Neamul Românesc, iunie 1936 (Anul 31, nr. 119-139)

1936-06-10 / nr. 124

Anul XXXI Nr. 124 Taxa poștală plătită Im numerar confom aprobărei Dir.G­ H P. T. T. Nil <?/anu issom­m ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT i REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA­­ Miercuri 10 Iunie 1936 C ' *“ DIRECT0R POLITIC 1 r, I nnpry T A ATT T TVT r» r1 / I 1 ■■1 ■1 '' ». DIRECTOR N­wg%wxf*Jk I Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) « » As I j in «ara c un> an 600 Leli Pe s ase mai - N georgescu . IORGA I BUCUREȘTI (I) 2 L ®­ I abonamente ' f"1" 21 ■ [UNK]»»-P­­an»' N. GEORGESCU ■ Telefon 5 70 88 • I­­ in strainiime •. Pe un an,­­200 tei; pe sase luna, 800 tei Cum să făurim sufletul Tineretului\ Strajerul trebue să disvolte esența virtuților românismului, și să le pue prin voința și credința sa în slujba României. Aceste generații pe cari le creștem cu drag și grijă trebuesc să fie mâine adevărații slujbași și ostași ai patriei. Trebuesc să aibă conștiința că orice cetățean demn de acest nume, — începând cu Regele, — este toată viața lui un slujbaș și un ostaș al țării. Fiecare cetățean este o rotiță din mecanismul Statului, și pen­­tru ca întregul organism să fie pe deplin de folos, trebue ca fie­care, la locul unde s-a așezat soarta, să-și facă pe deplin datoria, mânat de un singur gând și călăuzit de un singur suflet, acel al neamului său. Niciodată — privind acest fal­nic tineret plin de avânt — nu mi se pare mai vie, vechea noastră zicătoare: „apa trece pietrele rămân". Voi străjerii sunteți pietrele, voi sunteți temelia neperitoare pe care voim să clădim o Românie mai bună, o Românie de ne­clintit în hotarele ei firești. M. S. REGELE CAROL II : (In discursul dela Serbarea tineretului de eri) Eu am apucat alte vremuri și cei cari sînt de vrîsta mea știu cu cît erau mai bune acelea decît acestea de acum, cînd peste tot locul este nu numai un exclusivism sălbatec, dorința de a se Nola, desprețul fiecărui popor față de alt popor, pornirea de a cădea asupra altora pentru motive importante sau pentru pre-]­texte de nimic. Dar, pe lîngă această isolare frămîntată în venin și ură, care este o rușine pentru umanitate, epoca în care trăim noi, cu tot progresul tehnic, zic, care e enorm, este sigur că epoca noastră va fi înscrisă ca fiind cea mai tristă din viața umanității. N. IORGA („Crisa morală și reforma școlară''). Un gest urât și cu urmări T' Primim din partea d-lui N. Carandino, prim redactor al zia­rului FACLA, următoarele : DOMNULE DIRECTOR, Citesc In ziarul Dv. cu data de Duminică 7 Iunie în articolul intitulat „PENTRU UN ALT GENIU NAȚIONAL . D. PANDREA printre altele următoarele: „D. Al. Rosetti a trimes eri d-lui președinte al Academiei Ro­mâne o scrisoare de scuze. In ea spune că se miră „de publicitatea ce s’a dat unei conversații cu un ziarist prieten“. I s’a surprins — spune d-sa — buna credință, prin interpretările „cu totul perso­nale“, la­ care au dat naștere răspunsurile sale , nu a fost în inten­ția sa să jicnească pe nici un membru al Instituției. Părerile ex­primate, franc și deschis, constituesc un crez cu totul personal, și visau nu persoane, ci stări de lucruri . ■ „Academia Română a respins categoric scuzele penibile și con­fuze ale insultătorului“. Nepunând nici un moment la îndoială buna Dv. credință, pentru completa edificare a opiniei publice, vă rog să dați publi­cității următoarele : D. Al. Rosetti mi-a acordat PERSONAL interviewul care a a­­părut în FACLA din 30 Maiu 1036 ; interviewul a apărut semnat cu inițialele mele. înțeleg delicata postură în care se află Directorul Fundații­lor Regale și obligația pe care o are de a dezavua conversația cu un „ziarist prieten“, conversație pe care acesta din urmă N’A TRUNCHIAT-O, — ȘI A DAT-O LA TIPAR, cu asentimentul și autorizația EXPRESA a interlocutorului ! Mulțumindu-vă, Domnule Director, pentru amabilitate, ră­mân al Dv. - „ gazetar Din cele de mai sus, reese limpede că:­­ D. Al. Rosetti A SPUS UN NEADEVĂR, afirmând în scuzele pe­nibile către Academia Română, că „se miră de publicitatea care s’d­ */**/»* fkn+inüor'artHi rit m­ /nrrP:t&ll; wi­rv vn uw»»* w­w — ■ - ------ -— x- - -„Publicitatea‘ ‘acelei conversații a dorit-o, a provocat-o. A ape­lat la un ziarist prieten, a revăzut declarațiile făcute. Mai mult­, LE-A AUTORIZAT. D. Al. Rosetti falsifică deci realitatea, cu o regretabilă lipsă de cavalerism. Zvârlă răspunderea asupra ziaristului Carandino, a că­­­­rui vină e că a luat în serios pe acest domn profesor universitar. V. Tactica d-lui Rosetti mai rău îl înfundă. Academia Română a respins jalnica retractare a insultătorului. D. Carandino, îl fixează ca pe un om de o loialitate foarte discutabilă. Mărturisim că noi așteptam de la N. Al. Rosetti, o altă ținută. N. Carandino Mama lui Mi­­ai Viteazul Vineri 12 Iunie 1936, erele 7 seara, în localul teatrului „Li­gii Culturale" din B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, în ciclul de con­ferințe organizate de „Liga Culturală" va vorbi : d. profesor Ni­­colae Iorga, despre : „Mama lui Mihai Viteazul". Prețul locurilor: Fotolii Lei 20, Stal Lei 10 și Balcon Lei 5. m­ii dirimre­ i—i­f-rrfr ■ -~Nf-—--“­ Un punct de sprijin Cuvîntările rostite de cei trei șefi de stat adunați la București în ziua întoarcerii la or­dinea legală în România sînt de o importanță deosebită, atît prin claritatea lor, cît și prin împrejurările generale. Pretutindeni legăturile slăbesc, și această slăbire, creînd o atmosferă de neîncre­dere și de apocrisie, e mai rea decît o rupere hotărîtă a pactelor care se vede că nu se mai pot menținea. Nimic nu e mai periculos în ordinea internațională decît o stare de ne­­sinceritate și de confuzie în care priviri bănuitoare caută în fiecare moment ce este îm­prejur Cine ar putea, în adevăr, să spuie astăzi care sunt posibilitățile de a merge împreu­nă ale Franciei d-lui Blum și ale Angliei? Cine ar mai fi sigur în Belgia dominată de so­cialiști de ajutorul ce i-ar putea veni de peste Mare ! Cine ar fi capabil a defini încotro se îndreaptă în Europa politica d-lui Mussolini ? Și, în domenii mai modeste, există oare o for­mulă pentru a defini sensul politicei, veșnic pe drumuri, veșnic în stradă, veșnic la altă ușă, a d-lui colonel Beck ? De aceia e pentru toată lumea un punct de sprijin ceia ce unește țeri c§re, dorind pa­cea, dar în stare să o și apere, nu admit că ar avea hotare de tîrguit. Regele Carol a spus-o cu toată decisiunea puternicului său temperament. In altă notă, dar cu aceiași onestă limpeziciune a spus-o Prințul Regent Paul. lard Beneș, care nu s'a uitat pe sine în rezerva presidențială — și bine a făcut — a dat cu profesorală filosofie și cu talen­tul său de gînditor, teoria stabilității în Europa centrală. in fond, cred că și adversarii se pot felicita. Fiindcă, oricum, e mai bine să știi cu cine ai a face. N. IORGA Tinerimea sub discipli­na educației sare­ încă odată, de ziua întronă­rii Regelui, s’a pus în mișcare, sub ochii Suveranului și ai ce­lor doi înalți prieteni vecini și aliați, forța morală pe care se dovedește că o dă disciplinarea tineretului în cadrele­­ de stră­­jeri. Ieșită din mintea continuu creatoare a Maiestății Sale, și această organizație, unică în fe­lul ei, răspunde în fapte făgă­duința de domnie, pentru cul­tură. Să ne aducem aminte cât de fără nici-o orientare era tine­rimea noastră școlară mai ’na­­inte, furată și purtată de ici până colo pe valurile tuturor cu­rentelor anarhice, fie ele că,­și zic a fi de dreapta sau de stân­ga. Figuri mediocre îmbrăcate în platoșa de „căpitani", sau a­­ventureri comuniști dădeau și dau și azi asalturi pentru a lua în stăpânire mințile fragede, a­­tât de expuse să fie ademenite și svârlite în necunoscut. O bro­șură, o tipăritură în formă de gazetă, ori chiar o poză roman­tică, reproducând haiducia în strae țărănești, e în stare a con­fisca aceste suflete nevinovate către idealuri politice, care cu atât devin mai tulburătoare, cu cât ele nu le pot pătrunde. Educarea străjerilor a venit în această complectă buimăcea­lă, și într’o vreme când, de o parte, încetase tineretul a se mai pasiona pentru ideile na­ționaliste autentice, înlocuite cu un surogat al lor, iar, de pe altă parte, anarhia își și ajun­sese scopul, vădit în Purtarea e­levilor față de profesori și de părinți. Dar Regele nu domnește nu­mai peste o generație, ci însăși perpetuitatea dinastică .Îi po­runcește să-și prelungească domnia în generațiile care se ridică, așezându-le pe temeiul statului național de mâine și de totdeauna. Noua instituție va fi având lacune, va trebui să se perfec­ționeze, ceea ce se va putea ur­mări numai pe măsură ce e pusă la experiență pe teren. De pe acum însă îi putem constata roadele în noua con­știință, care se înfiripă zi de și în adolescentul nou, care încă depe băncile școalei și din sânul familiei învață că face parte dintr’o colectivitate națională. Și asta e mult, e tot ce tre­bue- Boala literaturii românești Un strigăt de alarmă de prof. Câmpul literaturii românești este bântuit de la o serie de curente nesănătoase. Sub pre­tenția noutății agresive, o sea­mă de scriitori cultivă la noi pornografia, călcând în picioare tradițiile de bun simț ale sufle­tului românesc și batjocorind icoanele care au întruchipat în opere nepieritoare acest suflet. Era momentul unei reacțiuni, care să depășească hotarul limi­tat al unei simple polemici sau al unei trecătoare protestări te­oretice, spre a se înfățișa ca un energic strigăt de alam­ă, ur­mat de viguroasa mobilizare a tuturor forțelor culturale sănă­toase contra devierilor și infil­­trațiunilor străine ce-și cară pe furiș culcuș în sufletul țării. Ne-am bucurat văzând că în fruntea acestei mișcări de des­­meticire s’a așezat cel mai au­tentic dintre cărturarii noștri, cel mai indicat, prin trecutul lui de călăuzitor vigilent al desti­nelor noastre culturale. Semnalul de alarmă a fost dat de d. prof. N. Iorga prin conferința ținută Vineri seara în sala teatrului „Ligii Cultura­­le“. Conferința d-sale a fost o lecție usturătoare pentru stri­cătorii bunului simț literar și moral, dar a fost mai ales o vi­brantă punere în lumină a mi­siunii scriitorului în mijlocul societății românești, ale cărei idealuri cată să se oglindească profetic in opera lui și ale cărei puteri tot în ea trebue să-și gă­sească izvorul de primenire și elan. Grija cea mare trebue să ne fie îndreptată la modul cum tre­bue să pregătim tineretul. Marile noastre idealuri na­ționale au fost îndreptate, în trecut, în primul rând sub im­boldul literaturii și al școalei, însuflețite de nobile avânturi. Prin ele s’a desăvârșit închega­rea sufletească a poporului nos­tru. Literatura negustorilor de senzații care inundă azi vitri­nele nu sporește potențialul virtuților naționale și nici nu păstrează cheagul unității noas­tre morale. Ea duce la dezagregarea su­fletului românesc, ea duce la pierderea tineretului. In această categorie de ne­gativi și destrămători s’au rân­duit prin ceea ce au oferit lite­raturii române, între alții, și scriitorii Eug. Lovinescu și Tu­dor Arghezi. Primul, prin lu­mina trivială în care așează pe Mâine , nemuritorul Eminescu, pe ca­re-l amestecă în romanele re­cente „Mitte“ și „Bălăuca“; al doilea, prin libertinajul expre­siilor și prin uscăciunea formei, redusă la simple jucării de cu­vinte, din care lipsesc seva crea­ției superioare, ca și căldura in­spirației. Cu asemenea factori literari, nu formăm, ci diformăm tine­retul, ca și sufletul întregei țări, împotriva acestei literaturi tre­bue să reacționăm, iar făurarii ei n’au ce căuta în amvonul unde trebue să slujească numai adevărații închinători ai tradi­țiilor și năzuințelor acestui po­por. Aceasta este și tălmăcirea vo­tului de respingere, cu care Academia Română a înțeles să-și fixeze atitudinea față de curentele nesănătoase ce dau buzna în câmpul literelor ro­mânești. Mișcarea însă trebue­­ să meargă mai departe. Și va merge, căci miletul a­­cestei nații trebue curățat de burueni și de paraziți. („Universul") CARNU Din „poemul Pui de Găi" și ALT­ EROI ARGHEZIENI, i Ce oferă cloaca Mistierului Am dat din volumul inepțiilor definitive și triviale, „poetele­le“ „Rada“, „Fătălăul“, Ținea; am adăugat cazul cu Dumnezeu care gândea să prindă pe fata vie — la ușa chiliei diaconului Ia­­kint, — fapt divers petrecut după afirmațiile celestului și genia­lului Arghezi, pe la orele 5 și jumătate dimineața. Vorba „poetului“ : J­­ândind să iasă, prin perdea ■ - a văzut din cer, pe ea. Și Dumnezeu ce vede toate In zori, la cinci și jumătate Urmează și altele ; se va vedea că Dumnezeu e un client obiș­­­­nuit al smârcurilor, pe unde cultivă ce cultivă cel care a introdus în templul curat al literilor române cultul ignominiei. Așa s’a o­­bișnuit profanatorul celor sfinte ; o face cu aceeași lipsă de pudoa­re într’un volum „Cimitirul Buna Vestire“, vraf cu orduri arghe­ziene... Să ne întoarcem însă la „Ediția Definitivă“, colectată de d. Al. Rosetti, și imprimată pe hârtie Vidalon-Chamois pentru bibliofili... Ne închipuim dezolarea unanimă a amatorilor de cărți rare, să nu le fi fost prezentate pe hârtie fină. Vidalon-Chamois. Ținea Țigan­ca, mânza nocturnă a arghezului, nici măcar tub­ele fătălăului, definitiv și el, căruia superbul trubadur îi strigă : mă, fir’ai al dracului, „a tiparoase, hoitul tău miroase“... Pentru bibliofili, perderi incalculabile , dezastrul n’ar fi fost acceptat de editura culturalizatoare a d-lui Al. Rosetti, strecurat acolo, după aprecierea d-lui Octavian Goga, printr’un capriț al hazardului. Din fericire, censorul și criticul Academiei Române, — domnul cu regretele care-l prezintă ca un om fără caracter, — a­ reușit să imprime pe faimoasa hârtie a lui Vidalon, nemuritoa­rele versuri cu Rada. — țigancă și ea. Eștte din geniala inspirație a bardului național de la dulapul Lemaitre, ele sună: „Și-a desvelit sărind Bujorul negru și fetia Par’că s’a deschis și s’a închis cutia. Unui giuvaer de sânge. Aș pune gura și aș strânge“« Le repetăm, pentru că publicându-le deunăzi, sărise un vers, — cu giuvaerul Radei. Și e păcat, pentru plasticitatea și obsce­nitatea literaturei Vidalon-Rosetti-Chamois... , Dumnezeu e chemat mereu și obligat să facă în „definitivele“ Fundației, diferite servicii inevitabile. Uneori, marelui cântăreț al promiscuităței îi trece prin gând să fie proxenet... Insă în ver­suri ! Și când rolul și-l împlinește rimat, atunci nu mai e proxe­net, ci... geniu literar, după unele fragile teorii filozofico-amicale... înainte de a da citatul odios, care ofensează Dumnezeierea, o însemnare. Sub masca pietăței, a evlaviei, a reculegerei — puse în titluri î­n rătăcitul Arghezi strecoară pentru lumea cititori­lor, poezii și proză, infamii pe care „Neamul Românesc“ nu le poate publica. „Cimitirul Buna Vestire“, e un roman ignobil, cu expresii și descrieri de situații care impun intervenția neîntâr­ziată a autorităței represive. Vom mai vorbi de ignominiile de acolo. Să trecem la „PSAL­MUL“ de la pag. 18 a ediției definitive, obscene în orice caz. ..Pentru ce, Părinte aș da și pentru cine Sunetul de­ ospețe­ al bronzului lovit ? (?) Pâinea nu mi-a caut să te cânt pe tine Și nu vreau cu stele solidu ’nvăluit“ (?) Citind „psalmul“, am rămas uimiți de „pietatea“ pe care o res­pira — la început — versurile d-lui Arghezi. Evident, versurile cu­prind motive inferioare de inspirație: blid învăluit cu... stele ! Su­netul de-ospețe al bronzului lovit! „Poetul“ care oferă ca de la el, — sonoritățile bronzului! O nouă strofă, — următoarea — vădește stârpiciunea de su­flet și ignobilele idealizări ale arghezului. Cităm, din acelaș „Psalm“: Trupul de femee, cel îmbrățișat Nu-i voi duce ție, moale și bălan. (?) Numai suferința cerului, păcat Nu-i cu ea să tulburi apa din Iordan“. Și aci, Arghezul poet se prezintă pur și simplu hidos... Vrea să ducă Părintelui Ceresc „trupul de femee ce­, îmbrățișat!“. Dar până la urmă se răsgândește; nu e păcat să tulburi cu ea, — cu trupul bălan, sau cu „suferința Cerului ?“ —­ apa din Iordan! Hodoronc tronc ! Dar de genial, e genial, întrebăm pe admiratorii scribului josniciilor și trivialităței, dacă mai cunosc o poezie mai searbădă, și mai idioată, decât „Islamul“ răspopitului de la Văcărești. E desgustător domnule Al. Rosetti! Și câteva perle, ca supliment: MARINA (Poezii). Arghezi, Ed. Fundațiilor Regale), pag. 22: „Peste zare uriașe Creasta-și suie un hotel. (?) In tot cerul, dat cămașe (?) A’mbrăcat azurul ei. (?) Și-i silit și lacul sur Să-l îmbrace cu lumină (?) Și să lingă împrejur Frumusețea lui meschină. UCIGA-L TOACA. (Acelaș volum). Pag. 178: Și căruța trase, măre­ție (?) De-a dreptul la Primărie (?) Ce să vezi ? Putoarea cu brățară Era muiere doar pe dinafară Că pe sub poate Avea, ca omul, de toate, și două pistoale ! Culturalizare, cu Psalmi spurcați, cu lingăi, și cu puteri... Și prezentarea, urmează. ng. Grija morală și reforma școlară Conferința ținută de d. prof. N. Iorga la Brașov (April,1936) Continuare Desigur deci că epoca noastră este o epocă tristă, nesigură, desorientată, șubredă, sbuciuma­­tă, bolnavă, care nu știe nici mă­car la ce sanatoriu să se ducă la ce doctor să consulte, căci toți șarlatanii din toate părțile se prezintă pentru a-i tarai boala cu tot felul de formule una mai ridicolă decât alta. Oameni în toată firea , cred copilă­riile și prostiile în care nu ar crede un copil de patrusprezece ani.­­ Ceia ce astăzi zbuciumă lumea și creiază partide și provoacă lupte și prevestește dictatura, lucruri de care ne-am­ fi stricat de râs altă dată, devine, dogmă, da, se admiră toate alaiurile ace­stea ridicole, tot acest războiu vulgar care pretinde că preves­tește îndrumarea omenirii către o perioadă mai fericită și deschi­de orizonturi mai frumoase. Și experiența mea cea mai recentă o arată. In Italia este adevărat că am văzut orânduire; este o lume care s’a deprins să muncească și de pe urma căreia se vede un spor în fiecare mo­ment, dar nu pentru că s’a impus o dictatură, ci pen­tru că acela care acum este dictator este cum este. Cu parlament sau fără parla­ment, în situație de ministru sau în situație de rege, el ar fi fost același și influența lui ar fi e­­xercitat-o de­o­potrivă. Prostia­ noastră în timpurile de față stă în a crede că locul cutare și for­mula cutare pot să facă o socie­tate bună sau rea ; nu e vorba de formulă, ci de om, care este tot același și poate face și într’o si­tuație și în alta același lucru. Să ferească Dumnezeu să vedeți la noi ceia ce am văzut într'un a­­nume moment, prin Februar,când în Franța un­ guvern de stânga a permis comuniștilor să ocupe Parisul timp de jumătate de zi. Nu se mai putea circula, micio trăsură nu mai putea intra în părțile centrale ale Parisului, ca­re eru în mâna celor ce au de­filat, zeci de mii, sute de mii, cu copiii de școală în frunte, copiii din clasele primare, alături de mamele lor, purtând berete roșii ca la 1793 și strigând: „Les So­viets partout“, „à bas la patrie“; ici și colo dacă apărea câte un steag tricolor și, când s’a încer­cat a se cânta Marseilles­, poli­ția a intervenit, oprind. Pe o stradă laterală așteptau tru­pele cu mitraliere, gata să in­tervină, și mi s’a părut că ofițe­rii ar fi avut o deosebită plăce­re să între cu carele de asalt în această miserabilă mulțime care afirma in chipul cel mai hotărât dorința ca patria să se năruiască. Și, de partea cealaltă, natural, dreapta organisată pentru războ­iu, gata să iasă în stradă și să se încaiere. Exemplul acesta se în­tâlnește mai mult sau mai puțin in toate țările: in Belgia este un fascism care nu samănă cu cel italian, in Olanda trei feluri de fascism. Oameni ieșiți te întrebi de unde și pentru ce merite în­drăznesc a vorbi cu o desgustă­­toare obrăznicie ; ei se ridică în vârful călcâielor și cred că au o misiune providențială de a apăsa mintea tuturora, de a porunci ac­țiunea oricui, de a ne face sclavi după ce am trăit în libertate, sclavii pretențiilor lor goale. Atunci m’am întrebat și eu, ca și atâția alții, cum se poate dre­ge omenirea ? Și aici sunt, de­si­gur persoane naive care iși în­chipuie că omenirea se poate drege foarte ușor prin anumite reforme de ordin material : „Să­­facem o nouă Constituție, în care să se înglobeze un nou program“. Zilele acestea unii chiar s’au a­­dunat și au alcătuit un program în care sunt leacuri pentru orice, dar vezi că nu sunt medici pentru orice. Și cel mai minunat cod de leacuri cere și un doctor, iar doc­torul găsește leacurile chiar da­că nu sunt un cod. Nu cred în legislația care se voitează zi de zi, fie și în forma, mai băutcrănă, a Senatului, din care fac parte și discut și cu proiectele de lege, pentru că discuția este totdeau­na interesantă, de­și în fond este tot una ori dacă se primește proiectul ori nu, pentru că știu foarte bine că rezultatul este a­­celași. O societate se­ conduce prin ce are ea înăuntru, iar nu prin for­mele cu care o îmbraci, — acesta este adevărul cel mare. Toate legile care se îngrămădesc, cu multe paragrafe pe care nu le știe nici acel care prezintă legea, și nu le va ști nici acela care trebuie să le­ aplice, merg în gol: legile cele mai bune sunt cele mai scurte și care lasă libertatea oamenilor, care lasă, ,destul spa­­țiu pentru ca­ libertatea umană să se poată manifesta de la un cas la altul. Așa încât indiferența mea fa­ță de viața politică, hotărârea de a nu convoca nici­ o întruni­re, decisia de nu prezintă nici­­un fel de candidatură personală, vin la mine din convingerea pro­fundă că mergem pe un drum greșit și că nu formulele acestea care se pot așa ușor alcătui sunt leacul. Cu un alt om toate lu­crurile vor fi bune, cu omul așa cum este astăzi, orice formulă, plecând și de la inteligența cea mai strălucită, aplicată de func­ționarul cel mai onest, nu va pu­tea aduce niciun rezultat. Sun­tem cu toții bolnavi in năuntru, mintea noastră nu este echili­brată, sentimentul nositru este falsificat, educația este greșită, îndreptarea omenirii este astfel o problemă de educație, este a­­proape numai o problemă de e­­ducație. Suntem o societate rău crescută, și cu atât mai rău cres­cută, cu cât este mai bine cres­cută, pentru că ori­ce spor ai adăugi la un sistem rău, nu poa­te să se resolve decât într’o în­răire a situației de acuma. Dar întrebarea se pune: dacă poți schimba omul din lăuntru, schimbarea prin ce se poate fa­ce? De­sigur și prin literatură și artă, dar acela care face litera­tură și artă el însuși este crescut tot așa, deci mijloacele acestea cad. S’ar putea aduce îndrepta­rea printr’o admirabilă presă, pe care noi n’o avem, pe care doar unele popoare ,. foarte departe de noi, în unele re­giuni­ ferite, o au. Iată un­ caz. Am fost in America, am ce­tit gazetele americane, în gene­ral copilărești și superficiale, a­­dresându-se unui public ameste­cat, de toate națiunile, deși în N­­merica se cheltuește cea mai mare trudă pentru a face din toți oamenii un singur popor și din poporul acesta un popor muncitor, onest și bun. Dar gazetele, pentru că nu s’a ajuns încă la creiarea acestui popor, vor să câștige, și, dacă este un proces de divorț, se văd portre­tele domnului și doamnei, li se ia un interview la amândoi. In­teresul pentru cultură există nn­(Urmare In pag. II-a)

Next