Lupta, iunie 1933 (Anul 12, nr. 3476-3500)
1933-06-10 / nr. 3483
ANUL XII No. CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni Pe 6 Pe 3 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const Miile. 12 (Sărindar) Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 flirt&rgi h i în strainfi'fin.t. Pactul celor patru " Cel mai important eveniment politic mondial de la armistiţiul din 1918, este fără îndoială proectul pactului celor patru mari puteri europene, adică înţelegerea dintre Anglia, Franţa, Germania şi Italia pentru dirijarea şi organizarea vieţei economice şi politice din Europa. Acest pact al sus arătatelor state europene, capătă o importanţă mondială prin sprijinul, dacă nu oficial, cel puţin oficios al Statelor Unite din America. In viaţa politică a statelor, ca şi în aceea a simplilor muritori, înţelegerea celor mari produce totdeauna îngrijorarea celor mici, cari instinctiv simt că asemenea înţelegeri se fac de regulă pe socoteala lor. Oare robia Poloniei n’a fost consecinţa înţelegerei Ruso-Austro-Germană, iar aceea a popoarelor slave şi latine din centrul şi orientul Europei, consecinţa alianţei dintre împăraţii şi regii marilor puteri europene ? înţelegerile prin pacte, dintre marile puteri europene dacă durează, duc tortamente la supunerea celor mici, iar de nu la un război mondial, în care statele mici sunt târâte fără voia lor. Este deci în interesul vital al micilor state europene să examineze cu atenţiune toate dedesubturile pactului de patru ce vrea să se încheie, şi să ia din vreme măsurile necesare pentru a putea resista presiunii politice şi economice pe care aceste patru mari puteri înţelese, o vor exercita asupra întregei Europe ! Privit sub aspectul textului oficial, pactul celor patru mari puteri europene sprijinit de America, prezintă cele mai frumoase speranţe pentru viaţa economică şi politică a marilor puteri europene, căci cum prin acest pact pacea dintre marile puteri ar fi garantată pentru zece ani, termen ce s’ar putea prelungi în mod automat pentru încă alte câteva decenii, se poate spera că viața economică va relua un mare avânt; în scurtă vreme creditul va renaște, redând Europei prosperitatea economică. Prosperitatea economică și financiară a marilor puteri europene ar putea desigur avea o mare influenţă în bine şi asupra vieţei economice a tuturor celorlalte state din Europa. Cu o singură condiţiune: că aplicarea în fapt a acestui act să fie făcută cu respectarea sinceră a libertăţilor politice şi economice a tuturor. Or, cum am spus la începutul acestui articol, trecutul ne învaţă că de câte ori împărăţiile ceie mari s’au înţeles între ele pentru a pune ordine în Europa, această ordine s’a făcut totdeauna pe socoteala celor mici. * Pentru a ne da seama de consecinţele politice şi economice ce ar decurge din aplicarea reală a pactului celor patru mari puteri, este nevoe dlar să examinăm origina acestui pact, apoi care sunt interesele fiecăruia dintre aceşti mari contractanţi şi ce se urmăreşte în realitate prin această înţelegere dintre Anglia, Franţa, Germania şi Italia sub egida Americei. Cu toţii ştim că ajutorul acestui pact de pacificare europeană este d. Mussolini, care în nici un caz nu poate fi bănuit că prin această pacificare doreşte libertatea popoarelor. Propunerea acestui pact coincide prea mult cu instalarea d-lui Hitler la Berlin, cu dezastrul economic din America şi cu criza prin care trece Anglia, neutru a nu constata o strânsă legătură între slăbirea rezistenţei democraţiilor anglo-saxone şi dorinţa dictatorilor de a trage toate foloasele în favoarea politicei dictatoriale. Premierul italian este un om de stat de prea mare valoare, pentru a nu fi văzut că acuma este momentul şi poate singurul prielnic, de a transforma Europa centrală şi orientală într’o vastă colonie a dictaturilor dela Roma şi Berlin şi că numai prin paralizarea influenţelor democratice din Franţa, Anglia şi America, regimul fascist din Italia şi cel rasist din Germania îşi pot asigura o lungă şi liniştită durată. Agitând mereu ideia revizuirei tratatelor, fluturând drapelul Hitlerian de revanşă germană in aceste momente când America şi Anglia trec printr’o atât de gravă criză economică,, financiară şi politică, conducătorii Italiei ştiau prea bine că Franţa nu va putea rezista şi în dorinţa ei de a menţine cu orice chip pacea va trebui să cedeze tendinţelor de dominaţiune a Italiei în centrul şi orientul Europei. Autorul pactului celor patru mari puteri fiind un om de valoarea şi energia d-lui Mussolini ajutat de d. Hitler în scopul susţinerei politicei lor dictatoriale, ne putem da seama ce va însemna pentru noi punerea în aplicare a acestui pact. In politica externă planurile diplomaţilor se bazează totdeauna pe realităţi iar un diplomat de un realism atât de accentuat ca d. Mussolini nu s’a putut gândi, când a formulat propunerea pactului, decât la realizarea imediată a intereselor economice şi politice ale Italiei; iar aceste interese, pentru un moment, sunt întinderea şi întărirea influenţei Italiei fasciste în centrul şi orientul Europei. Când acum 10 ani d. Mussolini pusese bazele guvernării fasciste din Italia, a repetat în multele sale discursuri că în anul 1935, deci peste două ani, Italia va număra o populaţie de peste 50.000.000 de oameni căreia lumea va trebui să-i facă loc. Italia are deci mare nevoe, cel puţin de o imediată expansiune economică pentru populaţiunea ei mereu crescândă, iar expansiunea ei economică nu se poate deocamdată realiza decât în Europa Centrală şi orientală, căci coloniile africane pe lângă că necesită foarte multe miliarde, de care Italia nu poate azi dispune, dar aceste colonii nici nu le poate obţine atât timp cât Franţa continuă să fie cea mai bogată şi ţara cea mai bine armată din Europa. Scopul imediat al pactului celor patru nu poate fi deci decât împărţirea influenţei politice şi economice a Europei pentru cele patru mari puteri, urmând ca Italia să-şi poată în linişte executa influenţa ei asupra centrului şi orientului Europei. Se naşte însă întrebarea dacă Italia doreşte în mod sincer să împartă această influenţă cu Germania sau urmărind o politică a ei proprie va abandona după scurtă vreme Germania lăsând-o singură izolată și înconjurată numai de state dușmane, pentru ca astfel Italia să devie arbitrul întregei politici europene. Cele ce se petrec astăzi în Austria unde primul ministru Dolfuss, după întoarcerea sa din Roma, opune o atât de îndârjită resistenţă „Anschlusului” cerut de naţional-socialiştii lui Hitler, ne dă indicaţiunea că Italia urmăreşte o politică a ei proprie, contrarie intereselor naţionaliste de astăzi ale hitlerismului şi că această politică este mult sprijinită de Franţa, care are tot interesul de a împiedica alipirea Austriei de Germania. Un prim rezultat al pactului de patru ar fi deci renunţarea de fapt a Germaniei la Anschluss, căci d. Hitler nu poate să-şi păstreze azi situaţia decât cu sprijinul Italiei, iar interesul acesteia ce coincide cu acel al Franţei ca Germania să renunţe, pentru un moment, la alipirea Austriei. Suspendarea pe trei luni a marelui ziar german „Deutsche Allgemeine Zeitung” se întemeiază pe faptul că acest ziar şi-a permis să scrie „că amiciţia Germaniei pentru Italia—d. Mussolini o ştie prea bine—nu poate să „meargă până acolo ca Germania să tragă un singur foc de „puşcă pentru apărarea intereselor Italiei în Adriatica. Noi Ger „manii voim să trăim în pace cu „Iugoslavia şi nu ne interesează „planurile Italiei în Croaţia şi „Dalmaţia. Pe noi ne interesează mai mult alipirea Austriei decât planul unei triade Austro-Ungaro-Croată pusă sub un suveran unic sub protecţiunea „Italiei”. Marele ziar german a fost suspendat pentru că a dat pe faţă înţelegerea secretă dintre Hitler şi Mussolini prin care acesta se sprijine pe cel dintâi în schimbul renunţării la Anschlusul austriac lăsând mână liberă Italiei de a crea un nou stat compus din Austro-Ungaria şi Croaţia sub protecţia Italiei. Destăinuirile marelui ziar german, care timp de peste 50 de ani a fost organul oficios al Ministerului de Externe din Berlin, ne arată încotro se îndreaptă planurile politice ale d-lui Mussolini, autorul pactului celor patru mari puteri; — iar pedepsirea ziarului de către d. Hitler ne arata că acesta s’a înţeles cu d. Mussolini pentru realizarea unor mari şi foarte importante planuri politice în centrul Europei. Despre aceasta, vom vorbi în numărul viitor. M. VALERIANU Granate Cu iugoslavii Eri au fost la Balcaniadă atâta omenire, că aproape atingea cifra celor cari au defilat acum două săptămâni la manifestaţia naţional-ţărănistă. Am devenit nişte sportivi, că bieţii englezi, vor ajunge, în comparaţie cu noi, nişte incorigibili sedentari! Echipa noastră de foot-ball s’a ţinut bine până acum. Pe bulgari i-a făcut piftie; cu grecii a mers ceva mai greu, fiindcă, după cum se ştie, grecii sânt mai iuţi de picior; totuşi i-am bătut şi pe ei, cu un singur punct. Numai ultima întâlnire, aceea cu iugoslavii, mă cam îngrijorează. Aceştia speră să ne treacă Dunărea — fără pod! Numai să se ţie bine echipa noastră, fiindcă, oricini, aliaţi sântem, rude cu casa regală din Belgrad, dar tot aşi vrea să le tragem şi sârbilor o mamă de bătae de s’o treacă în antologiile lor! Numai să-şi strângă brăcinarul ai noştri! DEŞCA Creionul actualităţii Pactul — Măcar dacă ne-am muri, ca cei trei, micii, înţelege, nai, cei patru Politică de claritate Urmăriţi politicele diferitelor state şi veţi vedea că cele mai tari sunt şi cele mai clare şi mai simple. Cele cu pretenţie de Inovare sunt complexe, complicate, confuze şi foarte greu înţelese de opinia mondială, care neputându-le sezisa limpede, bănueşte, in dosul obscurităţei, gânduri necurate. Ce este simplu, expus cu sinceritate şi menţinut cu convingere, e lesne înţeles şi devine crez general. Pactul primitiv pentru o conlucrare a celor patru mari puteri a întâmpinat neîncredere generală, mai întâiu fiindcă iniţiatorii s’au ferit a-i face cunoscut in mod clar şi franc cuprinsul, lăsând loc tuturor conjuncturilor şi presupunerilor. A trebuit să i se ghicească intenţiunile — şi de aici necesitatea contraproectului francez pentru a determina mai ales ceiace un asemenea pact nu va trebui şi nu va putea conţine — ceea ce va şi pus, din capul locului, într’o lumină de ameninţare pentru alţii. DH exemplu: problema dezarmării. Politica germană a urmat o linie plină de sinuozităţi. Cu cât propunerile erau mai întortochiate, cu atât se citea într’înseie nesinceritatea, scopuri ascunse, curse întinse. Politica Franţei n’a variat o clipă: mai întâiu securitate şi apoi dezarmare. Cum se poate organiza securitatea? Sau printr'o armată internaţională, sub supravegherea Ligei Naţiunilor, sau printr’un control internaţional efectiv, permanent şi reciproc, spre a se preveni orice încercare de înarmări clandestine, iar semnatarii angajamentului să aibă obligaţia de a lua măsuri împotriva oricărui stat care s-ar reînarma. E clar, la înţelesul oricui şi fără gânduri ascunse. Va triumfa această politică de claritate? Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nu va triumfa? Vor trebui menţinute toate garanţiile ca cei ce n’o admit, să poată fi făcuţi neprimejdioşi. S. U. R. Spulberarea unei infamii Se ştie că la venirea guvernului de tehnicieni sa dezlănţuit o furie fără seamă contra celor cari din capul locului au avut îndrăzneală să se ridice împotriva cabinetului Iorga Argetoianu, cum au fost cei dela „Lupta”. Furie şi prigoană fără niciin scrupul. Cel d’intăiu care a plătit cu persoana lui samavolnicia civilizatului guvern al d-lui profesor Iorga şi a imaculatului bărbat politic Argetoianu, a fost primul nostru redactor. In contra lui s’a înscenat o infamie. Am aşteptat, cu resemnare, doi ani ceasul judecăţei. El a sosit, în fine. Justiţia s’a pronunţat sfărâmând eşafodajul de calomnii şi infamii. Toată „afacerea” s’a dovedit că a fost ticluită în două svorturi: întâiu să se satisfacă o dorinţă abuzivă, mişelească, a unui guvern de prigoană; al doilea să se pompeze, din această afacere, câteva milioane prime pentru uneltele cari s’au pretat la înscenare. Dar „lovitura” n’a reuşit deşi înscenatorii au încercat, chiar in cursul instrucţiunei, să ridice pentru pretinsa contrabandă vre-o şapte milioane prime, — sumă pe care d. Argetoianu, cu tot cinismul lui, n’a avut curajul s’o avanseze, prevăzând că justiţia nu va putea ratifica o astfel de infamie. Intr’adevăr justiţia a anulat toate procesele verbale privitoare la pretinsa contrabandă, fiindcă n’a existat nici un fel de contrabandă, fiindcă statul n’a fost păgubit cu o para, fiindcă statul n’a formulat nici o pretenţie, fiindcă s’a dovedit prin însuşi declaraţiile miniştrilor de finanţe că totul s’a petrecut în cea mai perfectă regulă. Iar în ce priveşte învinuirea, adusă primului redactor al „Luptei” că ar fi intervenit în această afacere, însuşi ministrul de finanţe care a soluţionat acea afacere de import de galoşi a declarat drept absurdă această învinuire, căci a rezolvă singur afacerea încredinţat că face un act bun de guvernământ. Spre a se stabili în ce condiţiuni s’a dat curs înscenărei acestei pretinse afaceri de contrabandă şi trafic de influenţă, guvernul actual a ordonat o anchetă generală cum a venit la cârmă. Ancheta a făcut-o d. Quintescu, consilier la înalta Curte de Conturi. Raportul este zdrobitor pentru înscenatorii procesului. Din el rezultă că răposatul Hamangiu, a intervenit, în cursul instrucţiunei, ca să se avanseze prima ce s’ar cuveni dacă justiţia s’ar pronunţa definitiv că este contrabandă, adică să avanseze peste 3 milioane primă. Aşa dar atât printr’o anchetă oficială, administrativă, cât şi prin hotărîrea pronunţată alaltăeri de Tribunalul S III, s’a sfărâmat întreaga înscenare în care a fost mişeleşte implicat primul nostru redactor. S’a încercat împotriva lui de către o coaliţie de duşmani, fără scrupule, un asasinat moral. Dar când justiţia a fost chemată să se rostească, nu s’a mai putut menţine nimic şi însuşi ministerul public a fost nevoit să recunoască că n’a existat nici o contrabandă, că, deci, afacerea a fost licită şi prin urmare nici traficul de influenţă nu se poate susţine Aşadar, iată înfierată de justiţie infamia patronată de către guvernul „ritmului nou”. Nădăjduim că desnodământul va servi de lecţie tuturor guvernelor fără scrupule şi celor cari şi-au făcut o specialitate din a calomnia şi terfeli adversarii. De altfel, prezenţa la bara justiţiei a celor mai de seamă fruntaşi ai baroului, aparţinând tuturor partidelor, ca apărători ai primului nostru redactor, a fost un protest viu ridicat contra incalificabilului act de răzbunare politică. pt. Temniţe şi ocnaşi Viaţa în celule --------- ---------Lipsa de ateliere. — Radio în puşcării. — Separarea comuniştilor. — Pe pereţii celulelor. — Latrina, alcov de vieii de AL. BOGDAN In ziua când am vizitat Doftana, în luna Mai a acestui an, totalul deţinuţilor era de 168; dintre aceştia, 58 erau comunişti, 29 spioni. După cum se vede, se trimit la Doftana cu predilecţie comuniştii. Explicaţia este că mulţi dintre aceştia, fiind recalcitranţi, iar alţii făcând propagandă în inchisori, sunt factori ce propagă dezordinea, şi de aceea s’a simţit nevoia ca ei să fie izolaţi. 87 din efectiv sunt deţinuţi condamnaţi la recluziune, 14 la muncă silnică; de câtva timp s’a început să se trimită aci şi recidivişti. La Doftana, există 397 celule; aşadar, efectivul este mai mic decât spaţiul existent. Fiecare aripă cu celule este denumită printr’o literă: Secţia A, Secţia B, etc. Secţia H conţine, după cum am văzut, celulele de pedeapsă, adică în ele sunt ţinuţi la arest cei cari au fost pedepsiţi în închisoare, pentru abateri grave de la regulament Deşi aceste celule de beznă şi umiditate sunt înfiorătoare, uneori deţinutul pedepsit nu este scos din ele o lună şi chiar două, închisoarea mai posedă câteva ateliere, mai ales de tâmplărie. Cu Găetan, care conduce un atelier de mobile, am stat de vorbă In numărul de Miercuri. Aceste ateliere sunt însă reduse; atelierul comuniştilor a fost desfiinţat. In închisori, abstinenţa e greu de realizat, căci acolo domneşte o plictiseală totală care împinge gândul mereu spre „păcat”. In unele închisori (Aiud) se practică munca până la mare oboseală, ca mijloc de a îndepărta gândul deţinuţilor, de la imaginile sexuale. In cele mai multe însă, nu toţi deţinuţii au de lucru. Vre-o altă distracţie a spiritului, nu există. Radio, introdus cu succes în închisorile americane, la noi nu a pătruns decât la Mislea, la femei, odată pe săptămână şi, după fotografia ce reproducem, se pare că erau şi la Doftana audiţiuni cândva. Ce vreţi să facă deţinutul, în plictiseala ucigătoare a lungilor zile şi nopţi de puşcărie?.. El n’are nici o altă mângâiere acolo, nici o distragere a spiritului.... Seara, la 6-18, toţi sunt încuiaţi în celule şi dormitoare... PE ROGOJINI La Doftana, existând celule în număr suficient, în acest penitenciar nu se află în schimb înghesuiala şi deci promiscuitatea din alte închisori; totuşi cazuri de perversiuni sexuale există, poate şi din cauza lipsei de ateliere. Sistemul celular face posibilă izolarea unor mari grupuri. Aci au fost ţinuţi rebelii dela Griviţa. Ei au stat tot timpul izolaţi, până ce li s-au dat drumul. Penitenciarul are patru etaje, din care trei etaje de celule. Edificiul celular, afară de forma generală a închisorii, seamănă cu cel dela Aiud, adică aceleaşi etaje de celule, pe care unii din cititori le-au putut vedea în filmul Sing- Sing, care înfăţişa interiorul unei închisori americane. Celulele sunt înalte şi luminoase. Ferestrele cu baie, lasă să treacă lumina, totuşi zidurile acestea sunt veşnic umede. Mobilierul celulei e format dintr’un pat cu rogojini, un hârdău, o masă, ades o oglinjoară în perete. Unii şi-au întins rufele la uscat, în spaţiul îngust, iar în celulele de fumători, uneori lampa cu petrol arde incontinuu zi şi noapte, pentru că deţinuţii n’au chibrituri şi n’au altfel cu ce să-şi aprindă ţigările. Dar mica flacără ce fumegă, le consumă tot oxigenul din aerul aflat într’un spaţiu aşa de strâmt, şi atmosfera celulei devine irespirabilă. Fiecare şi-a aranjat mica lui gospodărie celulară, cum a putut mai bine. Se observă clar din aceasta, tendinţa deţinutului în general, de a se acomoda cu situaţia lui, de a se adapta la mediul penitenciar. Unii au în celule chiar evere; lângă imundul hârdău e agăţată o perie de dinţi, câte o carte pe masă... Penitenciarul este unul din cele mai sărace din ţară, nu există nici măcar saltele, deţinuţii dorm pe rogojini, dacă nu pe lemnul gol. SOVIETELE In aceste celule, mulţi comunişti. Ei ar putea fi împărţiţi în două grupe distincte: Comuniştii culţi, cari cunosc doctrina. Şi o propagă cu mare intensitate,, şi ceilalţi, cari habar, n’au ce e comunismul. De pildă, întrebăm pe un ţăran basarabean, condamnat pentru comunism: — Dacă ar veni comunismul şi ai fi tu stăpân în satul , cum ai organiza satul, ce-ai hotărît cu averea fiecăruia? — Apoi eu nu ştiu; aş face ca ceilalţi. Sunt numeroase aceste cazuri de oameni inculţi, care nici nu ştiu de ce sunt comunişti; în schimb, au grijă cei cu care sunt puşi alături în închisori şi care cunosc doctrina, să le-o împărtăşească. Cu tot regimul extrem de sever de la Doftana, deţinuţii culţi, care sunt şi aprigi propagandişti, găsesc mijlocul să propage doctrina, ţinând discursuri şi făcând chiar întruniri. Cred că ar fi fost lucru foarte uşor ca acel mare contingent de comunişti ţărani şi chiar muncitori, ce nu posedă nici o cultură comunistă, să fie sustraşi de la acest curent, printr’o contra propagandă burgheză. Dar în loc să se organizeze o astfel de propagandă, au fost puşi la un loc în penitenciar, aceşti comunişti inculţi, cu cei mai înverşunaţi propagandişti, cari au făcut în închisori astăzi soviete în toată regula, ţin şedinţe şi s’au organizat între ei după toate normele doctrinei lor. Mi se deschide o altă celulă. Un tip de burghez, cu mustăţi şi barbişon blond, se înclină corect. Domnul din celulă ne este prezentat: — D. Karamanof, fost ofițer de stat major, în armata rusă, azi comunist. Un om serios, convins de ideile lui, corect în purtări, care s’ar zice că este un burghez desăvârșit. Celulă curată, cu poze din lumea teatrală; pe masă e deschisă cartea lui Dekobra, „Madona din Sleeping”. Când citim titlul volumului, d. Karamanof pare oarecum confuz: — Avem atâta nevoie de distracţie aci... O carte uşoară, e mult necesară... De altfel, alături de Delobra, reviste serioase, ca de pildă „Conferencia”... OCNAŞII POEŢI Intr’una din curţile interioaer dela Doftana, trântit pe o pătură la umbra unui pom, găsim pe maiorul Vărzaru. Tip (Citiţi continuarea în pag. II-a) Adevărurile înăbuşite devin otrăvuri. NIETSZCHE lin deţinut dela Liexta- a^a &s©u4í»s';re la aiadlo