Gazeta Transilvaniei, martie 1894 (Anul 57, nr. 47-72)
1894-03-01 / nr. 47
Abonamentul pentru Austro-Ungaria. Pe un ani. 12 fl. s. 24 cor. Pe sese luni 6 fl. „ 12 „ Pe trei luni 3 fl. „ 6 „ N-rii de Duminecă. Pe ani 2 fl. seu 4 coróne. Pentru România și străinăt. Pe unii ani 40 franci. Pe sese luni 20 „ Pe trei luni 10 „ N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru şi din afară şi la administraţia Gaz. Transilvaniei. AKTTJLU XJTTTL. Birourile de anunciuri: Braşovu, piaţa mare, I Târgula Inului Nru 30. Inserate mai primescu : în Viena Hasenstein & Vogler, M. Dukes, J. Denneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube; în Hamburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiuniloru: o serie garmond pe o colină 6 cr. şi 30 cr. timbru, pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. I Nr. 47. Braşovt, Luni-Marţî, 1 (13) Martie 1894. «Societate unitară naţională.“ Cu devisa „societate unitară naţională“ a intrată kossuthistul Carols Eötvös în discusiunea proiectului de lege pentru căsătoria civilă. Trebue se ne reamintimă, că Eötvös este acela, care a stăruită mai multă, ca stânga estremă se sprijinesca acţiunea de reformă a guvernului. Elu a ajunsă astfelă leaderulu majorității guvernamentale kossuthiste, ce s’a grupată în jurulu acestei reforme. Foile apponyiste îlă declară ironică de actuală conducătorii ală partidei guvernului și, într’adevére, vorbirea lui de alaltăeri a fostă mai multă aplaudată de partida guvernului, decâtă chiar de partida independentă. Pe când celalaltu eorneu kossuthistu, Gabriel Ugron, a pledată în contra omnipotenței statului, cerendă să i se dea căsătoriei civile forma libertății, ca adecă ea să nu fiă obligătore, ci numai facultativă, Eötvös vre tocmai contrariile, ca prin căsătoria civilă obligatore se se ridice puterea omnipotentă a statului şi să se câştige astfelă condiţiunile pentru crearea unei „societăţi unitare naţionale.“ Se înţelege, că printr’asta a dată în glasă guvernamentaliloră. Ce-i dreptă, în fondă nu există nici o deosebire Între Ugron şi Eötvös în ceea ce priveşte contopirea naţională a societăţii, dar celă dintâiu e de părere, că acesta se poate ajunge mai sigură şi mai fără pericule prin forma facultativă a căsătoriei civile, care lasă individului libertatea, de a şi alege una dindoue: căsătoria bisericescă ori civilă; celă din urmă însă vede tocmai in sila, ce o face obligativitatea, manifestarea puterii statului şi a maghiarismului, ce-o crede neapărată pentru realizarea unităţii naţionale. Ugran se teme, de pildă, că deci nu se va lăsa naţionalităţiloru viaţa autonomă, socială şi religiosâ, decâ ele în aceasta vieţă nu-şi vor afla libertatea şi mişcarea trebuinciosâ, nimică nu le va mai putea să le lege de ţară şi astfelă cestiunea naţionalităţilor ar avea o influinţă stricăciosă asupra desvoltării vieţii statului. Eötvös e din contră de părere, că viaţa autonomă, socială şi religiosă ar fi numai o pedecă pentru crearea unei puternice societăţi unitare naţionale, precum au fost piedecile teritoriale şi de dreptă publică, ca autonomia Transilvaniei, graniţa militară, voivodina serbescă, privilegiile oraşelor» etc. şi cum este astăzi încă deosebirea de rassă, de limbă, de şcole etc. De aceea ele vede în actualulă proiectă de lege o parte întregitore a politicei, care ţîntesce la asigurarea deplină a elementului maghiară şi la păstrarea necondiţionată a caracterului maghiară alu statului, ceea ce după elu nu se pote realisa fără de o societate unitară naţională. Ar fi unu pecatu mare,fise elu, ca Maghiarii se nu se foloaesca de ocasiunea, ca celă puţină pe terenulă dreptului privată, ală dreptului familiară şi alu dreptului matrimoniale, se promoveze condiţiunile necesare creării unei astfel de societăţi. Pentru ca se ajungă câtă mai curendă acastă ţintă, Eötvös făcu una proiectă de resoluţiune, prin care cere, ca camera se primesc o proiectulă de lege asupra căsătoriei civile obligătore şi totodată să aviseze pe guvernă, ca îndată după sancţionarea acestui proiectă, se presenteze, pentru realizarea şi introducerea disposiţiunilor articolului de lege 20 din 1848, proiectele de lege corăspuneţătore. Disposiţiunea amintitului proiectă de lege, care încă nu s’a realisată, privesce ajutorarea confesiuniloră. Legea dela 1848 dispune adecă, ca tóte trebuinţele confesiunilor, recepte, pe terenură bisericescă şi şcolară, se fiă acoperite din vistăria statului. Téte au fostă frumóse pănă aici, mamelucii guvernului au aplaudată cu mare însufleţire pe „noulă lore conducătore“, dar îndată ce e vorba de ajutoră bănescă, de susţinere din visteria statului etc., acesta însufleţire face locă celei mai mari recelî. Liberalismulu maghiară înceteaza îndată, când e vorba de a da bani pentru trebuinţele confesiunilor. Deodată găsescă şi unii şi alţii mulţime de piedeci şi pericule, cari nu-i erta poftă aşa de darnici. Aşa găsescă şi acum, că art. de lege 20 din 1848 pe când pretinde, ca bugetulă statului se acopere tote trebuinţele bisericelor şl. lasă de altă parte scólele în mânile lor. Aceasta înse nu se mai potrivesce cu politica ungurâscă de aeji, care militeaza pentru omnipotența statului și vrea, ca acesta se înghiță totă. Apoi nici nu ar fi acel mijloace de ajunsă pentru a împlini postulatură legii din 1848, căci bugetulă statului e încărcată cu alte mari îndatoriri cătră armată etc. Dér chiar se fiă bani în visteriă ară trebui sé se gândéscá bine Ungurii, ce facă, căci a da ajutoră tuturoră confesiunilor. Insémná a ajutora și bisericele naționalităților, cea grecoorientală și greco-catolică. Bucuroșii voru da Ungurii ajutoare bisericelor( unguresci, că sciu, că prin acesta sprijinescu şi promovézu interesele naţionale şi problema statului, înse ajutorândă bisericele naţionalităţilor!), prinţi’asta ară întări numai posiţiunea „popilară şi dascaliloră“ duşmani statului. Déca li se dau avantagii materiale din partea statului, acesta trebue se cera dela ei contra-servicii. Aşaderă ori cum s’ar formula problema politicei de reformă maghiare, ori pe coarda lui Wekerle- Eötvös, ori pe aceea a lui Appollyi- Ugron totă naționalitățile și bisericele acestora suntă, de cari se împiedecă. Unii voră se le mai lase o umbră de autonomiă, dér nu voră se scie de ajutore materiale, ceilalți voră se le nimicească ori ce autonomiă și le-ar da în schimbă oarecare subvențiune, dér ce să-i faci deca nu e de unde și deca aceasta nu se unesce cu interesele naționale ale statului ? Aceasta e esenţa libertăţii „societăţii unitare naţionale“. FOILETONUL „GAZ. TRANS “ Poveste şi realitate. Era sără, sora unei frumoase dile de vară. Ultimele racle ale soarelui apunătură dispăreau succesivă, aruncândă peste prisontă lumina loră aurie. Sub tetulă bătrânii din curtea castelului era frumosă, liniştită şi ademenitoră; astfel, nu părea curiosă, când băieţii castelului şi micii prietini ai lor, nu voiau să părăsască locşorulă deliciosă nici chiar după ce-şi luaseră cina gustosa, ce li se aduse, la insistinţa lor, acolo. Ei cereau, în parte, bunei loră mătuşi permisiunea de-a rămâne şi mai departe în liberă, şi obţinendă acesta, nu încetau de-a o asalta cu nesfîrşite rugări, de-a le spune o mică poveste. Micuţii însă, ca toţi semenii loră, nerăbdători de fire, nici când nu se mulţumeau cu una singură, ci pretindeau să guste, pentru întărire, şi a doua, pe când adeseori ei trebuiau să cadă jertfă oboselei, ce i apuca ascultândă. Orî câtă de seriosă şi resonabilă era „mătuşica“, neobosita loră companionă de joefl, astacjî totuşi se simţea pre impresionabilă, pentru a mai face diferite reflecţiuni, dojenindu-i, şi atrăgându-le atenţia la seara dulce şi plăcută, la profumură floriloră şi în sfârşită la splendoarea colorilor, cari singure şopteau deja poveşti destule; că astfel, déja,ara putea renunţa la celelalte, reservându-le pentru timpuri, când gerulil, noua și întunecimea îi alungă în jurul căminului. Ea însă nu reflectă mai departe, ci începu să istorescă, ca de obiceiu, și astădi, căutândă în nesăcatură isvora de fremata ala poveştilor lui Andersen. Micuții ascultau cu încordare povestea despre constantula soldată de plumbă, care din două deci de camerali, singură şi-a păstrată numai ună picioră neatinsă, însă cu toate acestea ţinea cu bravură rolulă de sentinelă, arendă arma la braţă şi privindă cu răcălă în faţa oricărui pericolă. Şi avuse sărmanulă, în scurta lui vieță, multe pericole de îndurată. De pe masa, pe care se afla împreună cu alte jucării, căutând o neclintită vis-a-vis spre castelulă elegantă de hârtiă la baletista, care balansa neobosită pe ună picioră, și-i cucerise inima — a fostă aseetată, prin gelosia vr’unui strigoiu, pe tabla ferestrii, şi de acolo — înălţime de trei caturi — cade josă pe şosea. Aici îlă află băeţii, îlă pună în luntrişora de hârtiă şi elă trebue — pe viforă, pe plaie —, se lnate în scoculă de pâtră, de unde o volbură îlă răpesce în canală, pe dinaintea unui mare cloţană de apă, care i cerea paşaportă de trecere. Acolo îndură elă naufragiu, îlă înghite ună pesce, vine eră şî la lumina cailei, când acesta prinsă, ajunge pe masa de bucătăriă şi în fine, elă, elă ajunge de-acolo ară pe aceeaşi masă, vis-a-vis de aceeaşi baletistă, pe care tocmai aşa de puţină a scos’o vr’ună momenta din amintirea lui, precum nu a lăsată arma din mână. Suferințele lui rnsé nu s’au sfârşită. Ună băiată îlă aruncă în focă. De-acolo totă mai caută la baletistă, şi eală privesce, or elă simte cum se topesce sub căldura flăcăriloră, dar aştăptă cu constanţă sfirşitulă, stândă cu arma la braţă. Atunci o uşe se deschide, — ună curentă se nasce, şi baletista sboră, răpită de elă, în cuptură lângă soldatulă de plumbă; ia flacără şi — e perdută! Soldatulă se topesce şi elă într’o massă, şi când în diua următore servitoarea voi se depărteze cenuşa — află o mică inimă de plumbă. Mătuşica încetă. Micuţii tăcură şi ei câteva minute. O dulce, mică copiliţă avea bobi mari de lacrimi în ochii viorii, dreptă dovadă, câtă de multă o impresionase sartea soldatului de plumbă şi a baletistei. împrejurarea acesta deştepta oposiţia unui băiată mai mărişoră, care întreba: — „Tu plângi chiar la istoria aceasta? Totulă nu e dora nici aproape de adevără“. — „Nu-i adevărată, nu“, repeta mica fetiţă cu vocea plângătore şi cu privire rugătoră, îndreptată spre mătuşica. — „Ună soldata de plumbă nu poate doră să cugete şi să vorbescă“, continua înţeleptură critică triumfătoră. Micuţii se priveau uimiţi. — „Mironă are dreptate!“ strigă ună altă băiată. — „Dar mătuşica a istorisit’o, şi ea nu minţesce nici când“, afirma o altă fetiţă. — „Poveştile nu suntă adevăruri, şi totuşi nu minţi, când le istorisesci“, defini altuia dintre băeţii mai mărişori. Mătuşa asculta în linişte discuţia înfocată. Ea iubea schimbul lor nevinovată de idei şi adeseori afla desfătare, lăsându-i să CRONICA POLITICA — 28 Februarie. Este lucru aproape de necredută, ceea ce scrie chiatură rusescă „Novosti“, (^iara, de cea mai mare importanţă în Rusia. Elă publică ună articolă, în care epee, că panslavismul și-a triată traiul). Articolulă acesta ală fetei rusesc! e forte multă comentată de cercurile politice din străinătate, mai alesă partea lui ultimă, în care se cjice, că în urma decepţiilor suferite de Rusia în cestiunea bulgară şi în Serbia, aşa numitul panslavismă politică ală Rusiei este o marfă demodată. Rusia nu va mai face nici o încercare de a răspândi panslavismul în Peninsula balcanică, şi de acuma înainte se va mulţămi cu observarea liniştită a desvoltării lucrurilor. * „Moskovskcija Vedomosti“ regretă repăşirea lui Gladstone, din punctă de vedere ală intereselor generale europene şi şi speciale rusesci, asupra cărora eră a influinţată în sensulă păcii. Cu greu se va mai afla ună al doilea bărbată de stată cu influință așa de binefacătoare pacinică. Regimul Gladstone în Anglia a fostă totdeauna analogă cu starea pacinică din Europa, pănă când în decursul duratei de şese ani a guvernului Salisbury Europa nu