Neamul Românesc, decembrie 1927 (Anul 22, nr. 191-214)

1927-12-01 / nr. 191

Responsabilitatea își dă seamă toată lumea de grelele responsabilități care apasă azi asupra tuturora, asupra tuturora fără excepție? In adevăr, un regim de dictatură s-a sfîrșit, și nimeni n’ar putea încerca fără a cădea în ridicul să repete tragedia al cărui protagonist se odihnește astăzi supt pământ. Dar nimic nu e mai periculos — aceasta se va vedea pretutindeni — decât a doua zi după ce dictatorul nu mai este. Schimbarea radicală, adaptarea instantanee cuprinde într'însa cele mai mari riscuri. Se cere azi — de-ar înțelege-o toți, de la regenți pînă la ultimul om de club­ — întriu un regim de legalitate absolută. Stăm alături de d. Maniu pentru a-1 cere, ca prima și indis­pensabila condiție. Țara nu poate fi mozolită în gingii după ce dinți puternici s’au înfipt în carnea ei. Al doilea însă, nimic, dar absolut nimic nu se va putea face decît puindu-se, în noul regim pe care-l anunță însăși com­punerea Parlamentului, fiecare om la locul lui. Va trebui ca oamenii să se și cîntărească, odată! Și cu cît mai repede, cu atît mai bi­ne. Iar, al treilea, succesiunea la putere să nu se mai facă prin lovituri. Să-și aducă aminte liberalii de cum se proceda pe vremuri. Și să aibă în același timp patriotismul și eleganța de a nu da tristul spectacol al unei încăerări sălbatece, cînd ei își pot da sama că totala lor refacere, necesară țerii, nu se poate face în mijlocul preocupațiilor de guvern. România Nimic nu este mai interesant și mai instructiv, decât să-ți privești tara prin prisma opiniei unui popor mare și într’adevăr democrat. In Franța — tara tuturor libertăți­lor — apar zilnic câteva sute de ziare. Unele dintre acestea, cari sunt răspîndite și citite în toată lumea, dispun de un minunat serviciu infor­­mat, grație căruia, francezul știe totdeauna nu numai ceea ce se petre­­ce în Franța, ci și ceea ce se întâm­plă chiar în cel mai îndepărtat ținut al pământului, unde civilizația a re­ușit să-și facă vre­un cuibușor. E foarte natural prin urmare, ca prin coloanele cotidianelor franceze, să se găsească adeseori știri și despre România. Evenimentele de tot felul, care s-au­­ desfășurat în ultima jumătate de an în România, au preocupat și conti­nuă să preocupe încă în mod inten­siv toată presa franceză. Căderea gu­vernului Averescu, cabinetul Știrbey, alegerile și felul cum s’a format gu­­venul Brătianu, moartea Regelui Ferdinand I, arestarea și achitarea d-lui Manoilescu, au constituit tot a­­tâtea prilejuri, cari au făcut să se vor­bească mult despre noi in Franța. Cu ocazia congresului Presei Latine ți­nut la București, gazetarii francezi au avut posibilitatea să ne vadă și să ne cunoască chiar așa, cum suntem la noi acasă. Nu e de mirare prin ur­mare, dacă unii dintre dânșii, au reu­șit să pătrundă și în misterele vieții noastre publice și politice. Firește, au participat la congres și ziariști lipsiți de spirit de observație, sau care au procedat unilateral, lăsându-se influențați mult de autorități. Cu voie sau fără voie, nestând de vorbă și cu ceilalți factori conducători și ho­tărâtori în vieata poporului nostru, acestora le-a scăpat cu totul din ve­dere adevărata pulsație a națiunii. De unde să cunoască ei durerile și aspirațiile­ neamului sau părerile contradictorii în materie politică, de exemplu ? Dar, din fericire, nu a­­ceștia au fost cei mai mulți. Dacă toată presa franceză nu­ e fa­vorabilă de câte­ ori e vorba să apere­­­ interese superioare românești, ea nu este de aceeași părere când discută procedeele guvernului actual sau lim­­­uta opoziției. Cea mai mare parte a ziarelor franceze, printre care sunt și de dreapta și de stânga condamnă dictatura și detestă măsurile draco­nice luate de guvern nu numai pen­­tru că sunt anticonstituționale, ci și pentru simplul fapt, că sunt cu totul nemotivate. Nu le indică nici nu se pretinde vre-o mișcare comunistă sau cu tendințe anarhice. Astfel acțiunea d-lui prof. N. Ior­­ga, în vederea închegării blocului o­­poziționist, este socotită ca salutară și folositoare prosperării României întregite. Scrisorile adresate de dom­­nia­ sa d-lor Maniu și Averescu sunt de asemenea comentate viu și în mod foarte binevoitor. O acțiune energi­că, dar legală, care prin îndepărta­rea liberalilor de la cârma țării ar da posibilitate opoziției unite să pu­nă în practică, aceea ce profesează de ani de zile, e de dorit să se reali­zeze cât mai curând posibil. Fără încrederea țării în guvernul sau, acesta nu va putea nici­odată liniști și moraliza vieața publică, iar fără coordonarea și armonizarea tu­turor forțelor — economice și cultu­rale — nu există progres. Dijon, 24. X. 1927. G. MATIEȘANU din Fisîțfa Din toată lumea Teatru tiare 8a fin Agora în capitala Turciei, Angora, care din 30 mii locuitori, cât a avut mai deu­năzi, are în prezent 70 mii, nu se află încă nici un teatru. Acest fapt a atras atenția cercurilor din Angora. Un mem­bru al adunării naționale a luat iniția­tiva de a se construi un mare teatru turcesc în acest oraș. Pentru realiza­rea acestui proiect, s-a constituit o so­cietate, cu un capital de 500.000 lire turcești, adică 45 milioane lei, Sera alasă îsn Polonia In prima jumătate a acestui an erau in Polonia 320.000 muncitori fără lu­cru, în Februarie numărul șomeurilor a scăzut la 213.000, iar în Octombrie era de numai 117.000. Numărul muncitori­lor ocupat a crescut simțitor, fiind a­cum de 732.000. Sur ® refacere ® a ® Cum apărăm leul risipind peste hotare... Vitrinele revarsă lumină din sute de kilowați pe oră... Ele gem sub valul de noutăți, costisitoare și importate. O a­­valanșe de nimicuri femenine și mas­culine, de bibelouri ale industriei mo­derne, care dacă respiră pe alocuri artă, impune totdeauna cheltuieli... A­­dăogați la ultimele modele de rochii, de pălării, de haine, de încălțăminte, străine toate, seria nesfârșită a biju­teriilor camuflate, a mătăsăriilor scum­pe, a parfumeriilor, a tot ce reprezintă artificiile baroce ale exteriorizărilor cari țipă, — și vă veți da socoteala, într’o oarecare măsură, de risipa care se to­lerează, și de indignarea firească a mulțimei cu minte,. Capitole triste Și nu am trecut în fugă, decât prin­­tr’un capitol al luxului desfrânat, în­­tr’o țară sărăcită. Să mai vagabondăm printr’unul: a­­cel al rarităților comestibile. Al „deli­cateselor­", toate aduse de peste hota­re, unele cu Simplonul, altele cu marile transoceanice, care deservesc linia Constanța. Pe rafturi atrăgătoare, tot felul de alcooluri rare și scumpe. Apoi seria fructelor orientale, care deșteap­tă imagini calorifice, în acest primăvă­­ratic început de iarnă. Rodii și banane, smochine ori nuci de cocos, chitre, curmale, și încă, și încă. Orientul își tri­mite podoabele grădinilor, ca să scurgă spre el, cu acea metodică și tradițio­nală încetineală a Bizanțului, o parte din averea noastră a tuturora. Leii noștri, subțiați cum sunt de dis­prețul posesorilor, de risipa atâtor doamne lipsite de griji, de un sistem economic iițiat și în fond și în forma lui de aplicare, leii noștri pornesc spre centrele meridionale, cuprinși de su­bita nostalgie a ținuturilor pe unde ca­marazii lor, trăiesc în carne și oase. Bizară atracție, — pe care regele om al animalelor o păstrează asupra leu­lui român, celui mai nefericit monarh valutar al lumei... „.Ca și cum n’am putea trăi fără stridii, fără banane veritabile și fără castane, ca și cum s’ar evapora presti­giul atâtor sufragerii dacă în ele nu s’ar afișa cu ostentație, la început și la încheiere, bogăția comestibilă și scump plătită, a atâtor bunătăți orien­tale și occidentale. Exemplii și snobism Dar cu florile ? Italia, și sudul francez, azvârlă cu grabă, în România, valuri de mimoze, de trandafiri, de garoafe. Un regim vamal tolerant, dacă nu libertar, to­lerează să iasă milioane lunar, peste hotare. Costă patru­zeci de lei o ga­roafă din serele scăldate de briza me­­diteranee... De două ori atâta o roză albă, senină ca tembelismul indigen și înecată până mai eri, în caldele rare ale unui soare exclusiv iarna, —­ ro­­mânofob... Mimozele vin și ele în iazi, așezate în bumbac și foiță parfumată, ca să o­­fere elegantelor, podoabe rarissime, iar economiștilor trudiți de grije, emoțiuni stabilizante... * Cunoaștem câte flori frumoase, ne­întrecute, splendide, sunt cultivate cu o grijă obositoare și riscată, de atâția horticultori români. Expoziția de anul acesta, a demonstrat și ea, ce minuni pot face modestele sere naționale, și florăriile experiențe de peste Carpaț Muncesc mii de artiști adevărați, sute de victime ale pasiunei frumosului, ha­lucinați de varietatea petalelor noa­stre, — muncesc din zori până­­ în noapte... Admirabile exemplare, cri­­santeme și gladiole, și roze, și garoafe, destule alte feluri de potiruri cu par­fum, minuni de culori, — pleacă mereu din pepinierele indigene... Ca să veste­jească prin modestele piețe, uitate pe rafturile destinate produselor indigene. Pentru ca doamna și domnul Snob, să plătească oricât o ramură de mimoză, dacă au o serie de trandafiri sosiți cu ultimul luxus rug. * Mimoza pudică, ar avea tot drep­tul să devie batjocoritoare. Să arate că altele, și alții, nu merită față de bie­tul leu român, acest calificativ. Horticultorii își văd o muncă și a­­vere, primejduite. Domnii cari fac și refac tarifele vamale, își fac liniștiți siestele la club și Intonează cu sono­rități patriotice, refrenul refacerei noa­stre economice... „.Păcat că nu se ivește chirurgul de­cis să lege atâtea degete delicate sau masculine, printre cari scapă cu o re­voltătoare ușurință, serii nesfârșite de hârtii mari, albastre... Dacă s’ar prezenta acest practician util sănâtăței bietului leu... Și dacă ar­e da mâna cu acel arhitect curagios, de­cis să zidească definitiv ferestrele na­ționale, pe care se aruncă fără măsu­ra, fără pudoare, și fără dram de înțe­lgere a vremurilor, odată cu bănetul risipitorilor, și destul din vitalitatea sărmanului nostru leu... Unde e chirurgul ? Unde s’o fi gă­sind domnul arhitect ? BUFF Internă Se vorbește de o remaniere largă. Externi Situația Ar trebui să plece din guvern câteva excelente mai puțin indispensa­bile, pentru a intra ministeriabilii a căror răbdare ar fi ajuns la limită. Cât de bine ar merge trebile publice, dacă la constituirea ori recon­stituirea guvernelor, ar dicta alte criterii și alte interese. ----- S a hotărît o mai bună organizare a cantinelor studențești. Să sperăm că va fi cea din urmă... -----In cazul când nici o înțelegere cu opoziția nu se va putea face, se spune că vor intra în guvern d-nii C. Banu, Leonte Moldovanu și Jean Th. Florescu -----O întrevedere a avut loc­uri, între șeful liberalilor și d. Iuliu Maniu ------ Un ziar vienez anunță convorbiri între R­omânia si a T na­ția sovietică desminte știrea.. In Franța, se manifestă mari îngrijorări Alianța militară italo-albaneză, conflictul între Polonia și Lituania, cu amestecul neașteptat al Sovietelor, și alte împrejurări externe, deșteaptă în opinia publică franceză, temeri asupra viitorului apropiat. Unele ziare parisiene spun că vina conflictelor din nord-estul euro­pean, revine întreagă Rusiei și Germaniei. ----- Se plănuia un atentat împotriva lui Stalin, care e socotit de bol­șevici ca „leader fascist”. ------ Astăzi se întrunește conferința pregătitoare a dezarmărei. merge din izbândă in izbândă. A fost silit să plece de la Londra, și să părăsească Parisul. Acum, de curând, a criticat la congresul sovietic, politica externă a bolșevismului. Dar nici n'a fost lăsat să ispră­vească... o. Rakowsky Ungaria în fața Ligii Națiunilor Contele Apponyi va fi din nou șe­ful delegației maghiare la conferința de la Geneva, apărând punctul de vedere și interesul optanților ma­ghiari în diferendul cu Statul român. Contele Apponyi, în ciuda vârstei sale matusalemice și în ciuda atâtor repetate decepții, este optimist, ex­trem de optimist. Bătrânul conte s’a grăbit, înainte de a pleca la Geneva, să dea frâu liber unui juvenil opti­mism, într’un interview acordat ziarului budapestan „Az Est“ contele Ap­ponyi, luat de un vănt de ilusionism, vestește universului succesul sigur al optanților maghiari. Lucrurile se reptă și în linie ge­nerală și în amănunt. La precedenta conferință a Ligei Națiunilor ținută la Geneva, contele Apponyi a plecat în același ritm, în aceiași atitudine, emanând și procla­mând același optimism absolut. Și a­­tunci, contele Apponyi a anunțat tri­umful cauzei optanzilor maghiari în diferendul cu Statul român. Așa a venit la conferința de la Ge­neva contele Apponyi. Cum a plecat se știe, Contele Apponyi a părăsit confe­rința protestând și amenințând Eu­ropa cu furiile represiunei maghiare. Optanți maghiari, cărora contele Apponyi le asigurase succesul, au rămas plouați de hotărârile conferin­ței de la Geneva. A fost o nouă experiență dezas­troasă a optimismului _ bătrânului conte, exponent al medievalismului maghiar. Au trecut numai câte­va­­ luni de la această experiență — și în câte­va luni cea mai elementară me­morie continuă să conserve datele și impresiile — și contele Apponyi re­vine la același en­tusiasm, exact pe aceiași temă, cu aceiași chestiune. De­sigur, pentru vărsta sa înainta­tă, contele Apponyi manifestă o deo­sebită flexibilitate, care îl face să revină repede de la polul pesimismu­­lui experimentat­ la polul opus al op­timismului imaginativ. Unui om de Stat, însă, flexibilita­tea aceasta, în afară de cauzalitatea faptelor, numai măsura seriozității nu o poate da. Ce s’a schimbat, în decursul aces­tor luni, ca bătrânul conte care a părăsit conferința de la Geneva a­­menințând, să se reîntoarcă, procla­­mându-și optimismul și victoria cau­zei optanzilor ? Nimic, absolut nimic. Datele problemei au rămas ace­leași. Configurația Europei aceiași: raporturile între Statele europene a­­celeași, jocul forțelor in luptă și ambianța politică și morală aceiași. Concluzia va fi aceiași. Contele Apponyi va­ părăsi actuala conferință de la Geneva așa cum a părăsi pre­cedenta conferință, căci dreptatea în acest proces este de o evidentă eloc­ventă de partea Statului român,­ de o evidentă recunoscută de toată lu­mea, afară de cei direct interesați a injustiție. . Și conferința de la Geneva nu este instituită să recunoască injustii me­dievale Urmările unui succes politic al socialiștilor germani Berlin 29 (Rador).­­ In urma succesului socialiștilor la alegerile pentru Dieta din Braunschweig, unde au câștigat jumătate din umarul to­tal al mandatelor, guvernul de dreap­ta va fi nevoit să demisioneze. crede că viitorul guvern va fi formal pe baza unei coaliții a partidului so­cialist cu partidul democrat. Orientarea spre stânga sa mani­festat de asemenea la alegerile co­­mitate din Mecklemburg-Strelitz ș' Anhalt. Intre Soviete și România , nu au avut loc negocieri Viețui, 29 (Rador). — „Neues Wie­ner Journal" a anunțat că la Viena s’ar urma actualmente negocieri în­tre Rusia și România, pentru lichida­­rea tuturor litigiilor pendinte. Lega­ția sovietică printr’un comunicat a­­dresat ziarelor desminte această știre. A­lexandria Cîâcfei A murit Alexandru Gâdei. Patru cuvinte pentru a cuprinde dis­pariția dintre noi a unei ființe care în viață ne covârșea prin însușirile sale morale și intelectuale, prin concepțiile lui altruiste și mai presus, prin acel spirit de bun și înțelept organizator al acelora pe care i-a iubit și cărora a în­chinat întreaga lui activitate publică de înalt dregător de peste 20 de ani, al a­­celora în mijlocul cărora a trăit și iu­­bindu­-i i-a organizat și chemat la ade­vărata lor menire. Alexandru Gâdei, făcea parte din rasa oamenilor sănătoși la trup și min­te, a acelor oameni cari, au răsbit în viață prin muncă și s’au menținut prin ei înșiși și prin roadele muncei lor. El nu a fost un tulburător, căci tot ceea ce întreprindea,­­jura rezultatul bunelor lui co­ncepții și. a.tențiuni. — și acțiunea lui nu avea la bază decât ideea de a produce maximum de foloase, atât din punct de vedere național, cât și din acela al folosului de ordine și prospe­ritate al claselor muncitoare, pentru a căror ridicare, nu a cruțat nici o jertfă personală. A descrie întreaga activitate a lui Alexandru Gâdei, ar fi o imposibilitate. Cine oare ar putea nega, că acest dis­părut a fost omul propriilor lui opere . Numele lui n’a fost legat de nici un protector și totuși, poate că tocmai din această cauză în multe ocaziuni, a fost pizmuit chiar de aceia cari, deprinși a’și avea favoriți, au știut că au în a­­cest neuitat dispărut, un convins al a­­devărului, — și un sprijinitor al celor mulți. Neperitoarea lui operă rezidă în or­ganizarea masselor muncitoare. Bazele organizării meseriilor, creditului și a­­sigurărilor muncitorești în România, se confundă cu propria personalitate a acestui de neînlocuit dispărut. Nu se poate pronunța cuvântul de asigurări muncitorești, fără ca în el să nu fie cuprins numele lui Al. Gâdei. Dela un capăt la celălalt al țării, de la modestul lucrător până la patronul celei mai vaste întreprinderi indus­triale, numele lui a fost, este și va fi o întreagă veșnicie. El este pomenit cu acel respect, cu aceea adorațiune care nu se păstrează decât acelora ale că­ror opere îmbrățișează în mod larg, nu numai caracterul național, dar și pe a­­cela al chemării la adevărata lor me­nire a claselor sortite a asigura din punct de vedere economic, desvoltarea­­ și prosperitatea Patriei. Dacă din punctul acesta de vedere, al ridicărei, la o stare mai bună a mas­­selor muncitorești, cum și la prosperi­tatea lor economică,­­ el­ a contribuit așa de mult, n’a­u dat însă nici un mo­ment că a munci înseamnă a fi sănă­tos. Numeroasele instituțiuni, create de el în acest scop, ca : spitale, case medi­cale, dispensării, etc., fac dovada ma­relui său spirit de organizator, concep­­țiunei lui de a căuta să desăvârșească tot mai complect opera începută, pen­tru ridicarea masselor muncitorești. Natura generoasă cu el nu s’a oprit în dărnicia ei numai, la aceste însușiri. Instituția Casei Centrale a Asigură­rilor Muncitorești, își datorește exclu­siv lui, organizarea ei de azi, și să nu se uite că după înfăptuirea Unirei, lui i-a revenit greaua sarcină de a armo­niza și concilia, bazele de unificare ale organizării asigurărilor muncitorești din vechiul regat cu provinciile alipite. Vorbind de Alexandru Gâdei și des­­brăcându-l de marile lui însușiri de organizator, el, judecat ca om, a fost un bun camarad față de toți egalii și subalternii lui. Sufletul lui era nobil și generos. El avea imuabil principiul jertfei de sine pentru binele aproapelui. Nu era durere pe care el, prin la­crima ce mista în ochiul lui pătrunzător, să nu te facă să înțelegi că o apre­ciază, și să nu ia, dacă putea, dispo­ziții pentru ajutor. Câte lacrămi nu a uscat el de pe ochii acelora pe care durerea și sufe­rința îi aducea înaintea lui. Dar afară de aceasta, era un om drept și un om cinstit. Acesta a fost omul care prea de tim­puriu, a plecat în neantul veșniciei. Soarta nemiloasă l-a răpit în diminea­ța zilei de 22 Noembrie 1927. Alexandru Gâdei a murit sărac. Să­răcia este apanajul cinstei. Ar fi putut să moară bogat, dar restricțiunea na­turală reprezentată, prin cinstea cu care era înzestrat, l’a stăpânit. In cursul activităței lui, a fost de foarte multe ori lovit, tocmai de acei ce erau chemați a-i sprijini activitatea. El nu s'a plecat lor, dar a plecat. A lăsat opera lui la voia soartei, care cam ingrată, nu a voit a-1 sprijini, pe când era încă în viață. Prin moartea lui Alexandru Gâdei, dispare un dregător care cu greu va putea fi înlocuit, dispare un bun ro­mân, căci bun și patriot român a fost el. Ceea ce a fost pământesc din el s’a dus, ne-a rămas opera lui, care ii va nemuri numele, căci operele lui sunt neperitoare. Providența să voiască ca așezarea începută de el, să fie desăvârșită de acei ce vor fi chemați a-l înlocui. Memoria lui rămâne eternă printre Un fost colaborator al ace­­tui ce nu mai este printre ei noi.

Next