Informatia Bucureştiului, februarie 1954 (Anul 2, nr. 161-181)
1954-02-02 / nr. 161
Un film pentru cei mici Pe hartă nu veţi întîlnii nicăieri o insulă care să poarte numele de,Insula păsărelelor“, dar acest lucru nu trebuie să vă mîhnească. Ea a existat doar într-un vechi basm oriental al cărui tir, plin de tîlc, dacă vreţi să-l aflaţi, ascultaţi jld vestea pe care ne-o înfăţişează Karel Zeman, scenarist şi regizor cehoslovac, în filmul de păpuşi în culori „Comoara din Insula păsărelelor“. ...Aşadar, a fost odată ca niciodată un pescar : Aii. Din zori de zi el pleca din Insula păsărelelor şi, cu luntrea se avînta în largul mării, adunînd peşte In năvoade. De la o vreme însă lui Aii i s-a urît cu munca asta anevoioasă, dar atît de folositoare traiului oamenilor. A început să viseze la o comoară care să-l Îmbogăţească dintr-odată, care să-l scutească de orice oboseală. Și Aii s-a apucat să caute perle în fundul mării. Perle, nici vorbă că n-a găsit dar viața era cît pe-aci să și-o piardă din pricina întîlnirii cu totul nedorită cu un rechin flămînd și grozav de fioros. Ostenit, flămînd, cu pinzele luntrii rupte, nți plutea către insulă cînd, ce să vezi? de nimeni, o comoară imensă pe care el, Ibrahim, o dăruia tinărului pescar. Ali,otim nu sepoate mai fericiți se grăbi să impărtășească taina și celor doi prieteni ai sâi, dar vai ! O ureche nedorită l-a auzit și a răspîndit vestea în întreaga insulă. Așa s-a făcut că, pornind la drum, în căutarea comorii, Ali s-a intîllit cu toți locuitorii insulei şi să te ţii cearta, bătaie, supărare, duşmănie atunci cînd comoara fu intr-adevăr găsită şi trebuia împărţită în aşa fel ca nimeni să nu fie nedreptăţit. Insula devenise de nerecunoscut. Mici 6 luntre nu mai lua acum drumul largului, nimeni nu mai muncea, o lene şi o toropeală îi cuprinsese pe toţi. Aişi frîngea mîinite, iată uride-i adusese setea de înavuţire. Îşi dădea seama cît rău făcuse comoara locuitorilor Insulei păsărelelor şi de aceea îl rugă pe Ibrahim, însănătoşit, să-şi ia înapoi comoara şi s-o ducă departe, departe de ţărmurile acelea. Aşa s-a şi întîmplat. Doar nu degeaba Ibrahim era un pirat vestit peste țări și mări. A furat comoara dar nici el n-a avut parte de ea. In A zărit epava unei corăbii pe care se afla un singur supraviețuitor — un om rănit. Cu toate că și-a dat seama că rănitul nu-i altul decît vestitul şi temutul pirat Ibrahim. În schimb, pe Insula păsărelelor viaţa de muncă şi bună înţelegere şi-a reluat firul şi întîmpîarea cu comoara a rămas doar ca o învăţătură că a l-a salvat şi l-a dus în casa lui de pe insula păsărelelor. Piratul era atît de rău bolitav incit părea că-şi vede moartea cu ochii. De aceea, în semn de recunoştinţă faţă de Aii, care-1 ingrijea cu mult devotament, i-a destăinuit o taină: locul urnde, chiar acolo, pe Insulă păsărelelor, se afla, neştiutădevărata mulţumire nu poate fi dobîndită decît prin hărnicie şi strădanie cinstită. Aşa le povesteşte şi în pescarul păsărelelor care poposesc pe insula unde trăieşte el, Insulă frumoasă şi bogată, pe care însă n-o veţi găsi nicăieri însemnată în hărţi sau cărţi de geografie... M. F. O scenă din film Pe urmele materialelor nepublicate Cu ocazia consfătuirii organizată de ziarul nostru in raionul 23 August, ni s’a semnalat că la cooperativa „Tricotextil” nu se sprijină aplicarea unei inovaţii folositoare procesului de producţie şi că in această cooperativă muncitorii lucrează fără haine de protecţie. Sezisată de ziarul nostru, conducerea cooperativei meşteşugăreşti „Tricotextil“ ne răspunde că, de curînd, s-au distribuit la o parte din cooperatori sferturi cu pieptare. Deasemeni s-au distribuit salopete , 30 de cooperatori precum şi 5 pufoaice. In ceea ce privește propunerea de inovație care constă în dotarea unei operațiuni cu un dispozitiv mecanic, va fi pusă in apăcare odată cu lucrările care se vor executa in ultimele luni ale trimestrului I al acestui an. ‘ 1 I .... 11 I Í i i i I I II j ' I { Consfătuirea pe ţara a directorilor şcolilor medii tehnice Ieri la ora 10:30, în amfiteatrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Capitală, a avut loc deschiderea consfătuirii pe ţară a directorilor şcolilor medii tehnice. La consfătuire au participat tov. •Ilie MurgUlescu, ministruli învăţămîntului ; tovarăşii Costin Nădejde şi Dinulescu, locţiitori şi ministrului învăţămîrntului ; tov. Nic. Bologan, directorul învăţămîntului mediu tehnic din Ministerul Invăţămîntului ; numeroşi delegaţi ai direcţiilor de învăţămînt din celelalte ministere şi Instituţii centrale care au şcoli medii tehniice, precum şi toţi directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor medii tehnice din ţară. Consfătuirea a fost deschisă de tov. Ilie Murgulescu, ministrul învăţământului cardi în Cuvîntul introductiv, a arătat marea dezvoltare pe care a luat-o în ţara noastră, în anii puterii populare, învăţămîntul mediu tehnic. „Putem spune că in prezent — a arătat vorbitorul — avem un învăţămint mediu tehnic bine organizat, după modelul invăţămintului mediu tehnic sovietic, cu toate formele sale: cursuri de zi, seral şi fără frecvenţă. In continuare, a vorbit tov. Nic. Bologan care a expus referatul Direcţiei Invăţămintului Mediu Tehnic din Ministerul Invăţămintului. Referatul a cuprins o analiză multilaterală a rezultatelor obţinute în primul semestru al anului de învăţămînt şi a arătat în continuare care sunt sarcinile ce stau în faţa directorilor şcolilor medii tehnice, cu privire la închiderea, în bune condiţiuni, a anului şcolar. In cursul zilei de azi, vor avea loc referate şi discuţii. La orele 19,30 un mare număr dintre participanţii la consfătuire vor viziona la Teatrul de Operă și Balet al R.P.R. opera „Rusalea". Va apare o nouă ediţie a operelor lui Ion Creangă In curind vor apare, întrr-M .,us ediţie, operele complete ale marelui povestitor moldovean Ion Creangă, tipărite în colecţia „Clasicii romîni“ a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, îngrijit şi prefaţat de acad. prof. G. Călinescu care, pe baza confruntării ştiinţifice a diferitelor variante a realizat o ediţie riguros ştiinţifică în ceea ce priveşte transcrierea textelor, volumul de „Opere“ cuprinde, pe lîngă minunatele amintiri din copilărie, poveştile şi povestirile cunoscute, şi o serie de alte scrieri mai puţin răspîndite ale lui Ion Creangă, cum ar fi de pildă : „Fragmentă de biografie“, „Acul şi barosul”, „Inul şi cămaşa“, „Ursul păcălit de vulpe“, „Păcală” şi o lecţie de-a lui Creangă. Noua ediţie de „Opere“ va contribui la o şi mai largă răspîndire a scrierilor marelui povestitor din Humulești în rîndurile poporului din care s-a ridicat și pentru care a scris. RĂSADNIŢELE CAPITALEI Anul acesta se vor cultiva in răsadniţe mult mai multe trufandale de iarnă şi răsaduri timpurii, necesare culturilor de legume, decît în 1953. Pe o suprafaţă de 71.000 m.p. se vor cultiva trufandale, iar pe 83.000 m.p. răsaduri necesare culturilor de legume. Multe răsadnițe sunt acum curs de revizuire şi reparare. m Cetăţenii*» rfWAfeasA» Cînd Direcţia Radioficării a luat măsura să instaleze difuzoare la domiciliu ne-am bucurat foarte mult. Mai ales atunci — prin luna iuliie — cînd s-a făcut instalaţia interioară şi s-au adus difuzoare. A trecut însă o lună, două, trei şi difuzoarele noastre tot n-au început să emită. Şi poate că nu ne-am fi pierdut răbdarea aşteptând, dacă cele instalate pe stradă şi în casele vecine nu începeau să cînte. Ne-ar fi zis atunci: probabil că cei care au făcut legătura exterioară au uitat că şi noi avem difuzoare. Am mers la direcţie. Am făcut şi cîteva intervenţii colective în scris. Din toate aceiea nu ne-am ales decît cu vagi promisiuni. Aşa se face că de luni de zile in loc de muzică, avem promisiuni. Aşteptăm cuvîntul Direcţiei Radioficării din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor. Şi dacă se poate, cît mai curînd.. . prin difuzoarele noastre atîrnate în perete Locatarii blocurilor Nr. 61, 63, 65 și 67 din B-dul 1 Mai ★ Unitatea O.C.L. Alimentara de produse zaharoase nr. 47 din str. Rosetti nr. 59 vinde produsele un ambalaj de carton care are o greutate mare la cîntar. Cartonul cîntărește între 80-100 grame, cînd, normal, ambalajul ar trebui să cintărească între 8 și 15 grame. In ziua de 30 ianuarie această unitate a vîndut halva în ambalaj de 80-100 grame. Direcţiunea O.C.L. Alimentara trebuie să ia măsuri. N. SERGIU corespondent INFORMAŢIA BUCUREŞTIUIUI Viaţa smarteată Concertul Procofiev Filarmonica de Stat a consacrat obşnuitul său concert săptămînal lui Serghei Procofiev. Au fost executate sub conducerea maestrului emerit al artei George Georgescu şi cu concursul solistic al pianistei Silvia Şerbescu, concertul al lil-lea pentru pian şi orchestră şi simfonia a V-a. Concertul al III-lea pentru pian este o lucrare din perioada mijlocie de creaţie a compozitorului. In el alături de multe elemente pozitive se află şi unele elemente formaliste. Lucrarea a fost interpretată de pianista Silvia Şerbescu cu vigoare şi strălucire, iar andantele cu o deosebită sensibilitate. Simfonia a Vll-a, ultima lucrare a lui Procofiev scrisă într-o perioadă de plină maturitate artistică, este o compoziţie plină de melodie, scrisă cu o claritate desăvîrşită. Ea reprezintă apogeul creaţiei marelui compozitor. Concertul a fost precedat de conferinţa profesorului Zeno Vancea care, evocînd personalitatea compozitorului, a arătat ajutorul preţios adus în creaţia sa de Hotărîrea C.C. al P.C.U.S. privitoare la problemele muzicii. Concertul de lieduri dat de Constantin Stroescu Sub auspiciile Filarmonicei de Stat profesorul Constantin Stroescu a dat, acompaniat de pianistul Ion Filittescu, un concert de lieduri în Sala Dalles. Programul a fost deosebit de bogat, de divers. El a cuprins muzică de la preclasicul Purcell şi romanticii Schubert şi Brahms pînă la modernii Debussy, Chausson, Ravel şi Duparc. Interpretul a redat cu un sentiment cald şi cu o fină poezie, cîrfîrtd în limba respectivă, muzica acestor, compozitori, păstrînd stilul şi specificul fiecăruia A fost un concert de un ridicat nivel artistic. Revista Muzica Incepind cu noul an, revista „Muzică" apare in fiecare lună. Primul număr cuprinde un bogat material critic şi informativ privitor la viaţa noastră muzicală. Concertele comemorative, acelea ale Quartetului Tineretului, Deschiderea Teatrului de Opecă şi Balet al R.P.R., Viaţa muzicală la Cluj, etc. Revista cuprinde intre altele un documentat studiu al compozitorului Zeno Vancea asupra intonaţiilor populare din creaţia maestrului George F.nescu, un articol despre problema criticii şi autocriticii în viaţa noastră muzicală de Dan Spătaru. Revista este însoţită de un supliment : un bogat studiu documentar asupra lui George Stephănescu, de Vasile Tomescu, precum şi un caiet de coruri. STALINGRADUL — ASTAZI STALINGRAD! In toate limbile pămîntului acest cuvînt a încetat a fi numai o denumire geografică; el este sinonimul patriotismului sovietic, al fermităţii, eroismului şi dragostei de neţărmurit faţă de patrie, simbol al victoriei păcii şi democraţiei. La 2 februarie 1943 Stalingradul a învins. Poporul sovietic, atent şi condus de Partidul Comunist, a dat o lovitură nimicitoare cotropitorilor fascişti. Limbi uriaşe de foc mai pîrjoleau Încă zidurile caselor râmase ici colo cînd locuitorii victoriosului Stalingrad se întorceau în oraşul natal transformat în ruine. In faţa ochilor li se deschidea o privelişte îngrozitoare. Grămezi uriaşe de dărîmături acopereau pămîntul. Străzile erau pline de cadavrele hitleriştilor cufundate în zăpadă. Totul era ruinat, distrus şi ars de duşmanul feroce. Nu mai existau nici case, nici școli, nici întreprinderi industriale, nici teatre. ...Apoi, liberatorii orașului l-au reconstruit din temelii, au făcut din el simbolul inepuizabilei energii creatoare a poporului sovietic. Roadem eforturilor lor se pot vedea astăzi la tot pasul: în rîsul zglobiu a! copiilor, în noile case de locuit, în construcţia grandioasă a canalului navigabil Volga-Don „V. I. Lenin“, în uriaşele uzine ale oraşului-erou... Toate aceste realizări au cerut o muncă perseverentă şi încordată, plină de dragoste şi abnegaţie, înainte de a construi, trebuia îndepărtate dărîmăturiie şi molozul. înainte de a curaţi dărîmăturile, trebuiau scoase Şi făcute inofensive zeci de mii de obuze, mine şi bombe! Şi cîte alte greutăţi nu trebuiau învinse! Locuitorii se adăposteau la început în tranşee, în tancuri distruse în bordeie sau în subsolurile caselor ruinate. Pe zidul uneia din case rămăsese o inscripţie scrisă de un apărător al oraşului-erou: „Te vom apăra, Stalinigrad iubit!“ SUb această inscripţie cineva a adăugat încă una, care a devenit o lozincă pentru locuitorii Stalingradului: „Te vom reconstrui Stalingrad iubit!“ Şi într-adevăr, oraşul a devenit un uriaş şantier de construcţie. Pe Volga soseau şlepuri încărcate cu cherestea din Arhanghelsk, trenurile aduceau maşini-unelte din Ural, cărbune din Donbas şi Mosbas, case prefabricate din Carelia, ciment din Ucraina... Mii de constructori din toate colţurile ţării au venit pe ţărmurile Volgai, pentru a pune umărul la renaşterea gloriosului oraş, pentru a-l face şi mai frumos, şi mai măreţ. La chemarea Comsomolului, la Stalingrad au venit peste 25 de mii de voluntari — tineri şi tinere — pentru refacerea oraşului. Şi ei spuneau cu mîndrie : „Comsomolul ne-a însărcinat să ridicăm din cenuşă oraşul distrus de duşman şi noi nu ne vom găsi odihnă, nu vom părăsi schelele şi şantierele pînă cînd Stalingradul nu va deveni din nou frumos şi înfloritor“. Primului lor cinematograf locuitorii Stalingradului i-au pus numele „Pobeda“ (Victoria); cea mai frumoasă stradă a lor au denumit-o Strada Păcii. Astăzi, orașul-erou de pe malurile Volgăi este de nerecunoscut. El a devenit unul din cele mai mari centre culturale și industriale de sud-estul Ţării Sovietice. Din nou fumegă costrile înalte ale vestitelor sale uzine, la care s-au adăugat şi alte zeci de noi întreprinderi industriale. Stalingradul livrează astăzi ţării tractoare excelente, escavatoare puternice, maşini de dragat, motonave, utilaj medical, încălţăminte, articole de îmbrăcăminte, precum şi o mare diversitate de produse de larg consum. Refăcută în întregime, industria oraşului a depăşit în mod considerabil, încă în anul 1919, nivelul producţiei dinainte de război. Concomitent cu dezvoltarea industriei, o atenţie deosebită s-a acordat construcţiei urbanistice. Pe malurile bătrînului fluviu rus s-a ridicat din ruine şi cenuşe un oraş cu străzi drepte şi frumoase, brăzdate de liniile tramvaielor şi troleibuzelor, cu pieţe largi învestmîntate în verdeaţă, cu parcuri şi bulevarde. Noile construcţii ale Stalingradului sunt adevărate modele de arhitectură. Ele reflectă grija faţă de om, grija faţă de unitatea ansamblului arhitectural al oraşului. Arhitecţii au ţinut seama de condiţiile climaterice locale, au prevăzut numeroase terase şi balcoane, în care stalingrădenii se odihnesc cu plăcere în zilele de vară. In faţa caselor au fost amenajate mici grădini, fîntîni arteziene, scuanuri. Construcţia Stalingradului continuă pe scară largă. S-au construit peste 90 de scoli si au fost reconstruite toate institutele de învăţămînt superior. In prezent, în oraş funcţionează două teatre: unul dintre acestea, teatrul dramatic „Gorchi“, este de două ori mai mare decît cel distrus. Numai în cursul anului 1953 au fost date în folosinţă peste 400 de clădiri cu multe etaje, dintre care 46 de edificii publice. S-a terminat construirea gării, a Hotelului Central, a poştei, a Casei sindicatelor... De-a lungul Volgăi şerpuieşte artera principală a oraşului — minunatul prospect I. V. Stalin, cu o lungime de 60 km. şi cu o lăţime de 10 m. Acest prospect traversează întregul oraş, de la nord la sud, de la uriaşa hidrocentrală Stalingrad pînă la canalul navigabil Volga-Don „V.I. Lenin“. De-a lungul prospectului au şi început să se alinieze minunate clădiri cu 5-7 etaje. Tot mai liimpede se conturează aspectul impunător al oraşului-erou. Se creează ansambluri arhitectonice expresive. Ansamblul central al Stalingradului va constitui o compoziţie arhitecturală unică: el va fi alcătuit din trei pieţe legate între ele: Piaţa Gării, Piaţa Luptătorilor Căzuţi, Aleea Eroilor şi Piaţa Victoriei, situată într-un uriaş parc pe malul Volgăi. Aci vor fi imortalizate în granit, bronz și marmoră faptele eroice ale apărătorilor Stalingradului. ...Unsprezece ani au trecut de cînd ecoul ultimei lovituri de tun trase pe străzile Stalingradului a dus departe, peste hotarele orașului-erou, peste hotarele Uniunii Sovietice, vestea măreţei victorii. Astăzi Stalingradul este mai frumos şi mai strălucitor ca orieune. T. CIRIL Din activitatea Editurii de Stat pentru literatură ştiinţifică Activitatea Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică cuprinde domeniile: ştiinţe medicale, economice, juridice, istorie şi filozofie. Lucrările din aceste domenii sunt editate atît în limba romînă cît şi în limbile minorităţilor naţionale. O serie de lucrări apărute din care cităm doar cîteva ca: „Tuberculoza copilului" de Dr. Grubea, sau „Preţul de cost în industrie" de Neculceanu şi „Monografia despre Bolyai" lucrată de un colectiv de la Universitatea Bolyai din Cluj care va apare, arată grijea Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică pentru ridicarea calitativă continuă a nivelului publicaţiilor. Creşterea cantitativă a numărului de lucrări publicate cît şi grija pentru o cît mai bună prezentare sunt urmărite zilnic de masele de cititori în standurile librăriilor noastre; astfel volumul mediu al lucrărilor ştiinţifice publicate a crescut cu 25 la sută faţă de 1952 iar numărul cărţilor legate a crescut şi el cu 88,4 la sută faţă de acelaş an. Publicaţiile Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică oferă astfel cititorilor săi posibilitatea unei rapide documentări într-un număr relativ mare de domenii de preocupare ştiinţifică. Şedinţele cercului Stanislavschi In cadrul şedinţelor săptăminale ale cercului Stanislavschi, de la Teatrul Armatei, a avut loc o interesantă expunere a tov. V. Maximilian, artist emerit al R.P.R. Referindu-se la activitatea Teatrului de Artă din Moscova — in perioada anilor 1907—1933. — tov. Maximilian a făcut o analiză a spectacolelor prezentate de teatru in acea perioadă, comunicind totodată auditoriului conţinutul şi problemele ridicate de o serie de articole ale criticilor de teatru europeni in acea perioadă cu privire la rezultatele obţinute de C. S. Stanislavschi. -Iii-----ti— _____LI__L!___ — Cronica literară ================ ----------------Mihai Beniuc: „O samă fie poeme“ (Editura Tineretului 1953) Lirica lui Mihai Beniuc ocupă un loc important nu numai în literatura noastră nouă, ci şi în literatura dintre cele două războaie mondiale. O privire cît de fugară asupra creaţiei sale poetice este suficientă pentru a observa vastitatea termatică şi varietatea mijloacelor poetice utilizate — rezultat al unui talent vulcanic şi al unei îndelungate, stăruitoare munci artistice. Volumul „O samă de poeme”, apărut recent în Editura Tineretului, dă cititorului perspectiva creaţiei poetice a lui Mihai Beniuc pe o perioadă de aproape două decenii. Au fost alese şi publicate în acest volum o parte dintre cele mai reprezentative poeme pentru activitatea artistică a poetului, a căror notă dominantă este patriotismul Voltricui reuşeşte într-adevăr să fie ceea ce se pare că a dorit poetul dîndu-i titlul semnificativ „O samă de poeme", adică de a prezenta un letopiseţ al epocei pe care a trăit-o şi a cîntat-o în versurile sale: ,,Am cunoscut ce nu vor mai cunoaşte Aceia ce in urma mea s-ar naşte. Căci am trăit cind se sfărmau cătuşe. Cînd se făceau împărăţii cenuşe, Iar altele să le mai fee locul N-au mai avut nicicind, nicicum norocul". („STEMA ŢARII”) Pentru cititorul care parcurge „O samă de poeme” devin evidente cele două etafie In creaţia poetului. Nu este vorba, desigur, de o împărţire a poeziei lui Mihai Beniuc pe date istorice precise (pînă la 23 August 1944 şi după) din necesităţi pur analitice. De altfel, însăşi succesiunea poeziilor în volum nu respectă cronologia. Noua etapă pe care o deschide eliberarea ţării în creaţia poetului apare firească, pe deplin justificată. Cercetarea operei lui Mihai Beniuc ne arată cu prisosinţă aceasta, ea fiind mult uşurată de profesiunile de credinţă care abundă în poeziile sale In versurile din trecut, ca şi în cele scrise în anii democraţiei populare, Mihai Beniuc se afirmă ca un cîntăreţ neobosit al idealurilor poporului, Poetul simte o legătură trainică intre soarta patriei şi propriul său destin: „Căci mă simt părtaş acelei Săvirşite de acest norod, Ce l-a dus, prin leaturile crude, Către-al vremii noastre rumen rod." („LETOPISEŢ”) Dar, în anii grei ai regimului burghezo-moşieresc cînd a debutat poetul, viaţa amară a poporului, dispreţul oficialităţii literare burgheze şi senzaţia efemeră că nu-şi găseşte sprijin îi prilejuiau uneori accente triste: „Port eu oare şapca năzdrăvană Care face omul nevăzut, De-am rămas aşa necunoscut In naţiunea mea daco-romană? Poţi urla ca leul în pustiu, Nu le-aude, nu le-ascultă nime Glasul care vine din mulţime E bătaia surdă, din sicriu." („PORT EU OARE”) S-ar putea crede In mod greşit că specific creaţiei lui Mihai Beniuc în această perioadă este dezarmarea în faţa realităţilor. O astfel de ipoteză este pe de-antregul falsă Accentele triste sunt explicabile prin insuficienta claritate ideologică: Mihai Beniuc nu avea atunci perspectiva clară a revoluţiei. Dar tristeţea sa evoluează către revoltă. Poetul îşi formează concepţia de viaţă într-un chip asemănător cu cel despre care amintea Gorchi în trilogia sa autobiografică: „prin rezistenţa la mediu”. Nimeni şi nimic nu-l poate opri din cale pe poet, nu-i poate înăbuşi revolta: „Puţin îmi pasă că mă blăstămaţi Şi m-alungaţi cu pietre ca pe cine. Destinul meu a fost şi va rămîne Să-mi port revolta mindră sub Carpăţi" („E SLOBOD SA MAI CÎNTV) Este demn de a fi relevat faptul că poezia căreia îi aparţin versurile de mai sus a fost scrisă în 1941, an de dictatură regionară-antonesciană. In ce îşi află atunci poetul sprijinul? In popor, ale cărui gînduri şi sentimente le transpune în poezie: „Am coborît din munţi şi bolovani Legendele lui Horea-mi curg un singu. In doina mea Ardealul, plinge Şi cer dreptate două mii de ani". (,,E SLOBOD SA MAI CÎNT”) Se remarcă şi aici — ca de altfel în majoritatea poeziilor sale — raportarea evenimentelor la propriul „eu”. Aceasta este expresia logică a poziţiei poetului care nu se doreşte a fi altceva decît cîntăreţul ieşit din popor, pe ale cărei strune răsună durerile şi bucuriile acestuia. Eroul liric fiind poetul, poezia sa poartă nu numai sentimentele individuale, ci este o oglindă artistică a ceea ce a frămîntat poporul său în aceste timpuri. * De aici și forma specifică de exprimare poetică a lui Mihai Beniuc. Poetul utilizează pe scară largă forma de baladă, care capătă o originală închegare cu versul său abrupt. Poetul îşi ia drept prieteni apele Crişului, bătrînul codru, şipotul izvoarelor, spicul holdei unduind în bătaia viatului, crestele Carpaţilor, nisipul mării etc. Aceştia sunt singurii prieteni cărora poetul le este devotat, penttru că ei sunt prietenii nedespărţiţi ai poporului. Cu ei îşi împarte Mihai Beniuc clipele grele din anii aceia, ca apoi mai tîrziu, să-i facă părtaşii bucuriei vieţii noi. Pe acest fond al naturii personificate apar chipurile strălucitoare de gloria străbună : Gelu, Doja, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu (în poeziile: „Umbra lui Gelu”, „Trăieşte în amintire Doja”, „A fost odată unul Horea”, „Şi alţi eroi căzură” etc.). Momentele răscoalelor care au zguduit şi însingerat pămîntul Ardealului iubit al poetului, revin în minte-i oridecîte ori caută să întrevadă viitorul patriei. Poetul reţine nu finalul acestor lupte — care s-au încheiat prin înfrîngere — ci firul călăuzitor al aspiraţilor care au ridicat masele. De aceea, el simte chipurile marilor eroi din istoria patriei şi vuietul răscoalelor cu atît mai viu cu cît dictatura se străduie să înăbuşe glasul libertăţii. O splendidă imagine din poezia „Vulturul răzbunării” este suficientă pentru a ilustra forţa artistică cu care Mihai Beniuc cîntă trecutul patriei: „Nu are Horea mormint, Domnu-l tăsară şi afară-l lăsară Un vultur s-a hrănit din trupu-i sfint Şi vulturul nu poate să moară". Astfel, în strînsă legătură cu sentimentele de revoltă cărora le dă expresie poetică în numele poporului asuprit, este şi forma poeziei sale care se cizelează în această perioadă. Mihai Beniuc însuşi îşi caracteriezază versul ca fiind „născut parcă din crestele de piatră”. Este un vers aspru, violent, lipsit de umbra vreunei dulcegării: „Idilic și elegiac Nu pot fi eu, zadarnic. Sunt fiul unui neam sărac Ce s-a luptat amarnic Pentru mine." (,,ZIUA MEA”) Figurile de stil din poeziile sale nu au suavitatea dictată de versul compues într-o atmosferă calmă, lipsită de griji: ,,Dintr-un codru iese luna Mare cu o mămăligă". Sau: „Ghiorțăie pe matca văii Girla sughiţind a foame". („CALEA MOŢULUI”) Cuvintele ce revin pînă la obsesie în poezia sa din această perioadă sînt: stîncă („tăcere de stîncă”), focul, sfărîmat, coasă, lotrn, modru (întîlnit şi la Coşbuc) etc. Preferinţa poetului se îndreaptă către expresii care sugerează bărbăţie. Aceasta rămîne o trăsătură a poeziei sale şi în anii de după eliberare: „Imi place straşnic norule, să tun!, Din tine fulgere să sară, Imi plac aceste proaspete furtuni Cu flori şi cu miresme-n primăvară". („FURTUNI DE PRIMAVARA”) Odată cu eliberarea patriei, poetul răsuflă uşurat. Trăind alături de poporul său clipele eliberării de sub jugul fascist, poetul are marea satisfacţie a confirmării justeţii drumului urmat în anii viforoşi ai ultimelor decenii de asuprire burghezo-moşierească: „Cucuvaie fost-am pină ieri, Iar de astăzi, iată-s ciocirlie. — Spusu-v-am eu, domnilor boieri, C-aşa o sâ fie!" („CUCUVAIE ŞI CIOCIRLIE”) In faţa noilor realităţi Mihai Beniuc porneşte cu elan, în pas cu poporul eliberat, la opera de construcţie: „lată azi cu mii de cai putere Timpuri noi s-anunţă pentru noi. Eu voi fi — se cere, nu se cere — Toboşar al timpurilor noi". (.TOBOŞARUL TIMPURILOR NOI”) Poetul nu se îndrumă către o facilă proslăvire proclamativă a vieţii noi. Problema creaţiei poetice inspirată de viaţa poporului eliberat îl preocupă pe Mihai Beniuc în cel mai înalt grad: „Pe vechile, ruginite coarde Cum am să cint, să descînt Această nouă viaţă ce arde, Ce vine năvalnică-n tropot, Inițiul Mai slobod Pe rominescul pămint?" („1 MAI 1945”) Poetul ascultă Inimna uriaşă a poporului şi îi deprinde noul ritm. Arsenalul poetic se îmbogăţeşte, versul se luminează, împrăştie dragoste şi optimism. Cadenţa aspră a versului mai este oare necesară? Poetul nu renunţă la ea, pentru că nici duşmanul nu a renunţat la luptă. Apelul la vigilenţă este plastic exprimat în imaginea şarpelui care „puie streche”: , „Ne ştim de mult, e lupta veche. Din veac in veac, din an în an; E şarpele ce pu'e streche, Lovit de Iorgu Iorgovan". („CINTAREA DIN URMA”) O asemenea chemare la zdrobirea duşmanului străbate poezia lui Mihai Beniuc şi în perioada de după eliberare, făcînd din ea o armă de luptă în mîinile oamenilor muncii încredinţîndu-i o înaltă misiune patriotică. Această poziţie combativă l-a ferit pe Mihai Beniuc de intimismul sterp şi de idilismul dulceag în noile condiţii de creştere a creaţiei sale poetice. Sfera tematică înregistrează o neîncetată extindere: poetul cîntă ziua eliberării („23 August 1944”), primul 1 Mai liber („1 Mai 1945”), oamenii noi ce se făuresc în Valea Jiului („Cronică din mina de cărbuni”), construcţiile la sat („Dimineaţa”), sosirea primelor tractoare pe ogor („Mirare”), lanul îmbelşugat al gospodăriei colective („Orezărie”), libertatea patriei („Stema ţării”), eroismul ostaşilor armatei noastre populare care apără cu preţul vieţii pacea şi munca poporului („Pe-aici nu se trece”). Versuri de slavă închină Mihai Beniuc poporului sovietic şi marilor săi călăuzitori: Lenin şi Stalin („Au mijit zorii omenirii”, „Lumina lui Octombre-n ţara noastră”, „Cele zece lovituri ale lui Stalin”). Forma de baladă utilizată pentru asemenea teme dă poetului posibilitatea să cînte laolaltă cu munţii, cu văile şi apele patriei zilele însorite ale eliberării pe care ni le-au adus ostaşii sovietici. Glasul profetic al poetului dă o imagine hiperbolizată cu elemente de basm popular al epocii pe care o trăim: „Cînd peste decenii, peste veacuri poate. Fiii Cosinzenii vor afla de toate Rău o să le pară că n-au fost şi ei, Cind veni in ţară August douăşitrei. Nu ştiai anume de ce să te bucuri — Se-ntîmplau pe lume minunate lucruri!" („23 AUGUST 1944”) Mihai Beniuc nu încetează însă să se adreseze trecutului de luptă. Izvorul său preferat de inspiraţie. Acum este înarmat cu o înţelegere clară a evenimentelor pe care i-o dă ideologia clasei muncitoare şi are perspectiva desfăşurării istorice a acestei lupte. Dintre poeziile de o excepţională valoare cuprinse în volum sînt „Chivără Roşie” şi „Duşmanii caută pe luptătorul comunist”. Intruchipînd spiritul de revoltă al maselor în „chivără roşie”, Mihai Beniuc dă o desfăşurare poetică de mari proporţii ideii continuităţii luptei poporului de-a lungul veacurilor pînă la victoria definitivă. Blestemul aprig adresat exploatatorilor, blestem pornit direct din inima poporului, constituie unul din pasagiile măestrite ale poemului: „Mînca-v-ar ştreangul şi plumbul, Creşte-v-ar pe gropi porumbul, leli-v-ar corbul şi cioara, Pomenească-vă ocara! Căci pe Criş de cînd vi-s voi, Paşte jalea prin zăvoi Şi amarul sus, pe coastă, Paşte din nădejdea noastră Paşte-v-ar carnea omida, Usca-v-ar pieptul obida. Face-v-aţi vraf de gunoi, Să-mplintăm furcile-n voii" Celălalt poem, „Duşmanii caută pe luptătorul comunist”, zugrăveşte legătura comunistului cu masele, forţa de nebiruit ,a partidului care îşi are izvorul în dragostea şi sprijinul ce-l dă poporul celor mai buni fii ai săi, comuniştii. In această poezie cu formă de baladă, elemente de poezie clasică (pe linia tradiţiei lui Eminescu, Coşbuc) se împletesc cu cele din folclor într-o minunată simfonie. Mihai Beniuc continuă astfel tradiţii scumpe ale poeziei noastre, prin folosirea creatoare a acestor elemente în poezia sa. Ceea ce dă dramatism poeziei este acea participare vie, directă a naturii la evenimente. Goana jandarmilor care aleargă „cu pumnii pe arme — cu sudori pe frunte” este zadarnică pentru că poporul face zid în jurul comunistului: „Cine-ar şti spune? Iat-a fost şi nu e ! Unde-a mers pe unde? Cine mi-l ascunde ? ! — Poţi să-ntrebi tu, nene, oameni fără număr... Toţi privesc sub gene şi clătesc din umăr." încercarea sbirilor stăpînirii de a-şi asocia natura mîrşavei lor acţiuni eşuează: „L-au căutat in neguri, l-au strigat in viaturi, l-au oprit înecuri in atîtea rinduri, l-au oprit furtuna, cimpul, seara, pomul Şi întotdeauna stăvili le-a pus omul". Dimpotrivă deslănţuirea naturii în ajutorul comunistului apare ca simbolul uraganului care va mătura definitiv pe exploatatori, forţa invincibilă a poporului condusă la luptă fie către comunişti. ★ ■ Mereu mai dîrz şi mai entuziast, Mihai Beniuc urcă pe crestele creaţiei poetice dînd glas minunatelor simţăminte ale poporului său In versuri clocotitoare de patriotism, poetul cîntă neîncetat viaţa nouă pe care are fericirea s-o trăiască. Conştiinţa că trăieşte alături de popor clipele construcţiei socialiste este pentru Mihai Beniuc asemănătoare cu „apa vieţii” despre care grăiesc basmele poporului, ea îi dă poeziei sale „tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără vie moarte”. Poetul însuşi o spune: ,,La tîmple mi s-a strins părul cărunt Ca sarea din adincul ocnei scoasă. ■ Dar tînăr sînt, acelaşi încă sînt, Să-mbătrînesc viaţa nu mă lasă". Ultimele poezii publicate în ziare şi reviste, adevărate perne poetice, sînt pentru cititori o confirmare a acestei mărturisiri pe care o face Mihai Beniuc în poezia „Furtuni de primăvară”. EUGEN ATANASIU trude