li­terar „G. Coşbuc“ au adus patriei modestul lor omagiu în versuri şi proză în şedinţa festivă din 24 decembrie. Creaţiile prezentate de ei cu această ocazie au fost înmă­­nunchiate în numărul festiv al revistei Muguri. Iubitorilor artei fotografice şi ai artelor plastice li s-a oferit posibilitatea să viziteze expoziţia de desene şi foto­grafii artistice ale pionierilor şi elevilor deschisă pentru toată perioada vacanţei în holul Şcolii populare de artă. Peste 6 000 de pionieri şi şcolari vizionează în această perioadă filme şi spectacole pentru copii programate la ci­nematograful Tineretului şi la Teatrul de stat. Formaţiile artistice şcolare evidenţiate în cadrul Festivalului cultu­ral-artistic al pionierilor şi elevilor au oferit spectacolul festiv „Din inimă te cînt, ţara mea“. Au fost răsplătite cu vii aplauze echipele de dan­suri populare româneşti ale Şcolilor generale nr. 1, 4, 5, orchestra şi echipa de dan­suri populare germane ale Şcolii generale nr. 10, echipa de dansuri maghiare a Şcolii generale nr. 15, orchestra de muzică populară a Liceului de muzică şi arte plastice. Au devenit tradiţionale, în vacanţele de iarnă, carnava­lurile pioniereşti. Activele pioniereşti şi membrii cercu­rilor de la Casa pionierilor au fost invitaţi la „Carnava­lul veseliei“ care are loc azi, 4 ianuarie la sala Tinere­tului. Carnavaluri asemănă­toare au fost pregătite în a­­proape toate şcolile. Cenaclul Casei pionierilor a oferit unui mare număr de specta­tori întîlnirea cu eroii îndră­giţi. în cadrul dimineţilor de film au fost prezentate filme inspirate din operele lui I. L. Caragiale, filme geografice, filme realizate de membrii cineclubului, între care „Müinchausen “ junior po­vesteşte .­ „Semnale bu­clucaşe“, „Meciul va fi cîşti­­gat“ şi altele. Aproape 250 de pionieri şi elevi din şcolile generale au plecat în taberele de iarnă de la Şanta, Fîntînele, Timi­şul de Sus, Buşteni, Sinaia. Alţi 40 au pornit, după Anul Nou, în excursie la Bucureşti. Cele mai bune echipe de volei s-au întrecut în cadrul „Cupei 30 Decembrie“ orga­nizată la centrul sportiv de la Şcoala generală nr. 20. Iată doar o parte din bucu­riile figurate în agenda va­canţei. Prof. V. PRAVARIU

Next