Neamul Românesc, iunie 1936 (Anul 31, nr. 119-139)
1936-06-10 / nr. 124
Anul XXXI Nr. 124 Taxa poștală plătită Im numerar confom aprobărei Dir.G H P. T. T. Nil <?/anu issomm ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT i REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Miercuri 10 Iunie 1936 C ' *“ DIRECT0R POLITIC 1 r, I nnpry T A ATT T TVT r» r1 / I 1 ■■1 ■1 '' ». DIRECTOR Nwg%wxf*Jk I Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) « » As I j in «ara c un> an 600 Leli Pe s ase mai - N georgescu . IORGA I BUCUREȘTI (I) 2 L ® I abonamente ' f"1" 21 ■ [UNK]»»-Pan»' N. GEORGESCU ■ Telefon 5 70 88 • I in strainiime •. Pe un an,200 tei; pe sase luna, 800 tei Cum să făurim sufletul Tineretului\ Strajerul trebue să disvolte esența virtuților românismului, și să le pue prin voința și credința sa în slujba României. Aceste generații pe cari le creștem cu drag și grijă trebuesc să fie mâine adevărații slujbași și ostași ai patriei. Trebuesc să aibă conștiința că orice cetățean demn de acest nume, — începând cu Regele, — este toată viața lui un slujbaș și un ostaș al țării. Fiecare cetățean este o rotiță din mecanismul Statului, și pentru ca întregul organism să fie pe deplin de folos, trebue ca fiecare, la locul unde s-a așezat soarta, să-și facă pe deplin datoria, mânat de un singur gând și călăuzit de un singur suflet, acel al neamului său. Niciodată — privind acest falnic tineret plin de avânt — nu mi se pare mai vie, vechea noastră zicătoare: „apa trece pietrele rămân". Voi străjerii sunteți pietrele, voi sunteți temelia neperitoare pe care voim să clădim o Românie mai bună, o Românie de neclintit în hotarele ei firești. M. S. REGELE CAROL II : (In discursul dela Serbarea tineretului de eri) Eu am apucat alte vremuri și cei cari sînt de vrîsta mea știu cu cît erau mai bune acelea decît acestea de acum, cînd peste tot locul este nu numai un exclusivism sălbatec, dorința de a se Nola, desprețul fiecărui popor față de alt popor, pornirea de a cădea asupra altora pentru motive importante sau pentru pre-]texte de nimic. Dar, pe lîngă această isolare frămîntată în venin și ură, care este o rușine pentru umanitate, epoca în care trăim noi, cu tot progresul tehnic, zic, care e enorm, este sigur că epoca noastră va fi înscrisă ca fiind cea mai tristă din viața umanității. N. IORGA („Crisa morală și reforma școlară''). Un gest urât și cu urmări T' Primim din partea d-lui N. Carandino, prim redactor al ziarului FACLA, următoarele : DOMNULE DIRECTOR, Citesc In ziarul Dv. cu data de Duminică 7 Iunie în articolul intitulat „PENTRU UN ALT GENIU NAȚIONAL . D. PANDREA printre altele următoarele: „D. Al. Rosetti a trimes eri d-lui președinte al Academiei Române o scrisoare de scuze. In ea spune că se miră „de publicitatea ce s’a dat unei conversații cu un ziarist prieten“. I s’a surprins — spune d-sa — buna credință, prin interpretările „cu totul personale“, la care au dat naștere răspunsurile sale , nu a fost în intenția sa să jicnească pe nici un membru al Instituției. Părerile exprimate, franc și deschis, constituesc un crez cu totul personal, și visau nu persoane, ci stări de lucruri . ■ „Academia Română a respins categoric scuzele penibile și confuze ale insultătorului“. Nepunând nici un moment la îndoială buna Dv. credință, pentru completa edificare a opiniei publice, vă rog să dați publicității următoarele : D. Al. Rosetti mi-a acordat PERSONAL interviewul care a apărut în FACLA din 30 Maiu 1036 ; interviewul a apărut semnat cu inițialele mele. înțeleg delicata postură în care se află Directorul Fundațiilor Regale și obligația pe care o are de a dezavua conversația cu un „ziarist prieten“, conversație pe care acesta din urmă N’A TRUNCHIAT-O, — ȘI A DAT-O LA TIPAR, cu asentimentul și autorizația EXPRESA a interlocutorului ! Mulțumindu-vă, Domnule Director, pentru amabilitate, rămân al Dv. - „ gazetar Din cele de mai sus, reese limpede că: D. Al. Rosetti A SPUS UN NEADEVĂR, afirmând în scuzele penibile către Academia Română, că „se miră de publicitatea care s’d */**/»* fkn+inüor'artHi rit m /nrrP:t≪ wirv vn uw»»* ww — ■ - ------ -— x- - -„Publicitatea‘ ‘acelei conversații a dorit-o, a provocat-o. A apelat la un ziarist prieten, a revăzut declarațiile făcute. Mai mult, LE-A AUTORIZAT. D. Al. Rosetti falsifică deci realitatea, cu o regretabilă lipsă de cavalerism. Zvârlă răspunderea asupra ziaristului Carandino, a cărui vină e că a luat în serios pe acest domn profesor universitar. V. Tactica d-lui Rosetti mai rău îl înfundă. Academia Română a respins jalnica retractare a insultătorului. D. Carandino, îl fixează ca pe un om de o loialitate foarte discutabilă. Mărturisim că noi așteptam de la N. Al. Rosetti, o altă ținută. N. Carandino Mama lui Miai Viteazul Vineri 12 Iunie 1936, erele 7 seara, în localul teatrului „Ligii Culturale" din B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, în ciclul de conferințe organizate de „Liga Culturală" va vorbi : d. profesor Nicolae Iorga, despre : „Mama lui Mihai Viteazul". Prețul locurilor: Fotolii Lei 20, Stal Lei 10 și Balcon Lei 5. mii dirimre i—if-rrfr ■ -~Nf-—--“ Un punct de sprijin Cuvîntările rostite de cei trei șefi de stat adunați la București în ziua întoarcerii la ordinea legală în România sînt de o importanță deosebită, atît prin claritatea lor, cît și prin împrejurările generale. Pretutindeni legăturile slăbesc, și această slăbire, creînd o atmosferă de neîncredere și de apocrisie, e mai rea decît o rupere hotărîtă a pactelor care se vede că nu se mai pot menținea. Nimic nu e mai periculos în ordinea internațională decît o stare de nesinceritate și de confuzie în care priviri bănuitoare caută în fiecare moment ce este împrejur Cine ar putea, în adevăr, să spuie astăzi care sunt posibilitățile de a merge împreună ale Franciei d-lui Blum și ale Angliei? Cine ar mai fi sigur în Belgia dominată de socialiști de ajutorul ce i-ar putea veni de peste Mare ! Cine ar fi capabil a defini încotro se îndreaptă în Europa politica d-lui Mussolini ? Și, în domenii mai modeste, există oare o formulă pentru a defini sensul politicei, veșnic pe drumuri, veșnic în stradă, veșnic la altă ușă, a d-lui colonel Beck ? De aceia e pentru toată lumea un punct de sprijin ceia ce unește țeri c§re, dorind pacea, dar în stare să o și apere, nu admit că ar avea hotare de tîrguit. Regele Carol a spus-o cu toată decisiunea puternicului său temperament. In altă notă, dar cu aceiași onestă limpeziciune a spus-o Prințul Regent Paul. lard Beneș, care nu s'a uitat pe sine în rezerva presidențială — și bine a făcut — a dat cu profesorală filosofie și cu talentul său de gînditor, teoria stabilității în Europa centrală. in fond, cred că și adversarii se pot felicita. Fiindcă, oricum, e mai bine să știi cu cine ai a face. N. IORGA Tinerimea sub disciplina educației sare încă odată, de ziua întronării Regelui, s’a pus în mișcare, sub ochii Suveranului și ai celor doi înalți prieteni vecini și aliați, forța morală pe care se dovedește că o dă disciplinarea tineretului în cadrele de străjeri. Ieșită din mintea continuu creatoare a Maiestății Sale, și această organizație, unică în felul ei, răspunde în fapte făgăduința de domnie, pentru cultură. Să ne aducem aminte cât de fără nici-o orientare era tinerimea noastră școlară mai ’nainte, furată și purtată de ici până colo pe valurile tuturor curentelor anarhice, fie ele că,și zic a fi de dreapta sau de stânga. Figuri mediocre îmbrăcate în platoșa de „căpitani", sau aventureri comuniști dădeau și dau și azi asalturi pentru a lua în stăpânire mințile fragede, atât de expuse să fie ademenite și svârlite în necunoscut. O broșură, o tipăritură în formă de gazetă, ori chiar o poză romantică, reproducând haiducia în strae țărănești, e în stare a confisca aceste suflete nevinovate către idealuri politice, care cu atât devin mai tulburătoare, cu cât ele nu le pot pătrunde. Educarea străjerilor a venit în această complectă buimăceală, și într’o vreme când, de o parte, încetase tineretul a se mai pasiona pentru ideile naționaliste autentice, înlocuite cu un surogat al lor, iar, de pe altă parte, anarhia își și ajunsese scopul, vădit în Purtarea elevilor față de profesori și de părinți. Dar Regele nu domnește numai peste o generație, ci însăși perpetuitatea dinastică .Îi poruncește să-și prelungească domnia în generațiile care se ridică, așezându-le pe temeiul statului național de mâine și de totdeauna. Noua instituție va fi având lacune, va trebui să se perfecționeze, ceea ce se va putea urmări numai pe măsură ce e pusă la experiență pe teren. De pe acum însă îi putem constata roadele în noua conștiință, care se înfiripă zi de și în adolescentul nou, care încă depe băncile școalei și din sânul familiei învață că face parte dintr’o colectivitate națională. Și asta e mult, e tot ce trebue- Boala literaturii românești Un strigăt de alarmă de prof. Câmpul literaturii românești este bântuit de la o serie de curente nesănătoase. Sub pretenția noutății agresive, o seamă de scriitori cultivă la noi pornografia, călcând în picioare tradițiile de bun simț ale sufletului românesc și batjocorind icoanele care au întruchipat în opere nepieritoare acest suflet. Era momentul unei reacțiuni, care să depășească hotarul limitat al unei simple polemici sau al unei trecătoare protestări teoretice, spre a se înfățișa ca un energic strigăt de alamă, urmat de viguroasa mobilizare a tuturor forțelor culturale sănătoase contra devierilor și infiltrațiunilor străine ce-și cară pe furiș culcuș în sufletul țării. Ne-am bucurat văzând că în fruntea acestei mișcări de desmeticire s’a așezat cel mai autentic dintre cărturarii noștri, cel mai indicat, prin trecutul lui de călăuzitor vigilent al destinelor noastre culturale. Semnalul de alarmă a fost dat de d. prof. N. Iorga prin conferința ținută Vineri seara în sala teatrului „Ligii Culturale“. Conferința d-sale a fost o lecție usturătoare pentru stricătorii bunului simț literar și moral, dar a fost mai ales o vibrantă punere în lumină a misiunii scriitorului în mijlocul societății românești, ale cărei idealuri cată să se oglindească profetic in opera lui și ale cărei puteri tot în ea trebue să-și găsească izvorul de primenire și elan. Grija cea mare trebue să ne fie îndreptată la modul cum trebue să pregătim tineretul. Marile noastre idealuri naționale au fost îndreptate, în trecut, în primul rând sub imboldul literaturii și al școalei, însuflețite de nobile avânturi. Prin ele s’a desăvârșit închegarea sufletească a poporului nostru. Literatura negustorilor de senzații care inundă azi vitrinele nu sporește potențialul virtuților naționale și nici nu păstrează cheagul unității noastre morale. Ea duce la dezagregarea sufletului românesc, ea duce la pierderea tineretului. In această categorie de negativi și destrămători s’au rânduit prin ceea ce au oferit literaturii române, între alții, și scriitorii Eug. Lovinescu și Tudor Arghezi. Primul, prin lumina trivială în care așează pe Mâine , nemuritorul Eminescu, pe care-l amestecă în romanele recente „Mitte“ și „Bălăuca“; al doilea, prin libertinajul expresiilor și prin uscăciunea formei, redusă la simple jucării de cuvinte, din care lipsesc seva creației superioare, ca și căldura inspirației. Cu asemenea factori literari, nu formăm, ci diformăm tineretul, ca și sufletul întregei țări, împotriva acestei literaturi trebue să reacționăm, iar făurarii ei n’au ce căuta în amvonul unde trebue să slujească numai adevărații închinători ai tradițiilor și năzuințelor acestui popor. Aceasta este și tălmăcirea votului de respingere, cu care Academia Română a înțeles să-și fixeze atitudinea față de curentele nesănătoase ce dau buzna în câmpul literelor românești. Mișcarea însă trebue să meargă mai departe. Și va merge, căci miletul acestei nații trebue curățat de burueni și de paraziți. („Universul") CARNU Din „poemul Pui de Găi" și ALT EROI ARGHEZIENI, i Ce oferă cloaca Mistierului Am dat din volumul inepțiilor definitive și triviale, „poetelele“ „Rada“, „Fătălăul“, Ținea; am adăugat cazul cu Dumnezeu care gândea să prindă pe fata vie — la ușa chiliei diaconului Iakint, — fapt divers petrecut după afirmațiile celestului și genialului Arghezi, pe la orele 5 și jumătate dimineața. Vorba „poetului“ : Jândind să iasă, prin perdea ■ - a văzut din cer, pe ea. Și Dumnezeu ce vede toate In zori, la cinci și jumătate Urmează și altele ; se va vedea că Dumnezeu e un client obișnuit al smârcurilor, pe unde cultivă ce cultivă cel care a introdus în templul curat al literilor române cultul ignominiei. Așa s’a obișnuit profanatorul celor sfinte ; o face cu aceeași lipsă de pudoare într’un volum „Cimitirul Buna Vestire“, vraf cu orduri argheziene... Să ne întoarcem însă la „Ediția Definitivă“, colectată de d. Al. Rosetti, și imprimată pe hârtie Vidalon-Chamois pentru bibliofili... Ne închipuim dezolarea unanimă a amatorilor de cărți rare, să nu le fi fost prezentate pe hârtie fină. Vidalon-Chamois. Ținea Țiganca, mânza nocturnă a arghezului, nici măcar tubele fătălăului, definitiv și el, căruia superbul trubadur îi strigă : mă, fir’ai al dracului, „a tiparoase, hoitul tău miroase“... Pentru bibliofili, perderi incalculabile , dezastrul n’ar fi fost acceptat de editura culturalizatoare a d-lui Al. Rosetti, strecurat acolo, după aprecierea d-lui Octavian Goga, printr’un capriț al hazardului. Din fericire, censorul și criticul Academiei Române, — domnul cu regretele care-l prezintă ca un om fără caracter, — a reușit să imprime pe faimoasa hârtie a lui Vidalon, nemuritoarele versuri cu Rada. — țigancă și ea. Eștte din geniala inspirație a bardului național de la dulapul Lemaitre, ele sună: „Și-a desvelit sărind Bujorul negru și fetia Par’că s’a deschis și s’a închis cutia. Unui giuvaer de sânge. Aș pune gura și aș strânge“« Le repetăm, pentru că publicându-le deunăzi, sărise un vers, — cu giuvaerul Radei. Și e păcat, pentru plasticitatea și obscenitatea literaturei Vidalon-Rosetti-Chamois... , Dumnezeu e chemat mereu și obligat să facă în „definitivele“ Fundației, diferite servicii inevitabile. Uneori, marelui cântăreț al promiscuităței îi trece prin gând să fie proxenet... Insă în versuri ! Și când rolul și-l împlinește rimat, atunci nu mai e proxenet, ci... geniu literar, după unele fragile teorii filozofico-amicale... înainte de a da citatul odios, care ofensează Dumnezeierea, o însemnare. Sub masca pietăței, a evlaviei, a reculegerei — puse în titluri în rătăcitul Arghezi strecoară pentru lumea cititorilor, poezii și proză, infamii pe care „Neamul Românesc“ nu le poate publica. „Cimitirul Buna Vestire“, e un roman ignobil, cu expresii și descrieri de situații care impun intervenția neîntârziată a autorităței represive. Vom mai vorbi de ignominiile de acolo. Să trecem la „PSALMUL“ de la pag. 18 a ediției definitive, obscene în orice caz. ..Pentru ce, Părinte aș da și pentru cine Sunetul de ospețe al bronzului lovit ? (?) Pâinea nu mi-a caut să te cânt pe tine Și nu vreau cu stele solidu ’nvăluit“ (?) Citind „psalmul“, am rămas uimiți de „pietatea“ pe care o respira — la început — versurile d-lui Arghezi. Evident, versurile cuprind motive inferioare de inspirație: blid învăluit cu... stele ! Sunetul de-ospețe al bronzului lovit! „Poetul“ care oferă ca de la el, — sonoritățile bronzului! O nouă strofă, — următoarea — vădește stârpiciunea de suflet și ignobilele idealizări ale arghezului. Cităm, din acelaș „Psalm“: Trupul de femee, cel îmbrățișat Nu-i voi duce ție, moale și bălan. (?) Numai suferința cerului, păcat Nu-i cu ea să tulburi apa din Iordan“. Și aci, Arghezul poet se prezintă pur și simplu hidos... Vrea să ducă Părintelui Ceresc „trupul de femee ce, îmbrățișat!“. Dar până la urmă se răsgândește; nu e păcat să tulburi cu ea, — cu trupul bălan, sau cu „suferința Cerului ?“ — apa din Iordan! Hodoronc tronc ! Dar de genial, e genial, întrebăm pe admiratorii scribului josniciilor și trivialităței, dacă mai cunosc o poezie mai searbădă, și mai idioată, decât „Islamul“ răspopitului de la Văcărești. E desgustător domnule Al. Rosetti! Și câteva perle, ca supliment: MARINA (Poezii). Arghezi, Ed. Fundațiilor Regale), pag. 22: „Peste zare uriașe Creasta-și suie un hotel. (?) In tot cerul, dat cămașe (?) A’mbrăcat azurul ei. (?) Și-i silit și lacul sur Să-l îmbrace cu lumină (?) Și să lingă împrejur Frumusețea lui meschină. UCIGA-L TOACA. (Acelaș volum). Pag. 178: Și căruța trase, măreție (?) De-a dreptul la Primărie (?) Ce să vezi ? Putoarea cu brățară Era muiere doar pe dinafară Că pe sub poate Avea, ca omul, de toate, și două pistoale ! Culturalizare, cu Psalmi spurcați, cu lingăi, și cu puteri... Și prezentarea, urmează. ng. Grija morală și reforma școlară Conferința ținută de d. prof. N. Iorga la Brașov (April,1936) Continuare Desigur deci că epoca noastră este o epocă tristă, nesigură, desorientată, șubredă, sbuciumată, bolnavă, care nu știe nici măcar la ce sanatoriu să se ducă la ce doctor să consulte, căci toți șarlatanii din toate părțile se prezintă pentru a-i tarai boala cu tot felul de formule una mai ridicolă decât alta. Oameni în toată firea , cred copilăriile și prostiile în care nu ar crede un copil de patrusprezece ani. Ceia ce astăzi zbuciumă lumea și creiază partide și provoacă lupte și prevestește dictatura, lucruri de care ne-am fi stricat de râs altă dată, devine, dogmă, da, se admiră toate alaiurile acestea ridicole, tot acest războiu vulgar care pretinde că prevestește îndrumarea omenirii către o perioadă mai fericită și deschide orizonturi mai frumoase. Și experiența mea cea mai recentă o arată. In Italia este adevărat că am văzut orânduire; este o lume care s’a deprins să muncească și de pe urma căreia se vede un spor în fiecare moment, dar nu pentru că s’a impus o dictatură, ci pentru că acela care acum este dictator este cum este. Cu parlament sau fără parlament, în situație de ministru sau în situație de rege, el ar fi fost același și influența lui ar fi exercitat-o deopotrivă. Prostia noastră în timpurile de față stă în a crede că locul cutare și formula cutare pot să facă o societate bună sau rea ; nu e vorba de formulă, ci de om, care este tot același și poate face și într’o situație și în alta același lucru. Să ferească Dumnezeu să vedeți la noi ceia ce am văzut într'un anume moment, prin Februar,când în Franța un guvern de stânga a permis comuniștilor să ocupe Parisul timp de jumătate de zi. Nu se mai putea circula, micio trăsură nu mai putea intra în părțile centrale ale Parisului, care eru în mâna celor ce au defilat, zeci de mii, sute de mii, cu copiii de școală în frunte, copiii din clasele primare, alături de mamele lor, purtând berete roșii ca la 1793 și strigând: „Les Soviets partout“, „à bas la patrie“; ici și colo dacă apărea câte un steag tricolor și, când s’a încercat a se cânta Marseilles, poliția a intervenit, oprind. Pe o stradă laterală așteptau trupele cu mitraliere, gata să intervină, și mi s’a părut că ofițerii ar fi avut o deosebită plăcere să între cu carele de asalt în această miserabilă mulțime care afirma in chipul cel mai hotărât dorința ca patria să se năruiască. Și, de partea cealaltă, natural, dreapta organisată pentru războiu, gata să iasă în stradă și să se încaiere. Exemplul acesta se întâlnește mai mult sau mai puțin in toate țările: in Belgia este un fascism care nu samănă cu cel italian, in Olanda trei feluri de fascism. Oameni ieșiți te întrebi de unde și pentru ce merite îndrăznesc a vorbi cu o desgustătoare obrăznicie ; ei se ridică în vârful călcâielor și cred că au o misiune providențială de a apăsa mintea tuturora, de a porunci acțiunea oricui, de a ne face sclavi după ce am trăit în libertate, sclavii pretențiilor lor goale. Atunci m’am întrebat și eu, ca și atâția alții, cum se poate drege omenirea ? Și aici sunt, desigur persoane naive care iși închipuie că omenirea se poate drege foarte ușor prin anumite reforme de ordin material : „Săfacem o nouă Constituție, în care să se înglobeze un nou program“. Zilele acestea unii chiar s’au adunat și au alcătuit un program în care sunt leacuri pentru orice, dar vezi că nu sunt medici pentru orice. Și cel mai minunat cod de leacuri cere și un doctor, iar doctorul găsește leacurile chiar dacă nu sunt un cod. Nu cred în legislația care se voitează zi de zi, fie și în forma, mai băutcrănă, a Senatului, din care fac parte și discut și cu proiectele de lege, pentru că discuția este totdeauna interesantă, deși în fond este tot una ori dacă se primește proiectul ori nu, pentru că știu foarte bine că rezultatul este același. O societate se conduce prin ce are ea înăuntru, iar nu prin formele cu care o îmbraci, — acesta este adevărul cel mare. Toate legile care se îngrămădesc, cu multe paragrafe pe care nu le știe nici acel care prezintă legea, și nu le va ști nici acela care trebuie să le aplice, merg în gol: legile cele mai bune sunt cele mai scurte și care lasă libertatea oamenilor, care lasă, ,destul spațiu pentru ca libertatea umană să se poată manifesta de la un cas la altul. Așa încât indiferența mea față de viața politică, hotărârea de a nu convoca nici o întrunire, decisia de nu prezintă niciun fel de candidatură personală, vin la mine din convingerea profundă că mergem pe un drum greșit și că nu formulele acestea care se pot așa ușor alcătui sunt leacul. Cu un alt om toate lucrurile vor fi bune, cu omul așa cum este astăzi, orice formulă, plecând și de la inteligența cea mai strălucită, aplicată de funcționarul cel mai onest, nu va putea aduce niciun rezultat. Suntem cu toții bolnavi in năuntru, mintea noastră nu este echilibrată, sentimentul nositru este falsificat, educația este greșită, îndreptarea omenirii este astfel o problemă de educație, este aproape numai o problemă de educație. Suntem o societate rău crescută, și cu atât mai rău crescută, cu cât este mai bine crescută, pentru că orice spor ai adăugi la un sistem rău, nu poate să se resolve decât într’o înrăire a situației de acuma. Dar întrebarea se pune: dacă poți schimba omul din lăuntru, schimbarea prin ce se poate face? Desigur și prin literatură și artă, dar acela care face literatură și artă el însuși este crescut tot așa, deci mijloacele acestea cad. S’ar putea aduce îndreptarea printr’o admirabilă presă, pe care noi n’o avem, pe care doar unele popoare ,. foarte departe de noi, în unele regiuni ferite, o au. Iată un caz. Am fost in America, am cetit gazetele americane, în general copilărești și superficiale, adresându-se unui public amestecat, de toate națiunile, deși în Nmerica se cheltuește cea mai mare trudă pentru a face din toți oamenii un singur popor și din poporul acesta un popor muncitor, onest și bun. Dar gazetele, pentru că nu s’a ajuns încă la creiarea acestui popor, vor să câștige, și, dacă este un proces de divorț, se văd portretele domnului și doamnei, li se ia un interview la amândoi. Interesul pentru cultură există nn(Urmare In pag. II-a)