Neamul Românesc, iunie 1938 (Anul 33, nr. 118-139)
1938-06-10 / nr. 124
„CREDINȚELE ȘI LOZINCELE STRAJERILOR SA DEVIE CRE DINȚELE ȘI LOZINCILE ÎNTREGULUI MEU POPOR" — CUVÂNTAREA MAIESTĂȚII SALE REGELUI ROSTITA LA SERBAREA STRĂJERIEI DIN 8 IUNIE 1958 — STRĂJERI. Tradiția întemeiată acum 5 ani hărăzește, ca și azi, să am bucuria de a întruni împrejurul Meu mărturia tineretului românesc. Serbarea din acest an, pentru sufletul Meu, are o însemnătate deosebită. Am trecut încă un prag în dezvoltarea mișcării de regenerare a generațiilor viitoare. După o jumătate de deceniu, printr'o credință neșovăitoare a acelora cari ne-am înhămat la această muncă, putem să spunem fără înconjur că drumul biruinții ne este larg deschis. Cei cari până ari au fost neîncrezători în opera noastră, astăzi, încep să priceapă cât de înaltă, cât de dezinteresată și cât de adevărat patriotice sunt morala și înfăptuirilie străjeriei. Au trecut, fără prea mari greutății anii de bâjbâire ai începuturilor de azi, înainte mi se deschis, larg, în fața noastră porțile viitorului întru consolidarea sufletului generațiilor viitoare. Noi nu suntem o școală searbădă, buchisită în cărți, noi batem puternic în piepturile Românilor adevărați. Fără ură pentru alții, noi credem în puterea și dreptul de viață al Românilor,] noi credem că tot ceiace au clădit cu atâta râvnă înaintașii noștri este temelia pe care trebue clădit sufletul nou al României viitoare. Străjerii au scris în crezul lor: primatul muncii, primatul propășirii Neamului prin tot ceea ce e sănătos în poporul nostru. In sufletul fiecăruia dintre străjerii de azi trebuie să se înrădăcineze lozinca că realizările individuale sunt toate pentru folosul obștesc. Meritul fiecăruia este un adaos la progresul entității naționale românești. In aceasta stă puterea noastră morală , individualitate în comunitate, iată adevăratul naționalism constructiv, iată chezășia progresului nostru, iată visul străjeresc al viitorului. Munca aceasta a fiecăruia, într’un scop înălțător de folos, al entității românești, este cheia de boltă a puterii naționale românești de mâine. Noi nu facem paradă, noi plămădim suflete și aceste suflete trebuiesc învțelite într'un crez; acest crez este1 adevăratul patriotism : încordarea tuturor eforturilor — fiecare , după putința sa, — pentru ridicarea și întărirea adevăratului românism creator. " Cu toate că aceste îndrumări sunt înfățișate prin cuvinte, sau nu cer străjeriilor cuvinte, ci fapte. Faptele sunt singurele realități și străjeria trebuie să fie reală. Serbăm astăzi ziua tineretului. Știu că acest tineret nădăjduește că mâine va fi tot mai bine în România. Și eu cred tot așa, și așa trebuie să fie; iată de ce sunt în capul vostru. Iată de ce grija Mea se îndreaptă cu nesfârșită dragoste către această generație a viitorului, crescută într'o atmosferă de dragoste, de credință și de muncă; ea va fi chemată la o viață cetățenească mai curată, mai folositoare și mai productivă. STRÂJERI ! O nouă așezare s'a dat României, pusă pe temelia muncii și a credinței; s'a dat țării o nouă libertate, o libertate de disciplină făuritoare de progres. Ritmul României viitoare va trebui să fie acela al credinței care vi se insuflă vouă. In nici o acțiune nu trebue să mai perziste egocentrismul individual, ci numai credința că orice acțiune este menită să întărească patrimoniul comunității române. Eu doresc ca aceste cuvinte, rostite azi vouă, să treacă dincolo de marginele, oricât de largi ar fi, ale organizației și să se sădească adânc în sufletul tuturor iubitorilor de Patrie. Credințele și lozincile străjeriilor să devie credințele și lozincile întregului Meu popor. O morală adevărată nu poate să fie încătușată în cadrul unui număr restrâns de suflete, ci trebue să se reverse în subconștientul tuturor, pentru binele și propășirea unei Românii renăscute. Străjeri și Comandanți! Am urmărit munca ce ați depus-o în acest an și sunt mulțumit. Centrele noastre de instrucție și unitățile s'au silit să fie la înălțimea chemării lor. Nu numai nădăjduesc dar și cred că anul ce vine va însemna un adevărat progres. Acest progres este o nevoe imperativă a dezvoltării noastre naționale. Totdeauna cu gândul la tot ce e mai scump nouă „Patria", striga Să trăiască România ! „SANATATE !" (Urale și ovații prelungite). LIBERTATEA CARE NU PROTESTA ȘI NU REFUZA, CI CARE OFERĂ ȘI JERTFEȘTE. LIBERTATEA IUBIRII ȘI LIBERTATEA MUNCII. ȘTII CE E ACEASTA LIBERTATE, X ? N. IORGA o paralelă istorică greșită . Desigur că în acțiunea hitleriană a jucat un rol și misticismul. Führerul a crezut de la început că are o sarcină de îndeplinit față de poporul german din Austria sa și din Reichul vecin. De aici energia elocventei sale, de aici gesturile sale cuceritoare, de aici o anumită vrajă care se desface din acest om înalt, puternic și, după judecata compatrioților săi, înzestrat cu însușiri de frumuseță fizică deosebită. Cei cari cunosc pe d. Hitler vorbesc de o aplecare către familiaritatea plăcută, de o bună prietenie care se îndreaptă și asupra copiilor, de o statornicie în legăturile amicale, de tot ceiace nu constituie fără îndoială basa psihologică însăși a dictaturii. Și, dealtfel, exact acelaș lucru se poate mărturisi de cei cari cunosc pe d. Mussolini, a cărui viață de familie, a cărui iubire față de copiii săi, a cărui disposiție de spirit prevenitoare și plină de bunăvoință incintă pe cei cari au favoarea de a intra în legătură cu dînsul. Prea exagerăm așa-numitul misticism. Este clar că, la popoarele cuminți, el nu există în anumite forme medievale sau asiatice. Trebuie o minte specială și o rasă anumită pentru ca o astfel de credință să fie nu numai mai presus de realitate, dar împotriva realității înseși, lucru foarte greu, care, la cei cari nu sunt bolnavi iremediabili, nu se poate închipui. Desigur că nici „dictatura" germană, nici „dictatura" italiană nu reprezintă un fel de fantastici „Petrache Lupu", cari au văzut pe Dumnezeu acoperit cu blană afară de picioare și vorbind înaintea oilor, pentru ca acela care a avut privilegiul acestei apariții divine să se suie într'un pălimar și să vorbească, an de an, înaintea mulțimelor, care îi dăruiesc o biserică și o mănăstire. La noi, ceiace s'a încercat, conspiirînd și elemente din inteligența societății românești, a fost prefacerea unui băiețel de aparență șubredă și al cărui fisic apolinic nu l-a putut descoperi decît doar d. Taraud de la Paris, care se pare a-și fi falsificat simțul frumuseții clasice, a unui produs obișnuit al Vieții modeste a claselor mijlocii, a unui om fără elocvență și fără dar literar, fără o ideologie proprie, într'o apariție extraordinară, condamnat de dimineață pănă seara să vorbească tare și să facă gesturi mistice. De o parte, o umanitate completă, viguroasă și normală, un om și jumătate, de altă parte acela, care, pănă la nenorocirea sa din urmă, n'a dus decât continuarea, șubredă și supt raportul fizic și supt cel moral, a unei adolescențe întîrziate. In jurul lui Krishnamurti, care s'a dovedit șarlatan, s'au strîns doar femei de speța unei Annie Besant și a teosoafelor de la noi, care sunt gata să cadă în genunchi înaintea noii manifestări divine. Nici cea mai mică potrivire în ceia ce privește idealul, care nu există, nici o potrivire în ce privește împrejurările înseși. N. IORGA România la expoziția AW WWW WIIAA WWWW de artă din Veneția «— O impresionantă manifestare națională, realizată din inițiativa și sub conducerea d-lui prof N. Iorga. Scurt istoric al întrecerii internaționale bienale, în simfonia liniilor și a culorior. Ce înfățișează pavilionul românesc în primă prezentare <— W Ziarul „România“, scrie într-unul din numerele sale recente, următoarele rânduri cu privire la pavilionul românesc de la expoziția bienală de la Veneția, pavilion ridicat prin strădania și îngrijirea d-lui prof. Iorga. La Veneția, în cetatea uriașilor maeștri ai penelului, acolo unde ș-au găsit întruchipare minunată pe pânze nemuritoare jocurile ale luminii și nuanțelor într’o neîntreruptă vrajă, trebuia să ia ființă, încă de acum 40 de ani o întrecere a tuturor popoarelor pe tărâmul artelor plastice. Expoziția, numită bienală, fiindcă se ține din doi în doi ani, s’a deschis anul acesta pentru a 21-a oară, cuprinzând și pavilionul României, ridicat prin străduința și îngrijirea d-lui profesor N. Iorga. Țara noastră ia astfel parte, pentru prima oară la această impresionantă manifestare a frumosului național în pictură și sculptură, inaugurându-și pavilionul într’un cadru sărbătoresc zugrăvit atât de sugestiv prin telegramele sosite în ultimele zile. Se cuvine, cu acest prilej să relevăm rolul covârșitor al d-lui profesor N. Iorga, în înfăptuirea și însuflețirea exemplară pe care a dat-o participării României la expoziția internațională de artă și pe care întreaga presă italiană o subliniază cu impresionante elogii. Fondurile pentru crearea acestui pavilion au fost strânse prin Liga Culturală, așezământul de tradiție, sănătate și armonie națională, de sub conducerea d-lui profesor Iorga sub ale cărui auspicii au fost selectate și lucrările de artă alte pictorilor și sculptorilor români prezentați la Veneția. Suplinind în chip atât de strălucit atribuțiile statului, fapta săvârșită cu multă strădanie prin Liga culturală capătă o și mai mare valoare, ridicând prestigiul țării peste hotare și constituind astfel un minunat mijloc de propagandă națională. CUM A LUAT FIINȚA EXPOZIȚIA DE LA VENEȚIA Aproape toate țările Europei și-au clădit pavilioane proprii în decursul celor patruzeci de ani de existență a expoziției de la Veneția. Rezumând evoluția pe care a străbătut-o acesată întrecere de artă, la care țara noastră participă pentru prima oară, se desprinde limpede importanța covârșitoare a evenimentului actual. Primarul poet al Veneției, Riccardo Selvatico a hotărît, în 1893, cu prilejul celei de a douăzeci și cincea aniversări a căsătoriei suveranilor Italiei, Umberto și Margherita de Savoia, fondarea unei instituții de utilitate publică și de binefacere, în cadrul căreia s-a deschis o expoziție de artă națională. Totodată s-a rezervat o secție a artiștilor străini în care au expus, prin invitații, pictorii și sculptorii cei mai însemnați ai vremii. Peste un an expoziția a fost organizată pe baze mai largi, adunându-se, fără deosebire de patrie, cele mai nobile străduințe artistice ale spiritului modern, iar în 1895 a fost prima inaugurare în sensul desăvârșit al celei de astăzi, la care expun optsprezece națiuni, în pavilioane proprii, operele de artă reprezentative. Expoziția bienală de artă din Veneția a fost statornicită, la 1930, prin voința Ducelui, în societate autonomă, sub președinția contelui Volpi di Misurata, având ca secretar general pe eminentul sculptor și organizator, Antonio Maraini. Strălucitor caracter internațional, desăvârșit în decursul celor patruzeci de ani de existență, prin sistemul invitațiilor, a făcut ca această splendidă manifestare de artă să capete întâietate printre altele din Italia și să dobândească participarea aproape a tuturor țărilor din Europa și chiar a unora de peste Ocean. PAVILIONUL ROMÂNIEI Intr’unul din cele mai pitorești colțuri ale încântătoarelor grădini ce alcătuesc expoziția se ridică admirabil realizat prin gustul și priceperea arhitectului Valentin Iorga, Pavilionul României, inaugurat cu atâta impresionant entuziasm, zilele trecute. Numai inițiativa energică și grija superioară a d-lui profesor N. Iorga au făcut ca, în sfârșit, să fie prezentate cu înaltă cinste, producțiile de artă plastică națională, ce au stârnit admirația unanimă a vizitatorilor. Lucrările eminenților noștri pictori Eustațiu Stoenescu, Ștefan Popescu, Pătrașcu, Teodorescu-Sion și a viguroșilor sculptori Medrea, Jalea și Han, cât și cadrul de autentică artă a pavilionului sunt cu însuflețire prețuite de întreaga presă italiană care consacră lungi și elogioase articole artiștilor noștri și „promotoriului și patronului genial“, d. profesor N. Iorga. Un mișcător și profund sugestiv moment, din ziua inaugurării, la care au participat A. S. R. le Bienalei, d-nii Giuseppe Bot, Ducele de Genova, senatorul conte Volpi di Misurata, președintelui, ministrul educației naționale, Luigi Federzoni, președintele Senatului și al Academiei Italiei, — a fost acela când, la eșire, elevele școlii misionare și studenți ai așezămntelor culturale de la Vălenii de munte, au întâmpinat asistența, în splendide costume naționale, intonând imnul nostru regal, „Govimezza“ și alte impresionante coruri naționale. Manifestarea de artă românească de la Veneția prețuiește mai mult decât complicațiile oricăror sforțări diplomatice. Este o izbândă a duhului național ce statornicește prestigiul nepieritor în mândrul concert al afirmării popoarelor. . D„ PROF. N. IORGA Sprijiniți industria și comerțul românesc. Vineri 10 Iunie 1938 0 Anul XXXni Nr. 124 T ST«a poștali platită In mnnimx conform aprobărei Dir. G-raTo P. T. T. No. 155038/933. NEAMUL ROMANESC DIRECTOR POLITIC N. IORGA redacția și administrația— Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI ® Telefon 5.7Q.88 2 Lei Abonamente Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei In țara , pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei In străinătate. Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU Pentru statuia lui Eminescu 776.325 lei TOTAL GENERAL 776.325 lei Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Botoșani 400.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 373.655 Publicăm numele noilor subscriitori: Colecta Inspectorilor generali ai învățământului secundar din Ministerul Educației Naționale : D. Petre Marinescu 200 lei total ~376.325 lei „ I. I. Bujor 100 „ „ Al. Pteanca 50 „ „ V. Paca fi. 60 „ „ C. Huiban 100 „ D-na Lucia Costin 100 „ I. N. Russu 100 „ I., N. Petrescu-Zoița 100 „ „ Sabin Evuțian , 100 „ „ Al. Batist / 100 „ „ V. Candrea 100 „ 1 „ St. Tacorian 50 „ C. Damianovie; 200 „ Ch. Marinescu 60 „ „ Ch. Bota 100 „ !,, N. Negulescu 100 „ .. N. Orghidan \,. 100 „ l?-ra Alexandrina DemetrésíSTy 100 „ D. I. G. Marinescu 100 „ !„ I. Sterian , 100 „ M. Strugarlu ,, 50 „ D-na Elena Apostolean* 100 „ O-na Terexa Popescu 100 „ D-na Maria Dobrescu 7 100 „ t D. Silviu Teposu ^ 100 „ 'D-ra E|,ena Pancu / I 100 „ D. V. Xănase / 50 „ Pr. .Cezar Vuxa / / 50 „ ----v / / 2.670 „ 1 SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM ■ TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII. M. S. REGELE CAROL II I EXPLICAREA PORNOGRAFIEI PRIN PSIHANALIZĂ Pictori, muzicanți, literați, sunt inspirați în toată opera lor, de către fundamentala „libido“. Arta lor, atât în principii cât și în nuanțele cele mai personale, derivă din viața lor sexuală. Pentru discipolii lui Freud, este o adevărată axiomă că arta exercită în omenire o funcțiune sexuală foarte pozitivă, intermediară între funcțiunea nevrozelor și aceea a visului. Artistul are o mare forță de sublimare a impulsiunilor vieții erotice, refulate de către viața socială. Arta reprezintă un fel de terapeutică sexuală mai mult sau mai puțin inconștientă. " ’ Ea este un fel de higienă sexuală la făpturile rafinate, deci nevrozate. ’ Toate formele artei nu sunt decât propriul inconștient al artistului pe care acesta îl proiectează în afară, spre a se descătușa. Un alt discipol al lui Freud, Stekel, ne asigură că : „Intre nevrozat și poet, nu e nici o diferență esențială. Nu orice nevrozat e un poet; însă orice poet este un nevrozat“. Școala vieneză, cu Freud, face din artist o făptură superioară, adică un nevrozat. Pe de altă parte, orice operă de artă este o confesiune sau cum spunea Aristot: o „purgație“, o purificare binefăcătoare, un catarsis. Freudista precizează lucrul acesta afirmând că:" „Impulsiunea cea mai caracteristică a creației artistice este aceea de a se arăta ,pe sine sau pe alții, de a se desgoli pe sine sau pe alții. „Poezia este un exhibiționism psihic“. In acelaș timp, viața artistică a poetului este o goană după dragoste, o nostalgie a dragostei pe care nu o poate trăi și care rămâne idealul său inaccesibil. Poeții se fac apostolii dragostei; ei învață pe alții dragostea, pentru a se învăța pe ei înșiși... " Acestea sunt câteva din aplicațiile estetice ale ambițioasei psihanalize. (1 ) Se știe că această doctrină, foarte combătută la început a obținut un succes uimitor, mai ales în țările germanice, în America și Elveția. In Franța a întâmpinat rezistență. A fost ironizată. Freud a fost numit Sherlok Holmes psihiatru. S’a pomenit de cheia visurilor, de amestecul rebusului și al șaradei în psihologie și estetică. Totuși nu putem să desconsiderăm integral psihanaliza. Dacă a depășit scopul ei, totuși psihanaliza constitue o inovație certă, mai ales in estetica psihologică de la începutul secolului al XX-lea. Incă odată însă, din psihanaliză, să reținem metoda și nu ideia fixă : acel „pansexualism“, acea „erotomanie“ cum s’a spus. Nu trebuie nici să luăm „â la lettre“, acea prejudecată așa de răspândită , „fără instinct sexual, nu există frumusețe“. Rolul pe care acest instinct îl joacă în viața artiștilor, — a fost exagerat chiar înaintea psihanaliștilor. ...Un examen imparțial al faptelor va trebui să ne ducă la concluzia că sentimentul sexual și sentimentul frumosului sunt două funcțiuni ale naturii noastre, tot atât de profunde, dar relativ independente una de alta. Insă extrema lor complexitate provoacă natural, o infinitate de încrucișări și de combinații între atâtea elemente diverse... In nici într’un caz, — repetăm, — literatura erotică modernă ,nu-și poate găsi justificare, când speculează pornografic contribuțiile psihanalizei sau ale esteticii. In realitate, la acești scriitori, există o morbidă dorință de a excita sensualitatea cititorului, — o poftă de sensațional, de reclamă și deci de câștig, — în detrimentul publicului naiv. In dauna spiritului său, căci, — trebuie s’o recunoaștem, — viața noastră este prea scurtă, prea prețioasă și prea gravă, pentru a comite imprudență de a o bagateliza și de a o risipi în lecturi stupide. O CARTE GERMANA DESPRE STATELE BALCANICE A apărut de curând în editura Junker-Dünnhaupt din Berlin, un volum datorit d-lui Egon Heymann, intitulat: Balkan, Kriege, Bündnisse, Revolutionen , 150 Jahre Politik und Schiksai (Balcanii: răsboaie, tratate, revoluții, 150 ani de politică și de destins. Această întinsă lucrare, având peste 400 pagini, se ocupă cu evoluția modernă a statelor din Balcani, printre care e pusă și România. Principalele sale subdiviziuni sunt intitulate: Balcanii și popoarele balcanice, chestiunea orientului, Noile state balcanice și vechiul joc al marilor puteri, Rivalitatea franco-italiană, Zona de risc a expansiunei germane, Emanciparea Iugoslaviei, Războiul etiopic și ecourile sale în Sud-Est, Balcanii pe drumuri noi, Balcanii ca factor al politicii europene. Volumul e complectat cu numeroase ilustrații, hărți, liste dinastice și un indice. E o lucrare a unui fost corespondent al ziarului „Münchner Neuste Nachrichter“ la Belgrad. Așa se explică importanța dată considerațiilor asupra Iugoslaviei, precum și exactitatea știrilor despre această țară, pe când pentru celelalte state balcanice autorul acestei cărți dovedește, din nefericire, o informație foarte pripită. In deosebi, paginile privitoare la România supără pe cititor prin lipsurile și datele greșite pe care le prezintă pe alocuri. Astfel contribuția militară a României în războiul de la 1877—78, atât de decisivă, e trecută complect cu vederea. De asemeni mențiunile despre intervenția noastră în războiul mondial se reduce la ocuparea Bucureștilor de către matreșalul v. Mackensen. Iar contribuția României la realizarea pactului balcanic nu e prezentată în adevărata ei măsură. Sunt lacune regretabile, fiindcă altminteri e vorba de o carte foarte interesantă, care, in special în ce privește Iugoslavia, bine cunoscută de autor, prezintă chiar o reală utilitate. Iar nenumăratele probleme pe care sufletul nostru și viața se menilor noștri, le impune atenției, — sunt prea importante, pentru ca noi să îngăduim unor literați mediocri și nescrupuloși, să le exploateze în romane pornografice. „DACA LIPSA DE ORICE LITERATURA ESTE UNUL DIN SEMNELE DE BARBARIE A POPOARELOR, O LITERATURA FALSA ȘI URATA ESTE CEL DINTÂI PAS SPRE DEGRADAREA CULTUREI". TITU MAIORESCU I. Argintescu V Vouă (Revista „Orizonturi ”, maeștri vechi ai vremilor Când frumuseță era’n toate, Prestigiul vostru nu mai poate impune azi boemilor. Privind ce ați făcut voi, banda Esteților înoitori In salturi de distrugători Vin să-și întindă sarabanda. Cum prostul ce n’a înțeles, Zgâind privirea lui neroadă, Prin comparațiie o să vadă în zilele lui un progres, Voi veți avea ca mulțămire Că un adânc critic estetic, Cu bârquitu i teoretic, Va explica în loc s’admire. N. IORGA („Cugeta Clar“). CUGET CLAR A apărut nr. 48 din revista „Cuget Clar“ (Noul „Sămănător“) de sub conducerea d-lui N. Iorga, cu următorul sumar : G. Tutoveanu: Părinte (versuri) ; Grigore Sălceanu: Rugă (versuri); N. Iorga: Influențe rusești la noi?; Elisabeta Hențiu: Destin; Paul I. Papadopol: Spicuiri critice: Aurel G. Stino: Năpasta lui moș Gheorghe Cumpătă. Din scrisorile lui Alexandru Odobescu carte soția sa: Versuri de N. Iorga, Coca Farago, Mihail Pricopie, G. C. Băisam LITERATURA RE SCANDALIE N. GEORGESCU, ziarist. Preța si de N. IORGA Un volum senzațional, ca prezentare și cuprins. In peste 250 pagini defilează pornografia și suprarealismul estetico-literar dela noi. Ilustrațiile și caricaturile maestrului Dragoș și ale lui Neagu Rădulescu, aduc o inovație în domeniul satirei poetice; parodiile întrec prin șarje și umor, originalele decadente și geniale. O operă utilă și amuzantă de largă desinfecție literară, — iată părerea unanimă a unui mare număr de intelectuali valoroși, despre LITERATURA DE SCANDAL Români. Numai încurajând comerțul și industria românească veți ajunge sa vă scuturați de plaga străinismului.