Opinia, iunie 1934 (Anul 30, nr. 8132-8156)
1934-06-01 / nr. 8132
ANUL XXX No. 8132 abonamente Lei 600 ... . pe un an . 300 ... . „6 luni , 150 ... . „ 3 „ ATELIERELE TIPOGRAFICE IAȘI.—STR. LĂPUȘNEANU 37 BIRUOT 2 (doi) lei exemplarul Ziar popuim» cotidian m&1 Şi FMFTE isa aai, tramamauii: I p. ultimele zile s‘au încheat deocamdată, cu rămânerea partidului libera la cârma ţări. Precum era firesc şi ogic să se întâmple intr'o ţară cu regim constituţional, al cărei popor continuă să prefere strâmbele practice parlamentare şi democratice, nu ar aventuri periculoase. f' Mai bine o Constituţie care nu se respectă întotdeauna şi o democraţie care nu e întotdeauna la înălţimea misiunei, decât un regim de dictatură sau—ce e mai rău—un guvern de aşa zise personalităţi (maî e vie în memoria tuturor amint rea experienţei d - lui Iorga). S'a întâmplat deci odată, ca şi la această ţară să se ţie seama de părerile celor mulţi şi şi o criză inexplicabilă, de guvern, să fee un sfârşit normal prin reînoirea încrederi factorului suprem într’un guvern care a fost indicat la conducerea ţării, de către popor. E incontestabil faptul că guvernul Tătărescu a învins toate dificultăţile datorită şi sprijinului necondiţionat al celui de al doilea partid de gu- I vernământ, precum şi al opini niei publice de la noi. Şi cu două part de mari, cu o opinie publică trează şi conştientă, se pot face oricînd minuni. înlăturând toate dificultăţile, un guvern care reuşeşte sa se menţie la cârmă, se alege fără îndoială cu autoritatea sporită , cu un prestigiu mărit. Asta însă nu însamnă deloc că actualii guvernanţi ar avea dreptul să lase totul în voia întâmplării. Ci, dimpotrivă , un guvern care se respectă şi vrea să fi respectat, are, astăzi mai mult ca oricând datoria de a purcede la o acţiune energică, menită să îmbunătăţească situaţia, să atenueze mizeria, să rentroneze cinstea şi să inaugureze o eră de dreptate şi prosperitate. Viitorul apropiat ne va arăta desigur dacă cei care sau priceput să lămurească şi să întărească situaţia lor proprie, vor şti şi vor vrea să lămurească şi să îmbunătăţească situaţia ţării întregi. Un rezultat firesc DIN TOATA LUMEA Bucătarul ex-kraiserulÎ,—într'un foburg al berlinului a încetat din viață zilele trecute un anume Erich Münz, fostul bucătar al ex-kaiserului Wilhelm. înainte de război, Mona era un personaj destul de cunoscut Adesea se vorbea despre el în ziare, relevându se mâncărurile delicioase pe care le prepara la diversele recepţii de la palatul imperial. Bucătarul ştia să gătească peste 1500 feluri de mâncări, dar mai ales ca specialist în dulciuri. Torţele şi prăjiturile sale se bucurau de o faimă deosebită în toată Germania, într'un rând ce preparase după o reţetă proprie o prăjitură care f făcu e atât de mult, încât fusese răspândită în toată ţara, sub' numele de „prăjitura Münz". După război însă, celeru! bucătar a fost nevoit să se retragă într’o locuinţă modestă din perferia Berlinului, unde a trăit iertaş şi uitat până acum câ eva zile. Cea maî vech sccrisoare de dragoste,— Expediţia de arheologi francezi care face sipături în regiunea Ur din Mesopotamia, a descoperi un papirus, care este cea mai veche scrisoare de dragoste cunoscută până in prezent. Iată textul scriso-’ rii: „Sânt de câtva timp la Babilon, dar nu te văd şi nu te întâlnesc nichun. Mi e dor de tine şi dorul acesta mă chinue grozav. Dragă, vino aici în luna serbărilor, ca să fim împreună.“ Se vede deci că dragostea a fost şi a rămas pretutindeni la fel... ş impariotul şi elefanţii. Un ziarist englez care a vizitat palatul imperial de la Addis Abeba, publică următorul amănunt interesant despre împăratul Selassie al Absiniei : Suveranul nutreşte o dragoste deosebită pentru elefanţi. Intr'o încăpere specială din grajdurile palatului sânt adăpostiţi 12 elefanţi de toată frumuseţa. Animalele se bucură de o îngrijire devotată, având la dispoziţie câţiva servitori. In fiecare zi împăratul Selassie vizitează grajdul şi se interesează de starea elefanţilor. El le dă de mâncare şi apoi se urcă pe un elefant, pentru a face o scurtă plimbare prin împrejurimi. Se spune că suveranul Abisidei crede în superstiţa că elefanţii aduc noroc în viaţă. Radio şi ţigări. O statistică americana precizează următorul fapt interesant: In ultimii ani, când radiofonia a luat o mare dezvoltare, s'a constatat şi o considerablă sporire în vânzarea ţigăilor. Acelaşi lucru a fost observat şi în alte state. Explicaţia ar fi că radiofoniştii, când ascultă audiţiile, simt nevoia de a fuma. De altfel e ştiut că muzica precis pune la o uşoară revenire şi în acele momente ţigara e un bun tovarăş. Ceva mai mult, s’a constatat că mulţi radiofonişti, care nu fumau, au devenit fumători datorită audiţiilor serale. Fabricile de tutun pot fi deci recunoscătoare radioului. Miercurea trecută, Seminarul de Slavistică al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Iaşi şi-a ţinut obicinuita-i şedinţă săptămânală. A luat parte—pe lângă d. profesor Ilie Barbule, cu directorul Seminarului—mare numamăr de studente şi studenţi. A ţinut conferinţă studentul C. Armeanu, tratând despre Epopeia populară ucrainiană. Conferenţiarul a spus următoarele, ce dăm act în rezumat. O parte din Maloruşi (Ucrainenii) formează un sat aparte Seminarul de Slavistică în republica sovietică; alţii însă, fac parte integrantă din republica polonă. In decursul istoriei lui, acest popor a suferit mult din pricina următoarele evenimente: 1) Din cauza asuprirei polonesub puterea polonă Ucrainenii suferă din cauza exploatării ţăranului de către nobilii poloni şi pe tărâmul credinţii lor, fiind siliţi să părăsească pravoslavia şi să îmbrăţişeze catolicismul) 2) Averea le era stoarsă, de străinii arendaşi, de boerii poloni, etc. 31 Au suferit apoi de pe urma invaziilor tătărăşti, fiind luaţi prizoneri şi chinuiţi de Tătari. Toate aceste nemulţumiri găsesc ecourin sufletul marei masse populare ucrainene, care condusă de Cazacii Zaporojeni de la Dnipru, cu care se uniră şi Cazacii de la Don, se răscoală pentru întronarea dreptăţii. Cazacii Zaporojeni au susţinut totdeauna individualitatea politică (Latmanatul) a poporului ucrainean şi credinţa lor. Contra Polonilor care pretindeau a impune legile lor Malorușilor (Ucrainenilor), contra catolicilor, contra boerilor care căutau să transforme pe oamenii liberi în iobagi, Zaporojenii timp de 103 de ani nu încetară dea protesta cu armele în mână. Contra Polonilor se răscoală. Bogdan Hmielnicki la 1648, rupând Ucraina de răsări, din stânga Dniprului, cu regiunile Kievului şi Smolenskului. Din motivele arătate mai sus, cu caractere ce periclitează situaţia unui popor încercat ca cel ucrainean, s’a ivit o epopee cu amprentele mizeriei din viaţa Ucrainenilor. Toate aceste zbuciume şi suferinţe au produs o poezie epică malorusă. Această poezie e predominată de sentimente de revoltă, e plină de nemulţumirile acelora care trăiau chinuiţi şi exploataţi de boeri şi arendaşi. Păstrătorii şi transmiţătorii acestei poezii în poporul ucrainean, de la sat la sat şi din oraş în oraş, au fost Kobzarii. Kobzarii erau nişte cântăreţi ambulanţi, ale căror cântece formau un vast repertoriu de balade vechi. Aceştia erau orbi şi cântau însoţiţi de kobza (bardura) lor, diferite cântece care conţineau diverse aspecte , suferinţe din viaţa poporului ucrainean, a căror simţăminte le cunoşteau. Kobzarii prin cântecele lor agitau în mod inconştient poporul la revoltă. Cântecele kobzarilor spuneau adevăruri şi pătrundeau în sufletul poporului ucranean, trezind o serie de gânduri confuze, pe jumătate trezite. Aceşti kobzari erau constituiţi în corporaţii, unde învăţau să scrie, învăţau versuri pe care vor trebui să le ţie proaspete în minte, căci acestea le vor aduce existenţa zilnică. Fiecare din ei se silea să înveţe cât mai mai multe poezii şi astfel în mod inconştient au păstrat și transmis literatura malorusă (Continuarea în pagina ii-a) I. L. BASARABEAN I CUM SE MENȚIN DICTITURIEE Noul guern bulgar a introdus severe măsuri de pază. La Sofia au fost aduse numeroase trupe militare, pentru menținerea ordinei (cum se observă în clişeu). Lilian Harvey se căsătoreşte cu Wily Fritsch Ziarele americane publică ştirea autentică din Hollywood că Lilian Harvey se va căsători în curând. Cunoscuta actriţă de cinema, care în ultimele luni a filmat la Holywood, a declarat ziariştilor că se rentoarce la Berlin, pentru a se mărita cu Willy Fritsch, actorul favorit cu care a jucat în multe filme. De data aceasta se pare că nu mai este vorba de o reclamă de cinema ci de un vechiu și real roman de dragoste. Sărutarea morţii O dublă sinucidere în condiţiuni curioase La Brünn, în Cehoslovacia, s-a înregistrat una din cele mai duble sinucideri, în următoarele împrejurări ! Tinerii Jan Sibinka de 23 ani şi Blazena Kudeikova de 20 ani se iubeau de mult timp şi doreau să se căsătorească. Cum insă părinţii băiatului se opuneau fiindcă fata era săracă, îndrăgostiţii au hotărît să-şi curme viaţa. Şi în acest scop au găsit un mijloc de moarte romantică. Sinucigaşii s’au legat cu fire electrice şi s'au îmbrăţişa puternic Apoi au dat drumul curentului electric. Ambii au fost găsiţi morţi, cu buzele lipite într'o sărutare amorţită pentru totdeauna. Sărutarea morţii. MET ELEV se sinucide la Bălţi Bălţi 31 — Elevul normali ! Gheorghe Necula s’a otrăvit ieri, golind conţinutul unei sticle cu tinctură de pod, pentru că era persecutat de un profesor. In sare gravă, a fost trasportat la spital. S’a deschis o anchetă. r-3fti'£itirhm ..Seletzky va fi audit astăzi... La ceasul când scriu aceste rânduri, cavalerul Bruno n’a apărut încă, în faţa celor ce-i vor pune intrebări. Toată lumea, aşteaptă, ţinându-şi respiraţia, să-i audă zicând cei câţiva de „Da", şi cei doi-trei de „Nu“, pentru ca, luni întregi după asta, să poată deduce cine ştie ce bazaconii, din răspunsurile subyline ale marelui nostru erou senzaţional, cum n'a mai pomenit Patria, de la prinţul Lahovary- Manolescu, încoace... Văzând desfăşurarea afacerii Seletzky, fără să vrei, te gândeşti la bietul Edgar Wallace, şi la sărmana sa imaginaţie, distanţată ca de la cer la pământ, de către realitatea, cu mult mai şugubaţă, a afacerii Seletzky. Omul ăsta, să fi scris romane cu excroci, le lua pâinea de la gură tuturor fabricanţilor de mistere în fascicole,, Nu s'ar mai fi putut hrăni, furând cu imaginaţia, nici Maurice Leblanc, nici dr. Ignatz Hertz... Ar fi ajuns, desigur să fure de-abinelea, ca să mai poată mânca o bucată de pâine. Ţara întreagă aşteaptă interogatorul de astăzi, cu neliniştea cucoanei care fierbe de emoţie, isprăvind o fascicolă de roman senzaţional, fierbe să ştie, ce a răspuns, în fascicole, plin de furie şi scrâşnind din toţi dinţii săi de aur, i-a răcnit în limba spaniolă : —„Mizerabile, te voi"... (urmarea în fascicola următoare...) ...căci, aventura Seletzky, e într'adevăr un roman senzaţional, cu multe şi variate personagii erotice (îi cheamă, după cum se ştie : Palaelibus, Ixokocs, Lemn, Cauciuc, Smântână, şi alte chestii domestico-misterioase). Toţi Ixococşii, tremură ca răciturile, să nu cumva Seletzky să le scape numele... De aceia interogatorul e aşteptat, şi „misterios"... Nici o grijă, Seletzky nu va scăpa nici un nume... Dacă va scăpa unul, acela va fi Bruno Seletzky... Şi pe acela il va scăpa,,, din puşcărie,,, Alexandru Pogonat ÎNSEMNĂRI BIM MMMM HMI: „Un interogator misteros...“ ACŢIUNEA MONARHISTILOR • a reînceput Spania republicană , înfrământări permanente care duc spre anarhie, ameninţând cu dezagregarea statului. In această atmosferă tulbure, monarhista au reînceput să activeze. Sunt trei grupuri monarhiste : 1) în favoarea exregelui Alfons XIII. 2) în favoarea infantelui Don Juan (fiul lui Alfons) şi 3) partizanii Prințului Alfons Garlos de Bourbon. in Spania In interesul cauzei, grupurile au luat contact și au intervenit la fostul rege, propunăndu-i să abdice în favoarea infantelui Don Juan. Ex-regele Alfons a răspuns că nu socotește momentul potrivit pentru această abdicare. Insă dacă poporul spaniol va chema pe tron pe Don Juan, fostul rege își va da și el aprobarea. VINERI 1 IUNIE 1934 Cât cântăreşte sufletul Experienţele interesante ale unui medic american Medicul american Macdougal a făcut o serie de experienţe ineresante cu privire la sufletul omului. El a cântărit mai mulţi muribunzi în clipa premergătoare sfârşitului obştec şi apoi i-a cântărit imediat după deces. Medicul a constatat îndată o mică diferenţă de greutate. Dar aşteptând încă o zi sau două, a observat că greutatea scade mai mult, până când se opreşte la un punct fix. Difrenţa aceasta ar reprezintă—după părerea lui Macadougal — greutatea sufletului. Iar faptul că diferenţa nu apare complect imediat, ci în mod treptat, ar fi dovada că sufletul omenesc nu se stinge subit odată cu actul morţii, ci mai sălăşueşte un trup câtva timp, până când se topeşte cu desăvârşie. Medicul american crede chiar că în genere oamenii sânt înmormântaţi atunci când sufletul n'a murit cu totul. După calculele lui Macdougal, diferenţa de greutate între trupul muribundului şi cel al mortului, ar fi în marea majoritate a cazurilor de treizeci grame. Prin urmare, dacă credem teoria medicului, atâta ar cântări sufletul omenesc. Şi această greutate nu variază de obiceiu, indiferent dacă mortul e bărbat sau femeie, dacă e bătrân sau copil. Variaţiile de greutate se înregistrează numai datorită bolilor. Astfel Macdougal susţine că sufletul celor ce mor de tuberculoză cântăreşte numai douăzeci de grame. Iar trupa unei femei care a murit de holeră nu prezintă nie o diferenţă de greutate, ceia ce ar dovedi că în acest caz moartea sufletească a venit co comitent sau chiar mai înainte de moartea fizică. Experienţele făcute cu animale, mai ales cu clini, au dat rezultate similare. In genere sufletul unui câine ar cântări 12 grame. Dar teoria lui Macdougal n'a găsit aprobare unanimă. Dimpotrivă, mulţi specialişti combat această teorie, susţinând că ea este falsă, deoarece diferenţa în cauză poate fi efectul unor procese organice provocate de faptul morţii. Şi apoi cum s'ar explica fenomenul cu morţii care cântăresc mai mult după deces ? In orce caz cercetările contină, pentru a se stabili dacă sufletul omului este imaterial, sau dacă poate fi cântărit într'adevăr. Domnul Preşedinte Intre vorbă şi faptă—Atitudinea unui „filantrop“ Nu e vorba de d. Iuliu Maniu. Ci de un preşedinte mult, mult mai mitei, însă cu pretenţiuni mult mai mari Cititorii vor înţelege despre ce e vorba, din cele de mai jos, Sanatoriul Bârnova ca în toţi anii, a organizat chete cu ocazia Rusaliilor. Bolnavi şi bolnave se duc în diferitele oraşe şi orăşele din raionul sanatorului şi cer, în numele bolnavilor şi al M. S. Reginei Maria, obolul cui poate să dea. Au fost la Ungheni în garnizoana Reg. 53 Inf. şi au dat ofiţerii şi soldaţii, cu multi tagere de inimă, ba au şi manifestat simpatia lor pentru opera aceasta. Au fost la Paşcani unde au cam stricat bucuria unei nunţi, chemând pentru suferinţă. In sfârşit au fost n oraşe, sate şi sătuleţe unde au strâns obolul ce-i dădea fiecare, cu conştiinţa unei datorii ce şi-o îndeplineşte faţă de apărarea societăţii. Au găsit din partea autorităţilor toată solicitudinea. Au fost şi la Bârlad. Acolo nu s'a supărat prefectul, nu s'a supărat primarul, deputatul oraşului, comisarul sau sergentul din pont. Nu s’au supărat cetăţenii cari au scos bani şi-au dat. In schimb, s'a făcut foc un domn. I-a luat de scurt pe domnul şi pe domnişoara cu cheia, că de unde sunteţi, aveţi autorizaţie cu număr in regulă? „In sfârşit interogator cu care au răspuns cu multă frică, întrucât credeam că cine ştie ce potentat o fi şi ne-o face vreun bucluc. In văzul lumii ne-a bruftuluit şi ne-a făcut cerşetori şi ne-a declarat că el nu dă bani. Şi a ţipat atât de tare, încât de curiozitate am întrebat pe un trecător (nu avusesem îndrăzneala să-l întreb pe domnul gălăgios in ce cal tate îmi ia interogatorul), cine este. Şi cine credeţi că a fost?“. Toate acestea mi le spune un tnăr student teolog care, deşi bolnav, nu a pregetat să se obosească pentru binele comun. Cine credeţi că era, onoraţi cititori ? Nu ghiciţi nici în ruptul capului. Nu era nici Primarul, nici Prefectul, nici deputatul, nici şeful clubuui guvernamental, nici comisarul, şi nici măcar sergentul din colţ. Era... domnul Preşedinte al oraşului. Adică preşedintele Ligii culturale, preşedintele ligii antirevizioniste, preşedintele mai tuturor societăţilor de binefacere, culturale şi de bine public din oraş. Era: preşedintele oraşului, cel cu decoraţi probabil multe cu glas încruntat şi cu aiure de Forţa înfuiat, cu prestanţă de omnipotent, cu mustaţă sburnită de cetăţean indignat. Era preşedintele oraşului care conferenţează la Soc, pentru protecţia animalelor, a copiilor găsiţi şi a minorilor pierdute , la societăţile ultrapatriotice anti, anti, anti, până în fundul tuturor indispensabilor. , Era preşedintele tip pe care Caragiale l-a găsit şi l-a purtat pe toate scenele României: preşedintele tip al orăşelelor de provincie, preşedintele care torturează prin conferinţele, soluţiile ideile ce şi Ie expune cu multă voluptate între două ceşti de cafea neagră la cafeneaua centrală. In sfârşit e d. Preşednte Moroşanu profesor de liceu la Bârlad, care s’a indignat că a fost şi el solicitat să dea ceva pentru Profilazia Tuberculozei indignat pe drept cuvânt,— căci preşedintele unei loc. de binefacere este (crede dumnealui), cetăţeanul care trebue să ştie să facă pe altul să deie bani, iar dânsul să fie acela care să capete lauda. El nu trebue să dea, căci atunci n'ar mai fi nici o deosebire între preşedinte şi nuntaşul chefiu de la Paşcani. Iată probabil ce nu ştia Dl. student al Facltăţii de teologie, care mi s'a plâns şi care mi a mai mărturisit: „am crezut domnule că e vreun bolşevic , căci numai boşevicii spun că filantropia nu foloseşte la nimic alceva decât la aruncatul prafului în ochii mulţimilor, prin aceia că li se arată că şi boerii mai sunt buni la ceva. Cînd colo, tocmai preşedintele tuturor societăţilor de binefacere, culturale, patriottice, naţionaliste şi anti, anti, anti... Să mai crezi întrânşii domnule?". O să re seze ctitorii că am reţint prea mult cu acest caz. Insă în valoarea banalitişţilor, ce ne covîrşeşte, am crezut că totuşi cazul domnului Preşedinte Moroşanu este un divertisment din care se pot trage învăţăminte. M. Bărnovanu