Neamul Românesc, noiembrie 1909 (Anul 4, nr. 123-136)

1909-11-01 / nr. 123

2012 NEAMUL ROMÂNESC Cum se dă gologanul pentru inexorabile necesități ale trecătorului. Și cu același sentiment de grabă, și de scîrbă. Dar toți cetitorii lui «Adivor» — fie și de zece ori mai mulți — nu alcătuiesc un partid, precum toți clienții instituției similare din Piața Teatrului nu alcă­tuiesc societatea care frecventează saloanele bietei femei ce mătură și spală pe urma clienților. Și-l durea inima pe d. «Miile». Se cheltuiești atiția bani pentru lefile lui Făgurescu și Brănișteanu, să scrii atîtea articole prime și «chițibușuri» letopisate, să dați așa de des cînd la ușa lui Mochi Bâ­­dârău, cind la a casierului de la «lea», să ai palat, titluri în nouri, săli de depeșe, țigănuși și jidanașî cu foile ’n vint și să n’aibî mîngîierea de a fi aclamat la cinzecî-șeizeci de ani de un partid, de un grup, de doi-trei oameni pe cari să știi că nu­ i-ai plătit... Dar iată că d-rul Racovschi vine la Cim­eni ca să proteste cu fapta împotriva unei sentințe definitive a Curții de Casație. Iată că toți muncitorii străini se ridică pentru a deschide porțile vieții politice românești străinului Racovschi. Iată că ambițioșii fără carte și talent ori rătăciții dintre muncitorii romîni cred că Racovschi ține de saț ori de cald asupra iernii, iată că tachiștii mobiliseazâ supt steagul roșu, precum mobiliseazâ, cînd se tulbură vremea, supt orice steag, neavind pe al lor, căci Mochi Fișer vinde halaturile lui cele vechi la Hala corespunzătoare din București. Și de aici iese marele tămbâlău de la Dacia. «Trăiască Bucureștii­.­.Capitala a vorbit», «De la Dacia cetire», «Un nou partid», «Să plece Guvernul», strigă fericitul domn de la «Adivor» a doua zi după ce a fost aplaudat în public, pentru ora­toria sa, pentru «ideile» sale, pentru cultura sa, pentru moralitatea sa politică, pentru... idealismul său­. Și, mai știi?, o fi crezind. Ce vii, Doamne! Bucureștii ca o singură legiune, gata de luptă, sigură de triumf. Și in frunte, — in frunte, el, Milea, Mille, directorul «Adivorului», șeful noului partid, dictatorul Capitalei, marele revo­luționar, un Ferrer cu toate seducțiile sale. S’o fi uitat, in clipa aplauselor, la bătrinul foarte oacheș, cu ochii vioi, care stătea­ lingă dumnealui, la d. Fleva. Era bine s’o facă. Fiindcă tovarășul de un ceas ridea de­sigur, supt mustața-i căruntă. El știa cine, de unde, cu ce bani, cu ce scop a strins «noul partid», «Bucu­reștii» steagului roșu! Și el știa bine și cu­ va ținea această comedie, după ispravirea căreia va răminea o sală întunecoasă și rău miro­sitoare, avînd pe jos fârime din ultimele ilusii ale d-lui Mille­ N. IORGA.

Next