Gazeta Transilvaniei, martie 1894 (Anul 57, nr. 47-72)

1894-03-01 / nr. 47

Abonamentul­­ pentru Austro-Ungaria. Pe un ani. 12 fl. s. 24 cor. Pe sese luni 6 fl. „ 12 „ Pe trei luni 3 fl. „ 6 „ N-rii de Duminecă. Pe ani 2 fl. seu 4 coróne. Pentru România și străinăt. Pe unii ani 40 franci. Pe sese luni 20 „ Pe trei luni 10 „ N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru şi din afară şi la adminis­traţia Gaz. Transilvaniei. AKTTJLU XJTTTL. Birourile de anunciuri: Braşovu, piaţa mare, I Târgula Inului Nru 30. Inserate mai primescu : în Viena Ha­senstein & Vogler, M. Dukes, J. Den­­neberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube; în Hamburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiuniloru: o serie garmond pe o co­lină 6 cr. şi 30 cr. timbru, pentru o publicare. Publi­cări mai dese după tarifă şi învoială. I Nr. 47. Braşovt, Luni-Marţî, 1 (13) Martie 1894. «Societate unitară naţională.“ Cu devisa „societate unitară na­ţională“ a intrată kossuthistul­ Ca­rols Eötvös în discusiunea proiectu­lui de lege pentru căsătoria civilă.­­ Trebue se ne reamintimă, că Eötvös este acela, care a stăruită mai multă, ca stânga estremă se sprijinesca ac­ţiunea de reformă a guvernului. Elu a ajunsă astfelă leaderulu majorității guvernamentale kossuthiste, ce s’a­­ grupată în jurulu acestei reforme. Foile apponyiste îlă declară ironică de actuală conducătorii ală partidei guvernului și, într’adevére, vorbirea lui de alaltăeri a fostă mai multă aplaudată de partida guvernului, de­­câtă chiar de partida independentă. Pe când celalaltu eorn­eu kos­­suthistu, Gabriel Ugron, a pledată în contra omnipotenței statului, ce­­rendă să i­ se dea căsătoriei civile forma libertății, ca adecă ea să nu­­ fiă obligătore, ci numai facultativă, Eötvös vre tocmai contrariile, ca prin căsătoria civilă obligatore se se ridice puterea omnipotentă a statu­lui şi să se câştige astfelă condiţiu­­nile pentru crearea unei „societăţi unitare naţionale.“ Se înţelege, că printr’asta a dată în glasă guverna­­mentaliloră. Ce-i dreptă, în fondă nu există nici o deosebire Între Ugron şi Eöt­vös în ceea ce priveşte contopirea naţională a societăţii, dar celă din­tâi­u e de părere, că acesta se poate ajunge mai sigură şi mai fără peri­­cule prin forma facultativă a căsă­toriei civile, care lasă individului li­bertatea, de a şi alege una dindoue: căsătoria bisericescă ori civilă; celă din urmă însă vede tocmai in sila, ce o face obligativitatea, manifesta­rea puterii statului şi a maghiaris­mului, ce-o crede neapărată pentru realizarea unităţii naţionale. Ugran se teme, de pildă, că deci nu se va lăsa naţionalităţiloru viaţa autonomă, socială şi religiosâ, decâ ele în aceasta vieţă nu-şi vor­ afla libertatea şi mişcarea trebuin­­ciosâ, nimică nu le va mai putea să le lege de ţară şi astfelă cestiunea naţionalităţilor­ ar avea o influinţă stricăciosă asupra desvoltării vieţii statului. Eötvös e din contră de pă­rere, că viaţa autonomă, socială şi religiosă ar fi numai o pedecă pen­tru crearea unei puternice societăţi unitare naţionale, precum au fost­ piedecile teritoriale şi de dreptă pu­blică, ca autonomia Transilvaniei, graniţa militară, voivodina serbescă, privilegiile oraşelor» etc. şi cum este astăzi încă deosebirea de rassă, de limbă, de şcole etc. De aceea ele vede în actualulă proiectă de lege o parte întregitore a politicei, care ţîntesce la asigurarea deplină a ele­mentului maghiară şi la păstrarea necondiţionată a caracterului ma­ghiară alu statului, ceea ce după elu nu se pote realisa fără de o so­cietate unitară naţională. Ar fi unu pecatu mare,­­fise elu, ca Maghiarii se nu se foloaesca de ocasiunea, ca celă puţină pe terenulă dreptului privată, ală dreptului familiară şi alu dreptului matrimoniale, se pro­moveze condiţiunile necesare creării unei astfel­ de societăţi. Pentru ca se ajungă câtă mai curendă acastă ţintă, Eötvös făcu una proiectă de resoluţiune, prin care cere, ca camera se primesc o proiectulă de lege asupra căsătoriei civile obligătore şi tot­odată să avi­­seze pe guvernă, ca îndată după sancţionarea acestui proiectă, se pre­­senteze, pentru realizarea şi introdu­cerea disposiţiunilor­ articolului de lege 20 din 1848, proiectele de lege corăspuneţătore. Disposiţiunea amintitului pro­iectă de lege, care încă nu s’a rea­­lisată, privesce ajutorarea confesiu­niloră. Legea dela 1848 dispune adecă, ca tóte trebuinţele confesiu­­nilor, recepte, pe terenură bisericescă şi şcolară, se fiă acoperite din vis­­tăria statului. Téte au fostă frumóse pănă aici, mamelucii guvernului au aplaudată cu mare însufleţire pe „noulă lore conducătore“, dar îndată ce e vorba de ajutoră bănescă, de susţinere din visteria statului etc., acesta în­sufleţire face locă celei mai mari recelî. Liberalismulu maghiară înceteaza îndată, când e vorba de a da bani pentru trebuinţele confesiunilor­. De­odată găsescă şi unii şi alţii mulţime de piedeci şi pericule, cari nu-i erta po­ftă aşa de darnici. Aşa găsescă şi acum, că art. de lege 20 din 1848 pe când pretinde, ca bugetulă sta­tului se acopere tote trebuinţele bi­­sericelor şl. lasă de altă parte scólele în mânile lor­. Aceasta înse nu se mai potrivesce cu politica ungurâscă de aeji, care militeaza pentru omni­potența statului și vrea, ca acesta se înghiță totă. Apoi nici nu ar fi acel mijloace de ajunsă pentru a împlini postulatură legii din 1848, căci bu­getulă statului e încărcată cu alte mari îndatoriri cătră armată etc. Dér chiar se fiă bani în visteriă ară trebui sé se gândéscá bine Ungurii, ce facă, căci a da ajutoră tuturoră confesiunilor. Insémná a ajutora și bisericele naționalităților­, cea greco­­orientală și greco-catolică. Bucuroșii voru da Ungurii aju­­toare bisericelor( unguresci, că sciu, că prin acesta sprijinescu şi promovézu interesele naţionale şi problema sta­tului, înse ajutorândă bisericele na­ţionalităţilor!), prinţi’asta ară întări numai posiţiunea „popilară şi das­­caliloră“ duşmani statului. Déca li­ se dau avantagii materiale din partea statului, acesta trebue se cera dela ei contra-servicii. Aşaderă ori cum s’ar formula problema politicei de reformă ma­ghiare, ori pe coarda lui Wekerle- Eötvös, ori pe aceea a lui Appollyi- Ugron totă naționalitățile și biseri­cele acestora suntă, de cari se împie­decă. Unii voră se le mai lase o umbră de autonomiă, dér nu voră se scie de ajutore materiale, ceilalți voră se le nimicească ori ce autono­miă și le-ar da în schimbă oare­care subvențiune, dér ce să-i faci deca nu e de unde și deca aceasta nu se unesce cu interesele naționale ale statului ? Aceasta e esenţa libertăţii „so­cietăţii unitare naţionale“. FOILETONUL­ „GAZ. TRANS “ Poveste şi realitate. Era sără, sora unei frumoase dile de vară. Ultimele racle ale soarelui apunătură dispăreau succesivă, aruncândă peste pri­­sontă lumina loră aurie.­­ Sub tetulă bătrânii din curtea caste­­­lului era frumosă, liniştită şi ademenitoră;­­ astfel, nu părea curiosă, când băieţii cas­telului şi micii prietini ai lor, nu voiau să­­ părăsască locşorulă deliciosă nici chiar după ce-şi luaseră cina gustosa, ce li­ se aduse, la insistinţa lor­, acolo. Ei cereau, în parte, bunei loră mătuşi permisiunea de-a rămâne şi mai departe în liberă, şi obţinendă acesta, nu încetau de-a o asalta cu nesfîrşite rugări, de-a le spune­­ o mică poveste. Micuţii însă, ca toţi semenii loră, ne­răbdători de fire, nici când nu se mulţu­meau cu una singură, ci pretindeau să guste, pentru întărire, şi a doua, pe când adese­ori ei trebuiau să cadă jertfă oboselei, ce i apuca ascultândă. Orî­ câtă de seriosă şi resonabilă era „mătuşica“, neobosita loră companionă de joefl, astacjî totuşi se simţea pre impresio­nabilă, pentru a mai face diferite reflecţiuni, dojenindu-i, şi atrăgându-le atenţia la seara dulce şi plăcută, la profumură floriloră şi în sfârşită la splendoarea colorilor­, cari sin­gure şopteau deja poveşti destule; că ast­­fel, déja,­ara putea renunţa la celelalte, re­­servându-le pentru timpuri, când gerulil, noua și întunecimea îi alungă în jurul­ căminului. Ea însă nu reflectă mai de­parte, ci începu să istorescă, ca de obi­­ceiu, și astădi, căutândă în nesăcatură is­­vora de fremata ala poveştilor­ lui An­dersen. Micuții ascultau cu încordare povestea despre constantula soldată de plumbă, care din două­ deci de camerali, singură şi-a păstrată numai ună picioră neatinsă, însă cu toate acestea ţinea cu bravură rolulă de sentinelă, arendă arma la braţă şi privindă cu răcălă în faţa ori­cărui pericolă. Şi avuse sărmanulă, în scurta lui vieță, multe pericole de îndurată. De pe masa, pe care se afla împreună cu alte jucării, căutând o neclintită vis-a-vis spre castelulă elegantă de hârtiă la baletista, care balansa neobo­sită pe­ ună picioră, și-i cucerise inima — a fostă aseetată, prin gelosia vr’unui stri­­goiu, pe tabla ferestrii, şi de acolo — înăl­ţime de trei caturi — cade josă pe şosea. Aici îlă află băeţii, îlă pună în luntrişora de hârtiă şi elă trebue — pe viforă, pe plaie —, se lnate în scoculă de pâtră, de unde o volbură îlă răpesce în canală, pe dinaintea unui mare cloţană de apă, care i cerea paşaportă de trecere. Acolo îndură elă naufragiu, îlă înghite ună pesce, vine eră şî la lumina cailei, când acesta prinsă, ajunge pe masa de bucătăriă şi în fine, elă, elă ajunge de-acolo ară pe aceeaşi masă, vis-a-vis de aceeaşi baletistă, pe care tocmai aşa de puţină a scos’o vr’ună mo­menta din amintirea lui, precum nu a lă­sată arma din mână. Suferințele lui rnsé nu s’au sfârşită. Ună băiată îlă aruncă­ în focă. De-acolo totă mai caută la baletistă, şi ea­lă pri­vesce, or elă simte cum se topesce sub căldura flăcăriloră, dar aştăptă cu con­stanţă sfirşitulă, stândă cu arma la braţă. Atunci o uşe se deschide, — ună curentă se nasce, şi baletista sboră, răpită de elă, în cuptură lângă soldatulă de plumbă; ia flacără şi — e perdută! Soldatulă se topesce şi elă într’o massă, şi când în diua urmă­­tore servitoarea voi se depărteze cenuşa — află o mică inimă de plumbă. Mătuşica încetă. Micuţii tăcură şi ei câteva minute. O dulce, mică copiliţă avea bobi mari de lacrimi în ochii viorii, dreptă dovadă, câtă de multă o impresionase sar­tea soldatului de plumbă şi a baletistei. împrejurarea acesta deştepta oposiţia unui băiată mai mărişoră, care întreba: — „Tu plângi chiar la istoria aceasta? Totulă nu e dora nici aproape de ade­­vără“. — „Nu-i adevărată, nu“, repeta mica fetiţă cu vocea plângătore şi cu privire ru­­gătoră, îndreptată spre mătuşica. — „Ună soldata de plumbă nu poate doră să cugete şi să vorbescă“, continua înţeleptură critică triumfătoră. Micuţii se priveau uimiţi. — „Mironă are dreptate!“ strigă ună altă băiată. — „Dar mătuşica a istorisit’o, şi ea nu minţesce nici când“, afirma o altă fe­tiţă. — „Poveştile nu suntă adevăruri, şi totuşi nu minţi, când le istorisesci“, defini altuia dintre băeţii mai mărişori. Mătuşa asculta în linişte discuţia în­focată. Ea iubea schimbul lor nevinovată de idei şi adese­ori afla desfătare, lăsându-i să CRONICA POLITICA — 28 Februarie. Este lucru aproape de necredută, ceea ce scrie chiatură rusescă „Novosti“, (^iara, de cea mai mare importanţă în Rusia. Elă publică ună articolă, în care epee, că pan­­slavismul­ și-a triată traiul). Articolulă acesta ală fetei rusesc! e forte multă co­mentată de cercurile politice din străină­tate, mai alesă partea lui ultimă, în care se cjice, că în urma decepţiilor­ suferite de Rusia în cestiunea bulgară şi în Serbia, aşa numitul­ panslavismă politică ală Ru­siei este o marfă demodată. Rusia nu va mai face nici o încercare de a răspândi panslavismul­ în Peninsula balcanică, şi de acuma înainte se va mulţămi cu observarea liniştită a desvoltării lucrurilor­. * „Moskovskcija Vedomosti“ regretă repă­­şirea lui Gladstone, din punctă de vedere ală intereselor­ generale europene şi şi speciale rusesci, asupra cărora eră a in­­fluinţată în sensulă păcii. Cu greu se va mai afla ună al­ doilea bărbată de stată cu influință așa de binefacătoare pacinică. Regimul­ Gladstone în Anglia a fostă tot­­deauna analogă cu starea pacinică din Eu­ropa, pănă când în decursul­ duratei de şese ani a guvernului Salisbury Europa nu

Next