Opinia, decembrie 1931 (Anul 27, nr. 7377-7401)

1931-12-01 / nr. 7377

A Curioszîiătî__ In stradă în faţa unei case mari din centrul oraşului câţiva săteni corovăesc. — Ce este, oameni buni? Pe cine aşteptaţi? —N'aş­­teptăm pa nimeni, răspunde un gospodar mai în vârstă — A­­tunci?! —Ia, am fost la domnu doftor cu nevasta ca s’o opereze de bubă neagră... —Şi? —Ce ne-a spus sluga, ne-a făcut să ne crucim. — De ce ? — Apăi, ne-a zis ea: „Degeaba îl mai cătaţi pe d-na doctor, că-i trecut anul de când s’a mutat la cimitir“­­ — Da, cum de-a murit aşa de tânăr, că doar era cogeamite şi cu doftoriile lângă el? — am în­trebat eu pe slugă. Şi ea ne-a spus: —D-ta nu ştii moşule, că moartea nu întreabă ? —Dă, am răspuns eu — să nu vă hie cu bănat, dar a­oi hundruc­ am văzut „ferma" pe casă, am crezut că trăeşte... că doar tot el ne-a opi­­iat acum 4 ani şi pe noră-mea. Iarăşi am mai văzut ţărani­eşind acum câţiva ani şi din curtea unui avocat. Se mutase şi el la cimitir de un an şi, firma stătea tot neclintită pe perete lângă uşa de la stradă. Să fie aceasta oare o mângâiere pentru familia greu încercată ?! Şi, pentru morţi, să fie oare vreun avantaj că au două firme ? Una la cimitir şi alta la fostul lor domiciliu cu data es­­pirată ?!.. * Intr'o casă din centru, un ce­tățean stătea seara la geamul deschis din spre stradă și ospăta. II întreb: — Da, cum stăi la masa pe intunerec ? — Se vede de la becul din stradă, mi-a răspuns el In adevăr, că pe trotuarul de vis a-vis era stâlpul de fier cu becul electric. — Dacă te amendează uzina ? — Hm ! De ce glumeşti ? Criza o să ne îndemne să facem eco­nomii la care nici nu ne-am gân­dit în viaţă. Şi, cred, că funcţionarul cu această ingenioasă „măsură“ de stat seara la masă avea perfectă dreptate. Pr. N. Hodoroabă ­ ANUL XXVH No. 7377 ABONAMENT­ Lei 1000 . „ 500­­ ^ ATEL IAŞI.— IM­Coí°^ ZIAR POLITIC COTIDIAN MARTI I DECEMBRIe 193­1 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpu­şneanui 37­7 Redacţia 391 Telefoane : ! Administraţia 394 T U­R­S Serviciul de noapte 367 Am mai fost nevoit odată să i^un la punct, în acest loc, unele aserţiuni ale d-lui P. G. Vasiliu, cari erau de natură să producă oarecum confuzii in sânul opiniei publice. D -sa relatase asupra unor vizite­­pe cari Ie făcuse la secta „Evan­­gheliştilor* * din localitate. In con­tinuare, se pretase la o serie de consideraţiuni religioase de ordin general, în cari se ca­ri plânse de ig­noranţa sectanţilor şi a predicato­rilor lor (nu fără a le reproşa celor din urmă intenţiuni murdare). Ei bine, acestea sunt chestiuni, pe cari le las în seama sectanţilor. Nu mă privesc. Dar d. Vasiliu a uitat să spună lămurit efi­secta aşazişilor „Evan­ghelişti* şi credincioşii Bisericii protestante, reprezentaţi printr'o comunitate şi m­oraşul nostru, pentru dl. Petru Gr. Vasiliu de Karl Kurt Klein sunt două lucruri cu totul d ferite. Pentru a nu lăsa publicul cetitor nelămurit, eu am arătat câ noi protestanţii ţinem să nu fim con­fundaţi cu aşa zişii „evanghelişti“ cari nici decim nu fac parte din biserica protestantă. Iată însă că d. P. G. Vasiliu îşi ascuţeşte încă odată sabia şi porneşte să mă lămurească pe mine, pastor protestant, asupra esenţei protestantismului. Şi în falnicul sau avânt, nu cruţă nici Confessio Augustana, nici pe Luther şi pe Harnack. Din păcate însă, rezultatul nu co­respunde trudnicelor sforţări. Căci ceea ce reuşeşte d-ta să afirme positiv, sunt chestii, pe cari le cunoaşte—şi intr’o perspectiva mai adecvată— orice teolog protestant in primii ani de studiu. Cu părere da râu trebue să mă îngrisesc că DISCUȚII LIBERE LUTERAN IS M SAU SECTARISM? O a doua lămurire necesară. ACTUALITĂŢI POLITICE Perturbarea de la Banca Naţională şi lămuririle d-lui Manoilescu Ka—BMB—PM—UrMI'WWll«N­ ■»«■■■■WBMéáwMi Perturbarea de la Banca Na­ţională, în afară de latura gene­rică (pe care am analizat-o în numărul precedent), îşi precizează şi o latură particulară, imediată. Precizarea o face d. Al. Manoi­­lescu, guvernatorul revocat. D. Manoilescu afirmă că nu existau neînţelegeri ireconciliabile, de orientare şi interese, între stat şi institutul de emisiune. Chiar anunţatul conflict Argetoianu— Manoilescu, era o simplă exage­rare. Există în schimb... prăpastia Bl­ak. D. Manoilescu susţine că mi­nistrul de finanţe l-a revocat „ca sancţiune pentru trecut şi ca pre­­cauţiune pentru viitor". Sancţiunea pentru trecut, o ştim, o înţelegem. Dar ce înseamnă „precauţiunea pentru viitor" ? S’o fi limitând oare chestiunea tot la Banca Blank­­? Are d. Ar­getoianu anumite proecte de grele sacrificii care să le impue Băncii Naţionale şi statului sărăcit ? Nu vedem interesul şi folosul. Ar fi o generozitate iremediabil tardivă. Dar e posibil un plan al mi­nisterului de finanţe pentru utili­­tarea discreţionară a Institutului Sie emisiune, în alte direcţii. Şi s’ar putea produce situaţia şi pri­mejdioase pentru Banca Naţio­nală, regulatorul întregei noastre vieţi economico-financiare. In orce caz, se pare că d. Ma­­noliescu întrevede asemenea pri­mejdie. Şi dă alarma. Sperăm că în curând se vor produce preciziuni lămuritoare. Detaşări prin concurs în vălmăşagul politic din ulti­mul timp, cât pe ce să uităm „reformele“ aplicate mereu de d. Iorga în calitate de ministru al şcolilor. Se vede că la detaşările mem­brilor corpului didactic, sau fă­cut, în acest an, nedreptăţi (de­altfel ca totdeauna). N’avea decât ministerul să ve­gheze la timp. Iar acm îi incum­ba să ancheteze şi să pedepseas­că pe vinovaţi, iar la anul mi­nisterul să fie mai prevăzător. D. Iorga are însă, obişnuit so­luţii originale: a declarat anulate toate detaşările. Când ? Tocmai acum când s'a isprăvit un trimes­tru şcolar, şi când — conform legii — termenul dataşărilor e de­finitiv închis. Inchipuiţi-vă ce perturbăm­ în mersul normal al învăţământului. * Dar d. Iorga a mai făcut ceva. A hotărât ca detaşările să se facă... prin concurs. Există lege şi regulament care dirijează problema detaşărilor, pre­vede anumite situaţiuni ale mem­brilor corpului didactic şi să le a­­corde anumite drepturi. E vorba de situaţii familiare şi sociale care nu se pot rezolva, în nici un fel, prin concursuri. D. Iorga nu vrea să ştie de ni­mic, nici de situaţiile de fapt, nici de imperativul legei. Cu pasul enorm de istoric... înalt, d. Iorga păşeşte peste lege, din ameţitoa­rea situaţie prim-ministerială. Şi învăţământul ia o înfăţişare zăpăcită sub cârmuirea d-lui Ior­ga, — aşa precum s'a fasonat lumea pământească după chipul și înfățișarea Creatorului, X. CIOCNIRILE SÎNGEROASE DIN CEHOSLOVACIA Precum am re­latat, la Freiwa­­­dau (in Cehoslo­vacia), s’au pro­dus grave cioc­niri între şomeri şi armată.­­ Nouă persoane au fost ucise şi număroşi răniţi, transportaţi în spi­tale. In clişeu: o ve­dere a regiunii unde s'au produs sângeroasele în­­căerări. Din efectele crizei Localităţi germane rămân pustii Criza crâncenă din Germania are consecinţi grave. In prezent se observă faptul că unele locali­tăţi, unde mizeria socială a luat proporţii alarmante, sânt lăsate în părăsire. Târgurile rămân pustii şi locuitorii pleacă in alte părţi, în căutare de lucru. Astfel, din localitatea Dalhausen, care avea 1700 locuitori, au ple­cat 1590 de oameni. Din orăşelul Lüchtrüngen au pornit 2672 per­soane. Şi acelaş fenomen se ob­servă şi în alte localităţi, în spe­cial din regiunele industriale. Aceşt şomeri formează cortegii impresionante, mergând pe jos zeci de kilometri şi căutând să câştige o bucată de pâine. E un spectacol dramatic, care dove­deşte proporţiile crizei actuale. O originală demonstraţie contra impozitelor O demonstraţie originală împo­triva fiscului a avut loc la Tokio. Precum am anunţat, în ultimul timp, s’au introdus în Japonia im­pozite severe. Populaţia neputând suporta fiscalitatea excesivă, re­curge la manifestaţiuni de tot felul. Astfel, zilele trecute, a parcurs străzile din Tokio un cortegiu de contribuabili, în costume foarte sumare. Ei erau aproape goi, şi strigau: — „Venim de la fisc ; aşa ne-a lăsat fiscul". Demonstrarile de asemenea na­tură au avut efect şi statul japo­nez a redus impozitele. La noi, chiar de s’ar face şi a­­semenea manifestaţiuni, credem că ele n’ar avea niciun rezultat Cutremur de pămint în Elveția Geneva 30. — In regiunea orașului Emgabin și în can­tonul Tessin s’au produs două puternice cutremure de pămînt. Nu sunt victime. DIJV­­­O­A­T­M V Un copac, general.— De­si­gur, pare cel puţin curios, cum poate să ajungă un copac, gene­ral. Dacă precizăm însă că faptul s’a întâmplat în America, apare posibil. Dar iată cum s’a produs întâmplarea : In Statele-Unite, deşi nu există armată efectivă, totuşi se obiş­nuieşte foarte des a se întrebuinţa titluri militare, în semn de dis­­tincţiune. Astfel, boxerul Tunney, după ce l-a învins pe Dempsey, a fost proclamat maior , iar Lind­bergh, după ce a trecut Atlanti- I­lui, a fost decretat colonel. De curând s’a consacrat acest obiceiu şi pentru lucruri, nu nu­mai pentru persoane. Un imobil mare din New York a fost numit „colonel“. Iar zilele trecute, un copac din pădurea Fresno (Cali­fornia) a fost proclamat „gene­ral®. Această pădure cuprinde ar­bori, Sequoia, cei mai groşi şi mai înalţi din lume. Intr’unul din ace­ii copaci s’a clădit un hotel paire şi 40 persoane, iar alţii au fost scobiţi şi prin ei trec trenuri şi automobile. O comisiune spe­cială a ales zilele trecute cel mai mare copac Fresno. E un arbore uriaş, din care s-ar putea face 40 de case şi 90 miliarde chibrituri. Pentru măreţia lui, a primit titlul de „general“. Curiozităţi americane !... * 160,000 Iei, o viaţă de om.­O sinucidere din motive ciudate s-a întâmplat in oraşul Gornag­­lumaja din Bulgaria. Cămătarul Bircov de acolo, un om foarte sgârcit, împrumutase unei persoane suma de 1000 do­lari, adică 160,000 lei. Debitorul iscălise o poliţă. Bircov însă a pierdut poliţa şi datornicul aflase acest fapt. La scadenţă, debitorul, profitând de situaţie, a refuzat plata. Cămătarul l-a dat în judecată, dar neputând face dovada datoriei, acţiunea n’a avut niciun rezultat. De durere, creditorul înşelat s’a dus acasă şi s’a sinucis. Precum se vede, el îşi preţuise viaţa numai la 160.000 lei. # Cele mai tinere bunici.— Până în prezent cea mai tânără bunică era socotită o femee din Georgia (Caucaz). Ea avea numai 32 de ani. Iată însă că America îşi revendică şi acest record. Un ziar din California anunţă că cea mai tânără bunică trăieşte la Hollywood. Ea se numeşte Lor­raine Reilly şi e în vrâstă de 29 ani. S’a căsătorit la etatea de 18 ani şi a avut o fiică, care imi­tând exemplul mamei, s’a măritat la 14 ani. Zilele trecute fiica a dat naştere unui copil şi astfel mama ei a ajuns bunică la o vrâstă, la care alte femei moderne sânt abea în pragul măritişului. E într’adevăr un record! * Un mire la licitaţie — Fap­tul s’a petrecut la Cracovia (Po­lonia). Tânărul Max Lubits­h, în vrâstă de 26 ani, rămăsese fără nicio ocupaţie. In zadar a căutat să găsească vreun post De aceea a recurs la un mijloc original. Tânărul a intrat în legătură cu diferiţi peţitori, declarând că se căsătoreşte cu fata care-i va da o zestre mai mare. In casa unui peţitor, a avut loc o întrunire a opt părinţi cu fete de reAv. Candidatul s-a prezentat şi pă­rinţii au examinat „marfa“. Fiind băiat simpatic, a dat loc la o a­­devărată licitaţie. In cele din urmă a obţinut pre­ţul maxim de 2000 dolari, adică 321000 lei. Tânărul s-a însurat şi astfel a scăpat de sărăcie. Nu se știe însă dacă de acum înainte nu va avea alte necazuri!... Gandhi şi femeile La Londra, Gandhi a făcut câ­teva declaraţii interesante. Printre altele, a arătat că ţine regim ve­getarian, nu din cauze f­iice, ci din motive morale. Consideră un păcat a mânca trupul altor fiinţe şi decât să consume o bucată de carne, ar prefera moartea. In altă ordine de idei, şeful na­ţionaliştilor din India s-a declarat contra modei feminine. Femeile se îmbracă prea sumar şi prea lipsit de­ moralitate. De aceia, Gan­dhi, pe stradă şi în societăţi unde se aflau şi femei, ţinea în per­manenţă ochii în jos, spre a nu vedea decon­turile prea mari. Gan­dhi afirmă că pentru dânsul, fe­meia nu contează prin frumuseţe şi în consecinţă, ea n'are nevoie de podoabe şi de fard. Ancheta „Opiniei“ Trebueşte îngăduit avortul ? Juraţii să aprecieze de la caz la caz Răspunsul d-lui Petru Pogonat (prodecanul baroului avocaţilor din Iaşi) Procesele de avort au dat tot­deauna loc la desbateri duioase şi interesante. Totdeauna în astfel de împrejurări, se fac recapitulări din farmecul şi amăgirile dragos­tei, şi a tristeţei îngrozitoare pe care o aduce sarcina nelegitimă. Natura ia parte la păcat, şi so­cietatea se sbate să-l justifice cu bunătate. In astfel de împrejurări se pune întodeauna problema le­giferării avortului. Sunt avorturi care se produc fiindcă mama are deja prea mulţi copii, şi în casă nu mai este cu ce să se întreţină încă unul. Şi de multe ori nu mai găseşti în ea puterea trudei continue şi foarte istovitoare, de zi şi de noapte, până ce copilul se ridică şi începe a înţelege. Acestea sunt avorturile care creiază şi susţin campania favo­rabilă justificării lor prin lege. Sunt insă avorturi, şi acestea sunt cele mai multe, care sunt provocate de femei ce au din capul locului intenţiunea formală a provocă­rei avortului, care nu au nici o scuză şi nici o justifi­care, care au rămas însărcinata fiincă metodele lor obişnuite au făcut eşec, fiindcă a fost la mij­loc o eroare de calcul, o negli­jenţă inexplicabilă. Acestea nu sunt nici naive, nici necăjite, au voinţa tea­mă a a acestei infracţiuni, nu iubesc familia, nu iubesc copiii, iubesc numai patima lor. Acestea sunt cele mai nume­­rvtvce. In unele ţări, s'a definitivat curentul, că numărul copiilor nu trebue să treacă peste doi. Pentru rest sunt avorturile. Legiferarea avortului ar trans­forma într'un drept ceiace acum mpiedică pe unii din grija legii și necontestat ar mări cu mult procentul avorturilor. Dacă individul nu datoreşte ni­mic mediului social, atunci fe­meia este liberă şi poate să-şi provoace avortul, cum şi când socoate. Groaza Franţei, de a-şi pierde tineretul în războiu din cauza micului procent din naşteri, era o mustrare pe care ţara întreagă o făcea mamelor care de atâta vreme se abat dela dator­a lor faţă de familie şi ţară. Socot că nu e bine să se jus­tifice prin lege avortuL E mai bun sistemul actual după care juraţii de la caz la caz, apreciază şi justifică. Sunt sigur ca de s'ar naşte un curent de abuz în această direcţiune, juraţii ar a­­duce sancţiuni. IN PAG. 4-a ULTIMA ORA telegrafică și telefonică (Continui prea în pagina II­­O —deşi totdeauna dispus de a mai învăţa câte ceva — d. Vasiliu m’a promovat cel mult în sens ne­gativ. Cum însă expunerile d-sale sunt de natură să încurce din nou o stare de fapt clarificată odată, mă văd silit de a-l rectifica pentru a doua oară.* Să vedem, deci care sunt afir­maţiile mai importante ale d-lui Vasiliu. Este, în primul rând, sus­ţinerea identităţii dintre „evanghe­­liştii“ (sectanţi) şi creştinii protes­tanţii Ce este o sectă ? In timpurile străvechi, sectă era orice grupare religioasă ce se punea în contra­­dicţie cu biserica unică, catolică ikatholikos = general), şi biserica romano-catolică a păstrat această terminologie dogmatică până în momentul de faţă. Iată insă că din această biserică uncă s'a desprins in anul 867 şi definitiv în anul 1054 o minori­tate foarte remarcabilă şi din punct da vedere numeric, biserica orien­tală , o a doua minoritate, dease­­menea foarte importantă, s‘a scin­dat cu vre'o 600 de ani mai târ­ziu prin reforma lui Luther, pro­­testantismul. Atât ortodoxismul cât şi protes­tantismul, şi-au cristalizat concepţii bisericeşti proprii, concepţii, care s’au impus cu timpul chiar şi în acele ţări unde erau persecutate în alte vremuri (spre ex. ortodox­ismul în Transilvania şi Ungaria câtva timp, protestantismul în Austria). Alături de concertul dog­matic de sectă al bisericii cato­lice­­ a ajuns să predomine în epo­ca modernă concepţia religiei de stat, secte sunt, aşa se poate zice mai simplu, com­­nnităţi religioase (de obicei mici şi parazitare ce nu sunt recunoscute în mod public ca bisericii * *). Presupun că lucrul acesta îl ştie şi dl. Vasiliu. Atunci din ce cauză încearcă d-sa să transpună ches­tiunea în domeniul dogmatic? Răspunsul e simplu. Pentru că astfel, în calitate de creştin orto-1) Fr. Loois, Symbolik. Tübingen und Leipzig 1902. Exacţi Loois defineşte secta drept soeietate relig.oasă care „in Gegen­zatz z j e ner in ihrer Ungebung herrschen­den Reigionngesellschalt u. aus deren Kreisen sich ihre. Mittglieder zu suchen auch dann fortfährt, coeon sich schon ei­­denen Nachwuchs hat“. dox, din punctul său de vedere, are posibilitatea să declare ca „false“, pur şi simplu, dogmele opuse, în cazul de faţă, pe cele protestante şi, dintr’o singură tră­sătură de condeiu, să şteargă, ca „neesenţiale“, deosebirile existente oricât de fundamentale ar fi ele. Şi aceasta o şi face d-sa, cum voi arăta mai jos. Ceea ce interesează însă în a­­ceastă ordine de idei, este faptul că protestanţii din ţara noastră sunt recunoscuţi ca biserică de că­tre stat şi puşi pe picior de ega­litate cu biserica ortodoxă şi cea catolică, „evangheliştii“ sunt o sectă care nu e binevâzută nici de bisericile legale nici de autori­tăţile de stat. Mie mi se pare că aceasta este, oricum, o „deosebire fundamen­tală". Dacă d. Vasiliu este de altă părere, atunci totul se reduce la o ceartă de cuvinte. Pentru mine şi de­sigur şi pentru lămurirea o­­piniei pub­ice, o suficientă consta­tare acestei stări de fapt * D. Vasiliu îşi încheie conside­­raţiunile sale asupra sectanţilor „evanghelişti“ cu o condamnare globală a protestantismului, invo­când obiecţiuni principale. Acesta este dreptul său în cali­tate de creştin ortodox. Nedrept este însă, fiindcă o face intr’o formă care are darul sa ducă in eroare­ pe cetitorul fără temeinică cultură teologică. Vorbind mereu într'un suflet de sectanţi şi protestanţi, ba insistând chiar în repetate rânduri asupra identităţii sau pseudo-identitâţii lor, în mad firesc dă naştere la impresia că tot ce spune d-sa des­pre sectanţi, se referă întocmai şi la protestanţi. Trec peste afirmaţia că sunt „spirite înguste“, „minţi rătăcite prin deprinderi şi interpretări greşite“, că „fizionomia acestor oameni şi credinţa lor rătăcită te face să-i compătimeşti“, că le ar fi groaznică trezirea, „dacă ar cu­noaşte ei intenţiile şi scopurile pred­­atorilor“ şi alte asemenea amabilităţi. Cred că orice cuvânt, din partea noastră, a protestanți­lor pentru a resp­ige asemenea imputări, e de prisos. Da venim deci la problema

Next