Opinia, noiembrie 1937 (Anul 33, nr. 9174-9198)

1937-11-02 / nr. 9174

* Uimi fioeaftSt E­-na Sofia IVadicjJe intr'un reportaj anterior, am a­­rătat împrejurările in care Ion Nă­dejde şi sofia sa d-na Sofia Nă­dejde, au părăsit Iaşul, mutăndu-se în Bucureşti. La tocul n.iai, in laşul culturei şi al luptelor generoase de odinioară, rămăsese fiica dr. dr. Elena Nă­­dejde-Nubert duedată prematur săp­tămâna trecută şi regretată sincer de întregul oraş. D-na Sofia Nădejde, îndurerata mamă, e suferindă şi n-a pu­­t a­­sista la înmormântare. Bătrîna (are aproximativ 85 ani), îşi păstre­ază perfectă luciditate şi cultivă, cu pa­siunea de pe vremuri, literele şi ştiinţa. Din cind iu­bind, face, sur­priză publicului cetitor de a publica mici studii literare şi critice, de o valoare remarcabilă. Îu un Avion ultra-modern Cel mai mare avion militar din lume a făcut zilele acestea primul său zbor de Încercare. E vorba de un avion de bom­bardament fabricat de „Boeing Airplane Company“, prevăzut cu patru mo­tare da câte o mie de cai putere fiecare. Acest aparat e capabil de­ a transporta douăzeci de tone de încărcătură, e echipat cu ultimele perfecţionări de se­curitate: pilotaj automat, apa­rat „de dezgheţat" aripile, material contra incendiului, radio ultramodern. Interiorul avionului cuprinde pătucuri, un atelier, o bucă­tărie, e încălzit, ventilat şi prevăzut cu un dispozitiv care face ca zgomotul motorului să nu fie auzit înlăuntru. om cm sfârd­ caracHsraaSo­ţtreanuln. După ce Ducele de Wind­sor a respins o coroană, s'a pomenit că i se oferă alta. S'a spus anume că D. Will Hays, magnatul cinematogra­fului american, îi oferă la Hollywood pe o perniță de 100 dolari, coroana tarului ci­nematografic. De fapt coroana nu ar fi decât o jumătate de coroană căci Will Hays actua­lul ei deţinător, n'ar vrea de­cât s-o împartă. Atribuţiile viitorului ţar, ar fi multiple. Va putea cenzura toate filmele americane ca­re apar in străinătate, toate fil­mele străine care trec în U. S. A. Ar asuma delicatele funcţiuni de Ambasador a Hollywoodului în lumea în­treagă.­­ Dar Will Hays a făcut a­­cum declaraţii care contrazic toate aceste svonuri, arâtând că deocamdată doar dânsul chemat să fie domnitor în ţara Ulmului. Moravuri egip­­tene Moravurile din Orientul a­­propiat n’au luat decât în a­­parenţă formele occidentale. Aşa, de pildă, la o căsătorie in Egipt în înalta societate a Cairulm, top p­articipanţii erau îmbrăcaţi in toalete executate de un mare croitor din Paris, dar mireasa nu-şi văzuse nicio­dată mirele. Tot cartierul a fost invitat la această nuntă. Toţi bărbaţii au fost conduşi într’o sală, iar femeiie un harem. Societatea era împărţită în două : pe de o parte oaspeţii de vază , de cealaltă „restul*. Doamnele aduseseră cu ele şi cameris­tele lor care luau parte şi ele la petrecere. La sfârşitul ospăţului, la care servitoarele luară parte, aşe­zate pe jos, într'un colţ, a ur­mat o producţie de dansuri orientale mult gustate, deşi e­­xecutantele nu corespundeau câtuşi de puţin idealului nos­tru de svelteţă femenină. an an Congresul Kala­­puiasmilor Pe la începutul anului vii­tor se va ţine la Budapesta, congresul internaţional al pi­ticilor. Vor fi reuniţi la acest mare congres delegaţii liliputanilor din toate cele cinci continente. La ordinea de zi sunt multe probleme de discutat: ches­tiuni cu caracter social, poli­tic, cultural, psihologic, etc. Dar cu deosebire se vor desbate două chestiuni impor­tante : salarizarea şi nomen­clatura acestor fiinţe mici. In prinvinţa salarizării, pi­ticii susţin că impresarii,"pro­­fitând de mărimea lor naică, e oferă salarii... tot mici. Iar în ce priveşte nomen­clatura, ei demonstrează că nu rebuie să fie­ trataţi ca fiinţe anormale, nu pjijidu-i pitici. Cea mai potrivită denumire este aceia de liliputani. p­p­p­p ANUL XXXÎN­ No. 9174 ABONAMENTE: Lei 350. 180. 90. 35. 1500. . . . pe un al . 5 lun. . . . „ 3 luni . . . „ 1 lună . Instituţii publice Atelierele tipografice „Opinia“ IAȘI STR. LAPUSNEANU 37 1 LEU MARȚI 2 NOEMBRIE 1937 TELEFOANE Redacţia : * «1 No.1293 Administraţia l! 1299 Serv. de noapte red. n« ff 1436 „ admin. fl 1567 Ziar popular cotidian Redacţia şi Administraţia IAŞI STR. LAPUŞNEANU 37 Director­­ C. R. CHIULSA Nevoile oraşelor şi congresele inutile fi Ducem, noi românii, lip­să de multe lucruri, schimb ne putem lăuda cu festivităţile şi congresele. Te împiedeci de congre­se ia tot pasul. O adunare cu reducere pe c. n. r., un birou, câteva discursuri sau rapoarte în care se poate seri­vrce, o moţiune şi un banchet. Şi-i gata congre­sul. După această ispravă, participanţii se împrăştie pe la casele lor... şi uită de toată chestia congresu­lui, până când vine timpul să ţie altul. Atunci o iau de la capăt. Şi tot aşa, din tată în fiu, îşi găseşte omul varietate in ocupaţie. In felul acesta, un con­­gres-îip e acel al Uniunii oraşelor. Domni congresişti se primblă anual în cite un oraş al ţării, închee cu un banchet şi aşteaptă 365 zile, pentru repetare... S-a ţinut unul şi la Iaşi, având astfel prilejul să ve­dem îndeaproape „lucră­rile“. Dar, în afară de a­ româneşti ceasta, sântem legitimaţi să întrebăm: — De când se ţin congre­sele Uniunii oraşelor, cu ce au progresat oraşele ţă­rii româneşti (exceptând Bucureştiul) ?! Idei urbanistice ? Are or­dine, — fără a fi nevoe de congrese. Ceia ce lipseşte oraşelor româneşti sânt 1) banii 2) şi condiţiile nor­male de dezvoltare. Din munca unei ţări în­tregi, tot produsul se strîn­ge în Bucureşti, iar priso­sul foloseşte la hipertro­pa­rea capitalei. în al doilea rînd, siste­mul centralizmului total, răpeşte centrelor provin­ciale orce putinţă de învio­rare şi de propăşire. La situaţia aceasta, nu pot schimba şi nu schimbă nimic congresele Uniunii oraşelor. Leacul nu poate fi deci o fundamentală prefacere a organizării de Stat, pe baze autonomiei provinciale . — leac care nu poate ieşi din banchetele unor congrese zadarnice. CR. orarei miraj­­ul In Italia, s'a serbat cu mare fast a 15-a aniversară a marșului fascist asupra Romei. Cu acest prilej, d. Mussolini a rostit un discurs prin care a cerut să se retrocedeze Germa­niei coloniile. Insă ceva mai mult: Ducele a preconizat revizuirea tratatelor în general, fă­când astfel plăcere ungurilor. Infine s'a desfăşurat şi fi­nalul dramei din str. Sărărie. Da na Emilia Niculiţă a tre­cut prin boxa acuzării, dra­pând paliditatea-i impreso­­nantă în doliul vestmântului , a ducând ceva din agonia Mar­­guerittei Gauthier In lumina muribundă, strecurată cu sgâr­­cenie de soarele toamnei prin vitraliile grave ale Curţii cu juri. Desbaterile procesului au dat satisfacţie părţii din pu­­blic doritoare de puţin sen­zaţional. Şi totuşi a fost un proces obişnuit cum au trecut atâtea altele prin faţa­­băncilor cu juraţi. Sa dat prilej doar maes­trului Ionel Teodoreanu să desvolte o pledoarie înaripată, cu disecţia amănunţită a fap­telor şi explicaţia ps­iologică a stării eroinei. Perspicacitatea avocatului şi rutina lui juridică a pătruns sensul evenimentelor, iar ta­­crilul romancierului le-a pre­zentat publicului în haine min­ore de sărbătoare. Gestul Emiliei Niculiţă a apărut normal, asemeni ripos­tei de apărare legitimă, înţeles şi jertit de semenii ei, la fel de expuşi slăbiciunilor ome­neşti. S'a desvăluit in faţa juraţi­lor drama unui, cămin, cum desigur sunt şi vor mai fi multe. In convorbirile sale cu Gor­ki, marele Tolstoi a spus la un moment dat: „Gelozia provine din teama ca sufletul să nu fie umilit, nrpsit şi ridicol. Tragedia cea mai mare din viaţă, a fost şi rămâne camera de culcare“. * Verdictul juraţilor a ridicat acuzaţia de pe umerii şubrezi ai femeiei care a tras pentru a apăra mândria sexului ei.­­Fapta d-nei Niculiţă nu se poate să nu fi găsit aprobare in lumea semenelor ei. Deşi la mij­oc e vorba tot de o fe­meie care lupta pentru cuce­rirea lui Niculiţă. Din rivali­tatea a două femei, a rezultat glonţul ucigaş. Dar gestul Emiliei Niculiţă a fost prilejuit şi de atitudi­nea victimei. ALxandru Ni­culiţă, crescut­ în tăria munţi­lor şi a stâncilor, nu a avut timp să înveţe alfabetul înşe­­lăciunei şi mimica teatrului căsniciei moderne. Ce-a avut pe suflet a spus răspicat, fără ocoliri. A procedat aşa cum i-a dictat instinctul şi senti­mentele de bărbat. Că a procedat iraţional, a dovedit-o şi verdictul jucaţi­lor, hotărâre luată tot de băr­baţi, dar cari trec lucrurile şi prin luciditatea judecăţii, nu numai prin pati®a simţurilor. Se spune că aceste verdicte de achitare ar contribui la sporirea dramelor pasionale. Pasiunea izbucneşte firesc, fară pregătire sau menajamen­te, iar dramele, adevăratele drame pasionale, nu se pregă­tesc in vederea spectacolului de la jurişti... De aceia, independent de verdictele pronunţate, drame de acest fel se vor mai pro­duce în orice timp şi sub orice climat. Se poate chiar ca dintre a­­cei cari astăzi au vestejit pro­cedarea lui Alexandru Nicu­liţă, scuzând crima soţiei lui, mâine să facă la fel ca el, dintr'o pornire nejustificată şi dintr'o beţie a minţei, — una din slăbiciunile omeneşti. Şi iar va porni in glopte la fel de nevinovat ca al E­­miliei Niculiţă, AUREL LEON FU o­ie PE MARGINEA UNEI DRAME SI A UNUI VERDICT... Fiscal inaugurată de Studiul d-lui profesor Gh. Zane de la Universitatea din Iaşi, întitulat „Politica fiscală a actualului regim şi urmările ei financiare“ şi publicat in ziarul „Dreptatea“, a atras a­­tenţia presei din Bucureşti, care s-a grăbit să-l comenteze pe larg. „ Rigurozitatea strict ştiinţi­fică a datelor şi a cifrelor, o­­biectivitatea în interpretare şi claritatea expunerii, fac ca şi cititorul cel mai puţin iniţiat în Finanţele Publice să înţe­leagă până în cele mai mici amănunte acest studiu şi să rămână uluit in faţa spiritului inventiv al guvernanţilor, cari au născocit tot felul de me­tode pentru a spori veniturile obşteşti. Ceia ce rămâne bine fixat în mintea cetitorului studiului este: Că regimul actual a sporit dările directe şi indirecte nu­mai in trei ani financiari : 1935-1936, 1936-1937 şi 1937- 1938, cu peste 23 miliarde lei, sumă egală cu întreg bugetul statului pe un an. Că actualul regim a scos In plus din revalorizarea aurului, d­e împrumuturi, din schimbul monedei de argint și din alte mijloace de felul acesta, încă 20 miliarde Iei. In sfârșit, că guvernul a chel­­tuit în 4 ani suma de 135 mi­liarde lei. Vă veţi întreba: Cum a reuşit actualul regim să se ri­dice la venituri atât de mici? Foarte simplu : a urcat cli­nie vechi și a înființat altele noui. Dar ceia ce atrage în mod deosebit luarea aminte a ce­­t­it­orul­ui studiului d-lui Zâne, este că în afară de veniturile bugetare şi sporurile extra­bugetare arătate mai sus, ac­tualul regim a mai înfiinţat tot soiul de fonduri speciale, ali­mentate din timbre: timbrul Slujii şi părern­itatea regimul actual ,aviaţiei, timbrul sanitar, tim­brul statistic, timbrul turistic, etc. Împotriva tuturor princi­piilor, care stau la baza aşe­zării impozitelor şi împotriva Legii Contabilităţii Publice, a­­proape fiecare ministru îşi are timbrul său. Numărul timbrelor nu este limitat prin nici o lege, iar cheltuiala produsului lor nu este justificată de­cât in faţa conştiinţei ministrului respec­tiv. De aceia, în ultimul timp, s-a introdus obiceiu ca miniş­trii să umble prin ţară cu aşa numitele „casete particulare“ şi să împartă cui voiesc şi cum voiesc din banii strânşi pe tim­bre. Dar aceştia sunt bani pu­blici şi întrebuinţarea lor nu ar trebui sustrasă controlului le­gal. Sistemul de a spori venitu­rile Statului prin impozite cre­ate peste prevederile bugetare şi prin fonduri speciale neli­mitate, nu este recomandabil, pentru câ poate duce la seca­rea a însăşi izvoarelor veni­turilor. Dar ceia ce este la fel de dăunător este întrebuinţarea banilor publici fără niciun control. Studiul d-lui profesor Zane este ca un ciocan care loveşte fără ură, dar nu fără efect, în toată stru­ctura fiscală a actua­lului regim. Este in acelaş timp o lă­murire obiectivă pentru toţi contribuabilii care au tot drep­tul să se întrebe: Pentru ce plătesc ? Cât plătesc ? Ce se face cu banii pe care ii plă­tesc ? CONST. TUCALIUC * profesor secundar Constatările d-lui profesor Cili. Zone Dl. prof. GH. ZÂNE M­oştenire originală Rentierul francez Gaston Gibette, care a murit de cu­rând la Paris, a lăsat rudelor sale o moştenire destul de o­riginală. După moartea lui s-a găsit o cartotecă care conţinea co­piile după 72.431 de scrisori de dragoste ce au fost scrise de Gibette in decursul anilor. Colecţia umple o cameră în­treagă. Numărul mare al scri­sorilor dovedeşte că Gibette era foarte comunicativ faţă de femei. Colecţia lui pare o curiozi­tate, mai ales in zilele noas­tre, când se ştie că scrisorile de dragoste au fost înlăturat® de telefon ! (Continuarea în pag. 2-a) 9 9 Permaneţa lui Caragiale se justifică încă odată. Premiera „Scrisorii pierdute" n'a recla­mat numai sărbătorirea a 25 de ani de la moartea autorut­­ui, ci şi realizarea şi valoarea artistică a dramaturgului. Recapitularea lui Caragiale mai înseamnă şi verificarea artelor noastre teatrale, atât din partea­­ autorilor dramatici, cât şi din­­partea regiei şi a actorilor. Căci întoarcerea la fluidul dramatic caragelian, realizat pe linia conturului definitiv, surprinde in mare parte, regi­sorul obişnuit cu facilităţi şi actorul cu proză mediocră— ceia ce nu-i cazul în Cara­giale. Interpretarea lui cere cu to­­tul altă pricepere, cu totul al*­tă technică. £­e aceia formula teatrului lui Caragiale, atât de simplă in­aparență, dar atit de complexă în profunzime a ră­mas în majoritatea cazurilor ireatizablă. Pe deoparte faptul că e le­gata oarecum de o epocă a­­numită (dar aceasta nu prea mică măsură), pe de altă parte lipsa unii ingeniozităţi de re-Dar să trecem la „Scrisoa­rea pierdută“. Intăiaşi dată fu jucată în 1884—13 Noembrie. Succesul fu mult mai mare decât la precedenta: O noapte furtunoasă. In tot cursul stagiunii—1884, O scrisoare pierdută—joacă alternativ cu Bocacio și Ham­­let—lucru ce-1 determină pe criticul de la „Românu.“ Io­­nescu—Gion să ironizeze ast­fel : „O ’ scrisoare pierduta“ începe pentru teatrul româ­nesc un alt succes, care va întrece poate pe acela a lui Hamlet, Visătorul din Else­­neur şi dl. Zaharia Trahana­­che vor merge mână în mână! .. (România liberă 1884, 11 Noembrie, Curierul Teatrelor). Dar ironia lui Ionescu Gion purta şi lumina adevărului Căci în 1885 pe scena teatru­lui leşan „Scrisoarea pierdută“ cunoscuse al doilea mare suc­ces. C. Bacalbaşa credea (şi poate pe bună dreptate) că Scrisoarea pierdută era inspi­rată de mediul ieşan. Ne a­­miteşte nu numai de „Elec­torale“, dar chiar şi de „o alegere la Senat“ (jucată in Iaşi la 1878—amândouă a­le lui Iacob Negruzi) din care se desprinde intriga şi meschi­năria alegerilor (D. Morăraşu, Teatru de I. L. Carag­ale cu o introducere şi note) aseme­nea celor din O scrisoare pier­dută. Tot­odată şi Panu afir­ma că unele cuvinte de spirit steriotipizate de Farfuridi şi Caţavencu : „La orele 12 tre­cute fix, trebue să o iscăleşti. O dăm anonimă, să avem faţ­­iţi noştri“—au fost culese din gura junimiştilor ieşeni. Oricum faptele istorice sunt de mai puţină importanţă , ceia ce interesează acum e nota prezentă, succesul­, şi întrucît actorii teatrului ieşan reali­zează eroii lui Caragiale. Dealminteri toate acestea sunt în dependinţă de regie (o alegere de personagii conform creaţiilor, o voce adecvată, o intrare la timp). Bine­înţeles, de multă pătrundere şi abili­tate mai ales când e vorba de Caragiale. Şi pare că d. Matache le-a întrunit întrucâtva. Preocupa­rea de a ne da un Caragiale autentic ?-a găsit sprijin şi in d. Sandu Teleajen director de scenă, care in afară de vizi­unea realităţii caragieleneşti, mai aducea şi­ o vastă expe­rienţă personală. Preocuparea la contribuţia lui Caragiale s-a observat şi din partea actori­lor. Efortul pentru identificarea eroilor unei scrisori pierdute, nu a zăbovit o clipă. Dl. C. Roviniescu în Z. Tra­han­ache a fost un tip burghe­­zificat, cu burtă şi titluri prin mai multe comitete şi comiţii, complectamente inapt de-a în­ţelege unele lucruri deşi a­­derent lor gata de orice răs­tălmăcire. Cronica dmamsan­cra I. ÎL. * O scrisoare pierdută“ Teatrul Naţional — premiera Comedie In IV acte

Next