Informatia Bucureştiului, aprilie 1954 (Anul 2, nr. 210-235)

1954-04-01 / nr. 210

Pag. 2-a Un mare roman—cronică a timpului nostru — „AL NOUĂLEA VAL” — de I. Ehrenburg — Vorbind despre rolul social al artei şi înalta conştiinţă scriitoricească, ma­rele critic şi demoranant-revoluţionar rus V. G. Belinskî spunea că, în primul­­ rînd, condiţia esenţială e : ,,...să fii cetăţean, fiu al societăţii tale şi al epocii tale, să-ţi însuşeşti interesele ei, să-ţi contopeşti năzuinţele cu nă­zuinţele ei‘‘. Este de bună seamă, o preţioasă indicaţie valabilă şi astăzi, care arată scriitorilor drumuil către o creaţie literară părtrunsă de ideile lavan­­©afe ale timpului nostru. La acest de­ziderat răspunde pe deplin noul ro­man al scriitorului sovietic Silyia­­ Ebren­­­burg „Al nouălea ml“ apărut 4« cu­­rînd 111 versiunea romtaerască în Edi­tura „Cartea Rusă“. Asemenea trailazului puternic, aseme­nea valului celui mai înalt — „al­ nouă­lea val“ după o veche credinţă popu­lară — pe oceanul frămtatat, al eve­nimentelor istorice, popoarele însufle­ţite de idealurile înaintate slujitoare ale progresului se ridică astăzi la lup­tă pentru fericirea omenirii. Creşte şi se înalţă valul năzuinţelor către pace, libertate şi fericire, către o viaţă dem­nă şi muncă constructivă. Tocmai a­­cestui elan nestăvilit al popoarelor lumii îi este consacrat „Al nouălea val“ — continuare a romanelor ante­rioare „Căderea Parisului“ şi „Fur­tuna“ de care este organic legat. La baza celor trei romane ,stă aceeaşi con­cepţie tema­tico-ideologică, ele fiind o oglindire unitară şi totodată multila­teral­ă a evenimentelor internaţionale din ultimele două decenii. Cititorul urmăreşte cu interes ne­ostenit desfăşurarea trepidantă a ac­ţiunii, dinamica ei ascendentă, care proiectează imaginea epocii, a poporu­lui, a diferitelor clase sociale. Multi­tudinea de episoade şi personaje de­seori conturate în linii mari se perin­dă în faţa noastră ca într-un caleido­scop. Maniera aceasta a compoziţiei caleidoscopice este o particularitate a măiestriei lui Ehrenburg, care îi per­mite să-şi plimbe cititorul printr-o ver­tiginoasă schimbare de decor în atâtea ţări şi părţi ale lumii. Dar, aş­a cum o pînză de dimensiuni uriaşe care te uimeşte prin îndrăzneala coloritului, a liniilor picturale mari, viguroase, tre­buie privită din perspectivă, tot aşa şi romanele lui Ehremburg ridică pro­bleme variate, complexe care pun în cumpăna istoriei destinele popoarelor, destinele viitorului omenirii. In „Căderea Parisului“ este zugră­vită perioada cînd cel de al doilea război mondial „...începuse de fapt. El a început pe furiş, fără declaraţie de război. Statele şi popoarele au alu­necat, întrucîtva pe nesimţite în orbi­ta celui de-al doilea război imperia­list" ') Ehrenburg arată că înfrîngerea Franţei începuse cu mult înainte de momentul cînd tancurile hitler is le vio­laseră graniţele acestei ţări. El demonstrează că această înfrînge­­re n-a.. fost decit o desăvîrşire a po­liticii de capitulare faţă de fascism, dusă de guvernanţii Franţei, că a fost o urmare logică a trădării de la Mün­chen, şi în general o etapă inevitabilă a politicii burgheze. Dealtfel, abia în ultima parte a romanului stat descrise evenimentele războiului propriu zis, în timp ce primele două se ocupă de anii premergători cînd politicienii lip­­•vg j f t—e~ se' str­ădu­iau'-rn­­., toate felurile să submineze Frontul Popular, apl'cînd politica mîrșiavă de amăgire a maselor și pregătind tră­darea. Fidel adevărului istoric, au­torul a sezisat tendinţele şi încercările timide încă de a preta timpi­na războiul, şi a arătat că aceste încercări erau slabe, neorganizate, deoarece ideile pă­cii nu pătrunseseră temeinic în mase, poporul nu constituia încă o forţă unită într-un puternic monolit. Iată de ce nici Luc Michaud, nici Pierre, faci adolescentul Claude şi nici alte personaje din acest roman — oameni care impresionează prin cinstea şi cu­răţenia lor sufletească — nu puteau să opună o rezistenţă activă trădăto­rilor patriei lor. Aceşti oameni pro­gresişti îşi dădeau seama că fără or­ganizarea maselor populare n-au sorţi de izbîndă şi-şi îndreptau privirile spre Uniunea Sovietică care ancorau nădej­dile tuturor patrioţilor adevăraţi. Etapa istorică imediat următoare este oglindită în romanul „Furtuna“. Aşa cum prevăzuse Michaud, hoardele hit­­leri­ste invadaseră pămratul Uniunii Sovietice. De partea lumii socialismului clădită de poporul sovietic luminat de geniul lui Lenin, bate inima tuturor oameni­lor cu vederi înaintate. încrederea în triumful cauzei drepte o însufleţeşte pe comunista germană Anna Roth sau pe­­luptătorul comunist francez Jean Millet, care în ultimele clipe înainte de a fi executat de hitlerişti găseşte tăria su­fletească necesară pentru a scune parti­dului : „Am făcut tot ce trebuia să fac. Mor cu fruntea sus, ca un fiu al tău, îmbrăţişez pe toţi tovarăşii. Pînă în ultima clipă a vieţii voi striga: „Va învinge Armata Roşie, vor învinge francezii, vei învinge tu! Sînt fericit că în zilele acestea am fost alături de tine". Se întăresc din ce­ea ce mai mult rîndurile Rezistenţei pentru care forţa Uniunii Sovietice este chezăşia izbînzii. O cuprindere şi mai largă a realită­ţii de după ultimul război ne oferă romanul „Al nouălea val” — un ade­vărat roman-epopee, cronică artistică a evenimentelor din anii 1948-1951, un istoric al „războiului rece” pe care im 1 1) Cursul scurt de istorie al P.C. -lr al U.R.S.S. Ed. P.M.R. ediţia a IlI-a 1948 pag. 435. perialiştii l-au impus Uniunii­ Sovie­tice, ţărilor de democraţie populară şi tuturor oamenilor simplii din lumea în­treagă. Apar în toată mîrşăvia lor dez­gustătoare planurile antiumane, unel­tirile incendiatorilor unui nou măcel mondial, Ilya Ehrenburg demască cu neclintită convingere servilismul poli­ticienilor vîndiuţi capitalului american, de teraipa ministrului francez Bédaer, sau a industriaşului Pinaud, instigă­rile l­a război calculate, pline de ci­nism ale magnaţilor din Statele Unite ca senatorul miliardar Low sau colo­nelul Roberts, unul din şefii serviciului secret american de informaţii care trag sforile pe arena relaţiilor internaţio­nale prin agenţiile lor de spionaj şi înscenări diversioniste. Aceşti duşmani înverşunaţi ai Uniunii Sovietice re­crutează indivizi dubioşi din cele mai obscure straturi sociale, asasini de profesie ca S­meadle stau ca declasatul Hippcenco.­­ In ciuda tuturor maşinaţiuniilor dia­bolice ale acestor crunţi şi agresivi duşmani ai omenirii, tot mai puternică se afirmă mişcarea solidară a apără­torilor­­păcii. Ea îşi găseşte partizani în toate colţurile lumii şi dată că ală­turi de oamenii sovietici, înrudindu-se ■parcă cu ei, apar în roman pe acelaşi front al progresului, oameni simpli ca tînărul medic René Marillot, sau mun­citorul Garston, sau victime ale discrimi­nări hiba­rkia­le, negrii ca David şi Jenny, sau muncitori de la La­ Rochelle, sau ■ în sfîrşit docherii din porturile Le Havre şi Marseille... Peste tot în Statele Uni­te, în Finanţa, Germania de vest, Po­lonia sau Cehoslovacia acelaşi val — îi întîmpină pe provocatorii agenţi ai lui Low şi ai lui Roberts. Şi chiar dacă gloanţele perfide o lovesc pe Mado, sau dacă profesorul Dumas care în­fruntă la New York agresiunea ban­dei lui Smeadle este înlăturat de la conducerea Instituitului ştiinţific căruia îşi consacrase viaţa sau dacă negrul David Harrison închis şi schingiuit, victimă a unei ticăloase înscenări, îşi curmă viaţa, îe uneltirile şi crimele reacţiunii stat demascate. Le demască istoria însăşi, aşa cum este demascată în roman înscenarea cu procesul in­tentat diplomatului sovietic Minaev, că­ruia, cu complicitatea unui croitor, i se strecoară în buzunar documente false cuprinzînd un senzaţional plan de amnzare în aer a unei uzine atomice. Ilya Ehrenburg ia reuşit să creeze o întreagă galerie de tipuri respingătoare­ care ilustrează descompunerea mora­lă a lumii capitaliste. In opoziţie cu această lume, firele acţiunii stat con­duse pe plan ascendent de ero­i-mili­­tianţi ai lagărului păcii şi al progresu­lui. Pe unele din aceste personaje cititorul le cunoaşte încă din romanul „Furtu­na” ca luptătoarea din Rezistenţa fran­ceză Mado, profesorul comunist Du­mas, arhitectul Vasia Vlahov, cel care luptase Î11 rîndurile partizanilor, bă­­trtnul, şi totuşi sufleteşte veşnic tînă­­rul doctor Grîlov, fiica acestuia Na­­taşa, Valea şi vesela Galocica... Alţi eroi din „Furtuna” trăiesc în amintirea eroilor noului roman ca de pildă Jean Millet executat de hitle­­rişti sau Serghei Vlahov mort la pos­tul de onoare în lupta împotriva fas­cismului, minunatul om sovietic, a că­ii­ imagine, luptătoarea franceză, Mado, o păstrează veşnic vie. Alături de acestea apar figuri m­ai luminoase ca aceea a profesorului so­vietic Sebarştimn şi a colaboratorilor săi care lucrează la problemele transfor­mării naturii, sau muncitorii sovietici de la uzina de maşini agricole, sau a­­gronomul şi secretarul organizaţiei de partid, — oameni sovietici de vîrste şi profesii diferite, cu gusturi diferite, dar pe care îi uneşte aceeaşi trăsătură caracteristică, sunt conştienţi de sensul­­ şi scopul vieţii şi al muncii lor, fie­care îşi îndeplineşte cu entuziasm mi­siunea. Deşi în economia generală a roma­nului, zugrăvirea o­amenilor sovietici ocupă un loc cantitativ redus, Ilya Eh­­renburg ştie să-l facă pe cititor să în­ţeleagă că ei întruchipează de fapt forţa atotbiruitoare a ideilor comuniste care luminează asemenea unui far dru­mul omenirii muncitoare spre un viitor mai bun. Sub influenţa acestor idei se trezeşte conştiinţa unor oameni cinstiţi pe care Ehrenburg îi arată în procesul de creştere calitativă. Aşa este de pildă micul burghez american Mackhorn, fost patron al unei fabrici de impermeabile, care făcuse războiul Împotriva Germaniei, ajungînd pînă la urmă să lucreze într-o întreprindere de pompe funebre, nu înţelege la în­ceput cauzia tuturor mizeriilor. Ameţit de propaganda deşănţată împotriva Uniunii Sovietice, el se înrolează vo­luntar pentru frontul din Coreea. Abia după ce e luat prizonier, îşi dă seama că a fost înşelat. Masele largii ale po­porului german se trezesc la o nouă conştiinţă. Luî­nd cuvîntul la un mittag, muncitorul comunist Wolf din Germania occidentală ,exclamă plin de indignare: „Cum adică? Să ne lăsăm omorîţi pentru că americanilor nu le convine regimul ruşilor ? Ar fii stupid ! Pe noi să ne lase în pace! N-iau decîit să facă război fără noi“. Autorul dezvăluie lumea lăuntrică, de sentimente şi­­ rănita ţări ale eroilor săi. Aşa cum Mado din „Furtuna“ de la concepţia estetizantă, individualistă, ajunge să înţeleagă fericirea în parti­ciparea la Rezistenţă, în „Al nouălea val“ o vedem luptătoare activă şi ne­înfricată pentru cauza păcii. iPi­atorul Sembat, profesorul american Adams, bătrînul avocat Clark sau ziaristul francez Sablon ajung de asemenea printr-un proces de căutări ideologice la înţelegerea rolului social al artei şi ştiinţei. Ziaristul Sablon trimis în Uniunea Sovietică de agenţia „Transoc“ — sim­bol al agresiunii imperialismului ame­rican — ca să facă propagandă anti­­soviietică, se convinge de minciuna 13­­cestei propagande şi ia atitudine faţă de politica aţîţătorilor la război ame­ricani. Nu acesta este drumul ziaris­tului francez Nivelle, slugă supusă a st­upinilor săi de la „Transoc“. Poet fără talent, el devine unealta politicii lor sîngeroase. Pentru bigotul Low, francez­ii stat un popor degenerat, în totul dependent de planul Marshall. „Francezul nu ştie să scoată bani dintr-o ideie bună ; nu ştie să scoată bani nici din bani" — spune Low gi­nerelui său Nivelle. „Nu cu zahăr tre­buie redresată Europa, ci cu cravaşa, o bună cravaşă americană", reflectează acest n­ankeu lipsit de orice scrupule, întreaga politică agresivă de domina­ţie mondială­­a imperialismului se vă­deşte în următoarele cuvinte ale aces­tui personaj respingător : „...bomba atomică poate schimba totul , ne poate face să devenim stăpînii lumii". Dar din fericire, aşa cum spune unul din personajele cărţii „In lume sînt mai mulţi oameni cinstiţi, decît canalii...“ Şi aceasta este ideia romanului. Aceşti oameni cinstiţi formează frontul pării care luptă împotriva războiului. In timp ce monştri de teapa lui Low, Roberts, Bill Coster, Smeadle, Neales şi alţii încearcă să arunce omenirea în întuneric şi suferinţă, oamenii sovietici construiesc cu entuziasm o lume nouă. In timp ce Trumian vorbeşte de înarma­rea Europei occidentale, de baze mi­litare şi bomba atomică, profesorul Seberzin prezintă la Kremlin planul de amenajare a perdelelor forestiere. Vasia Vlahov­­lucrează la construcţiile viitorului comunist, Natasia, soţia lui, munceşte plină de abnegaţie pentru opera de transformare a naturii. In timp ce capitaliştii asmut popoarele între ele, o treime din lume e un vast şantier al păcii, opt sute de mi­lioane de oamenii luptă cu natura, gră­besc timpul — „Ce forţă există la noi în fiecare om" — exclamă Olia, soţia diplomatului Sovietic Minaev, iar 'doctorul Craiov,' ' deputat în Sovietul Suprem al U.R.S.S. nu poate de­cît să rîdă de afirmaţiile calomnioase ale presei capitaliste care pretinde că Uniunea Sovietică se pregăteşte de atac: „ofensiva pe care o pregătim nu e împotriva lor, ci împotriva secetei". Ironia muşcătoare de strălucit pam­­­fletist îndreptată împotriva duşmanului se transformă la Ilya Führenburg într-o satiră biciuitoare, care mergînd pe linia satirei lui Gorki şi Maiakovski demască falsa „democraţie" burgheză, „modul“ de viaţă american şi însăşi esenţa reacţionară a imperialismului şi a politicii lui antipopulare. 111 cîteva trăsături precise şi vigu­roase, Ehrenburg, conturează profilul moral şi ideologic al personajelor sale reuşind să creeze climatul social în care se produc ciocnirile diverselor forţe la acţiune. Laconismul şi sobrie­tatea pasajelor narative se îmbină organic cu ritmul trepidant al ple­­doariei autorului, incisivă ctad este vorba de duşmani, caldă, firească, pe alocuri de o solemnitate emoţionantă cînd apar neuitatele figuri de oameni din lumea socialismului şi a păcii. Romanul atinge note de vibraţie in­tensă atunci cînd redă episoade legate de lupta solidară a oamenilor muncii din diferite ţări pentru salvarea păcii: congresele de pace de la Stockholm, Varşova, Paris. Cu gîndul la viitorul popoarelor, la viitorul Europei, a scris Ilya Ehrenburg romanul său, aşa cum în articolul său „Destinele Europei" recent apărut în ziarul „Pravda" acest neînfricat luptă­tor pentru pace spune: „Noi ţinem la viitorul Europei, pentru că avem Mos­cova şi Leningradul, care sunt scumpe tuturor europenilor cinstiţi, tot aşa cum nouă ne sunt scumpe Parisul, Roma, Londra. Noi vrem să apărăm împreună d­e toate statele Europei mă­reţele ei monumente şi viitorul ei. Noi trăim pe acelaşi continent cu francezii, englezii, danezii, ungurii, germanii, italienii, noi avem aceeaşi casă — Europa şi vom apăra pacea acestei case cu toată ardoarea unei inimi, iu­bitoare". împreună cu el, aceeaşi chemare adre­sează omenirii personajele care luptă pe frontul păcii la paginile romanelor „Furtuna“ şi „Al nouălea val". TAMARA GANE INFORMAŢIA BrICUREŞTRILUI Pe scenele teatrelor bucureştene Pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, — sala Studio — se reprezintă cu mult succes comedia scriitorului Mihail Se­bastian . „ULTIMA ORA” Clişeele reprezintă două sce­ne din această comedie. Aparatul fotografului nostru a prins în pri­mul clişeu o scenă din actul II interpretată de Costache Antoniu, artist al poporului din R.P.R., Maria Voluntaru şi Marcela Rusu, iar în al doilea clişeu, o scenă din actul III, în care apar Ion Fin­teşteanu, artist emerit al R.P.R., şi Niky Atanasiu. De vorba cu pictoriţa franceză Mireille Miailhe Expoziţia „Algeria 1952“ a pictorilor francezi Boris Traslitzky şi Mireille Miailhe, care s-a descins zilele trecute, a stîrnit un viu interes în rîndu­l ce­tăţenilor Capitalei, dornici să cunoască arta unor reprezentanţi ai culturii pro­­gresiste franceze. Cu prilejul deschiderii expoziţiei, ţara noastră a primit un oaspete de peste hotare: pictoriţa Mireille Mia­ilhe. Numele ei este legat de mişcarea de rezistenţă în rîndul căre­ia a lup­tat în vremea ocupaţiei fasciste a Franţei. Ca artistă ea s-a afirmat re­pede prin modul curajos, original, cu care a atacat diferite teme legate de viaţa, de omul zilelor noastre. împre­ună cu reprezentanţi de frunte ai plasticii franceze, Mireille Miailhe a participat la expoziţii care s-­au bucu­rat de larga apreciere a publicului francez. In 1952 ea vizitează împreună cu Boris Traslitzky — Algeria, colonia franceză de pe ţărmul Mediteranei. Era pentru prima oară cînd pictoriţa trecea graniţa Franţei. Cele văzute în Algeria — mizeria, foametea, crunta asuprire colonială, i-au impresionat adine pe cei doi artişti. Ei şi-au spus cuvîntul în expoziţia „Algeria 1952“, adevărat act de acuzare împotriva po­liticii colonialiste. Tablouri din această expoziţie au fost aduse la Bucureşti şi prilejuiesc publicului Capitalei o cunoaştere îndeaproape a realităţii din­­tr-una din cele mai exploatate ţări din lume. Am cerut pictoriţei Mireille Miailhe să ne vorbească despre creaţia sa, şi să ne dea cîteva impresii asupra celor văzute cu prilejul vizitelor făcute zi­lele acestea în Capitală. —, Ce ne puteţi spune despre călă- Trofia dvs în* Aljjeria? ‘ — In şcoală învăţam că Algeria este un departament francez ca oricare al­tul, bia mai mult decît atît, că Franţa îndeplineşte în Algeria o adevărată o­­peră de binefacere. Adevărul este însă că Algeria nu este un departament francez, ci o colonie franceză, adică o ţară ale cărei bogăţii aparţin metro­polei, în dauna marii majorităţi a po­porului, ce se zbate la ceia mai­­adîncă sărăcie. Este suficient să spun că am văzut cu proprii mei ochi copii alge­rieni muncind pe plantaţii încă de la vîrsta de 7 ani, ducîndu-ise la şcoală în proporţie de abria 12%, şi murind de timpuriu din pricina foamei şi a bolilor de tot felul. N-am să pot uita niciodată copiii Algeriei, goi, desculţi, vlăguiţi, i purtînd de mici în spinare poveri. Tabloul „Copii algerieni“ care se află acum la Bucureşti, este o re­producere a chipului acelor micuţi pe care i-am întîlnit în regiunea muntoasă a ţării, cu iarnă aspră. Zdrenţele ce abia le acopereau trupu­rile erau unica lor îmbrăcăminte. N-am şovăit să arăt acest lucru în tabloul meu, căci conştiinţa m-­a îndemnat să spun întreg adevărul poporului francez despre poporul frate algeriian. La fel a făcut şi Boris Taslitzky în tablourile sale. „Femei din Oran" — pictură de­venită celebră în Franţa — are acelaşi fundament real. Taslitzky a fost inspi­rat de greva docherilor din portul Oran care au refuzat să încarce arme pen­tru­ războiul din Vietnam. Docherii au fost atunci atacaţi de poliţie. Femeile din Oran s-­au alăturat greviştilor, au luptat alături de ei, înscriind una din cele mai impresionante pagini de lup­tă din istoria mişcării pentru pace şi libertate a poporului algerian. De alt­fel, trebuie să adaug că Uniunea fe­meilor algeriene a devenit o organizaţie deosebit de puternică, un sprijin de seamă al mişcării de eliberare naţio­nală din Algeria. Boris Taslitzky şi cu mine am socotit o datorie să exprimăm toată realitatea Algeriei prin pictura noastră, să dăm o concluzie călătoriei făcute în colonia franceză de pe malul Mediteranei. Astfel s-a născut expoziţia „Algeria 1932“. — Ce părere aveţi despre Expoziţia Anuală de Stat a Artelor Plastice Pe care aţi vizitat-o de curînd ? — Trebuie să arăt de la bun început că m-a impresionat profund numărul mare de tablouri inspirate din viaţa actuală a poporului român ca şi din momentele legate de diferite evenimen­te istorice. De asemenea, este impre­sionantă varietatea genurilor abordate de artiştii dvs. plastici, care aleg şi teme cu o veche tradiţie, cum este de pildă pictura de Inspiraţie istorică. Trebuie să aduc un cuvînt de laudă şi carica­turii, pe care de altfel noi, francezii, o urmărim graţie presiei şi revistelor ro­­mâneşti ce ne sosesc. Am părăsit Ex­poziţia Anuală de Stat a Artelor Plas­tice cu sentimentul că am cercetat operele unor artişti combatanţi, care atacă­ la front — cum spunem noi francezii — problemele. Voi purta în­tipărită în minte amintirea operelor de mare vialorare artistică ale lui Corneliu Baba, gingăşia acuarelelor Ligiei Ma­­covei, a desenului fin al lui Tiaru. Am fost de-a dreptul impresionată de discuţiile plenarei Uniunii artiştilor plastici din R.P.R. la care am parti­cipat. Au venit maeştrii cei mai pre­ţuiţi ai plasticii romîneşti, au venit artişti din toate regiunile ţării să facă schimb de experienţă, să-şi expună opi­­niile. In Franţa, un asemenea lucru nu s-ar putea întiîmipla. In ţara mea, ar­tistul se izbeşte de greutăţi foarte mari, atît morale, cît şi materiale. El e veşnic urmărit de grija zilei de inii­ne, de problema asigurării existenţei. Uniunea pictorilor francezi se ocupă doar de revendicările noastre econo­mice. In deosebi pictorii comunişti duc discuţii privitoare la orientarea artei, luptă pentru promovarea realismului. Şi expoziţia din sala "Dalles'^în care am putut preţui operele valoroase ale pictorilor Schweitzer-Cumpăna, Witman şi Szabó Bella, m-a ajutat să apreciez condiţiile superioare create astăzi de Stat artiştilor plastici din ţara dvs., să îmi dau seama că acesta este unul din principalii factori care explică creş­terea calitativă a artei romîneşti. Do­resc din inimă pictorilor, sculptorilor, graficienilor — prieteni dragi din Repu­blica Populară Romînă — succese tot mai mari pe drumul artei militante pentru pace și un viitor luminos. O poveste despre un nou Prometeu Aşa începe povestea de demult, de pe vremea cînd nu erau chibrituri, nici fabrica de chibrituri din Bucureşti şi prin urmare, nici tovarăşul Vasile Urzică, directorul fa­bricii de chibrituri... De pe vremea cînd Prometeu legen­darul, aşa cum ni-l prezintă poetul Johannes Becher : ,,Pe slincă sta, ca intr-o săritură, Urmînd în zare să-şi implinte saltul Cu fruntea sus, şi plin de-o sfintă ură. Se războia cu zeii din­­inalturi". Acel care a învins cerbicia zeilor, îndrăzneţul Prometeu, a furat focul sacru din căminul Olimpului şi l-a oferit mă­rinimos oamenilor. Pentru această fără seamăn cutezanţă, s-a lăsat înlănţuit pe culme înaltă, pierdută în neguri, şi vulturii hămesiţi ai cerului i-au sfişiat lacomi­ficaţii. Mai tirziu, vestalele trandafirii au păzit cu puritatea şi fideli­tatea lor, flacăra purpurie a focului sfint. Şi din iniinile lor această obştească şi de răspundere în­deletnicire de păstrători ai focului (chibriturilor) le revine, după o îndelungă şi Intortochlata peregrinare, tovarăşului Urzică şi tovarăşului inginer şef Arsene Cristea. Desigur, nu ne putem permite nici măcar cu gîndul com­paraţia cu marele demiurg, dar şi noi asemenea lui Pro­meteic, pentru a reuşi să furăm o palidă flăcăruie băţului de chibrit, ne sfişiem (şi încă zilnic şi fără nimbul martira­jului !) ficaţii, nervii şi mai cu precădere, degetele, consem­­nind evenimentul licăririi chibritului, ca pe o rară şi deosebită sărbătoare in familie... Slaba prlpiire a chibritului e sa­vurată şi salutată cu entuziasmul şi emoţia celor din ve­chime care frecau două bucăţi de lemn bine uscate pentru a se aprinde. Se poate ca unii — şi pe drept, cuvînt — să susţină că astfel de chibrituri acefale feresc de incendiu, că sunt ino­fensive in mină, oricită bunăvoinţă şi sîrguinţă ar depune, că nu s-ar putea sinucide cu fosforul chibriturilor (cineva a încercat şi de atunci are o pantagruelică poftă de mincare) că ar putea servi pe astmatici, convingîndu-i să renunţe cu desăvîrşire la ţigara din gură. Alţii — amatori pasionaţi ai sportului — ar putea argumenta cu autoritate şi compe­tenţă, că frecarea continuă a chibriturilor de cutie este pri­elnică dezvoltării fizice, a muşchilor braţelor... Direcţia fabricii (pentru că nu punem beţea de chibrit d in roata nimănui) susţine insă că vina o poartă întreprinderea forestieră pentru exploatarea şi transportarea lemnului I.F.E.T. din Piteşti (şi altele) care trimit lemn necorespun­zător pentru fabricarea chibriturilor. Se poate să aibă şi o parte de justeţe. E drept, că dacă chibriturile ard anevoios, in schimb, oferă netăgăduit şi unele avantaje: cutiile sunt pe jumătate golite (aici trebuie să consemnăm şi con­cursul binevoitor al unei bune părţi dintre debitan­ţi), unele beţe dacă nu sunt rupte de-a dreptul in cutie, se rup­e­ prima atingere cu cutia, altele, mai debile, sunt numai aşchii, sttrnind astfel o explicată şi acerbă invidie în rin­­dul cutiilor de scobitori... Ar fi nimerit şi educativ ca direcţiunea să vizioneze minunatul film ,,Marele cetăţean". Şi iată de ce : este mai ales o scenă in care Kirov cere unui director al unei fabrici de chibrituri să-i ofere un foc. Directorul a scos cutia din buzunar și ce a urmat­­sunt sigur că l-ar convinge pe to­varășul Urzică să umble in mod permanent cu două sai mai multe brichete. Sau poate ar prefera cealaltă cale. Asemenea pudicelor şi imaculatelor vestale, să păzească ca şi chibriturile noa­stre să ardă cum trebuie. Cu recunoştinţa şi dragostea ce­tăţenească, voi arde atunci, cu primul băţ de chibrit integru, plecat spre slava noului Prometeu care a redat focul beţe­lor de chibrituri — intacte și neprihănite în cutiile lor­­ aceste însemnări ale mele. NICOLAE TAUTU ÎNTIMPLARILE L­U­I MITICĂ (9) de NEU COBAR OASPEŢI DIN STRĂINĂTATE Miercuri la amiază a sosit în Capitală Teodor Hirner, şeful sec­ţiei muzică populară a postului de radio Kosice şi redactor şef al emisiunii muzicale regionale din Kosice, R. Cehoslovacă. El va stu­dia în ţara­­ noastră, în cadrul convenţiei culturale dintre R.P.R. şi R. Cehoslovacă, influenţa pă­trunderii motivelor populare din Slovacia în folclorul muzicii ro­mîneşti. La sosire, pe aeroportul Bănea­­sa, oaspetele a fost salutat de re­prezentanţi ai Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Stră­inătatea. De asemenea a fost de faţă Marta Ruprichova, secretar al Am­basadei R. Cehoslovace la Bucu­reşti. (Agerpres) Colportori mototriciclişti In afară de cele cinci mototrici­clete folosite de Oficiul special Poşta Centrală pentru distribuirea ziarelor la abonaţi, mai sînt 11 asemenea maşini la dispoziţia Di­recţiei orăşeneşti a difuzării pre­sei, pentru aprovizionarea chioşcu­rilor de vînzare cu bucata. Pentru cele 11 mototriciclete nu există însă personal specializat, atît în colportaj cît şi în condu­cerea maşinilor. Acest lucru pro­duce greutăţi în buna difuzare a presei, îndeosebi în cartierele mai îndepărtate. Greutatea aceasta va fi înlătu­rată în urma înfiinţării unei şcoli de conducători de mototriciclete la care vor participa 20 din actualii colportori. Unele mototriciclete­­ vor fi ame­najate ca standuri mobile constru­­indu-se pe ele stelaje speciale. Standurile mobile vor servi pen­tru difuzarea presei pe stadioane şi la toate marile manifestații. Artiştii amatori din cooperaţia meşteşugărească Echipele artistice din coopera­tivele meşteşugăreşti pregătesc programe de dansuri din folclorul popoarelor şi două piese de tea­tru originale. Astfel, echipa de dansuri a coo­perativei meşteşugăreşti „Sîrgu­­inţa” repetă o suită de dansuri tătăreşti, cooperativa meşteşugă­rească „întrecerea” pregăteşte un program de dansuri populare ger­mane. De asemenea alte echipe pregătesc dansuri populare bielo­ruse, poloneze, romîneşti pe dife­rite teme, etc. Echipa de teatru a cooperativei meşteşugăreştii „Tehnica confec­ţiei” repetă comedia „Capul rău­tăţilor” de Radu Costăchescu iar echipa cooperativei meşteşugăreşti „Sîrguinţă” a început repetiţiile comediei „Forma-i formă” de Do­­du Cristian. In trimestrul 11 Cooperativele de producţie meşteşu­gărească ap­arţ­i­nîhd Uniunii „Lemn Mobilă" au prevăzut în planurile lor de producţie să realizeze în trimestrul II­­ al anului în curs noi obiecte de larg­­ consum. Astfel, cooperativele care pro­­­­duc mobilă şi butoaie, vor produce spă­lătoare manuale pentru gospodine,­­ scăunele portative din lemn, umeraşe­­, pentru haine şi altele.­­ De asemenea, cooperativa meşteşugă­­­­rească „Tehnica sticlei” via începe să producă oglinzi de buzunar, oglinzi pentru lămpile cu petro! La care se va executa şi partea metalică, precum și oglinzi de perete cu suport din lemn. con­feriiii e ste sosiştii vor ştiptice Colectivul Filologic al Societăţii de Ştiinţe Istorice, Filologice şi Folclor organizează mîine la orele 18, în amfiteatrul Al. Odobescu al Facultăţii de Filologie, o şedinţă de lucru în cadrul căreia se vor dis­cuta probleme legate de noile nor­me ortografice. ★ Pentru, a veni în ajutorul ca­drelor didactice de specialitate, studenţilor, precum şi celor intere­saţi să cunoască problemele de­mografice, Societatea de Ştiinţe Naturale şi Geografie organizea­ză mîine, 2 aprilie, la orele 20 o conferinţă cu­­ tema „Geografia populaţiei Republicii Populare Române” ţinută de tov. conf. univ. Atena Rădoi de la Universitatea „C. I. Parhon”. Conferinţa va avea loc în­ Amfi­teatrul de Geologie al Facultăţii de Geologie-Geografie şi va fi înso­ţită de proiecţii.

Next