Glasul Bucovinei, iunie 1922 (Anul 5, nr. 1000-1020)

1922-06-24 / nr. 1015

Anul V. APA.it. SILNIC Număr pentru ţărani Cernăuţi, Sâmbătă 24 Iunie 1922 Nr. 1015. * ganul soarticului democrat al Telefon No. St unim Fondator, SEXTIL PUŞCARIU. AMINTCRI ŞI RUCI.AM^: se calculează după tarif şi se primesc la administraţi* Strada Domnească No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urdi taxa cu 60°/, ABOXAMENXuIy X i­i Si) &n 160 lei, pe 5|s an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru țărani zilnic: pe un an 80 lei, pe *[, 40 lei, pe trei luni 30 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 32 lei, pe ’I* an 16 lei, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe V2 de an 200 lei. REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA Cernăuţi, Strada Domnească No. 33 Se prim­esc numai articole iscălite Manuscrisele nu se înapoia? " SEI­NNELE PARLAMENTII.il Parlamentul avea să se întâlnească abia la toamnă, când trebue să se adune, căci aşa cere legea de temelie a Statului, adecă Constituţia ţării, ca în ziua de 28 Noembrie, deputaţii să se întâlnească numai­decât­ la sfat, de aceea şi se chiamă aceste şedinţe ale Parlamentului şedinţe ordinare sau se­siune ordinară a Parlamentului. Când însă se întâmplă ca ţara să aibă nevoie de sfatul Parlamentului şi în altă vreme decât de pe la 28 Noembrie până încolo pe la Paşti, atunci Maiestatea Sa Regele poate chema la sfat pe deputaţi şi în altă vreme şi atunci se spune că Parlamentul s’a în­trunit într’o sesiune extraordinară. La o astfel de sesiune extraordinară au fost chemaţi deputaţii şi senatorii noştri pen­­■tru zilele de Luni şi Marţi, săptămâna aceasta, adecă în 19 şi 20 Iunie. Care a fost pricina de s’a simţit nevoie­­ ca Parlamentul să se adune în această '' '' stufie* extraordinară ? Şi ce-a făcut el în vre­mea aceasta ? La întrebarea a doua putem răspunde scurt, că măcar cu sesiunea extra­ordinară, adecă şedinţele de acuma au ţinu numai două zile, Parlamentul a făcut o is­pravă din cele mai mari şi mai însemnate Căci iată de ce a fost chemat la un loc Par­lamentul ! România a avut de purtat un războiu atât de greu. Aproape trei sferturi din ţara în­treagă au fost cotropite de duşmani şi au fost câmp de luptă. Pe de­asupra, aşişi anu Intâiu de după războiu, a fost un an de se­cetă cumplită. Aşa fiind ţara a trebuit să se împrumute cu bani atât de pe la oameni bănci din ţară, cât mai ales şi din ţări străine împrumuturile aceste se făceau pe cambii adecă vecseluri, precum spunem noi după nemţie, dar am trebui să ne deprindem a spune pe româneşte, cambii cu iscălitura ţării. Aceste cambii de ale Statului se chiamă bonuri de tezaur. Şi precum, pe un gospodar, o cambie (un vecsel) îl poate scoate dintr’o mare nevoe, că se poate împrumuta în­dată cu bani tocmai când nevoia îl strânge mai tare, dar îl şi poate vârî la mare neno­rocire, de să ajungă la sapă de lemn, dacă iscăleşte la cambii în chip uşuratec şi fără nici o socotelă şi nu se ţine de vedea; întoc­mai aşa şi pe o ţară, bonurile de tezaur o pot scoate de la nevoie, căci cu ele poate găsi cu împrumut bani când are nevoie de ei, dar tot aşa de uşor o pot vârî la mari pagube şi neplăceri, când iscăleşte bonuri de tezaur fără nici o socoteală şi nu ţine în seamă vedeaua de pe ele, când trebue să le plătească înapoi sau măcar să le prelungească. Astfel, mai ales guvernul averescan a împrumutat fără nici o socoteală şi a cheltuit în dreapta şi în stânga, dar de vedea nici nu i-a păsat, aşa că atunci când guvernul de a­­cuma a luat cârma ţării, o mulţime de bo­nuri de tezaur de ale României erau pârîte şi protestate prin cele ţări străine şi au a­­juns bonurile de tezaur româneşti de se vin­deau pe la speculanţi pe a patra şi pe a cincia parte de preţ, întocmai aşa precum se vând cambiile unui mofluz care nu vrea sau nu mai care de unde plăti şi nimene nu mai vrea să-l împrumute cu un ban, tot pe la speculanţi cari îl joacă apoi cum ştiu ei. Din această stare de lucruri ţara noastră s’a ales cu multă pagubă şi ruşine, căci ni­meni nu avea încredere în cuvântul ei, când era vorbă să se împrumute, iar banul ei a scăzut în preţ, ca şi bonurile ei de tezaur, iar traiul şi mărfurile s’au scumpit. Una din grijile cele dintâi ale guvernului de acuma a fost să puie capăt acestei stări de lucru, ca ţara noastră să nu fie aratată cu degetul ca omul care împrumută dar de plătit nici grijă n are. După o muncă de câteva luni de zile, guvernul a izbutit să facă un împrumut mai mare în Anglia pe patruzeci de ani și nu­mai cu patru dobândă la si­fv pe împrumutat aEMNto 4RHRR ir­omii cu sm­e­tul în patruzeci de ani, se vor scoate îndată și se vor arde toate bonurile de tezaur ale ţării cari se găsesc pe la băncile şi oamenii de prin cele ţări străine. Făcându-se aşa, ţările străine şi băncile cele mari vor câştiga iarăşi încredere în cu­vântul ţării noastre, când e vorba de bani, banul nostru va creşte în preţ şi traiul şi mărfurile vor trebui să se ieftenească. Parlamentul întrunit de sesiune extra­ordinară, a ascultat planurile acestea ale d-lui ministru de finanţe, adecă pentru trebu­rile băneşti ale ţării, Vintilă Brătianu, le-a găsit bune şi că ţara numai aşa îşi va putea plăti­­mai uşor datoriile ce-o apasă­ şi a ho­­tărît, ca să se facă aşa. De altfel în şedinţele Parlamentului a mai vorbit d. preşedinte al miniştrilor d. Ion Brătianu şi a arătat cât de bine şi de vred­nic s’a purtat România la sfatul cel mare de la Genova şi cum a fost lăudată de toate ţările pentru această purtare pacinică a ei, aşa că toate cererile României au fost găsite drepte şi bune. Numai un singur glas urît a fost în Par­lament şi acela, am avut noi ruşinea să fie de aici din Cernăuţi, adecă glasul răguşit al deputatului socialist Ianchel Pistiner. Toate minciunile ruseşti de la sfatul din Genova cari s’au spus împotriva României, că ar umbla numai după războie, şi că de aceea ar face legături cu generali de ai ţa­rului, mai ales cu unul Wranghel le-a mai spus şi Pistiner în faţa Parlamentului, cu toate că de mult se dovediseră că sunt ne­adevărate. Pistiner s’a mai plâns apoi că diregă­­toriile nu sunt lăsate să fie la noi tot străine şi în limba nemţească, precum era pe vremea Austriei. La toate acestea şi-a căpătat însă un răspuns, cum i s’a cuvenit, aşa că şi el singur a văzut că în loc s’o dreagă mai rău o strică. f­­emiliei I­U­STIREN­HN­ * Români, De­oarece la adunarea de protest a minorităţilor, ţinută în ziua de 18 Iunie a. c. în sala Casei germane, s-au adus ofense grave la adresa poporului româ­nesc şi a instituţiilor statului, Vă invităm la o adunare pe ziua de 25 Iunie a. c. ora 11 a. m. în „Teatrul Naţional“. îl + Tache lonescu Din Roma, un oraş în Italia, ne vine ştirea că a murit acolo de-o boală de piept Tache lonescu care a fost un mare om al ţării noastre şi un foarte bun Român,­ost în fiolitica Ro­mâniei printre cei dintăi bărbaţi ai ei. In vre­mea aceasta a fost de mai multe ori ministru al ţării. Era foarte iscusit şi plăcut la cuvânt, de ştia şi pe împăraţi cum să-i ia cu vorba, ca să-i câştige pentru ţara lui. Când s’a iscat războiul cel mare, el a spus din capul locu­lui că România trebuie să pornească la răz­boiu împotriva Nemţilor, ca să scoată neamul românesc de sub jugul nemţesc. Cuvântul lui s’a împlinit. El a fost apoi acela care a pus la cale prietenia dintre România, Sârbia, Cehia şi Polonia, prietenie care e cea mai bună paz­­nică a păcii lumii. Neamul românesc totdeauna îl va pome­ni ca pe un om mare al lui, mai ales în tre­burile politicei. Congresul partidului ţărănist Congresul partidului ţărănist n’a ieşit decât cum se aştepta, fără nici o ispravă şi numai cu o mare supărare a d-lui Bodnărescu, care a văzut că căpi­­teniile ţărăniste de la Bucureşti nu ţin ca d-sa să fie numai­decât în capul partidului ţărănist din Bucovina, pe care ei nici nu-l vreau să fie aşa, precum îl vrea d-l Bodnărescu. Şi acest congres nici nu putea să iasă bine, când la el au venit, precum spune «Cuvântul Ţără­nimii», tot ţărănişti ca Ross, Zipstein ş. a. şi când cu toţii au cerut ca Bucovina să rămâie tot cu diregătorii străine, precum a fost pe vremea nemţească. Deaceea fiecare a stat pe acasă şi câţi au fost pe la congres, s’au dus numai de o mirare, să vadă şi ei ce o să fie pe acolo. Gazeta ţărănistă din Cernăuţi însă, care îşi zice «Cuvântul Ţărănimii», dar mai bine şi-ar zice «Cu­vântul ţărănistului», ca să se mângâie, spune că con­gresul de aceea n’a putut ieşi bine, pentru că oamenii au fost împiedecaţi de jandarmi ca să vie la Cernăuţi, ceea ce e un mare neadevăr. Dar ce să-i faci!? Se mângâie omul cum poate! Cititi flasii Minimi"

Next