Informatia Bucureştiului, februarie 1954 (Anul 2, nr. 161-181)

1954-02-02 / nr. 161

Un film pentru cei mici Pe hartă nu veţi întîlnii nicăieri o insulă care să poarte numele de­­,Insula păsărelelor“, dar acest lucru nu trebuie să vă mîhnească. Ea a existat doar într-un vechi basm o­riental al cărui tir, plin de tîlc, dacă vreţi să-l aflaţi, ascultaţi jld vestea pe care ne-o înfăţişează Karel Ze­man, scenarist şi regizor cehoslovac, în filmul de păpuşi în culori „Co­moara din Insula păsărelelor“. ...Aşadar, a fost odată ca nicio­dată un pescar : Aii. Din zori de zi el pleca din Insula păsărelelor şi, cu luntrea se avînta în largul mării, adunînd peşte In năvoade. De la o vreme însă lui Aii i s-a urît cu munca asta anevoioasă, dar atît de folositoare traiului oamenilor. A în­ceput să viseze la o comoară care să-l Îmbogăţească dintr-odată, care să-l scutească de orice oboseală. Și Aii s-­a apucat să caute perle în fundul mării. Perle, nici vorbă că n-a găsit dar viața era cît pe-aci să și-o piardă din pricina întîlnirii cu totul nedorită cu un rechin flă­­mînd și grozav de fioros. Ostenit, flămînd, cu pinzele luntrii rupte, nți plutea către insulă cînd, ce să vezi? de nimeni, o comoară imensă pe care el, Ibrahim, o dăruia tinărului pescar. Ali,­otim nu se­­poate mai fericiți se grăbi să impărtășească taina și celor doi prieteni ai sâi, dar vai ! O ureche nedorită l-a auzit și a răs­­pîndit vestea în întreaga insulă. Așa s-a făcut că, pornind la drum, în căutarea comorii, Ali s-a intîl­lit cu toți locuitorii insulei şi să te ţii cearta, bătaie, supărare, duşmănie atunci cînd comoara fu intr-adevăr găsită şi trebuia împărţită în aşa fel ca nimeni să nu fie nedreptăţit. Insula devenise de nerecunoscut. Mici 6­ luntre nu mai lua acu­m drumul largului, nimeni nu m­ai muncea, o lene şi o toropeală îi cuprinsese pe toţi. Ai­­­şi frîngea mîinite, iată uride-i adusese setea de înavuţire. Îşi dădea seama cît rău făcuse co­moara locuitorilor Insulei păsărelelor şi de aceea îl rugă pe Ibrahim, în­sănătoşit, să-şi ia înapoi comoara şi s-o ducă departe, departe de ţăr­murile acelea. Aşa s-a şi întîmplat. Doar nu degeaba Ibrahim era un pirat vestit peste țări și mări. A furat comoara dar nici el n-a avut parte de ea. In A zărit epava unei corăbii pe care se afla un singur supraviețuitor — un om rănit. Cu toate că și-a dat seama că rănitul nu-i altul decît ves­titul şi temutul pirat Ibrahim. În­ schimb, pe Insula păsărelelor viaţa de muncă şi bună înţelegere şi-a re­luat firul şi întîmpîarea cu comoara a rămas doar ca o învăţătură că a­ l-a salvat şi l-a dus în casa lui de pe insula păsărelelor. Piratul era atît de rău bolitav in­cit părea că-şi vede moartea cu o­­chii. De aceea, în semn de recu­noştinţă faţă de Aii, care-1 ingrijea cu mult devotament, i-a destăinuit o taină: locul urnde, chiar acolo, pe Insulă păsărelelor, se afla, neştiută­devărata mulţumire nu poate fi do­­bîndită decît prin hărnicie şi străda­nie cinstită. Aşa le povesteşte şi în­ pescarul păsărelelor care poposesc pe insula unde trăieşte el, Insulă frumoasă şi bogată, pe care însă n-o veţi găsi nicăieri însemnată în hărţi sau cărţi de geografie... M. F. O scenă din film Pe urmele materialelor nepublicate Cu ocazia consfătuirii organizată de ziarul nostru in raionul 23 August, ni s’a semnalat că la cooperativa „Tricotextil” nu se sprijină aplica­rea unei inovaţii folositoare procesu­lui de producţie şi că in această coo­perativă muncitorii lucrează fără hai­ne de protecţie. Sezisată de ziarul nostru, conducerea cooperativei meş­teşugăreşti „Tricotextil“ ne răspun­de că, de curînd, s-au distribuit la o parte din cooperatori sferturi cu pieptare. Deasemeni s-au distribuit salopete , 30 de cooperatori pre­cum şi 5 pufoaice. In ceea ce pri­­vește propunerea de inovație care constă în dotarea unei operațiuni cu un dispozitiv mecanic, va fi pusă in apăcare odată cu lucrările care se vor executa in ultimele luni ale tri­mestrului I al acestui an. ‘ 1 I .... 11 I Í i i i I I II j ' I { Consfătuirea pe ţara a directorilor şcolilor medii tehnice Ieri la ora 10:30, în amfiteatrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Ca­pitală, a avut loc deschiderea cons­fătuirii pe ţară a directorilor şcolilor medii tehnice. La consfătuire au participat tov. •Ilie MurgUlescu, ministrul­i învăţă­­mîntului ; tovarăşii Costin Nădejde şi Dinulescu, locţiitori şi ministrului învăţămîrntului ; tov. Nic. Bologan, directorul învăţămîntului mediu teh­nic din Ministerul Invăţămîn­­tului ; numeroşi delegaţi ai direcţii­lor de în­văţămînt din celelalte mi­nistere şi Instituţii centrale care au şcoli medii tehniice, precum şi toţi di­rectorii şi directorii adjuncţi ai şco­lilor medii tehnice­ din ţară. Consfătuirea a fost deschisă de tov. Ilie Murgulescu, ministrul învă­­ţământului cardi în Cuvîntul intro­ductiv, a arătat marea dezvoltare pe care a luat-o în ţara noastră, în anii puterii populare, învăţămîntul mediu tehnic. „Putem spune că in prezent — a arătat vorbitorul — avem un învă­­ţămint mediu tehnic bine organizat, după modelul invăţămintului mediu tehnic sovietic, cu toate formele sale: cursuri de zi, seral şi fără frec­venţă. In continuare, a vorbit tov. Nic. Bologan care a expus referatul Di­recţiei Invăţămintului Mediu Tehnic din Ministerul Invăţămintului. Referatul a cuprins o analiză mul­tilaterală a rezultatelor obţinute în primul semestru al anului de învă­­ţămînt şi a arătat în continuare care sunt sarcinile ce stau în faţa direc­torilor şcolilor medii tehnice, cu pri­vire la închiderea, în bune condi­­ţi­uni, a anului şcolar. In cursul zilei de azi, vor a­­vea loc referate şi discuţii. La orele 19,30 un mare număr din­­tre participanţii la consfătuire vor vi­ziona la Teatrul de Operă și Balet al R.P.R. opera „Rusalea". Va apare o nouă ediţie a operelor lui Ion Creangă In curind vor apare, întrr-M .,us ediţie, operele complete ale marelui povestitor moldovean Ion Creangă, tipărite în colecţia „Clasicii ro­­mîni“ a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, îngrijit şi prefaţat de acad. prof. G. Călinescu care, pe baza con­fruntării ştiinţifice a diferitelor variante a realizat o ediţie riguros ştiinţifică în ceea ce priveşte trans­crierea textelor, volumul de „O­­pere“ cuprinde, pe lîngă minunatele amintiri din copilărie, poveştile şi povestirile cunoscute, şi o serie de alte scrieri mai puţin răspîndite ale lui Ion Creangă, cum ar fi de pildă : „Fragmentă de biografie“, „Acul şi barosul”, „Inul şi căma­şa“, „Ursul păcălit de vulpe“, „Pă­cală” şi o lecţie de-a lui Creangă. Noua ediţie de „Opere“ va con­tribui la o şi mai largă răspîndire a scrierilor marelui povestitor din Humulești în rîndurile poporului din care s-a ridicat și pentru care a scris. RĂSADNIŢELE CAPITALEI Anul acesta se vor cultiva in răsadniţe mult mai multe trufan­dale de iarnă şi răsaduri timpurii, necesare culturilor de legume, de­cît în 1953. Pe o suprafaţă de 71.000 m.p. se vor cultiva trufandale, iar pe 83.000 m.p. răsaduri necesare cul­turilor de legume. Multe răsadnițe sunt acum curs de revizuire şi reparare. m C­etăţenii*» rfWAfeasA» Cînd Direcţia Radioficării a luat măsura să instaleze difuzoare la do­miciliu ne-am bucurat foarte mult. Mai ales atunci — prin luna iuliie — cînd s-a făcut instalaţia interioară şi s-au adus difuzoare. A trecut însă o lună, două, trei şi difuzoarele noastre tot n-au început să emită. Şi poate că nu ne-am fi pierdut răbdarea aşteptând, dacă cele in­stalate pe stradă şi în casele vecine nu începeau să cînte. Ne-ar fi zis atunci: probabil că cei care au făcut legătura exterioară au uitat că şi noi avem di­fuzoare. Am m­ers la direcţie. Am făcut şi cîteva intervenţii colective în scris. Din toate aceiea nu ne-am ales decît cu vagi promisiuni. Aşa se face că de luni de zile in loc de muzică, avem promisiuni. Aşteptăm cuvîntul Direcţiei Radioficării din Ministerul Poştelor şi Tele­comunicaţiilor. Şi dacă se poate, cît mai curînd.. . prin difuzoarele noastre atîrnate în perete Locatarii blocurilor Nr. 61, 63, 65 și 67 din B-dul 1 Mai ★ Unitatea O.C.L. Alimentara de produse zaharoase nr. 47 din str. Ro­­setti nr. 59 vinde produsele un ambalaj de carton care are o greutate mare la cîntar. Cartonul cîntărește între 80-100 grame, cînd, normal, ambalajul ar trebui să cintărească între 8 și 15 grame. In ziua de 30 ianuarie această unitate a vîndut halva în ambalaj de 80-100 grame. Direcţiunea O.C.L. Alimentara trebuie să ia măsuri. N. SERGIU corespondent INFORMAŢIA BUCUREŞTIUIUI Viaţa smarteată Concertul Procofiev Filarmonica de Stat a consacrat ob­ş­­nuitul său concert săptămînal lui Ser­­ghei Procofiev. Au fost executa­te sub conducerea maestrului emerit al artei George Georgescu şi cu concursul solistic al pianistei Silvia Şerbescu, concertul al lil-lea pentru pian şi orchestră şi simfonia a V­­-a. Concertul al III-lea pentru pian este o lucrare din perioada mijlocie de creaţie a compozitorului. In el alături de multe elemente pozitive se află şi unele elemente formaliste. Lucrarea a fost interpretată de pianista Silvia Şer­bescu cu vigoare şi strălucire, iar an­dantele cu o deosebită sensibilitate. Simfonia a Vll-a, ultima lucrare a lui Procofiev scrisă într-o perioadă de plină maturitate artistică, este o compoziţie plină de melodie, scrisă cu o claritate desăvîrşită. Ea reprezintă apogeul crea­ţiei marelui compozitor. Concertul a fost precedat de confe­rinţa profesorului Zeno Vancea care, evocînd personalitatea compozitorului, a arătat ajutorul preţios adus în creaţia sa de Hotărîrea C.C. al P.C.U.S. pri­vitoare la problemele muzicii. Concertul de lieduri dat de Constantin Stroescu Sub auspiciile Filarmonicei de Stat profesorul Constantin Stroescu a dat, acompaniat de pianistul Ion Fili­tte­­scu, un concert de lieduri în Sala Dalles. Programul a fost deosebit de bogat, de divers. El a cuprins muzică de la preclasicul Purcell şi romanticii Schubert şi Brahms pînă la modernii Debussy, Chausson, Ra­vel şi Duparc. Interpretul a redat cu un sentiment cald şi cu o fină poezie, cîr­fîrtd în limba respectivă, muzica acestor, com­pozitori, păstrînd stilul şi specificul fiecăruia A fost un concert de un ridicat ni­vel artistic. Revista Muzica Incepind cu noul an, revista „Mu­zică" apare in fiecare lună. Pri­mul număr cuprinde un bogat ma­terial critic şi informativ privitor la viaţa noastră muzicală. Concertele comemorative, acelea ale Quartetului Tineretului, Deschiderea Teatrului de Opecă şi Balet al R.P.R., Viaţa mu­zicală la Cluj, etc. Revista cuprinde intre altele un documentat studiu al compozitoru­lui Zeno Vancea asupra intonaţiilor populare din creaţia maestrului George F.nescu, un articol despre pro­blema criticii şi autocriticii în viaţa noastră muzicală de Dan Spătaru. Revista este însoţită de un supli­ment : un bogat studiu documentar asupra lui George Stephănescu, de Vasile Tomescu, precum şi un caiet de coruri. STALING­RADUL — AST­AZI S­TALINGRAD! In toate limbile pă­­mîntului acest cuvînt a încetat a fi numai o denumire geografică; el este sinonimul patriotismului so­vietic, al fermităţii, eroismului şi dra­gostei de neţărmurit faţă de patrie, sim­bol al victoriei păcii şi democra­ţiei. La 2 februarie 1943 Stalingradul a învins. Poporul sovietic, aten­t şi con­dus de Partidul Comunist, a dat o lo­vitură nimicitoare cotropitorilor fas­cişti. Limbi uriaşe de foc mai pîrjoleau Încă zidurile caselor râmase ici colo cînd locuitorii victoriosului Stalingrad se întorceau în oraşul natal transfor­mat în ruine. In faţa ochilor li se deschidea o privelişte îngrozitoare. Grămezi uriaşe de dărîmături acope­reau pămîntul. Străzile erau pline de cadavrele hitleriştilor cufundate în zăpadă. Totul era ruinat, distrus şi ars de duşmanul feroce. Nu mai exis­tau nici case, nici școli, nici întreprin­deri industriale, nici teatre. ...Apoi, liberatorii orașului l-au re­construit din temelii, au făcut din el simbolul inepuizabilei energii creatoare a poporului sovietic. Roadem eforturi­lor lor se pot vedea astăzi la tot pasul: în rîsul zglobiu a! copiilor, în noile case de locuit, în construcţia grandioa­să a canalului navigabil Volga-Don „V. I. Lenin“, în uriaşele uzine ale oraşului-erou... Toate aceste realizări au cerut o muncă perseverentă şi încordată, plină de dragoste şi abnegaţie, înainte de a construi, trebuia­ îndepărtate dărîmă­­turiie şi molozul. înainte de a cu­raţi d­ărîmăturile, trebuiau scoase Şi făcute inofensive zeci de mii de obuze, mine şi bombe! Şi cîte alte greutăţi nu trebuiau învinse! Locuitorii se adăposteau la început în tranşee, în tancuri distruse­ în bor­deie sau în subsolurile caselor rui­nate. Pe zidul uneia din case rămă­sese o inscripţie scrisă de un apără­tor al oraşului-erou: „Te vom apăra, Stalinigrad iubit!“ SUb această inscrip­ţie cineva a adăugat încă una, care a devenit o lozincă pentru locuitorii Stalingradului: „Te vom reconstrui Stalingrad iubit!“ Şi într-adevăr, oraşu­l a devenit un uriaş şantier de construcţie. Pe Volga soseau şlepuri încărcate cu cherestea din Arhanghelsk, trenurile aduceau maşin­i-unelte din Ural, cărbune din Donbas şi Mosbas, case prefabricate din Carelia, ciment din Ucraina... Mii de constructori din toate colţurile ţă­rii au venit pe ţărmurile Volgai, pen­tru a pune umărul la renaşterea glo­riosului oraş, pentru a-l face şi mai frumos, şi mai măreţ. La chemar­ea Comsomolului, la Sta­lingrad au venit peste 25 de mii de voluntari — tineri şi tinere — pentru refacerea oraşului. Şi ei spuneau cu mîndrie : „Comsomolul ne-a însărcinat să ridicăm din cenuşă oraşul distrus de duşman şi noi nu ne vom găsi odihnă, nu vom părăsi schelele şi şan­tierele pînă cînd Stalingradul nu va deveni din nou frumos şi înfloritor“. Primului lor cinematograf locuitorii Stalingradului i-au pus numele „Po­­beda“ (Victoria); cea mai frumoasă stradă a lor au denumit-o Strada Pă­cii. Astăzi, orașul-erou de pe malurile Volgăi este de nerecunoscut. El a de­­venit unul din cele mai mari centre culturale și industriale d­e sud-estul Ţării Sovietice. Din nou fumegă cost­rile înalte ale vestitelor sale uzine, la care s-au a­­dăugat şi alte zeci de noi întreprinderi industriale. Stalingradul livrează astăzi ţării tractoare excelente, escavatoare puternice, maşini de dragat, moto­nave, utilaj medical, încălţăminte, ar­ticole de îmbrăcăminte, precum şi o mare diversitate de produse de larg consum. Refăcută în întregime, indus­tria oraşului a depăşit în mod consi­derabil, încă în anul 1919, nivelul pro­ducţiei dinainte de război. Concomitent cu dezvoltarea indus­triei, o atenţie deosebită s-a acordat construcţiei urbanistice. Pe malurile bătrînului fluviu rus s-a ridicat din ruine şi cenuşe un oraş cu străzi drep­te şi frumoase, brăzdate de liniile tramvaielor şi troleibuzelor, cu pieţe largi învestmîntate în verdeaţă, cu parcuri şi bulevarde. Noile construcţii ale Stalingradului sunt adevărate mo­dele de arhitectură. Ele reflectă grija faţă de om, grija faţă de unitatea an­samblului arhitectural al oraşului. Ar­hitecţii au ţinut seama de condiţiile climaterice locale, au prevăzut nume­roase terase şi balcoane, în care sta­­lingrădenii se odihnesc cu plăcere în zilele de vară. In faţa caselor au fost amenajate mici grădini, fîntîni arteziene, scuanuri. Construcţia Stalingradului continuă pe scară largă. S-au construit peste 90 de scoli si au fost reconstruite toa­te institutele de învăţămînt superior. In prezent, în oraş funcţionează două teatre: unul dintre acestea, teatrul dramatic „Gorchi“, este de două ori mai mare decît cel distrus. Numai în cursul anului 1953 au fost date în fo­losinţă peste 400 de clădiri cu multe etaje, dintre care 46 de edificii publice. S-a terminat construirea gării, a Ho­telului Central, a poştei, a Casei sin­dicatelor... De-a lungul Volgăi şerpuieşte artera principală a oraşului — minunatul prospect I. V. Stalin, cu o lungime de 60 km. şi cu o lăţime de 10 m. A­­cest prospect traversează întregul oraş, de la nord la sud, de la uriaşa hi­drocentrală Stalingrad pînă la cana­lul navigabil Volga-Don „V.I. Lenin“. De-a lungul prospectului au şi înce­put să se alinieze minunate clădiri cu 5-7 etaje. Tot mai liim­pede se conturează as­pectul impunător al oraşului-erou. Se creează ansambluri arhitectonice ex­presive. Ansamblul central al Stalin­gradului va constitui o compoziţie ar­hitecturală unică: el va fi alcătuit din trei pieţe legate între ele: Piaţa Gării, Piaţa Luptătorilor Căzuţi, Aleea Eroi­lor şi Piaţa Victoriei, situată într-un uriaş parc pe malul Volgăi. Aci vor fi imortalizate în granit, bronz și mar­moră faptele eroice ale apărătorilor Stalingradului. ...Unsprezece ani au trecut de cînd ecoul ultimei lovituri de tun trase pe străzile Stalingradului a dus departe, peste hotarele orașului-erou, peste ho­tarele Uniunii Sovietice, vestea mă­reţei victorii. Astăzi Stalingradul este mai frumos şi mai strălucitor ca ori­­eune. T. CIRIL Din activitatea Editurii de Stat pentru literatură ştiinţifică Activitatea Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică cuprinde dome­niile: ştiinţe medicale, economice, ju­ridice, istorie şi filozofie. Lucrările din aceste domenii sunt editate atît în lim­ba romînă cît şi în limbile minorită­ţilor naţionale. O serie de lucrări apă­rute din care cităm doar cîteva ca: „Tuberculoza copilului" de Dr. Gru­­bea, sau „Preţul de cost în industrie" de Neculceanu şi „Monografia despre Bolyai" lucrată de un colectiv de la Universitatea Bolyai din Cluj care va apare, arată grijea Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică pentru ri­dicarea calitativă continuă a nivelului publicaţiilor. Creşterea cantitativă a numărului de lucrări publicate cît şi gri­ja pentru o cît mai bună prezentare sunt urmărite zilnic de masele de cititori în standurile librăriilor noastre; astfel volumul mediu al lucrărilor ştiinţifice publicate a crescut cu 25 la sută faţă de 1952 iar numărul cărţilor legate a crescut şi el cu 88,4 la sută faţă de a­­celaş an. Publicaţiile Editurii de stat pentru literatură ştiinţifică oferă astfel citi­torilor săi posibilitatea unei rapide do­cumentări într-un număr relativ mare de domenii de preocupare ştiinţifică. Şedinţele cercului Stanislavschi In cadrul şedinţelor săptăminale ale cercului Stanislavschi, de la Teatrul Armatei, a avut loc o inte­resantă expunere a tov. V. Maxi­milian, artist emerit al R.P.R. Referindu-se la activitatea Teatru­lui de Artă din Moscova — in pe­rioada anilor 1907—1933. — tov. Maximilian a făcut o analiză a spectacolelor prezentate de teatru in acea perioadă, comunicind tot­odată auditoriului conţinutul şi pro­blemele ridicate de o serie de ar­ticole ale criticilor de teatru eu­ropeni in acea perioadă cu privire la rezultatele obţinute de C. S. Sta­nislavschi. -Iii-----ti— _____LI__L!___ — Cronica literară ================ ----------------­Mihai Beniuc: „O samă fie poeme“ (Editura Tineretului 1953) Lirica lui Mihai Beniuc ocupă un loc important nu numai în literatura noastră nouă, ci şi în literatura din­tre cele două războaie mondiale. O privire cît de fugară asupra creaţiei sale poetice este suficientă pentru a observa vastitatea term­atică şi varie­tatea mijloacelor poetice utilizate — rezultat al unui talent vulcanic şi al unei îndelungate, stăruitoare munci artistice. Volumul „O samă de poeme”, apă­rut recent în Editura Tineretului, dă cititorului perspectiva creaţiei poetice a lui Mihai Beniuc pe o perioadă de aproape două decenii. Au fost alese şi publicate în acest volum o parte dintre cele mai reprezentative poeme pentru activitatea artistică a poetului, a căror notă dominantă este patriotis­mul Volt­ricui reuşeşte într-ad­evăr să fie ceea ce se pare că a dorit poetul dîndu-i titlul semnificativ „O samă de poeme", adică de a prezenta un letopiseţ al epocei pe care a trăit-o şi a cîntat-o în versurile sale: ,,Am cunoscut ce nu vor mai cunoaşte Ace­ia ce in urma mea s-ar naşte. Căci­ am trăit cind se sfărm­au cătuşe. Cînd se făceau împărăţii cenuşe, Iar altele să le mai fee locul N-au mai avut nicicind, nicicum norocul". („STEMA ŢARII”) Pentru cititorul care parcurge „O samă de poeme” devin evidente cele două etafie In creaţia poetului. Nu este vorba, desigur, de o împărţire a poeziei lui Mihai Beniuc pe date is­torice precise (pînă la 23 August 1944 şi după) din necesităţi pur analitice. De altfel, însăşi succesiunea poeziilor în volu­m nu respectă cronologia. Noua etapă pe care o deschide elibe­rarea ţării în creaţia poetului apare firească, pe deplin justificată. Cerce­tarea operei lui Mihai Beniuc ne arată cu prisosinţă aceasta, ea fiind mult uşurată de profesiunile de credinţă care abundă în poeziile sale In versurile din trecut, ca şi în cele scrise în anii democraţiei populare, Mihai Beniuc se afirmă ca un cîntă­­reţ neobosit al idealurilor po­porului, Poetul simte o legătură trainică intre soarta patriei şi pro­priul său destin: „Căci mă simt părtaş acelei Săvirşite de acest norod, Ce l-a dus, prin leaturile crude, Către-al vremii noastre rumen rod." („LETOPISEŢ”) Dar, în anii grei ai regimului bur­­ghezo-moşieresc cînd a debutat poe­tul, viaţa amară a poporului, dispre­ţul oficialităţii literare burgheze şi senzaţia efemeră că nu-şi găseşte sprijin îi prilejuiau uneori accente triste: „Port eu oare şapca năzdrăvană Care face omul nevăzut, De-am rămas aşa necunoscut In naţiunea mea daco-romană? Poţi urla ca leul în pustiu, Nu le-aude, nu le-ascultă nime Glasul care vine din mulţime E bătaia surdă, din sicriu." („PORT EU OARE”) S-ar putea crede In mod greşit că specific creaţiei lui Mihai Beniuc în această perioadă este dezarmarea în faţa realităţilor. O astfel de ipoteză este pe de-antregul falsă Accentele triste sunt explicabile prin insuficien­ta claritate ideologică: Mihai Beniuc nu avea atunci perspectiva clară a re­voluţiei. Dar tristeţea sa evoluează către revoltă. Poetul îşi formează con­cepţia de viaţă într-un chip asemă­nător cu cel despre care amintea Gor­chi în trilogia sa autobiografică: „prin rezistenţa la mediu”. Nimeni şi nimic nu-l poate opri din cale pe poet, nu-i poate înăbuşi revolta: „Puţin îmi pasă că mă blăstămaţi Şi m-alungaţi cu pietre ca pe cine. Destinul meu a fost şi va rămîne Să-mi port revolta mindră sub Car­păţi" („E SLOBOD SA MAI CÎNTV) Este demn de a fi relevat faptul că poezia căreia îi aparţin versurile de mai sus a fost scrisă în 1941, an de dictatură regionară-antonesciană. In ce îşi află atunci poetul spriji­nul? In popor, ale cărui gînduri şi sentimente le transpune în poezie: „Am coborît din munţi şi bolovani Legendele lui Horea-mi curg un singu. In doina mea Ardealul, plinge Şi cer dreptate două mii de ani". (,,E SLOBOD SA MAI CÎNT”) Se remarcă şi aici — ca de altfel în majoritatea poeziilor sale — raporta­rea evenimentelor la propriul „eu”. Aceasta este expresia logică a poziţiei poetului care nu se doreşte a fi altceva decît cîntăreţul ieşit din popor, pe ale cărei strune răsună durerile şi bucu­riile acestuia. Eroul liric fiind poetul, poezia sa poartă nu numai sentimen­tele individuale, ci este o oglindă ar­tistică a ceea ce a frămîntat poporul său în aceste timpuri. * De aici și forma specifică de expri­mare poetică a lui Mihai Beniuc. Poe­tul utilizează pe scară largă forma de baladă, care capătă o originală înche­gare cu versul său abrupt. Poetul îşi ia drept prieteni apele Crişului, bă­­trînul codru, şipotul izvoarelor, spi­cul holdei unduind în bătaia viatului, crestele Carpaţilor, nisipul mării etc. Aceştia sunt singurii prieteni cărora poetul le este devotat, penttru că ei sunt prietenii nedespărţiţi ai poporu­lui. Cu ei îşi împarte Mihai Beniuc clipele grele din anii aceia, ca apoi mai tîrziu, să-i facă părtaşii bucuriei vieţii noi. Pe acest fond al naturii personificate apar chipurile străluci­toare de gloria străbună : Gelu, Doja, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu (în poeziile: „Umbra lui Gelu”, „Trăieşte în amin­tire Doja”, „A fost odată unul Ho­rea”, „Şi alţi eroi căzură” etc.). Mo­mentele răscoalelor care au zguduit şi însingerat pămîntul Ardealului iu­bit al poetului, revin în minte-i ori­­decîte ori caută să întrevadă viitorul patriei. Poetul reţine nu finalul aces­tor lupte — care s-au încheiat prin înfrîngere — ci firul călăuzitor al as­piraţilor care au ridicat masele. De aceea, el simte chipurile marilor eroi din istoria patriei şi vuietul răscoale­lor cu atît mai viu cu cît dictatura se străduie să înăbuşe glasul libertă­ţii. O splendidă imagine din poezia „Vulturul răzbunării” este suficientă pentru a ilustra forţa artistică cu care Mihai Beniuc cîntă trecutul pa­triei: „Nu are Horea mormint, Domnu-l tăsară şi afară-l lăsară Un vultur s-a hrănit din trupu-i sfint Şi vulturul nu poate să moară". Astfel, în strînsă legătură cu senti­mentele de revoltă cărora le dă ex­presie poetică în numele poporului asuprit, este şi forma poeziei sale care se cizelează în această perioadă. Mihai Beniuc însuşi îşi caracteriezază versul ca fiind „născut parcă din crestele de piatră”. Este un vers as­pru, violent, lipsit de umbra vreunei dulcegării: „Idilic și elegiac Nu pot fi eu, zadarnic. Sunt fiul unui neam sărac Ce s-a luptat amarnic Pentru mine." (,,ZIUA MEA”) Figurile de stil din poeziile sale nu au suavitatea dictată de versul com­­pues într-o atmosferă calmă, lipsită de griji: ,,Dintr-un codru iese luna Mare cu­ o mămăligă". Sau: „Ghiorțăie pe matca văii Girla sughiţind a foame". („CALEA MOŢULUI”) Cuvintele ce revin pînă la obsesie în poezia sa din această perioadă sînt: stîncă („tăcere de stîncă”), fo­cul, sfărîmat, coasă, lotrn, modru (în­­tîlnit şi la Coşbuc) etc. Preferinţa poetului se îndreaptă către expresii care sugerează bărbăţie. Aceasta ră­mîne o trăsătură a poeziei sale şi în anii de după eliberare: „Imi place straşnic norule, să tun!, Din tine fulgere să sară, Im­i plac aceste proaspete furtuni Cu flori şi cu miresme-n primăvară". („FURTUNI DE PRIMAVARA”) Odată cu eliberarea patriei, poetul răsuflă uşurat. Trăind alături de po­porul său clipele eliberării de sub ju­gul fascist, poetul are marea satis­facţie a confirmării justeţii drumu­lui urmat în anii viforoşi ai ultimelor decenii de asuprire burghezo-moşie­­rească: „Cucuvaie fost-am pină ieri, Iar de astăzi, iată-s ciocirlie. — Spusu-v-am eu, domnilor boieri, C-aşa o sâ fie!" („CUCUVAIE ŞI CIOCIRLIE”) In faţa noilor realităţi Mihai Be­­niuc porneşte cu elan, în pas cu po­porul eliberat, la opera de construcţie: „lată azi cu mii de cai putere Timpuri noi s-anunţă pentru noi. Eu voi fi — se cere, nu se cere — Toboşar al timpurilor noi". (.TOBOŞARUL TIMPURILOR NOI”) Poetul nu se îndrumă către o facilă proslăvire proclamativă a vieţii noi. Problema creaţiei poetice inspirată de viaţa poporului eliberat îl preocupă pe Mihai Beniuc în cel mai înalt grad: „Pe vechile, ruginite coarde Cum am să cint, să descînt Această nouă viaţă ce arde, Ce vine năvalnică-n tropot, Inițiul Mai slobod Pe rominescul pămint?" („1 MAI 1945”) Poetul ascultă Inimna uriaşă a po­porului şi îi deprinde noul ritm. Arse­nalul poetic se îmbogăţeşte, versul se luminează, împrăştie dragoste şi op­timism. Cadenţa aspră a versului mai este oare necesară? Poetul nu renunţă la ea, pentru că nici duşmanul nu a renunţat la luptă. Apelul la vigilenţă este plastic exprimat în imaginea şarpelui care „puie streche”: , „Ne ştim de mult, e lupta veche. Din veac in veac, din an în an; E şarpele ce pu'e streche, Lovit de Iorgu I­orgovan". („CINTAREA DIN URMA”) O asemenea chemare la zdrobirea duşmanului străbate poezia lui Mihai Beniuc şi în perioada de după elibe­rare, făcînd din ea o armă de luptă în mîinile oamenilor muncii în­cre­­dinţîndu-i o înaltă misiune patriotică. Această poziţie combativă l-a ferit pe Mihai Beniuc de intimismul sterp şi de idilismul dulceag în noile condiţii de creştere a creaţiei sale poetice. Sfera tematică înregistrează o neîn­cetată extindere: poetul cîntă ziua eliberării („23 August 1944”), primul 1 Mai liber („1 Mai 1945”), oamenii noi ce se făuresc în Valea Jiului („Cronică din mina de cărbuni”), construcţiile la sat („Dimineaţa”), sosirea primelor tractoare pe ogor („Mirare”), lanul îmbelşugat al gos­podăriei colective („Orezărie”), li­bertatea patriei („Stema ţării”), eroismul ostaşilor armatei noastre populare care apără cu preţul vieţii pacea şi munca poporului („Pe-aici nu se trece”). Versuri de slavă închină Mihai Be­niuc poporului sovietic şi marilor săi călăuzitori: Lenin şi Stalin („Au mi­jit zorii omenirii”, „Lumina lui Oc­­tombre-n ţara noastră”, „Cele zece lovituri ale lui Stalin”). Forma de baladă utilizată pentru asemenea teme dă poetului posibilitatea să cîn­te laolaltă cu munţii, cu văile şi apele patriei zilele însorite ale eliberării pe care ni le-au adus ostaşii sovietici. Glasul profetic al poetului dă o ima­gine hiperbolizată cu elemente de basm popular al epocii pe care o trăim: „Cînd peste decenii, peste veacuri poate. Fiii Cosinzenii vor afla de toate Rău o să le pară că n-au fost şi ei, Cind veni in ţară August douăşitrei. Nu ştiai anume de ce să te bucuri — Se-ntîmplau pe lume minunate lucruri!" („23 AUGUST 1944”) Mihai Beniuc nu încetează însă să se adreseze trecutului de luptă. Iz­vorul său preferat de inspiraţie. Acu­m este înarmat cu o înţelegere clară a evenimentelor pe care i-o dă ideologia clasei muncitoare şi are perspectiva desfăşurării istorice a acestei lupte. Dintre poeziile de o excepţională va­loare cuprinse în volum sînt „Chi­vără Roşie” şi „Duşmanii caută pe luptătorul comunist”. Intruchipînd spiritul de revoltă al maselor în „chivără roşie”, Mihai Be­niuc dă o desfăşurare poetică de mari proporţii ideii continuităţii luptei po­porului de-a lungul veacurilor pînă la victoria definitivă. Blestemul aprig adresat exploatatorilor, blestem pornit direct din inima poporului, consti­tuie unul din pasagiile măestrite ale poemului: „Mînca-v-ar ştreangul şi plumbul, Creşte-v-ar pe gropi porumbul, leli-v-ar corbul şi cioara, Pomenească-vă ocara! Căci pe Criş de cînd vi-s voi, Paşte jalea prin zăvoi Şi amarul sus, pe coastă, Paşte din nădejdea noastră Paşte-v-ar carnea omida, Usca-v-ar pieptul obida. Face-v-aţi vraf de gunoi, Să-mplintăm furcile-n voii" Celălalt poem, „Duşmanii caută pe luptătorul comunist”, zugrăveşte le­gătura comunistului cu masele, forţa de nebiruit ,a partidului care îşi are izvorul în dragostea şi sprijinul ce-l dă poporul celor mai buni fii ai săi, comuniştii. In această poezie cu formă de baladă, elemente de poezie clasică (pe linia tradiţiei lui Eminescu, Coş­buc) se împletesc cu cele din folclor într-o minunată simfonie. Mihai Be­niuc continuă astfel tradiţii scumpe ale poeziei noastre, prin folosirea creatoare a acestor elemente în poe­zia sa. Ceea ce dă dramatism poeziei este acea participare vie, directă a naturii la evenimente. Goana jandar­milor care aleargă „cu pumnii pe arme — cu sudori pe frunte” este za­darnică pentru că poporul face zid în jurul comunistului: „Cine-ar şti spune? Iat-a fost şi nu e ! Unde-a mers pe unde? Cine m­i-l ascunde ? ! — Poţi să-ntrebi tu, nene, oameni fără număr... Toţi privesc sub gene şi clătesc din umăr." încercarea sbirilor stăpînirii de a-şi asocia natura mîrşavei lor acţiuni eşuează: „L-au căutat in neguri, l-au strigat in viaturi, l-au oprit înecuri in atîtea rinduri, l-au oprit furtuna, cimpul, seara, pomul Şi întotdeauna stăvili le-a pus omul". Dimpotrivă deslănţuirea naturii în ajutorul comunistului apare ca sim­bolul uraganului care va mătura de­finitiv pe exploatatori, forţa invinci­bilă a poporului condusă la luptă fie către comunişti. ★ ■ Mereu mai dîrz şi mai entuziast, Mihai Beniuc urcă pe crestele crea­ţiei poetice dînd glas minunatelor simţăminte ale poporului său In ver­suri clocotitoare de patriotism, poetul cîntă neîncetat viaţa nouă pe care are fericirea s-o trăiască. Conştiinţa că trăieşte alături de popor clipele construcţiei socialiste este pentru Mi­hai Beniuc asemănătoare cu „apa vieţii” despre care grăiesc basmele poporului, ea îi dă poeziei sale „tine­reţe fără bătrîneţe şi viaţă fără vie moarte”. Poetul însuşi o spune: ,,La tîmple mi s-a strins părul cărunt Ca sarea din adincul ocnei scoasă. ■ Dar tînăr sînt, acelaşi încă sînt, Să-mbătrînesc viaţa nu mă lasă". Ultimele poezii publicate în ziare şi reviste, adevărate perne poetice, sînt pentru cititori o confirmare a acestei mărturisiri pe care o face Mihai Beniuc în poezia „Furtuni de primăvară”. EUGEN ATANASIU trude

Next