Opinia, noiembrie 1937 (Anul 33, nr. 9174-9198)
1937-11-02 / nr. 9174
* Uimi fioeaftSt E-na Sofia IVadicjJe intr'un reportaj anterior, am arătat împrejurările in care Ion Nădejde şi sofia sa d-na Sofia Nădejde, au părăsit Iaşul, mutăndu-se în Bucureşti. La tocul n.iai, in laşul culturei şi al luptelor generoase de odinioară, rămăsese fiica dr. dr. Elena Nădejde-Nubert duedată prematur săptămâna trecută şi regretată sincer de întregul oraş. D-na Sofia Nădejde, îndurerata mamă, e suferindă şi n-a put asista la înmormântare. Bătrîna (are aproximativ 85 ani), îşi păstrează perfectă luciditate şi cultivă, cu pasiunea de pe vremuri, literele şi ştiinţa. Din cind iubind, face, surpriză publicului cetitor de a publica mici studii literare şi critice, de o valoare remarcabilă. Îu un Avion ultra-modern Cel mai mare avion militar din lume a făcut zilele acestea primul său zbor de Încercare. E vorba de un avion de bombardament fabricat de „Boeing Airplane Company“, prevăzut cu patru motare da câte o mie de cai putere fiecare. Acest aparat e capabil de a transporta douăzeci de tone de încărcătură, e echipat cu ultimele perfecţionări de securitate: pilotaj automat, aparat „de dezgheţat" aripile, material contra incendiului, radio ultramodern. Interiorul avionului cuprinde pătucuri, un atelier, o bucătărie, e încălzit, ventilat şi prevăzut cu un dispozitiv care face ca zgomotul motorului să nu fie auzit înlăuntru. om cm sfârd caracHsraaSoţtreanuln. După ce Ducele de Windsor a respins o coroană, s'a pomenit că i se oferă alta. S'a spus anume că D. Will Hays, magnatul cinematografului american, îi oferă la Hollywood pe o perniță de 100 dolari, coroana tarului cinematografic. De fapt coroana nu ar fi decât o jumătate de coroană căci Will Hays actualul ei deţinător, n'ar vrea decât s-o împartă. Atribuţiile viitorului ţar, ar fi multiple. Va putea cenzura toate filmele americane care apar in străinătate, toate filmele străine care trec în U. S. A. Ar asuma delicatele funcţiuni de Ambasador a Hollywoodului în lumea întreagă. Dar Will Hays a făcut acum declaraţii care contrazic toate aceste svonuri, arâtând că deocamdată doar dânsul chemat să fie domnitor în ţara Ulmului. Moravuri egiptene Moravurile din Orientul apropiat n’au luat decât în aparenţă formele occidentale. Aşa, de pildă, la o căsătorie in Egipt în înalta societate a Cairulm, top participanţii erau îmbrăcaţi in toalete executate de un mare croitor din Paris, dar mireasa nu-şi văzuse niciodată mirele. Tot cartierul a fost invitat la această nuntă. Toţi bărbaţii au fost conduşi într’o sală, iar femeiie un harem. Societatea era împărţită în două : pe de o parte oaspeţii de vază , de cealaltă „restul*. Doamnele aduseseră cu ele şi cameristele lor care luau parte şi ele la petrecere. La sfârşitul ospăţului, la care servitoarele luară parte, aşezate pe jos, într'un colţ, a urmat o producţie de dansuri orientale mult gustate, deşi executantele nu corespundeau câtuşi de puţin idealului nostru de svelteţă femenină. an an Congresul Kalapuiasmilor Pe la începutul anului viitor se va ţine la Budapesta, congresul internaţional al piticilor. Vor fi reuniţi la acest mare congres delegaţii liliputanilor din toate cele cinci continente. La ordinea de zi sunt multe probleme de discutat: chestiuni cu caracter social, politic, cultural, psihologic, etc. Dar cu deosebire se vor desbate două chestiuni importante : salarizarea şi nomenclatura acestor fiinţe mici. In prinvinţa salarizării, piticii susţin că impresarii,"profitând de mărimea lor naică, e oferă salarii... tot mici. Iar în ce priveşte nomenclatura, ei demonstrează că nu rebuie să fie trataţi ca fiinţe anormale, nu pjijidu-i pitici. Cea mai potrivită denumire este aceia de liliputani. pppp ANUL XXXÎN No. 9174 ABONAMENTE: Lei 350. 180. 90. 35. 1500. . . . pe un al . 5 lun. . . . „ 3 luni . . . „ 1 lună . Instituţii publice Atelierele tipografice „Opinia“ IAȘI STR. LAPUSNEANU 37 1 LEU MARȚI 2 NOEMBRIE 1937 TELEFOANE Redacţia : * «1 No.1293 Administraţia l! 1299 Serv. de noapte red. n« ff 1436 „ admin. fl 1567 Ziar popular cotidian Redacţia şi Administraţia IAŞI STR. LAPUŞNEANU 37 Director C. R. CHIULSA Nevoile oraşelor şi congresele inutile fi Ducem, noi românii, lipsă de multe lucruri, schimb ne putem lăuda cu festivităţile şi congresele. Te împiedeci de congrese ia tot pasul. O adunare cu reducere pe c. n. r., un birou, câteva discursuri sau rapoarte în care se poate serivrce, o moţiune şi un banchet. Şi-i gata congresul. După această ispravă, participanţii se împrăştie pe la casele lor... şi uită de toată chestia congresului, până când vine timpul să ţie altul. Atunci o iau de la capăt. Şi tot aşa, din tată în fiu, îşi găseşte omul varietate in ocupaţie. In felul acesta, un congres-îip e acel al Uniunii oraşelor. Domni congresişti se primblă anual în cite un oraş al ţării, închee cu un banchet şi aşteaptă 365 zile, pentru repetare... S-a ţinut unul şi la Iaşi, având astfel prilejul să vedem îndeaproape „lucrările“. Dar, în afară de a româneşti ceasta, sântem legitimaţi să întrebăm: — De când se ţin congresele Uniunii oraşelor, cu ce au progresat oraşele ţării româneşti (exceptând Bucureştiul) ?! Idei urbanistice ? Are ordine, — fără a fi nevoe de congrese. Ceia ce lipseşte oraşelor româneşti sânt 1) banii 2) şi condiţiile normale de dezvoltare. Din munca unei ţări întregi, tot produsul se strînge în Bucureşti, iar prisosul foloseşte la hipertroparea capitalei. în al doilea rînd, sistemul centralizmului total, răpeşte centrelor provinciale orce putinţă de înviorare şi de propăşire. La situaţia aceasta, nu pot schimba şi nu schimbă nimic congresele Uniunii oraşelor. Leacul nu poate fi deci o fundamentală prefacere a organizării de Stat, pe baze autonomiei provinciale . — leac care nu poate ieşi din banchetele unor congrese zadarnice. CR. orarei mirajul In Italia, s'a serbat cu mare fast a 15-a aniversară a marșului fascist asupra Romei. Cu acest prilej, d. Mussolini a rostit un discurs prin care a cerut să se retrocedeze Germaniei coloniile. Insă ceva mai mult: Ducele a preconizat revizuirea tratatelor în general, făcând astfel plăcere ungurilor. Infine s'a desfăşurat şi finalul dramei din str. Sărărie. Da na Emilia Niculiţă a trecut prin boxa acuzării, drapând paliditatea-i impresonantă în doliul vestmântului , a ducând ceva din agonia Marguerittei Gauthier In lumina muribundă, strecurată cu sgârcenie de soarele toamnei prin vitraliile grave ale Curţii cu juri. Desbaterile procesului au dat satisfacţie părţii din public doritoare de puţin senzaţional. Şi totuşi a fost un proces obişnuit cum au trecut atâtea altele prin faţabăncilor cu juraţi. Sa dat prilej doar maestrului Ionel Teodoreanu să desvolte o pledoarie înaripată, cu disecţia amănunţită a faptelor şi explicaţia psiologică a stării eroinei. Perspicacitatea avocatului şi rutina lui juridică a pătruns sensul evenimentelor, iar tacrilul romancierului le-a prezentat publicului în haine minore de sărbătoare. Gestul Emiliei Niculiţă a apărut normal, asemeni ripostei de apărare legitimă, înţeles şi jertit de semenii ei, la fel de expuşi slăbiciunilor omeneşti. S'a desvăluit in faţa juraţilor drama unui, cămin, cum desigur sunt şi vor mai fi multe. In convorbirile sale cu Gorki, marele Tolstoi a spus la un moment dat: „Gelozia provine din teama ca sufletul să nu fie umilit, nrpsit şi ridicol. Tragedia cea mai mare din viaţă, a fost şi rămâne camera de culcare“. * Verdictul juraţilor a ridicat acuzaţia de pe umerii şubrezi ai femeiei care a tras pentru a apăra mândria sexului ei.Fapta d-nei Niculiţă nu se poate să nu fi găsit aprobare in lumea semenelor ei. Deşi la mijoc e vorba tot de o femeie care lupta pentru cucerirea lui Niculiţă. Din rivalitatea a două femei, a rezultat glonţul ucigaş. Dar gestul Emiliei Niculiţă a fost prilejuit şi de atitudinea victimei. ALxandru Niculiţă, crescut în tăria munţilor şi a stâncilor, nu a avut timp să înveţe alfabetul înşelăciunei şi mimica teatrului căsniciei moderne. Ce-a avut pe suflet a spus răspicat, fără ocoliri. A procedat aşa cum i-a dictat instinctul şi sentimentele de bărbat. Că a procedat iraţional, a dovedit-o şi verdictul jucaţilor, hotărâre luată tot de bărbaţi, dar cari trec lucrurile şi prin luciditatea judecăţii, nu numai prin pati®a simţurilor. Se spune că aceste verdicte de achitare ar contribui la sporirea dramelor pasionale. Pasiunea izbucneşte firesc, fară pregătire sau menajamente, iar dramele, adevăratele drame pasionale, nu se pregătesc in vederea spectacolului de la jurişti... De aceia, independent de verdictele pronunţate, drame de acest fel se vor mai produce în orice timp şi sub orice climat. Se poate chiar ca dintre acei cari astăzi au vestejit procedarea lui Alexandru Niculiţă, scuzând crima soţiei lui, mâine să facă la fel ca el, dintr'o pornire nejustificată şi dintr'o beţie a minţei, — una din slăbiciunile omeneşti. Şi iar va porni in glopte la fel de nevinovat ca al Emiliei Niculiţă, AUREL LEON FU oie PE MARGINEA UNEI DRAME SI A UNUI VERDICT... Fiscal inaugurată de Studiul d-lui profesor Gh. Zane de la Universitatea din Iaşi, întitulat „Politica fiscală a actualului regim şi urmările ei financiare“ şi publicat in ziarul „Dreptatea“, a atras atenţia presei din Bucureşti, care s-a grăbit să-l comenteze pe larg. „ Rigurozitatea strict ştiinţifică a datelor şi a cifrelor, obiectivitatea în interpretare şi claritatea expunerii, fac ca şi cititorul cel mai puţin iniţiat în Finanţele Publice să înţeleagă până în cele mai mici amănunte acest studiu şi să rămână uluit in faţa spiritului inventiv al guvernanţilor, cari au născocit tot felul de metode pentru a spori veniturile obşteşti. Ceia ce rămâne bine fixat în mintea cetitorului studiului este: Că regimul actual a sporit dările directe şi indirecte numai in trei ani financiari : 1935-1936, 1936-1937 şi 1937- 1938, cu peste 23 miliarde lei, sumă egală cu întreg bugetul statului pe un an. Că actualul regim a scos In plus din revalorizarea aurului, de împrumuturi, din schimbul monedei de argint și din alte mijloace de felul acesta, încă 20 miliarde Iei. In sfârșit, că guvernul a cheltuit în 4 ani suma de 135 miliarde lei. Vă veţi întreba: Cum a reuşit actualul regim să se ridice la venituri atât de mici? Foarte simplu : a urcat clinie vechi și a înființat altele noui. Dar ceia ce atrage în mod deosebit luarea aminte a cetitorului studiului d-lui Zâne, este că în afară de veniturile bugetare şi sporurile extrabugetare arătate mai sus, actualul regim a mai înfiinţat tot soiul de fonduri speciale, alimentate din timbre: timbrul Slujii şi părernitatea regimul actual ,aviaţiei, timbrul sanitar, timbrul statistic, timbrul turistic, etc. Împotriva tuturor principiilor, care stau la baza aşezării impozitelor şi împotriva Legii Contabilităţii Publice, aproape fiecare ministru îşi are timbrul său. Numărul timbrelor nu este limitat prin nici o lege, iar cheltuiala produsului lor nu este justificată decât in faţa conştiinţei ministrului respectiv. De aceia, în ultimul timp, s-a introdus obiceiu ca miniştrii să umble prin ţară cu aşa numitele „casete particulare“ şi să împartă cui voiesc şi cum voiesc din banii strânşi pe timbre. Dar aceştia sunt bani publici şi întrebuinţarea lor nu ar trebui sustrasă controlului legal. Sistemul de a spori veniturile Statului prin impozite create peste prevederile bugetare şi prin fonduri speciale nelimitate, nu este recomandabil, pentru câ poate duce la secarea a însăşi izvoarelor veniturilor. Dar ceia ce este la fel de dăunător este întrebuinţarea banilor publici fără niciun control. Studiul d-lui profesor Zane este ca un ciocan care loveşte fără ură, dar nu fără efect, în toată structura fiscală a actualului regim. Este in acelaş timp o lămurire obiectivă pentru toţi contribuabilii care au tot dreptul să se întrebe: Pentru ce plătesc ? Cât plătesc ? Ce se face cu banii pe care ii plătesc ? CONST. TUCALIUC * profesor secundar Constatările d-lui profesor Cili. Zone Dl. prof. GH. ZÂNE Moştenire originală Rentierul francez Gaston Gibette, care a murit de curând la Paris, a lăsat rudelor sale o moştenire destul de originală. După moartea lui s-a găsit o cartotecă care conţinea copiile după 72.431 de scrisori de dragoste ce au fost scrise de Gibette in decursul anilor. Colecţia umple o cameră întreagă. Numărul mare al scrisorilor dovedeşte că Gibette era foarte comunicativ faţă de femei. Colecţia lui pare o curiozitate, mai ales in zilele noastre, când se ştie că scrisorile de dragoste au fost înlăturat® de telefon ! (Continuarea în pag. 2-a) 9 9 Permaneţa lui Caragiale se justifică încă odată. Premiera „Scrisorii pierdute" n'a reclamat numai sărbătorirea a 25 de ani de la moartea autorutui, ci şi realizarea şi valoarea artistică a dramaturgului. Recapitularea lui Caragiale mai înseamnă şi verificarea artelor noastre teatrale, atât din partea autorilor dramatici, cât şi dinpartea regiei şi a actorilor. Căci întoarcerea la fluidul dramatic caragelian, realizat pe linia conturului definitiv, surprinde in mare parte, regisorul obişnuit cu facilităţi şi actorul cu proză mediocră— ceia ce nu-i cazul în Caragiale. Interpretarea lui cere cu totul altă pricepere, cu totul al*tă technică. £e aceia formula teatrului lui Caragiale, atât de simplă inaparență, dar atit de complexă în profunzime a rămas în majoritatea cazurilor ireatizablă. Pe deoparte faptul că e legata oarecum de o epocă anumită (dar aceasta nu prea mică măsură), pe de altă parte lipsa unii ingeniozităţi de re-Dar să trecem la „Scrisoarea pierdută“. Intăiaşi dată fu jucată în 1884—13 Noembrie. Succesul fu mult mai mare decât la precedenta: O noapte furtunoasă. In tot cursul stagiunii—1884, O scrisoare pierdută—joacă alternativ cu Bocacio și Hamlet—lucru ce-1 determină pe criticul de la „Românu.“ Ionescu—Gion să ironizeze astfel : „O ’ scrisoare pierduta“ începe pentru teatrul românesc un alt succes, care va întrece poate pe acela a lui Hamlet, Visătorul din Elseneur şi dl. Zaharia Trahanache vor merge mână în mână! .. (România liberă 1884, 11 Noembrie, Curierul Teatrelor). Dar ironia lui Ionescu Gion purta şi lumina adevărului Căci în 1885 pe scena teatrului leşan „Scrisoarea pierdută“ cunoscuse al doilea mare succes. C. Bacalbaşa credea (şi poate pe bună dreptate) că Scrisoarea pierdută era inspirată de mediul ieşan. Ne amiteşte nu numai de „Electorale“, dar chiar şi de „o alegere la Senat“ (jucată in Iaşi la 1878—amândouă ale lui Iacob Negruzi) din care se desprinde intriga şi meschinăria alegerilor (D. Morăraşu, Teatru de I. L. Caragale cu o introducere şi note) asemenea celor din O scrisoare pierdută. Totodată şi Panu afirma că unele cuvinte de spirit steriotipizate de Farfuridi şi Caţavencu : „La orele 12 trecute fix, trebue să o iscăleşti. O dăm anonimă, să avem faţiţi noştri“—au fost culese din gura junimiştilor ieşeni. Oricum faptele istorice sunt de mai puţină importanţă , ceia ce interesează acum e nota prezentă, succesul, şi întrucît actorii teatrului ieşan realizează eroii lui Caragiale. Dealminteri toate acestea sunt în dependinţă de regie (o alegere de personagii conform creaţiilor, o voce adecvată, o intrare la timp). Bineînţeles, de multă pătrundere şi abilitate mai ales când e vorba de Caragiale. Şi pare că d. Matache le-a întrunit întrucâtva. Preocuparea de a ne da un Caragiale autentic ?-a găsit sprijin şi in d. Sandu Teleajen director de scenă, care in afară de viziunea realităţii caragieleneşti, mai aducea şi o vastă experienţă personală. Preocuparea la contribuţia lui Caragiale s-a observat şi din partea actorilor. Efortul pentru identificarea eroilor unei scrisori pierdute, nu a zăbovit o clipă. Dl. C. Roviniescu în Z. Trahanache a fost un tip burghezificat, cu burtă şi titluri prin mai multe comitete şi comiţii, complectamente inapt de-a înţelege unele lucruri deşi aderent lor gata de orice răstălmăcire. Cronica dmamsancra I. ÎL. * O scrisoare pierdută“ Teatrul Naţional — premiera Comedie In IV acte