Opinia, iunie 1934 (Anul 30, nr. 8132-8156)

1934-06-01 / nr. 8132

ANUL XXX No. 8132 a­bonament­e Lei 600 ... . pe un an . 300 ... . „6 luni , 150 ... . „ 3 „ ATELIERELE TIPOGRAFICE IAȘI.—STR. LĂPUȘNEANU 37 BIRUOT 2 (doi) lei exemplarul Ziar popuim» cotidian m&1 Şi FMFTE i­sa aai, tramam­auii: I p. ultimele zile s‘au înche­at deo­­camdată, cu rămânerea parti­dului libera la cârma ţăr­i. Precum era firesc şi ogic să se întâmple intr'o ţară cu re­gim constituţional, al cărei popor continuă să prefere strâmbele practice parlamen­tare şi democratice, nu ar a­­venturi periculoase. f' Mai bine o Constituţie care nu se respectă întotdeauna şi o democraţie care nu e întot­deauna la înălţimea misiunei, decât un regim de dictatură sau—ce e mai rău—un guvern de aşa zise personalităţi (maî e vie în memoria tuturor a­­mint rea experienţei d - l­u­i Io­rga). S'a întâmplat deci odată, ca şi la această ţară să se ţie seama de părerile celor mulţi şi şi o criză inexplicabilă, de guvern, să fee un sfârşit nor­mal prin reînoirea încreder­i factorului suprem într’un gu­vern care a fost indicat la conducerea ţării, de către popor. E incontestabil faptul că guvernul Tătărescu a învins toate dificultăţile datorită şi sprijinului necondiţionat al ce­lui de al doilea partid de gu- I vernământ, precum şi al opin­i niei publice de la noi. Şi cu două part de mari, cu o opinie publică trează şi conştientă, se pot face oricînd minuni. înlăturând toate dificultăţile, un guvern care reuşeşte sa se menţie la cârmă, se alege fără îndoială cu autoritatea spori­tă , cu un prestigiu mărit. Asta însă nu însamnă deloc că actualii guvernanţi ar avea dreptul să lase totul în voia întâmplării. Ci, dimpotrivă , un guvern care se respectă şi vrea să f­i respectat, are, astăzi mai mult ca oricând datoria de a pur­cede la o acţiune energică, menită să îmbunătăţească s­i­tuaţia, să atenueze mizeria, să re­ntroneze cinstea şi să inaugureze o eră de dreptate şi prosperitate. Viitor­ul apropiat ne va a­­răta desigur dacă cei care sau priceput să lămurească şi să întărească situaţia lor proprie, vor şti şi vor vrea să lămu­rească şi să îmbunătăţească situaţia ţării întregi. Un rezultat firesc DIN TOATA LUMEA Bucătarul ex-krai­­seru­lÎ,—într'un foburg al berlinului a încetat din viață zilele trecute un anume Erich Münz, fostul bucătar al ex-kai­­serului Wilhelm. înainte de război, Mona era un personaj destul de cunoscut Adesea se vorbea despre el în ziare, re­­levându se mâncărurile deli­cioase pe care le prepara la diversele recepţii de la pala­tul imperial. Bucătarul ştia să gătească peste 1500 feluri de mâncări, dar mai ales ca specialist în dulciuri. Torţele şi prăjiturile sale se bucurau de o faimă deosebită în toată Germania, într'un rân­d ce preparase după o reţetă proprie o pră­jitură care f făcu e atât de mult, încât fusese răspândită în toată ţara, sub'­ numele de „prăjitura Münz". După război însă, cele­ru! bucătar a fost nevoit să se retragă într’o locuinţă modestă din perferia Berlinului, unde a trăit iertaş şi uitat până a­­cum câ eva zile. Cea maî vech­ s­c­cri­­s­oare de dragoste,— Expediţia de arheologi fran­cezi care face sipături în re­giunea Ur din Mesopotamia, a descoper­i un papirus, care este cea mai veche scrisoare de dragoste cunoscută până in prezent. Iată textul scriso-’ rii: „Sânt de câtva timp la Ba­bilon, dar nu te văd şi nu te întâlnesc nichun. Mi e dor de tine şi dorul acesta mă chinue grozav. Dragă, vino aici în luna serbărilor, ca să fim îm­­preună.“ Se vede deci că dragostea a fost şi a rămas pretutindeni­­ la fel... ş impari­o­tul şi ele­fanţii.­­ Un ziarist englez care a vizitat palatul imperial de la Addis Abeba, publică ur­mătorul amănunt interesant despre împăratul Selassie al Ab­siniei : Suveranul nutreşte o dra­goste deosebită pentru ele­fanţi. Intr'o încăpere specială din grajdurile palatului sânt adăpostiţi 12 elefanţi de toată frumuseţa. Animalele se bu­cură de o îngrijire devotată, având la dispoziţie câţiva ser­vitori. In fiecare zi împăratul Se­lassie vizitează grajdul şi se interesează de starea elefanţi­lor. El le dă de mâncare şi apoi se urcă pe un elefant, pentru a face o scurtă plimbare prin împrejurimi. Se spune că su­veranul Abisid­ei crede în su­­perstiţ­a că elefanţii aduc no­roc în viaţă. Radio şi ţigări. O statistică americana precizează următorul fapt interesant: In ultimii ani, când radio­fonia a luat o mare dezvoltare, s'a constatat şi o considera­­b­lă sporire în vânzarea ţigă­­i­lor. Acelaşi lucru a fost ob­servat şi în alte state. Explicaţia ar fi că radiofo­­niştii, când ascultă audiţiile, simt nevoia de a fuma. De altfel e ştiut că muzica pre­­cis pune la o uşoară revenire şi în acele mo­mente ţigara e un bun tovarăş. Ceva mai mult, s’a constatat că mulţi radiofonişti, care nu fumau, au devenit fumători datorită au­diţiilor serale. Fabricile de tutun pot fi deci recunoscătoare radio­ului­. Miercurea trecută, Semina­rul de Slavistică al Facultă­ţii de Litere de la Universita­tea din Iaşi şi-a ţinut obici­nuita-i şedinţă săptămânală. A luat parte—pe lângă d. profesor Ilie Bar­bule, cu direc­torul Seminarului—mare nu­mamăr de studente şi studenţi. A ţinut conferinţă studentul C. Armeanu, tratând despre Epopeia populară ucrai­­niană. Conferenţiarul a spus următoarele, ce dăm act în rezumat. O parte din Maloruşi (Ucrai­­nenii) formează un s­at aparte Seminarul de Slavistică în republica sovietică; alţii însă, fac parte integrantă din republica polonă. In decursul istoriei lui, acest popor a su­ferit mult din pricina urmă­toarele evenimente: 1) Din cauza asuprirei polone­­sub puterea polonă Ucrainenii su­feră din cauza exploatării ţă­ranului de către nobilii poloni şi pe tărâmul credinţii lor, fiind siliţi să părăsească pra­­voslavia şi să îmbrăţişeze ca­tolicismul) 2) Averea le era stoarsă, de străinii arendaşi, de boerii poloni, etc. 31 Au suferit apoi de pe urma inva­ziilor tătărăşti, fiind luaţi pri­zoneri şi chinuiţi de Tătari. Toate aceste nemulţumiri găsesc ecou­rin sufletul marei mass­e populare ucrainene, care condusă de Cazacii Zaporo­­jeni de la Dnipru, cu care se uniră şi Cazacii de la Don, se răscoală pentru întronarea dreptăţii. Cazacii Zaporojeni au susţinut totdeauna indivi­dualitatea politică (Latmanatul) a poporului ucrainean şi cre­dinţa lor. Contra Polonilor care pretindeau a impune le­gile lor Malorușilor (Ucraine­nilor), contra catolicilor, con­tra boerilor care căutau să transforme pe oamenii liberi în iobagi, Zaporojenii timp de 103 de ani nu încetară dea protesta cu armele în mână. Contra Polonilor s­e răs­coală. Bogdan Hmielnicki la 1648, rupând Ucraina de ră­sări, din stânga Dniprului, cu regiunile Kievului şi Smolen­­skului. Din motivele arătate mai sus, cu caractere ce pericli­tează situaţia unui popor în­cercat ca cel ucrainean, s’a i­­vit o epopee cu amprentele mizeriei din viaţa Ucraineni­lor. Toate aceste zbuciume şi suferinţe au produs o poezie epică malorusă. Această poe­zie e predominată de senti­mente de revoltă, e plină de nemulţumirile acelora care tră­iau chinuiţi şi exploataţi de boeri şi arendaşi. Păstrătorii şi transmiţătorii acestei poezii în poporul ucrainean, de la sat la sat şi din oraş în oraş, au fost Kobzarii. Kobzarii erau nişte cântă­reţi ambulanţi, ale căror cân­tece formau un vast reperto­riu de balade vechi. Aceştia erau orbi şi cântau însoţiţi de kobza (bardura) lor, diferite cântece care conţineau diver­se aspecte , suferinţe din viaţa poporului ucrainean, a căror simţăminte le cunoşteau. Kobzarii prin cântecele lor agitau în mod inconştient­ poporul la revoltă. Cântecele kobzarilor spuneau adevăruri şi pătrundeau în sufletul po­porului ucra­nean, trezind o serie de gânduri confuze, pe jumătate trezite. Aceşti kob­­zari erau constituiţi în corpo­raţii, unde învăţau să scrie, învăţau versuri pe care vor trebui să le ţie proaspete în minte, căci acestea le vor a­­duce existenţa zilnică. Fiecare din ei se silea să înveţe cât mai mai multe poezii şi astfel în mod inconştient au păstrat și transmis literatura malorusă (Continuarea în pagina ii-a) I. L. BASARABEAN I­ CUM SE MENȚIN DICTITURIEE Noul gu­ern bulgar a introdus severe măsuri de pază. La Sofia au fost aduse nu­meroase trupe militare, pentru menținerea or­d­inei (cum se observă în clişeu). Lilian Harvey se căsătoreşte cu Wi­ly Fritsch Ziarele americane publică ştirea autentică din Hollywood că Lilian Harvey se va căsă­tori în curând. Cunoscuta ac­triţă de cinema, care în ulti­mele luni a filmat la Holy­­wood, a declarat ziariştilor că se re­ntoarce la Berlin, pentru a se mărita cu Willy Fritsch, actorul favorit cu care a jucat în multe filme. De data aceasta se pare că nu mai este vorba de o recla­mă de cinema ci de un ve­­chiu și real roman de dra­­goste. Sărutarea morţii O dublă sinucidere în con­­diţiuni curioase La Brünn, în Cehoslovacia, s-a înregistrat una din cele mai dub­le sinucideri, în ur­­mătoarele împrejurări ! Tinerii Jan Sibinka de 23 ani şi Blazena Kudeikova de 20 ani se iubeau de mult timp şi doreau să se căsăto­rească. Cum insă părinţii băia­­tului se opuneau fiindcă fata era săracă, îndrăgostiţii au hotărî­t să-şi curme viaţa. Şi în acest scop au găsit un mij­loc de moarte romantică. Sinucigaşii s’au legat cu fire electrice şi s'au îmbrăţi­şa puternic Apoi au dat dru­mul curentului electric. Ambii au fost găsiţi morţi, cu bu­zele lipite într'o sărutare a­­morţită pentru totdeauna. Să­rutarea morţii. MET ELEV se sinucide la Bălţi Bălţi 31 — Elevul normali ! Gheorghe Necula s’a otrăvit ieri, golind conţinutul unei sticle cu tinctură de pod, pentru că era persecutat de un profe­sor. In s­are gravă, a fost tra­sportat la spital. S’a deschis o anchetă. r-3fti'£itirhm ..Seletzky va fi aud­it astăzi... La ceasul când scriu aceste rânduri, cavalerul Bruno n’a apărut încă, în faţa celor ce-i vor pune intrebări. Toată lu­mea, aşteaptă, ţinându-şi res­piraţia, să-i audă zicând cei câţiva de „Da", şi cei doi-trei de „Nu“, pentru ca, luni în­tregi după asta, să poată de­duce cine ştie ce bazaconii, din răspunsurile subyline ale marelui nostru erou senzaţio­­nal, cum n'a mai pomenit Patria, de la prinţul Lahovary- Manolescu, încoace... Văzând desfăşurarea afacerii Seletzky, fără să vrei, te gân­deşti la bietul Edgar Wallace, şi la sărmana sa imaginaţie, distanţată ca de la cer la pă­mânt, de către realitatea, cu mult mai şugubaţă, a afacerii Seletzky. Omul ăsta, să fi scris romane cu excroci, le lua pâi­nea de la gură tuturor fabri­canţilor de mistere în fascicole,, Nu s'ar mai fi putut hrăni, fu­rând cu imaginaţia, nici Mau­rice Leblanc, nici dr. Ignatz Hertz... Ar fi ajuns, desigur să fure de-a­binelea, ca să mai poată mânca o bucată de pâine. Ţara întreagă aşteaptă inte­rogatorul de astăzi, cu neliniş­tea cucoanei care fierbe de e­­moţie, isprăvind o fascicolă de roman senzaţional, fierbe să ştie, ce a răspuns, în fascicole, plin de furie şi scrâşnind din toţi dinţii săi de aur, i-a răc­nit în limba spaniolă : —„Mizerabile, te voi"... (urmarea în fascicola următoare...) ...căci, aventura Seletzky, e într'adevăr un roman senza­ţional, cu multe şi variate per­sonagii erotice (îi cheamă, după cum se ştie : Palaelibus, Ixo­­kocs, Lemn, Cauciuc, Smântâ­nă, şi alte chestii domestico-­­misterioase). Toţi Ixococşii, tremură ca răciturile, să nu cumva Se­letzky să le scape numele... De aceia interogatorul e aş­teptat, şi „misterios"... Nici o grijă, Seletzky nu va scăpa nici un nume... Dacă va scăpa unul, acela va fi Bruno Seletzky... Şi pe acela il va scăpa,,, din puşcărie,,,­­ Alexandru Pogonat ÎNSEMNĂRI BIM MM­MM HMI: „Un interogato­r miste­ro­s...“ ACŢIUNEA MONARHISTILOR • a reî­nceput Spania republicană , în­­­frământări permanente ca­re duc spre anarhie, ame­ninţând cu dezagregarea statului. In această atmosferă tul­bure, monarhista au reîn­­ceput să activeze. Sunt trei grupuri monar­histe : 1) în favoarea ex­­regelui Alfons XIII. 2) în favoarea infantelui Don Juan (fiul lui Alfons) şi 3) partizanii Prințului Alfons Garlos de Bourbon. in Spania In interesul cauzei, gru­purile au luat contact și au intervenit la fos­tul rege, propunăndu-i să abdice în favoarea infantelui Don Juan. Ex-regele Alfons a răs­puns că nu socotește mo­mentul potrivit pentru a­­ceastă abdicare. Insă dacă poporul spaniol va chema pe tron pe Don Juan, fos­tul rege își va da și el a­­probarea. VINERI 1 IUNIE 1934 Cât cântăreşte sufletul Experienţele intere­sante ale unui medic american Medicul american Macdou­­gal a făcut o serie de expe­rienţe in­eresante cu privire la sufletul omului. El a cân­tărit mai mulţi muribunzi în clipa premergătoare sfârşitului obşte­c şi apoi i-a cântărit im­­­ediat după deces. Medicul a constatat îndată o mică dife­renţă de greutate. Dar aştep­tând încă o zi sau două, a observat că greutatea scade mai mult, până când se o­­preşte la un punct fix. Dif­renţa aceasta ar repre­zintă—după părerea lui Maca­dougal — greutatea sufletului. Iar faptul că diferenţa nu a­­pare complect imediat, ci în mod treptat, ar fi dovada că sufletul omenesc nu se stinge subit odată cu actul morţii, ci mai sălăşueşte un trup câtva timp, până când se topeşte cu desăvârş­ie. Medicul american crede chiar că în genere oa­menii sânt înmormântaţi a­­tunci când sufletul n'a murit cu totul. După calculele lui Macdou­­gal, diferenţa de greutate între trupul muribundului şi cel al mortului, ar fi în marea ma­joritate a cazurilor de treizeci grame. Prin urmare, dacă cre­dem teoria medicului, atâta ar cântări sufletul omenesc. Şi această greutate nu variază de obiceiu, indiferent dacă mor­tul e bărbat sau femeie, dacă e bătrân sau copil. Variaţiile de greutate se în­registrează numai datorită bo­lilor. Astfel Macdougal susţine că sufletul celor ce mor de tuberculoză cântăreşte numai douăzeci de grame. Iar trup­a unei femei care a murit de holeră nu prezintă nie o dife­­renţă de greutate, ceia ce ar dovedi că în acest caz moar­tea sufletească a venit co co­mitent sau chiar mai înainte de moartea fizică. Experienţele făcute cu ani­male, mai ales cu clini, au dat rezultate similare. In ge­nere sufletul unui câine ar cântări 12 grame. Dar teoria lui Macdougal n'a găsit aprobare unanimă. Dimpotrivă, mulţi specialişti combat această teorie, susţi­nând că ea este falsă, deoa­­rece diferenţa în cauză poate fi efectul unor procese orga­nice provocate de faptul morţii. Şi apoi cum s'ar explica feno­menul cu morţii care cântă­resc mai mult după deces ? In orce caz cercetările con­­t­ină, pentru a se stabili dacă sufletul omului este imaterial, sau dacă poate fi cântărit în­­tr'adevăr. Domnul Preşedinte Intre vorbă şi faptă—Atitudinea unui „filantrop“ Nu e vorba de d. Iuliu Ma­­niu. Ci de un preşedinte mult, mult mai mitei, însă cu pre­­tenţiuni mult mai mari Citi­torii vor înţelege despre ce e vorba, din cele de mai jos, Sanatoriul Bârnova ca în toţi anii, a organizat chete cu ocazia Rusaliilor. Bolnavi şi bolnave se duc în diferitele oraşe şi orăşele din raionul sanatorului şi cer, în numele bolnavilor şi al M. S. Reginei Maria, obolul cui poate să dea. Au fost la Ungheni în garnizoana Reg. 53 Inf. şi au dat ofiţerii şi soldaţii, cu multi t­agere de inimă, ba au şi manifestat simpatia lor pentru opera aceasta. Au fost la Paş­cani unde au cam stricat bu­curia unei nunţi, chemând pen­­tru suferinţă. In sfârşit au fost n oraşe, sate şi sătuleţe unde au strâns obolul ce-i dădea fiecare, cu conştiinţa unei da­torii ce şi-o îndeplineşte faţă de apărarea societăţii. Au gă­sit din partea autorităţilor toată solicitudinea. Au fost şi la Bârlad. Acolo nu s'a supărat prefectul, nu s'a supărat primarul, deputatul oraşului, comisarul sau sergen­­tul din pont. Nu s’au supărat cetăţenii cari au scos bani şi-au dat. In schimb, s'a făcut foc un domn. I-a luat de scurt pe domnul şi pe domnişoara cu cheia, că de unde sunteţi, a­­veţi autorizaţie cu număr in regulă? „In sfârşit interogator cu care au răspuns cu multă frică, întrucât credeam că cine ştie ce potentat o fi şi ne-o face vre­un bucluc. In văzul lumii ne-a bruftuluit şi ne-a făcut cerşetori şi ne-a declarat că el nu dă bani. Şi a ţipat atât de tare, în­cât de curio­zitate am întrebat pe un tre­­cător (nu avusesem îndrăzneala să-l întreb pe domnul gălăgios in ce cal tate îmi ia interoga­torul), cine este. Şi cine credeţi că a fost?“. Toate acestea mi le spune un t­năr student teo­log care, deşi bolnav, nu a pregetat să se obosească pen­tru binele comun. Cine credeţi că era, onoraţi cititori ? Nu ghiciţi nici în ruptul capu­lui. Nu era nici Primarul, nici Prefectul, nici deputatul, nici şeful clubu­ui guvernamental, nici comisarul, şi nici măcar sergentul din colţ. Era... domnul Preşedinte al oraşului. Adică preşedintele Ligii culturale, preşedintele li­gii antirevizioniste, preşedin­tele mai tuturor societăţilor de binefacere, culturale şi de bine public din oraş. Era: preşedintele oraşului, cel cu decoraţ­i probabil multe cu glas încruntat şi cu aiure de Forţa înfu­iat, cu prestanţă de omnipotent, cu mustaţă sburnită de cetăţean indignat. Era preşedintele oraşului care conferenţează la Soc, pentru protecţia animalelor, a copiilor găsiţi şi a minorilor pierdute , la societăţile ultra­­patriotice anti, anti, anti, până în fundul tuturor indispensa­­b­­ilor. , Era preşedintele tip pe care Caragiale l-a găsit şi l-a purtat pe toate scenele României: preşedintele tip al orăşelelor de provincie, preşedintele care torturează prin conferinţele, soluţiile ideile ce şi Ie expune cu multă voluptate între două ceşti de cafea neagră la cafe­neaua centrală. In sfârşit e d. Preşed­nte Mo­­roşanu profesor de liceu la Bârlad, care s’a indignat că a fost şi el solicitat să dea ceva pentru Profilazia Tuberculozei indignat pe drept cuvânt,— căci preşedintele unei loc. de bine­facere este (crede du­mnealui), cetăţeanul care tre­­bue să ştie să facă pe altul să deie bani, iar dânsul să fie acela care să capete lauda. El nu trebue să dea, căci atunci n'ar mai fi nici o deosebire între preşedinte şi nuntaşul chef­iu de la Paşcani. Iată probabil ce nu ştia Dl. student al Fac­ltăţii de teo­logie, care mi s'a plâns şi care mi a mai mărturisit: „am crezut domnule că e vre­un bolşevic , căci numai bo­şe­­vicii spun că filantropia nu foloseşte la nimic a­lceva de­cât la aruncatul prafului în ochii mulţimilor, prin aceia că li se arată că şi boerii mai sunt buni la ceva. Cînd colo, tocmai preşedintele tuturor so­cietăţilor de binefacere, cul­turale, patriottice, naţionaliste şi anti, anti, anti... Să mai crezi întrânşii domnule?". O să r­e se­ze c­titorii că­­ am reţin­t prea mult cu a­­cest caz. Insă în va­loarea banalitiş­ţilor, ce ne covîrşeşte, am cre­zut că totuşi cazul domnului Preşedinte Moroşanu este un divertisment din care se pot trage învăţăminte. M. Bărnovanu

Next