Oastea Domnului, 1931 (Anul 2, nr. 1-52)

1931-01-11 / nr. 2

Părerea unui învăţat despre rugăciune. Haydn a fost un mare­­mare învăţat în ale muzicei. El a întocmit minunate şi co­pleşitoare cântări pentru co­ruri, cântând „Creaţiunea«, a­­decă Facerea lumii, aşa fel, încât ascultându-o, îţi pare că auzi uriaşa şi învolburata luptă a puterilor, a tăriei, cum se desprind, cum izvoresc din haos, din nefiinţă, şi se întru­pează şi prind viaţă şi se înalţă,­­ prin toate mărind pe Dumnezeu Ziditorul şi Cel ce le-a poruncit lor a se desface şi a goni spre viaţă... A scris apoi tot aşa »Opere« (lucrări măestre) despre anotim­purile anului. Primăvara gin­gaşă, cu bobocii pocnind şi înflorind, vara arzătoare şi toamna spumegătoare, — cam­ în cântecul despre ele, te fac să le simţi, să-ţi pară că le trăeşti... Era un om cu mare dar. Mai presus de milioane de alţi oameni. Intr’o seară acest învăţat, despre care ai fi crezut că nu ştie altceva decât »notele«, a­­decă slovele muzicei lui şi în­volburarea tonurilor în creerul lui cel val-vârtej de sunete şi răsunete de muzică, o petre­cea în mijlocul mai multor prietini şi cunoscuţi, şi vor­beau de câte toate în viaţă. Cineva a pus, printre altele, întrebarea, că oare care ar fi mijlocul cel mai bun, pentru recâştigarea puterilor creatoare (roditoare) slăbite, istovite, prin multa lor întrebuinţare şi în­cordare ? Fiecare aştepta ca vecinul său să răspundă: odihnă mai îndelungată, în loc sănătos, cu soare mult ziua, cu lună noaptea... Altul că­ petrecerea în aer curat ca cristalul, fără a mai munci câtva timp. Altul că hrana bună e hotărîtoare şi somnul timpuriu... şi altele. Se vedea cum mulţi aş­teaptă să vadă ce va spune Haydn, asupra acestei între­bări? Şi Haydn le zise: »La mine acasă am un un­gher întocmit pentru a mă ruga. In ciasurile când mă simt istovit, cu puterile par’că sleite, — mă duc acolo şi — mă rog! Şi până acum acest mijloc de refacere, nu mi-a fost nici­odată fără rod...« Cei de faţă se mirară de acest mijloc arătat lor ca leac de câştigare de puteri... Şi mărturisiră, că felul lor de a-şi recâştiga puterile a fost greşit şi fără rod mare, şi mărturisiră că Haydn are mai mare putere decât ei, — câştigată, se vede, prin leacul său deosebit. —Nu este a mea puterea a­­ceasta, răspunse Haydn, e a lui Dumnezeu. — D-zeu ştie ne­voile (trebuinţele) noastre, şi fără ruga noastră ne dă nouă, după bunătatea sa, cele ce ne trebuesc şi ce ne e de folos. Dar noi trebue să descoperim înaintea Lui, — ca şi copiii înaintea tatălui lor, trebuinţele şi dorinţele noastre şi să-L chemăm în ajutor pentru a a­­junge la acelea. Iar asta o facem — prin rugăciune! Doar Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat nouă calea aceasta, când ne-a învăţat zicând: »Ce­reţi şi vi se va da vouă; ru­­gaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!« Şi datorinţa noastră de a ne ruga, e întărită de însuşi Domnul cu pilda Sa, — care mult şi adânc, uneori cu su­dori de sânge, se ruga!... Aşadar nu o rugăciune uşurică, de formă, de clacă, ci una a­­dâncă, zguduită de puternica şi cuceritoarea noastră credinţă. Rugăciunea ne aduce pe noi la cele mai binecuvântate lucrări. Ea ne apropie cu su­fletul şi cu inima de Dum­nezeu şi ne face vrednici de felurite daruri dumnezeeşti; ne linişteşte, ne mângie, ne în­dulceşte cu nădejdea în Dum­nezeu, şi ne înalţă asupra tu­­turor« răutăţilor vieţii! »în vremea rugăciunii celei făcute cu mare osârdie — spune un sihastru evlavios, — noi, asemenea lui Moise pe munte, primim de la Dumnezeu nevăzute table ale Legii, şi dacă le-am primit cu smerenie, ne întoarcem cu acelea în mij­locul vieţii de toate zilele, — şi ţinându-le, vom plăcea lui Dumnezeu«... întru adevăr, aşa de bine­făcătoare e înrîurirea rugăciunii asupra întregei noastre vieţi trăită în înţelesul ei, — încât binefacerea s’a făcut vădită prin adevărul, că: Cine mai cu o­­sârdie se roagă, acela mai bine trăește!... După rusește, de Pr. T. Luputenco. ANUL II. Nr. 2 SIBIU, 11 Ianuarie 1931. Supliment la foaia „Lumina Satelor“ ! Un număr din foaie costă: Lei 2­50 Abonam.: 1 an (fără „L. S.“) 100 Lei. Iacă lucrul cum s’a întors... Trece timpul, trec şi eu, Се-am făcut îmi pare rău, Le-am făcut toate greşite, N’am cu ce sta înainte La Cerescul meu T­ărinte. Trece timpul mohorât Eu m’apropii de mormânt, Acum mă gândesc mereu Ce-o fi de sufletul meu? Се-am făcut eu pân’acum, Pentru el nimic nu-i bun! Zice-oi: Doamne din cer Tată, Рипе-ţi milă şi mă iartă, Tu Cerescule Păstor Sufletelor ajutor, Mângăere la ’ntristaţi, Lumină la ’ntunecaţi, Care aduci la pocăinţă Pe cei stricaţi în credinţă Primeşte-mă şi pe mine Ca să mă întorc la Tine. Că şi eu greşit eram Prin ospeţe petreceam, Oraţii la miri spuneam Eram vestitor a da Nănaşilor găina Ţiganilor cetera Cu bănuţi­i­ le umplea, Şi altele asemenea... Astăzi iaca mi s’arată Din cer dela Sfântul Tată Că zilele au sosit Şi vremea s’a împlinit La suflet să mă gândesc Domnului să mă zmeresc. Iată lucrul cum s’a întors, Astăzi predic pe Hristos, Pe Mântuitorul nost, Care ne-a răscumpărat Cu Cerul ne-a împăcat. Pân’acum ştiam aşa: Să fac ce face lumea, Astăzi mi s’a arătat Din cer lucru minunat Ca atunci Saulului Pe drumul Damascului, Sufletul să-mi spăl grăbit De cel rău pe el lipit, In apa Iordanului Spre lauda Domnului. Fie Doamne voia ta, Ajută-mi a ті-l spăla Să-l fac alb ca zăpada... Silea Tănase, Poiana Blenchii (r. Someș). Veste bună dela Bucureşti. O numărătoare. — Sărbătorirea unui an de lucru. In sărbătorile Crăciunului au avut loc mai multe adu­nări de înălţare sufletească. S’a cântat, s’a predicat în­­ legătură cu Naşterea Dom­nului Iisus, s’au făcut comu­nicări (împărtăşiri). Una din comunicări a avut ca temă ve­nirea lui Krisnamurti la Bucu­reşti, fapt care a fost pus în lumina Scripturilor, de fr. Oprişan, ca încă o rătăcire de la Adevăr, mai ales această rătăcire plăcând cărturarilor. In ziua a doua de Crăciun »Oastea« a mers la Biserica din Bucureştii-Noui, unde fr. Oprişan a grăit despre cel mai înalt înţeles al praznicului Crăciunului: iubirea de săraci. Iisus coborând din Cerul bo­găţiei şi luminei, în peştera săracă şi întunecoasă, ne tri­­mete El însuşi, prin faptul acesta, să coborâm iubirea noa­stră în sălaşul cel mai umed şi întunecos al săracilor! — In fie­care sărac sufere Hristos! Părintele Bărbulescu, slu­jitor tânăr dar plin de râvnă duhovnicească, a mulţumit »Oastei Domnului« pentru cu­vântul de zidire sufletească şi a rugat pe fr. Oprişan să spună credincioşilor ceva de­spre menirea şi roadele acestei Asociaţii creştine ortodoxe, ceea­ ce fratele nostru a făcut, invitând la sfârşit pe cei dor­nici a cunoaşte de aproape lucrarea, să fee parte la adu­nările noastre. — Strângerile de ajutoare ale ostaşilor au făcut mare bu­curie de Crăciun unei văduve cu mulţi copii, care a dat Slavă Domnului. — In ziua de 28 Decem­vrie s’a făcut numărătoarea »ostaşilor« pentru mai puter­nică legătură între ei. Fratele Oprişan a arătat că însuşi Domnul a venit pe pământ în vremea unei numărători şi că chiar paserile »călătoare« şi albinele înainte de a­poi se înnumără. S’a semnat un »act de numărătoare«, consfinţându-se prin semnătură, legământul fă­cut înaintea lui Dumnezeu: De a lupta, necontenit, cu pu-

Next